Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 390/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 390/

Ședința publică din data de 26 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Maria Uzună

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier:

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:

S-a luat în examinare recursurile penale formulat de părțile civile,- domiciliați în B, Sector 2,- - 49, - C, parter - împotriva deciziei penale nr. 47 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța și a SP. 218 din 23.09.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. De art. 178 cod penal.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 25 iunie 2009, când curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 26 iunie 2009, când s-a pronunțat următoarea decizie penală.

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr.47/28.01.2009 Judecătoria Mangaliaa dispus:

În baza art. 178 al. 1, 2, 3 și 5.pen. cu aplic. art. 74 lit. a și c pen. și art. 76 lit. b pen. a condamnat pe inculpatul,fiul lui și, născut la data de 06.07.1977 în localitatea B, județul B, domiciliat în M, b-dul - -G 32,.8, județul C, studii medii, căsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără Antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 71 interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b pen. cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 81.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat conf. art 82.pen.

În baza art. 71 alin. 5.pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 14 și 346.pr.pen. rap. la art.998 civ. s-a admis în parte acțiunea civilă, formulată de părțile civile.

S-a luat act de renunțarea părților civile la plata despăgubirilor civile, reprezentând daune materiale.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă auto SC SA B, la plata sumei de 12.500 lei, către partea civilă, reprezentată legal de, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă auto SC SA B, la plata sumei de 12.500 lei, către partea civilă, reprezentată legal de, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă auto SC SA B, la plata sumei de 7.500 lei, către partea civilă

, reprezentând daune morale.

În baza art. 191 al 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei.

În baza art. 193 al. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceasta.

Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut că în seara zilei de 24.11.2006, inculpatul a mers împreună cu vărul fostei soții, - la mai multe localuri din Stațiunile și, unde au consumat băuturi alcoolice (bere și votcă), după care au venit în M la localul " ". Aici au mai băut alcool, iar apoi s-au deplasat la un alt local ("") pentru a biliard, la acest bar întâlnindu-se cu.

Dimineața au decis să plece spre casă (loc. ), cu autoturismul condus de inculpat, numitul - urcându-se pe locul din dreapta sa, iar pe bancheta din spate.

Inculpatul a declarat că s-a deplasat pe Bd. 1 -. 1918 și apoi pe drumul spre localitatea, cu viteză de aproximativ 100 km/, deși era ceață, vizibilitatea fiind redusă. Acesta a afirmat că nu știe exact ce s-a întâmplat, probabil a adormit, dar a simțit când - a tras de volan spre stânga pentru ca autoturismul să nu intre într-un stâlp.

De asemenea, acesta a arătat că niciunul dintre ei nu purta centura de siguranță, "erau ", iar în mașină muzica. Inculpatul a mai menționat că, imediat după impact, a reușit să iasă din mașină, însă și-a pierdut cunoștința, revenindu-și abia la spital.(declarațiile inculpatului).

La fața locului s-au deplasat lucrătorii de poliție, prilej cu care au constatat că, în accident, a fost implicat autovehiculul marca cu numărul de înmatriculare -, condus de către numitul. Autoturismul a fost găsit staționat în afara părții carosabile, cu fața spre orașul M, lângă acesta fiind identificate mai multe piese desprinse ca urmare a impactului cu un stâlp de pe marginea drumului (, bucăți de far, etc.).

De asemenea, în afara vehiculului, pe trotuarul din dreapta, au fost găsite cadavrele numiților - și, care fuseseră scoase din mașină de către echipajul ambulanței sosită la fața locului.(procesul verbal de cercetare la fața locului).

Instanța reține că segmentul de drum pe care s-a produs accidentul prezenta următoarele caracteristici: drum cu circulație în dublu sens pe două benzi, lățimea părții carosabile 14,90 metri, covor asfaltic umed și alunecos, drum în curbă deosebit de periculoasă semnalizat, ceață densă, vizibilitate redusă (a se vedea procesul verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului și planșa foto, precum și declarațiile martorilor).

Martorii audiați în cauză au participat la efectuarea de măsurători la solicitarea organelor de poliție.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, împrejurare în care a rezultat o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. (protocolul nr. 00689, fila 22 din dosarul de urmărire penală).

Față de această situație, inculpatului i-au fost recoltate două probe de sânge, în urma analizei acestora determinându-se o alcoolemie de 20/00, respectiv 2,300/00(buletinul de analiză-toxicologică nr. 2260-2261/27.11.2006 eliberat de SML C).

În cauză a fost efectuată necropsia cadavrelor numiților și -, prilej cu care s-a stabilit că moartea acestora a fost violentă și s-a datorat anemiei acute grave consecutivă unei rupturi de aortă în cadrul unui politraumatism cranio-cerebral, toraco-abdominal și membre cu rupturi organe interne și fracturi multiple. În sângele recoltat de la cadavre, s-a determinat o alcoolemie de 2,100/00,respectiv 1,800/00(raport de constatare medico-legală nr- și nr. 720/22006 din 15.01.2007 eliberate de SML C).

Prin ordonanța din 12.04.2007, organul de cercetare penală a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto numindu-se ca expert domnul. În legătură cu dinamica producerii accidentului, expertul a concluzionat că, anterior producerii accidentului, autoturismul se deplasa pe de lângă axul drumului, carosabilul fiind umed și alunecos din cauza ceții dense. Înainte de intrarea în curba spre dreapta, curbă deosebit de periculoasă (900), datorită vitezei neadecvate la condițiile de drum și vizibilitate, autoturismul nu s-a putut încadra pe direcția spre și a intrat frontal într-un stâlp de beton pentru susținerea rețelei electrice. În continuare, arată expertul, autoturismul a ricoșat și a derapat cu partea din spate spre stânga, moment în care cei doi ocupanți au fost proiectați către bord.

Expertul a admis posibilitatea ca ocupantul scaunului din dreapta, -, să fi acționat volanul, rotindu-l spre stânga, văzând că mașina se îndrepta spre gardul din plăci de beton aflat în spatele stâlpului, iar la această manevră, conducătorul auto a reacționat prin virare la dreapta intrând în stâlpul de beton.

Referitor la viteza de deplasare, s-a reținut că autoturismul a intrat direct în stâlp, fără a se fi acționat sistemul de frânare, astfel că întreaga energie cinetică pe care o posedă autoturismul în premomentul impactului s-a consumat prin deformarea elementelor de caroserie, suspensie și direcție din partea dreaptă față. Având în vedere aceste aspecte, s-a concluzionat că nu există o relație analitică adecvată care să permită calculul vitezei, însă raportat la mărimea deformării și coeficientul de deformare, caracteristicile vehiculului implicat, dar și împrejurarea că acul vitezometrului s-a oprit la 180 km/, s-a apreciat că viteza de deplasare era între 110- 115 km/.

Totodată, expertul a arătat că, din analiza condițiilor în care s-a produs accidentul, a reieșit că au fost încălcate dispozițiile art. 155 alin. (3) lit. b) (depășirea vitezei permise pentru acel sector de drum), art. 158 (nereducerea vitezei în curbă periculoasă și pe timp de ceață) și art. 181 (conducerea vehiculului sub influența băuturilor alcoolice) din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.

De asemenea, s-a apreciat că pasagerii au încălcat prevederile art. 126 din acest Regulament întrucât nu purtau centurile de siguranță, ceea ce a făcut ca urmările să fie foarte grave, conducătorul auto suferind numai leziuni deoarece avea mâinile pe volan (raportul de expertiză tehnică auto înregistrat sub numărul 1125/13.07.2007).

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel partea civilă atât în nume propriu cât și ca reprezentant legal al minorilor părți civile ȘI, apeluri care au fost soluționate prin decizia penală nr. 47 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, reținând aceleași considerente, după cum urmează:

"În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta parte civilă atât în nume propriu cât și ca reprezentant al apelanților părți civile și împotriva sentinței penale nr. 218/P/23.09.2008 a Judecătoriei Mangalia.

Obligă apelanta la cheltuieli judiciare către stat în sumă 120 lei.".

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs părțile civile, și.

Recurenții au motivat recursul peste termenul prev. de art. 38510cod pr. penală, criticând hotărârea sub aspectul laturii civile în sensul redozării daunelor morale, dacă nu se impune trimiterea la rejudecare în apel pentru insuficienta motivare asupra criticilor formulate în această cale de atac.

Verificând hotărârea recurată potrivit art. 38514cod pr. penală, curtea apreciază recursurile ca fiind nefondate.

Astfel, pe de o parte, nu poate fi reținută critica privind nemotivarea instanței de apel întrucât aceasta a expus temeiurile de fapt și de drept pe care și-a întemeiat hotărârea pronunțată.

De asemenea, curtea apreciază că, apelurile au fost corect respinse, întrucât sumele acordate de instanța de fond cu titlu de daune morale, sunt suficient de mari pentru a reprezenta o reparație echitabilă a prejudiciului moral, ținând seama și de contribuția victimei la producerea consecințelor letale, contribuție reținută de instanța de apel și prima instanță.

Ca atare, întrucât în limitele criticilor formulate ca și motive de recurs nu se poate reține vreun element de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii recurate, curtea va respinge ca nefondate prezentele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală;

Respinge ca nefondate recursurile penale formulat de părțile civile,- domiciliați în B, Sector 2,- - 49, - C, parter - împotriva deciziei penale nr. 47 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța și a SP. 218 din 23.09.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- privind pe inculpatul .

În temeiul art. 189 cod pr. penală

Dispune plata din fondurile MJ a onorariului apărătorului din oficiu a in sumă de 50 lei.

În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală;

Obligă recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

GREFIER,

Jud. fond:

Jud. apel: /

Red. -. Jud. MC -

Tehnodact. Gref.

2 ex./03.07.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Maria Uzună, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 390/2009. Curtea de Apel Constanta