Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 155/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECZIA PENALĂ NR.155

Ședința publică de la 17 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect recursurile formulate de inculpatul și asigurătorul SC ASIGURĂRI SA, împotriva DP nr. 178/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul C- S, în dosar nr-.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Dată fără citarea părților.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 februarie 2009, când, având în vedere complexitatea cauzei și timpul scrut pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 17 februarie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din 8 noiembrie 2006 înregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr. 4916/208 din 13 noiembrie 2006, fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art.178 al.2 Cod penal și vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al. 2, 4 Cod penal, în concursul prev. de art.33 lit. b Cod penal.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut că la data de 16 februarie 2006, în jurul orei 23, inculpatul, în timp ce se deplasa cu autoutilitara VW nr. -, pe DN 6 din direcția C -, la ieșirea din localitatea, datorită neadaptării vitezei la condițiile de trafic, a derapat, a intrat pe contrasens și, izbindu-se de cabina autotirului Volvo cu nr. 34-2-4156 care circula regulamentar din sens invers, a fost proiectat într-un copac situat în afara carosabilului.

Urmare accidentului, numita a decedat, iar partea vătămată a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 140 zile îngrijiri medicale, cele două aflându-se în mașina condusă de inculpat.

Prin sentința penală nr. 230 din 06.06.2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Caransebeșî n baza disp. art.178 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.74,76 Cod penal, a condamnat inculpatul, născut la data de 23 septembrie 1971 în P, jud. H, fiul lui și, cetățenie română, studii școală profesională, administrator la SC SR - SRL T, căsătorit, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, T,. în Mun. T,- A.3, jud. T, fără antecedente penale, CI seria - nr. -, CNP -, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza disp. art.184 al. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

Conform art. 33, 34 Cod penal, inculpatul urmează să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza disp. art. 81, 82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare fiind de 3 ani.

A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, cu privire la revocare în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În baza disp. art.191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 257 lei se vor vira în contul IML C-

În baza art.14, 346 Cod procedură penală, art. 998 și urm. Cod civil, a admis în parte pretențiile civile ale părții civile și în consecință:

A obligat inculpatul, în solidar cu asiguratorul SC Asigurări SA (fostă Asigurarea SA) Pitești să plătească părții civile suma de 2520 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, precum și suma de 15.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din momentul plății, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale și a respins celelalte pretenții privind despăgubirile civile.

A obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul, în baza disp.art.193 (1) Cod procedură penală, să plătească părții civile, suma de 3000 lei reprezentând onorar pentru avocat.

A constatat că părțile vătămate, Spitalul Județean T, Spitalul Județean C, Spitalul Clinic Județean T - Centrul Casa Austria, Spitalul Clinic Municipal T - Secția și Spitalul DTS, nu se constituie părți civile.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 16 februarie 2006, în jurul orei 23, inculpatul se deplasa cu autoutilitara marca VW cu nr. - pe DN 6 din direcția C -, având ca pasageri pe și.

La ieșirea din localitatea, datorită neadaptării condițiilor de trafic a derapat, a intrat pe contrasens și, izbindu-se de cabina autotirului marca Volvo nr. 34-2-4156 care circula regulamentar din sens invers, a fost proiectat într-un copac aflat în afara carosabilului.

Accidentul s-a soldat cu decesul numitei și cu vătămarea corporală a numitei, vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 140 zile îngrijiri medicale.

Din expertiza tehnică judiciară auto privind dinamica producerii accidentului rezultă că inculpatul a încălcat prevederile art.158 lit. k din regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002, conform căruia " conducătorul auto este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol pe drumurile publice acoperite cu polei, zăpadă ".

Inculpatul a susținut că nu se face vinovat de producerea accidentului, autoturismul intrând în derapaj independent de voința sa, datorită faptului că motorul s-a oprit.

La solicitarea inculpatului s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză tehnico judiciară auto, pentru a se stabili dacă în aceste împrejurări inculpatul putea evita producerea accidentului.

Expertul a concluzionat că inculpatul avea obligația să ia toate măsurile pentru înlăturarea defecțiunilor survenite pe parcursul deplasării, atunci când autovehiculul nu mai îndeplinește condițiile tehnice, iar dacă nu le poate remedia pe loc, să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de depanare cu o viteză care să îi asigure evitarea oricărui accident; obligații prev. de art.180 pct.14 din același regulament.

Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu s-a aflat într-un caz fortuit întrucât putea să prevadă că motorul se va opri din moment ce i s-au întâmplat asemenea cazuri și avea obligația să remedieze defecțiunile.

Pe de altă parte, în momentul accidentului, pe timp de noapte, carosabilul era acoperit cu polei și zăpadă și inculpatul trebuia și putea să prevadă că datorită defecțiunilor la motor risca un accident de circulație.

Pentru aceste considerente instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art.178 al.2 Cod penal și vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al.2, 4 Cod penal, în concursul prev. de art.33 lit. b Cod penal.

La stabilirea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prev. de art.74 lit. a, c Cod penal, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, atitudinea sa după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, pedeapsa fiind stabilită în condițiile art. 76 Cod penal.

Apreciind că scopul pedepsei, așa cum este definit de art. 52 Cod penal poate fi atins și fără executarea pedepsei, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81, 82 Cod penal și a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal cu privire la revocare.

Cu privire la latura civilă a procesului, instanța de fond a reținut următoarele:

Accidentul de circulație s-a soldat cu decesul numitei și vătămarea corporală a părții vătămate care a suferit vătămări corporale pentru care i s-au acordat un număr de 140 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Moștenitoarea victimei, numita nu s-a constituit parte civilă.

Partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 50.000 euro despăgubiri civile, din care 20.000 euro daune materiale și 30.000 euro daune morale.

Partea civilă motivează cererea privind acordarea de despăgubiri materiale și susține că la data producerii accidentului avea vârsta de 29 de ani, angajată cu un salariu lunar de 350 lei și după accident a fost pensionată cu gradul I de invaliditate și o pensie lunară de 240 lei.

Întrucât vârsta de pensionare este de 60 de ani pentru femei și că până la această vârstă mai sunt 31 de ani, diferența dintre salariul de 350 lei și pensia de invaliditate de 240 lei (110 lei) lunar a fost înmulțită cu 372 luni, rezultând suma totală de 40.920 lei (fila 45 dosar).

Pentru a justifica o parte din pretențiile materiale, partea civilă a depus acte (filele 71 - 77 dosar fond), justificând suma de 1.188,93 lei cheltuieli de spitalizare, medicamente și transport.

Instanța de fond a apreciat că părții civile i se cuvin despăgubiri materiale în sumă de 2520 lei ce se compun din 1200 lei cheltuieli de spitalizare, pentru medicamente și transport, dovedite cu actele de la filele 71 -77 dosar fond și 1320 lei ce reprezintă diferența dintre salarul avut înainte de accident (350 lei) și pensia de invaliditate de 240 lei (110 lei) pe perioada 1 iunie 2005 (data pensionării) și 30 mai 2007 ( data pronunțării sentinței) - 110 lei x 12 luni = 1320 lei.

Este nefondată motivarea părții civile în sensul ca inculpatul să fie obligat la plata unei sume globale reprezentând diferența între salarul avut și pensie, calculată până la pensionarea pentru limită de vârstă a părții civile ce se va întâmpla peste 31 de ani, întrucât despăgubirile trebuie să se refere la daune certe și actuale, nu la eventualele daune incerte, viitoare.

Instanța de fond a apreciat că prejudiciul material efectiv este de 2520 lei și prin acordarea lui părții civile i se restabilește situația materială avută anterior accidentului.

Cu privire la cererea părții civile privind acordarea de daune morale în sumă de 30.000 euro, instanța de fond a reținut următoarele:

Din certificatul medico-legal nr. 463/C din 14 martie 2006 (filele 27-28 dosar urmărire penală) și din conținutul actelor medicale depuse la dosar, rezultă că partea civilă, ca urmare a accidentului de circulație a suferit vătămări severe, fiind internată în Spitalul C, Spitalul DTS, Spitalul Județean T și i s-au acordat un număr de 140 zile îngrijiri medicale.

Capacitatea de muncă a părții civile este diminuată, fiind pensionată cu gradul I de invaliditate și nici în prezent starea acesteia nu este substanțial îmbunătățită.

În atare situație, este evident că lungile perioade de spitalizare, de imobilizare și apoi de deplasare anevoioasă în condiții de maximă atenție, au fost de natură a crea părții civile o continuă stare de disconfort, sechelele vătămării produse existând și în prezent conform concluziilor actelor medicale.

Pentru aceste traume instanța de fond a apreciat că părții civile i se cuvin cu titlu de despăgubiri suma de 15.000 euro, această sumă reprezentând o justă și temeinică despăgubire.

Inculpatul urmează să plătească aceste despăgubiri, în solidar cu asiguratorul SC Asigurări SA Pitești, între cei doi existând contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr. - din 21 octombrie 2005 - poliță de asigurare - din aceeași dată ( fila 123 - 124 dosar fond).

Tot în solidar cu asiguratorul, inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu de avocat.

Instanța de fond a constatat că părțile vătămate, Spitalul Județean T, Spitalul Județean C, Spitalul Clinic Județean T - Centrul Casa Austria, Spitalul Clinic Municipal T - Secția și Spitalul DTS nu se constituie părți civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, conform dispozițiilor art. 362-363 Cod procedură penală, inculpatul, partea civilă și asigurătorul SC Garancia Asigurări SA.

Societatea de asigurări a criticat sentința apelată, în latură civilă, în sensul că în mod greșit a fost obligată de către instanța de judecată la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă în solidar cu inculpatul.

Inculpatul a criticat sentința atât în latură penală, cât și în latură civilă, invocând în apărarea sa dispozițiile art. 47 Cod penal - cazul fortuit - și faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar despăgubirile la care a fost obligat sunt prea mari.

Partea civilă nu și-a motivat în scris apelul.

Prin Decizia penală nr. 207/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul, partea civilă și asigurătorul SC Garancia Asigurări SA.

Astfel, din studiul actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conformă probelor și dispozițiilor legale în materie, atât în ceea ce privește latura penală, cât și sub aspectul laturii civile a cauzei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul, partea civilă și asigurătorul SC Garancia Asigurări SA.

Inculpatul a criticat decizia pentru netemeinicie și nelegalitate pe motiv că fapta comisă de el este consecința unor împrejurări pe care nu le putea prevedea, fiind incident cazul fortuit prev. de art. 47 Cod penal care înlătură caracterul penal al faptei ce rezultă din oprirea motorului în timpul rulării, datorită calității proaste a motorinei și care în condițiile climaterice concrete a determinat derapajul și autoturismul nu a mai putut fi controlat.

Pe latură civilă se arată că daunele morale acordate sunt exagerat de mari față de prejudiciul real concret și contrar prevederilor Legii 137/1995 a fost obligat în solidar cu asigurătorul deși între ei nu există nici o relație de solidaritate.

Recursul părții vătămate nu a fost motivat în scris, însă a fost susținut oral de către apărătorul ales al acesteia și care a solicitat obligarea inculpatului la despăgubirile civile solicitate.

Asigurătorul a criticat decizia pentru nelegalitate pe motiv că el nu are calitatea de parte responsabilă civilmente și nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă; de asemenea, mai arată că este nelegală și obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă.

Prin decizia penală nr. 371/R din 31 martie 2008 pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARA în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. c Cod procedură penală a admis recursurile declarate de inculpatul, partea civilă și asigurătorul SC Garancia Asigurări SA. a casat decizia recurată și a dispus rejudecarea cauzei în apel d e către Tribunalul C- Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Din analiza deciziei recurate s-a reținut de către Curtea de APEL TIMIȘOARA că instanța de apel nu a răspuns la nici unul din motivele de apel a societății de asigurare limitându-se doar la a susține că "din studiul actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conform probelor și dispozițiilor legale în materie, atât în ceea ce privește latura penală cât și sub aspectul laturii civile a cauzei".

O asemenea motivare nu este în consens cu prevederile art. 378 al. 3 Cod procedură penală potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel, astfel că fiind incident motivul de recurs prev. de art. 385⁹pct. 9 Cod procedură penală au fost admise recursurile formulate, iar în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. c Cod procedură penală s-a casat decizia recurată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul C-

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul C- sub nr- din data de 08.07.2008 pentru rejudecarea apelurilor declarate către asigurătorul SC Garancia Asigurări SA, partea civilă și inculpatul.

În motivarea apelului său, asigurătorul SC Garancia Asigurări SA arată că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală sub aspectul modului de soluționare a laturii civile a cauzei; se arată de asigurător că, în mod greșit, instanța de fond a obligat asigurătorul în solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorar de avocat, ignorându-se astfel dispozițiile art. 22 pct. 6 și 7 din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule și autorizarea asiguratorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. De asemenea, se arată de către apelantul asigurător că prima instanță, în mod greșit, a obligat societatea de asigurare în solidar cu inculpatul la plata de daune materiale și morale, întrucât societatea de asigurare nu poate avea în procesul penal decât calitatea de asigurător, iar prin prisma art. 48 al. 1, art. 48¹al. 2, art. 54 al. 4 și art. 57 al. 1 din Legea nr. 136/1995 răspunderea asigurătorului, deși coexistă cu cea a asiguratului, nu este o răspundere solidară.

În motivarea apelului părții civile se arată că, în latură civilă, sentința primei instanțe este netemeinică. Se solicită de către partea civilă astfel majorarea cuantumului daunelor materiale și morale, precum și acordarea unei rente lunare periodice reprezentând diferența dintre salariul realizat și pensia de invaliditate primită.

În apelul său inculpatul arată că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală atât în ce privește modul de soluționare a laturii penale, cât și modul de soluționare a laturii civile a cauzei. În latură penală se arată de către inculpat că sunt incidente dispozițiile art. 47 Cod penal referitoare la cazul fortuit, întrucât accidentul de circulație s-a produs ca urmare a unor împrejurări și cauze pe care inculpatul nu le putea prevedea, astfel încât se impune achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. e Cod proc.pen. În latură civilă, se arată de către inculpat că daunele acordate sunt disproporționat de mari în raport cu prejudiciul moral creat; se mai arată că în mod greșit prima instanță l-a obligat pe inculpat în solidar cu asigurătorul la plata daunelor acordate, întrucât între aceștia nu exista o răspundere solidară și, în limitele contractului de asigurare la plata acestor daune trebuia obligat doar asigurătorul.

Inculpatul-apelant a formulat și concluzii scrise în care a reiterat cele învederate prin motivele de apel.

În rejudecarea apelului s-a luat declarație inculpatului și au fost administrate probe noi cu înscrisuri.

Prin DP nr. 178/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul C S, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală au fost admise apelurile declarate de apelanta - parte civilă și apelantul asigurător ASIGURĂRI SA B împotriva sentinței penale nr. 230/06.06.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, pe care a desființat-o parțial în latură civilă și rejudecând,în baza art. 14, 346 Cod procedură penală a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată și în consecință:

A fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul ASIGURĂRI SA B la plata sumei de 1200 RON cu titlu de daune materiale și la echivalentul în lei, la data plății, al sumei de 20.000 Euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 5263 RON daune materiale, din care: 1853 RON daune materiale reprezentând cheltuieli cu medicamente, transport, recuperare efectuate de partea civilă de la data pronunțării sentinței de către instanța de fond (6 iunie 2007) și până la data pronunțării prezentei decizii (16 decembrie 2008) și 3410 RON daune materiale reprezentând diferența dintre salariul realizat înainte de data producerii accidentului și pensia de invaliditate, în perioada 1.06.2006 - 1.01.2009.

A fost obligat în continuare inculpatul să plătească lunar părții civile suma de 110 RON reprezentând aceeași diferență dintre salariul realizat înainte de data producerii accidentului și pensia de invaliditate, începând cu data de 1.01.2009 și până la data redobândirii de către partea civilă a capacității de muncă.

Au fost respinse celelalte pretenții ale părții civile.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile 3000 RON cheltuieli judiciare la fond.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat împotriva aceleași sentințe penale.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1619 RON cheltuieli judiciare în apel.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul, erificând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 și art.378 Cod procedură penală, sub toate aspectele de temeinicie și legalitate și pentru orice motiv de desființare, a constatat că apelurile declarate de partea civilă și asigurătorul Garancia Asigurări sunt fondate, și au fost admise, iar apelul declarat de inculpatul este nefondat, fiind respins pentru considerentele ce au fost expuse în continuare.

Astfel, s-a reținut că motivele invocate în apel d e către asigurător sunt, în parte, întemeiate.

În ce privește primul motiv invocat s-au reținut următoarele:

Instanța de fond a obligat asigurătorul, în solidar cu inculpatul, la plata către partea civilă a sumei de 3 000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorar de avocat.

Răspunderea asigurătorului pentru daunele produse terților prin accidente rutiere este o răspundere ce derivă din contractul de asigurare încheiat între societatea de asigurare și persoana asigurată și, din lege, prin urmare, asigurătorul nu poate răspunde decât în limitele contractului și ale legii.

Art. 22 pct. 6 și 7 din Normele privind aplicarea Legii nr. 136/1995, puse în aplicare prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a asigurărilor se prevede că asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru "cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă".

Având în vedere dispoziția legală mai sus citată s-a reținut că dispoziția instanței de fond de obligare a asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata de cheltuieli judiciare s-a dat cu încălcarea legii, fiind înlăturată.

Referitor la cel de-a l doilea motiv de apel invocat de asigurător, cu privire la calitatea și forma de răspundere a societății de asigurare, s-au reținut de către tribunal următoarele:

Prin decizia nr. I/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a decis că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

S-a reținut în motivarea deciziei mai sus enunțate că raporturile juridice dintre societățile de asigurare și asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenție, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 57 al. 1 din Legea 136/1995 despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât și direct asigurătorului de răspundere civilă.

În aplicarea acestei decizii, obligatorie pentru instanțele de judecată, tribunalul a reținut că societatea de asigurare va răspunde în solidar cu inculpatul în limitele contractului de asigurare, pentru daunele care exced acestui contract urmând a fi antrenată răspunderea individuală a inculpatului, în temeiul răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998, 999 Cod civil.

Prima instanță, la soluționarea laturii civile a cauzei nu a ținut seama de limitele și perioada de valabilitate a contractului de asigurare.

Astfel, s-a reținut că, potrivit clauzelor art. 1 al. 1 pct. b din Contractul de asigurare (fila 30 dosar fond) limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate prin unul și același accident de autovehicul sunt de 2 000 000 000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 10 000 000 000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

S-a mai reținut că din polița aflată la fila 29 dosar fond rezultă că perioada de valabilitate a contractului de asigurare este de 1 an, respectiv acest contract este valabil până la data de 24.04.2006.

La stabilirea limitelor de răspundere ale asigurătorului prima instanță trebuia să țină seama atât de cuantumul maxim al sumei ce poate fi plătită de asigurător, cât și de perioada de valabilitate a poliței de asigurare.

Cu toate că polița de asigurare era valabilă doar până la 24.04.2006, prima instanță a obligat asigurătorul (în solidar cu inculpatul) la plata sumei de 1320 RON reprezentând diferența dintre salariul avut la data accidentului de către partea civilă și pensia de invaliditate în perioada 1 iunie 2006-30 mai 2007, deși aceste daune s-au născut după ce polița de asigurare a expirat.

Prin urmare tribunalul a înlăturat obligația asigurătorului de a suporta aceste daune, la plata acestora urmând a fi obligat doar inculpatul.

-. Cu privire la apelul părții civile s-a reținut de către tribunal că motivele invocate sunt întemeiate.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal (fila 28 dosar fond) cu suma de 50 000 Euro, 20 000 Euro reprezentând daune materiale și 30 000 Euro reprezentând daune morale.

La fila 118 dosar fond există o completare a constituirii de parte civilă, prin care aceasta solicită acordarea, ca daună globală, a sumei reprezentând diferența dintre salariul realizat înainte de accident și pensia de invaliditate, de la data încetării contractului de muncă al părții civile și până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 60 de ani.

Având în vedere că audierea inculpatului și deci citirea actului de sesizare au avut loc abia în rejudecarea apelului, s-a reținut de către tribunal că ambele cereri privind constituirea de parte civilă s-au făcut la termenul prevăzut de art. 15 Cod procedură penală.

Partea civilă și-a precizat, în faza rejudecării apelului, prin motivele de apel, înainte de citirea actului de sesizare, constituirea de parte civilă, arătând că solicită, pe lângă daunele materiale acordate de instanța de fond, daune materiale în sumă de 3472,03 lei reprezentând cheltuieli efectuate de la data pronunțării sentinței instanței de fond și a arătat că solicită, ca rentă viageră, obligarea inculpatului la plata sumelor reprezentând diferența dintre salariul realizat înainte de accident și pensia de invaliditate.

În legătură cu daunele solicitate s-a reținut de către tribunal următoarele:

Referitor la daunele materiale solicitate s-a reținut că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, partea civilă a făcut dovada, prin înscrisurile de la filele 71-77 dosar fond, unor daune materiale de 1200 lei.

De asemenea, prin înscrisurile (chitanțe - filele 50-51 dosar apel) depuse în apel, aceeași parte civilă a făcut dovada efectuării de cheltuieli cu medicamente, transport și recuperare în sumă de 1853 lei. Prin aceleași chitanțe partea civilă a făcut dovada și că a efectuat cheltuieli judiciare (consultanță juridice și onorariu avocat) în sumă totală de 1619 lei.

Având în vedere că daunele în cuantum de 1853 lei reprezintă cheltuieli ce s-au efectuat după expirarea poliței de asigurare RCA, la plata acestora urmează a fi obligat doar inculpatul, ca de altfel și la plata cheltuielilor judiciare, față de dispozițiile art. 22 pct. 6 și 7 din normele de aplicare a Legii nr. 136/1995.

Referitor la daunele morale s-a reținut că, având în vedere numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecarea leziunilor produse părții vătămate, faptul că partea vătămată, ca urmare a accidentului, a fost încadrată în gardul I de handicap, suferințele fizice și psihice cărora a fost supusă, tribunalul a apreciat că suma de 20 000 Euro reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Față de clauzele din contractul de asigurare care prevăd că despăgubirile se acordă de către societatea de asigurări și pentru prejudicii fără caracter patrimonial, la plata acestor daune urmează a fi obligați în solidar, asigurătorul și inculpatul.

Referitor la solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la o rentă lunară reprezentând diferența dintre salariul realizat de partea civilă înainte de accident și pensia de invaliditate pe care o primește în prezent, s-au reținut următoarele:

Conform contractului aflat la fila 47 dosar fond rezultă că partea civilă, înainte de producerea accidentului, era încadrată ca și vânzătoare, realizând un venit lunar de 350 RON.

Din decizia privind acordarea pensiei pentru gradul I de invaliditate aflată la fila 51 dosar fond rezultă că partea civilă, în prezent, (de la data de 01.06.2006) realizează un venit lunar de 240 RON, existând o diferență între venitul lunar anterior și cel actual de 110 RON.

Principiul general care stă la baza soluționării problemei despăgubirilor cuvenite persoanei vătămate prin săvârșirea unei fapte ilicite este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens) cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), astfel încât să se asigure restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului.

Din analiza înscrisurilor mai sus enumerate rezultă că partea civilă, ca urmare a accidentului de circulație, a suferit o pagubă constând în reducerea veniturilor lunare realizate anterior, cu suma de 110 RON, astfel încât, în considerarea prejudiciului anterior enunțat, se impune repararea acestei pagube de autorul acesteia, respectiv de către inculpat.

Această pagubă s-a născut de la data încetării contractului de muncă al părții civile (01.01.2006), după expirarea poliței de asigurare, prin urmare, la repararea ei va fi obligat numai inculpatul.

Întrucât paguba a intervenit ca urmare a pierderii de către partea civilă a capacității de muncă, urmează ca plata de către inculpat a sumei lunare reprezentând diferența dintre salariul realizat de partea civilă înainte de accident și pensia de invaliditate pe care aceasta o primește în prezent să fie plătită până la redobândirea de către partea civilă a capacității de muncă.

Având în vedere că la fila 27 din dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA există un certificat de încadrare a părții civile în gradul I de handicap care prevede că revizuirea capacității de muncă a părții civile se va face la 15.01.2009 și faptul că partea civilă primește pensie de invaliditate de la data de 01.01.2006, inculpatul a fost obligat, pentru perioada 01.01.2006-01.01.2009 la plata sumei globale de 3410 RON, reprezentând diferența dintre salariul realizat și pensia de invaliditate, iar de la data de 01.01.2009, inculpatul va plăti părții civile lunar diferența de 110 RON, până la redobândirea de către aceasta a capacității de muncă.

III. Referitor la apelul declarat de inculpat s-a reținut de către tribunal că motivele invocate, atât în latură penală, cât și în latură civilă, sunt neîntemeiate.

În latură penală, s-a reținut că prima instanță a stabilit corect starea de fapt, pe baza probelor administrate, ajungând întemeiat la concluzia că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 47 Cod penal referitor la cazul fortuit.

S-a reținut că însuși inculpatul, în declarația sa de la fila 36-37 dosar urmărire penală arată că, înainte de producerea accidentului i s-a oprit motorul la ieșirea din Municipiul C, și cu toate acestea a continuat deplasarea. În aceeași declarație inculpatul arată și că drumul era acoperit cu gheață și zăpadă.

Și în declarația sa de la filele 48-49 dosar apel inculpatul a arătat că, de la ieșirea din Municipiul C și până la locul accidentului motorul mașinii s-a mai oprit de două ori.

Față de aceste declarații ale inculpatului și față de concluziile expertizei tehnice auto și a suplimentului la aceasta efectuate în cauză, s-a reținut de către tribunal, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că accidentul de circulație nu s-a produs datorită unei împrejurări ce nu a putut fi prevăzută în mod obiectiv, ci din culpa inculpatului, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

De esența cazului fortuit este ca rezultatul socialmente periculos să se producă urmare a faptului că o acțiune sau inacțiune intră în concurs cu o împrejurare care în mod obiectiv și general nu poate fi prevăzută.

Ori, inculpatul nu poate susține că în mod obiectiv nu putea prevedea că i se va opri motorul, atâta timp cât el însuși a declarat că, înainte de producerea accidentului motorul mașinii s-a mai oprit de două ori. De asemenea nu poate invoca nici că nu putea prevedea că porțiunea de carosabil era acoperită cu gheață, atâta timp cât deplasarea s-a făcut în luna februarie (în perioadă de iarnă) și chiar inculpatul a declarat că drumul era acoperit cu gheață și zăpadă.

S-a mai reținut deci că accidentul de circulație s-a produs din culpa inculpatului, astfel încât nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea acestuia pentru fapta săvârșită.

În latură civilă, s-a reținut că, față de motivele expuse în analizarea apelurilor declarate de asigurător și partea civilă, apelul inculpatului este nefondat.

Față de aceste considerente, tribunalul, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelurile declarate de apelanta - parte civilă și apelantul asigurător ASIGURĂRI SA B împotriva sentinței penale nr. 230/06.06.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, pe care a desființat-o parțial în latură civilă și rejudecând:

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată și în consecință:

Au fost respinse celelalte pretenții ale părții civile.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile 3000 RON cheltuieli judiciare la fond.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat împotriva aceleași sentințe penale.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală va fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1619 RON cheltuieli judiciare în apel.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpatul și asigurătorul SC ASIGURĂRI SA

În motivarea recursului inculpatul a arătat că instanța de judecată a comis o eroare gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă, în latură penală fiind incidente dispozițiile art.47 Cod Penal, respectiv cazul fortuit, deoarece oprirea motorului autovehiculului s-a datorat calității proaste a motorinei, ceea ce a condus la derapaj și la intrarea în coleziune cu un alt autovehicul, impunându-se achitarea inculpatului, în baza art.10 lit.e

C.P.P.

Cu privire la latura civilă inculpatul a arătat că în mod greșit instanța a dispus obligarea sa în solidar cu asigurătorul, la plata daunelor materiale, în sumă de 1200 RON și daune morale, în sumă de 20.000 Euro, față de partea vătămată, deoarece a existat între inculpat și asigurător un contract de asigurare, acesta din urmă răspunzând în limita plafonului prevăzut de lege, urmând să achite această sumă părții vătămate.

S-a mai arătat că, cuantumul despăgubirilor morale în sumă de 20.000 Euro este excesiv raportat la prejudiciul moral suferit, iar faptul că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5263 lei daune materiale, este de neprimit deoarece asigurătorul trebuia obligat la plata acestor despăgubiri.

Inculpatul a mai invocat faptul că instanța de apel la obligat în mod nelegal la plata sumei de 110 RON rentă lunară, față de partea civilă, deoarece această constituire de parte civilă s-a făcut, după citirea actului de sesizare.

În final, s-a solicitat, achitarea inculpatului, în baza art.10 lit.e C.P.P. și respingerea cererii privind latura civilă, în subsidiar, în cazul menținerii condamnării, soluționarea laturii civile cu respectarea dispozițiilor legale, în principal, să fie obligată numai societatea de asigurări în limita plafonului legal de 200.000 lei/ persoană vătămată, sau obligarea societății de asigurări alături de inculpat în aceeași limită, înlăturarea obligării la renta lunară, întrucât cererea este tardivă și decizia care a prevăzut gradul de invaliditate a expirat la data de 15.01.2009, iar revizuirea capacității de muncă nu a mai avut loc.

În motivarea recursului asigurătorul SC ASIGURĂRI SA B, a criticat decizia recurată în ceea ce privește modalitatea în care s-a făcut constituirea de parte civilă, apreciind că aceasta este tardiv formulată, și că nu trebuia admisă cererea părții vătămate, cu privire la acordarea unei rente viagere către partea vătămată.

În final, se solicită casarea hotărârii penale recurate, în sensul reducerii daunelor morale de la suma de 20.000 Euro la suma de 15.000 Euro, reducerea cheltuielilor materiale, la suma de 2520 lei, și eliminarea prevederilor legale la plata unei rente lunare. În subsidiar se solicită și casarea cu trimitere spre rejudecare.

Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că, recursul formulat de asigurătorul SC ASIGURĂRI SA B, este nefondat, iar recursul formulat de către inculpatul, este fondat, pentru motivele care urmează a fi expuse în continuare.

Se constată că, în latură penală, instanța de fond Judecătoria Caransebeș, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, potrivit probatoriului existent la dosar, dar și vinovăția inculpatului, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în forma prev.de art.178 alin.2 Cod Penal, respectiv infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în forma prev.de art. 184 alin.2,4

Cod Penal

În cauză, în mod justificat au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante facultative, fapt care a condus la reducerea sub minimul special al pedepsei, iar pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, este de natură să asigure reeducarea inculpatului, fiind îndeplinite în speță și condițiile prev.de art.81 Cod Penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Apărările inculpatului făcute în sensul achitării sale, în baza art.10 lit.e C.P.P. motivat de existența cazului fortuit, respectiv de calitatea îndoielnică a combustibilului, nu se pot reține. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.47 Cod Penal, cu privire la existența cazului fortuit, accidentul de circulație fiind produs din culpa inculpatului, conducătorul auto, care nu a luat măsurile necesare evitării unui astfel de accident, de circulație, în primul rând să ia măsurile necesare pentru înlăturarea defecțiunilor survenite pe parcursul deplasării, raportat și la condițiile de trafic pe timp de noapte, în condițiile în care carosabilul era acoperit cu polei și zăpadă, astfel că nu sunt incidente, în cauză ca temei de achitare dispozițiile art.10 lit.e

C.P.P.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, însă recursul inculpatului este fondat, pentru un singur motive, respectiv în ceea ce privește inexistența obligației solidare între inculpat și asigurătorul SC ASIGURĂRI SA Tribunalul C S în mod greșit a modificat sentința penală pronunțată de Judecătoria Caransebeș, impunând această obligație solidară între inculpat și asigurător, deoarece între asigurator și inculpat a fost încheiat un contract de asigurare și între aceste părți nu pot exista raporturi de solidaritate. În aceste condiții, dar și raportat la dispozițiile 136/1995, care reglementează în mod expres relațiile între asigurător și asigurat, fiind prevăzută posibilitatea obligării în mod direct a asigurătorului la plata despăgubirilor morale și materiale, în limita plafonului legal în cuantum de 200.000 lei / parte vătămată pentru data producerii accidentului de circulație, inculpatul urmând a fi obligat la diferența ce rezultă ca urmare a unei eventuale depășiri a acestei limite maxime de despăgubire. În aceste condiții, cuantumul despăgubirilor materiale și morale, fiind corect stabilite de către Tribunalul C S, instanța urmează să asaneze decizia penală recurată, prin obligarea asiguratorului SC ASIGURĂRI SA B, la plata sumei de 1200 lei cu titlu de daune materiale și 20.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, către partea vătămată.

Cu privire la critica formulată de inculpat, dar și de asigurator, în legătură cu momentul constituirii de pare civilă, aceștia susținând că acest lucru s-a făcut tardiv, instanța apreciază că criticile formulate în sensul acesta sunt total nefondate, constituirea de parte civilă făcându-se în mod legal, înainte de citirea actului de sesizare al instanței, astfel că solicitarea recurenților, de respingere a pretențiilor materiale, în special pe cea privind plata unei rente viagere, în sumă de 110 lei, către partea vătămată, este nefondată, și nu va fi primită.

De altfel, această solicitare a părții vătămate de a fi obligat inculpatul la plata acestei rente viagere, în sumă de 110 Ron este justificată, deoarece această sumă reprezintă diferența dintre salariul realizat de partea civilă înainte de accident și pensia de invaliditate pe care aceasta o primește în prezent, până la redobândirea capacității de muncă. Mai mult decât atât, s-a depus la dosarul cauzei, revizuirea certificatului de încadrare în grad de handicap, emis pe numele părții vătămate, astfel că critica făcută de către inculpat, cu privire la lipsa acestui document apare eronată, făcându-se astfel dovada, că partea civilă nu și-a redobândit capacitatea de muncă.

Instanța de apel, în mod corect a dispus obligarea doar a inculpatului, la plata unor daune materiale în cuantum de 5263 RON, constând în 1853 RON cheltuieli cu medicamente, transport, recuperare, efectuate de partea civilă, de la data pronunțării sentinței și până la data pronunțării deciziei, 3410 RON constând în diferență salariu realizat înainte de data producerii accidentului și pensia de invaliditate în perioada, 01.06.2006 - 01.01.2009, deoarece aceste pagube cât și obligația de plată a rentei lunare viagere s-au născut după expirarea poliției de asigurare și astfel, la achitarea ei va fi obligat numai inculpatul, respectându-se principiul reparării integrale a prejudiciului.

De altfel, critica asigurătorului, cu privire la cuantumul despăgubirilor, sunt nefondate, acestea fiind acordate în așa fel încât să fie reparat integral atât prejudiciul material suferit de către partea vătămată, cât și prejudiciul moral constând în modul de viață total schimbat, durerile suferite ca urmare a vătămărilor suferite.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d p Cod Penal va admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.178/16.12.2008 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-, va desființa în parte decizia recurată în latura civilă și rejudecând, va obliga asigurătorul SC ASIGURĂRI SA B la plata sumei de 1200 lei cu titlu de daune materiale și 20.000 EURO sau echivalentul în lei, la data plății, cu titlu de daune morale, către partea vătămată.

Văzând că celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate sunt temeinice și legale, le va menține în rest.

Pentru aceleași considerente, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit. p Cod Penal va respinge, ca nefondat recursul formulat de asiguratorul SC ASIGURĂRI SA B, împotriva aceleiași decizii penale.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și 3.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.178/16.12.2008 a Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-.

Desființează în parte decizia recurată în latura civilă și rejudecând:

Obligă asigurătorul SC ASIGURĂRI SA B la plata sumei de 1200 lei cu titlu de daune materiale și 20.000 EURO sau echivalentul în lei, la data plății, cu titlu de daune morale, către partea vătămată.

Menține în rest celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit. p Cod Penal respinge, ca nefondat recursul formulat de asiguratorul SC ASIGURĂRI SA B, împotriva aceleiași decizii penale.

În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă asigurătorul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat, iar celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

În baza art.193 p Cod Penal obligă asigurătorul la plata sumei de 2.000 lei către partea vătămată, reprezentând onorariu avocat ales în recurs.

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședință publică azi 17 februarie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky

- - - - G -

Grefier,

- -

RED: GB/26.02.2009

Dact: 2 exempl/ 26 Februarie 2009

Primă instanță: Judecătoria Caransebeș

Jud:

Apel: Tribunalul C

Jud:

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky

Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 155/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 155/2009. Curtea de Apel Timisoara