Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 193/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALA NR. 193/
Ședința publică din 17 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu
Judecător: - - -
Judecător: dr.
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 08.06.1973, în comuna, județul A, domiciliat în comuna, sat, județul A, CNP--, împotriva deciziei penale nr. 233 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 10 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la data de 17 martie 2009, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului penal, deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 174 din data de 26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în baza art. 334 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 220 alin. 2 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal.
În baza art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 8.06.1973 în comuna, județul A, domiciliat în comuna, sat, județul A, cetățean român, studii 12 clase, căsătorit, având doi copii minori, ocupația-agricultor, fără antecedente penale, CNP--, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Conform art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și următoarele Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă, domiciliat în municipiul Curtea de A, strada - -, -.14,. A,. 1,. 5, județul A, a sumei de 600 lei daune materiale.
În baza art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 170 Cod procedură penală, a fost restabilită situația anterioară săvârșirii infracțiunii.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 380 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în primăvara anului 2007, inculpatul a ocupat fără drept, prin desființarea semnelor de hotar și prin smulgerea Ť.lor de marcare, o suprafață de 200. dintr-un teren agricol ce aparținea părții vătămate
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1820/31.03.2004 de ( 7 ), partea vătămată Gac umpărat de la numitul un teren arabil situat în pct.La " din intravilanul comunei, sat i, județul A, în suprafață de 10.144. Terenul se învecinează pe latura de sud cu un alt teren arabil, în suprafață de 3.640. aparținând inculpatului pe care acesta, la rândul său, îl cumpărase de la numitul, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3684/18.09.2003 de (12 ).
Din declarațiile celor două părți coroborate cu declarațiile martorului (30-31, 16), a rezultat că între aceste două proprietăți nu s-au făcut delimitări foarte exacte, ci s-au indicat, ca puncte de reper, o salcie uscată, un nuc și un gutui, ultimul dintre arbori fiind indicat însă, doar de inculpat în declarația sa ( 12-13).
De când s-a produs învecinarea lor, între cele două părți au izbucnit neînțelegeri în legătură cu linia de hotar ce delimita proprietățile lor. În declarațiile sale martorul ( 36-37,17), de profesie inginer agronom în cadrul Direcției Agricole A, a arătat că a participat la mai multe măsurători efectuate pe terenurile deținute actualmente de cele două părți și de fiecare dată a considerat că cei 200. ocupați de inculpat aparțineau părții vătămate și autorului acesteia, care a confirmat acest aspect în declarațiile sale (34-35, 18).
O ultimă încercare de delimitare a celor două terenuri a avut loc în primăvara anului 2007, la care au participat și martorii, și. Cu acea ocazie, cele două proprietăți au fost delimitate prin montarea unor Ť. de marcare a hotarului, suprafața de 200 mp. fiind inclusă totodată, în lotul părții vătămate.
Cu toate acestea, la scurt timp după această operațiune la care a participat, inculpatul a smuls Ť.i de marcare și a ocupat, din nou, suprafața de 200. pe care a arat-o și a însămânțat-o cu, fără a avea bineînțeles, nici un acord al părții vătămate, ceea ce a determinat-o pe aceasta din urmă să introducă o plângere penală împotriva inculpatului.
În cursul cercetărilor declanșate în urma sesizării părții vătămate, a fost efectuată și o expertiză tehnică judiciară (23-27 ) în cuprinsul căreia s-a concluzionat că suprafața de 200. ocupată în condițiile mai sus prezentate, de inculpat, aparține părții vătămate, această suprafață constituind de altfel, o enclavă creată, prin acțiunea inculpatului, în interiorul proprietății părții vătămate. Tot în cuprinsul acestui raport de expertiză s-a concluzionat că inculpatul mai stăpânește încă o suprafață de 447. care, conform măsurătorilor efectuate, aparținea, de fapt, tot părții vătămate.
Având în vedere probatoriul administrat, astfel cum a fost analizat mai sus, instanța considerat că acesta dovedește atât existența faptei de tulburare de posesie, cât și vinovăția inculpatului în comiterea acestuia.
În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 220 alin. 1, 2.pen. Instanța a reținut această încadrare juridică după ce în baza art. 334.C.P.P. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în rechizitoriu, constatând că, din rațiuni de tehnică judiciară, se impune reținerea și aliniatului 1 al art. 220.pen. care definește infracțiunile tip ( din rațiuni similare, încadrarea juridică a altor infracțiuni ce conțin și circumstanțe agravante se face prin includerea și infracțiunilor tip, ex. furt calificat, înșelăciune).
Elementul material al laturii obiective constă în faptul că inculpatul a smuls semnele de hotar ce delimitau proprietatea sa de cea a părții vătămate, după ce anterior recunoscuse aceste limite și a ocupat, în acest fel suprafața de 200. pe care a cultivat-o ulterior cu.
Fapta sa a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna părții vătămate care nu și-a mai putut folosi terenul, iar între elementul material și urmarea imediată există o legătură de cauzalitate directă.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a considerat că fapta a fost comisă de inculpat cu intenție directă pentru că, pe de o altă parte acesta a ocupat această suprafață fără a avea consimțământul părții vătămate și fără a avea nici drept, iar pe de altă parte pentru că a ocupat această suprafață de teren în condițiile în care se convenise anterior asupra delimitării celor două proprietăți. Instanța consideră însă, în ciuda celor reținute de parchet în actul de sesizare, că activitatea infracțională a inculpatului a privit doar suprafața de 200.și nu și cea de 447.,reținută în raportul de expertiză. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere declarațiile părții vătămate care a afirmat că obiectul plângerii sale l-a constituit doar ocuparea suprafeței de 200. și că suprafața de 447. era stăpânită de inculpat de când a cumpărat întregul teren de la numitul, precum și pe cele ale martorilor care a afirmat că măsurătorile pe care le-a efectuat au privit doar suprafața de 200. și ale lui care a afirmat că în privința suprafeței de 400. constatată de expert ca fiind stăpânită de inculpat, nu are ce să spună. Deși organele judiciare nu sunt ținute neapărat de obiectul plângerii penale ( este vorba de o plângere penală simplă, reglementată de art. 222.C.P.P. pentru că, în urma modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005, pentru infracțiunea de tulburare de posesie nu mai este necesară o plângere prealabilă), instanța apreciază că activitatea infracțională a inculpatului nu a vizat suprafața de 447 mp. pentru că acesta o stăpânea, după cum s-a arătat mai sus, din momentul în care a cumpărat terenul de la numitul, nefiind vorba, așadar, de o ocupare fără drept în sensul legii penale.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72.pen. respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator; gradul de pericol social concret al faptei reliefat de modul și mijloacele folosite, respectiv smulgerea semnelor de reper ale hotarului, împrejurările în care a fost comisă, în condițiile în care între cele două părți se ajunsese la o înțelegere privind delimitarea celor două proprietăți, urmările produse constând prejudiciul cauzat părții vătămate prin nefolosirea terenului ocupat; persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale dar care pe tot parcursul procesului penal nu și-a recunoscut vinovăția.
Față de cele de mai sus, instanța, în baza art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal, a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În ceea ce privește modalitatea de executare, față de criteriile anterior expuse și apreciind că scopul și funcțiile pedepsei pot fi atinse și fără executarea acesteia în regim de detenție, în baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
Conform art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 600 lei, reprezentând contravaloarea părții civile cu suma de 600 lei, reprezentând contravaloarea recoltei pe care nu a putut-o culege de pe terenul ocupat timp de un an de zile, sumă pe care inculpatul în declarația sa, a fost de acord să o achite în cazul în care va fi găsit vinovat. Față de aceste poziții ale celor două părți și în virtutea principiului disponibilității care domină raporturile juridice civile și implicit acțiunea civilă în procesul penal, instanța, în baza art. 14 și 346 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 998 și următoarele Cod civil, a obligat inculpatul la plata către partea civilă, a sumei de 600 lei daune materiale.
De asemenea, în soluționarea acțiunii civile, instanța, în baza art. 348.C.P.P. rap. la art. 170.C.P.P. s-a restabilit situația anterioară săvârșirii infracțiunii în sensul că doar cei 200. ocupați în condițiile descrise mai sus vor reveni în patrimoniul părții vătămate pentru că doar aceștia au fost vizați de activitatea infracțională a inculpatului. Instanța, a considerat că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită comisă de inculpat și ocuparea celorlalți 447. și din acest motiv restabilirea situației anterioare s-a făcut doar în privința celor 200. Pentru suprafața de teren excedentară partea vătămată are la dispoziție calea unei acțiuni pe dreptul comun.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale; s-a arătat că soluția adoptată este necorespunzătoare probelor administrate în cauză întrucât nu au fost luate în considerare depozițiile martorilor care au confirmat existența celor trei semne de hotar - nuc, gutui, salcie, care delimitau proprietatea sa și care i-au fost indicate inculpatului de către martorul.
Totodată expertul nu a ținut seama la efectuarea expertizei de aceste semne e de hotar.
Astfel, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a posesiei. Solicită, pe cale de consecință, achitarea în baza disp. art. 10 lit. d pr.pen.
S-a mai învederat de către apelantul inculpat că în mod greșit s-a dispus repunerea în situația anterioară cu obligarea inculpatului de a lăsa părții vătămate în deplină proprietate și posesie întreaga suprafață de teren identificată de expert câtă vreme partea vătămată a formulat plângere penală doar pentru o anumită suprafață de teren.
Apelantul-inculpat, a mai arătat faptul că, suma de 600 lei daune materiale la plata căreia a fost obligat, nu a fost dovedită cu probele administrate în cauză. Solicită înlăturarea despăgubirilor civile ca nedovedite.
Pentru toate aceste considerente, inculpatul a solicitat, rejudecarea pe fond a cauzei cu refacerea raportului de expertiză, urmând ca expertul să ia în considerare semnele e de hotar indicate de martori și amplasamentul acestora de la care urmează să se facă noua măsurătoare.
Prin decizia penală nr.233 din 11.11.2008, Tribunalul Argeșa respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, obligându-l pe apelantul-inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Argeșa apreciat că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt reținând că în primăvara anului 2007, inculpatul a ocupat fără drept, prin desființarea semnelor de hotar (smulgerea Ť.lor de marcare) o suprafață de 200 mp, dintr-un teren învecinat ce aparținea părții vătămate
Martorul a arătat în declarațiile date că a efectuat în două rânduri măsurători ale terenurilor deținute de către cele două părți conform contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub numerele 1820/31.03.2004 și nr.3684/18.09.2003 la BNP, în urma neînțelegerilor apărute între cei doi în legătură cu linia de hotar.
Cu ambele ocazii martorii au constatat că suprafața de 200 mp, ce a fost ocupată de către inculpat aparține părții vătămate
La ultima măsurătoare efectuată în primăvara anului 2007 cele două proprietăți au fost delimitate prin montarea unor Ť. ocazie cu care suprafața de 200 mp a fost inclusă în lotul părții vătămate.
Această declarație a martorului se coroborează cu cele ale martorului și a părții vătămate.
Tot cu privire la această suprafață de 200 mp teren, s-a efectuat pe parcursul urmăririi penale o expertiză tehnică judiciară, în concluziile căreia s-a arătat că terenul aparține părții vătămate.
S-a invocat de către apelantul inculpat că la efectuarea acestei expertize expertul nu a avut în vedere semnele e de hotar ce delimitează proprietățile, respectiv un nuc, un gutui și o salcie, aflate pe latura de sud, ceea ce a avut ca efect reținerea unei situații greșite.
Tribunalul a constatat însă că o asemenea apreciere este total eronată pentru următoarele considerente:
În cuprinsul raportului de expertiză (26 ), s-a arătat că măsurătorile s-au efectuat în prezența inculpatului pe limitele terenului deținut în fapt și folosit de către acesta avându-se în vedere totodată limitele ce i se cuveneau acestuia în conformitate cu actele sale de proprietate și cadastrală.
Fiind prezent la momentul efectuării expertizei apelantul avea posibilitatea ca în cazul în care aceste semne de hotar e ar fi existat să i le indice expertului, aspect însă de care nu se face vorbire în cuprinsul raportului de expertiză.
Se constată totodată că martorul care a participat la toate măsurătorile efectuate cu privire la cele două terenuri, inclusiv la cele efectuate cu ocazia raportului de expertiză tehnică, nu a indicat existența a trei puncte de reper e așa cum arată inculpatul (cu excepția unui nuc ).
Totodată martorul (18 dosar fond), care a vândut terenul către partea vătămată precizează că terenul înstrăinat era delimitat de cel al inculpatului de mai multe sălcii și o fântână, aflate toate pe proprietatea sa.
Acest martor care anterior vânzării terenului i l-a dat în arendă inculpatului, arată că nu i-a indicat inculpatului nici un semn de hotar cu ocazia arendării respectivului teren.
Martorul de la care inculpatul a cumpărat terenul în cauză, arată că pe latura de nord și nu pe cea de sud, așa cum susține inculpatul, existau ca semne de hotar un nuc și un gutui.
Tribunalul a avut în vedere și declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale în care acesta a arătat în mod constant că a ocupat suprafața de 200 mp ce aparținea părții vătămate, motivându-și această acțiune prin aceea că și partea vătămată intrase anterior în terenul său cultivând 4 rânduri de cartofi.
Doar martorul propus de inculpat și audiat în fața instanței de apel, a confirmat cele declarate în fața instanței de fond de către inculpat, arătând că există aceste trei semne e pe hotar.
Tribunalul a apreciat că declarația acestui martor nu poate fi avută în vedere întrucât nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză care cunosc mult mai bine situația celor două terenuri, datorită împrejurării că au fost în trecut proprietarii acestor două terenuri, iar martorul a participat la măsurătorile efectuate.
Având în vedere că nici unul din acești martori nu au confirmat existența în totalitate a celor trei semne de hotar și amplasarea acestora, și pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul apreciază că nu se mai impune efectuarea unei noi expertize care să aibă în vedere aceste semne de hotar expertiza efectuată în cursul urmăririi penale fiind completă și răspunzând tuturor obiectivelor stabilite.
Apreciind în mod corect că suprafața în cauză de 200 mp aparține părții vătămate, instanța de fond a stabilit în continuare în urma aprecierii probelor din dosar că în primăvara anului 2007, inculpatul a ocupat fără drept, prin smulgerea Ť.lor de marcare această suprafață pe care a cultivat-o cu.
Tot în mod corect s-a stabilit că fapta a fost comisă cu intenție directă, deoarece inculpatul a ocupat porțiunea de teren cunoscând că aceasta aparținea părții vătămate în urma măsurătorilor efectuate și delimitării celor două proprietăți.
Raportând situația de fapt în drept, instanța de fond a încadrat în mod corect fapta inculpatului în disp.art.220 alin.1, 2 Cod penal, texte de lege în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpatului la aplicarea pedepsei fiind avute în vedere criteriile de individualizare prev.de disp.art.72 Cod penal.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că nu se poate dispune achitarea inculpatului în baza disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală, acest motiv de apel fiind nefondat.
Cu privire la restabilirea situației anterioare se constată că instanța de fond a dispus această măsură numai cu privire la suprafața de 200 mp pentru care partea vătămată a formulat plângere penală și nu pentru suprafața totală indicată de către expert, așa încât critica referitoare la acest aspect este nefondată.
În declarația dată în fața instanței de fond inculpatul a arătat că este de acord să plătească părții civile suma de 600 lei despăgubiri civile în cazul în care va fi găsit vinovat pentru infracțiunea dedusă judecății.
Cum instanța de fond a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tulburare de posesie în modalitatea prev.de art.220 alin.2 cod penal dispunând condamnarea acestuia, ținând seama de acordul inculpatului la plata despăgubirilor civile și de principiul disponibilității care guvernează acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, tribunalul a apreciat că în mod corect inculpatul a fost obligat la plata daunelor materiale către partea civilă, și această critică fiind nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări, solicitând achitarea sa, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat sub aspectul laturii subiective, nefiind dovedită intenția sa de a săvârși infracțiunea.
De asemenea, se mai invocă drept temei al achitării, disp.art.10 lit.b Cod procedură penală.
Apreciază că este necesar a se efectua o nouă expertiză tehnică judiciară prin care să se constate, cu certitudine dacă a fost, sau nu, ocupată abuziv vreo suprafață de teren.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, instanțele de fond au reținut corect situația de fapt, în baza unor probe concludente, legal administrate și corect interpretate, în sensul că inculpatul, în primăvara anului 2007, a ocupat fără drept, prin desființarea semnelor de hotar și a folosit o suprafață totală de 647,917 din terenul agricol aparținând părții vătămate G, fără consimțământul acestuia.
Individualizarea pedepsei și a modalității de executare s-a realizat just, în baza dispozițiilor art.72 Cod penal cu acord cu disp.art.52 Cod penal.
Fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie prev.de art.220 alin.1 și 2 Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective, instanțele de fond au reținut corect că forma de vinovăție cu care inculpatul a săvârșit infracțiunea este intenția.
Aceasta, deoarece inculpatul ocupat suprafața de teren de 200 din terenul agricol ce aparținea intimatului - parte vătămată în condițiile în care convenise cu acesta, anterior, asupra delimitării celor două proprietăți.
La acestea, se adaugă lipsa consimțământului părții vătămate de a folosi terenul.
Așadar, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei și a urmărit producerea lui.
Această concluzie se poate desprinde și din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în care se arată că suprafața de 200 aparține părții vătămate, această suprafață constituind, de altfel, o enclavă creată, prin acțiunea inculpatului, în interiorul proprietății părții vătămate.
Această probă se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, printre care declarațiile martorului, și, în care se arată că cele două proprietăți au fost delimitate prin montarea unor Ť. de marcare a hotarului, suprafața de 200, fiind inclusă totodată, în lotul părții vătămate însă, la scurt timp, inculpatul a smuls Ť.i de marcare și a ocupat din nou suprafața de 200, pe care a arat-o și a însămânțat- cu, fără a avea bineînțeles, nici un acord al părții vătămate, ceea ce a determinat-o pe aceasta din urmă să introducă o plângere penală împotriva inculpatului.
În raport de materialul probator analizat anterior, efectuarea unei expertize tehnice judiciare nu este utilă și concludentă soluționării cauzei.
În baza materialului probator administrat, curtea apreciază că fapta săvârșită de inculpat este prevăzută de legea penală ea întrunind, așa cum s-a arătat, elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie prev.de art.220 alin.1 și 2 Cod penal.
Prin prisma celor ce preced, hotărârea recurată este legală și temeinică și în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat care, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 08.06.1973, în comuna, județul A, domiciliat în comuna, sat., județul A, CNP--, împotriva deciziei penale nr. 233 din 11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.:
Tehn.
2 ex.
Jud.fond:
Jud.apel:
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu
