Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 35/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 2776/2008 )
DECIZIA PENALĂ NR. 35
Ședința publică de la 16 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 1120 din 26 septembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat intimații inculpați personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual și personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual. De asemenea, s-a prezentat interpret de limba persană - domnul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Se depune de către apărătorul ales al inculpatului adresa unde se solicită a se comunica actele de procedură.
În raport de soluția dispusă de instanța de fond, Curtea constată necesitatea ascultării celor doi intimați inculpați în prezenta cauză, în măsura în care aceștia doresc să facă declarații suplimentare, aducânduli-se la cunoștință că au dreptul de nu face nici o declarație, tot ceea ce spun poate fi folosit inclusiv împotriva lor.
Intimații inculpați având cuvântul pe rând precizează personal că înțeleg să beneficieze de dispozițiile art. 70 Cod procedură penală, în sensul de a nu face nici o declarație in fața Curții.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul,susține oral motivele de apel astfel cum au fost dezvoltate în scris și depuse la dosar și critică soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin primele două motive de apel arată că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută în condițiile art. 197 alin. 2 și alin.4 Cod procedură penală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 355 pct. 2 Cod procedură penală vizând partea introductivă a hotărârii, dar și cu încălcarea prevederilor art. 357 Cod procedură penală combinat cu art. 358 și art.310 Cod procedură penală referitoare la conținutul dispozitivului hotărârii.
Astfel, din datele aflate la dosar nu se poate verifica când s-a realizat deliberarea. Mai exact, la dosar nu se află încheierea de ședință vizând amânarea pronunțării soluției în cauză pentru termenul din 18 septembrie 2008.
motiv de apel vizează greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, în sensul că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a materialului probator, respectiv - declarațiile date de investigatorul sub acoperire și de colaborator, procesul-verbal de prindere în flagrant, de efectuare a percheziției domiciliare, probele testimoniale. Apreciază că toate aceste mijloace de probă fac dovada situației de fapt și a vinovăției inculpaților, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței și solicită a fi avută în vedere dezvoltarea probelor, așa cum a fost făcută în considerentele apelului.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și a modalității de executare.Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 232/1994 a Tribunalului București la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu suspendare condiționată pentru infracțiunea prev. de art. 4 din Legea 143/2000 - aspect ce trebuia avut în vedere de instanță, în sensul aplicării unei pedepse în cuantum sporit, cu executare în regim de detenție. De asemenea, instanța nu a avut în vedere poziția procesuală nesinceră a inculpaților - în contradicție cu materialul probator aflat la dosar.
motiv din apelul parchetului se referă la nelegalitatea hotărârii, care a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 71/1 pct. 4 Cod penal în privința inculpatului, în sensul că nu s-a dispus suspendarea executări pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
În ultimul motiv de apel critică soluția primei instanțe pentru nelegalitate, în sensul că există o contradicție între partea expozitivă a acesteia și dispozitiv privind temeiul juridic al achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin 1 și 2 din Legea 143/2000. S-a reținut ca temei al achitării în dispozitiv - lit.-, iar considerentele se referă la prevederile lit. a art. 10 Cod procedură penală.
Pentru motivele expuse solicită admiterea apelului parchetului, desființarea sentinței instanței de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărătorul intimatului inculpatavând cuvântul cu privire la primele două motive din apelul parchetului, consideră că este vorba de motive de nulitate relativă, sens în care solicită respingerea acestor critici. Aspectele învederate de reprezentantul parchetului nu aduc vătămare nici uneia dintre părți și nu impietează cu nimic asupra bunei soluționări a cauzei și nu schimbă cu nimic situația de fapt reținută de instanța de judecată prin sentința penală atacată.
Cu privire la motivele 3 și 4 consideră că din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că nu s-a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, dat fiind faptul că tot ceea ce s-a petrecut în cel moment a fost doar la instigarea și prin determinarea organelor de cercetare penală. Există contradicții între declarațiile date de colaboratorul sub acoperire în faza de urmărire penală și cele din faza de cercetare judecătorească. Despre clientul său se cunoștea că este un consumator de droguri și putea fi pus sub urmărire, dar nu există înregistrări audio și nu a existat un dispozitiv de supraveghere a acestuia, există doar simple supoziții ale organelor de cercetare penală. Inculpatul deținea 15 grame de opium pentru consumul propriu și nu există probe care să ducă la ideea că ar fi traficant de droguri.
În ceea ce privește infracțiunea de consum de droguri - a fost recunoscută și apreciază că sentința dată de instanța de fond este legală și temeinică, pedeapsa este just individualizată și ajută la reintegrarea inculpatului în societate.
Pe cale de consecință, solicită respingerea apelului parchetului.
Apărătorul intimatului inculpatavând cuvântul, solicită a fi respins apelul parchetului pe motivele 1-4 ca fiind nefondat.
Primele două motive de apel - ce vizează neconcordanțele din conținutul hotărârii instanței de fond referitoare la data la care a fost pronunțată, în contextul în care în preambulul sentinței se face mențiunea că ar fi fost din ședința publică de la 15 septembrie 2008 și se amână pronunțarea la 25 septembrie 2008- când s-a pronunțat soluția, dar în final se trece că hotărârea a fost pronunțată pe 26 septembrie 2008. Problema de drept ce se pune din perspectiva art. 197 Cod procedură penală este dacă este o sancțiune de nulitate absolută sau de nulitate relativă.Este adevărat că nu există încheiere de amânare a pronunțării din 25 în 26 septembrie 2008 dar, acest aspect nu a adus vătămare nici uneia dintre părți. Din punctul de vedere al apărării, atâta vreme cât nu a vătămat pe nimeni lipsa acestei încheieri și având în vedere și de decizia ÎCCJ în recursul în interesul legii - este o nulitate relativă. Din acest punct de vedere, primele două motive din apelul parchetului urmează a fi respinse ca fiind nefondate.
În ceea ce privește motivul 3 de apel, îl apreciază nefondat și arată că prima instanță a făcut trimitere în hotărâre la dispozițiile art. 68 alin. 2 Cod procedură penală. Determinarea de către organul de urmărire penală a coinculpatului să îl sune de nenumărate ori pe clientul său pentru a-i aduce droguri a fost interpretată corect de instanța fondului, ca fiind un mijloc de a produce probe ilicit. Mai mult decât atât, acest demers nu a mai fost recunoscut nici de coinculpatul - pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a fost probat pretinsul transfer de droguri de la la prin nici un mijloc de probă. A fost audiat doar martorul, care a fost martori în pretinsul proces - verbal de prindere în flagrant, martor care nu a spus nimic nici la urmărirea penală, nici în faza de cercetare judecătorească, în sensul că nu a văzut transferul de droguri de la un inculpat la altul.
În continuare, cu privire la individualizarea pedepselor pentru deținere de droguri în vederea consumului, le apreciază corect stabilite atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, astfel că soluția instanței de fond este legală și temeinică și solicită respingerea apelului parchetului și sub acest aspect.
În ceea ce privește motivul cinci, solicită admiterea apelului parchetului, în sensul că trebuia să se dispună și suspendarea măsurilor complementare.
De asemenea, solicită a fi admis si ultimul motiv de apel și modificarea sentinței fondului în sensul invocat.
Intimații inculpațiavând pe rând ultimul cuvânt, arată că sunt de acord cu concluziile apărătorilor aleși.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
onstată următoarele:
Prinsentința penală nr. 1120/26.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală a dispus următorele:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.d a C.P.P. achitat inculpatul (fiul lui și, ns. la 26.12.1961 în -,) pentru art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art.16 din Legea nr. 143/2000.
În baza art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art.16 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul la 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cp. art.82 Cp. 83 Cp. și art.359 a C.P.P. dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate pe o perioadă de încercare de 4 ani.
A art.71, 64 lit.a,b Cp. pe care le suspendă pe perioada suspendării condiționate.
În baza art.17 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităților de 0,68 grame, 13,68 grame, 14,43 grame opium rămase după expertizare în vederea arderii.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art.88 Cp. a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 16.10.2007 la 26.09.2008, data punerii efective în libertate.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.C.P.P. la art.10 lit.b a C.P.P. achitat inculpatul (fiul lui și, ns. la 22.11.1969 în -,) pentru infr. prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
În baza art.4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 a condamnat același inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.
A făcut aplic, art.71, 64 lit.a,b Cp.
În baza art.81 Cp. art.82 Cp. art.83 Cp. cu aplic, art.359 a C.P.P. dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate pe o perioadă de încercare de 4 ani și 6 luni.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art.88 Cp. a dedus din condamnarea aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 17.10.2007 la 26.09.2008 data punerii în libertate.
În baza art.17 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat cantitatea de 99,13 grame opium în vederea arderii.
În baza art.118 lit.e Cp. a confiscat de la inculpat o sumă de 600 dolari USD, dobândită pentru vinderea a 99,93 grame opium.
În baza art.191 alin.l a C.P.P. obligat fiecare inculpat la câte 3000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că a fost sesizat DIICOT - Serviciul Teritorial București de către IGPR - de Combatere a Organizate B, cu privire la faptul că un cetățean străin - iranian, cu numele de comercializează droguri în apropierea locuinței sale.
S-a emis o ordonanță în vederea introducerii în cauză a unui colaborator și unui investigator sub acoperire, pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea de mijloace de probă.
Colaboratorul și investigatorul au fost autorizați să procure 1 kg.
opium.
La data de 15.10.2007 colaboratorul G l-a contactat telefonic pe numitul stabilind o întâlnire în zona.
La locul de întâlnire s-au deplasat colaboratorul și investigatorul sub acoperire care s-au întâlnit cu inculpatul.
Cei doi i-au cerut numitului să le procure 30 sau 100 grame opium, dar acesta s-a deplasat acasă de unde 1-a dat 2 fragmente de culoare neagră, arătând că este opiu, spunând că gramul de opiu este 8 dolari USD. Pentru cele 2 grame date nu a luat bani urmând ca marea tranzacție să se facă a doua zi pentru 100 grame.
La expertiză s-a constatat că cele 2 fragmente date de inculpat reprezentau 0,86 grame opiu, din care a mai rămas după expertizare cantitatea de 0,68 grame ce a fost depusă la IGPR.
La data de 16.10.2007, colaboratorul și investigatorul s-au dus în str. -, unde locuia inculpatul, pentru a cumpăra 100 grame opium, având asupra lor 10.000 RON capcanați.
Deși investigatorul a sunat de mai multe ori la casa inculpatului, acesta nu a răspuns decât mai târziu, spunând că nu are decât 20 grame pe care le-a dat contra sumei de 350 RON. Pentru a-i putea da restul la bancnota de 500 RON (capcanați) investigatorului, inculpatul a intrat în casă, moment în care au pătruns și organele de poliție care au efectuat o percheziție domiciliară. în casă, respectiv în bucătărie, a fost găsită o substanță maronie, inculpatul declarând că este opiu pentru consum propriu. A fost identificat numitul în persona inculpatului.
S-au găsit în casă bancnota de 500 RON capcanată, un telefon. Inculpatul a declarat că bancnota de 500 RON a primit-o de la un individ căruia i-a dat 15 grame opium. S-a constatat la expertiza tehnică că cele 2 fragmente reprezentau 14,72 grame opiu rămânând în final cantitatea de 14,43 grame opium ce a fost depusă la IGPR.
Inculpatul cu ocazia cercetării a declarat că dorește să beneficieze de prevederile art.16 din Legea nr. 143/2000, sens în care dorește să ajute organele de anchetă pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a unui traficant de droguri -.
Inculpatul în prezența lucrătorilor de poliție, apărător și translator l-a contactat telefonic pe numitul, cerându-i să-i vândă 100 grame opium. Numitul a fost de acord, fixând întâlnire în zona Pieței cerând 700 dolari USD pentru acea cantitate.
S-au prelucrat pentru flagrant 400 dolari USD, 50 euro și 370.000 ROL, sumele fiind ale inculpatului, ridicate din domiciliul său, pentru efectuarea flagrantului.
La 17.10.2007 orele 00,00, lucrători de poliție au plecat cu inculpatul în zona Pieței, unde inculpatul s-a întâlnit cu numitul, căruia i-a înmânat suma de bani. Acesta - - s-a dus pe o alee, s-a întâlnit cu o femeie și a revenit la mașină cu o de culoare închisă pe care i-a dat-o numitului, moment în care polițiștii au trecut la imobilizarea numitului. Suma de bani capcanată nu a fost găsită asupra inculpatului, acesta declarând că a pierdut- Persoana cu care s-a întâlnit acesta - o femeie -, nu a putut fi identificată. Inculpatul a declarat că acasă mai are opium dar îl ține pentru consum propriu.
Din raportul de expertiză rezultă că, ce-i dăduse acesta în inculpatului erau 99,94 grame opiu, iar din locuință s-au ridicat 14,22 grame opium.
Inculpatul a negat vinderea vreunei cantități de opium, declarând că a cumpărat de la 50 grame opium pentru consum.
Recunoaște că a fost sunat de o cunoștință "", pe care nu-1 văzuse de 2 ani și care i-a cerut să-i vândă opiu și 1-a refuzat. Acesta a insistat foarte tare spunând că este pentru o persoană bolnavă. În urma acestor insistențe i-a dat o mică cantitate fără bani.
Pentru că acesta insistat, i-a dat în final 15 grame contra sumei de 360 RON. Arată că organele de poliție au mai găsit în casă 1 gram opium pe care-l deține pentru consum.
Evaluând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că în urma unor informații, organul de cercetare a hotărât prinderea în "flagrant" a numitului, privitor la o vânzare de droguri.
Informațiile pe care le deținea organul de cercetare nu au fost dezvăluite în dosarul de cercetare penală, situație în care instanța putea analiza aceste informații, care se puteau transforma în probe după începerea urmăririi penale, acte premergătoare care puteau fi transformate în probe după începerea urmăririi penale, raportat la alte probe.
S-a numit colaborator sub acoperire, și l-au direcționat către inculpat - în sensul că l-au pus să-l sune, să-i ceară să-i vândă droguri.
De reținut în preambulul actului de acuzare că se fac afirmații nesusținute de nicio probă - a se vedea declarațiile colaboratorului sub acoperire - care infirmă ipoteza cumpărării unui kg. de opium.
După programarea flagrantului, colaboratorul G (prieten cu inculpatul) îl caută pe inculpat, se duce acasă la el cu motivarea că un prieten bolnav are nevoie de drog, iar inculpatul în urma insistențelor îi dă din cantitatea lui - acesta fiind dependent de droguri - o anumită cantitate 0,86 grame opium fără bani.
Pentru că prima tentativă de vânzare a eșuat, organele de anchetă îl pun pe colaborator să sune în continuare pe inculpatul pentru a provoca un act de vânzare.
Sunat insistent, inculpatul nu mai răspunde la telefon - a se vedea lista mesajelor lăsate de colaborator - astfel că impulsionat de organele de anchetă pentru obținerea de probe, colaboratorul se duce acasă la inculpatul și în urma insistențelor, acesta îi mai dă din cantitatea lui personală 15 grame contra cost, moment în care intervin organele de poliție reținându-l pe inculpat.
Așa cum a decurs activitatea inculpatului în urma actului de provocare al organelor de anchetă, instanța a reținut că nu au existat dovezi în înțelesul legii, în sensul că inculpatul se ocupa cu traficarea de droguri.
În scopul de a-l prinde, organele de anchetă au aranjat un așa zis flagrant în contradicție totală atât cu atitudinea inculpatului cât și cu legea.
Din atitudinea inculpatului nu s-a putut reține că se ocupa cu vânzarea, ci doar era consumator și la prima încercare după insistențele colaboratorului i-a dat acestuia din cantitatea deținută pentru consum - fără bani - ca un ajutor dat prietenului său fără a promite sau discuta să dacă rost în continuare pentru a vinde. Că este așa, rezultă din faptul că inculpatul a refuzat a mai răspunde la telefonul acestui colaborator, demonstrând că nu se ocupa cu traficarea de droguri.
Forțând nota, colaboratorul s-a dus acasă la inculpat și după multe insistențe, acesta i-a dat o cantitate mai mare tot din rezerva sa pentru consum.
Mergând la etimologia noțiunii de "trafic", aceasta cuprinde acte repetate de vânzare sau cumpărare în scop de vânzare, deținere în scop de vânzare, ca o îndeletnicire cu un oarecare caracter permanent și din care persoana își dobândește sau suplimentează mijloacele de existență.
Deci pornind de la această noțiune, completată cu dispozițiile legale ale art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 instanța a reținut că nu ne aflăm în fata unui trafic în înțelesul etimologic și juridic al termenului.
Cu privire la noțiunea de flagrant - așa cum este prevăzută în Explicativ al Române - este definită ca surprinderea asupra faptului sau imediat următoare. Însăși noțiunea de surprindere cuprinde în ea neimplicarea celui ce prinde în flagrant, rezultând astfel 2 acțiuni distincte: acțiunea infracțională independentă de acțiunea celui ce surprinde și separat acțiunea organului de anchetă care actul infracțional în momentul producerii.
În speța de față acțiunea infracțională a fost determinată de organele de anchetă astfel că surprinderea infractorului a rămas fără conținut, nefiind îndeplinită noțiunea de flagrant.
Peste aceste argumente care țin de interpretarea lingvistică a textelor nu există analiză juridică a textelor incriminatoare. Din punct de vedere strict juridic nu există o reglementare expresă a acestei noțiuni, aceasta fiind preluată din înțelesul literar al termenelor, astfel că nu există elemente specifice dreptului penal.
Instanța concluzionând pe toate argumentele de mai sus că în speță nu s-a dovedit infracțiunea de trafic de droguri printr-un singur act material.
În plus reținând ambele aliniate ale disp. art.68 C.P.P. instanța a constatat că obținerea "probelor" în acest dosar cu referire la art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000 au fost obținute nelegal, în contra dispozițiilor legale.
Astfel a fost înfrântă disp. art.68 alin.1 C.P.P."interzis a face promisiuni și îndemnuri în vederea obținerii de probe" și a variantei alin.2 al aceluiași text "este interzis a determina o persoană să săvârșească o faptă penală în scopul obținerii de probe.
Aceste texte din procedura penală au fost ignorate de organele de anchetă, în condițiile în care a determinat pe inculpatul să vândă colaboratorului sub acoperire pentru a obține un act de vânzare și în același timp și pentru inculpatul, organele de anchetă au determinat pe inculpatul să provoace o vânzare pentru a obține probe, cu promisiunea aplicării unei pedepse înjumătățită - aplicarea art.16 din legea nr. 143/2000.
Astfel, instanța reținând că pentru obținere de probe pentru alt inculpat -, a fost determinat inculpatul să-l provoace pe să-i vândă droguri - vânzare supravegheată de organele de anchetă.
Deci pentru ambii inculpați, instanța a reținut din modalitatea desfășurării anchetei că, probele au fost obținute NELEGAL prin acțiune a organelor de urmărire penală, înfrângând disp. art.68
C.P.P.Că este așa, instanța a adus în atenție Decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, cauza Teizeira de Castro contra Portugaliei din 09.06.1998 și cauza Romanaskos contra Lituaniei din 05.02.2008 pentru acțiuni provocatorii în vederea obținerii de probatorii de către organele de anchetă.
Se arată: "Autoritatea națională trebuie să aibă temeiuri suficiente pentru a bănui că cel în cauză (inculpatul) ar fi traficat de droguri.
Așa cum am arătat în preambulul actului de sesizare a instanței se arată că, din informații, fără a fi devaluate, fără a fi indicate în cadrul actelor premergătoare care apoi să fie transformate în probe.
Simpla afirmație "din informații" nu are caracterul indiciilor pertinente și concludente a bănuielii că cel cercetat săvârșește o faptă penală.
Aceleași decizii mai indică și alte condiții cerute pentru o vânzare supravegheată care este admisibilă doar în anumite condiții. Să existe indicii ale implicării în traficul de droguri înainte de vânzarea supravegheată, organul de anchetă trebuie să aibă o atitudine în desfășurarea faptului penal - în sensul urmăririi supravegherii, introducerea informatorilor, să surprindă desfășurarea faptului penal.
Cele două decizii, dau o altă interpretare acestor modalități a organelor de anchetă pentru prinderea și tragerea la răspundere a traficanților.
Trebuie să există mijloace specifice, respectiv ascultări, interceptări introducerea de informatori, ofițeri sub acoperire dar care să nu faptul penal ci să-l surprindă. Contrar acestor dispoziții legale ale art.68 Cp.p. și a Deciziilor CEDO, putem trage concluzia a autoratului moral al organelor de anchetă în săvârșirea infracțiunilor.
Pentru considerentele de mai sus, constatând nelegalitate probelor privind traficul de droguri prev. de art.2 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000 instanța pentru ambii inculpați a dispus achitarea conform art.11 pct.2 lit.a Cp.p. rap. la art.10 lit.d Cp.p. - faptelor lipsindu-le un element constitutiv al infracțiunii și anume latura subiectivă.
Ambii inculpați au fost determinați în conștiința lor prin mijloace nelegale a săvârși o faptă penală.
Cu privire la cealaltă infracțiune pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, instanța a reținut ca dovedite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.4 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000.
Astfel, inculpații recunosc consumul de droguri, au acte medicale din care rezultă, declarațiile colaboratorului sub acoperire care declară că știa că inculpatul este consumator dar nu știe că s-ar ocupa cu vânzarea de droguri.
Existând coroborate probe ce dovedesc această infracțiune, instanța a condamnat pe inculpatul pentru această infracțiune cu aplic, art.16 din Legea nr. 143/2000 acesta indicând organelor de anchetă persoana care consuma și ea și față de care a început urmărirea penală.
Instanța a aplicat fiecăruia dintre inculpați câte o pedeapsă, în condițiile art.81 Cp.- suspendarea condiționată a pedepsei cu aplic, art.82 Cp. a pus în vedere fiecărui inculpat disp. art.83 Cp. art.359 Cp.p. pentru pedeapsa aplicată.
Instanța a avut în vedere pentru aplic art.81 Cp. lipsa antecedentelor penale a inculpaților, atitudinea sinceră în ce privește recunoașterea acestei infracțiuni, actele medicale ce atestă existența unor boli și încercările de a face tratament în vederea dezintoxicării.
Instanța a mai avut în vedere circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, respectiv au o activitate lucrativă din care își câștigă mijloacele de existență, au copii minori, în întreținere, practic fiind singurii susținători materiali ai familiilor lor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal,MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI,care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel,MINISTERUL PUBLICa invocat următoarele argumente:
- nulitatea absolută a hotărârii conform art. 197 alin. 2, 4.C.P.P. în condițiile în care a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 355 pct. 2.C.P.P. și a art. 357.C.P.P. combinat cu art. 358 și 310.C.P.P. vizând conținutul dispozitivului. Astfel, la data de 11.09.2008 la care s-au purtat dezbaterile, s-a amânat succesiv pronunțarea pentru datele de 18.09.2008 și 25.09.2008. Deși la această din urmă dată nu s-a întocmit o încheiere de amânare a pronunțării, tribunalul a soluționat cauza abia la data de 26.09.2008, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a hotărârii deoarece nu se poate verifica dacă a avut loc o deliberare cu respectarea legii;
- nulitatea absolută a hotărârii ca urmare a lipsei încheierii din data de 25.09.2008;
- greșita achitare a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000. Astfel, ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală și declarațiile celor doi inculpați dovedesc fără dubiu vinovăția acestora din urmă, aprecierea instanței de fond cu privire la caracterul nelegal al probelor obținute prin acțiunea provocatorie a organelor de urmărire penală fiind nelegală și netemeinică. Aceasta deoarece, în faza de urmărire penală, au fost respectate toate drepturile procesuale ale inculpaților, care au beneficiat de asistența unui apărător și de serviciile unui traducător de limbă arabă, solicitându-se, în consecință, condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de trafic de droguri la o pedeapsă superioară cuantumului minim prevăzut de lege;
- greșita individualizare a pedepselor pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, având în vedere atât împrejurarea că a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru o faptă similară, cât și cantitățile mari de droguri traficate, gradul de pericol social concret al infracțiunilor și circumstanțele personale ale inculpaților;
- încălcarea dispozițiilor art. 711pct. 4.Cod Penal sub aspectul omisiunii de a se dispune suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului;
- nelegalitatea hotărârii sub aspectul contradicției între partea expozitivă și dispozitivul acesteia privind temeiul juridic al achitării inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 10 lit. d în C.P.P. considerente și art. 10 lit. b în C.P.P. dispozitiv.
În conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. 11.C.P.P. Curtea a solicitat celor doi intimați-inculpați să precizeze dacă înțeleg să facă declarații în apel, aceștia din urmă înțelegând să se prevaleze de dreptul de a nu face nicio declarație conform art. 70 alin. 2.
C.P.P.Examinând actele dosarului și sentința penală apelatăatât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371.C.P.P. Curtea apreciază că apelul formulat este fondat în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:
Întrucât primele două motive de apel invocate de către MINISTERUL PUBLIC antamează chestiunea nulității absolute a hotărârii apelate, față de consecințele juridice ale unei atare nulități conform art. 379 pct. 2 lit. b C.P.P. Curtea apreciază necesară examinarea prioritară a acestor motive de apel.
În acest sens, constată că dezbaterile în primă instanță asupra fondului cauzei privind pe inculpații și au avut loc la data de 11 septembrie 2008, dată la care instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18.09.2008.
Din examinarea încheierii de dezbateri întocmită în cauză rezultă că la data de 18.09.2008, în aceeași compunere, Tribunalul a amânat pronunțarea pentru data de 25.09.2008, dată la care nu rezultă care a fost poziția instanței ca urmare a deliberării, respectiv amânarea din nou a pronunțării sau pronunțarea hotărârii înseși.
Actele cauzei relevă cu certitudine împrejurarea că hotărârea instanței a fost pronunțată abia la data de26.09.2008, dată menționată atât în cuprinsul minutei aflată la fila 23 verso a dosarului de fond, cât și în dispozitivul sentinței penale apelate, în a cărei parte introductivă se menționează, în mod contradictoriu, data de 25.09.2008 ca dată a pronunțării.
Inexistența oricărei mențiuni privind voința instanței în intervalul 25.09.2008 - 26.09.2008, evidențiată de absența unei încheieri de amânare a pronunțării din care să rezulte că același complet de judecată în fața căruia s-au purtat dezbaterile a dispus, la data de 25.09.2008, amânarea pronunțării la o dată ulterioară relevă nerespectarea dispozițiilor art. 305 alin. 2.C.P.P. referitoare la obligația instanței de a întocmi o încheiere separată ori de câte ori pronunțarea nu are loc la data la care s-au purtat dezbaterile.
Analiza măsurii în care procedeul instanței de fond atrage în cauză sancțiunea nulității absolute nu trebuie limitată însă la dispozițiile art. 305 alin. 2.C.P.P. sau art. 355, art. 358.C.P.P. invocate în susținerea apelului, ci ea trebuie să aibă în vedere imperativul continuității completului de judecată de la începerea dezbaterilor și până la pronunțarea hotărârii.
Astfel, conform art. 307 alin. 1.C.P.P. deliberarea se realizează exclusiv de către membrii completului în fața căruia au avut loc dezbaterile, complet care, potrivit dispozițiilor art. 292 alin. 2, 3.C.P.P. trebuie să rămână același după începerea dezbaterilor.
Nerespectarea dispozițiilor relative la compunerea instanței, inclusiv sub aspectul continuității completului de judecată astfel cum este reglementată de textele de lege enunțate, atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 197 alin. 2.C.P.P. nulitate care nu poate fi înlăturată în niciun mod și poate fi invocată în orice stare a procesului.
Or, în cauza de față, lipsa încheierii din data de 25.09.2008, din care să rezulte că același complet în fața căruia s-au purtat dezbaterile a hotărât amânarea pronunțării pentru data de 26.09.2008 și a soluționat cauza prin sentința apelată face imposibilă verificarea respectării dispozițiilor legale imperative referitoare la compunerea instanței și atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 197 alin. 2.
C.P.P.Curtea apreciază nerelevantă susținerea intimaților-inculpați cu privire la caracterul relativ al nulității derivate din încălcarea dispozițiilor art. 310, 357 și 358.C.P.P. astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. 24/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceasta deoarece, pe de o parte, nulitatea absolută în prezenta cauză este determinată de încălcarea altor prevederi legale (art. 292 și art. 307.C.P.P.) iar, pe de altă parte, problema de drept tranșată prin decizia instanței supreme vizează exclusiv lipsa mențiunii pronunțării hotărârii în ședință publică, iar nu chestiunea de drept ce a făcut obiectul apelului de față.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că nulitatea absolută a hotărârii instanței de fond reclamă rejudecarea cauzei în condițiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b C.P.P. fără a se mai impune examinarea celorlalte motive de apel referitoare la fondul cauzei, respectiv greșita achitare pentru infracțiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, greșita individualizare a pedepselor, nerespectarea dispozițiilor art. 711alin. 4.Cod Penal și contradicția dintre considerentele și dispozitivul hotărârii.
În consecință, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Va menține actele îndeplinite până la data de 11.09.2008 urmând ca, în cursul rejudecării, instanța să aibă în vedere celelalte critici formulate în apel d e către MINISTERUL PUBLIC.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul cuvenit interpretului de limbă persană pentru un număr de 3 ore prestate se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.1120 din 26.09.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.
Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv, TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă persană pentru un număr de 3 ore prestate se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /25.02.2009
Dact./26.02.2009/3 ex.
Jud. TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală:
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Anca Alexandrescu
