Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 167/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2647/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.167/
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.561/A/20.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat -, personal și asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.107.270/1.XII.2009, depusă la fila 28, intimatul-parte civilă -, personal și asistat juridic de apărător, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.27.198/26.XI.2009, aflată la fila 18, intimații-părți civile și, prin avocat, cu delegație depusă la fila 18, intimatul-parte responsabilă civilmente SC - Auto SRL, prin apărător, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.153.329/26.XI.2009, aflată la fila 42, intimatul-asigurător de răspundere civilă SC Asigurări SA, prin consilier juridic, cu delegație de reprezentare, lipsind intimatul-parte civilă Spitalul Clinic de Urgență S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului și asupra cazului de casare pus în discuție din oficiu, anume cel prevăzut de art.3859alin.1 pct.171Cod procedură penală referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995, modificată și republicată.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat -, în susținerea cazului de casare pus în discuție din oficiu, arată că instanțele de judecată în mod greșit nu au obligat asigurătorul de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile către părțile civile, întrucât dispozițiile art.54 alin.1 teza finală din Legea nr.136/1995 obligă asigurătorul de răspundere civilă la achitarea despăgubirilor, în limita obligațiilor sale, și, așa cum rezultă din notele scrise aflate la fila 31 și următoarele din dosarul de recurs, făcând referire și la Ordinul nr.3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, arată că pot acorda despăgubiri în cauză, fiind, așadar, de acord cu plata acestora, motiv pentru care se impune casarea ambelor hotărâri.
Pe recursul recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 teza a II-a și teza finală, arată că instanțele nu au evaluat unele probe, acestea fiind numai menționate, de exemplu au reținut în mod greșit că inculpatul ar fi declarat, în cursul urmăririi penale și, apoi, în fața instanței de fond, că rula cu o viteză mai mare de 50 Km/, ceea ce nu este adevărat. În egală măsură, instanțele nu au examinat concluziile medico-legale și istoricul de sănătate al victimei, respectiv decizia asupra capacității de muncă și referatul de boli interne. De asemenea, apărarea a solicitat, atât în fond, cât și în apel, audierea martorului asistent, în vederea lămuririi situației de fapt cu privire la starea carosabilului, însă proba a fost respinsă, ca inutilă, iar această cerere privea exercitarea unui drept și ar fi servit în apărarea inculpatului.
Totodată, în fața instanței de apel, a solicitat efectuarea unei noi expertize tehnice privind dinamica producerii accidentului, deoarece expertiza efectuată în cursul urmăririi penale nu a adus o reprezentare exactă a accidentului rutier, faza coliziunii nefiind pe deplin lămurită sub aspectul vitezei de deplasare și a spațiului necesar opririi prin frânare, la viteză de 50- 60 Km/, în condițiile în care lățimea trotuarului este mai mică de 8 metri, aspect ce putea determina o viteză mai mică de deplasare a mașinii. Consideră că ambele probe solicitate și neadministrate puteau schimba soluția cauzei și se putea reține cazul fortuit față de împrejurarea neașteptată, ce nu a putut fi prevăzută, referitor la pietonul imprudent care a tăiat calea autoturismului, instanța de apel reținând, în mod greșit, în considerente, că victima a traversat strada, în realitate aceasta aflându-se pe trotuar.
Privitor la latura civilă a cauzei, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171Cod procedură penală, arată că instanța de fond a acordat despăgubiri într-un cuantum nejustificat de mare și și-a motivat corespunzător această soluție, iar suma acordată cu acest titlu trebuie să asigure o reparare justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de către părțile civile și nu o cale de îmbogățire fără justă cauză, considerente pentru care solicită, în temeiul art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea hotărârilor penale pronunțate de instanțele de fond și de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Apărătorulintimaților-părți civile -, șisolicită respingerea recursului, arătând că, din probele administrate, rezultă, fără putință de tăgadă, culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, care, așa cum însuși a declarat în cursul urmăririi penale, filele 73-74 dosar urmărire penală, rula cu peste 60 km/, în condițiile în care carosabilul era umed, cum au afirmat atât inculpatul, cât și martorii, iar în zonă nu se afla vreo spălătorie, cum s-a susținut. De asemenea, există o legătură de cauzalitate între evenimentul rutier și decesul victimei, așa cum evidențiază concluziile raportului de expertiză medico-legală, care a reținut că decesul a fost datorat accidentului rutier, iar victima nu suferea de boli grave, având numai discopatie lombară și varice, afecțiuni care nu îi puneau viața în primejdie.
Totodată, consideră că și latura civilă a fost corect soluționată, chiar părțile civile au suferit un prejudiciu moral mult mai mare, având în vedere faptul că victima avea numai 52 ani și avea strânse legături afective cu aceasta. Cât privește cazul de casare pus în discuție din oficiu, consideră că instanța de fond a făcut numai o eroare materială, prin indicarea greșită a temeiul de drept, respectiv deși a indicat dispozițiile art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995, în cuprinsul hotărârii a citat alineatul 1 al textului de lege, precizând faptul că asigurătorul de răspundere civilă poate fi obligat la repararea prejudiciului în baza contractului de asigurare.
Apărătorul intimatului-parte responsabilă civilmente SC - Auto SRLsolicită admiterea recursului pentru cazul de casare pus în discuție din oficiu, cu obligarea, în mod direct, a asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile, potrivit dispozițiilor legale, iar dacă Curtea va reaprecia cuantumul despăgubirilor în sensul majorării acestora peste plafonul stabilit, să dispună suportarea diferenței de către intimatul-parte responsabilă civilmente, precizând că lasă la aprecierea Curții asupra soluționării laturii penale a cauzei. Depune la dosar scurte concluzii scrise.
Intimatul-asigurător de răspundere civilă SC Asigurări SA, prin consilier juridic, arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.54 din Legea nr.136/1995, textul reținut nefiind temeiul juridic de angajare a răspunderii asigurătorului în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă, asigurătorul de răspundere civilă fiind citat în cauză numai pentru opozabilitate, considerente pentru care solicită respingerea recursului declarat de inculpat. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Publicconsideră criticile formulate de inculpat ca fiind nefondate, întrucât ambele instanțe au făcut o corectă și amplă evaluare și motivare a probelor dosarului, iar cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171Cod procedură penală nu se referă la cuantumul despăgubirilor civile, ci la alte situații, însă solicită admiterea recursului sub aspectul cazului de casare pus în discuție din oficiu, casarea, în parte, a hotărârilor penale, cu obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, în solidar cu partea responsabilă civilmente și asigurătorul de răspundere civilă, în limita plafonului stabilit.
Intimatul-parte civilă -, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său.
Recurentul-inculpat -, personal, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul ales.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr.561/A din 20.10.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de către inculpatul și părțile civile, și împotriva sentinței penale nr.242/27.03.2009 Judecătoriei Sector 2
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 242 din 27.03. 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, în dosar nr-, în baza art. 178 alin. 1, 2 Cp.a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă
În baza art. 71 și art. 3 din Primul protocol adițional CEDO, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza a Il-a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cp. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 și 1000 al.3 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă a părților civile, - și și a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente "-- AUTO" la plata sumei de 36.000 lei în favoarea fiecăreia, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 și 1000 al.3 Cod civil, a admis acțiunea civilă a părții civile Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente "-- AUTO" la plata sumei de 124 lei și dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea debitului, cu titlu de despăgubiri materiale.
Hotărârea este opozabilă C ASIGURARE-REASIGURARE
În temeiul art. 191 alin. 1,3 Cod procedură penală, a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente "-- AUTO" la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 193 alin. 1,2 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 500-lei, către părțile civile - și, reprezentând onorarii avocat. S-au constatat următoarele
Prin rechizitoriul nr. 653/P/2007 din data de 30.06.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, înregistrat pe rolul instanței de fond la data de 03.07.2008 sub nr- s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1,2 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 21.11.2006, în jurul orei 09.00, în timp ce conducea autoturismul marca "Opel Astra" cu numărul de înmatriculare B-47-, proprietatea numitei, pe strada - - -, sector 2, deplasându-se dinspre șos. - spre Șoseaua - în dreptul imobilului cu numărul 39, bloc 34A, inculpatul a efectuat o manevră bruscă de viraj spre stânga, a intrat pe trotuarul din partea, unde a avariat două autoturisme parcate și a accidentat-o pe numita, producând decesul acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul - și părțile civile, - și.
Apelantul-inculpat a solicitat admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței penale apelate și rejudecând cauza, să se dispună achitarea sa în temeiul dispoz art. 10 alin. 1 lit. e Cod procedură penală, iar în subsidiar, să se reducă pedeapsa sub limita minimă prevăzută de legea penală specială și să se dispună reducerea daunelor morale care sunt excesiv de mari.
În motivele de apel, părțile civile au solicitat respingerea apelului formulat de inculpat, deoarece a fost dovedită vinovăția acestuia și să se dispună majorarea cuantumului daunelor morale întrucât acestea sunt modice în comparație cu traumele psihice pe care le-au îndurat apelantele - părți civile ca urmare a decesului victimei care s-a produs exclusiv, ca urmare a faptei inculpatului.
Examinând legalitatea si temeinicia sentinței penale atacate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art.371 teza finală Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelurile sunt nefondate, respingându-l, în considerarea următoarelor argumente:
În data de 21.11.2006, în jurul orelor 0950, inculpatul, în timp ce conducea autoturismul marca "Opel Astra", cu numărul de înmatriculare B-47-, proprietatea numitei, pe str. - - - dinspre Șoseaua - către Șoseaua -, în dreptul imobilului cu nr. 39, bloc 34, a efectuat o manevră bruscă de viraj la stânga, a intrat pe trotuarul din partea, unde a avariat două autoturisme care erau parcate și a accidentat-o pe partea vătămată, producând decesul acesteia.
Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 21.11.2006 de lucrătorii - Biroul Poliției Rutiere, Serviciul 4 în prezența martorului asistent, inculpatul a declarat în fața lucrătorilor de poliție că în ziua de 21.11.2006, în jurul orelor 09,50 condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B-47- pe str. - - - dinspre Șoseaua - către Șoseaua -, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 39,. 34, a surprins și accidentat o persoană de sex feminin care circula pe trotuarul din stânga a străzii - - -.
În urma măsurătorilor efectuate,s-a constatat că autoturismul cu numărul de înmatriculare B-47- a rămas în poziția inițială producerii accidentului, pe spațiul, orientat cu fața către Șoseaua -, în dreptul imobilului cu nr. 39, bloc 34, prezentând avarii la aripa din partea spate, bară protecție spate și portiera stânga spate.
De asemenea, s-a constatat că au fost avariate autoturismele cu numerele 45- și B-09-, care erau parcate pe spațiul din fața imobilului cu nr. 34.
La fața locului a fost identificat martorul ocular.
În urma accidentului s-a produs decesul victimei survenit la Spitalul Clinic de Urgență " ". Din procesul verbal întocmit în data de 22.11.2006 de Poliție Rutieră -Biroul de Control Tehnic Auto (23-25 ), autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare B-47-, proprietatea numitei implicat în accidentul rutier din data de 21.11.2006 produs pe str. - -, sectorul 2, prezintă urme de accident pe următoarele elemente exterioare ale caroseriei astfel: de protecție față, aripă stânga față, aripă dreapta față, ornament prag dreapta față, far stânga și dreapta desprinse, aripa dreapta spate lunetă spartă, rezervor spart, lampe stop spate.
Sistemul de funcționare a frânei de serviciu și sistemul frânei de ajutor sunt complete și funcționale, sistemul de direcție este complet și funcțional, nu prezintă joc sau uzuri peste limita admisă, oferă o bună manevrabilitate a volanului. De asemenea, sistemul de rulare este complet și funcțional, anvelopele având o uzură în proporție 15% sistemul de iluminare - semnalizare este complet și funcțional.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, a rezultat că, în momentele imediat premergătoare producerii accidentului, autoturismul Opel Astra înmatriculat cu nr. B-47- condus de inculpatul se deplasa pe str. - - -, dinspre Șos. - către Șos. - cu o viteză de circa 60 km/, iar la apropierea de imobilul cu nr. 39 virat brusc stânga și a pătruns necontrolat pe trotuar și pe spațiul. Victima se afla pe trotuarul din stânga, fără a se putea preciza viteza cu care se deplasa. Impactul dintre autoturismul Opel Astra și victimă s-a produs pe trotuarul din stânga direcției de mers către Șoseaua -, în zona urmei de pneu.
Tribunalul a constatat că instanța de fond, pe baza materialului probator administrat în cauză, a stabilit exact situația de fapt, având în vedere procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal întocmit de poliția rutieră, raportul de expertiză tehnică judiciară, raportul medico-legal de necropsie, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului care, au relevant că inculpatul nu a adaptat viteza la condițiile de drum pentru a-i permite să efectueze orice manevră în condiții de siguranță ceea ce a determinat ca la efectuarea unui viraj la stânga să nu se păstreze direcția de mers și să fie accidentată mortal victima.
În acest sens,Tribunalul a apreciat că toate probatoriile administrate au dovedit vinovăția inculpatului la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, în modalitatea culpei, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 2 Cod penal, inculpatul neprevăzând rezultatul faptei sale, deși trebuia si putea să-l prevadă.
Invocarea cazului fortuit de către inculpat nu a fost reținută în prezenta cauză, deoarece producerea accidentului nu s-a datorat unei împrejurări neașteptate, adică a acțiunii unei forțe a cărei intervenție nu a putut fi prevăzută.
Astfel, nu s-a făcut dovada că în dinamica producerii accidentului și-au adus contribuția și factori sau împrejurări favorizante respective, împrejurarea că victima a traversat strada în mod imprudent, iar carosabilul era umed de la spălătoria din apropiere.
Soluția instanței de fond a fost evaluată ca legală sub aspectul laturii penale, atât în ceea ce privește reținerea situației de fapt, a stabilirii vinovăției inculpatului cât și a aplicării unui cuantum de pedeapsă care să contribuie la sancționarea faptei, reeducarea inculpatului și integrarea sa socială.
În acest sens, Tribunalul a considerat că în mod legal a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare conform disp. art. 81-82 Cod penal, ținându-se seama de prevederile art. 72 Cod penal și de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și este încadrat în muncă având ocupația de consultant la SC - AUTO SRL.
Tribunalul a constatat că și sub aspectul laturii civile, instanța de fond a aplicat în mod corect disp. art. 14 rap. la art. 346 Cod procedură penală, în sensul că a reținut că daunele materiale au fost achitate în totalitate de către inculpat către părțile civile, debitul suplimentar reclamat de acestea, în cuantum de 5.000 lei, nefiind dovedit de probele administrate.
În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daune morale, apreciindu-se că victima se afla în perfectă stare de sănătate, la momentul accidentului, că era soție și mamă a doi copii majori și că a păstrat relații afective strânse cu aceștia, având în vedere împrejurarea că la momentul decesului avea vârsta de 52 ani, iar această situație a fost de natură a le produce părților civile o pierdere ireparabilă, Tribunalul a constatat că suma de 36.000 lei cu titlu de daune morale, pentru fiecare parte civilă, este suficientă pentru a compensa durerea suferită de acestea.
De asemenea, în mod legal, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a putea fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, în sensul că sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, există un raport de prepușenie între inculpat și SC - AUTO SRL, iar prepusul a săvârșit fapta în funcția ce i s-a încredințat.
În acest sens, s-a dovedit că la data producerii accidentului, inculpatul era angajatul societății de mai sus, cu contract de muncă, între părți existând un raport de subordonare, inculpatul săvârșind fapta pentru care comitentul avea posibilitatea de a controla și îndruma activitatea sa.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că își găsesc aplicare dispozițiile art. 1003 cod civil în cauză, existând o răspundere solidară a comitentului împreună cu prepusul, pentru repararea prejudiciului, inculpatul fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC - AUTO SRL la plata sumei de 36.000 lei în favoarea fiecărei părți civile cu titlu de daune morale.
Tribunalul a apreciat că această sumă este suficientă pentru compensarea durerii suferită de părțile civile și că ea nu trebuie nici micșorată, astfel cum a solicitat inculpatul, dar nici majorată, astfel cum au solicitat părțile civile, deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză care nu ar mai avea nici o legătură cu pierderea ireparabilă a victimei.
Ca atare, în temeiul disp. art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondate, apelurile formulate de către apelantul-inculpat - și apelantele - părți civile, - și împotriva sentinței penale nr. 242 din 27.03. 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, în dosar nr-.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligați apelanții la câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată în motivele de recurs formulate în scris, precum și în cele susținute oral în fața Curții de apărătorul recurentului inculpat, că hotărârile primei instanțe de judecată și a celei de apel sunt greșite, evaluarea probelor fiind făcută printr-o interpretare greșită, ori printr-o omisiune a luării în considerare a unora din probele administrate în cauză, iar din această perspectivă se invocă punctul de casare reglementat în art.3859pct. 10, teza a II-a și cea finală.
Se pretinde că instanța de apel ar fi menționat anumite probe, fără a le evalua însă, iar ambele instanțe ar fi reținut în mod eronat că inculpatul ar fi declarat că a rulat la data săvârșirii infracțiuni cu o viteză mai mare de 50 Km/.
Pe de altă parte, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că Institutul Național de Medicină Legală în efectuarea actului de specialitate vizând cauzele morții victimei, ar fi trebuit să aibă în vedere și istoricul de sănătate al victimei.
În același context, recurentul inculpat, prin apărătorul său, invocă în fața Curții și aspectul că instanțele au respins probe, cereri esențiale de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului, respectiv audierea martorului asistent, probă ce a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei, dar și efectuarea unui raport de expertiză tehnică privind dinamica producerii accidentului, solicitare ce a fost respinsă - nejustificat, precum pretinde recurentul inculpat, de către instanța de apel.
Pe de altă parte, recurentul inculpat critică soluțiile dispuse, și sub aspectul laturii civile, în planul obligării sale la plata daunelor morale, care sunt prea mari, iar motivarea instanțelor insuficientă în acest sens.
În fine, se mai arată că dacă instanțele ar fi dat curs solicitărilor sale, completând probatoriul administrat - soluția pronunțată în cauză ar fi fost alta, iar cazul fortuit putea fi reținut, față de împrejurarea neașteptată - pietonul imprudent ce i-a tăiat calea.
Curtea din oficiu a pus în discuția părților cazul de casare reglementat în art.3859pct. 171Cod procedură penală, în sensul unei greșite aplicări a legii, referitor la modul de soluționare a acțiunilor civile promovate de părțile civile, Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " B, de către prima instanță de judecată și menținută de instanța de apel.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu ambele hotărâri, precum și a cazului de casare supus dezbaterii din oficiu, conform prevederilor art.3857alin. 3 Cod procedură penală combinate cu art.3856alin. 1 și art.3857Cod procedură penală, constată că prima instanță a reținut în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, criticile aduse de recurentul inculpat vizând existența cazului de casare instituit de art.3859pct. 10 Cod procedură penală nu sunt justificate, atâta vreme cât Curtea nu identifică vreo omisiune cu privire la examinarea de către cele două instanțe a unor probe administrate ori a unor cereri formulate de inculpat, cereri cu caracter esențial și de natură a garanta drepturile procesuale ale acestuia.
Din această perspectivă, Curtea constată că prima instanță a procedat la o corectă situație de fapt, fundamentată pe procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit de poliția rutieră, dar și raportul de expertiză tehnică judiciară, raportul medico-legal de necropsie, precum și declarațiile părților, martorilor cauzei.
Concluzia ce a rezultat a fost aceea că inculpatul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, și procedând astfel, manevra pe care a efectuat-o nu s-a putut finaliza în condiții de siguranță, conducând la accidentarea mortală a victimei.
În mod corect, instanțele nu au reținut cazul fortuit, după cum fusese invocat de inculpat, întrucât producerea accidentului nu a fost generată de o împrejurare neprevăzută, în sensul cerut de legea penală.
Condamnarea inculpatului a avut la bază o corectă și completă evaluare a materialului probator administrat în cauză, iar cererile formulate de inculpat în scopul efectuării unui alt raport de expertiză, dar și cele vizând o eventuală stare precară de sănătate a victimei ce ar fi trebuit să se reflecte în concluziile medico-legale, au fost respinse în mod justificat.
În consecință, Curtea consideră că în ceea ce privește dezlegarea acțiunii penale în prezenta cauză, au fost respectate cerințele legii, astfel încât criticile aduse de recurentul inculpat vor fi respinse.
Referitor la modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, se impun următoarele precizări.
Recurentul inculpat a solicitat Curții reducerea daunelor morale la care a fost obligat, arătând că pe lângă cuantumul ridicat nejustificat al acestora, instanța de fond nu a motivat soluția suficient din acest punct de vedere.
Pe de altă parte Curtea din oficiu a supus dezbaterii cazul de casare reglementat în art.3859pct. 171Cod procedură penală, vizând greșita aplicare a legii cu privire la temeiul soluționării acțiunilor civile exercitate în prezenta cauză de părțile civile.
Se reține că Judecătoria Sector 2 B - Secția Penală a dispus în temeiul art.14 - art. 346 Cod procedură penală rap. la art. 998, 999 - art. 1000 alin. 3 Cod civil admiterea acțiunii civile a părților civile, și și obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC -- AUTO SRL la plata sumei de 36.000 lei în favoarea fiecăreia, cu titlu de daune morale. De asemenea, inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, a fost obligat la despăgubiri materiale către Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " B, iar în cauză a dispus citarea SC asigurare REASIGURARE SA în vederea opozabilității.
Instanța de apel a apreciat ca legală și temeinică soluționarea acțiunii civile, respingând apelurile formulate în cauză de inculpat și părțile civile.
Curtea reține, astfel, că în cursul cercetării judecătorești s-a dispus citarea asiguratorului de răspundere civilă, respectându-se cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia I din 28.03.2005, pronunțată de Secțiile Unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii, potrivit cu care societățile de asigurare trebuie citate în procesul penal numai în calitate de asigurator, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăți și asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenție, care dă dreptul persoanei păgubite prin producerea accidentelor să pretindă în baza art. 57 alin. 1 Legea nr. 136/1995 despăgubiri, atât celor răspunzători de producerea acestora, cât și direct asiguratorului de răspundere civilă.
Atât prima instanță, cât și cea de apel au considerat că dispozițiile de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor morale către părțile civile, precum și a daunelor materiale către Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " B - corespunde normelor legale în materia răspunderii civile delictuale - art. 998 și urm. Cod civil, precum și celor în planul asigurărilor de sănătate.
Curtea,în majoritate, examinând modalitatea în care a fost soluționată acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal concluzionează asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate în cauză, în virtutea considerentelor ce urmează a fi expuse.
Nu ne putem afla sub incidența cazului de casare reglementat în art. 3859pct. 171Cod procedură penală, vizând o greșită aplicare a legii cu referire la temeiul răspunderii civile, ținând seama de următoarele argumente:
O greșită aplicare a legii implică comiterea unei erori de drept, acest caz de casare vizând aspecte de drept, nu situații de fapt, de apreciere a probelor. Prin urmare, aprecierile și concluziile la care a ajuns instanța, pe cale de raționament nu cad sub incidența acestui caz de casare.
Revenind la problema ce suscită interes în prezenta cauză - respectiv temeiul răspunderii civile invocat de instanța de fond și apreciat ca legal de către instanța de apel, în exercitarea controlului jurisdicțional ierarhic, Curtea, în majoritate, consideră că obligarea inculpatului la plata acelor despăgubiri către părțile civile constituite nu este rezultatul unei greșite aplicări a legii.
Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente pentru paguba produsă de inculpat prin infracțiune - conform art. 14 alin. 1 din Codul d e procedură penală. Este știut că acțiunea civilă, astfel cum este definită în Codul d e procedură penală, privește acel instrument pus la îndemâna părții civile în cadrul procesului penal, ea decurgând din însăși săvârșirea unei infracțiuni. O asemenea acțiune civilă poate fi exercitată și separat, în procesul civil, părții civile - prejudiciată printr-o infracțiune, recunoscându-i-se un drept de opțiune pentru alegerea uneia din căi, conform normelor procedural penale în materie. În contextul exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal, inculpatul este subiect pasiv, acțiunea fiind promovată de persoana prejudiciată prin infracțiune, ce intervine astfel în procesul penal contra inculpatului, spre a obține obligarea lui la repararea prejudiciului pe care l-a produs și, eventual, și contra persoanei responsabil civilmente.
În prezenta cauză, partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " Bao ptat pentru exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, solicitând obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile, și,de asemenea, părțile civile au solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale.
De asemenea, în cauză în calitate de asigurător de răspundere civilă a fost citată, în vederea asigurării opozabilității hotărârii.
A rezultat că la data producerii accidentului, inculpatul era angajatul SC -- AUTO SRL, cu contract de muncă, iar fapta s-a produs în exercitarea funcției încredințate, astfel încât societatea având calitatea de parte responsabilă civilmente, instanța de fond a procedat la obligarea inculpatului în solidar cu aceasta la acordarea daunelor morale solicitate de părțile civile, și a celor materiale cerute de unitatea spitalicească.
Este adevărat că într-o asemenea ipoteză, precum cea din speța de față, din analiza dispozițiilor legale - art. 49, 54 din Legea nr. 136/1995 cu modificările ulterioare, dar și a principiilor de drept aplicabile în materia răspunderii civile, rezultă că în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală bazată pe art. 998 din Codul Civil a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Prin decizia invocată anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat asupra obligativității instanțelor investite cu soluționarea unor asemenea cauze în a asigura participarea la procesul penal, în calitate de asigurator de răspundere civilă.
Prin urmare, opțiunea exercitată de părțile civile în a solicita organului jurisdicțional obligarea inculpatului - în speța de față, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL-, în conformitate cu dispozițiile art. 15, 16 Cod procedură penală, trebuie respectată, iar dispoziția de obligare în acest sens, în temeiul art. 998 - 999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală, este legală.
În majoritate, Curtea apreciază că o asemenea modalitate de soluționare a acțiunii civile nu contravine în niciun fel dispozițiilor ce guvernează această materie și este în deplin acord cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost ea stabilită.
Asigurătorul de răspundere civilă nu poate întruni calitatea de partea responsabilă civilmente, întrucât s-ar încălca astfel dispozițiile procedural penale care prevăd expres în art. 24(3) Cod procedură penală că persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numește partea responsabilă civilmente.
Citarea sa în cadrul procesului penal îi asigură acestuia calitate de participant în sensul de a-i fi opozabilă hotărârea judecătorească.
Spre deosebire de partea responsabilă civilmente, care este chemată în proces să răspundă - în limitele acțiunii civile alăturate acțiunii penale - pentru pagubele pe care le-a provocat inculpatul, prin fapta sa, instituindu-se astfel răspunderea civilă a altei persoane decât autorul infracțiunii pentru prejudiciile cauzate, asigurătorul de răspundere civilă va avea o răspundere fundamentată, izvorâtă din contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie, neputând fi asimilat celui ce răspunde pentru fapta altuia, conform art. 1000 alin. 1 din Codul civil, ori răspunderii comitenților, pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă alineatul 3 al aceluiași articol.
Raportându-se la cauza de față, Curtea, în majoritate, constată că modalitatea de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile către părțile civile respectă dreptul de opțiune a părții civile de a solicita despăgubiri celui răspunzător de producerea acestora.
Curtea, în majoritate, ține seama de specificul acțiunii civile adiacente în cadrul procesului penal, precum și de aspectul că asigurătorul va răspunde civil doar în măsura în care vinovăția inculpatului (asiguratului) pentru prejudiciile cauzate prin accident a fost stabilită, deci numai în măsura în care sunt îndeplinite cerințele legii civile pentru răspunderea delictuală pentru fapta proprie și, desigur, cu respectarea dreptului de opțiune a părții civile referitor la tragerea la răspundere civilă.
Un alt argument pe care Curtea, în majoritate, înțelege să-l aducă în sprijinul legalității soluționării acțiunii civile îl reprezintă dispozițiile art. 49 (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, cu modificările ulterioare.
Prevederile invocate stabilesc că asigurătorul va acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Din analiza sistematică a textului de lege, dar și prin interpretarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii, se desprinde ideea că asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare în procesul civil, iar distinct în ipoteza exercitării acțiunii civile în procesul penal, instanța fiind obligată să dea satisfacție normelor ce guvernează soluționarea acțiuni civile în procesul penal.
Și prevederile art. 54 din aceeași lege statuează, printre altele, cu privire la obligația de a cita persoana răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenient forțat, ceea ce face trimitere tot la dispoziții vizând desfășurarea procesului civil.
Prin urmare, într-un proces penal în care asiguratul este inculpat, părții civile constituită în cadrul procesului penal asigurătorul îi va acorda despăgubiri la care va fi obligat inculpatul în temeiul răspunderii civile delictuale, art. 998 - 999 Cod civil.
O asemenea concluzie, este justă cu atât mai mult cu cât între asigurat și asigurător există raporturi contractuale și o răspundere contractuală, însă este evident că între asigurător și partea civilă nu există astfel de răspunderi juridice.
De altfel, asigurătorul va răspunde - în contextul unei răspunderi cu caracter obiectiv - tocmai pentru riscurile pe care le prezintă autovehiculele în folosirea lor, riscuri pe care asigurătorul le preia în baza contractului și a legii.
Prevederile legii asigurărilor stabilesc în mod expres că persoana prejudiciată poate acționa în pretenții atât pe asigurat, cât și pe asigurător, iar în cauza penală de față, părțile civile a cerut obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, context în care dispoziția primei instanței de judecată (menținută de instanța de apel) cu privire la obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente este legală. Prin urmare, Curtea în majoritate, achiesează la orientarea conturată în jurisprudența actuală în materia angajării răspunderii juridice civile a asiguratorului în procesul penal, în sensul că într-o asemenea ipoteză, persoana răspunzătoare de producerea accidentului este inculpatul care are calitate de parte principală, astfel încât disp. art. 54 din Legea 136/1995, cu modificările ulterioare, au o aplicativitate limitată la acțiunea civilă în fața instanței civile și nu pot fi extinse prin analogie la acțiunea civilă în cadrul procesului penal, fiind exclusă posibilitatea legală a obligării directe a asiguratorului la plata despăgubirilor.
Concluzionând, din examinarea opiniilor exprimate în teoria răspunderii civile, potrivit cărora deși răspunderea civilă delictuală cât și răspunderea civilă contractuală sunt forme ale răspunderii civile, fiind dominate de ideea fundamentală a reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită și culpabilă a unei persoane, la stabilirea raportului dintre acestea trebuie să se țină seama, pe de o parte, de aspectul că răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, iar pe de altă parte, de contextul procesual în care acțiunea civilă este exercitată - în ipoteza tipică a procesului civil, ori în cea în care acțiunea civilă avea caracter adiacent acțiunii penale principale.
Un alt aspect ce se mai impune a fi invocat este acela că, deși, ne aflăm în prezența unei căi ordinare de atac - recursul - exercitată de inculpat în cauză, iar prin interpretarea contrară celei pe care Curtea, în majoritate, a dat-o dispozițiilor legii cu privire la soluționarea acțiunii civile, s-ar fi ajuns la obligarea asigurătorului de răspunderea civilă la plata acelor despăgubiri civile către părțile civile constituite în cauză, respectându-se astfel principiul ce guvernează, printre altele, soluționarea cauzei în căile de atac - acela al neagravării situației în propria cale de atac - nu trebuie omis faptul, extrem de important, că acțiunea civilă reprezintă o instituție de drept procesual penal menită să asigure garanțiile tragerii la răspundere civilă a inculpatului și a fost creată de legiuitor în favoarea intereselor persoanei prejudiciate, păgubite prin infracțiune.
În sensul celor înfățișate, Curtea în majoritate mai arată că disp. art. 54 alin. 2 Legea nr. 136/1995 nu-și află incidența în cadrul soluționării acțiunii civile în procesul penal, ci în contextul acțiunilor civile directe prin care păgubitul intenționează să-și recupereze prejudiciul suferit, întrucât asiguratorul are o calitate specială în procesul penal, după cum Instanța Supremă i-a recunoscut-o prin decizia invocată anterior.
Astfel, asiguratorul de răspundere civilă este citat în această calitate în vederea satisfacerii caracterului opozabil al hotărârii în ceea ce-l privește, conform art. 54 din Legea nr. 136/1995 și în scopul asigurării contradictorialității dezbaterilor.
Pe de altă parte, în mod corect SC ASIGURĂRI SA (fostă SC SA) preciza în concluziile scrise depuse în fața Curții și susținute oral în dezbaterile recursului - că, calității procesuale de asigurator de răspundere civilă nu-i este incident regimul juridic al răspunderii civile delictuale.
De asemenea, Curtea în majoritate îmbrățișează opinia că reglementarea din art. 54 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, modificată prin OUG nr. 61/2005, vizează doar situația stabilirii despăgubirii în cadrul unei acțiuni civile, în cadrul unui proces civil, deoarece acțiunea civilă în procesul penal prezintă anumite particularități, privind cadrul procesual specific, părțile, drepturile și obligațiile acestora, și, îndeosebi posibilitatea oferită părții civile de a se constitui doar împotriva inculpatului ori a părții responsabile civilmente.
Dintr-o asemenea perspectivă, se impune constatarea că asiguratorul de răspundere civilă obligatorie, calitate ce i-a fost recunoscută în temeiul Deciziei I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - nu are calitatea de parte responsabilă civilmente.
În adevăr, natura juridică a obligației asumate de asigurator prin încheierea contractului RCA este distinctă de răspunderea instituită pentru fapta altei persoane,stabilită în cadrul raportului de prepușenie. Pe de altă parte, se apreciază că susținerile recurentului inculpat cu privire la cuantumul ridicat al daunelor morale la care a fost obligat sunt nejustificate, în contextul în care instanța de fond a procedat la o corectă evaluare, motivându-și corespunzător soluția.
În consecință, Curtea în majoritate va respinge, sub incidența art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
În temeiul disp. art.38515alin.1 lit.b). Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.561/A din data de 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a Il-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. art.192 alin.2 Cod Procedură Penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red. - / 01.02.2010
Dact./ 02.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Red. / Judecătoria Sector 2
OPINIE SEPARATĂ
A JUDECĂTORULUI - -
Opinia separată se referă la incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 171teza a II-a Cod procedură penală, pentru greșita aplicare de către instanțele de fond și de apel a dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, potrivit cărora "în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia".
Așadar, conform prevederilor legale menționate, asigurătorul, în baza contractului de asigurare, răspunde direct față de terțele persoane păgubite prin accidente de autovehicule produse de asigurați, despăgubirile acordându-se, astfel cum se dispune în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Se observă, deci, că art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 a instituit o excepție de la principiul relativității efectelor contractului, oferind posibilitatea terțului păgubit de a invoca direct contractul de asigurare, pentru acoperirea daunelor materiale și morale cauzate în urma accidentului de circulație produs de asigurat, răspunderea contractuală putând fi invocată nu doar pe calea unei acțiuni civile separate în fața instanței civile, ulterior procesului penal, ci și direct în fața instanței penale învestită cu soluționarea acțiunii civile, alăturată celei penale.
Este adevărat că legiuitorul, în Codul d e procedură penală, a enumerat, în mod limitativ, părțile în procesul penal, printre care nu se regăsește și asigurătorul de răspundere civilă, iar art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 face referire la citarea în proces a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului rutier în calitate de intervenient forțat, ceea ce ar conduce, într-o interpretare formalistă și restrictivă, la ideea posibilității terțului păgubit de a invoca respectivele prevederi legale numai pe calea unei acțiuni civile separate, în fața instanței civile. Interpretând, însă, într-o asemenea manieră aceste dispoziții legale, se pierde din vedere spiritul legii, care presupune rezolvarea la timp și în mod complet a procesului penal, însemnând nu numai tragerea la răspundere penală a inculpatului, dar și repararea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta sa ilicită, din toate reglementările procedurale cuprinse în art. 19 - art. 22 Cod procedură penală rezultând intenția clară a legiuitorului ca instanța penală să soluționeze deopotrivă, în cadrul procesului penal, ambele acțiuni, penală și civilă.
Este evident faptul că partea vătămată care se constituie parte civilă în procesul penal urmărește ca, în cadrul acestuia, să-i fie soluționate toate interesele sale legitime. Or, obligarea părții vătămate de a invoca răspunderea contractuală numai în fața instanței civile, pe motiv că norma procesual penală nu conferă calitate procesuală asigurătorului de răspundere civilă în cadrul procesului penal, presupune o încălcare a însuși dreptului acesteia de a se constitui parte civilă în procesul penal, consacrat de art. 14 alin. 2 Cod procedură penală, creându-se situația injustă ca partea vătămată să nu se poată îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă decât în afara procesului penal, deși interesul său procesual constă în rezolvarea simultană a celor două acțiuni.
Totodată, această limitare constituie o inechitate nu numai față de partea vătămată, obligată să se adreseze separat instanței civile, care, oricum, potrivit art. 19 alin. 2 Cod procedură penală, va suspenda judecata până la soluționarea definitivă a cauzei penale, împrejurare ce va conduce la depășirea termenului rezonabil de rezolvare a acțiunii civile, dar și față de inculpat, care, prin excluderea posibilității de opțiune a părții vătămate pentru răspunderea contractuală, va răspunde delictual pentru fapta ilicită proprie, cu toate că riscul comiterii unei infracțiuni din culpă a fost preluat, prin contractul de asigurare preexistent, de asigurătorul de răspundere civilă, care, potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, are la îndemână acțiunea în regres împotriva inculpatului doar în cazul infracțiunii săvârșită cu intenție, nu și în situația infracțiunilor din culpă, cum este cazul în speță.
Într-adevăr, partea vătămată are posibilitatea de a se îndrepta direct, printr-o manifestare de voință expresă, doar împotriva inculpatului, care, ulterior soluționării definitive a procesului penal, poate recupera de la asigurător, în baza contractului de asigurare, despăgubirile civile pe care le-a plătit acesteia. Însă, în mod frecvent, în practica judiciară, partea vătămată declară că se constituie parte civilă, fără a-și manifesta opțiunea între inculpat sau asigurătorul de răspundere civilă, astfel că omisiunea unei asemenea alegeri nu atrage, în mod automat, sancționarea fie a părții civile, obligată să se desdăuneze doar de la inculpat, care, de cele mai multe ori, nu prezintă solvabilitatea asigurătorului de răspundere civilă, fie a inculpatului, prin obligarea acestuia la plata daunelor civile, cu toate că există un contract de asigurare. În plus, pe lângă solvența societății de asigurare, un alt avantaj oferit de răspunderea contractuală, îl constituie, conform art. 37 alin. 1 teza a II-a din Ordinul nr. -/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, aplicabil în speță, obligația asigurătorului de răspundere civilă de a plăti despăgubirile civile la care a fost obligat către partea civilă într-un termen de cel mult 15 zile de la data la care acesta a primit hotărârea judecătorească definitivă. De asemenea, pe lângă celeritatea desdăunării, o altă garanție, prevăzută de art. 55 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, constă în indisponibilizarea despăgubirilor, care nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.
Având în vedere toate aceste considerente, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, inclusiv prin soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, apreciez că, pentru o justă și operativă soluționare a cauzei, care prevalează formalismului procedural, asigurătorul de răspundere civilă poate fi obligat, în cadrul procesului penal, la plata despăgubirilor civile către terțul păgubit prin infracțiunea din culpă comisă de asigurat, în acest mod fiind evitate o serie de procese civile subsecvente, care tind la prelungirea nefirească și păgubitoare a procesului penal.
Se mai impune, totodată, precizarea că pentru restul despăgubirilor civile care depășesc nivelul maxim stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, otrivit p. art. 53 din Legea nr. 136/1995, inculpatul răspunde pentru fapta ilicită proprie, astfel că răspunderea contractuală coexistă cu răspunderea delictuală.
În speță, inculpatul, în calitate de prepus al părții responsabile civilmente - Auto, la data de 21.11.2006, a condus autoturismul marca Opel Astra, cu număr de înmatriculare B-47-, aflat în proprietatea numitului, care are calitatea de asigurat, în baza poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto Seria -, nr. - din data de 10.11.2006, încheiată cu asigurătorul Asigurare - Reasigurare (în prezent Asigurări ), valabilă pe durata 14.11.2006-16.05.2007 (filele 37-38, dosar fond).
Având în vedere considerentele anterior expuse, precum și dispozițiile art. 51 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora asigurătorul acordă espăgubiri civile inclusiv în situația în care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului rutier este o altă persoană decât asiguratul, apreciez că, în mod greșit, instanța de fond l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor materiale și morale către părțile civile, dispoziții menținute de Tribunal prin decizia pronunțată, soluția corectă fiind următoarea:
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr. 561/A/20.10.2009 a Tribunalului București - Secția a ll-a penală, din Dosarul nr-, iar, în temeiul art. 3857alin. 1 Cod procedură penală, extinde efectele recursului cu privire la partea responsabilă civilmente "-- Auto"
Casează, în parte, atât decizia penală, cât și Sentința penală nr. 242/27.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 B - Secția penală, din Dosarul nr-, și, în fond, rejudecând:
În temeiul art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 49, art. 51, art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, admite, în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile, și, obligându-l pe asigurătorul de răspundere civilă " Asigurări" (constituită prin absorbția " Asigurare-Reasigurare" ) să plătească suma de 36.000 lei către fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " B, obligându-l pe asigurătorul de răspundere civilă " Asigurări" să-i plătească suma de 124 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la plata integrală a sumei.
Înlătură dispozițiile din sentința penală privind opozabilitatea față de asigurătorul de răspundere civilă, precum și referitor la obligarea, conform art. 191 alin. 3 Cod procedură penală, a părții responsabilă civilmente "-- Auto" la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Înlătură dispoziția din decizia penală privind obligarea apelantului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, care, în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, rămân în sarcina statului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale și ale deciziei penale.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.01.2010.
JUDECĂTOR,
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
