Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 376/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 376
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de partea vătămată recurentă SC SRL prin reprezentantul său legal împotriva deciziei penale nr. 63 din 10.02.2009 a Tribunalului Iași în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de tulburarea de posesie (art. 220.Cod Penal).
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 9 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zii, parte integrantă a prezentei decizii, când pentru a fi depuse acte în susținerea cererii de scutire de la plata amenzii formulată de av. -, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 10.06.2009.
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față.
Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 3722/17 decembrie 2007 hotărât achitarea inculpaților și pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 al. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, în baza art. 11 pct.2 lit. "a" Cod procedură raportat la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată "" SRL I nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 al. 1 lit. "a" Cod procedură penală partea vătămată "" SRL Iaf ost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 193 Cod procedură penală s-a respins ca nefondată cererea inculpatului de obligare a părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin titlul de proprietate nr. -/06.10.1992 emis de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit legii nr. 18/1991, inculpatului i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 2000.p situat în extravilan în municipiul I, Șoseaua I - nr. 41 județul I, învecinat la nord cu teren de stat, la est cu stradela, la sud pădure și la vest pădure.
Prin sentința civilă nr. 461/17.01.2001 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 21675/1999, definitivă și irevocabilă, a fost menținut titlul de proprietate nr. -/06.10.1992 ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică P N în contradictoriu cu pârâții, inculpat în cauza penală de față, și Comisia Județeană I, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate menționat mai sus.
Instanța mai reține că suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate nr. -/06.10.1992 a făcut obiectul mai multor litigii cu caracter civil și că aceasta se învecinează cu terenul deținut de către partea vătămată ""
În acest context, în dimineața zilei de 02.04.2005 inculpatul s-a deplasat împreună cu inculpatul, expert topograf, pentru efectuarea de măsurători topometrice la terenul situat în I, nr. 41, în prezent B-dul -, în vederea întocmirii documentației cadastrale necesare întabulării.
La fața locului, inculpatul, în calitate de expert topograf, a constatat că se poate ajunge la terenul ce aparține inculpatului direct din stradă, fiind însă necesară trecerea unui gard metalic care nu aparținea celuilalt inculpat, împrejurare ce a impus pătrunderea în curtea părții vătămate.
După efectuarea măsurătorilor, care au durat aproximativ o oră, cei doi inculpați au părăsit terenul.
Instanța reține situația de fapt astfel cum a fost expusă mai sus pe baza analizei coroborate a declarațiilor date de către cei doi inculpați și cu declarațiile martorilor, G și, precum și cu înscrisurile ce au fost depuse pe parcursul cercetării judecătorești de către partea vătămată "", prin reprezentant legal și de către inculpatul, prin apărător ales.
Astfel, cu privire la activitatea de efectuare a măsurătorilor topometrice, instanța constată că declarațiile inculpaților și se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză.
Astfel, martorul G (fila 60), în calitate de paznic angajat al părții vătămate "" L, a învederat instanței că în dimineața zilei de 02.04.2005, cei doi inculpați s-au prezentat la terenul situat în- pentru a efectua măsurători topometrice, susținând că în acest scop, inculpații au intrat și pe terenul părții vătămate ""
În legătură cu intervalul de timp în care inculpații au efectuat măsurători, martorul a declarat că "au stat și au măsurat terenul circa o oră", fără însă a putea preciza cu exactitate nici durata și nici suprafața de teren deținută de către partea vătămată.
Declarația acestuia se completează cu susținerile martorului (fila 61) căruia martorul G i-a cerut să-l anunțe telefonic pe reprezentantul legal al părții vătămate cu privire la măsurătorile efectuate de către cei doi inculpați. Martorul a arătat că aceasta se întâmpla în data de 02.04.2005, în jurul orelor 1030-1100, și că după ce a dat telefon, s-a întors, "după mai bine de 30 de minute" și a constatat că "cei doi plecaseră deja".
În același sens a declarat și martorul (fila 59) care a susținut că l-a văzut în dimineața zilei de 02.04.2005 pe inculpatul efectuând măsurători la terenul deținut de către inculpatul. Martorul a susținut că inculpatul a "rămas în zonă circa 30-40 minute".
În ceea ce privește susținerile martorului potrivit cărora inculpatul nu ar fi fost în zonă în acea dimineață, instanța urmează a nu lua în considerare aceste declarații motivat de faptul că însuși inculpatul a recunoscut în fața instanței că a fost prezent la efectuarea măsurătorilor, dar că "după o J de oră am plecat de pe terenul proprietatea mea fără să fi avut vreun incident sau altercație la locul respectiv".
Instanța, soluționând cauza penală de față, constată că prin plângerea prealabilă formulată de către partea vătămată "", prin reprezentant legal, se solicită tragerea la răspundere penală a celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prevăzute de art. 220 Cod penal.
Instanța observă faptul că pentru a se reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie este necesar, în concordanță cu prevederile art. 220 Cod penal, să fi fost săvârșită o acțiune de ocupare, în întregime sau în parte, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii.
Așadar, pentru ca activitatea desfășurată de către inculpații și să dobândească relevanță penală, era necesară săvârșirea unei acțiuni de ocupare a imobilului, și anume de luare în stăpânire efectivă a acestuia pentru o durată prelungită în timp.
Or, din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză coroborate cu susținerile celor doi inculpați, instanța reține că prezența acestora la locul efectuării măsurătorilor nu a fost semnalată decât pentru un interval de timp redus, de aproximativ o oră.
Instanța constată imposibilitatea reținerii în sarcina inculpaților săvârșirea unei acțiuni de ocupare, în sensul avut în vedere de către legiuitor prin prevederile art. 220 Cod penal, apreciind ca inutilă soluționării prezentei cauze analizarea celorlalte elemente constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie.
Față de cele arătate mai sus, constatând că nu este întrunit unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, instanța urmează a dispune achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220 Cod penal, în conformitate cu prevederile art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 litera d Cod de procedură penală.
Instanța, având în vedere declarația reprezentantului legal al părții vătămate "" (fila 15 din dosarul nr. 7840/2005 al Judecătoriei Iași ), instanța urmează a lua act că partea vătămată "", cu sediul în I,-, județul I, înmatriculată în Registrul Comerțului sub numărul J-, nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 192 alineatul 1 litera a Cod procedură penală instanța urmează a obliga partea vătămată "" la plata în beneficiul statului a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu urmează a fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției către Baroul Iași, potrivit dispozițiile art. 189 Cod de procedură penală - conform delegației nr. 806/2007- av. (fila 7).
Având în vedere faptul că inculpatul nu a făcut dovada cheltuielilor judiciare suportate cu prilejul desfășurării prezentei cauze penale, instanța urmează a respinge ca nefondată cererea acestuia privind obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare efectuate pe parcursul procesului penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală partea vătămată "" SRL I criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului partea vătămată arată că în mod greșit instanța de fond a reținut nevinovăția inculpaților și, achitându-i sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, deoarece actele de proprietate eliberate pe numele inculpatului s-au dovedit a fi false, la fel și procesul verbal de punere în posesie.
De aceea partea vătămată "" SRL I solicită condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.
Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 63/10.02.2009 a respins ca nefondat apelul părții vătămate "" SRL I prin reprezentant legal împotriva sentinței penale 3772/17 decembrie 2007 Judecătoriei Iași, pe care a menținut-
Partea vătămată apelantă S- "" SRL Iaf ost obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
S-a respins cererea inculpatului de obligare a părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare.
A fost admisă cererea av. și s-a dispus scutirea acesteia de la plata amenzii judiciare aplicată prin încheierea din 13.01.2009.
Instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Prima instanță a administrat în cauză, toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele sub aspectul căreia au fost cercetați inculpații - și, împrejurările reclamate ca fiind cele ale săvârșirii acestor fapte și persoana făptuitorilor, în conf. cu disp. art. 62 și urm. din Codul d e procedură penală.
Pe baza acestor probesituația de fapt a fost stabilită corect,concluzionându-se corespunzător asupra nevinovăției celor doi inculpați în săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de disp. art. 220 al. 1,3 Cod penal, cât timp problema reală care a generat acest raport juridic conflictual penal este una exclusiv civilă, aceasta născându-se ca urmare invocării de către ambele părți, respectiv de către partea vătămată I și de inculpatul, îndrituirii lor la suprafață de teren situată în zona dealului - I, neînțelegere care generat producerea mai multor litigii civile cu prilejul cărora fiecare parte a încercat anularea titlului de proprietate al părții adverse.
Mai mult, reține Tribunalul, din lecturarea sentinței civile nr. 10149/ 24.09.2007 a Judecătoriei Iași, în baza căreia s-a admis acțiunea civilă formulată de către Prefectul Jud. I și s-a anulat titlul de proprietate al inculpatului că, prin aceeași hotărâre, s-a respins - nefiind admisă în principiu - cererea de intervenție formulată de către I - formulată în contradictoriu cu celelalte părți, constatându-se în considerentele acesteia lipsa calității procesuale active acesteia reținut prin prisma excepției autorității de lucru judecat, în baza sentințelor civile nr. 12228/2006, și nr. 8788/ 2006 ale Judecătoriei Iași.
Ca urmare a acestei hotărâri, apreciază instanța că lipsește interesul legitim în producerea unei plângeri penale, aspect civil care însă transpus în litigiul penal de față sancționează calitatea de partea vătămată a I, ca fiind ce căruia i s-a adus o vătămare, din perspectiva disp. art. 24 Cod procedură penală.
Mai mult, reține Tribunalul că cel puțin până la momentul pronunțării acestei sentințe civile, respectiv la data de 24.09.2007, singura prezumție care se reține față de inculpatul cu privire la ocuparea terenului în litigiu, este cea a bunei - credințe în stăpânirea acestuia, în baza unui titlu de proprietate care s-a bucurat până la această dată de o prezumție de validitate, văzând și că, sub aspectul laturii obiective, că acțiunea de măsurare din data de 2.04.2005, sub aspectul duratei - respectiv de aproximativ o oră, nu a fost de natură a fi apreciată ca fiind ocupare abuzivă așa cum a susținut partea vătămată, în mod corect prima instanță constatând că nu se poate reține în sarcina celor doi inculpați săvârșirea unei acțiuni de ocupare în sensul avut în vedere de legiuitor prin prevederile disp. art. 220 Cod penal, fiind de esența acestei infracțiuni ca ocuparea să aibă o anumită durată, suficientă în a îngrădi liberul acces al celui îndreptățit la terenul lui.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul, apreciind că în mod legal și temeinic prima instanță a dispus achitarea inculpaților și - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prev. de disp. art. 220 al. 1,3 Cod penal, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de partea vătămată I și a menține hotărârea apelată.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel partea vătămată "" SRL I criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului partea vătămată arată că în mod greșit au fost achitați inculpații, întrucât ei se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, iar titlul de proprietate pe care-l aveau a fost obținut pe baza unor acte false. Arată partea vătămată că inculpații au pătruns fără drept pe terenul său și dorește să fie condamnați, neavând pretenții bănești de la inculpați.
De asemenea, partea vătămată este nemulțumită de faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Examinând recursul declarat în raport de criticile formulate și cu decizia dată în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond și de apel au reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 al 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal și a dispus achitarea inculpaților și, în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală.
Situația de fapt reținută de instanța de fond și de apel este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
În dimineața zilei de 2.04.2005 inculpatul a mers împreună cu inculpatul, expert topograf pentru efectuarea unor măsurători topometrice la terenul proprietatea sa, situat în I, nr. 41, în prezent B-dul -, individualizat în titlul de proprietate nr. -/06.10.1992.
Pentru a ajunge la acest teren în vederea efectuării măsurătorilor, inculpații au pătruns în curtea părții vătămate SC "" SRL
la teren au durat aproximativ o oră, după care inculpații au plecat.
Coroborând probele administrate în cauză instanța de fond și de apel au ajuns la concluzia justă că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât acțiunea de ocupare a terenului nu a durat în timp o perioadă suficient de mare astfel încât să poată fi considerată o îngrădire a posesiei părții vătămate "" SRL I asupra terenului respectiv, neputând fi considerată o tulburare de posesie.
În acest context nu are relevanță cine este proprietarul terenului sau dacă titlul de proprietate eliberat inculpatului pentru terenul pe care-l măsura inculpatul la data respectivă a fost sau nu obținut legal, de esența infracțiunii de tulburare de posesie fiind săvârșirea acesteia prin modalitatea de ocupare efectivă a imobilului aflat în posesia altuia și îngrădirea dreptului celui ce-l posedă.
Față de această situație în mod temeinic și legal in stanța de fond a dispus achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 al. 1-3 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal iar instanța de apel a respins apelul părții vătămate "" SRL I ca nefondat.
Potrivit art. 192 al. 1 pct. 1 lit. "a" Cod procedură penală, în caz de achitare în fața instanței de judecată, cheltuielile judiciare ocazionate de stat sunt suportate de către partea vătămată în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, în cazul declarării apelului ori recursului, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins apelul sau recursul.
În raport de soluțiile adoptate în cauza de achitare a inculpaților și de respingere ca nefondat a apelului în mod corect instanța de fond și de apel au obligat partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată "" SRL I prin reprezentant legal împotriva deciziei penale nr. 63/10.02.2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga partea vătămată recurentă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în recurs.
Întrucât avocatul - desemnat din oficiu pentru inculpatul a dovedit că la termenul de judecată din 123.05.2009 a lipsit justificat, fiind bolnavă, conform adeverinței nr. 376/12.05.2009, instanța va admite cererea acesteia de scutire de la plata amenzii judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea formulată de avocat - și dispune scutirea acesteia de la plata amenzii de 500 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 12.05.2009.
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată recurentă SC SRL prin reprezentantul său legal împotriva deciziei penale nr. 63 din 10.02.2009 a Tribunalului Iași pe care o menține.
Obligă recurenta la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei, onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpatul se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
17.06.2009
Tehnored.
2 ex.
19.06.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu
