Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 201/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
13/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.201/
Ședința publică din data de 2 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 3: Stan Mustață
GREFIER: - -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.617 A din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat,personal și asistat de apărător ales -, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind intimații părți civile, și intimata REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar, prin Serviciul Registratură, de către recurentul inculpat, au fost depuse motivele de recurs, după care;
Se prezintă avocat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar, care solicită instanței să se aprecieze asupra onorariului conform Protocolului privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penale, având în vedere că i-a încetat delegația pentru asistarea din oficiu a inculpatului, ca urmare a prezentării apărătorului ales.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al inculpatului, învederează instanței că motivele de recurs sunt cele depuse în scris, și vizează critici formulate și în fața instanței de apel, care a respins solicitarea inculpatului privind efectuarea unei expertize medico-legale, având drept obiectiv stabilirea posibilității ca inculpatul să fi suferit un accident vascular cerebral, soldat cu pierderea cunoștinței, anterior momentului în care a avut loc impactul, dintre autoturismul condus de către inculpat și un stâlp metalic. Instanța de apel a respins această solicitare, apreciind că nu este utilă cauzei, raportat la faptul că inculpatul nu a formulat o astfel de cerere în faza de urmărire penală și nici în fața primei instanțe, iar din rapoartele de expertiză privind dinamica producerii accidentului, rezultă că inculpatul a rulat cu o viteză mult prea ridicată, în raport de condițiile concrete de trafic. Consideră că inculpatul nu a încercat nici un moment să scape de răspundere penală, iar cu ocazia formulării acestei cererii, doar a relevat că și-a pierdut cunoștința înainte de impact și nu poate relata nimic în legătură cu împrejurările concrete din momentul producerii accidentului, ceea ce rezultă din faptul că imediat după accident aceasta se afla în stare de inconștiență, fiind internat la Spitalul " ", iar în prezent, inculpatul urmează psihoterapie, având pierderi de memorie și sechele postaccident.
Susține că inculpatul, la momentul producerii accidentului, avea o îndelungată experiență în conducerea autovehiculului, nu se grăbea în mod deosebit pentru a ajunge într-un anumit loc, iar modul în care s-a petrecut accidentul, este posibil să se fi lovit de plafonul autoturismului, în momentul în care a trecut peste rampa metalică așezată pe mijlocul șoselei.
Inculpatul a formulat cererea, bazându-se și pe declarațiile unor martori, care, fiind locatari în blocurile din zona respectivă, au arătat că în zona în care s-a petrecut accidentul, au avut loc și alte accidente rutiere.
Instanța de apel respingând solicitarea inculpatului, a avut în vedere doar probatoriile administrate la fond, interpretând doar declarațiile conducătorilor auto, care au oprit imediat după accident.
Recursul este declarat în temeiul art.385/9 pct.18 Cod procedură penală și solicită a se constata că instanțele anterioare au comis o gravă eroare de fapt, bazată pe interpretare unilaterală și restrictivă a probatoriilor administrate, numai a celor care pledau către ideea culpei inculpatului, constând în faptul că inculpatul conducea cu o viteză neadaptată condițiilor de trafic și se presupune că s-ar fi angajat într-o manevră de depășire. Solicită reexaminarea probatoriului și apărările inculpatului, reexaminarea biletului de ieșire din spital și foia de observații de la Spitalul, unde a fost internat și din care rezultă că inculpatul a fost internat cu accident vascular cerebral, în stare de inconștiență și că a suferit pe de urma acestui accident, pierderi de memorie. La dosar au fost depuse acte medicale recente, din care rezultă că în continuare inculpatul în tratament la clinici de neurologie, pentru asemenea afecțiuni. Consideră că inculpatul s-a aflat într-o situație care nu poate angaja responsabilitatea sa penală, solicitând astfel să se pronunțe o soluție de achitare potrivit art.11pct.2 lit.a în raportare la art.10 lit.e Cod procedură penală, coroborat cu art.47 Cod penal, întrucât apreciază că inculpatul s-a aflat într-o împrejurare fortuită, pe care nu a putut să o prevadă, astfel că nu se poate vorbi despre o responsabilitate penală și de o vinovăție a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de către inculpat, apreciind că din materialul probator administrat în prezenta cauză, rezultă că inculpatul, la momentul producerii accidentului, circula cu o viteză care depășea cu mult viteza legală, peste 90km/h, iar din declarațiilor martorilor rezultă că inculpatul a condus într-un mod neadecvat și a efectuat manevre bruște, pierzând astfel controlul autoturismului și s-a izbit de stâlpul de beton.
Cu privire la pretinsa rampă, solicită a se observa că inițial inculpatul a relevat faptul că a încercat să evite un autoturism, iar ulterior a precizat că a încercat să evite un obstacol, o gură de canal, iar în cursul judecății a prezentat varianta respectivei rampe, a propulsării autovehiculului și a lovirii plafonului autoturismului cu capul, și a pierderii temporare a cunoștinței, fapt care a condus la producerea respectivului accident.
Consideră că în mod corect instanța de apel a înlăturat această apărare a inculpatului care se coroborează doar cu declarațiile unor martori audiați la mai mult de 2 ani, de la momentul producerii accidentului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu-și amintește cele întâmplate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față a reținut:
Prin decizia penală nr. 617/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1282/24.06.2009 pronunțată de Judecătoria sector 4
Tribunalul a reținut:
Prin sentința penală nr.1282/24.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B - Secția Penală în dosarul nr-, s-au hotărât următoarele:
În baza art.178 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, privind cauzele a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate.
În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1, lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a respins cererea de introducere în cauză în calitate de parte civilă, formulată de Regia Autonomă de Transport B -
S-a luat act că părinții victimei - și nu au solicitat pretenții materiale.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16.09.2006 în jurul orei 19.00, inculpatul a condus autoturismul Peugeot 306 de culoare bleumarin cu nr. de înmatriculare B-79-SG pe Calea, din direcția spre Șos. - -. În autoturism se afla pe locul din dreapta față numita. Deplasându-se cu viteză mare, inculpatul s-a poziționat inițial pe a doua, apoi s-a dus pe întâi și a revenit pe a doua, într-o manevră de depășire a autoturismului Daewoo condus de martorul -.
Ca urmare a vitezei de deplasare și a depășirii efectuate cu virare bruscă, la manevra de revenire stânga, pe a doua, autoturismul inculpatului a intrat în derapaj, nu l-a mai putut controla, și a pătruns pe terasamentul liniilor de tramvai unde s-a lovit de un stâlp de beton.
În urma impactului s-a produs decesul victimei, dar și rănirea inculpatului și avarierea aproape totală a autoturismului.
Situația de fapt reiese din procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto (filele 8-13, 17-21 ), procesul-verbal din 18.09.2006 (filele 23-24 ), declarațiile martorilor -, -, -, procesul-verbal de confruntare de la filele 45-47
Din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. A- întocmit de Institutul de Medicină Legală " Minovici" (filele 55-57 ), rezultă că moartea numitei a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute survenite ca urmare a fracturii-luxației C1-C2 cu elongație și dilacerare a măduvei spinării. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și prin flexie-extensie exagerată a coloanei vertebrale cervicale, cel mai probabil în cadrul unui accident de trafic rutier, iar între leziunile traumatice constatate la necropsie, și deces, există o legătură de cauzalitate directă necondiționată.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară nr.4893/13.06.2007 efectuat în cursul urmăririi penale (filele 63-67 ) s-a reținut că starea de pericol a fost creată de conducătorul autoturismului Peugeot, prin manevra de depășire efectuată cu virare bruscă de la viteză foarte mare, fapt care a introdus vehiculul în derapaj necontrolat. Intrarea în derapaj a fost favorizată și de dimensiunile diferite ale anvelopelor care echipau roțile autoturismului. Momentul apariției stării de pericol este cel în care autoturismul a intrat în derapaj necontrolat.
inițială a autoturismului a fost de minim 93 km/, iar între momentul apariției pericolului și cel al impactului autoturismul a parcurs o distanță de cca. 35 într-o durată de timp de cca. 3,8 secunde.
Expertul a concluzionat că accidentul putea fi prevenit de inculpat prin deplasarea cu viteză sub limita permisă în zonă și prin renunțarea la execuția manevrei de depășire cu bruscarea volanului, viteza limită-maximă sub care s-ar fi putut opri autoturismul fiind de cca. 55 km/.
Expertul parte a acreditat ideea că în varianta în care devierea traiectoriei ar fi fost generată de o defecțiune la sistemul de direcție asistat electric, atunci inculpatul nu a dispus de posibilități de prevenire a accidentului.
Aceste defecțiuni sunt însă simple supoziții ale expertului parte.
În faza de urmărire penală s-a efectuat un al doilea raport de expertiză, cu nr.1615/15.02.2008 (filele 83-93 ) care concluzionează că în momentele premergătoare accidentului autoturismul condus de inculpat se deplasa cu o viteză de circa 97 km/, iar datorită vitezei excesive de deplasare (cu mult peste limita maxim legală admisă), corelată cu manevra de bruscare a direcției, autoturismul a intrat într-un derapaj necontrolat, cu deplasare forțată, pe o traiectorie de intersectare cu stâlpul de beton aflat pe terasamentul liniilor de tramvai.
În desfășurarea evenimentului rutier s-au manifestat două stări de pericol: o stare de pericol potențială creată de inculpat prin deplasarea cu viteză excesivă în interiorul localității și o stare de pericol iminentă și efectivă creată de inculpat prin efectuarea manevrei de depășire cu virarea bruscă a volanului la o viteză foarte mare, fapt ce a condus la intrarea autoturismului în derapaj necontrolat. Spațiul parcurs de autoturism din momentul apariției stării de pericol și până la momentul impactului a fost de circa 35 (lungimea traseului de derapaj).
În situația în care inculpatul s-ar fi deplasat cu o viteză cuprinsă până în limita maximă legal admisă, ar fi putut evita producerea accidentului.
Totodată, nu rezultă că autoturismul ar fi rulat peste un canal sau ar fi evitat un canal.
Având în vedere că autoturismul este avariat în proporție de 90-95%, expertul arată că este imposibil a se efectua o verificare a componentelor electronice.
Chiar și expertul parte nu contestă faptul că viteza autoturismului era mai mare decât cea legală (fila 110 ), invocând unele aspecte de ordin tehnic care nu pot fi verificate.
Instanța a mai reținut, pe de o parte că o expertiză tehnică asupra autoturismului nu s-a mai putut efectua din cauze obiective, iar pe de altă parte că cererea inculpatului din faza cercetării judecătorești, referitoare la efectuarea unei noi expertize tehnice privind modul și împrejurările în care s-a produs accidentul a fost respinsă, nefiind utilă cauzei, întrucât în faza urmăririi penale au fost efectuate două asemenea rapoarte de expertiză, cu concluzii asemănătoare, nefiind justificată efectuarea unei noi expertize în faza judecății. Tot cu referire la cererea de probatorii, instanța a menționat că nu este obiectivată științific depoziția unui martor privitoare la ipotetice defecțiuni la direcție și frână, anterioare accidentului.
De altfel, chiar în această ipoteză, tot inculpatul ar fi fost în culpă dacă s-ar fi deplasat pe drumurile publice știind că autoturismul are defecțiuni tehnice.
Inculpatul nu a avut o atitudine "sinceră și cooperantă pe parcursul cercetărilor", așa cum greșit se arată la fila 5 din rechizitoriu, și nu și-a asumat responsabilitatea comiterii accidentului, invocând pe parcurs o serie de motive cum ar fi acela că nu își mai aduce aminte ce s-a întâmplat, sau că pe carosabil era o gură de canal neastupată, apoi o trapă, sau că ar fi încercat prin manevra sa evitarea unui alt autoturism care venea din față.
Vinovăția inculpatului este susținută de mijloacele de probă cu caracter științific dar și de declarațiile martorilor, cel mai concludent fiind martorul -, aflat în trafic la acel moment și care a participat și la cercetarea la fața locului, care descrie manevrele periculoase făcute de inculpat prealabil intrării în derapaj. De asemenea, martorul infirmă că ar fi existat denivelări ale carosabilului sau că vreo mașină i-ar fi tăiat calea inculpatului (fapt infirmat chiar și de martorul ).
Apoi, planșele foto efectuate la acel moment infirmă susținerile privitoare la starea carosabilului.
În planșele foto apare o gură de canal, dar prevăzută cu, și în niciun caz o trapă metalică care să se întindă pe două căi de rulare.
În ceea ce privește pe cei doi martori propuși de inculpat, - și respectiv G, apăruți brusc în faza cercetării judecătorești la circa doi ani și J de la producerea accidentului, după ce în faza urmăririi penale inculpatul nu a amintit nimic despre existența lor, instanța a reținut că aceștia au încercat să promoveze existența cazului fortuit, susținută de inculpat.
Martorul - a arătat că înainte cu câteva săptămâni se lucrase la carosabil și exista o gură de vizitare care nu fusese asfaltată sau izolată corespunzător și a cărei lățime cuprindea două căi de rulare, respectiv 1 și 2, având o lungime de circa 7- 8 metri și care lucra ca un fel de trambulină. Astfel, autoturismul inculpatului a fost ușor aruncat în sus și când a revenit a intrat în derapaj, trapa fiind în opinia martorului cauza producerii accidentului.
Martorul Gaa rătat că a auzit o bufnitură metalică și că pe benzile 1 și 2 se aflau o trapă metalică, o denivelare și o gură de canal, că trecuse și el cu mașina peste trapă, fiind aruncat în sus.
Instanța a apreciat că există îndoieli cu privire la obiectivitatea acestor martori, se pare ajunși la proces ca urmare a contactului ținut cu tatăl inculpatului (pe care martorul arată că l-a întâlnit întâmplător la un an după accident, plimbându-se cu câinele, iar martorul declară că l-a cunoscut la câteva luni, când aducea la crucea pusă la fața locului).
De altfel, declarațiile acestor doi martori (infirmate oricum de procesul-verbal de cercetare la fața locului), chiar reale dacă ar fi, nu înlătură un element esențial și care nu poate fi combătut: viteza mare de deplasare a autoturismului, element care alături de manevra bruscă la stânga, a condus la producerea accidentului.
Or, existența cazului fortuit - cauză care înlătură caracterul penal al faptei - presupune ca rezultatul faptei săvârșite de către o persoană să fie consecința unei împrejurări străine de cunoașterea și voința acelei persoane iar împrejurarea care a determinat producerea rezultatului să fie de așa natură încât intervenirea ei să nu fi putut fi prevăzută. Mergând pe același fir logic, dacă inculpatul respecta normele rutiere și s-ar fi deplasat cu viteza legală, dacă nu ar fi inițiat acea manevră, ar fi putut observa presupusa "trapă".
Instanța a apreciat în consecință că prezumția de nevinovăție este înlăturată.
În drept, fapta inculpatului întrunește obiectiv și subiectiv (forma de vinovăție a culpei cu prevedere) elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin.2 Cod penal.
Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța a dispus condamnarea acestuia, iar la individualizarea pedepsei principale a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din această perspectivă, instanța a constatat că există elemente de individualizare favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, existența unui loc de muncă, însă pe de altă parte pericolul social concret al infracțiunii este ridicat, gravitatea faptei este sporită iar urmarea produsă este moartea unui om, aspecte care trebuie avute în vedere în procesul de individualizare a pedepsei, în vederea realizării prevențiunii generale și speciale.
Instanța a apreciat că o pedeapsă egală în cuantum cu minimul special prevăzut de lege, 2 ani închisoare, este necesară și adecvată pentru realizarea scopului educativ și preventiv prevăzut de art.52 Cod penal.
Prin urmare, în baza art.178 alin.2 Cod penal inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În speță, instanța a apreciat că natura faptei săvârșite și rezultatul deosebit de grav al acesteia precum și neglijența de care a dat dovadă inculpatul, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În consecință, a făcut aplicarea art.71, art.64 alin.1, lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei închisorii, instanța a apreciat că, în contextul celor deja menționate la individualizarea pedepsei, scopul acesteia poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, reeducarea putând avea loc mai eficient în stare de libertate.
Prin urmare, în baza art.81, art.82 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a făcut aplicarea art.359 Cod procedură penală și art.71 alin.5 Cod penal.
Cererea de introducere în cauză în calitate de parte civilă, formulată de Regia Autonomă de Transport B - Aaf ost respinsă, cu motivarea cuprinsă în încheierea din 17.06.2009, instanța apreciind că soluția, pentru acuratețe, trebuie inserată și în dispozitiv.
S-a luat act că părinții victimei nu au solicitat pretenții materiale.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate întrucât instanța de fond nu a efectuat probatorii pentru lămurirea în integralitate a împrejurărilor de fapt care au determinat producerea accidentului rutier din 16.09.2006.
Totodată, pe parcursul soluționării apelului, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale menită a stabili dacă în raport de datele concrete pe care inculpatul le prezenta în momentul internării exista posibilitatea ca acesta să fi suferit o comoție cerebrală, un accident vascular cerebral sau o stare de pierdere temporară a stării de conștiență, anterior momentului producerii accidentului, cerere de probatoriu respinsă ca nefiind utilă cauzei.
În concluzie, se solicită admiterea apelului și achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.e Cod procedură penală comb. cu art.47 Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de critica formulată, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.371 și art.378 din Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul declarat este nefondat respingându-l pentru următoarele considerente:
Astfel, Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt în baza materialului probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanță cu prevederile legale, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită iar pedeapsa judicios individualizată.
Referitor la motivele de apel formulate de inculpat, Tribunalul a constatat că, pe de o parte, s-a susținut că instanța de fond nu a efectuat probatorii complete în vederea lămuririi pe deplin a împrejurărilor de fapt care au determinat producerea accidentului rutier din data de 16.09.2006, soldat cu moartea victimei, iar pe de altă parte că, în mod greșit s-a reținut vinovăția inculpatului, întrucât în cauză sunt incidente disp. art.47 din Cod procedură penală referitoare la existența cazului fortuit care înlătură caracterul penal al faptei, solicitându-se astfel achitarea în temeiul disp. art.10 lit.e din Cod procedură penală.
Cu privire la primul aspect, Tribunalul a reținut că judecătorul fondului a administrat toate probele necesare soluționării cauzei, încuviințând proba testimonială solicitată de inculpat cu martorii și G audiați la termenele din 22.04.2009 (fila 49) și 17.06.2009 (fila 108), precum și cea cu înscrisuri.
Faptul că a fost respinsă cea de-a treia expertiză tehnică privind modul și împrejurările în care a fost produs accidentul, nu înseamnă că probatoriul este incomplet sau că împrejurările comiterii accidentului nu au fost lămurite, câtă vreme celelalte două expertize întocmite în cauză (unde inculpatul a avut desemnat expert parte) nu conțin contradicții, fiind lămuritoare, iar concluziile asemănătoare, așa încât, în mod corect prima instanță a respins această cerere de probatoriu, ca nefiind utilă soluționării cauzei.
În plus, Tribunalul a reținut că nu se poate solicita efectuarea de expertize până ce concluziile acestora sunt pe placul inculpatului, și aceasta cu atât mai mult cu cât acesta însuși a precizat că dorește să afle adevărul.
Prin urmare, pentru aceste considerente, critica pe acest aspect formulată de inculpat a fost nefondată, situație în care, va fi respinsă ca atare.
Referitor la cererea de achitare întemeiată pe disp. art.10 lit.e Cod procedură penală rap. la art.47 Cod penal, Tribunalul constată că și aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit disp. art.17 din Cod penal infracțiunea este fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală.
Așa fiind, între cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, la art.47 din Cod penal, este prevăzut, cazul fortuit.
Potrivit acestui text de lege nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Prin urmare, trebuia examinat dacă fapta inculpatului se circumscrie acestui text de lege.
Tribunalul a reținut însă că, dimpotrivă din cele două rapoarte de expertiză tehnică judiciară (existente la filele 63-74 și respectiv la filele 83-110 ), din procesul-verbal de cercetare la fața locului (fila 8-12 p), schița locului faptei (fila 13 ), planșa fotografică (filele 16-22 ), probe care se coroborează cu declarația martorului (fila 35 dosar instanță), persoana care se afla în trafic în acel moment, autoturismul său fiind depășit de autoturismul condus de inculpat, prin acea manevră bruscă ce a condus la derapajul necontrolat și izbirea de stâlpul de beton, rezultă cu certitudine și fără putință de tăgadă că inculpatul a condus cu o viteză cu mult peste limita legală (mai mare de 90 km/. aspect acceptat și de expertul parte al inculpatului) și că a efectuat manevre imprudente constând în depășirea bruscă la o viteză foarte mare, fapt ce a condus la producerea accidentului.
Or, pentru a se putea reține că fapta inculpatului a fost comisă în condițiile art.47 din Cod penal este necesar ca acestuia să nu i impute nerespectarea vreunei reguli de circulație pe drumurile publice în vederea evitării oricărui pericol, întrucât având pregătirea și experiența necesară inculpatul putea și trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos și anume producerea unui accident de circulație, așa încât condiția imprevizibilității absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului nu este îndeplinită.
Încercarea apărării de a demonstra printr-o expertiză medico-legală că anterior momentului producerii accidentului inculpatul ar fi suferit o comoție cerebrală sau un accident cerebral sau o stare de pierdere temporară a stării de conștiență (sau de orice altă stare care să-l exonereze pe inculpat de răspunderea penală) se înscrie în acea conduită procesuală de negare nu doar a evidenței juridice demonstrată prin materialul probator administrat la dosarul cauzei dar și de negare a unei evidențe a bunului simț care ar fi impus cel puțin respect față de victimă despre care inculpatul susține că era iubita sa, și părinții acesteia siliți să accepte decesul fiicei lor de numai de 20 de ani în acest tragic accident, dar și de acceptare cu demnitate și responsabilitate a consecințelor faptei sale.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că această probă este total inutilă, câtă vreme până la acest moment procesual acesta nu a înțeles să formuleze astfel de apărări, pentru că, în mod normal aceasta ar fi fost prima susținere/apărare pe care trebuia să și-o formuleze inculpatul, dacă într-adevăr lucrurile așa au stat.
Dar, admițând ipoteza că inculpatul a trecut cu mașina peste acea traversă/trapă înălțată cu aproximativ 4- 5 cm față de carosabil, moment în care s-a lovit cu capul de planșeul autoturismului fapt ce a determinat pierderea prinderea cunoștinței și deci apăsarea involuntară a pedalei de accelerație cu toate urmările cunoscute, ar fi însemnat ca toți conducătorii auto din toate autoturismele din coloana respectivă, de care face vorbire apărătorul inculpatului să fi pățit același lucru - dacă viteza cu care rula inculpatul era aceeași cu cea a celorlalți din coloană.
Că nu a fost așa, rezultă din faptul că doar inculpatul a fost cel care nu a respectat regulile la regimul circulației, întrucât doar din cauza vitezei și manevrelor bruște, iar nu a trapei, a ieșit de pe de mers în zona liniilor de tramvai, izbindu-se de stâlpul de beton.
În plus, despre acea trapă/traversă nu a vorbit nici inculpatul în primele cercetări și nici persoanele audiate la acel moment, fiind participanți la trafic, nici martorul depășit de inculpat, nici din planșele foto sau schița locului faptei nu se poate distinge decât un de canal situat la nivelul carosabilului.
Faptul că ulterior, la doi ani de la accident sunt "găsiți" nu se știe cum doi martori în persoana numiților și G, care fac vorbire de existența acelei "trape", nu sunt de natură a modifica situația de fapt reținută, întrucât depozițiile acestora nu numai că nu se coroborează cu probatoriul administrat, dar sunt și contrazise în mod categoric de acestea. În plus, așa cum corect a observat și prima instanță, există serioase îndoieli cu privire la obiectivitatea acestora.
În concluzie, pentru argumentele expuse, Tribunalul a respins criticile ce au vizat achitarea inculpatului pentru motivele invocate.
Referitor la clarificarea situației procesuale a Regiei Autonome de Transport B RA, Tribunalul a constatat că aceasta nu se înscrie în cerințele impuse de disp. art.23 și 24 din Cod procedură penală, pentru a fi parte în proces.
Totuși, în conformitate cu disp. art.362 lit.f din Cod procedură penală, aceasta în calitate de persoană interesată ar fi putut declara apel, cum însă nu a înțeles să uzeze de această cale de atac, sentința neputând fiind examinată sub nici un aspect care ar fi putut s-o intereseze pe aceasta.
Pentru motivele mai sus arătate, Tribunalul, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prev. de art. 385 indice 9 pct. 18 din Codul d e procedură penală, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e din Codul penal, față de existența unei cauze care înlătură răspunderea penală a faptei, respectiv cazul fortuit, prev. de art. 47 din Codul penal, inculpatul suferind un accident vascular cerebral cu pierderi de memorie de la momentul accidentului, motivele de recurs fiind dezvoltate atât în scris cât și la momentul dezbaterilor pe fondul recursului, regăsindu-se expuse pe larg în practicaua prezentei.
Analizând actele dosarului și sentința penală recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 1 și 2.C.P.P. Curtea reține următoarele:
Instanțele de fond și de apel au analizat probele administrate în cauză si au reținut în mod corect situația de fapt, din procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, procesul verbal de constatare întocmit de organele de poliție la data de 18.09.2006, asupra autoturismului condus de inculpat la data accidentului, proces verbal încheiat la două zile după evenimentul rutier, rapoartele de expertiză tehnică judiciară efectuate în cursul urmăririi penale, raportul de necropsie întocmit de Institutul de Medicină Legală, declarațiile martorilor, rezultând că la data de 16.09.2006, în jurul orelor 19,00, inculpatul conducea autoturismul Peugeut 306 pe Calea din direcția către Șos. - -, în dreapta fiind victima, pe întâi, s-a angajat într-o depășire pe a doua, revenind apoi pe întâi, însă, ca urmare a vitezei mari de deplasare și a manevrei bruște de revenire pe a doua, autoturismul condus de inculpat a intrat în derapaj, inculpatul nu l-a mai putut controla, a pătruns pe terasamentul liniilor de tramvai, a lovit un stâlp de beton, în urma impactului producându-se decesul victimei, rănirea inculpatului și avarierea aproape totală a autoturismului.
Curtea reține că în mod corect au apreciat instanțele de fond și apel că fapta inculpatului întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 din Codul penal, față de probele administrate în cauză, ambele instanțe arătând în mod detaliat considerentele avute în vedere la aprecierea existenței vinovăției inculpatului, prin raportare la toate probele administrate, arătând motivele pentru care au reținut concluziile rapoartelor de expertiză tehnică judiciară, analizând și susținerile expertului parte propus de inculpat, motivele care le-au determinat să înlăture declarațiile martorilor propuși de inculpat în cursul cercetării judecătorești, reținând că martorii și G, despre care inculpatul nu a amintit nimic timp de 2 ani de la data accidentului, au învederat după trecerea unei perioade de peste doi ani că mașina condusă de inculpat a trecut peste o gură de canal, care a determinat proiectarea în sus a mașinii, autoturismul fiind aruncat, iar la revenirea după trecerea peste acea gură de canal a derapat, acea trapă fiind în opinia martorilor cauza accidentului. Curtea reține că într-adevăr varianta cazului fortuit a fost invocată pentru prima dată de inculpat în cursul judecății, anterior inculpatul neamintind nici despre vreo trapă sau denivelare care să fi avut consecința proiectării mașinii, nici despre pierderea cunoștinței la acel moment, pierdere care să fi determinat în final decesul victimei.
Curtea apreciază că în mod justificat au fost respinse și solicitările privind efectuarea unei noi expertize tehnice având în vedere că starea tehnică a autoturismului și constatările pe baza cărora au fost efectuate expertizele imediat după săvârșirea faptei au fost schimbate în mod esențial după trecerea unui timp îndelungat de la data accidentului, fiind evident că o altă expertiză nu putea fi efectuată decât pe baza acelorași elemente avute în vedere la momentul efectuării celorlalte două expertize, ambele concluzionând că singura persoană vinovată de producerea accidentului este inculpatul. Pe de altă parte, Curtea constată că inculpatul a avut desemnat expert parte, care nu a putut contesta în punctul său de vedere faptul că inculpatul a avut o viteză peste limita legală, nici acest expert nearătând la acel moment că accidentul ar fi putut fi cauzat și de o eventuală denivelare a asfaltului în zona producerii accidentului, acesta încercând doar să acrediteze ideea că autoturismul avea defecțiuni la sistemul de direcție asistat electric.
Curtea constată că într-adevăr inculpatul a invocat în cursul procesului penal apărări diferite în raport de probele administrate și combătute de instanțe, susținerile acestuia fiind însă înlăturate motivat de fiecare dată de instanțele în fața cărora au fost invocate. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au arătat și motivele pentru care au apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile cazului fortuit, ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Cazul fortuit presupune înlăturarea caracterului penal al unei fapte prevăzute de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, având așadar în vedere o imposibilitate obiectivă și generală de prevedere a rezultatului, nu și cazul în care imprevizibilitatea este subiectivă și personală, ținând de capacitatea persoanei de a prevedea rezultatul acțiunii sale. subiectivă ar putea înlătura vinovăția numai în măsura în care nu se datorează culpei făptuitorului care, deși nu a prevăzut, trebuia și putea să prevadă rezultatul faptei sale. Or, în cauza de față, Curtea constată că inculpatul a acționat încălcând disp. legale privitoare la viteza maximă admisă pe tronsonul respectiv de drum, precum și dispozițiile referitoare la efectuarea manevrelor de schimbare a direcției de deplasare, astfel încât nu se poate reține că nu a putut prevedea rezultatul acțiunii sale.
În cauza de față, Curtea constată că rezultatul produs a fost exact urmarea conduitei imprudente a inculpatului, conduită pe care acesta o invocă acum, prevalându-se de fapt de propria sa culpă pentru a nu răspunde penal, aspect care nu a fost avut în vedere în nici un caz de legiuitor la prevederea înlăturării răspunderii penale datorită existenței cazului fortuit.
Curtea reține astfel că motivele invocate de inculpat nu sunt întemeiate și reținând că nu a fost invocat nici un alt caz de casare, nici cel prev. de art. 14 din Codul d e procedură penală, care nu a fost invocat și pus în discuția părților nici din oficiu, potrivit art. 385 indice 9 alin. 3 și 4 din Codul d e procedură penală, Curtea apreciază că recursul inculpatului nu este fondat, urmând a fi respins conform art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală. Curtea apreciază de altfel că pedeapsa a fost just și corect individualizată de instanțe, care au dat eficiență tuturor criteriilor prev. de art. 72 din Codul penal și au aplicat o pedeapsă în limita inferioară prevăzută, a cărei executare a fost suspendată condiționat, conform art. 81 din Codul penal, Curtea apreciind că această pedeapsă satisface scopul său preventiv educativ și îndeplinește funcțiile de constrângere și de reeducare inculpatului.
Reținând că hotărârea este legală sub toate aspectele, recursul inculpatului nefiind fondat, față de considerentele arătate, Curtea în temeiul art. 385 indice 15 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare conform art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.617/A/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurent la plata150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 02.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red. -
Dact./11.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 4
Președinte:Mariana ConstantinescuJudecători:Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu, Stan Mustață
