Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 241/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 241
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ancuța Gabriela Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Dan Anton
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva deciziei penale nr. 487 din data de 21 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 02 aprilie 2009, în ședință publică, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 09 aprilie 2009 și pentru azi, când,
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Judecătoria Iași, prin sentința penală nr. 1991/04.07.2007, pronunțată în dosarul cu nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală și art. 10 lit. b Cod procedură penală, i-a achitat pe inculpații, fiul lui G și, născut la data de 21.01.1954 în sat, comuna, județul I, fără antecedente penale, domiciliat în sat, comuna, județul I și, fiul lui G și, născut la data de 11.11.1951 în sat, comuna, județul I, fără antecedente penale, domiciliat în sat, comuna, județul I, pentru infracțiunea de "tulburare de posesie" prev. de art. 220 alin. 1, 2 și 3 Cod penal împotriva părții vătămate, CNP--, domiciliată în I,-, bloc 978,. A,.2, iar în baza art. 346 alin. ultim Cod procedură penală, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată.
Prin aceeași sentință, Judecătoria Iași, în baza art. 192 pct.1 lit. a Cod pr. pen. a obligat-o pe obligată partea vătămată la plata sumei de 200 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nr. 4311/P/2006 din 19.12.2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de "tulburare de posesie" pre. de art. 220 alin.1, 2 și 3 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 03.05.2006, au ocupat o suprafață de teren aparținând părții vătămate, prin desființarea semnelor de hotar.
A reținut prima instanță că în condițiile în care atât inculpații, cât și partea vătămată dețin acte de proprietate cu privire la suprafețe de teren învecinate în extravilanul satului, jud. I, în parcela 80, dar delimitarea acestora nu este definitivă, iar cele două expertize efectuate în speță au concluzii diametral opuse, fapta de scoatere a stâlpilor din beton ce delimitau linia de hotar și de mutare a acesteia în interiorul terenului părții vătămate cu 15 metri, marcând-o prin Ť. din lemn, nu este prevăzută de legea penală.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul Iași, prin decizia nr. 487/21.11.2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 1991/04.07.2007, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, și, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, a lăsat în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, în ele fiind incluse și onorariile expertului tehnic, precum și diferența de onorariu în sumă de 150 lei, pentru suplimentul de expertiză cu nr. 5475/16.10.2008.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Iașia reținut că, la data de 28.01.1998, numita a vândut părții vătămate o suprafață de teren de 5670 mp situată în intravilanul satului, comuna, jud. I, amplasat în tarlaua nr. 80, parcela 3759/23, învecinată la vest cu proprietatea -. La acel moment, imobilul achiziționat nu era intabulat (abia la data de 20.06.2006, prin încheierea nr. 25922/20.06.2006 a OCPI I s-a admis cererea de intabulare a două parcele arabile - nr. 2759/23/1 - 1505,70 mp și nr. 3759/23/2 - 4164,30 mp) și nici nu era întocmită documentația cadastrală aferentă.
La data de 03.05.2006, Comisia Comunală de Fond Funciar, reprezentată de inginerii și, l-a solicitarea inculpaților, s-a deplasat la fața locului și a dispus punerea în posesie a acestora "conform schițelor de mai jos". În aceste schițe apar două suprafețe de teren: una de 0,3303 ha înscrisă și în titlul de proprietate nr. 82921/13.01.1993 emis pe numele autorului unuia dintre inculpați și una de 1979 mp despre care comisia a menționat că este "proprietatea. validată la Lg. 18/91, anexa 2a, fără titlu de proprietate".
După plecarea membrilor Comisia Comunale de Fond Funciar, în aceiași zi, inculpații (frați), nemulțumiți de faptul că din suprafața de teren totală la care erau îndrituiți potrivit actelor ce le dețineau nu posedau decât o parte și considerându-se îndreptăți și la o anumită parte din terenul deținut - potrivit lor, în mod abuziv - de partea vătămată, au procedat la scoaterea a trei stâlpi din beton care delimitau proprietățile lor pe care i-au mutat înspre terenul părții vătămate cu cca. 15 (potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului), acolo unde considerau ei că ar trebui să se regăsească hotarul despărțitor și unde au înfipt, în pământ, 2 Ť. din lemn.
Ulterior datei de 03.05.2006, după mutarea stâlpilor ce delimitau hotarul inițial, inculpații nu au mai întreprins nici un fel de activitate pe acel teren, de atunci și până în prezent terenul în discuție fiind rămas în nelucrare.
A reținut instanța de apel că fondul litigiilor dintre familia și - poartă asupra grănițuirii proprietăților lor și derivă din punerea defectuoasă în posesie a acestora, cel mai probabil, în mod formal, fără măsurători efective și cu neluarea în considerare a întinderii proprietăților învecinate. Aceasta însă este o chestiune de natură civilă, care nu poate face obiectul unei cauze penale și nu poate fi soluționată de instanțele penale.
Instanța a constatat că inculpații au mutat la data de 03.05.2006 elementele de delimitare a hotarului despărțitor înspre terenul părților vătămate, dar ei nu au procedat în acest sens cu intenția de a ocupa, fără drept, vreun teren care să nu le aparțină. Ei au acționat astfel, considerându-se îndreptățiți asupra faptului că terenul le aparține, dar și pentru că au apreciat că se impune ca hotarul să fie stabilit pe un alt amplasament, despre care ei credeau că ar fi cel real. Lipsa oricărei intenții a inculpaților de a ocupa vreo suprafață de teren de-a părților vătămate, fără drept, rezultă și din aceea că ulterior ei nu au efectuat nici o activitate concretă care să se circumscrie noțiunii de ocupare (nu au lucrat terenul și nici nu au împiedecat partea vătămată să o facă ori cel puțin nu s-a probat contrariul), iar la scurt timp după aceea au sesizat instanța civilă cu o acțiune în revendicare în care au avut câștig de cauză.
Tribunalul a reținut că, sub aspect obiectiv, nu se poate vorbi de o acțiune de ocupare a unui imobil, care implică o anumită activitate minimală cu o oarecare întindere în timp, ceea ce nu poate fi cazul în ipoteza unei simple activități de mutare a unor semne de hotar nedublată și de alte acțiuni care să releve că ar fi avut loc o acțiune efectivă de ocupare.
Împotriva deciziei penale nr. 487/21.11.2008 a Tribunalului Iașia declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
În motivarea recursului său, Parchetul a criticat soluția de achitare, arătând că instanța de apel a omis că în cauză este vorba de o infracțiune de tulburare de posesie, care presupune că persoana ia în stăpânire fără drept, un imobil construit sau teren aflat la acel moment sub exercițiul posesiei legitime de către altul.
În cauza de față, până la data de 03 mai 2006, partea vătămată stăpânise și lucrase terenul ocupat, care avea delimitare clară în teren, posesia sa fiind bazată pe un titlu de proprietate, respectiv un contract de vânzare cumpărare din anul 1998, iar inculpații, care aveau și ei un titlu de proprietate, au admis că până la acel moment nu folosiseră acea porțiune de teren.
Inculpații nu au avut legitimitate să înlăture hotarele și să ia în stăpânire terenul.
Faptul că ulterior, în cadrul unul litigiu civil, s-a stabilit, în urma unei expertize, că partea vătămată trebuie să se retragă de pe o anume suprafața de teren, lăsând loc inculpaților, nu înlătură comiterea la data de 03 mai 2006, infracțiunii de tulburare de posesie, deoarece la acel moment, inculpații nu dețineau nici un titlu care să le acorde dreptul de a înlătura terenul și a ocupa din terenul părții vătămate.
S-a mai arătat că nu se poate reține că fapta comisă la data de 03 mai 2006 nu era prevăzută de legea penală ori că infracțiunii i-ar lipsi un element constitutiv.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În baza probelor administrate legal și temeinic apreciate, instanțele de judecată au reținut corect nevinovăția inculpaților și în comiterea faptei pentru care au fost trimiși în judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 220 din Codul penal, infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat, fapta având un pericol social mai ridicat în situația în care se comite prin desființarea semnelor de hotar ori a reperelor de marcare.
Din acest text de lege rezultă că pentru a se reține existența infracțiunii de tulburare de posesie este necesar ca cel care ocupă terenul să aibă reprezentarea faptului că acțiunea sa de ocupare este fără drept.
În prezenta cauză, corect au reținut instanțele, în baza probelor, că inculpații au mutat la data de 03.05.2006 elementele de delimitare a hotarului despărțitor înspre terenul părților vătămate, considerând că terenul le aparține și că se impune ca hotarul să fie stabilit pe un alt amplasament, despre care ei credeau că ar fi cel real.
Împrejurarea că la baza activității inculpaților de mutare a liniei de hotar spre interiorul terenului deținut de partea vătămată a stat reprezentarea faptului că sunt îndreptățiți să procedeze astfel în temeiul titlului de proprietate nr. 82921/13.01.1993, emis de Comisia Județeană I pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care moștenitorilor defunctului G li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 8.600. din extravilanul satului, dintre care suprafața de 3303. teren arabil în 80, parcela 3759/24, dar și faptul că partea vătămată susține că deține terenul respectiv în baza titlului de proprietate nr. 83075/14.01.1993 emis de aceeași comisie sunt elemente suficiente pentru a se constata, așa cum a reținut și instanța de apel, că fondul litigiului dintre familiile și - privește grănițuirea proprietăților lor.
Aceasta este însă o problemă de drept civil, care nu poate justifica atragerea răspunderii penale câtă vreme făptuitorii, la data mutării semnelor de hotar, au considerat, justificat, că au dreptul să ocupe terenul.
Așa fiind, judicios au considerat instanțele judecătorești că litigiul dintre părți s-a născut din necesitatea stabilirii corecte a limitelor proprietăților părții vătămate și ale inculpaților, dar și a vecinilor lor, problemă care excede sferei ilicitului penal.
Prin urmare, instanța de recurs consideră justă concluzia că fapta inculpaților care, bazându-se pe un titlu de proprietate, la data de 03.05.2006, au mutat elementele de delimitare a hotarului terenului lor înspre interiorul terenului deținut de părțile vătămate nu este prevăzută de legea penală.
În aceste condiții, corect s-a dat eficiență dispozițiilor art. 346 alin. 4 din Codul d e procedură penală, prin lăsarea nesoluționată a acțiunii civile exercitate de partea vătămată, aceasta având posibilitatea satisfacerii pretențiilor sale pe calea unei acțiuni civile separate la o instanță civilă.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385 indice 15 alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva deciziei penale nr. 487 din 21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 Aprilie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
Red./Tehnored.:
2ex
Președinte:Ancuța Gabriela Obreja ManolacheJudecători:Ancuța Gabriela Obreja Manolache, Dan Anton
