Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 299/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 299

Ședința publică din data de 24 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Elena Zăinescu

JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în com., sat, nr.223, județul P, împotriva deciziei penale nr.37 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.177 din 14 octombrie 2008 Judecătoriei Mizil.

A fost desființată în parte, în latură penală, sentința apelată și în baza disp. art.71 alin.5 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, fiind menținute restul dispozițiilor hotărârii de fond.

În temeiul disp. art.192 alin.3 cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Totodată, a fost respinsă cererea de prelungire a dovezii de circulație, ca neîntemeiată.

Prin sentința penală nr.177 pronunțată la data de 14 octombrie 2008 de Judecătoria Mizil, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 24.01.1987, în M, jud.P, domiciliat în com., sat, nr.223, jud.P, cetățean român, 8 clase, CNP -, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 cod penal, faptă din 27 octombrie 2007, parte vătămată fiind.

S-au aplicat inculpatului disp. art.7 și art.64 lit.a și b cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul disp. art.81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit disp. art.82 din același cod iar conform disp. art.359 cod proc. penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 cod penal.

În latură civilă, a fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul la plata despăgubirilor materiale în sumă de 200 lei, până la limita maximă de despăgubiri stabilită pe anul 2007 și la 1.000 lei daune morale către partea civilă, precum și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 350 lei, din care 200 lei reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a doua strigare a cauzei, au lipsit recurentul - inculpat, pentru care se prezintă apărător desemnat din oficiu, din cadrul Baroului P, conform delegației nr.2141/2009, intimata parte vătămată și intimatul asigurător BCR Asigurări - Sucursala

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, apărător desemnat din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că înțelege să invoce în cauză excepția tardivității recursului declarat de inculpat, motivat de faptul că acesta a fost prezent personal la judecarea cauzei în apel la data de 9 februarie 2009 de către Tribunalul Prahova iar viza de primire a căii ordinare de atac poartă data de 26 februarie 2009, fără însă a fi atașat dovada trimiterii declarației de apel prin poștă - din care să rezulte că a fost exercitat în termenul legal.

Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca fiind tardiv.

Curtea, apreciind că susținerile reprezentantului parchetului reprezintă concluzii pe fondul cauzei și luând act că nu sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Avocat, pentru recurentul inculpat, în ceea ce privește excepția invocată arată că lasă la aprecierea instanței.

Pe fondul cauzei, precizează că s-a declarat recurs împotriva deciziei penale nr.37 din 9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr.177 din 14 octombrie 2008 Judecătoriei Mizil, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art.81 cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Menționează că recursul formulat vizează latura penală a cauzei, în sensul că instanțele anterioare nu au avut în vedere că din probele administrate rezultă că vina în producerea accidentului aparține atât inculpatului cât și victimei, că recurentul a recunoscut comiterea faptei pe tot parcursul procesului și că nu are antecedente penale.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la fondul cauzei, solicită a se constata că pedeapsa aplicată inculpatului se află la limita textului de lege incriminator și că într-adevăr victima este cea care a pătruns pe carosabil, fiind sub influența băuturilor alcoolice, însă inculpatul a condus un autoturism defect și cu viteza de deplasare mult peste limita legală.

Se solicită, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, pentru motivele sus-expuse, iar în subsidiar, respingerea ca nefundat.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Mizila fost condamnat inculpatul (fiul lui și, născut la 24 ianuarie 1987 în M, județul P, cetățean român, absolvent 8 clase, fără antecedente penale, domiciliat în comuna, satul nr. 223, județul P, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării conform art. 81-83 Cod penal și 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

În latură civilă, s-a dispus obligarea acestuia în solidar cu asigurătorul BCR Asigurări - Sucursala P la plata despăgubirilor civile în sumă de 2.000 lei până la limita maximă stabilită pentru anul 2007, precum și separat a daunelor morale în sumă de 1.000 lei, către partea civilă domiciliat în municipiul P,- B, bloc 14 B,. B,. 32, județul

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate prima instanță, în esență a reținut în fapt că deși poseda carnet de conducere numai din 13 august 2007, la data de 27 octombrie 2007 inculpatul a condus autoturismul 1300 nr. -, (având inspecția tehnică expirată la 20 octombrie 2007), pe DJ 102 D din direcția -.

Ca urmare a unor grave defecțiuni la sistemul de frânare și vitezei de deplasare de 69 km pe oră, în jurul orelor 13.40 la km 5, pe raza localității a acroșat victima în vârstă de 78 ani, care deplasându-se pe bicicletă, sub influența băuturilor alcoolice (îmbibație alcoolică de 0,55 gr. %), la rândul său a schimbat direcția de circulație, fără a se asigura corespunzător.

Prin raportul medico-legal s-a stabilit că în condițiile descrise victima a suferit multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, fracturi ale coloanei și membrelor inferioare, ce au condus la decesul acesteia.

Reținându-se culpă comună în producerea evenimentului rutier s-a apreciat că acțiunea civilă exercitată de fiul acesteia, partea civilă este întemeiată în parte, în limita sumelor de 2.000 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuielile determinate de înmormântarea și pomenirea potrivit cultului creștin-ortodox precum și în limita sumei de 1.000 lei daune morale.

Sentința primei instanțe a fost modificată prin decizia penală nr. 37 din 09 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Astfel, admițându-se apelul declarat de inculpatul s-a procedat la desființarea, în parte, în latură penală în sensul aplicării dispozițiilor art. 71 alin. 5 cod penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal stabilit pentru pedeapsa principală și în ce privește pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a și b cod penal cu excepția dreptului de a alege.

Restul dispozițiilor hotărârii atacate s-au menținut apreciindu-se că atât existența faptei și vinovăției cât și întinderea răspunderii civile delictuale s-au stabilit în deplin acord cu probele administrate și dispozițiile legale în materie.

Cererea formulată de inculpat vizând prelungirea dovezii de circulație s-a respins cu motivația că prin încheierea din 12 septembrie 2008 Judecătoriei Ploiești, (dată în cauză), acest drept a fost prelungit până la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, susținând că este nelegală și netemeinică, însă nu a depus în scris și nici nu s-a prezentat în fața instanței cu ocazia dezbaterilor pentru a expune criticile considerate ca determinând reformarea acesteia în condițiile art. 3859alin. 1 cod proc. penală.

Verificând lucrările și materialul din dosarul cauzei, curtea constată că recursul exercitat nu poate fi luat în examinare, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În sensul disp. art. 3853rap. la art. 363 alin. 3 și art. 365 Cod proc. penală, exercitarea controlului jurisdicțional asupra hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare, în cazul hotărârilor apelabile, în calea de atac a recursului ordinar este condiționată de declararea acestuia în termenele procedurale.

Ca atare, partea care a fost prezentă la dezbateri cu ocazia judecării apelului este îndreptățită să atace decizia adoptată de tribunal în termen de 10 zile de la pronunțarea acesteia.

Este real că în condițiile art. 364 și art. 365 Cod proc. penală există posibilitatea repunerii în termenul de exercitare a recursului, atunci când se dovedește că nerespectarea termenului de 10 zile menționat ar fi consecința unor cauze temeinice de împiedicare dar și independente de voința recurentului.

În speță, inculpatul a fost prezent la judecata apelului, punând concluzii personal și prin avocatul desemnat din oficiu, în dezbaterile desfășurate în ședința publică din 09 februarie 2009, astfel cum s-a consemnat în partea expozitivă a deciziei penale nr. 37/2009 pronunțată pe aceeași dată și recurată.

Deși a avut cunoștință de această soluție el a depus cererea de recurs abia la data de 26 februarie 2009, respectiv după 15 zile de la pronunțarea soluției de către instanța de apel, contrar dispozițiilor art. 3853rap. la art. 363 alin. 3 Cod proc. penală, ultima zi pentru declararea căii de atac, termenul procedural de 10 zile expirând la 20 februarie 2009.

Față de situația de fapt, în lipsa invocării și probării existenței unor motive temeinice de împiedicare în sensul art. 364 și art. 365 cod proc. penală de natură a conduce la repunerea inculpatului în termenul legal de recurs, decizia atacată a rămas definitivă pe această ultimă dată, prin neexercitarea căii de atac ordinare.

Întrucât accesul la justiție este condiționat de respectarea dispozițiilor procedurale ce reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, inclusiv limitele exercitării controlului jurisdicțional, determinate prin legislația în materie, recursul declarat de inculpat se va respinge ca tardiv introdus conform art. 38515pct. 1 lit. a Codul d e procedură penală.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, sat, nr. 223, județul P, împotriva deciziei penale nr. 37 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr.177 din 14 octombrie 2008 Judecătoriei Mizil,ca tardiv.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărător din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 aprilie 2009.

Președinte Judecători

Grefier

Red. /Tehnored. GM

2 ex./05.05.2009

.fond - Jud.

Jud. fond

. apel - Trib.

Jud. apel,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Elena Zăinescu
Judecători:Elena Zăinescu, Elena Negulescu, Ioana Nonea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 299/2009. Curtea de Apel Ploiesti