Traficul de influență (art.257 cod penal). Încheierea /2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 08 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 31.01.2008, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul fiul lui G și, născut la data de 03 octombrie 1976 în P, județul P, cetățean român, studii liceul și școala militară, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, serviciul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în P,-, bloc 33 N 1,.A, apart.24 și fără forme legale în P,-, județul P, CNP - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 alin.1 Cod penal.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri și favorizarea infractorului, prev.de art.242 alin.1 Cod penal și art.264 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - inculpat, personal și asistat de avocat ales din Baroul București, conform împuternicirii avocațiale nr.- din 30 iulie 2008, aflată la fila 18 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului registratură concluzii scrise înregistrate sub nr.10287/02.09.2008 de către apărătorul ales al intimatului - inculpat, filele 24 - 30 dosar.
Curtea, din oficiu procedează la reaudierea intimatului - inculpat pe situația de fapt, răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația aflată la fila 35 dosar.
Avocat având cuvântul pentru intimatul - inculpat, depune la dosar acte în circumstanțiere, respectiv ordonanța nr.7085/P/2005 din 17.08.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în copie xerox, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea apelului. Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru greșita achitare a inculpatului, deoarece probele administrate cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de trafic de influență sunt pertinente, utile și suficiente soluționării cauzei, știut fiind că această infracțiune nu se săvârșește în "piața mare", în public, ci într-un cadru mai intim, pe baza încrederii ce se stabilește între părți.
A mai susținut că martorul care este și denunțător, a formulat plângere urmare experienței prin care a trecut și nu poate fi acuzat de rea credință, însă în cauză nu s-a făcut în nici un fel dovada că denunțul a fost calomnios sau că se afla în dușmănie ori alte raporturi potrivnice cu inculpatul.
Totodată, așa cum rezultă din declarația inculpatului acesta nu mai făcea parte din structurile Ministerului d e Interne din decembrie 2005, iar aspectele relatate de sunt verosimile, acestea făcând în general parte din comportamentul persoanelor care săvârșesc infracțiunea de trafic de influență. Or, nu poate fi acuzat, având în vedere nivelul său de pregătire că a inventat faptele.
De asemenea, a precizat că probele administrate conduc fără echivoc la concluzia vinovăției inculpatului și nu există nici un fel de îndoială, astfel că nu este încălcat principiul prezumției de nevinovăție, principiu față de care instanța teoretizează pe o pagină, fără nicio o legătura cu cauza, pentru a ajunge la a da eficiență regulii "în dubio pro reo" și pentru a-l achita pe inculpat.
Cu privire la săvârșirea de către inculpatul a infracțiunilor de sustragere de înscrisuri și favorizarea infractorului prev.de art.242 alin.1 și art.264 alin.1 Cod penal, a susținut că s-a produs o mare întârziere în efectuarea urmăririi penale, ceea ce înseamnă a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, ca modalitate de producere a infracțiunii de favorizare a infractorului, iar în latură penală subiectivă, inculpatul a acționat cu intenție indirectă și nu din neglijență, așa cum a reținut instanța de fond.
A menționat că ținerea dosarului acasă chiar și atunci când acesta a fost solicitat de colegii săi și apoi predarea copiei unei dovezi de predare, deși știa că predarea se face pe baza unei dovezi originale, arată ușurința cu care inculpatul a tratat îndeplinirea unei obligații importante de serviciu, ceea ce exprimă intenția indirectă a acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii de sustragere de înscrisuri.
A apreciat că obligația de nepredare a dosarului s-a consumat cu ocazia trecerii în rezervă, iar nepredarea acestuia și încercarea de a se face dovada predării prin mijloace frauduloase, echivalează cu sustragerea.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr.60/31 ianuarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, urmând a se avea în vedere motivele de apel aflate la filele 6 - 7 dosar.
Avocat având cuvântul pentru intimatul - inculpat, arată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a stabilit în mod corespunzător situația de fapt, respectând disp.art.63 alin.2 Cod procedură penală, pronunțând o sentință conformă obligației sale de stabiliore a adevărului și de lămurire a cauzei sub toate aspectele.
Referitor la infracțiunea de trafic de influență prev.de art.257 Cod penal, a susținut că față de caracterul singular al declarației numitului, astfel cum a stabilit și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea " contra Italia" din 1999, organele judiciare sunt datoare să dea dovadă de maximă circumspecție în situația în care acuzarea se sprijină pe depoziția unui singur martor, mai ales în situația în care cel acuzat nu a avut posibilitatea să-l confrunte pe martor. Ori, față de caracterul necontradictoriu și nepublic al urmăririi penale, este evident că în cauză, în sprijinul inculpării intimatului, nu poate fi avută în vedere exclusiv declarația dată de în cursul urmăririi penale, aceasta trebuind a fi coroborată cu cea dată în cursul cercetării judecătorești.
Totodată, în sprijinul soluției de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență nu s-a ridicat problema calității numitului în procesul penal, în realitate acesta este autorul faptei prev.și ped.de art.6/1 din Legea nr.78/2000, fiind fără dubiu cumpărătorul influenței celui care i-a promis rezolvarea problemei carnetului fiului său.
A precizat că dincolo de considerentele de ordin doctrinar privitoare la valoarea și aplicabilitatea principiului "in dubio pro reao", în contextul în care situația de fapt este incertă iar inculparea este bazată exclusiv pe declarațiile contradictoriu și neconcludente ale unei singure persoane, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul nu numai că nu este înlăturată, ba chiar mai mult, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.345 alin.2 Cod procedură penală, pentru a se dispune condamnarea inculpatului, neputându-se stabili dincolo de orice îndoială că autorul pretinsei fapte denunțate de ar fi intimatul.
În ceea ce privește infracțiunea de sustragere de înscrisuri prev.de art.242 alin.1 Cod penal, a menționat că instanța de fond în mod judicios a considerat că în cauză lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective.
Referitor la infracțiunea de favorizare personală a infractorului, a susținut, având în vedere faptul că infracțiunea care a format obiectul cercetărilor în cadrul dosarului nr.7085/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, dosar în cadrul căruia s-ar fi săvârșit presupusele acte de favorizare personală de către inculpatul, nu există în materialitatea sa, devine de domeniul evidenței că în cauză lipsește situația premisă ca element constitutiv al infracțiunii analizate, motiv pentru care soluția de achitare în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, apare cu atât mai întemeiată.
Față de motivele mai sus enunțate, solicită în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a apelului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și menținerea sentinței penale nr.60/2008 a Tribunalului Prahova, ca legală și temeinică, urmând a se avea în vedere concluziile scrise aflate la filele 24 - 30 dosar.
Intimatul - inculpat având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce se va pronunța.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului consideră necesar amânarea pronunțării, sens în care,
DISPUNE,
Amână pronunțarea la data de 17 septembrie 2008.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 septembrie 2008.
Președinte, Grefier,
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 17 septembrie 2008
PREȘEDINTE - - - JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
CURTEA,
Având în vedere că unul din membrii completului de judecată se află în concediu medical, consideră necesar amânarea pronunțării, sens în care,
DISPUNE,
Amână pronunțarea la data de 22 septembrie 2008.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 septembrie 2008.
Președinte, Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.120
Ședința publică din data de 22 septembrie 2008
PREȘEDINTE - - - JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 31 ianuarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 17 septembrie 2008 și apoi la data de astăzi 22 septembrie 2008, când în urma deliberărilor a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.60 din 31 ianuarie 2008 TRIBUNALUL PRAHOVA în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.c Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul fiul lui G și, născut la data de 03 octombrie 1976 în P, județul P, cetățean român, studii liceul și școala militară, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, serviciul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în P,-, bloc 33 N 1,.A, apart.24 și fără forme legale în P,-, județul P, CNP - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 alin.1 Cod penal.
În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri și favorizarea infractorului, prev.de art.242 alin.1 Cod penal și art.264 alin.1 Cod penal.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
TRIBUNALUL PRAHOVA și-a motivat hotărârea reținând că în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, se constată că situația de fapt reținută în actul de sesizare nu are un suport probator corespunzător. Mai exact, probele administrate in cauză nu dovedesc existența faptei reținută în rechizitoriu și săvârșirea acestei fapte de către inculpatul.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că, la data de 15.03.2007, martorul s-a prezentat la Inspectoratul de Poliție P, de unde, împreună cu agentul șef, a mers la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și a denunțat pretinsa faptă de trafic de influență.
Potrivit declarației denunțătorului, dată în prezența procurorului și consemnată și în procesul-verbal ( filele 1, 2 și 6 dosar ), spre sfârșitul lunii ianuarie 2007, fiind hotărât să vândă autoturismul, proprietatea sa, a intrat în discuții cu un tânăr în vârstă de aproximativ 30 ani, păr șaten, care s-a recomandat a fi, polițist pe linie de circulație la IPJ Pe lângă discuțiile referitoare la vânzarea autoturismului, l-a întrebat pe acesta dacă îl poate ajuta cu restituirea permisului de conducere al fiului său, permis ce i-a fost reținut în luna decembrie 2006, ca urmare a săvârșirii unei contravenții. Persoana ce s-a recomandat s-a arătat interesată să-l ajute, și, după ce i-a câștigat încrederea, i-a solicitat suma de 110 lei pentru achiziționarea unei sticle de whisky și a unui cartuș de, sub pretextul că i le va oferi șefului Serviciului Poliției Rutiere în vederea recuperării permisului de conducere. i-a dat tânărului respectiv suma de bani pretinsă la începutul lunii februarie 2007, după care acesta a dispărut și nu a mai putut fi contactat. În aceste condiții denunțătorul l-a căutat la IPJ, unde pretindea că lucrează, dar l-a întâlnit pe adevăratul, agent șef în cadrul IPJ P, lămurindu-se astfel că tânărul respectiv i se prezentase sub un nume fals și o calitate.
Pornind de la acest denunț, la data de 12.04.2007, s-a efectuat o prezentare pentru recunoaștere după fotografii, ocazie cu care denunțătorul l-a recunoscut ca autor al faptei pe inculpatul.
Pe baza acestor mijloace de probă și a declarației agentului șef, în care au fost relatate aspectele aflate de la denunțătorul, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev.de art.257 al.1 cod penal.
În concret, se observă că singura probă administrată în faza de urmărire penală ce conține informații relative în privința dovedirii existenței faptei și a vinovăției inculpatului este declarația denunțătorului.
Celelalte probe, respectiv procesul-verbal de recunoaștere după fotografie și declarația agentului șef, pot fi considerate cel mult probe mediate, acestea având drept sursă tot declarația denunțătorului.
Astfel, conform procesului-verbal întocmit, denunțătorul a fost cel care a participat la recunoașterea după fotografie și l-a recunoscut ca autor al faptei pe inculpat, iar agentul șef, în declarația dată în calitate de martor, a relatat numai ceea ce a aflat de la denunțător cu ocazia denunțării faptei.
Prin urmare, aceste două mijloace de probă, nu conțin informații certe în privința faptei și a vinovăției inculpatului, singurele informații furnizate fiind cele comunicate tot de denunțător.
În ceea ce privește declarația denunțătorului, în primul rând, având în vedere poziția procesuală a acestuia, de persoană care a denunțat fapta și interesul său ca pretinsă persoană păgubită, tribunalul apreciază că aceasta poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, sub acest aspect, se constată că în cauză nu a fost administrată o probă certă, sigură, care să se coroboreze cu declarația denunțătorului și să confirme existența faptei și a vinovăției inculpatului.
În al doilea rând, se observă că, chiar declarația denunțătorului, sub aspectul informațiilor furnizate, nu are un caracter cert, neechivoc. Astfel, în faza de urmărire penală, așa cum s-a arătat mai sus, a declarat cu privire la autorul faptei, că acesta era un tânăr de aproximativ 30 ani, cu părul șaten. Ulterior în declarația dată în fața instanței, acesta a arătat că autorul avea vârsta în jur de 20 de ani, că s-a întâlnit doar de două ori cu el și că era îmbrăcat cu o geacă scurtă și avea un fes pe cap (de unde rezultă că nu i se vedea părul). Mai mult, a declarat că nu poate să spună cu certitudine că persoana cu care acesta a discutat este aceeași cu inculpatul prezentat în instanță.
Această afirmație pune la îndoială încă odată relevanța probatorie a declarației denunțătorului dar și a procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie. Acest proces-verbal, pe lângă faptul că s-a încheiat în prezența unui singur martor asistent, contrar dispozițiilor art.92 pr. consemnează că recunoașterea s-a făcut după fotografie, însă, în realitate, conform planșelor anexate, aceasta recunoaștere s-a efectuat după xerocopii în care sunt estompate detaliile, inclusiv cele prezentate de denunțător (ex.-păr șaten).
Prin urmare, tribunalul constată că probele administrate în cauză nu au un caracter cert, sigur, decisiv în ceea ce privește dovedirea existenței faptei și a vinovăției inculpatului.
Or, pentru a se ajunge la concluzia condamnării, legea prevede ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului și să nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei și vinovăția acestuia.
Nevinovăția este prezumată, inculpatul nefiind dator să-și probeze nevinovăția atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regăsindu-se înscris în art.11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14.2 din Pactul Internațional asupra Drepturilor Civile și Politice și art.23 din Constituția României.
În Codul d e procedură penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art.52statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes";
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. . justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, și pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supuse judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Dacă însă în raport de probele administrate îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, atunci această îndoială este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție" și deci, inculpatul trebuie achitat (în acest sens este și decizia nr.3465/2007 a ).
Față de aceste considerente, tribunalul reținând că, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, singura probă cu care s-a încercat dovedirea vinovăției inculpatului este declarația denunțătorului, constată că cerințele privind aflarea adevărului expuse mai sus nu sunt îndeplinite. În consecință va da eficiență reguliiin dubio pro reoși va achita inculpatul.
În privința infracțiunilor de sustragere de înscrisuri și favorizarea infractorului, prev.de art.242 alin.1 și art.264 alin.1, tribunalul constată, de asemenea, că probele administrate în cauză nu reflectă situația de fapt reținută în actul de sesizare, nefiind dovedite faptele și vinovăția inculpatului, așa cum au fost reținute în rechizitoriu.
Astfel, din analiza întregului material probator administrat în cauză rezultă că, la data de 12.10.2005, inculpatul, îndeplinind funcția de agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere P - Biroul Poliției Rutiere, împreună cu agentul de poliție, a întocmit actele de constatare a unui accident rutier produs pe raza comunei.
În procesul-verbal de constatare a accidentului s-a consemnat că, presupusul autor al accidentului, emana halenă alcoolică și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență P, unde a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeași zi, inculpatul a înregistrat cauza în registrul cauzelor penale din cadrul Biroului Poliției Rutiere sub nr.21150/12.10.2005, și a audiat mai multe persoane, ce au fost identificate la fața locului, respectiv pe, și.
La data de 18.10.2005, inculpatul a prezentat dosarul și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, unde a fost înregistrat sub nr.7085/P/2005.
Atât înainte de această dată, cât și după aceea, dosarul a rămas la inculpat pentru efectuarea actelor premergătoare.
Conform practicii existente la această unitate de poliție, agenții care aveau spre soluționare asemenea dosare, din cauza lipsei fișetelor, păstrau asupra lor aceste dosare până la finalizarea actelor premergătoare, respectiv obținerea răspunsurilor privind alcoolemia, verificări privind permisele de conducere, audierea persoanelor implicate, când dosarele erau predate Biroului cercetări penale. Înregistrarea dosarelor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și predarea lor la Biroul cercetări penale se făcea de către agenți după ieșirea din serviciu, în timpul liber.
Această stare de fapt rezultă atât din declarația inculpatului, cât și din declarația martorului, care și în prezent îndeplinește funcția de agent în cadrul Biroului Poliției Rutiere.
Referitor la dosarul privind pe, inculpatul a declarat în fața instanței că a păstrat acest dosar pentru a audia două dintre persoanele care se aflau în cel de-al doilea autoturism implicat în tamponare.
În aceeași perioadă, inculpatul a depus o cerere de încetare a raporturilor de muncă cu Inspectoratul Județean de Poliție P, cerere ce a fost aprobată, conform declarației inculpatului, în luna decembrie 2005.
Înainte de a-și înceta activitatea în cadrul Biroului Poliției Rutiere, inculpatul, cu ocazia predării altor lucrări, fiind întrebat de agentul de poliție, desemnat să țină evidența dosarelor penale, dacă a predat dosarul privind pe, a prezentat o copie de pe dovadă din care rezulta că dosarul respectiv a fost predat Biroului Cercetări Penale. Pe baza acestei dovezi a făcut mențiunea în registrul de lucrări penale că dosarul a fost predat la Biroul Cercetări Penale.
Cu privire la acest aspect, inculpatul a declarat că nu a mai găsit dosarul sus-menționat printre actele sale și, crezând că l-a predat deja, a întocmit acea dovadă de predare-primire. Pentru această faptă cercetările au fost disjunse.
Ulterior, în urma unei verificări încrucișate efectuate între Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, unde dosarul nr.7085/P/2005 figura ca nesoluționat, Biroul Cercetări Penale din cadrul Poliției municipiul P și Biroul Poliției Rutiere, s-a constatat că dosarul sus-menționat nu a fost predat.
În această situație, organele de poliție au luat legătura cu inculpatul, care între timp își încetase activitatea ca polițist.
Fiind plecat în perioada respectivă în Germania, inculpatul i-a cerut fratelui său, martorul, să ia din locuința sa și să predea organelor de poliție geanta în care ținea toate documentele de serviciu.
La data de 18.04.2007, martorul a predat pe bază de proces-verbal organelor de poliție geanta inculpatului în care s-au găsit dosarul privind pe, 5 agende de serviciu și 14 declarații tip avarii completate.
În declarațiile date, atât la procuror cât și în instanță, a arătat că nu a avut nici o înțelegere cu inculpatul și că nu a oferit și nu i s-a solicitat ceva în scopul soluționării favorabile a cauzei sale.Cu privire la fapta pentru care a fost cercetat, acesta a declarat că a primit o comunicare de la parchet prin care era încunoștiințat că s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.
Situația de fapt expusă mai sus, rezultă atât din probele administrate în faza de urmărire penală, cât și din probele administrate în faza de cercetare judecătorească.
În raport de această situație de fapt și de probele administrate în cauză, se constată că faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de sustragere de înscrisuri și favorizarea infractorului prev.de art.242 al.1 și respectiv, art.264 alin.1, lipsindu-le atât elementele laturii obiective cât și ale laturii subiective.
În ceea ce privește prima infracțiune, potrivit art.242 al.1, constituie infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau alt înscris care se află în păstrarea ori în deținerea unui organ sau a unei instituții de stat ori a unei unități din cele la care se referă art.145 cod penal.
În această formă, infracțiunea de realizează, sub aspectul elementului material al laturii obiective, fie printr-o acțiune de sustragere, fie printr-o acțiune de distrugere. Sustragerea constă în scoaterea unui bun din stăpânirea altuia și trecerea acelui bun, fără drept, în stăpânirea făptuitorului, iar distrugerea constă în orice activitate care are ca urmare nimicirea totală sau parțială a unui bun.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în forma prev.de art.242 al.1, se săvârșește cu intenție directă sau indirectă.
În speță, în privința laturii obiective a acestei infracțiuni, în actul de sesizare s-a reținut că inculpatul a sustras dosarul de urmărire penală întocmit pe numele lui din cadrul biroului în care își desfășura activitatea.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, din probele administrate rezultă că, inculpatul a fost cel care a constituit acest dosar, l-a înregistrat la unitatea de poliție unde lucra și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și l-a avut asupra sa din momentul constituirii și până în momentul predării. Inculpatul a intrat în posesia acestui dosar nu ca urmare a unei acțiuni de sustragere, de scoatere ilicită a lui din păstrarea ori detenția instituției la care era angajat, ci printr-un act licit, fiind agentul care a constatat fapta și a întocmit acest dosar. Păstrarea dosarului în posesia sa, s-a făcut ca urmare a problemelor de dotare (lipsa fișetelor) și a unei practici existente la Biroul Poliției Rutiere. În acest sens, martorul, agent de poliție în cadrul acestei unități, a declarat că nu toți agenții din unitate aveau fișete și că un dosar penal, după ce era înregistrat, rămânea la agentul constatator până la finalizarea actelor premergătoare, fiind păstrat asupra sa.
Totodată, având în vedere comportamentul inculpatului după ce a fost înștiințat că lipsește dosarul, în sensul că a făcut demersuri pentru a găsi și preda acest dosar, nu se poate reține că inculpatul a sustras dosarul.
Pe cale de consecință, sub aspectul laturii subiective, nu se poate reține că inculpatul a acționat cu intenție directă sau indirectă.
Ceea ce este relevant și se poate imputa inculpatului, este neglijența manifestată în modalitatea de păstrare a dosarului și predarea acestuia după încetarea raporturilor de muncă.
Însă această faptă nu poate fi reținută nici ca infracțiune de neglijență în serviciu, prevăzută de art.249, întrucât nu s-au produs urmările prevăzute pentru existența acestei infracțiuni.
Neglijența manifestată de inculpat putea constitui o abatere disciplinară care să atragă o sancțiune disciplinară.
În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, tribunalul observă că aceasta nu a fost analizată și argumentată distinct în actul de sesizare, fiind reținută ca o consecință a reținerii săvârșirii infracțiunii de sustragere de înscrisuri.
Singura referire la această infracțiune se găsește în dispozitivul rechizitoriului, unde s-a menționat că inculpatul a sustras dosarul de urmărire penală întocmit pe numele lui și prin fapta sa, l-a favorizat pe acesta, în sensul de a nu fi trimis în judecată.
Potrivit art.264 al.1, constituie infracțiunea de favorizarea inculpatului, ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.
Sub aspectul laturii obiective, favorizarea infractorului este o infracțiune comisivă, care se realizează prin ajutorul dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, fie pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a-i asigura folosul sau produsul respectiv.
În ceea ce privește latura subiectivă, infracțiunea de favorizare a infractorului se săvârșește cu intenție directă sau indirectă. își dă seama și vrea să dea ajutor unui infractor, prevăzând că prin aceasta crează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției, urmare pe care o dorește sau o acceptă.
În speță, în lipsa unor elemente probatorii suplimentare, analiza acestor condiții constitutive se va face în raport de aceeași situație de fapt expusă în cazul infracțiunii de sustragere de înscrisuri.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă că inculpatul a intrat în mod legal în posesia dosarului privind pe, fiind cel care a constatat fapta, a întocmit și înregistrat dosarul și a păstrat asupra sa acest dosar în aceleași condiții în care a păstrat și alte dosare și în care și ceilalți colegi ai săi păstrau dosarele.
În această situație nu se poate reține că inculpatul a dat ajutor în sensul prevăzut de art.264 cod penal.
În ceea ce privește fapta care i se poate imputa inculpatului, respectiv aceea de a nu preda dosarul înainte de încetarea raporturilor de muncă, această faptă poate constitui un ajutor în sensul celui la care se referă art.264, însă numai dacă se stabilește că fapta a fost săvârșită cu intenție directă sau indirectă.
Or, sub acest aspect, în cauză nu s-a administrat nici o probă care să dovedească intenția inculpatului de a-l ajuta pe. Dimpotrivă, probele administrate, respectiv declarația martorului, în care se arată că nu a discutat cu inculpatul, declarația martorului în care sunt menționate împrejurările în care s-a găsit dosarul (în geanta de serviciu a inculpatului printre alte documente de serviciu) și declarația inculpatului în care se arată că nu a predat dosarul fiindcă a uitat unde l-a pus, dovedesc că fapta a fost săvârșită din culpă și nu cu intenție.
Prin urmare fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului prev.de art.264 al.1 cod penal, lipsindu-i intenția ca formă a vinovăției cerută de lege.
Față de toate considerentele expuse, tribunalul reținând încă o dată că probele administrate în cauză nu sunt în măsură să creeze o certitudine în privința faptelor și vinovăției inculpatului și că o cunoaștere incompletă, bazată pe constatări vagi și discutabile, pe simple presupuneri, bănuieli, pe probe îndoielnice, pe impresii și convingeri subiective, nu poate fi reținută ca un mod capabil să ducă la aflarea adevărului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru greșita achitare a inculpatului.
Cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 alin.1 Cod penal, apelanta susține că probele administrate în cauză și anume: declarațiile martorilor, coroborate cu procesul verbal de recunoaștere după fotografie conduc la concluzia că vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni este inculpatul, ținând seama și de faptul că acest gen de infracțiune se comite într-un cadru restrâns, pe baza încrederii ce se stabilește între părți.
Apelantul critică sentința și cu privire la greșita achitare de instanța de fond cu privire la infracțiunile de sustragere de înscrisuri și favorizarea infractorului, prev.de art.242 alin.1 și art.264 alin.1 Cod penal.
Susține apelantul că la data de 12 octombrie 2005, inculpatul în calitate de agent de poliție a întocmit împreună cu colegul său, martorul, actele de constatare a unui accident rutier produs pe raza comunei de către martorul, formându-se dosarul penal având la poliție nr.21150/12.10.2005 și la parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești nr.7085/P/2005, având ca obiect săvârșirea infracțiunii prev.de art.79 alin.4 din OUG nr.195/2002, dosar care a fost dus de către inculpatul la domiciliul său, în loc să-l predea la Biroul de Cercetări Penale din cadrul Poliției
Apelantul susține că inculpatul fiind întrebat de martorul, colegul său desemnat să țină evidența dosarelor, de acest dosar, inculpatul a răspuns că a fost predat la Biroul cercetări penale, prezentând copia unei dovezi de predare.
S-au efectuat verificări în acest sens și s-a constatat că dosarul nu a fost predat la Biroul Cercetări Penale și după ce s-a luat legătura cu inculpatul care a fost trecut în rezervă, dosarul s-a predat la data de 18 aprilie 2007 de către fratele său, martorul.
Apelantul, concluzionează că din analiza probelor administrate rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de sustragere de înscrisuri și favorizarea infractorului, fapte prev.de art.242 alin.1 și art.264 alin.1 Cod penal.
Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Curtea, verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele de apel invocate,m precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul declarat este fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA nr.239/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.257; art.242 alin.1 și art.264 alin.1 Cod penal.
Astfel, din declarațiile martorilor, rezultă că inculpatul la data de 12 octombrie 2005 în timp ce îndeplinea funcția de agent de poliție în cadrul Serviciului Poliției Rutiere - Biroul Poliției Rutiere DN 1, împreună cu agentul de poliție, a întocmit actele de constatare a unui accident rutier produs pe raza comunei de către care, conducând autoturismul " 1310" cu nr.B-22- sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune cu autoturismul marca "Honda" având nr.B-20- condus regulamentar de către.
Numitul fiind condus la Spitalul Județean P în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, a refuzat, fapt pentru care verbal de constatare încheiat la data de 12 octombrie 2005 fost înregistrat ca dosar penal la organele de poliție nr.21150/12 octombrie 2005 și la parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr.7085/P/2005.
Inculpatul în loc să predea dosarul la Biroul Cercetări Penale din cadrul Poliției municipiului P pentru finalizarea cercetărilor față de care era cercetat pentru comiterea infracțiunii prev.de art.79 alin.4 din OUG nr.195/2002 a sustras dosarul din cadrul poliției Municipiului P și l-a dus la domiciliu. Agentul de poliție care între timp a fost desemnat să țină evidența dosarelor penale în cadrul Biroului Poliției Rutiere DN 1, constatând că dosarul privind pe nu figura ca fiind predat la Biroul Cercetări Penale din cadrul Poliției municipiului P, l-a întrebat pe colegul său, respectiv pe inculpatul unde se află dosarul și acesta a susținut că l-sa predat la Biroul Cercetări Penale și în acest sens i-a prezentat lui o copie de pe dovadă din care rezulta că dosarul respectiv a fost predat la Biroul Cercetări Penale. Pe baza acestei dovezi a făcut mențiunea în registrul de lucrări penale că dosarul a fost predat la Biroul Cercetări Penale.
Ca urmare a unei verificări încrucișate efectuate între parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești unde dosarul nr.7085/P/2005 apărea ca fiind nesoluționat, Biroului Cercetări Penale din cadrul Poliției Municipiului P și Biroul Poliției Rutiere DN 1, s-a constatat că cele menționate în condica de lucrări penale a Biroului Poliției Rutiere DN 1 sunt nereale, fapt pentru care au fost demarate cercetările față de inculpatul.
Organele de poliție l-au căutat pe inculpatul Iulie pentru a-l întreba pe acesta de situația dosarului dar nu l-au găsit fiind plecat în Germania.
Martorul, fratele inculpatului aflând pentru ce este căutat acesta, a căutat în camera care aparține acestuia, ocazie cu care a găsit dosarul penal privind pe împreună și cu alte acte.
Dosarul de urmărire penală a fost predat pe bază de dovadă organelor de poliție.
Numitul fiind audiat în legătură cu fapta comisă de către inculpatul și prin care l-a favorizat pe acesta, a declarat că nu a dat nici o sumă de bani sau bunuri inculpatului pentru ca acesta să sustragă dosarul de urmărire penală și în același timp să nu fie trimis în judecată.
Din cele expuse mai sus, se constată că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de sustragere de înscrisuri prev.de art.242 alin.1 Cod penal și favorizarea infractorului prev.de art.264 alin.1 Cod penal.
Din analiza textului art.242 alin.1 Cod penal, se constată că pentru săvârșirea acestei infracțiuni, este necesară preexistența unor înscrisuri (dosare, registre, documente, etc.) care se află în păstrarea sau deținerea unui organ sau unei instituții de stat și aceste înscrisuri să fie luate fără drept din sfera de dispoziție a unității care îl păstrează sau deține.
Așa cum s-a precizat, inculpatul în calitatea sa de agent de poliție, a deținut dosarul penal nr.7085/P/2005 spre cercetare și în loc să-l predea Biroului Cercetări Penale din cadrul Poliției municipiului P, l-a scos din unitate și l-a dus la domiciliul său.
Martorul - agent de poliție, coleg cu inculpatul și desemnat să țină evidența dosarelor penale a constatat că dosarul sus menționat, privindu-l pe - nu figura ca predat la Biroul Cercetări Penale și întrebându-l pe inculpat de dosar, acesta a precizat că l-a predat Biroului Cercetări Penale, prezentând copia unei dovezi de predare.
În urma unor controale încrucișate, s-a constatat că dosarul nu a fost predat biroului respectiv și numai la data de 18 aprilie 2007 fost predat de către fratele inculpatului - martorul.
Din cauza acestei sustrageri, s-a produs o mare întârziere în efectuarea urmăririi penale, ce a condus să îngreuneze și să zădărnicească urmărirea penală, ca modalitate de producere a infracțiunii de favorizare a infractorului.
Modalitatea în care inculpatul a săvârșit aceste fapte și anume: ținerea dosarului arată, chiar și atunci când acesta a fost solicitat de colegul său, predarea copiei unei dovezi de predare, deși știa că predarea se face pe baza unei dovezi originale, dovedește intenția indirectă a inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de sustragere de înscrisuri.
În speță, obligația de predare a dosarului era data trecerii inculpatului în rezervă - 31 decembrie 2006, iar nepredarea dosarului și încercarea de a se face dovada predării prin mijloace frauduloase, echivalează cu sustragere.
Apreciem, că instanța de fond nu a făcut o analiză profundă probelor administrate și din această cauză a dispus greșit achitarea inculpatului, privind infracțiunile prev.de art.242 alin.1 și art.264 alin.1 Cod penal.
Critica apelantului este neîntemeiată privind achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență prev.de art.257 alin.1 Cod penal.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul în luna ianuarie 2007, susținând că este agent de poliție în cadrul IPJ P - Serviciul Poliției Rutiere - Biroul Poliției Rutiere DN 1, recomandându-se că se numește și că poate rezolva problema eliberării unui permis de conducere întrucât are trecere la șeful Poliției Rutiere, l-a determinat pe să-i dea suma de 110 lei pentru a cumpăra băuturi alcoolice și țigări, susținând că acestea urmează a fi date comisarului - șeful Serviciului Poliției Rutiere, pentru a obține permisul de conducere al fiului lui.
Pentru dovedirea acestei fapte s-au administrat ca probe declarația lui, declarațiile lui și procesul verbal de recunoaștere după fotografie.
Se constată că singura probă ce conține informații relative pentru dovedirea faptei și a vinovăției inculpatului este declarația denunțătorului. Celelalte probe, au drept sursă tot declarația denunțătorului, a se vedea declarația martorului care a relatat numai ce a aflat de la denunțător.
Deci, în cauză nu au fost administrate probe certe, care să se coroboreze cu declarațiile denunțătorului.
Dacă analizăm și declarațiile denunțătorului, constatăm că există contradicții între declarația dată la urmărirea penală și cea de la cercetarea judecătorească, în ce privește descrierea inculpatului. Dacă la urmărirea penală a declarat că inculpatul este un tânăr de circ 30 ani, cu păr șaten, în instanță a declarat că este un tânăr de aproximativ 20 ani, cu geacă scurtă și pe cap avea un fes (deci nu se vedea părul) iar în cursul cercetării judecătorești când i s-a prezentat inculpatul a declarat că nu poate spune cu certitudine că acesta este autorul faptei.
Curtea, apreciază că din probele administrate nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului, fapt pentru care se constată că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală privind arestarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.257 Cod penal.
Față de considerentele menționate mai sus, Curtea, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, urmând să desființeze în parte sentința penală nr.60 din 31 ianuarie 2008 Tribunalului Prahova și va condamna inculpatul la 65 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.242 lin.1 Cod penal, sustragere de înscrisuri și la 1 an închisoare pentru infracțiunea de favorizarea infractorului prev.de art.264 alin.1 cod penal.
În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, întrucât faptele sunt concurente, inculpatului i se aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei se poate realiza numai în regim privativ de libertate.
În baza art.781 Cod penal, se va aplica inculpatului și pedeapsa complimentară a interzicerii dreptului prev.de art.64 lit.a și b cod penal, menținând restul dispozițiunilor sentinței.
Văzând și disp.art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 31.01.2008, a Tribunalului Prahova privind pe inculpatul, fiul lui G și, ns.la 3.10.1976, în mun. P, cu același domiciliu,-,.4.. A,.24, județul P și în-, județul P, pe care o desființează în parte și în consecință:
- În baza art. 242 al.1, pentru infracțiunea de sustragerea de înscrisuri, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;
- În baza art. 264 al.1, pentru infracțiunea de favorizarea infractorului condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
Conform art. 33 lit.a și art. 34 lit.b aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de1 an închisoare.
Aplică art. 71 și 64 lit. teza a-II-a și b
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, la ambele instanțe.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2008.
Președinte Judecător
Grefier
Red.ȘF
Tehnored.EV
3 ex./30.09.2008
dos.f- TRIBUNALUL PRAHOVA
operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru
