Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 122/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(150/2010 )
DECIZIA PENALĂ NR. 122/
Ședința publică de la data de 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Iuliana
GREFIER -
.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIA ȘI JUSTIȚIE - - reprezentat prin procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședință publică a lipsit: recurentul inculpat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantul Parchetului.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului, ca fiind nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu judecarea excepției invocate.
De asemenea, așa cum rezultă din concluziile puse la fondul cauzei în apărare, se dorește implicit și o modificare a art. 327 alin. 3 Cod procedură penală, ceea ce Curtea Constituțională nu ar trebui să o facă potrivit atribuțiunilor acesteia. Referitor la cererea de sesizare, apreciază că, deși se face referire la cauzele Spînu contra României și Rainer contra României, consideră că nu sunt aplicabile în această cauză, întrucât spețele sunt diferite din punctul său de vedere.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Pe rolul Tribunalului București se află dosarul nr- privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.257 Cod penal raportat la art.6 și 7 din Legea nr.78/2000.
La termenul din 14.01.2010, în fața Tribunalului București - secția a II-a penală, s-a ridicat de către avocații inculpatului excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală și s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru rezolvarea acestei excepții.
În motivarea excepției, apărătorii inculpatului au arătat că dispozițiile art.327 alin.3 Cod procedură penală încalcă prevederile art.6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și dispozițiile art.11, art.20 și art.21 din Constituția României.
De asemenea, s-a mai precizat că aceste dispoziții încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul apărării la audierea martorilor, precum și principiul contradictorialității.
Prin încheierea din 14.01.2010, Tribunalul Bucureștia respins excepția de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, deoarece nu are legătură strictă și nemijlocită cu cauza, iar Curtea Constituțională nu poate adăuga la lege.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, în baza art.303 alin.6 din Codul d e procedură penală.
Recurentul nu și-a motivat recursul și nici nu s-a prezentat la termenul din 21.01.2010 pentru susținerea acestuia.
Analizând recursul declarat de către inculpatul, Curtea constată că nu este întemeiat și îl va respinge ca nefondat în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Curtea are în vedere faptul că dispozițiile art.327 alin.3 Cod procedură penală, nu contravin dispozițiilor constituționale, respectiv art.11, 20 și 21 din Constituția României, din contră, aceste dispoziții vin să întărească dreptul la un proces echitabil și la realizarea unei apărări efective din partea inculpaților.
Potrivit art.327 alin.3 Cod procedură penală, dacă ascultarea vreuneia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citarea depozițiilor date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.
Rezultă cu claritate că aceste prevederi asigură tocmai dreptul la un proces echitabil și realizarea efectivă a dreptului la apărare, astfel că nu se poate susține că ar fi încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa fiind, se constată că în mod justificat instanța de fond, respectiv Tribunalul Bucureștia respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpatul.
Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./26.01.2010
Președinte:Adriana Elena BăjanJudecători:Adriana Elena Băjan, Dumitru Mirancea, Iuliana