Ucidere din culpă (art.178 cod penal).

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

DOSAR NR- (2790/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Î N CH EIERE

Ședința publică de la data de 12 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu

JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir

JUDECĂTOR 3: Daniel Grădinaru

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și părțile civile, și - împotriva sentinței penale nr. 581 din 26 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr. 542/A din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: intimata asigurator de răspundere civilă de asigurare Reasigurare - Astra SA prin consilier juridic, imputernicire depusă la fila 35 dosar, recurentul inculpat în stare de libertate personal și asistat de avocat, împuternicire avocațială nr. -/15.12.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual depusă la fila 15 dosar, lipsă fiind: recurenții părți civile, și pentru care se prezintă avocat, împuternicire avocațială nr.30/2009 depusă la fila 31 dosar, lipsă fiind și intimații părți responsabile civilmente Consiliul Local al Sectorului 5 B și Primăria Sectorului 5

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Apărătorul recurentului inculpat depune la dosar motivele de recurs.

Curtea, ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursurilor.

Apărătorul recurentului inculpat, invocă cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 și pct. 17/1 Cod procedură penală și susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar.

Astfel, apreciază că în mod greșit s-a reținut o culpă comună în comiterea accidentului de circulație din 21.03.2004, în proporție de 50% pentru fiecare dintre conducătorii celor două autovehicule. In opinia apărării, culpa aparține în exclusivitate conducătorului motocicletei care a încălcat mai multe reguli de circulație. Acesta, a depășit limita legală de circulație admisă în localitate, așa cum rezultă din completarea raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, conducând o motocicletă care nu îi aparținea și care suferise modificări din punct de vedere tehnic, în cauză fiind respinsă cererea privind efectuarea unei expertize tehnice auto a motocicletei. De asemenea, în apropiere de producerea accidentului era și o stație, iar conducătorul motocicletei a circulat cu farurile stinse și nu a redus viteza până la limita evitării oricărui pericol, instanțele anterioare nefăcând trimitere la acest aspect. Mai arată că inculpatul a dat dovadă de sinceritate pe tot timpul cercetări judecătorești, declarând constant în sensul că s-a asigurat temeinic la plecarea de pe loc, avea o viteză mică, astfel că nu ar trebui culpabilizat, mai ales că are experiență fiind conducători auto de 25 de ani la Primăria Sectorului 5, considerând că acest aspect trebuia avut în vedere de instanțele anterioare. Mai arată că, așa cum a precizat în cuprinsul motivelor scrise de recurs, consideră că instanțele de judecată nu au apreciat în mod temeinic și legal nici declarațiile martorilor audiați în cauză.

Concluzionând, consideră că nu există o culpă a inculpatului în comiterea accidentului și pe cale de consecință solicită achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 178 alin.2 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective, întrucât inculpatul a respectat dispozițiile legale în materie de circulație, cât și sub aspectul laturii subiective întrucât nu există nevinovăția sub forma culpei în proporție de 50% cum s-a reținut, fără a se avea în vedere experiența de conducător auto.

În subsidiar,solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere considerentele expuse anterior.

Totodată, pe latură civilă, critică hotărârile pronunțate în cauză, considerând că în mod greșit a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10 mii euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre cele trei părțile civile, respectiv și fiicele acesteia, apreciind că daunele morale trebuiau să fie suportate numai pentru mamă, întrucât inculpatul a fost obligat pentru cele două fiice la plata unei pensii lunare de întreținere de câte 300 lei lunar. Referitor la cuantumul acestei pensii, precizează că formulează critici în sensul că inculpatul realizează venituri modice, are și el familie d e întreținut, astfel cum s-au depus acte doveditoare la dosarul cauzei. De asemenea, apreciază că nici daunele materiale nu au fost dovedite în totalitate nefiind depuse înscrisuri edificatoare la dosar. Așa fiind, în situația în care se va dispune achitarea inculpatului, solicită ca acesta să nu fie obligat la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale cât și de daune morale.

În completarea celor susținute, dacă nu se va reține cauza spre rejudecare, solicită trimiterea cauzei instanței de fond pentru a se pronunța cu privire la toate aspectele învederate în apărare.

Apărătorul recurenților părți civile, în ceea ce privesc părțile civile, și, critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul nelegalității și netemeiniciei în ceea ce privește stabilirea culpei comune în producerea accidentului, respectiv stabilirii daunelor morale și materiale solicitate de către părțile civile.

Astfel, apreciază că în raport de probele administrate în cauză ar fi trebuit să se rețină culpa exclusivă a recurentului inculpat, având în vedere că incidentul rutier s-a produs în afara localității, motiv pentru care viteza cu care circula victima se încadra în limitele legale. În măsura în care instanța de recurs va aprecia că situația de fapt a fost corect stabilită de către instanțele anteriore iar victima a încălcat prevederile legale referitoare la circulația pe drumurile publice, solicită ca atunci când se va analiza pericolul concret creat de către cei doi participanți la trafic, să se țină cont de contribuția efectivă a conduitei fiecăruia în producerea accidentului și de împrejurarea că manevra inculpatului este, de fapt, cauza determinantă și intrinsecă a incidentului rutier, urmând a se constata că deși operează o culpă comună, vina persoanei decedate este net inferioară celei a inculpatului. În funcție de acest criteriu, urmează a fi reanalizat și cuantumul daunelor morale și materiale solicitate. Consideră că în stabilirea cuantumului daunelor morale în mod greșit instanțele de judecată au stabilit plafonul maxim care poate fi acordat de societățile de asigurare, apreciind că nu numai societatea de asigurare este obligată la plata acestor daune ci, sunt obligați inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și cu societatea de asigurare, fiind aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale.

Concluzionând, solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate și depuse la dosar, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând în fond, majorarea cuantumului daunelor morale, cuantum pe care îl apreciază ca fiind insuficient. În ceea ce privește obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice către cele două minore, solicită a se avea în vedere că nu trebuie să se face confuzie între această prestație periodică din daunele morale.

Cu privire la recursul declarat de parte civilă, apreciază că ambele instanțe au pronunțat hotărâri incorecte săvârșind o eroare gravă de fapt, întrucât nu au fost acordate respectivele despăgubiri pe motivul că înscrisurile care se află la dosar au fost procurate pro cauza.

Consideră că la dosarul cauzei există acte din care rezultă prejudiciul proprietarului motocicletei și pe cale de consecință, solicită admiterea și a recursului acestei părți civile astfel cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea hotărârilor recurate și rejudecând în fond, obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și cu societatea de asigurări, să-l despăgubească pe acesta pentru contravaloarea motocicletei al cărei proprietar era.

Cu privire la recursul declarat de către inculpat, solicită respingerea, ca fiind nefondat.

Apărătorul recurentului inculpat, cu privire la recursurile declarate de părțile civile, solicită respingerea acestora, ca fiind nefondate, în raport de propriile motive de recurs depuse în scris la dosarul cauzei.

Având cuvântul, consilier juridic pentru intimata - asigurator de răspundere civilă, solicită respingerea recursurilor declarate de către inculpat și părțile civile, ca fiind nefondate și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de către inculpat și părțile civile în prezenta cauză, considerând că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, vinovăția inculpatului a fost corect stabilită pe baza mijloacelor de probe administrate în cauză și, latura civilă corect soluționată.

Astfel, din probele administrate în cauză în producerea accidentului rutier rezultă că inculpatul are o parte de culpă și proporția de 50% este corect stabilită întrucât accidentul s-a produs ca urmare a faptului că nu s-a asigurat temeinic la schimbarea benzilor de circulație în condițiile în care pe doi unde urma să intre circula un autovehicul, respectiv motocicleta condusă de victimă.

În ceea ce privesc criticile aduse de părțile civile pe acest aspect, apreciază că în mod corect s-a stabilit și o culpă a victimei în producerea accidentului rutier, constând în nerespectarea vitezei legale de rulare în localitate, mai ales în condițiile în care s-a stabilit prin expertiza tehnică auto că dacă victima ar fi circulat cu viteza maximă permisă în aceea zonă, respectiv 60Km/h conducătorul motocicletei ar fi putut evita impactul întrucât avea nevoie pentru oprire de un spațiu de 54. după frânare, iar spațiul disponibil concret a fost de 64.

Drept urmare, în mod corect s-a reținut culpa comună a inculpatului și a victimei cu consecințe asupra cuantumului despăgubirilor civile stabilite în prezenta cauză. În mod corect s-a apreciată că toate părțile civile moștenitori ale victimei îndreptățite la acordarea de daune morale sunt titulari ale dreptului la despăgubiri, deci inclusiv fiicele victimei ca titulari personali ai dreptului la despăgubiri morale și, în mod corect fiecăreia dintre acestea li

s-au acordat daune morale într-o sumă globală. De asemenea, prestația periodică a fost stabilită corespunzător, avându-se în vedere probele administrate în cauză, respectiv contribuția efectivă la întreținerea părților civile pe care victima o avea în timpul vieții și împrejurarea că nu beneficiat de pensie de urmaș.

În ceea ce privește partea civilă, înscrisurile depuse de acesta în susținerea acțiunii civile, consideră că nu constituie o dovadă a efectuării efectivă a plății constând în reparațiile aduse motocicletei respective.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, achiesează la concluziile puse de apărătorul său, considerându-se nevinovat.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera în conformitate cu dispozițiile art. 306 Cod procedură penală,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 19 ianuarie 2010.

Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

DOSAR NR- (2790/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI

PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 108/

Ședința publică de la data de 19 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PRESEDINTE - - -

JUDECATOR - - -

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol pronunțarea recursurilor declarate de inculpatul și părțile civile, și - împotriva sentinței penale nr. 581 din 26 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buftea și a deciziei penale nr. 542/A din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12 ianuarie 2010 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea la 19 februarie 2010, când a decis;

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriulnr. 3206/P/2004 din data de 14.07.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bufteaa fost trimis în judecată inc. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 178 alin. 2 din Codul penal.

În actul de sesizare s-a reținut faptul că, la data de 21.03.2004, în jurul orelor 12³⁰, inc. a condus autoturismul marca "Daewoo " cu nr. de înmatriculare B-55-, proprietatea Consiliului Local Sector 5, pe, în direcția de mers B-

Pe raza orașului Otopeni, la plecarea de pe loc din dreptul imobilului nr. 250, unde staționase aproximativ 1 oră, inculpatul virat stânga, trecând de pe I pe II, fără a se asigura, intrând în coliziune cu motocicleta cu nr. înmatriculare B-90-, proprietatea lui, condusă de numitul, care circula pe II, în aceiași direcție.

În urma impactului a rezultat decesul numitului și avarierea ambelor autovehicule, motocicleta fiind distrusă în proporție de 95%, conform mențiunilor din raportul de constatare întocmit de organele de poliție.

Această situație a fost reținută în temeiul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces - verbal de constatare a infracțiunii și schița locului accidentului cu măsurători, planșele fotografice, declarațiile de învinuit, declarațiile părții civile, raport de autopsie medico-legală, raport de expertiză tehnică auto, buletine de analiză toxicologică, adresa Direcției Regionale Drumuri și Poduri B, foaie de parcurs, polițe de asigurare obligatorie parte civilă, contract de asigurător.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr-.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inc., martorii, partea civilă în nume propriu și ca reprezentant legal al minorelor și, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința penala nr.581/26.10.2007pronunțata de Judecătoria Buftea, în dosar nr-, pe latură penală, s-a dispus, în baza art.178 a1.2 condamnarea Cod Penal inculpatului la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art.8l Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art.83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționată a executării pedepsei.

În ce privește latura civilă, s-a constatat că numita Consiliul Local Sector 5 nu are calitate de parte responsabila civilmente în cauză.

În baza art.14 a1.3 lit.b și art.346 Cod procedură penală rap. la art.998-999 cod civil s-a admis în parte acțiunea civila a părților civile, și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente Primăria Sector 5 și asigurătorul de Asigurare Reasigurare Astra SA în baza contractului de asigurare și a art.55 din Legea 136/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.172/2004 în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2004 la plata către părțile civile,

- a sumei de 10.000 euro, în echivalent lei din data plații pentru fiecare dintre ele cu titlu de daune morale,

- a sumei de 4046 euro în echivalent lei din data plații cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și a pomenilor creștinești, precum și la plata

- sumei de 300 lei lunar pentru fiecare din părțile civile și până la împlinirea vârstei de 18 ani de către acestea.

S-a respins cererea părții civile de plată a daunelor materiale, ca neîntemeiată.

În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 900 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța fondului a reținut, în fapt, în raport de ansamblul probator administrat în cauza că, la data de 21.03.2004, în jurul orelor 12,30, inculpatul a condus auto marca "Daewoo " cu număr de înmatriculare B-55-, proprietatea Consiliului Local sector 5, din direcția B către Pe raza orașului Otopeni, la plecarea acestuia de pe loc, din dreptul imobilului cu nr.250, imobil unde staționase circa 1 oră, inculpatul a virat stânga, trecând de pe I pe II-a, fără a se asigura, intrând în coliziune cu motocicleta cu nr. de înmatriculare B-90-, proprietatea numitului, condusa de numitul pe II-a în aceeași direcție de deplasare.

În urma impactului a rezultat decesul numitului, precum și avarierea ambelor autovehicule.

A reținut totodată instanța fondului față de concluziile raportului de expertiză efectuate în cauză că, accidentul s-a produs în dreptul Km.17⁺⁹⁰⁰de pe DN 1, pe sensul de mers B către P, pe II-a, starea de pericol fiind creată de inculpatul, acesta neasigurându-se la schimbarea benzilor de circulație.

Instanța fondului a apreciat și reținut, în raport de concluziile aceleiași expertize tehnice efectuate în cauză că, locul impactului a fost în interiorul localității Otopeni și că posibilitatea de evitare a accidentului o avea și conducătorul motocicletei daca ar fi circulat cu respectarea vitezei de maxim 50 km/ha în localitate, conform art.50 din Regulamentul pentru aplicarea OUG -.

Pe latura civilă, instanța fondului a apreciat, în raport de probele administrate în cauză ca fiind dovedită suma de 4.046 EURO, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeni creștinești dar și că părțile civile respectiv, și sunt îndreptățite la a primi daune morale ca o satisfacție pentru pierderea suferită, respectiv a soțului și a tatălui acestora, suma ce a fost apreciată la câte 10.000 EURO.

De asemenea, instanța fondului l-a obligat pe inculpat la plata unei prestații lunare în cuantum de câte 300 lei RON pentru minorele victimei, prestație ce urmează a fi datorată începând cu data evenimentului rutier și până la majoratul acestora.

Cu privire la solicitarea părții civile instanța fondului a apreciat că suma solicitată de acesta, respectiv 21.806 EURO, reprezentând contravaloarea reparațiilor motocicletei, distrusă în urma accidentului, acesta nu a făcut dovada prejudiciului suferit.

Astfel, în acest context, instanța a reținut că din polița de asigurare obligatorie a rezultat că numitul era proprietarul motocicletei cu număr de înmatriculare B-90-, implicată în accidentul rutier din 21.03.2004.

A reținut, totodată, instanța fondului din adresa Registrului Auto Român din 2.08.2007 că această motocicletă a fost supusă omologării individuale și i s-a eliberat cartea de identitate seria D-814 7 44 și, potrivit depoziției martorei, a reținut că aceasta nu putea fi modificată întrucât nu exista decât două astfel de centre în lume.

Deși, evident că motocicleta a fost distrusă în impactul rutier, instanța a concluzionat că întrucât partea civila nu a făcut dovada faptului că a achitat contravaloarea acestui prejudiciu, suma solicitată nu îi poate fi acordată.

Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpatul, părțile civile în nume propriu și ca reprezentant legal al minorelor si si, precum si de Asigurare si Reasigurare SA.

Inculpatul a criticat soluția instanței fondului pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei rețineri a vinovăției sale în comiterea accidentului rutier, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună achitarea sa în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 și lit.d A C.P.P. susținut inculpatul că mergea către Complexul Prisma, iar motocicleta, datorită vitezei excesiv de mare a intrat în spatele autoturismului pe care îl conducea. Susținerea sa este confirmată și de fotografiile judiciare efectuate de organele de politie din care se observă că partea spate a spoilerului este din plastic și puțin înclinat, nefiind lovit. Dacă impactul ar fi fost în lateralul autoturismului, cum greșit se susține în raportul de expertiză, spoilerul din lateral spate ar fi fost distrus. A susținut totodată inculpatul că în realitate lovitura a avut loc în capătul de lonjeron stânga spate, impactul producând răsucirea și deplasarea autoturismului condus de el, fiind atât de puternic încât motocicleta s-a dezmembrat.

Sub aspectul laturii civile inculpatul a susținut că, în mod greșit, instanța de judecată a admis acțiunea părților civile, respectiv a familiei victimei, pe de o parte, cuantumul daunelor morale fiind stabilit în mod aleatoriu, iar pe de altă parte, daunele materiale, respectiv suma de 4.046 Euro nu a fost dovedită.

Partea civilă, în nume propriu și ca reprezentant legal al minorelor și, a criticat soluția instanței fondului pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de împrejurarea că instanța fondului a făcut o greșită apreciere a materialului probator administrat în cauză, reținând și culpa victimei în producerea accidentului rutier.

Astfel, conform raportului de expertiza tehnica auto nr.1794/2005, completat prin raportul de expertiza 3860/2005 accidentul s-a produs în dreptul Km 17+900 pe, pe sensul de mers B către P, pe a 2-a, starea de pericol fiind creată de către inculpatul, acesta neasigurându-se la schimbarea benzilor de circulație. Posibilitatea de evitare a accidentului a aparținut doar inculpatului, întrucât acesta nu s-a asigurat la schimbarea benzilor de circulație, iar locul producerii accidentului s-a aflat în afara localității Otopeni în raport cu care viteza de rulare a motocicletei condusă de victimă era în limita legală.

Pe latura civila s-a criticat soluția instanței fondului sub aspectul cuantumului daunelor morale, apreciate de partea civila prea mici în raport pe de o parte cu pierderea suferită dar și, pe de o parte că, în mod greșit, a reținut și culpa victimei în producerea evenimentului rutier.

Partea civilă a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeincie privind greșita respingere a pretențiilor civile formulate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se desființeze în parte sentința apelată, iar pe fond să fie obligat inculpatul la plata sumei solicitate cu titlu de despăgubiri civile.

A precizat partea civilă în apelul formulat că a făcut dovada existenței prejudiciului, constând în avariile produse motocicletei, iar prin factura "pro forma" depusă în dosarul cauzei au rezultat lucrările de reparații efectuate dar și piesele de schimb necesare.

SC -. SA, prin apelul formulat a criticat soluția instanței pentru nelegalitate sub aspectul greșitei obligări a SC SA în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile motivat de faptul că, potrivit disp.art.54 al. final din Legea 136/1995, în cadrul procesului penal când acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu împotriva inculpatului asigurat, citarea asigurătorului este obligatorie când există constituire de parte civilă, fără însă a i se atribui acestuia o calitate procesuală. În procesul penal asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul asigurat la acoperirea daunelor materiale întrucât răspunderea asigurătorului nu este instituită prin nici o prevedere legală, aceasta fiind o răspundere contractuală.

S-a susținut de asemenea în apelul formulat conform art.55 al. 1 "despăgubirile se plătesc nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite în măsura în care nu au fost despăgubite de asigurat însă această normă juridică nu instituie un raport obligațional direct între terțul prejudiciat și asigurător, ci este o dispoziție de favoare în beneficiul terțului prejudiciat pentru a se evita eventuala insolvabilitate a debitorului sau, respectiv autorul prejudiciului.

Prin decizia penală nr. 99/A/08 februarie 2008, Tribunalul Bucureștia admis apelul părții civile, a desființat în parte sentința penală nr.581/26.1 0.2007 pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosar nr- și în fond l-a obligat pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SA la plata sumei de 15.000 euro, echivalentul în lei la data executării, cu titlu de daune morale către partea civilă.

A menținut celelalte dispoziții și a respins apelurile declarate de inculpatul și partea civilă, și SC de Asigurare Reasigurare SA, ca nefondate.

Împotriva sentinței penale au declarat recurs, asigurătorul de răspundere civilă de Asigurare - și Reasigurare, părțile civile -, și, partea civilă și inculpatul.

Inculpatul a invocat dispozițiile art.385⁹pct.9 Cod procedură penală. arătând că, deși s-a reținut culpa comună a victimei, a fost obligat la plata unor daune materiale foarte mari, din dispozitivul deciziei penale nu se înțelege dacă apelul inculpatului pe latură civilă a fost respins sau admis. Recurentul inculpat a invocat și dispozițiile art.385⁹pct. 10 Cod procedură penală, întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate probele administrate, solicitând achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod procedură penală, în subsidiar, recurentul face referire la dispozițiile art.385⁹pct.18 Cod procedură penală arătând că a respectat toate dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, și nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii nici cu privire la latura obiectivă nici cu 10 privire la latura subiectivă.

Recurenta parte civilă, în nume propriu și în calitate de reprezentant legat al minorelor -- și - a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii civile formulate de acestea, deoarece s-a reținut în mod greșit culpa comună a victimei și au fost reduse despăgubirile civile.

Partea civilă a solicitat admiterea acțiunii sale civile și obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă la plata daunelor, întrucât motocicleta cu care circula victima îi aparținea, susținând că a depus facturile pentru contravaloarea pieselor distruse și a reparațiilor.

Recurentul asigurător de răspundere civilă a arătat că nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, nu s-a făcut o corectă aplicare a art.54 al.2 din Legea nr.136/1995 referitoare la limita de despăgubire acordată de societatea de asigurări, iar dispozitivul hotărârii pronunțate în apel este neclar, fiind obligat inculpatul la plata sumei de 15000 de euro fără a se înlătura obligațiile față de minorele -- și -.

Prin decizia penală nr.676/23.05.2008, Curtea de Apel București - Secția I Penală, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit.a a C.P.P. respins, ca tardiv formulat,recursul declarat de recurentul-asigurator de răspundere civilă de Asigurare - Reasigurare. împotriva deciziei penale nr.99/A/8.02.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din dosarul nr-și în temeiul art.385/15 pct.1 lit.c, C.P.P.a admisrecursurile formulate de recurentul-intimat-inculpat, de recurentul-intimat-parte civilă - în nume propriu și ca reprezentant legal al minorelor - și --, precum și de recurentul-parte civilă împotriva aceleiași decizii penale.

A casat, în totalitate, decizia penală șitrimis cauza, spre rejudecareaapelurilor declarate de apelantul-intimat-inculpat, de apelantul-intimat-parte civilă în nume propriu și ca reprezentant legal al minorelor - și --, precum și de apelantul-parte civilă, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul București.

În temeiul art. 192 alin.2, Cod procedură penală, a obligat pe recurentul recurentul-asigurator de răspundere civilă de Asigurare - Reasigurare la plata sumei de 100 lei, cheltuieli de procedură statului, iar în temeiul art. 192 al.3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța asemenea soluție, Curtea a reținut următoarele:

1. Asigurătorul de răspundere civilă a depus declarația de recurs la data de 29.02.2008, data poștei, așa cum reiese din ștampila aplicată pe plicul aflat la dosar.

La data de 6.05.2008 Tribunalul București Secția a II-a Penală a înaintat Curții de Apel adresa din care rezultă că dovada de comunicare a soluției pronunțate în apel a fost semnată la data de 14.02.2008 de reprezentantul societății.

Potrivit art. 385 ind. 3.C.P.P. și art. 363 al. 3.C.P.P. termenul de recurs curge de la data comunicării, în situația în care partea a lipsit de la dezbateri și de la pronunțare, astfel că termenul de recurs se împlinea la data de 24.02.2008. Cum asigurătorul a formulat recursul la data de 29.02.2008, acesta a fost declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, motiv pentru care Curtea urmează a-l respinge ca tardiv formulat.

2. Cu privire la recursurile declarate de inculpatul și părțile civile, Curtea a constatat că aceste sunt fondate, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385 ind. 9 pct. 9 Cod procedură penală.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre al cărei dispozitiv nu este lămurit, iar din motivarea soluției nu se înțelege care a fost intenția instanței de apel în ce privește soluția pronunțată în cauză.

Din analiza dosarului primei instanțe, Curtea a observat că partea civilă s-a constituit parte civilă în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorelor și, solicitând, pentru sine, 10000 euro daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării și pomenirile potrivit datinilor creștinești, precum și 100.000 daune morale pentru sine (fila 15), iar pentru fiecare dintre minore suma de 100.000 daune morale și câte 500 de euro pensie lunară pentru fiecare copil (fila 19).

Prima instanță s-a pronunțat în consecință, admițând în parte pretențiile civile ale acestora și a dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor de 10000 euro pentru fiecare, -- și -, 4046 euro daune materiale și câte 300 lei lunar către -- și -, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Deși, partea civilă a formulat apel atât în nume propriu cât și în calitate de reprezentant legal al minorelor și, instanța de apel s-a pronunțat numai cu privire la apelul părții civile, pe care l-a admis, obligând inculpatul la plata sumei de 15000 de euro, cu titlu de daune morale către, fără a face nicio mențiune cu privire la partea responsabilă civilmente și nici cu privire la cele două minore. Cu toate acestea, instanța de apel a respins apelul declarat de inculpat și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, apreciind că soluția este favorabilă părții civile.

De asemenea, deși în mod evident instanța de fond s-a pronunțat și cu privire la solicitările formulate de cele două minore prin reprezentant legal, iar în minuta deciziei se menționează faptul că se mențin celelalte dispoziții ale sentinței penale, instanța de apel în motivarea hotărârii arată că "instanța fondului a greșit inserând cele două minore ca beneficiare directe a daunelor morale".

În aceste condiții, Curtea a reținut că sunt incidente dispozițiile art.385 ind. 9 pct.9 potrivit C.P.P. cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege. Nici din dispozitiv și nici din motivarea hotărârii nu rezultă în ce măsură soluția este sau nu favorabilă părții civile, din moment ce inculpatul nu a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, sau dacă aceasta este favorabilă inculpatului prin obligarea numai la suma de 15000 de euro iar nu la 30000 de euro în total, așa cum se consemnează în motivarea hotărârii.

De asemenea, instanța de apel a omis să citeze în calitate de parte responsabilă civilmente Primăria Sectorului 5, caz de casare care însă nu a fost invocat de părți.

Cât privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 10/12 Cod procedură penală, Curtea a constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apelul declarat pentru cele două minore de reprezentantul legal și nici cu privire la solicitarea inculpatului de achitarea a sa în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cod procedură penală, Tribunalul nefăcând o analiză a cauzei sub acest aspect.

Având în vedere cazurile de casare reținute de C, cele prevăzute de art. 385 ind. 9 și 10.C.P.P. precum și motivele, de recurs invocate de părți,Curtea a casat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de părțile civile și inculpat.

În consecință, la data de 07.07.2008,pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală au fost reînregistrate, sub nr-, spre a fi judecate în fond după casare,apelurile declarate de inculpatul, părțile civile, și, prin reprezentant și de, împotriva sentinței penale nr.581 din data de 26.10.2007, pronunțate de Judecătoria Buftea în dosarul nr-.

În motivele de apel inculpatul a criticat hotărârea pronunțată, în principal, pe latură penală, susținând în esență că în mod greșit s-a reținut de prima instanță culpa sa în producerea accidentului, întrucât el a circulat cu o viteză redusă, aproximativ 20- 25 Km/ iar vina aparține victimei care a circulat în localitate cu viteză mare, peste limita legală, respectiv 90 km/, iar dacă aceasta ar fi avut o viteză între 53- 60 km/, ar fi putut evita producerea accidentului, aspect invocat și în concluziile expertizelor de specialitate întocmite în cauză.

În consecință, pentru aceste motive s-a solicitat achitarea sa în temeiul disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din C.P.P. în cauză, faptei de ucidere din culpă lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume vinovăția sub forma culpei.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b/1 din întrucât C.P.P. fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, criticile inculpatului au vizat cuantumul daunelor morale, stabilit în mod aleatoriu, iar cele materiale ca nefiind dovedite.

În concluzie, s-a solicitat, față de cererile de achitare pe latură penală, respingerea acțiunilor civile formulate de părțile civile, prin reprezentant legal, ca neîntemeiate.

Referitor la apelul părții civile, s-a solicitat respingerea cererilor formulate de acesta ca inadmisibile.

Părțile civile, și, prin reprezentant legal, au criticat hotărârea pronunțată atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Pe latură penală, s-a cerut Tribunalului să se observe că din actele existente la dosarul cauzei, nu se poate reține culpa victimei în producerea accidentului întrucât acesta deși rula cu o viteză mai mare de 90 km/, accidentul a avut loc în afara localității, așa încât aceasta nu a încălcat nicio normă la regimul circulației, inculpatul fiind cel vinovat întrucât acesta a trecut de pe o bandă pe alta fără să se asigure, acroșând astfel victima cu laterala autoturismului său.

Pentru aceste motive s-a solicitat reținerea culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în consecință.

Pe latură civilă s-a solicitat acordarea în totalitate a acțiunilor civile, așa cum au fost formulate.

Partea civilă, a solicitat admiterea apelului declarat desființarea sentinței atacate și pe fond obligarea inculpatului la plata despăgubirilor reprezentând cuantumul cheltuielilor efectuate cu reparațiile motocicletei.

Prin decizia penală nr.542/A din 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul, de părțile civile, și, prin reprezentant legal, și de, împotriva sentinței penale nr.581/26.10.2007, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr-.

S-a constatat că, pentru partea civilă SOCIETATEA DE -., hotărârea instanței de fond a rămas definitivă, ca urmare a respingerii recursului declarat de aceasta, ca tardiv formulat, prin decizia nr.676 din 23.05.2008 a Curții de Apel București - Secția I Penală.

Au fost obligați apelanții la plata sumei de câte 300 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în folosul statului.

Tribunalul a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt în baza materialului probator administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanță cu prevederile legale, culpa inculpatului și cea a victimei fiind corect reținută, pedeapsa judicios individualizată în raport de aceasta iar latura civilă corect soluționată.

Sub aspectul laturii penale, Tribunalul a reținut ca neîntemeiate criticile inculpatului și cele ale părților civile referitoare la stabilirea culpei în procedura acestui accident care a avut ca urmare decesul conducătorului motocicletei.

Astfel, potrivit disp. art.160 (1) din Regulamentul pentru aplicarea OG nr.195/2002, înainte de a începe o manevră de reintrare în trafic, conducătorul auto trebuie mai întâi să se asigure temeinic.

Totodată, potrivit normelor la regimul circulației, art.53 din Regulamentul pentru aplicarea OG 195/2002, de la acea vreme (21.03.2004), viteza de circulație maximă (în localitate) pe acel segment de drum era de 60 km/.

Or, în cauza de față, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că în data de 21.03.2004, în jurul orelor 12,30, inculpatul a condus autoturismul marca Daewoo - proprietatea Consiliului Local Sector 5 B, din direcția B către P, pe raza orașului Otopeni, pe DN 1, la km 17⁺⁹⁰⁰, către înapoi cu 73,60, la plecarea de pe loc, după ce a parcurs aproximativ 10-12, din dreptul imobilului cu nr.250, având o viteză maximă de 25 km/, a virat stânga, trecând de pe I pe a II-a, fără să se asigure, intrând astfel în coliziune cu motocicleta condusă de victimă, proprietatea numitului, ce rula pe a II-a de mers cu o viteză - peste limita legală - de 90 km/, în aceeași direcție de deplasare.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului motocicletei, respectiv a numitului.

Faptul că inculpatul nu s-a asigurat și nu a acordat prioritate, rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, în care se menționează: "conducătorul autoturismului nu s-a asigurat temeinic mai înainte de a iniția manevra de a pătrunde în trafic, de pe acostament pe 1, apoi pe 2 și, în final pe 3 (cea de lângă axul drumului). În momentul în care a inițiat manevra acest conducător putea să vadă motocicleta, aflată în acel moment la circa 64 de viitorul loc al impactului".

În fine, s-a concluzionat că, accidentul putea fi evitat de către conducătorul auto, care ar fi trebuit să se asigure temeinic și să acorde prioritate tuturor autoturismelor ce rulau în acel moment pe dinspre B (filele 103 - 104 ).

Totodată, în același raport de expertiză și la pct.3.10.1 (fila 103) se reține "conducătorul motocicletei a circulat prin localitatea Otopeni cu o viteză nepermis de mare pentru acea zonă (maxim 60 km/) și pentru autovehiculul pe care îl conducea (categoria "A" conform art.53 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002).

S-a concluzionat că, dacă, ar fi circulat cu viteza maximă admisă în acea zonă (adică 60 km/), conducătorul motocicletei ar fi putut evita impactul cu autoturismul, spațiul de care avea nevoie pentru oprire prin frânare fiind de circa 54, în condițiile în care spațiul disponibil era de circa 64.

Susținerea potrivit căreia accidentul s-a produs în afara localității și prin urmare victima se deplasa cu o viteză legală, nu a fost primită pentru următoarele considerente:

În primul rând, Tribunalul a avut în vedere un raționament simplu și logic, referitor la amplasarea indicatoarelor de circulație care avertizează conducătorii auto înainte de intrarea sau ieșirea dintr-o localitate și în raport de care, aceștia sunt obligați să ruleze cu viteza legală.

Faptul că, se modifică intravilanul sau extravilanul unei localități, că sunt mutate sau nu bornele kilometrice etc. sunt aspecte lipsite de importanță pentru participanți la trafic, aceștia ghidându-se așa cum s-a menționat mai sus, doar după indicatoarele rutiere. A admite contrariul s-ar ajunge la ipoteze și concluzii ilogice și lipsite de realism.

Or, în cauza de față, din relațiile comunicate instanței de Compania Națională pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B, rezultă că "km. 17⁺⁸⁰⁰pe se află în localitatea Otopeni" (fila 55 dosar prima instanță) și că "accidentul s-a produs pe raza orașului Otopeni, între indicatoarele de intrare/ieșire de localitate" (fila 160 dosar primă instanță).

Aceste relații se coroborează și cu certificatul de urbanism nr.318 din 17.07.1992 (fila 60), din care rezultă că imobilul nr.250 se află în intravilanul localității Otopeni, dar și cu schița locului faptei (fila 7 ).

Așa fiind, pentru argumentele mai sus expuse, criticile vizând culpa în producerea accidentului și locul unde s-a produs au fost respinse ca atare reținându-se culpa în proporție de 50%, a ambilor participanți la trafic (inculpat și victimă).

Cât privește cererea inculpatului de achitare întrucât fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, Tribunalul a respins ca nefondată, răspunzând doar că, pierderea unei vieți omenești chiar și prin reținerea unei vinovății înjumătățite, este suficientă pentru a se aprecia cu privire la gradul de pericol social al faptei comise ca urmare a încălcării unor norme legale și aceasta cu atât mai mult cu cât fapta a fost comisă de un șofer profesionist.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, în raport de reținerea culpei comune, în proporție de 50%, în producerea accidentului, în mod legal și temeinic, prima instanță a redus cuantumul daunelor materiale și morale la

Cu privire la daunele materiale Tribunalul a observat că acestea au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar constând în chitanțe, facturi fiscale, bonuri (filele 57-59, 66, 134-136), în cuantum de 8091 euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și serviciile religioase ulterioare, din care, inculpatul a fost obligat la J din această sumă, respectiv 4046 euro, așa încât, atât criticile inculpatului cu privire la nedovedirea acesteia urmează a fi respinse ca nefondate, cât și cele ale părților civile, prin care s-a solicitat acordarea în totalitate sumei cerute, întrucât doar această sumă a fost dovedită.

Referitor la daunele morale acordate de prima instanță în cuantum de câte 10.000 euro fiecare, Tribunalul a constatat că, pe de o parte, într-adevăr suferința pricinuită familiei victimei (soție și cele 2 fiice minore) nu poate fi compensată cu nicio sumă de bani, iar cuantumul la care s-a oprit judecătorul fondului este unul în măsură să contribuie la scopul pentru care a fost acordat, iar pe de altă parte, aceste sume nu trebuie să pornească de la plafonul maxim, stabilit pentru că suferința cauzată nu poate fi cuantificată într-o asemenea manieră.

Prin urmare, Tribunalul a apreciat că obligarea inculpatului în solidar, la plata către cele trei părți civile (soția) și și (fiice minore) a sumei de 10.000 euro fiecare, este în măsură să contribuie la compensarea într-o oarecare măsură a suferinței pricinuite acestora pentru decesul celui care a fost soțul și tatăl acestora, situație în care, cererea acestora de acordare în totalitate a despăgubirilor până la plafonul maxim, va fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește criteriul avut în vedere de judecătorul fondului - respectiv valoarea salariului minim pe economie - atunci când a stabilit prestația periodică la care l-a obligat pe inculpat pentru fiecare dintre cele două minore până la împlinirea vârstei de 18 ani, a fost corect stabilit câtă vreme părțile civile nu au făcut dovada vreunui venit pe care l-ar fi încasat victima și în raport de care să se facă o diferență între contribuția acestuia și prestația la care se impunea a fi obligat inculpatul, așa încât și sub acest aspect hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

În ceea ce privește solicitarea părții civile - proprietarul motocicletei - de obligare a inculpatului la plata contravalorii cheltuielilor efectuate cu reparația motocicletei, Tribunalul a respins-o ca nefiind dovedită.

Faptul că, în cursul judecății în primă instanță acesta a depus o factură "pro forma" (fila 18), iar ulterior motivării sentinței, înțelegând motivul pentru care nu a primit despăgubirile cerute a depus două facturi emise în 04.02.2008 (filele 29-30) și un calcul manoperă, nu demonstrează că acestea reprezintă contravaloarea reparațiilor efectuate ca urmare a producerii accidentului în speța de față.

Faptul că, acesta "s-a produs în cursul anului 2004, iar așa zisele "reparații" s-au efectuat în 2008, nu pot conduce la concluzia incontestabilă că sunt cele suportate de partea civilă cu repararea motocicletei ca urmare a acestui accident.

În concluzie, pentru aceste considerente, Tribunalul a respins ca nefondat și apelul declarat de partea civilă.

Referitor la de Asigurări Astra SA, Tribunalul a constatat că față de această parte civilă sentința atacată a rămas definitivă, câtă vreme recursul său a fost respins de Curtea de Apel București, ca tardiv formulat, prin decizia penală nr.676/23.05.2008, decizia din apel fiind casată doar în ceea ce privea apelurile declarate de inculpatul și de părțile civile, și, situație în care criticile din apelul acesteia nu mai pot fi examinate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpatul, recurentele - părțile civile, și, prin reprezentant și recurentul-parte civilă.

Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 10 și 385⁹pct.17¹din Codul d e procedură penală, a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond și apel, în principal, pe latură penală, susținând în esență că în mod greșit s-a reținut de prima instanță culpa sa în producerea accidentului iar, sub aspectul laturii civile, criticile au vizat cuantumul daunelor morale, stabilit în mod aleatoriu, iar cele materiale ca nefiind dovedite

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod greșit, instanța de fond și apel a reținut o culpă comună în comiterea accidentului de circulație din 21.03.2004, în proporție de 50% pentru fiecare dintre conducătorii celor două autovehicule. În opinia recurentului, culpa aparține în exclusivitate conducătorului motocicletei care a încălcat mai multe reguli de circulație, a depășit limita legală de circulație admisă în localitate, așa cum rezultă din completarea raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, conducând o motocicletă care nu îi aparținea și care suferise modificări din punct de vedere tehnic( fiind respinsă cererea privind efectuarea unei expertize tehnice auto a motocicletei).

De asemenea, susține că în apropierea locului unde s-a produs accidentului era și o stație, iar conducătorul motocicletei a circulat cu farurile stinse și nu a redus viteza până la limita evitării oricărui pericol, instanțele anterioare nefăcând trimitere la acest aspect. Totodată, mai arată că a dat dovadă de sinceritate pe tot timpul cercetări judecătorești, declarând constant în sensul că s-a asigurat temeinic la plecarea de pe loc, avea o viteză mică, astfel că nu ar trebui culpabilizat, mai ales că are experiență fiind conducători auto de 25 de ani la Primăria Sectorului 5, considerând că acest aspect trebuia avut în vedere de instanțele anterioare. Recurentul susține că, că instanțele de judecată nu au apreciat în mod temeinic și legal nici declarațiile martorilor audiați în cauză.

Concluzionând, consideră că nu există o culpă a sa în comiterea accidentului și pe cale de consecință solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 178 alin.2 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective, întrucât recurentul a respectat dispozițiile legale în materie de circulație, cât și sub aspectul laturii subiective întrucât, nu există nevinovăția sub forma culpei în proporție de 50% cum s-a reținut, fără a se avea în vedere experiența de conducător auto.

În subsidiar, solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere considerentele expuse anterior.

Pe latură civilă, critică hotărârile pronunțate în cauză, apreciind că în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre cele trei părțile civile, respectiv și fiicele acesteia, daunele morale trebuiau să fie suportate numai pentru mamă, întrucât pentru cele două fiice a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere de câte 300 lei lunar.

Referitor la cuantumul acestei pensii, le apreciază ca fiind prea mari în raport de veniturile modice pe care le realizează, are o familie d e întreținut, astfel cum s-au depus acte doveditoare la dosarul cauzei. De asemenea, apreciază că nici daunele materiale nu au fost dovedite în totalitate nefiind depuse înscrisuri edificatoare la dosar. Așa fiind, în situația în care se va dispune achitarea sa, solicită să nu fie obligat la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale cât și de daune morale.

În ce privește recursul părțile civile, și, acestea au invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 din Codul d e procedură penală, criticând hotărârile pronunțate sub aspectul nelegalității și netemeiniciei în ceea ce privește stabilirea culpei comune în producerea accidentului, respectiv stabilirii daunelor morale și materiale solicitate de către părțile civile.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a apreciat că în raport de probele administrate în cauză ar fi trebuit să se rețină culpa exclusivă a recurentului inculpat, având în vedere că incidentul rutier s-a produs în afara localității, motiv pentru care viteza cu care circula victima se încadra în limitele legale. În măsura în care instanța de recurs va aprecia că situația de fapt a fost corect stabilită de către instanțele anteriore iar victima a încălcat prevederile legale referitoare la circulația pe drumurile publice, solicită ca atunci când se va analiza pericolul concret creat de către cei doi participanți la trafic, să se țină cont de contribuția efectivă a conduitei fiecăruia în producerea accidentului și de împrejurarea că manevra inculpatului este, de fapt, cauza determinantă și intrinsecă a incidentului rutier, urmând a se constata că deși operează o culpă comună, vina persoanei decedate este net inferioară celei a inculpatului. În funcție de acest criteriu, urmează a fi reanalizat și cuantumul daunelor morale și materiale solicitate. Consideră că, în stabilirea cuantumului daunelor morale în mod greșit instanțele de judecată au stabilit plafonul maxim care poate fi acordat de societățile de asigurare, apreciind că nu numai societatea de asigurare este obligată la plata acestor daune ci, sunt obligați inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și cu societatea de asigurare, fiind aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale.

În motivarea recursului declarat de parte civilă a fost invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 din Codul d e procedură penală, apreciind că ambele instanțe au pronunțat hotărâri incorecte săvârșind o eroare gravă de fapt, întrucât nu i-au fost acordate despăgubirile solicitate, reprezentând valoarea reparațiilor motocicletei distruse în accident, pe motivul că înscrisurile care se află la dosar au fost "pro cauza" și nu au făcut dovada clară că partea civilă a efectuat respectivele cheltuieli.

Consideră că la dosarul cauzei există acte din care rezultă prejudiciul proprietarului motocicletei și pe cale de consecință, solicită admiterea și a recursului, casarea hotărârilor recurate și rejudecând în fond, obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și cu societatea de asigurări, să-l despăgubească pe acesta pentru contravaloarea motocicletei al cărei proprietar era.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate de inculpat și părțile civile, în cadrul cazurilor de casare prev. de art. 385⁹alin. 1 pct. 10, 17¹și 18 din Codul d e procedură penală-cât și din oficiu-potrivit art. 385⁹alin. 3 din Codul d e procedură penală - constată că acestea sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursurile declarate de inculpatul și părțile civile, și, sub aspectul laturii penale, Curtea constată că sunt neîntemeiate, reținând că instanțele de fond și de apel în mod corect au stabilit, în baza materialului probator administrat la dosarul cauzei, situația de fapt, încadrarea juridică dată faptei fiind în concordanță cu dispozițiile legale, culpa inc. și cea a victimei în producerea accidentului fiind corect stabilită, pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, în raport de culpa celor implicați în accident.

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, în vigoare la data producerii accidentului (21.03.2004) viteza maximă de deplasare în localitate, pe porțiunea de drum unde a avut loc accidentul, era de 60 km/. Dispozițiile art. 160 alin. 1 din același act normativ, stabilesc pentru conducătorii auto înainte de a începe o manevră de reintrarea în trafic, cum a fost și cazul de față, când inculpatul, care a aplecat din dreptul unui imobil ( nr. 250 din loc. Otopeni), a efectuat o manevră spre stânga trecând de pe I pe II, obligația de a se asigura temeinic pentru a nu incomoda pe ceilalți participanți la trafic care circulă în aceeași direcție.

Curtea constată că, în cauză,în mod corect, instanța de fond și instanța de apel, au reținut în raport de dinamica producerii accidentului, viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat ( 25 km/) și a motocicletei condusă de victimă (cca.90 km/h), locul comiterii accidentului (pe la KM 17⁺⁹⁰⁰către înapoi cu 73,60 la plecare de pe loc, după ce inc. a parcurs o distanță de 10-12 ),culpa comună a celor doi participanți la trafic, respectiv a inculpatului care ar fi putut să evite accidentul dacă s-ar fi asigurat temeinic și ar fi acordat prioritate motocicletei ce rula în același sens pe dinspre B și a victimei - conducătorul motocicletei - care a rulat în localitatea Otopeni cu o viteză mult prea mare pentru acea zonă și care, prin adaptarea vitezei, ar fi putut evita impactul ( în baza concluziilor raportului de expertiză tehnică, filele 99-104, schiței locului faptei, fila 7d.)

În acest sens, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. 3 și 4 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, conducătorii auto aflați în trafic se ghidează după indicatoarele de circulație amplasate pe partea dreaptă a drumului în direcția de mers (sau deasupra benzii de mers), cum este și cazul indicatoarelor de intrare/ieșire din localitate și în raport de care conducătorii autovehiculelor sunt obligați să adapteze viteza de mers la limita legală impusă pentru circulația în localitate.

În atare situație, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului și schiței locului faptei (fila 4-7 ) precum și a datelor comunicate de Compania Națională pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B (filele 55 și 160 dosarul instanței de fond) rezultă că, "Km 17⁺⁸⁰⁰pe se află în loc. Otopeni.accidentul s-a produs pe raza or. Otopeni, între indicatoarele intrare-ieșire din localitate "

Pentru aceleași considerente, Curtea apreciază ca neîntemeiate criticile recurentelor - părți civile -în nume propriu, și -prin reprezentant legal, referitoare la faptul că accidentul s-ar fi produs în afara localității Otopeni și victima ar fi condus cu o viteză legală pentru această zonă.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală în considerentele căruia inculpatul a formulat cererile de a fi achitat în temeiul art. 10 lit. d din Codul d e procedură civilă pentru lipsa elementelor constitutive ale faptei reținute în sarcina sa și, în subsidiar, de a-i fi aplicată o sancțiune cu caracter administrativ în raport de pericolul social redus al faptei comise, Curtea reține că nu este incident în cauză. Instanța de fond și instanța de apel nu au omis să se pronunțe asupra probelor administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale și la cercetarea judecătorească, pe care le-au analizat în mod coroborat, în concordanță cu dispozițiile art. 63 alin. 2 din Codul d e procedură penală, stabilind corect situația de fapt și culpa comună în producerea accidentului rutier. De asemenea, la stabilirea pedepsei inculpatului cele două instanțe au avut o orientare justă, atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei cât și suspendarea condiționată a executării acesteia, fiind avute în vedere experiența profesională a inculpatului și circumstanțele personale ale acestuia.

Analizarea și interpretarea mijloacelor de probă efectuate de cele două instanțe nu mai poate fi modificată de instanța de recurs, urmare a invocării cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 10 Cod procedură penală, după cum în cauză nu se poate reține nici o gravă eroare de fapt, caz de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 Cod procedură penală, întrucât nu există discordanțe între conținutul mijloacelor de probă și situația de fapt stabilită de către cele două instanțe.

Totodată, Curtea mai reține că, aplicarea dispozițiilor art. 18¹din Codul penal este rezultatul unui proces de apreciere a gradului de pericol social concret al faptei, urmare analizei și evaluării criteriilor enumerate de dispozițiile legale în materie, astfel că, în mod corect, cele două instanțe, în raport de urmările faptei ( pierderea unei vieți omenești), au apreciat existența acestui pericol chiar dacă s-a stabilit o culpă comună în producerea accidentului.

În ce privește latura civilă, Curtea examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat, respectiv cel prev. de art. 385⁹pct. 17¹Cod procedură penală, constată că, cele două instanțe au folosit o justă și corectă apreciere a cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul, făcând o apreciere corectă a principiilor care guvernează răspunderea civilă a inculpatului și l-a obligat pe acesta la înlăturarea consecințelor dăunătoare ale faptei sale culpabile, în scopul repunerii pe cât posibil a părților civile, și în situația anterioară producerii prejudiciului material și moral suferit. Prima instanță și instanța de apel a stabilit corect cuantumul daunelor morale (câte 10.000 euro pentru fiecare parte civilă) în raport cu efectul infracțiunii săvârșite de inculpat, concretizat în stări de fapt rezultate din probe care se referă la modificările prejudiciabile morale intervenite în viața și familia părții civile (soția victimei și cele două fiice minore, minora ( la 29.04.2004) fiind privată încă de la naștere de afecțiune paternă și dezvoltarea într-o familie alături ambii părinți), fiind neîndoielnic că acestea au suferit un prejudiciu afectiv ce impune reparație și a stabilit un cuantum care răspunde principiilor justeții și calității și se circumscriu plafonului maxim stabilit prin Ordinul nr. 3108/2004 al Comisie de Supraveghere a Asigurărilor.

În ceea ce privește despăgubirile materiale, Curtea apreciază că cele două instanțe au reținut corect că între evenimentul morții victimei și cheltuielile făcute de partea civilă există raport cauzal, prejudiciul efectiv suferit cuprinzând și cheltuielile pentru pomenirile tradiționale, dovedite cu acte (chitanțe, facturi fiscale, bonuri - filele 57-59, 66, 134-136 dosar instanță de fond), astfel că susținerile inculpatului privind nedovedirea acestor cheltuieli sunt neîntemeiate.

De asemenea, Curtea apreciază ca neîntemeiată critica formulată de recurentele părți civile -, și sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, respectiv neacordarea integrală a daunelor morale solicitate, fiind reținută greșit culpa comună în producerea accidentului.

Din motivarea recursului, se observă că părțile civile au solicitat o reapreciere a cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță și menținute de Tribunal, reapreciere care nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea elementelor stabilite de instanțele inferioare în urma unui proces de interpretare a probelor administrate. Daunele morale se raportează, în esență, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esențial subiective a instanțelor de judecată.

Reindividualizarea cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un cuantum inferior celui solicitat a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăți evidente și de necontestat între situația reținută de instanță și aspectele ce rezultă din actele dosarului.

Așadar, se constată că soluțiile pronunțate de instanța de fond și cea de apel, sub aspectul cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul, nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.

În ceea ce privește recursul părții civile - proprietarul motocicletei implicate în accident, întemeiat pe dispozițiile art. 385⁹pct. 18 din Codul d e procedură penală (gravă eroare de fapt), Curtea constată că, în cauză, instanța de apel, în mod corect, și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic a stabilit că actele depuse la dosarul cauzei de către partea civilă, factura "pro forma"(fila 18), două facturi din data de 04.02.2008 (filele 29-30) și factură reparații din anul 2008 nu fac dovada unei plăți efectuate pentru reparația motocicletei implicate în accident.

Este de necontestat faptul că, în urma impactului, cele două autovehicule implicate în accident au suferit avarii, motocicleta condusă de victima, proprietatea părții civile l, fiind avariată în proporție de 95%, astfel cum rezultă din schița locului faptei și planșele foto efectuate cu ocazia cercetării la locul faptei (filele 4- 7 p) însă, pentru a fi îndreptățită la despăgubiri partea care le solicită trebuie să facă dovada prejudiciului suferit și a cuantumului acestui prejudiciu.

Așa fiind, Curtea reține că din actelor depuse la dosarul cauzei de către recurent, factura pro formă nr.79/10.08.2004(fila 18 dosar instanță de fond), cele două facturi din 04.02.2008 și o factură de reparații din aceeași dată (filele 28-30dosar instanță apel) nu fac dovada certă a efectuării acestor reparații și a plății contravalorii lor de către recurent.

Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹pct.10,17¹și 18 din Codul d e procedură penală și nici vreun alt caz de casare, care, potrivit art. 385⁹alin. 3 din Codul d e procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art. 385¹⁵pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpat, părțile civile -în nume propriu, și -prin reprezentant legal și partea civilă, apreciind decizia atacată ca fiind legală și temeinică.

Având în vedere că recurentul inculpat și recurentele părți civile -în nume propriu, și - prin reprezentant legal și partea civilă se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 191 alin. 2 din Codul d e procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul, părțile civile în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorelor și - și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 542/A din 15 octombrie 2009 Tribunalului București - Secția I Penală, din dosarul nr-

Obligă inculpatul și părțile civile, și - prin reprezentant legal și la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./26.01.2010

- - jud.:;

Președinte:Leontina Cișmașiu
Judecători:Leontina Cișmașiu, Florentina Dragomir, Daniel Grădinaru

Ucidere din culpă (art.178 cod penal).

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal).