Trafic internațional de droguri (legea 143/2000 art. 3). Decizia 109/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR. 109/A/2008
Ședința publică din 02 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura
JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
GREFIER: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare apelul penal formulat de condamnatul revizuient, născut la data de 16 august 1958, fiul lui și, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, împotriva sentinței penale nr.103/P din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect art.394 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul revizuient, în stare de arest, asistat de avocat av., în baza împuternicirii avocațiale nr. 5377 din 06.11.2008, emisă din oficiu de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Avocatul condamnatului revizuient solicită amânarea cauzei față de lipsa soluției dată în dosarul nr. 2235/P/2007 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Reprezentantul parchetului, solicită a se reveni asupra adresei, în cererea de revizuire s-a indicat că acele persoane au dat declarații mincinoase.
Instanța, revine asupra solicitării de a se comunica soluția dată în dosarul nr. 2235/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu privire la plângerea formulată de revizuient pentru mărturie mincinoasă, apreciind că în funcție de soluția ce se va da, revizuientul va putea formula o altă cerere de revizuire.
Avocatul condamnatului revizuient, susține apelul, solicită admiterea acestuia, desființarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de revizuire așa cum a fost formulată în scris.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat, a se menține ca legală și temeinică hotărârea apelată întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.
Condamnatul revizuient solicită a se dispune admiterea apelului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 103/P din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, s-a respins cererea formulară de condamnatul, fiul lui și, născut la 16.08.1958, în prezent aflat în Penitenciarul Oradea, privind revizuirea sentinței penale nr. 100/2002 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia penală nr. 4541/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu,în sumă de 100 lei, conform delegației nr. 3002/24.07.2006, va fi avansat din fondurile Ministerului d e Justiție în favoarea Baroului
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.100/2002 a Tribunalului Bihor, revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.3 al.2 cu referire la art.12 din 143/2000 și a infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.2 al.2 cu referire la art.12 din 143/2000.
Împotriva sentinței penale sus menționate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihora declarat apel, care a fost admis prin decizia penală nr.222/A/2002 a Curții de Apel Oradea, majorându-i-se pedeapsa rezultantă la 15 ani închisoare, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4541/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul inculpatului.
Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut în sarcina revizuientului că inculpatul, în anul 2001, efectuat 2 deplasări în, iar la întoarcere, la cererea coinculpatului, a adus în România, ascunsă în aparatură electronică, coinculpatei Fonta, cocaină, primind pentru acest serviciu sumele de 200 USD și 500 DM.
Față de cererea de revizuire, în urma verificării și reanalizării actelor de la dosarul cauzei, prin prisma cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 Cod procedură penală, s-a constatat că starea de fapt a fost corect reținută, iar vinovăția inculpatului pe deplin dovedită.
Revizuientul nu a invocat împrejurări noi necunoscute instanței la data când s-a judecat cauza, cele indicate în cerere fiind reiterarea apărărilor de la instanța de fond. Prin solicitarea unor noi martori, în mod evident, revizuientul încearcă o suplimentare a probațiunii pe împrejurări deja invocate și probate la instanța de fond. Ca atare, Tribunalul Bihora reținut că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art.394 lit. a Cod procedură penală.
În ce privește cazul de revizuire prevăzut de art.394 lit. b Cod procedură penală, în sensul că numiții și - au depus mărturie mincinoasă, Tribunalul Bihora constatat că nu există nici o dovadă la dosarul cauzei potrivit art.395 al.1 Cod procedură penală, respectiv hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului din care să rezulte săvârșirea acestei infracțiuni de către persoanele arătate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel revizuientul solicitând desființarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de revizuire așa cum a fost formulată în scris.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că apelul este nefondat, astfel că va fi respins ca atare în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Pentru a fi îndeplinite condițiile cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a Cod procedură penală, este necesar ca faptele sau împrejurările invocate de revizuient să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, de natură a stabili existența unei erori judiciare și a conduce la o altă soluție în cauză.
Cererea de revizuire întemeiată pe o apărare cunoscută de instanță și verificată la soluționarea cauzei nu este fondată, neputându-se în procedura revizuirii să se reaprecieze probele administrate în cauză.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire invocat de către apelant întemeiat pe dispozițiile art. 394 lit. d Cod procedură penală, și acesta este nefondat deoarece împotriva celor doi martori, și -, nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, plângerea formulată de apelant împotriva acestora făcând obiectul dosarului nr. 2235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În situația în care cei doi vor fi condamnați pentru săvârșirea acestei infracțiuni, apelantul va avea deschisă calea formulării unei noi cereri de revizuire.
În baza art. 192 aliniatul 2 Cod procedură penală va obliga pe revizuient să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat de revizuientul apelant -, din Penitenciarul Oradea împotriva sentinței penale nr. 103/P din 26 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu revizuientul apelant.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
decizie - /17.12.2008.
Jud. fond -
Tehnodact. 4 ex./17.12.2008,
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Sotoc Daniela