Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 58/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 97/2009)

DECIZIA PENALĂ PENALĂ NR.58

Ședința publică de la 12 MARTIE 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan

GREFIER: - -

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale ce are ca obiect apelurile formulate de către inculpații, si împotriva sentinței penale nr. 1523 din data de 19 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales -avocat ce substituie pe avocat - cu delegație depusă la dosar, apelantul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales -avocat - cu delegație depusă la dosar, apelantul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales -avocat - cu delegație depusă la dosar

apelanta inculpată, personal, aflată în stare de arest și asistat juridic de apărător ales -avocat - cu delegație depusă la dosar

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au sosit relațiile de la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA ȘI TERORISM -Biroul Teritorial București.

Avocat apreciază că relațiile comunicate sunt lămuritoare.

Pentru apelantul inculpat apărătorul ales arată că, urmare a denunțului formulat de cel pe care îl apără, s-au efectuat cercetări însă acestea nu au fost finalizate si lasă la aprecierea instanței dacă se mai impune amânarea cauzei. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, probă față de care reprezentanta ministerului public arată că nu are obiecțiuni.

Curtea încuviințează proba,sens în care s-au depus acte în circumstanțiere pentru apelantul inculpat

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Pentru apelantul inculpat apărătorul ales învederează instanței că prin cererea de apel promovată se aduce critici sentinței penale atacate sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și cu privire la modalitatea de executare.

În susținerea motivelor de apel, solicită a se avea în vedere că cel pe care îl apără nu mai este consumator de droguri, că și în prezent se află sub supravegherea spitalului întrucât urmează un program de dezintoxicare, colaboratorul sub acoperire care l-a determinat să săvârșească fapta era prietenul acestuia iar inculpatul este victima sa întrucât este beneficiarul disp art.16 din Legea nr.143/2000, astfel încât, față de aceste împrejurări precum și față de faptul că inculpatul a recunoscut și regretat faptele, că este căsătorit si are un copil minor în întreținere, că avea un loc de muncă până la momentul arestării, apreciază că o pedeapsa într-un cuantum mai mic, care să-i permită aplicarea disp art.81 sau 86 ind.1 Cod penal, își poate atinge scopul coercitiv. Concluzionând, solicită a se dispune admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, reindividualizarea pedepsei in sensul reduceri cuantumului cât și a aplicării disozițiilor art.81 sau 86 ind.1 Cod penal.

Pentru apelantul inculpat apărătorul ales solicită a se avea în vedere modalitatea în care cel pe care îl apără a participat la săvârșirea faptelor, poziția procesual sinceră de care a dat dovadă pe parcursul cercetărilor, împrejurarea că pe fondul unei situații materiale precare a săvârșit faptele, că este singurul întreținător al familie, astfel încât, pe cale apelului solicită clemența instanței în sensul de a se dispune o redozare a pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia iar ca modalitate de executare a se face aplicarea dispozițiilor art.81 sau a art.86 ind.1 Cod penal, pedeapsa care în opinia sa, își poate atinge scopul preventiv educativ dar, totodată, i-ar da posibilitatea reintegrării sociale.

Pentru apelanții inculpați și apărătorul ales învederează instanței că prin cererea de apel promovată se aduce critici sentinței instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpați, pe care le apreciază ca fiind mult prea severe în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor precum și a circumstanțelor personale ale fiecărui inculpat. Sub aspectul circumstanțelor săvârșirii faptei solicită a se avea în vedere că materialul probator dovedește că cei doi inculpați au fost determinați să săvârșească faptele, a se avea în vedere pozițiile procesual sincere, inculpata fiindu-i aplicabile dispozițiile art.19 din Legea nr.686/2002, a se avea în vedere si circumstanțele personale ale celor doi inculpați care au împreună un copil minor de 10 ani ce este rămas fără supraveghere dată fiind măsura arestării dispusă față de inculpați, astfel încât, pe calea apelului, inculpații solicită a se dispune aplicarea de largi circumstanțe atenuante și aplicarea unor pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, cu aplicarea dispozițiilor art.81 sau a art.86 ind.1 Cod penal.

Reprezentanta ministerului public pune concluzii de respingere a apelurilor declarate de către inculpații, și, ca nefondate, și de menținere a hotărârii pronunțate în cauză, ca fiind legală și temeinică, apreciind pedepsele aplicate celor trei inculpați ca fiind corect individualizate și nu se justifică o redozare a acestora, în raport de gradul de pericol ridicat al faptelor săvârșite de inculpați-trafic de droguri de mare risc, numărul de acte material executat, scopul urmărit si anume obținerea de venituri în mod ilicit, perseverenta infracțională, inculpații,fiind cunoscuți cu antecedente penale. Cu privire la apelanta inculpată arată că aceasta este beneficiara disp art.19 din Legea nr.686/2002, motiv pentru care pune concluzii de reducere a pedepsei conform dispozițiilor legale însă a se menține modalitatea de executare a pedepsei, apreciind că numai executarea unei pedepse in regim de detenție își poate atinge scopul coercitiv.

Având pe rând cuvântul apelanții inculpați achiesează la concluziile apărătorilor, solicitând clemența instanței.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpații, împotriva sentinței penale nr. 1523 din 19.12.2008 a Tribunalului București - Secția a II a Penală, constată:

În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/ 2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 74 lit. c -76 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul zis " " la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 65.Cod Penal, au fost interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b pe Cod Penal o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. c -76 lit.dpa fost condamnat inculpatul la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit.a - 34 lit. b au Cod Penal fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de8 ani închisoarecu aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a, b

Cod Penal

În baza art. 65.Cod Penal,s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b pe Cod Penal o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 03. 07. 2008 la zi.

În baza art. 350.C.P.P. s-a menține starea de arest a inculpatului.

In baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 3,55 grame heroină și a unui nr. de 50 comprimate methadonă, droguri rămase în urma efectuării analizelor de laborator.

În baza art. 17 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3075 lei, consemnată la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr. -/1/30. 07.2008.

În baza art. 169.C.P.P. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 4700 Euro, sumă de bani consemnată la CEC Bank-Unitatea conform recipisei de consemnare nr.-/1 din data de 30.07.2008.

In baza art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

2. În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 74 lit. c-76 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul zis la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 65.Cod Penal,s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a, b pe Cod Penal o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

In baza art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. c -76 lit.d pa fost condamnat inculpatul la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 33 lit.a - 34 lit. b au Cod Penal fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 71-641it a teza a Il-a, b

Cod Penal

În baza art. 65.Cod Penal,s-au interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a, b pe Cod Penal o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88.Cod Penal,s-a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 03. 07. 2008 la zi.

În baza art. 350.C.P.P.s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 lei, bani proveniți din vânzarea de droguri.

În baza art. 169.C.P.P. s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 500 lei consemnată la CEC Bank, conform recipisei nr.-/l/29. 07.2008.

În baza art. 191.C.P.P.a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

3. In baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 74 lit. c -76 lit.a a Cod Penal fost condamnată inculpata 5 ( cinci) ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a, b

Cod Penal

În baza art. 65.Cod Penal, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b pe Cod Penal o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

In baza art. 88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei arestul preventiv de la 03. 07. 2008 la zi.

În baza art. 350.C.P.P.s-a menținut starea de arest a inculpatei.

În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 125 lei, bani proveniți din vânzarea de droguri.

In baza art. 191.C.P.P. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

4. In baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 74 lit. c -76 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul zis "" la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a, b

Cod Penal

În baza art. 65.Cod Penal,s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b pe Cod Penal o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

In baza art. 88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 03. 07. 2008 la zi.

În baza art. 350.C.P.P.s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 lei, bani proveniți din vânzarea de droguri.

In baza art. 191.C.P.P.a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție-DIICOT -Biroul Teritorial București nr. 599 D/P/ 2008 din 27 august 2008, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații zis " " pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în forma continuată și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin. 2.Cod Penal, si art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/ 2000 cu aplic art. 33 lit. a Cod Penal; - zis, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în forma continuată și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 4 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 33 lit a Cod Penal;, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în forma continuată prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal; - zis, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în forma continuată prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal

Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 13.05.2008 lucrătorii de poliție din cadrul de Combatere a Organizate B - I, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că,pe raza orașului, județul I acționează o grupare de traficanți de droguri de mare risc, respectiv heroină, din care fac parte zis " ", P A - sotia numitului, zis " ", zis" " și doi indivizi cunoscuți cu poreclele de " " și " ".

În urma investigațiilor efectuate lucrătorii de poliție au stabilit că toate persoanele susmenționate se ocupă cu vânzarea de heroină fiind totodată și consumatori de droguri iar de procurarea heroinei se ocupă individul cunoscut cu porecla de "" despre care existau indicii că locuiește fără forme legale în B, sector 3, cartierul 23 August, acesta distribuind spre vânzare heroina porționată la gram numiților zis" ", zis " ", zis " " și "", care ulterior comercializau doza cu heroină cu prețul de 50 lei doza mai multor consumatori de droguri din orașul și din Comunele și de pe raza județului

Tot din investigațiile efectuate polițiștii au stabilit și faptul că zis" " locuiește împreună cu soția sa, iar în absența lui, vinde heroină portionată în doze către diverși consumatori de droguri.

În vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și probării activității infracționale desfășurată de către numiții zis" ", zis" ", zis" ", "" și " " față de care exista presupunerea că sunt implicați în traficul de droguri, prin adresa nr. -/14.05.2008, Inspectoratul General al Poliției Române Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Ias olicitat - Biroul Teritorial București autorizarea folosirii unui investigator sub acoperire și a colaboratorului acestuia precum și procurarea cantității de 100 grame heroină de la zis " ", zis" ", zis" ", " " și " " de către investigatorul sub acoperire cu nume de cod" " direct s-au prin intermediul colaboratorului cu nume de cod " ", iar prin ordonanța nr.11A/2008 /14.05.2008 s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului cu nume de cod " și a colaboratorului acestuia cu nume de cod " " și autorizarea procurării cantității de 100 grame heroină de către investigatorul sub acoperire și a colaboratorului acestuia de la zis " ", zis " ", zis" ", "" și " ", persoane care se ocupă cu traficul de heroină, autorizație valabilă pe o perioadă de 30 de zile și prelungită ulterior prin ordonanța nr. 17 A/12.06.2008 pe o perioadă de 30 de zile de la data de 13.06.2008 până la data de 12.07.2008.

În vederea identificării tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și stabilirii legăturilor infracționale între aceștia, precum și pentru stabilirea întregii situații de fapt s-a solicitat Tribunalului București autorizarea interceptării și înregistrării audio/video în mediul ambiental a convorbirilor directe pe care investigatorul sub acoperire cu nume de cod " " și colaboratorul acestuia cu nume de cod " " le vor avea cu zis " ", zis" ", zis "", "" și " ", Tribunalul București eliberând autorizația de interceptare și înregistrare audio/video nr. 373/ /2008 din 15.05.2008 valabilă pe o perioadă de 30 de zile de la data de 15.05.2008 până la data de 13.06.2008, autorizație prelungită de Tribunalul București pe o perioadă de 30 de zile prin încheierea de ședință nr. 496/ /2008 din data de 13.06.2008, autorizația expirând la data de 13.07.2008.

În urma activităților specifice desfășurate de lucrătorii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - I concretizate în investigații, verificări și supravegheri operative, s-a stabilit că din gruparea de traficanți de heroină din care fac parte zis" ", zis " ", zis " ", "" și " " mai face parte și concubina lui " " care în absenta acestuia comercializează heroină de la adresa din B,-,sector 3, motiv pentru care prin ordonanța nr. 11A/2008 din 09.06.2008 s-a dispus extinderea limitelor ordonanței nr. 11A/2008 din 14.05.2008 privind introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu nume de cod și a colaboratorului acestuia cu nume de cod în vederea procurării cantității de 98 grame heroină de la concubina lui " " precum și de la celelalte persoane care fac parte din gruparea de traficanți de droguri condusă de zis " " și "" și autorizarea procurării cantității de 98 grame heroină și de la concubina lui " ",precum și de la celelalte persoane implicate în gruparea de traficanți de heroină condusă de și" ".

Prin referatul nr.599D/P/2008 din 17.06.2008 Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bucureștia solicitat Tribunalului București autorizarea înregistrării audio a convorbirilor directe pe care investigatorul sub acoperire cu nume de cod" " și colaboratorul acestuia cu nume de cod " " le vor avea cu concubina lui "" și cu celelalte persoane implicate în traficul de droguri desfășurat de gruparea de traficanți condusă de zis "" și " " și a înregistrării de imagini video în mediul ambiental, Tribunalul București eliberând autorizația de interceptare și înregistrare audio-video nr. 506/ /2008 din 17.06.2008, autorizație valabilă 30 de zile de la data de 17.06.2008 la data de 16.07.2008.

Faptul că pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză în urma investigațiilor efectuate de lucrătorii de poliție și a datelor oferite de colaboratorul cu nume de cod " ", au fost stabilite identitățile lui" " și a concubinei acestuia, în persoanele numiților și respectiv, stabilindu-se și faptul că. aceștia comercializează heroină de la adresele din B,-, sector 3 și respectiv B,-, sector 2.

Pentru documentarea și probarea activității infracționale a persoanelor menționate mai sus colaboratorul cu nume de cod " " sub supravegherea investigatorului cu nume de cod " " a efectuat în perioada 24.05.2008 - 20.06.2008 un număr de 9 cumpărări supravegheate de heroină, cu precizarea că, cumpărările supravegheate de heroină efectuate la datele de 26.05.2008, 28.05.2008 și respectiv 16.06.2008 au fost înregistrate audio/video în mediul ambiental, după cum urmează:

1. La data de 24.05.2008, în jurul orelor 12.00, la sediul I investigatorul sub acoperire cu nume de cod " " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod " ", ocazie cu care asupra acestuia nu au fost găsite substanțe interzise de lege la deținere, bani, bunuri sau alte valori.

sub acoperire i-a înmânat colaboratorului cu nume de cod " " suma de 50 lei destinată cumpărării unei doze de heroină de la inculpatul zis" " împreună cu investigatorul sub acoperire, colaboratorul cu nume de cod s-a deplasat cu autoturismul din dotarea poliției pe raza orașului, județul I, unde în capătul străzii -, stradă unde locuiește inculpatul, investigatorul sub acoperire a oprit mașina și a rămas sub supraveghere, iar colaboratorul cu nume de cod s-a deplasat pe jos pe strada - unde s-a întâlnit cu inculpatul zis" " căruia i-a spus că vrea să-i cumpere o doză de heroină. Inculpatul zis" " i-a spus colaboratorului că nu are "marfă" dar că va merge împreună cu el pentru a cumpăra o doză de heroină de la inc. zis "". Sub supravegherea investigatorului sub acoperire, colaboratorul împreună cu inculpatul zis" " s-au deplasat pe strada - -, ulterior pe strada - și au intrat în curtea imobilului de la nr. 10 unde locuiește inc. și soția sa. Anterior inculpatul zis" " și colaboratorul s-a întâlnit cu inc. zis" " cu care au purtat o scurtă discuție în sensul că inculpatul le-a spus inculpatului zis" " și colaboratorului " " să meargă la el acasă la soția sa și să cumpere doza de heroină.

cu nume de cod i-a spus inculpatei că l-a trimis" " să îi dea o doză de heroină. cu nume de cod i-a dat inculpatei suma de 50 lei, iar inculpata a scos din buzunar o țiplă în care avea mai multe doze de heroină din care i-a dat colaboratorului una.

Ulterior colaboratorul și inc. zis" " au ieșit din locuința inculpatei, s-au deplasat pe strada -, unde inculpatul zis" " a rămas la locuința sa iar colaboratorul s-a deplasat la capătul străzii - unde îl aștepta investigatorul sub acoperire" " căruia i-a predat o doză tip bilă din plastic răsucită la capăt prin ardere conținând o substanță pulverulentă de culoare bej despre care a precizat că este o doză de heroină cumpărată de la inculpata cu suma de 50 lei.

sub acoperire " " a sigilat doza cu sigiliul tip MI nr. 13364 în vederea expertizării științifice și a efectuat colaboratorului o percheziție corporală ocazie cu care asupra acestuia nu au fost găsite substanțe interzise de lege la deținere, bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico- științifică nr.- din 28.05.2008 a concluzionat că proba cu masa de 0,05 înaintată în cauza privind pe inc. conține heroină în amestec cu cofeină, griseofulvin și paracetamol.

Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator. 2. La data de 26.05.2008, în jurul orelor 11.30, la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I, investigatorul sub acoperire" " l-a percheziționat pe colaboratorul cu nume de cod negăsind asupra acestuia substanțe interzise de lege la deținere, bani, bunuri sau alte valori.

sub acoperire " " i-a înmânat colaboratorului suma de 50 lei destinată unei cumpărări de heroină de la inculpatul zis" ".

Ulterior, colaboratorului și investigatorul sub acoperire " " cu autoturismul din dotarea poliției s-a deplasat în orașul, jud. I, unde, pe strada - - investigatorul sub acoperire " " a rămas în autoturism iar colaboratorul cu nume de cod s-a deplasat pe jos pe strada - - la locuința inculpaților zis" " și.

a intrat în locuința compusă din două camere a inculpaților zis" " și, în casă i-a găsit pe amândoi, le-a spus că vrea să cumpere o doză de heroină,colaboratorul cu nume de cod i-a dat inculpatei suma de 50 lei iar inc. zis " " a ieșit din casă, în curte, de unde a revenit în scurt timp și a dat colaboratorului doza de heroină. cu nume de cod a ieșit din locuința inculpaților zis" " și și s-a deplasat pe str. - - unde era așteptat de investigatorul sub acoperire" " căruia i-a predat o doză. tip bilă din material plastic răsucită la capăt prin ardere ce conținea o substanță pulverulentă de culoare bej despre care a precizat că reprezintă o doză de heroină cumpărată de la inculpații zis " " și cu suma de 50 lei.

sub acoperire " " i-a efectuat colaboratorului o percheziție corporală ocazie cu care asupra acestuia nu au fost găsite substanțe interzise de lege la deținere, bani, bunuri sau alte valori.

sub acoperire " " a ambalat în plic doza tip bilă conținând substanța pulverulentă de culoare bej, a sigilat plicul cu sigiliul tip MI nr.13 364 în vederea efectuării constatării tehnico-științifice.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr.- din 28.05.2008 a conc1uzionat că proba cu masa de 0,09 grame înaintată în cauza privind pe inc. zis " " și conține heroină în amestec cu cofeină, griseofulvin și paracetamol.

Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

3. În seara de 26.05.2008 în jurul orelor 19.00, la sediul I, investigatorul sub acoperire cu nume de cod " " l-a percheziționat corporal pe colaboratorului, asupra acestuia negăsindu-se substanțe interzise de lege la deținere, bani, bunuri sau alte valori.

Ulterior colaboratorul și investigatorul sub acoperire " " cu autoturismul din dotarea poliție s-au deplasat în orașul, jud. I, unde pe str. - - investigatorul sub acoperire" " i-a înmânat colaboratorului suma de 50 lei în vederea cumpărării unei doze de heroină de la inculpatul zis "".

sub acoperire " " a montat pe

colaboratorul tehnica de înregistrare audio/video în mediul ambiental după care sub supravegherea investigatorului, colaboratorul s-a deplasat pe jos pe strada - la numărul 10, intrat în curte iar în casă l-a găsit doar pe inculpatul zis" ", l-a întrebat pe acesta dacă mai are" marfă", acesta i-a spus că are, colaboratorul spunându-i inculpatului că vrea să cumpere o doză. i-a dat inculpatului suma de 50 lei, inc. a intrat în camera alăturată de unde a revenit în scurt timp și i-a dat colaboratorului " " o doză de heroină spunându-i acestuia să bage doza în buzunar.

Ulterior colaboratorul cu nume de cod" " a ieșit din locuința inculpatului, în curte a întâlnind-o și pe inc. după care colaboratorul " " a ieșit din curte și s-a deplasat la locul în care era așteptat de investigatorul sub acoperire " " a intrat în autoturismul din dotarea poliției și a predat investigatorului sub acoperire" " o punguță din material plastic de culoare alb cu roșu răsucită la capăt prin ardere conținând o substanță pulverulentă de culoare bej despre care a precizat că reprezintă doza de heroină cumpărată cu suma de 50 lei de la inc., aceasta fiind sigilată cu sigiliul tip MI nr. 13364 în vederea expertizării științifice.

" " a predat tehnica de înregistrare audio-video în mediul ambiental. sub acoperire" " l-a percheziționat pe colaboratorul cu nume de cod" " asupra acestuia negăsind substanțe interzise la deținere bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/28.05.2008 a concluzionat că proba, cu masa de 0,12 grame înaintată în cauza privind pe inc. conține heroină în amestec cu cofeină, paracetamol și griseofulvin.

Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

4. La data de 28.05.2008, în jurul orelor 8.30, colaboratorul cu nume de cod" " s-a întâlnit la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I cu investigatorul sub acoperire " " în vederea efectuării unei cumpărări supravegheată și filmată de heroină de la inculpații și.

Împreună cu investigatorul sub acoperire " ", colaboratorul cu nume de cod" ", cu mașina din dotarea poliției s-au deplasat în orașul, județul I, unde, pe str. - -, în autoturism investigatorul sub acoperire " " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod" " negăsind asupra acestuia substanțe interzise la deținere, bani, bunuri sau alte valori.

sub acoperire " " l-a înmânat colaboratorului suma de 50 lei în vederea cumpărării unei doze de heroină de la inculpații și, după care colaboratorului cu nume de cod" " i-a fost montată tehnica de înregistrare audio/video în mediul ambiental.

sub acoperire " " a rămas în supraveghere iar colaboratorul cu nume de cod " " s-a deplasat pe jos, pe strada - la locuința inc., a intrat în curte, ulterior în locuință unde a găsit-o pe inc. care ia spus colaboratorului cu nume de cod " " că inc. doarme.

cu nume de cod" " a întrebat-o pe inc. dacă are "marfă" aceasta i-a spus că are iar colaboratorul i-a spus inculpatei că vrea să cumpere o doză, dându-i inculpatei suma de 50 lei. Inculpata a intrat în camera alăturată de unde a revenit în scurt timp și i-a dat colaboratorului cu nume de cod " " o doză de heroină, spunându-i acestuia să o introducă în gură. Ulterior colaboratorul cu nume de cod" " a ieșit din locuința și din curtea inculpaților și și s-a deplasat pe strada - - la locul unde era așteptat de investigatorul sub acoperire" ", căruia i-a predat o punguță din material plastic de culoare albă răsucite la capăt și lipite prin ardere conținând o substanță pulverulentă de culoare bej despre care a precizat că reprezintă doza de heroină cumpărată cu suma de 50 lei de la inc., punguța fiind ridicată și sigilată cu sigiliul tip MI nr. 13364, în vederea expertizării științifice.

cu nume de cod" " a predat tehnica de înregistrare audio-video în mediul ambiental. sub acoperire" " l-a percheziționat pe colaboratorul cu nume de cod" " asupra acestuia negăsind substanțe interzise la deținere bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/ 04.06.2008 a concluzionat că proba, cu masa de 0,11 grame înaintată în cauza privind pe inc. conține heroină în amestec cu cofeină, paracetamol și griseofulvin.

Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

5. La data de 09.06.2008, în jurul orelor 10.30, la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I, colaboratorul cu nume de cod" " s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire" " în vederea efectuării unei cumpărări supravegheate de heroină de la inc. zis" ". sub acoperire " " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod " " negăsind asupra acestuia, substanțe interzise la deținere, bani, bunuri sau alte valori, după care i-a înmânat colaboratorului cu nume de cod " " suma de 50 lei necesară unei cumpărări de heroină. Ulterior colaboratorul cu nume de cod" " și investigatorul sub acoperire " " s-au deplasat pe raza orașului, jud. I, unde colaboratorul cu nume de cod" " l-a contactat telefonic la numărul de telefon 0727.501.935 pe inc. zis" ",acesta i-a spus colaboratorului cu nume de cod" " că are" marfă" și să îl aștepte în dreptul locuinței sale unde va veni în aprox. 5 minute.

Sub supravegherea investigatorului sub acoperire " ", colaboratorul cu nume de cod" " s-a deplasat pe strada -, unde în dreptul locuinței inculpatului, colaboratorul cu nume de cod" " s-a întâlnit cu acesta, i-a dat inculpatului zis" " suma de 50 lei iar inculpatul a scos din buzunar o doză de heroină pe care i-a dat-o colaboratorului.

Ulterior colaboratorul cu nume de cod " " s-a despărțit de inculpat și s-a deplasat în locul în care se afla investigatorul sub acoperire" " căruia i-a predat o punguță din material plastic de culoare albă, lipită la capăt prin ardere ce conținea o substanță pulverulentă de culoare bej despre care a precizat că reprezintă doza de heroină cumpărată cu suma de 50 lei de la inc. zis" ", doza fiind ridicată și sigilată cu sigiliul tip MI nr. 13364, în vederea expertizării științifice.

sub acoperire " " l-a percheziționat pe colaboratorul cu nume de cod" " asupra acestuia negăsind substanțe interzise la deținere bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/12.06.2008 a concluzionat că proba, cu masa de 0,11 grame înaintată în cauza privind pe inc. zis" " conține heroină în amestec cu cofeină, paracetamol.

Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

6. La data de 11.06.2008, în jurul orelor 12.00, la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I,colaboratorul cu nume de cod " " s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire " " în vederea efectuării unei cumpărări supravegheată de heroină de la inc. zis " ". sub acoperire " " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod " " negăsind asupra acestuia, substanțe interzise la deținere, bani, bunuri sau alte valori, după care i-a înmânat colaboratorului cu nume de cod " " suma de 50 lei necesară unei cumpărări de heroină.

Ulterior colaboratorul cu nume de cod " " și investigatorul sub acoperire " ", cu autoturismul din dotarea poliției s-au deplasat în zona străzii Industriilor, sector 3, B, unde investigatorul sub acoperire " " a rămas în supraveghere iar colaboratorul cu nume de cod " " s-a deplasat pe jos pe strada - -, până în dreptul imobilului de la nr. 23. La poartă colaboratorul cu nume de cod" " l-a strigat pe inculpatul zis" ", acesta a ieșit, colaboratorul i-a spus inculpatului că vrea să cumpere o doză de heroină, i-ar dat inculpatului suma de 50 lei, iar inc. zis" ", a scos din buzunar o țiplă în care avea mai multe doze de heroină din care a ales și i-a dat colaboratorului o doză.

Ulterior colaboratorul cu nume de cod" " a plecat și la capătul străzii - - s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire" " căruia i-a predat o punguță din material plastic de culoare albă ce conținea o substanță pulverulentă de culoare bej despre care a precizat că este doza de heroină cumpărată cu suma de 50 lei de la inc. zis" ", doza fiind ridicată și sigilată cu sigiliul tip MI nr.13364, în vederea expertizării științifice.

sub acoperire" " l-a percheziționat pe colaboratorul cu nume de cod " " asupra acestuia negăsind substanțe interzise la deținere bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/19.06.2008 a concluzionat că proba, cu masa de 0,08 grame înaintată în cauza privind pe inc. zis" ", conține heroină cafeină și griseofulvin.

Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

7. La data de 12.06.2008, în jurul orelor 15.00, la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I, colaboratorul cu nume de cod" " s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire" " în vederea efectuării unei cumpărări supravegheată de heroină de la inc. zis" ".

sub acoperire " " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod" " negăsind asupra acestuia, substanțe interzise la deținere, bani, bunuri sau alte valori, după care investigatorul i-a înmânat colaboratorului cu nume de cod" " suma de 50 lei în vederea cumpărări de la zis " a unei doze de heroină.

Cu autoturismul din dotarea poliției colaboratorul cu nume de cod " " împreună cu investigatorul sub acoperire" " sau deplasat în zona străzii Industriilor, sector 3, unde investigatorul a rămas în supraveghere iar colaboratorul cu nume de cod " " s-a deplasat pe jos până în dreptul imobilului de la nr. 23, unde, la poartă la strigat pe inc. zis" ". A ieșit concubina inculpatului zis" ", în speță numita care i-a spus colaboratorului că doarme. Numita l-a întrebat pe colaborator ce vrea, acesta i-a spus că vrea să cumpere o doză de heroină, iar numita i-a spus că are ea heroină, colaboratorul " ea " i-a dat acesteia suma de 50 lei iar numita a scos din buzunar o țiplă în care avea mai multe doze de heroină din care i-a dat o doză colaboratorului cu nume de cod" ".

Ulterior colaboratorul cu nume de cod" " a plecat și la capătul străzii - - s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire" " căruia i-a predat o punguță din material plastic de culoare albă ce conținea o substanță pulverulentă de culoare cafenie despre care a precizat verbal că reprezintă o doza de heroină cumpărată cu suma de 50 lei de la concubina inc. zis " ", punguța fiind ridicată și sigilată cu sigiliul tip MI nr.13364, în vederea expertizării științifice.

sub acoperire" " l-a percheziționat pe colaboratorul cu nume de cod " " asupra acestuia negăsind substanțe interzise la deținere bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/19.06.2008 a concluzionat că proba înaintată în cauza privind pe concubina inc. zis" ", în speță numita nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

8. La data de 16.06.2008, în jurul orelor 12.00, la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I, colaboratorul cu nume de cod " " s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire " " în vederea efectuării unei cumpărări supravegheată și filmată de heroină de la inc. zis" ". sub acoperire" " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod " " negăsind asupra acestuia, substanțe interzise la deținere, bani, bunuri sau alte valori. cu nume de cod" " împreună cu investigatorul sub acoperire " " cu autoturismul din dotarea poliției s-au deplasat pe raza orașului, jud. I, în apropierea străzii -, unde investigatorul sub acoperire " " i-a înmânat colaboratorului suma de 50 lei în vederea cumpărării de heroină de la inc. zis" ".

ui i-a fost montată tehnica de înregistrate audio-video în mediul ambiental. Ulterior colaboratorul cu nume de cod " " l-a sunat pe inc. zis "" la telefonul cu numărul de apel 0727.501.935, l-a întrebat pe acesta dacă are" marfă" iar inculpatul i-a spus că are și i-a spus colaboratorului să îl aștepte în capătul străzii -.

sub acoperire " " a rămas în supraveghere iar colaboratorul cu nume de cod " " s-a deplasat în zona din capătul străzii -, unde s-a întâlnit cu inculpatul zis" ", i-a dat acestuia suma de 50 lei iar inculpatul a scos din buzunar o doză de heroină pe care i-a dat-o colaboratorului cu nume de cod" ". Cei doi s-au despărțit iar colaboratorul cu nume de cod" " s-a deplasat în locul de unde era supravegheat de investigatorul sub acoperire" ", s-a întâlnit cu acesta și i-a predat o punguță din material plastic de culoare albă ce conținea o substanță pulverulentă de culoare bej despre care a precizat că este doza de heroină cumpărată cu suma de 50 lei de la inc. zis " ", doza fiind ridicată și sigilată cu sigiliul tip MI nr.l3364, în vederea expertizării științifice.

cu nume de cod" " a predat tehnica de înregistrare audio-video în mediul ambiental, investigatorul sub acoperire" " efectuând o percheziție corporală colaboratorului, ocazie cu care asupra acestuia negăsind substanțe interzise la deținere, bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/19.06.2008 a concluzionat că proba, cu masa de 0,12 grame înaintată în cauza privind pe inc. zis" " conține heroină, morphine și codeine.

și morphine fac parte din tabelul anexă nr. II din Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

9. La data de 20.06.2008, la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I, colaboratorul cu nume de cod" " s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire " " în vederea efectuării unei cumpărări supravegheată de heroină de la inc. zis " ". sub acoperire" " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod" " negăsind asupra acestuia, substanțe interzise la deținere, bani, bunuri sau alte valori, după care i-a înmânat colaboratorului cu nume de cod" " suma de 100 lei în vederea cumpărării a două doze de heroină.

Ulterior colaboratorul cu nume de cod " " și investigatorul sub acoperire " ",s-au deplasat pe raza orașului, jud. I,unde, colaboratorul cu nume de cod, " l-a sunat pe inc. zis "" la numărul de telefon 0727.501.935, i-a spus inculpatului că vrea să cumpere două doze de heroină iar inculpatul zis" " i-a spus colaboratorului să vină la el la poartă în aproximativ 5 minute.

sub acoperire" " a rămas în supraveghere într-un loc ferit, în capătul străzii -, iar colaboratorul cu nume de cod" " s-a deplasat pe jos până în dreptul imobilului de la nr. 10A, unde, la poartă, în stradă s-a întâlnit cu inc. zis" ". cu nume de cod" " i-a dat inculpatului suma de 100 lei iar inculpatul zis" " i-a dat colaboratorului dintr-o țiplă în care avea mai multe doze, două doze de heroină.

După ce au mai discutat puțin cei doi s-au despărțit, iar colaboratorul s-a deplasat în capătul străzii - unde s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire" " căruia i-a predat două punguțe din material plastic, una conținând o substanță pulverulentă de culoare bej iar cealaltă conținând o substanță pulverulentă de culoare neagră, despre care colaboratorul a precizat că reprezintă două doze de heroină cumpărate cu suma de 100 lei de la inc. zis" ", cele două doze fiind ridicate și sigilate cu sigiliul tip MI nr.13364, în vederea expertizării științifice.

sub acoperire" " l-a percheziționat corporal pe colaboratorul cu nume de cod" "negăsind asupra acestuia substanțe interzise la deținere bani, bunuri sau alte valori.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/26.06.2008 a concluzionat că probele, înaintate în cauza privind pe inc. zis" " sunt constituite din:

proba nr. 1 - 0,10 grame pulbere care conține heroină;

proba nr. 2 - 0,04 grame pulbere în care nu s-au pus în evidență substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

Probele au fost consumate în procesul analizelor de laborator.

Pentru realizarea acțiunii de prindere în flagrant a inculpaților zis" ", zis "", și zis" " și întrucât în acel moment existau indicii certe că inculpații dețineau în locuințele lor cantități mai mari de heroină,urmare a solicitărilor Biroul Teritorial București la datele de 30.06.2008 și respectiv 01.07.2008, Tribunalul București,Secția I Penală a eliberat autorizațiile de percheziție nr. 251/2008, nr. 253/2008, nr.249/2008 și respectiv nr. 250/2008 pentru adresele din B,-, sector 3, B,-, sector 2, ( locuințele inc. zis" "), orașul,-, județul I,(domiciliul inculpatei și locuința inc. ) și orașul,-, jud. I ( domiciliul inc. zis" ").

În dimineața zilei de 03.07.2008 în baza autorizați ei de percheziției domiciliară nr. 251/2008 din 30.06.2008 emisă de Tribunalul București, Secția I Penală, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I însoțiți de martorii asistenți G și au efectuat percheziția domiciliară la locuința inculpatului situată în B,-, sector 3, ocazie cu care în imobilul compus din mai multe camere au fost găsiți inculpatul zis" " și numiții, concubina inculpatului, și lrimescu.

În dormitorul folosit în exclusivitate de inculpatul zis" " și familia sa, în șifonier pe un raft a fost găsită suma de 4750 Euro, iar sub covor a fost găsită suma de 3075 lei, sume de bani despre care inculpatul zis" " a precizat verbal că îi aparțin și provin în urma unor munci prestate în Spania. În curtea imobilului, într-o geacă de culoare albastră, agățată într-un cui pe peretele holului folosit de inc. zis" ", geacă despre care inculpatul a precizat verbal că îi aparține, au fost găsite trei folii conținând un număr de 60 comprimate inscripționate" sintalgon", despre care inc. zis" " a precizat verbal că îi aparțin și că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută, fără a deține rețetă eliberată de medic, pentru o verișoară a concubinei sale. Lângă geacă a fost găsit un scaun, iar în tapițeria acestuia au fost găsite 24 punguțe din material plastic, răsucite la capăt și lipite prin ardere ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej maroniu, ambalate într-o folie din material plastic transparent despre care inc. zis" " a precizat că acestea reprezintă doze de heroină care îi aparțin fiind destinate consumului propriu. Atât comprimatele inscripționate "sintalgon" cât și cele 24 punguțe conținând substanța pulverulentă de culoare bej maroniu au fost ridicate și sigilate cu sigiliul tip MI nr. 53209 în vederea expertizării științifice, fiind ridicate de asemenea cele două sume de bani în euro și lei în vederea continuării cercetărilor în cauză.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/04.07.2008 a concluzionat că probele respectiv 24 punguțe din material plastic ce conțin o substanță pulverulentă de culoare bej și 60 comprimate rotunde de culoare albă care au ștanțate pe una din fețe literele "SN" ambalate în 3 blistere, înaintate în cauza privind pe inculpatul zis" " sunt constituite din:

proba nr. 1 - 3,71 grame substanță care conține heroină;

proba nr. 2 - 60 comprimate care conțin ca substanță activă methadonă;

(diacetilmorfina) face parte din tabelul anexă nr. I din Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

face parte din tabelul anexă nr. II din Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

3,55 grame heroină (proba nr.1) și 50 comprimate methadonă clorhidrat ( proba nr.2) rămase după efectuarea analizelor de laborator au fost sigilate cu sigiliul tip MI nr. 50155 și predate organelor de cercetare penală și se află în prezent depuse la. - potrivit dovezii seria D nr. * -/15.07.2008.

În dimineața de 03.07.2008 în baza autorizației de percheziție domiciliară nr. 253/01.07.2008 emisă de Tribunalul București, Secția I Penală,polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I însoțiți de martorul asistent au efectuat o percheziție domiciliară la adresa din B,-, sector 2, domiciliul numitei,mama numitei, concubina inculpatului zis" ", întrucât existau indicii că inculpatul zis" " depozitează heroină, ocazie cu care în imobil nu au fost găsite substanțe interzise de lege la deținere, bani, bunuri sau alte valori care să intereseze prezenta cauză,dar în curtea imobilului, în coșul de gunoi au fost găsite două pungi din plastic având decupate mai multe bucăți de formă circulară, despre care numita a precizat că nu-i aparțin și nu cunoaște nici proveniența lor, însă aceasta a precizat verbal că fiica sa și concubinul acesteia zis" " s-au aflat la data de 02.07.2008 în locuința sa până în jurul orelor 21.00 când au plecat la domiciliul inculpatului zis" " situat în cartierul 23 August, sector 3,

În dimineața zilei de 03.07.2008, lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate I au efectuat în prezența martorului asistent o percheziție domiciliară la adresa din orașul,-, jud. I, domiciliul inculpatei și a soțului acesteia inculpatul, percheziție desfășurată în baza autorizației de percheziție nr. 249 /30.06.2008 emisă de Tribunalul București, Secția I Penală. În imobilul compus din 2 camere și dependințe au fost depistați inculpații și iar cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.în dormitorul inculpaților sub nopti era de la pat, sub covor a fost găsită o folie de pachet de țigări în care se aflau 3 pungulițe din plastic lipite la capăt prin ardere ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej despre care inc. zis " " a precizat verbal că reprezintă doze de heroină care îi aparțin fiind destinate consumului propriu. În portofelul inculpatului a fost găsită suma de 500 lei despre care inculpatul a precizat verbal că îi aparține, sumă de bani care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Cele 3 pungulițe din plastic conținând substanța pulverulentă de culoare bej au fost ridicate și sigilate în vederea expertizării științifice.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/07.07.2008 a concluzionat că proba respectiv 3 punguțe din material plastic ce conțin o substanță pulverulentă de culoare bej înaintată în cauza privind pe inculpații și este constituită din 0,29 grame substanță care conține heroină în amestec cu cofeină și paracetamol.

Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Situația de fapt reținută mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:- proces verbal de sesizare din oficiu; procese-verbale de redare a depozițiilor colaboratorului cu nume de cod " "; procese verbale de redare a proceselor verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu nume de cod" "; procese verbale de redare a discuțiilor purtate de colaboratorul cu nume de cod " " cu inculpații, și, discuții înregistrate audio-video, în baza autorizației emisă de Tribunalul București; CD de stocare date informatice; procese verbale de percheziții domiciliare; depoziții martori asistenți; depoziții martor; rapoarte de constatare tehnico-științifică;fișe medicale arest ale inculpaților și; declarații inculpații; procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Audiat de către instanță la termenul de judecată din data de 24.10. 2008, inculpatul a recunoscut și regretat infracțiunile puse pe seama sa arătând că într-adevăr în data de Il și 12. 06. 2008, . vândut numitului "" două doze de heroină contra sumei de 100 lei, inculpatul recunoscând de asemenea, că în repetate rânduri, a mai vândut și altor persoane droguri, sumele obținute din vânzarea de droguri fiind folosite pentru obținerea de droguri pentru consumul propriu, inculpatul arătând că parte din drogurile găsite la domiciliul său erau destinate consumului propriu iar parte din acestea destinate vânzării, numai suma de 3100 lei fiind obținută din vânzarea de droguri iar suma de 4750 Euro fiind împrumutați de la cumnata sa. Inculpatul a mai arătat că îl cunoaște pe inc - cu care consuma împreună droguri, inculpații împrumutând unul de la celălalt droguri, recunoaștere care coroborată cu celelalte mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală formează convingerea instanței că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor penale puse pe seama sa prin actul de sesizare a instanței și care în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor, prev. de art. 2 al.1,2 din Legea 143/2000, cu aplic art. 41 a1.2 Cod Penal, si art. 4 al. 1,2 din Legea 143/2000, cu aplic art. 33 lit. a Cod Penal

Având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și regretat infracțiunile puse pe seama sa, gradul de pericol social concret al acestora, împrejurările și urmărire săvârșirii infracțiunilor, circumstanțele personale ale inculpatului (cunoscut cu antecedente penale), precum și celelalte criterii de individualizare prev de art. 72.Cod Penal, instanța apreciază că scopul educativ și preventiv al sancțiunii ce urmează a fi aplicată acestuia poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul prevăzut de lege (deci cu reținerea de circumstanțe atenuante) dar cu executare în regim de detenție. Audiat de către instanță la același termen de judecată inculpatul - a recunoscut la rându-i infracțiunile puse pe seama sa prin actul de sesizare al instanței arătând că într-adevăr, în data de 26. 05. 2008, soția sa, inculpata, a luat de la numitul" " suma de 50 lei, inculpatul remițând acestuia din urmă 1 doză heroină pentru care în aceeași zi, inculpatul să mai vândă aceluiași o altă doză de heroină tot contra sumei de 50 lei. Inculpatul a mai arătat că în data de 28. 05. 2008, în timp ce el dormea, soția sa a mai vândut numitului, 1 doză heroină contra sumei de 50 lei, cele 3 doze de heroină găsite la domiciliul inculpatului -, cu ocazia percheziției imobiliare fiind destinate consumului propriu iar suma de 500 lei fuseseră împrumutați de la soacra sa pentru a merge cu copilul la spital, banii neprovenind din vânzarea de droguri, recunoaștere care coroborată cu celelalte mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală formează convingerea instanței că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor penale puse pe seama sa prin actul de sesizare a instanței și care în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor, prev. de art. 2 al. 1,2 din Legea 143/2000, cu aplic art. 41 al.2 Cod Penal, si art. 4 al.1,2 din Legea 143/2000, cu aplic art. 33 lit. a

Cod Penal

A vând în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și regretat infracțiunile puse pe seama sa, gradul de pericol social concret al acestora, împrejurările și urmărire săvârșirii infracțiunilor, circumstanțele personale ale inculpatului (cunoscut cu antecedente penale), precum și celelalte criterii de individualizare prev de art. 72.Cod Penal, instanța apreciază că scopul educativ și preventiv al sancțiunii ce urmează a fi aplicată acestuia poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul prevăzut de lege (deci cu reținerea de circumstanțe atenuante) dar cu executare în regim de detenție.

Audiată la rândul ei, la același termen de judecată, inculpata a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii puse pe seama ei prin actul de sesizare al instanței arătând că într-adevăr, a vândut în două - trei rânduri, doze de heroină numitului, respectiv în datele de 24. 05. 2008, 26. 05.2008, 28.05.2008 contra sumei de 50 lei/doza, recunoaștere care coroborată cu celelalte mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală formează convingerea instanței că inculpata se face vinovată de săvârșirea faptei penale pusă pe seama sa prin actul de sesizare a instanței și care în drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 2 al. 1,2 din Legea 143/2000,

cu aplic art. 41 al.2

Cod Penal

A vând în vedere faptul că inculpata a recunoscut și regretat infracțiunea pusă pe seama sa, gradul de pericol social concret al acesteia, împrejurările și urmărire săvârșirii infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatei (necunoscută cu antecedente penale), precum și celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72.Cod Penal, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al sancțiunii aplicat acesteia poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul prevăzut de lege (deci cu reținerea de circumstanțe atenuante) dar cu executare în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, criticâd-o pe motive de netemeinicie în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate apreciate ca fiind prea aspră în raport de faptele comise.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocat de inculpații, Curtea constată că soluția instanței de fond în ceea ce privește reținerea vinovăției inculpaților și considerentele care au condus la stabilirea și aplicare a pedepselor sunt corecte, în raport de momentul pronunțării hotărârii. Ulterior pronunțării, pe parcursul cercetării judecătorești în apel, au fost administrate probe referitoare la atitudinea inculpaților după comiterea faptelor, constând în colaborarea cu organele de poliție. Aceste probe (filele 48-49 dosar apel) pe care instanța de fond nu avea cum să le cunoască, conduc la concluzia că pentru inculpata, se poate face aplicarea dispozițiilor referitoare la persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 - 10 din Legea privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. Conform legii aceasta beneficiază de reducerea la Jal imitelor pedepsei pentru fapta comisă.

Referitor la vinovăția inculpaților, Curtea constată că aceasta este dovedită atât de perchezițiile efectuate la domiciliile lor (la 7.o3.2008 la domiciliul lui s-au găsit în tapițeria unui scaun 24 doze duble de heroină iar în buzunarul unei jachete 60 comprimate sintalgon, la domiciliul soților și s-au găsit trei doze de heroină, filele 214, 218, 233-236 dup), de faptul că au vândut colaboratorului cu nume de cod doze de heroină, filele 152-157 dup, și, nu în ultimul rând de recunoașterea inculpaților, înregistrările convorbirilor telefonice dintre aceștia, filele 98-103 dup.

În mod corect instanța de fond a reținut încadrarea juridică dată faptelor analizând elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși apelanți în judecată.

Faptele reținute în sarcina inculpatului zis " " întrunesc elementele constitutive pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, și art. 4 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 Cod penal, constând în aceea că, în perioada mai 2008 - 03.07.2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în repetate rânduri a vândut droguri de mare risc (heroină) pe raza cartierului 23 August, sector 3, astfel că la data de 11.06.2008 a vândut colaboratorului cu nume de cod " " o doză de heroină contra sumei de 50 lei, iar la data de 03.07.2008 cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la domiciliul său situat în B,-, sector 3, în tapițeria unui scaun au fost găsite 24 doze duble în cantitate de 3,71 grame heroină deținute în vederea comercializării și consumului propriu, iar în buzunarul unei jachete au fost găsite 60 de comprimate de sintalgon procurate de inculpat pentru o altă persoană, Tot cu ocazia percheziție domiciliare au fost găsite sumele de 3075 lei și 4750 Euro.

Faptele reținute în sarcina inculpatului zis "" întrunesc elementele constitutive pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 2 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, și art. 4 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. Cod penal, constând în aceea că, în perioada mai 2008 - 03.07.2008 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, în repetate rânduri a vândut droguri de mare risc (heroină) pe raza orașului, județul I, astfel la data de 26.05.2008 împreună cu soția sa a vândut colaboratorului cu nume de cod " " o doză de heroină contra sumei de 50 lei și la aceeași dată a mai vândut colaboratorului cu nume de cod " " încă o doză de heroină contra sumei de 50 lei, iar la data de 03.07.3008, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la locuința unde stă fără forme legale situată în orașul, str. -. - 10, județul I, au fost găsite 3 doze în calitate de 0,29 grame heroină destinate consumului propriu și suma de 500 lei.

Fapta reținută în sarcina inculpatei întrunește elementele constitutive pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada mai 2008 - 03.07.2008 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, în repetate rânduri a vândut droguri de mare risc (heroină) pe raza orașului, județul I, astfel la data de 24.05.2008 a vândut colaboratorului cu nume de cod " " o doză de heroină contra sumei de 50 lei, la data de 26.05.2008 împreună cu soțul său au vândut colaboratorului cu nume de cod " " o doză de heroină contra sumei de 50 lei, iar la data de 28.05.2008 a vândut colaboratorului cu nume de cod " " o doză de heroină contra sumei de 50 lei.

Fapta reținută în sarcina inculpatului zis "" întrunește elementele constitutive pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada mai 2008 - 03.07.2008 în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, în repetate rânduri a vândut droguri de mare risc (heroină) pe raza orașului, județul I, astfel la data de 09.06.2008 a vândut colaboratorului cu nume de cod " "o doză de heroină contra sumei de 50 lei, la data de 16.06.2008 a vândut colaboratorului cu nume de cod " " o doză de heroină contra sumei de 50 lei, iar la data de 20.06.2008 a vândut colaboratorului cu nume de cod " o doză de heroină contra sumei de 100 lei.

Referitor la pedepsele aplicate inculpaților, curtea constată că au fost corect folosite criteriile de individualizare. Soluția instanței de fond,in ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpaților pentru infracțiunile de trafic de droguri este justificată avându-se în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost comise, circumstanțele personale, atitudinea pe parcursul procesului penal, precum și anterior comiterii faptelor.

Astfel în ceea ce-i privește pe și pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată fiecăruia dintre aceștia este justificată atât de cantitatea de droguri găsită la domiciliul, de faptul că a vândut droguri colaboratorului sub acoperire, cât și de faptul că cei doi colaborau în vederea traficării drogurilor.

Referitor la inculpatul, pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare este justificată contribuția vădit mai mică la traficul de droguri, astfel cum a fost probat pe parcursul urmăririi penale.

In mod corect nu s-au reținut în favoarea inculpaților existenta circumstanțelor atenuante, in raport de perseverenta infracționala. Pedepsele astfel stabilite au fost just individualizate, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72. pen. și corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52. pen. astfel că nu se impune redozarea, în sensul micșorării.

Instanța nu poate da o mai mare relevanta recunoașterii comiterii faptei, în raport de împrejurările și modul cum a fost săvârșita infracțiunea, fiind surprinși în momentul în care au vândut droguri.

Astfel, critica apelanților, în sensul acordării eficienței a dispozițiilor art. 74. pen.76 C pen nu va fi reținută, deoarece circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere, iar aspectele privind recunoașterea faptei, vârsta, au fost evaluate corespunzător, în raport cu celelalte criterii prevăzute la art. 72. pen. Curtea consideră că în cauză au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicate, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, ținându-se cont și de regimul sancționator corespunzător concursului între cauzele de agravare și atenuare stipulat la art. 80. pen.

De asemenea în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a apreciat în mod corect că săvârșirea infracțiunilor din prezenta cauză atrage decăderea din drepturile electorale.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, personalizare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate. Se constată că instanța de fond, la stabilirea pedepselor rezultante, a luat în considerare gravitatea faptei, acordând semnificația cuvenită datelor referitoare la persoana inculpaților, care au manifestat o atitudine de regret față de fapta comisa, dar și gravității actelor materiale probate. În aceste condiții, fiind respectate toate criteriile de individualizare prevăzute de codul penal și legea specială, critica apelanților este nefondată.

În ceea ce o privește pe inculpata, apelul acesteia referitor la individualizarea pedepsei este fondat. La dosar a fost depusă în apel o probă, din care rezultă că în timpul urmăririi penale a denunțat și a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, astfel încât inculpata va beneficia de reducerea de pedeapsă prevăzută de lege.

Un alt motiv de apel a vizat alegerea unei alte forme de individualizare judiciară a executării pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei. Aceasta modalitate de executare nu corespunde posibilității de atingere a scopului sancțiunii. În cauză fapta probată constă în trafic de droguri, iar activitățile desfășurate au indicat perseverența infracțională a inculpaților, precum și un mod organizat de procurare și distribuire a drogurilor(astfel cum a fost expus mai sus, în situația de fapt). Cantitățile de droguri descoperite, modul în care s-a acționat, natura faptei nu conduc la concluzia că scopul educativ al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate.

Astfel, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul inculpatei.

- casa - în parte - sentința instanței de fond și, rejudecând, în fond:

În temeiul dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002 și art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.c -art.76 lit.a Cod penal:

- condamna pe inculpata la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc cu aplicarea art.71-64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.65 Cod penal, va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

- menține starea de arest preventiv a inculpatei.

- deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestării preventive a acesteia de la data de 3 iulie 2008, la zi - 12 martie 2009.

II.- respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații, și.

- menține starea de arest a inculpaților.

- deduce din pedepsele aplicate fiecărui inculpat durata arestării preventive de la data de 3 iulie 2008, la zi - 12 martie 2009.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Vor fi obligați apelanții inculpați, și la plata a câte 275 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care, câte 75 lei - onorariu avocat oficiu.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 75 lei, pentru apelanta inculpată, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul inculpatei împotriva sentinței penale nr.1523 din 19 decembrie 2008 Tribunalului București - Secția a II-a Penală.

Casează - în parte - sentința instanței de fond și, rejudecând, în fond:

În temeiul dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002 și art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.c -art.76 lit.a Cod penal:

Condamnă pe inculpata la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Face aplicarea art.71-64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.65 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Menține starea de arest preventiv a inculpatei.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestării preventive a acesteia de la data de 3 iulie 2008, la zi - 12 martie 2009.

II.Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații, și.

Menține starea de arest a inculpaților.

Deduce din pedepsele aplicate fiecărui inculpat durata arestării preventive de la data de 3 iulie 2008, la zi - 12 martie 2009.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Obligă pe apelanții inculpați, și la plata a câte 275 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care, câte 75 lei - onorariu avocat oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 75 lei, pentru apelanta inculpată, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact./06.04.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Lavinia Lefterache
Judecători:Lavinia Lefterache, Ion Tudoran Corneliu Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 58/2009. Curtea de Apel Bucuresti