Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 426/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 426
Ședința publică de la 25 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Scripcariu Gabriela
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal formulat de asigurătorul Vienna Insurance SA I împotriva deciziei penale nr. 103 din 05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr- având ca obiect "ucidere din culpă" (art. 178 Cod penal).
Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă inculpatul intimat - asistat de av., apărător ales, av., apărător ales pentru partea civilă intimată, lipsă fiind asigurătorul recurent Vienna Insurance SA I, părțile civile intimate Spitalul Clinic de Urgențe O-ași și Spitalul Clinic de Urgențe -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul promovat în cauză nu a fost motivat, la termenul de judecată anterior cauza fiind amânată la cererea apărătorului ales al inculpatului intimat - pentru a pregăti apărarea, că la dosarul cauzei au fost depuse prin Serviciul de Registratură al instanței motivele de recurs formulate de asigurător, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Apărătorii părților și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile în cauză, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul intimat - solicită respingerea recursului declarat în cauză de asigurător, urmând a se constata că ambele instanțe, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au evidențiat și reținut că asigurătorul trebuie să plătească alături de inculpat pretențiile către moștenitorii victimei. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Av. pentru partea civilă intimată, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat în cauză de asigurător, urmând a se constata că în urma admiterii recursului în interesul legii s-a stabilit că asigurătorul răspunde alături de asigurat. În mod corect instanța de fond și instanța de apel au dispus obligarea și a asigurătorului în solidar cu inculpatul la plata pretențiilor civile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, fiind soluționată în mod corect atât latura civilă cât și latura penală, și, pe cale de consecință, solicită respingerea recursului declarat în cauză de asigurător.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.3513/14.XI.2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr- s-au hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul -- la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă" prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit. "a și c" Cod penal și art.76 lit. "d" Cod penal.
În baza art.71 al.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art.81 cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei principale a închisorii pe o durată de 3 ani și 5 luni care constituie termen de încercare stabilit potrivit dispozițiilor art.82 al.1 Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art.83 și art.84 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, admite în parte acțiunea civilă formulată în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către partea civilă, domiciliat în I,-,.3,. D,.3, județul I, și obligă pe inculpat să plătească acestei părți civile suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală și art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, modificată și completată, admite acțiunile civile formulate în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către părțile civile Spitalul Clinic de Urgențe "-. " I și Spitalul Clinic de Urgențe " " I și, în consecință:
Obligă pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgențe "-. " I suma de 222,01 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
Obligă pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgențe " " I suma de 2027,43 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.191 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 Cod procedură penală respinge cererea de obligare a inculpatului la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iașia reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași nr.633/P/2007, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr-, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului -- pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal.
Analizând probele administrate pe parcursul întregului proces penal, prima instanță reținut următoarele:
În fapt, nculpatul posedă permis de conducere pentru categoria B de autovehicule din luna februarie 2006, an in care a dobândit in proprietate autoturismul 1310 cu numărul de înmatriculare -.
La începutul lunii aprilie 2007, inculpatul a constatat că sistemul de frânare al mașinii nu funcționa corespunzător. Bazându-se pe ropriile p. cunoștințe, inculpatul a căutat să remedieze singur aceste defecțiuni, fără a solicita un service autorizat. Astfel, timp de câteva zile, inculpatul a completat lichidul de frână din rezervor, observând că acesta scădea treptat.
Pe data de 9 sau 10 aprilie 2007, observând că frânele nu funcționează, inculpatul, deși nu avea cunoștințe de specialitate (așa cum chiar el a declarat în cursul urmăririi penale și al judecății), a aerisit instalația de frânare, deschizând supapele conductelor cu lichid de frână, conducte care fac legătura între pompa de frânare și roți, deși aceste operațiuni trebuiau făcute de personal calificat, învinuitul neavând pregătire ca mecanic auto.
În data de 11.04.2007, inculpatul a plecat cu autoturismul din comuna, enind în I însoțit de martorele și. În jurul orelor 11,00, inculpatul circula dinspre Bd. - spre Agenția, iar sistemul de frânare a funcționat în timpul coborârii Bulevardului -.
În intersecția de la Biblioteca, - a pătruns pe culoarea a semaforului. Apropiindu-se de marcajul pietonal de pe str. - -, inculpatul a observat mai multe persoane angajate în traversare pe culoarea a semaforului.
Inculpatul a acționat pedala de frână, dar a constatat că aceasta nu răspunde comenzii. Inculpatul frânat energic, însă autoturismul nu s-a oprit, pedala coborând in gol.
Trei persoane aflate în traversare au fost lovite de autoturismul condus de inculpat și anume, în vârstă de 74 de ani, care a fost preluată pe și proiectată înspre refugiul pentru pietoni, și martorii și.
Autoturismul s-a mai deplasat încă 110 metri, inculpatul reușind oprirea prin intrare pe contrasens, rotire spre stânga și urcare pe bordura de pe sensul opus.
În urma accidentului, a suferit leziuni la nivelul capului care au condus la deces in dimineața zilei de 21.04.2007.
și au primit asistență medicală și au declarat că nu doresc să formuleze plângeri prealabile împotriva inculpatului, leziunile suferite fiind minore.
În urma cercetărilor efectuate după producerea accidentului, s-a constatat că plăcuța de frânare de la stânga spate s-a desprins din cauza uzurii excesive. În aceste împrejurări, lichidul de frânare nu a mai întâmpinat rezistența pistonului care acționează plăcuțele în etrier și a curs fără a frâna. lichidului a avut drept consecință scăderea presiunii in toată instalația, astfel încât sistemul de frânare nu a mai acționat asupra niciuneia din roți. După oprire, plăcuța de frână de la din stânga față a căzut lângă. Atât pe carosabil cât și pe din dreapta față s-a prelins lichidul de frână. La examinarea tehnică făcută în aceeași zi, rezervorul lichidului de frână era gol.
Fiind audiat în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești în primă instanță inculpatul recunoscut săvârșirea faptei, descriind toate operațiuni le pe care le-a făcut în perioada anterioară a producerii accidentului pentru a remedia defecțiunile la sistemul de frânare, admițând că nu a avut cunoștințe de specialitate pentru a efectua aceste operațiuni asupra sistemului de frânare.
Inculpatul a înc ălcat astfel dispozițiile art.10 din OUG 195/2002 potrivit cărora "este interzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic".
În consecință, prima instanță, în baza art.76 al.1 lit. d Cod penal, a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sub minimul legal prevăzut de textul de incriminare, urmând ca la stabilirea cuantumului pedepsei să fie avută în vedere urmarea gravă produsă, dar și împrejurările concrete ale săvârșirii faptei așa cum acestea au fost reținute anterior, precum și faptul că sub raport subiectiv, fapta a fost săvârșită cu cea mai ușoară formă de vinovăție, respectiv culpa fără prevedere prevăzută de art.19 alin.1 pct.2 lit. b Cod penal.
Față de aceste considerente, în baza art.178 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 al.1 lit. a și c Cod penal și art.76 al.1 lit. d Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 (un) an și 5 (cinci) luni închisoare.
În baza art.71 al.2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, reținând că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală și privind ocuparea unei funcții publice prevăzute de dispozițiile legale menționate.
Față de împrejurările comiterii infracțiunii și persoana inculpatului, prima instanță a apreciat că realizarea integrală a scopului pedepsei poate fi atinsă și prin lăsarea în libertate a acestuia, motiv pentru care, constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții legale, în temeiul dispozițiilor art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de calculat conform dispozițiilor art.82 Cod penal.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art.84 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni intenționate sau al neexecutării obligațiilor civile, cu consecința executării integrale a pedepsei în regim de detenție, alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
De asemenea, în baza art.71 al.5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță reținut că în cauză s-a constituit parte civilă, fiul decedatei, acesta precizând în cursul judecății (45) că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei daune materiale constând în cheltuieli de spitalizare, cheltuieli cu înmormântarea, pomeni și pomeniri, precum și la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale.
La solicitarea inculpatului, a fost introdusă în cauză în calitate de asigurător de răspundere civilă SC SA cu care era încheiată polița de asigurare de răspundere civilă obligatorie în vigoare la data producerii accidentului (67).
Prima instanță a reținut că potrivit art. 14 alin. 1 din Codul d e procedură penală acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, iar potrivit dispozițiilor art. 998-999 cod civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Potrivit dispozițiilor anterior menționate, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiții: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Față de situația de fapt reținută în cauză, instanța constată îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, întrucât s-a stabilit existența faptei ilicite care a fost săvârșită cu vinovăție, reținută din punctul de vedere al legii penale sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, iar partea civilă a suferit un prejudiciu material constând în cheltuielile pe care le-a făcut pentru înmormântarea mamei sale și pentru pomenile care s-au făcut potrivit obiceiului, precum și un prejudiciu de natură morală constând în suferințele psihice determinate de decesul mamei sale. Totodată, prin probatoriul administrat, s-a dovedit legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul suferit de acesta.
La stabilirea cuantumului prejudiciului, prima instanță a avut în vedere declarațiile martorilor audiați și înscrisurile depuse în dovedirea pretențiilor de natură civilă. Așa cum rezultă din declarațiile martorelor (46) și (68), partea civilă a făcut cheltuielile pentru înmormântarea mamei sale și pentru pomenile care s-au făcut potrivit obiceiului la 3 zile, 9 zile, 40 zile, 3 luni, 6 luni și 9 luni. Potrivit depozițiilor acestora, partea civilă a cheltuit în total suma de 10.000 lei, o parte din această sumă fiind dovedită și prin înscrisurile depuse în copie la dosar (47-56), precum și prin chitanțele și bonurile fiscale depuse în original la ultimul termen de judecată. În consecință, inculpatul a fost obligat să plătească această sumă părții civile cu titlu de daune materiale. În ceea ce privește cheltuielile făcute în timpul spitalizării mamei părții civile pretinse de către partea civilă, instanța reținut că nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli, martora arătând că partea civilă a plătit anumite sume de bani pentru a intra în spital, însă nu cunoaște cuantumul acestor sume.
Sub aspectul daunelor morale, instanța reține din declarațiile martorelor și că relațiile între partea civilă și mama sa împreună cu care locuia erau foarte apropiate. După decesul mamei sale, a fost foarte afectat, suferind o traumă psihică, motiv pentru care a fost internat în Spitalul de Psihiatrie "Socola" cu diagnosticul "tulburare mixtă depresivă și anxioasă cu polarizări onirofile" (47). Față de acestea, în vederea realizării unei juste și echitabile reparări a prejudiciului de natură morală anterior menționat, prima instanță obligat pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale.
Astfel, în baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA de către partea civilă și va obliga pe inculpat să plătească acestei părți civile suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale.
Tot sub aspectul laturii civile, în cauză s-au constituit părți civile Spitalul Clinic de Urgențe " " I cu suma de 2027,43 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului și Spitalul Clinic de Urgențe "-. " I cu suma de 222,01 lei și dobânda de referință a până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate decedatei după producerea accidentului. Având în vedere că prin probele administrate în cauză s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta penală săvârșită de inculpat și decesul victimei, iar prin deconturile depuse la dosar s-a făcut dovada daunelor solicitate, în baza art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală și art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006, modificată și completată, prima instanță a admis acțiunile civile formulate împotriva inculpatului și în contradictoriu cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA și va obliga pe inculpat să plătească acestor părți civile sumele anterior menționate.
În baza art.191 Cod procedură penală a obligat pe inculpat la plata de cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art.193 Cod procedură penală a respins cererea de obligare a inculpatului la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă, întrucât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, la dosar nefiind depusă chitanța de plată a onorariului apărătorului părții civile.
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal au declarat apel partea civilă și inculpatul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului promovat, partea civilă a criticat hotărârea primei instanțe, atât în latura penală cât și în latura civilă, criticând cuantumul redus al pedepsei aplicate inculpatului, față de împrejurările concrete ale comiterii faptei (dată fiind inconștiența în care a acționat inculpatul și care situează vinovăția acestuia la granița dintre intenție și culpă) precum și motivat de reducerea drastică a despăgubirilor civile solicitate de partea civilă.
Inculpatul - a criticat hotărârea primei instanțe atât sub aspectul laturii penale și civile.
În latura penală a cauzei, inculpatul a invocat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit, prevăzut de art. 47 Cod penal și eroarea de fapt prevăzută de art. 51 Cod penal.
Astfel, prima instanță a reținut faptul că inculpatul cu bună știință a încălcat prevederile art. 10 din OUG nr. 195/2002, adică și-ar fi putut da seama de urmările defecțiunilor de la sistemul de frânare al autoturismului 1310 cu numărul de înmatriculare -. Deși toate actele autoturismului au fost ridicate în vederea cercetării, organele de urmărire penală nu s-au străduit să analizeze când a fost efectuată inspecția tehnică a autoturismului, când trebuia efectuată următoarea verificare tehnică a aceluiași autoturism. Inculpatul s-a bazat pe faptul că autoturismul fusese verificat la o unitate autorizată pentru inspecția tehnică și că specialiștii de acolo și aparatura de care dispun dau o anumită garanție.
După cum se poate observa din declarațiile martorilor care au fost în autoturism în momentul producerii accidentului, în ziua de 11.04.2007, inculpatul a condus autoturismul 1310 - pe mai multe străzi din I, unde a trebuit să facă mai multe opriri la trecerile de pietoni și în coloană, în spatele altor autoturisme, păstrând distanța și dintr-o dată la trecerea de pietoni de pe strada - -, sistemul de frânare nu a mai răspuns comenzi, acroșând pe partea vătămată, de 74 de ani și care a decedat după 11 zile.
Cu toate acestea nu au fost analizate prevederile art. 47 și 51 Cod penal (cazul fortuit și eroarea de fapt). În schimb s-a luat în calcul doar declarația inculpatului din care rezultă că ar fi știut de defecțiunea sistemului de frânare cu toate că simpla lui declarație nu constituie probă. Dacă ar fi dat o declarație din care să fi rezultat că totul era în regulă și că s-a bazat pe inspecția tehnică, mai mult ca sigur că instanța de judecată nu putea invoca art. 19 alin 1.
Din procesul verbal de la fila 11 rezultă că autoturismul - a fost indisponibilizat la data de 11.04.2007, în vederea cercetărilor și că a fost depus în parcarea asigurată cu pază din cadrul Direcției Servicii Publice municipale I, situată pe strada -, conform art. 97 din Codul d e procedură penală.
Cu toate că cercetarea penală a fost terminată, iar organul de urmărire penală a întocmit rechizitoriul, nu se menționează nimic despre autoturismul indisponibilizat.
Inculpatul a mai invocat și împrejurarea că sub aspectul laturii civile, instanța de fond a admis sume exagerat de mari pentru partea civilă care, nu a făcut dovada cheltuielilor din latura materială.
În consecință inculpatul a solicitat ca instanța de apel în temeiul art. 379 pct. 2 Cod procedură penală să admită apelul, să desființeze sentința instanței de fond să pronunțe o nouă hotărâre prin care, în temeiul art. 10 lit. e și art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, să dispună achitarea inculpatului, deoarece condițiile în care s-a produs accidentul se circumscriu art. 47 și 512 Cod penal.
În subsidiar, dacă instanța de apel va trece peste apărările formulate de acesta în sprijinul primei solicitări, solicită reducerea pedepsei de 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal, deoarece acesta s-a bazat pe inspecția tehnică ce a fost efectuată la autoturism.
Tribunalul Iași prin decizia penală nr.103/5 martie 2009 admis apelurile declarate de partea civilă și al inculpatului --, a desființat în parte în latura penală și civilă sentința pronunțată și în rejudecare:
În baza art.357 alin.2 lit. "f" Cod procedură penală a dispus restituirea către inculpat a autoturismului cu nr.-, cu număr de identificare - indisponibilizat prin procesul-verbal încheiat la 11.04.2007.
A constatat că obligația de despăgubire integrală a părților civile stabilită în cauză în sarcina inculpatului este opozabilă și asigurătorului de răspundere civilă "" SA - Sucursala
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar suma de 200 lei către Baroul Iași reprezentând onorariu avocat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
În pronunțarea acestei decizii Tribunalul Iașia reținut următoarele:
Prima instanță a administrat în mod legal un probatoriu pertinent, concludent și util, pe care l-a evaluat corect și în baza căruia a stabilit just situația de fapt ce nu comportă critici.
Totodată, prima instanță a făcut o analiză atât a mijloacelor de probă pre baza cărora a stabilit vinovăția inculpatului, precum și a apărărilor formulate de acesta, care au fost înlăturate motivat. De asemenea, a fost descrisă fapta reținută în sarcina inculpatului, cu indicarea datei la care a fost săvârșită și a locului comiterii ei, a modalității de săvârșire, a participanților și a contribuției fiecăruia la săvârșirea faptei. Prin urmare, se constată că au fost respectate exigențele art. 356 lit. b, c Cod procedură penală.
Analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate pe tot parcursul procesului penal relevă, fără echivoc, vinovăția inculpatului în ce privește fapta dedusă judecății.
Astfel, în mod corect s-a reținut că inculpatul a pus în circulație un autoturism despre care cunoștea că prezintă defecțiuni la sistemul de frânare și că deși nu a avut cunoștință de împrejurarea că frâna nu-i funcționează în mod corespunzător, la momentul producerii accidentului a avut cunoștință de existența defecțiunilor fără a aprecia însă în mod corect gravitatea acestora și consecințelor posibile, deși putea și trebuia să le prevadă.
Această situație de fapt rezultă indubitabil din analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză, respectiv cu: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică schiță (5-15 ); proces-verbal de constatare tehnică a autoturismului - (16 ) și fotografii de examinare ( 17-20 ) raport de necropsie nr.2499/577/15.05.2007 (35-38 ); declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii, și (39, 50-56 ); declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale (43-49 ); declarațiile date în cursul judecății de martorii ,; declarația dată de inculpat în cursul judecății.
În mod corect s-a reținut deci de către prima instanță că inculpatul a săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin 2 Cod penal, încadrarea juridică fiind deci cea corectă.
Apărarea inculpatului privind existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, invocând "cazul fortuit" prevăzut de art. 47 alin 2 Cod penal, nu poate fi primită de instanță.
Potrivit textului de lege menționat, "cazul fortuit" este situația în care acțiunea sau inacțiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput și nu l-a urmărit, producerea fiind datorată unor împrejurări neașteptate, adică acțiunea unei forțe (energii) a cărei intervenție nu a putut fi prevăzută.
Pentru existența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei este necesară ca imposibilitatea de prevedere a ivirii împrejurării care a dat loc rezultatului neașteptat să aibă caracter obiectiv, în sensul că nici o altă persoană, în aceleași condiții să nu fi putut prevedea ivirii acelei împrejurări.
Or, în speță, faptul că inculpatul deși luase la cunoștință despre existența unor defecțiuni la sistemul de frânare, împrejurare care l-a determinat să intervină pentru remedierea acestora, nu poate fi catalogată decât ca o conduită imprudentă, neputând fi integrată noțiunii de caz fortuit.
În speță nu poate fi reținută nici eroarea de fapt, prevăzută de art.51 Cod penal care constituie o reprezentare greșită a realității, adică necunoașterea sau cunoașterea greșită a acesteia.
Potrivit textului de lege, prin eroare de fapt, în dreptul penal, se înțelege necunoașterea sau cunoașterea greșită a împrejurărilor esențiale, constitutive în care se săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.
Or, în speță inculpatul a cunoscut existența unor defecțiuni la sistemul de frânare și chiar dacă nu a avut reprezentarea gravității acestora și consecințele punerii în circulație a acestui autoturism, trebuia și putea să le prevadă, întrucât nu trebuie confundată eroarea cu nepriceperea, adică cu atitudinea acelora care acționează, deși își dau seama că nu cunosc realitatea respectivă.
Susținerea apărătorului inculpatului conform cu care nu poate fi reținută de instanță, ca probă în acest sens, a declarației inculpatului trebuie înlăturată, întrucât declarația inculpatului nu are valoare probantă, în contextul în care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Or, susținerile inculpatului se coroborează cu urmele fixate la fața locului de organele de cercetare penală și cu verificarea tehnică a autoturismului - și procesul verbal de constatare tehnică întocmit la data de 11.04.2007, care constată lipsa plăcuței de frânare exterioară stânga față, precum și faptul că rezervorul lichidului de frână era gol, împrejurări care de altfel au făcut și imposibile verificarea funcționării sistemului de frânare în regim dinamic.
Oricum, punerea în circulație a unui autoturism cărui stare tehnică nu este corespunzătoare, reprezintă un pericol pentru circulația altor actori implicați în trafic.
Prin urmare, motivele de apel ce vizau nevinovăția inculpatului sunt nefondate.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prima instanță făcut o justă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal. Astfel, s-au avut în vedere, pe de o parte dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social generic și concret al faptei, persoana inculpatului împrejurările în care fapta a fost săvârșită.
De asemenea, au fost avute în vedere scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de art.52 Cod penal și necesitatea realizării principiului prevenției generale și speciale.
Prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 al. 1 lit.a Cod penal, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este integrat social, și a avut o conduită anterioară bună, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (65-66) și din declarația martorei (31). De asemenea, a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 al.1 lit.c Cod penal, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului care s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței la toate termenele de judecată și a recunoscut săvârșirea faptei.
În funcție de toate aceste criterii, analizate coroborat, prima instanță i-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pe care a dozat-o corespunzător, chiar sub limita minimă prevăzută de lege ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante și care nu se impunea a fi redusă, dar nici majorată așa cum a solicitat partea civilă.
Totodată, prima instanță reținut în mod corect că gravitatea faptei este circumscrisă nu conduitei inculpatului ci urmărilor pe care le-a produs. Conduita adoptată de inculpat ulterior săvârșirii faptei și pe întreaga desfășurare a procesului penal a determinat aplicarea unei pedepse situate sub minimul special prevăzut de lege.
Modalitatea de individualizare a executării pedepsei satisface de asemenea exigențele procesului penal, în mod corect apreciindu-se că, fiind o infracțiune din culpă și fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal (respectiv, pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani - cum este cazul în speță, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, iar din actele și lucrările dosarului - a se vedea probele administrate în circumstanțiere - se poate aprecia, ținând seama de persoana condamnatului care este infractor primar, care face parte dintr-o familie organizată, de comportamentul acestuia după săvârșirea faptei - de regret față de cele întâmplate, și că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta) chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși alte infracțiuni.
Prin urmare criticile apelanților privitoare la cuantumul pedepsei principale aplicate și la modalitatea de individualizare a acesteia sunt nefondate. Circumstanțele personale invocate de apelant au fost avute în vedere de prima instanță. Tocmai în considerarea acestora, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța reține că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză, pe baza cărora a stabilit vinovăția inculpatului în producerea prejudiciului material și moral cauzat părții civile.
Instanța reține că apelanta parte civilă a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la cuantumul redus, în opinia sa a daunelor morale acordate. Criticile apelantei nu sunt însă întemeiate. Daunele morale acordate în cauză reprezintă un just echilibru între suferința cauzată prin fapta inculpatului, părții civile și posibilitatea de reparare a acestuia.
Prin acordarea daunelor morale nu se urmărește restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, ci procurarea unor satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care părțile civile au fost private.
Ca atare criticile părții civile în sensul cuantumul redus, dar și ale inculpatului care este nemulțumit de cuantumul obligației de plată stabilite în sarcina sa, cu titlu de despăgubiri civile, pe care îl consideră prea mare raportat la posibilitățile sale reale de plată, nu pot fi primite, reținându-se că, potrivit cerințelor legii, persoana care a săvârșit o faptă ilicită este ținută să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor. Așadar, conform art. 998 și următoarele din Codul civil, trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, inclusiv prin fapte cu caracter penal.
Or, în cauză, s-a stabilit că, urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere referitoare la conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, inculpatul a cauzat un accident de circulație, care s-a soldat cu moartea unei persoane.
Față de decesul mamei sale, este incontestabil că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral, fiul suferind o traumă psihică majoră. În raport de gravitatea suferințelor morale produse părții civile, se apreciază că sumele acordate de instanța de fond cu titlu de daune morale corespund cerințelor unei juste și integrale despăgubiri, în sensul prevăzut de art. 14 din Codul d e procedură penală și art. 998 și următoarele din Codul civil.
Criticile ce pot fi aduse însă sentinței instanței de fond, sub aspectul soluționării laturii civile privesc obligarea doar a inculpatului la plata despăgubirilor civile, fără ca obligația de plată să-i fie opozabilă și asiguratorului.
Din punctul de vedere al instanței de control judiciar, sub aspectul laturii civile a procesului penal, inculpatul și asigurătorul au o obligație comună la despăgubirea persoanei vătămate. În aceste împrejurări, având în vedere și dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și abrogarea dispozițiilor art. 57 din același act normativ, obligația de reparare a pagubei incumbă atât inculpatului cât și asiguratorului de răspundere civilă auto, până la limita legală și numai inculpatului pentru eventuala diferență (ce nu este cazul în speță) până la acoperirea integrală a prejudiciului, motivat de următoarele considerente:
Astfel, în situația în care autorul prejudiciului este asigurat de răspundere civilă, victima are o acțiune directă împotriva societății de asigurare, astfel încât, dacă a fost despăgubită integral de aceasta, nu va mai putea cere despăgubiri de la autorul faptei. Va putea însă pretinde diferența de despăgubire de la autorul faptei, atunci când prejudiciul nu a fost reparat integral de societatea de asigurări.
Asigurătorul poate fi obligat să acorde despăgubiri în limita obligației stabilite prin hotărârea judecătorească, acțiunea civilă fiind exercitată și împotriva sa în procesul penal.
Astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei nr. I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil a celui care, prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Potrivit dispozițiilor Legii nr.136/1995, care reglementează domeniul asigurărilor, asiguratorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului provocat de asigurat.
Având în vedere că, în esență, asiguratorul răspunde pentru fapta altei persoane, respectiv asiguratul, obligația jurisdicționala stabilita în sarcina inculpatului, persoană asigurată, va fi opozabila și societății de asigurare, sens în care se va dispune, cu privire la acest aspect, modificarea hotărârii primei instanțe.
Tribunalul constată, totodată, că prin procesul verbal încheiat la data de 11.04.2007, Poliția Rutieră Iad ispus indisponibilizarea în vederea cercetărilor, în speță a constatării cu privire la starea tehnică a autoturismului cu nr. de înmatriculare IS 05. proprietatea inculpatului, acesta fiind depus în parcarea asigurată cu pază din cadrul Direcției Servicii Publice Municipale
Având în vedere că autoturismul respectiv a fost indisponibilizat în vederea cercetărilor, dat fiind stadiul procesual actual, instanța apreciază că nu mai există temeiuri pentru reținerea acestui bun în custodia organelor de cercetare penală, prima instanță având obligația să se pronunțe, potrivit art.357 Cod procedură penală și asupra cererii de restituire a autoturismului, formulată de inculpat.
Față de cele mai sus-expuse, tribunalul va admite apelurile declarate de partea civilă și de către inculpatul -, împotriva sentinței penale nr. 3513/14.11.2008 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosar -, sentință pe care o va desființa în parte, în latura penală și civilă, în sensul înlăturării dispoziției de indisponibilizare a autoturismului inculpatului, precum și în sensul constatării opozabilității obligației de plată a despăgubirilor civile stabilite și față de asiguratorul de răspundere civilă, SC SA - Sucursala I, cu sediul în I, județul
Împotriva acestei decizii a declarat recurs asigurătorul" Vienna Insurance "cu sediul în I, str. -. - nr.2,. " " - mezanin.
Prin motivele scrise s-a solicitat a se constata că în sarcina inculpatului nu se poate reține vreo culpă în producerea accidentului sub aspectul intervențiilor neautorizate pe care le-a efectuat asupra autoturismului proprietatea sa, motivat de faptul că desprinderea plăcuței de frână, cauza directă a cedării întregului sistem de frânare, nu are din punct de vedere tehnic, nicio legătură cu nivelul lichidului de frânare - pe care altfel inculpatul l-a ținut în permanență sub control - sau cu supapele la care ar fi intervenit pentru aerisirea instalației de frânare (care nu au nimic de a face cu plăcuța de frânare care a cedat).
A arătat recurenta că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a se reține în sarcina inculpatului infracțiunea de ucidere din culpă, fiind incidente dispozițiile art.47 Cod penal, respectiv cazul fortuit.
A solicitat achitarea inculpatului conform art.11 pct.2 lit. "a" și art.10 lit. "e" Cod procedură penală.
În lipsa unei răspunderi penale a inculpatului a cerut să se constate că nu există nici răspundere civilă delictuală, motiv pentru care se impune admiterea recursului și respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă în contradictoriu cu inculpatul și subscrisa asigurator RCA.
Critica formulată de recurentă se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.385 ind.9 alin.2 Cod procedură penală, și este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art.385 ind.1 alin.4 din Codul d e procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute de art.362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras dacă legea prevede această cale de atac.
Persoanele prevăzute în art.362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
În cauză, asiguratorul " Vienna Insurance " nu a folosit calea de atac a apelului iar decizia instanței de control judiciar a modificat dispoziția din latura civilă în sensul constatării că obligația de despăgubire integrală a părților civile stabilită în cauză în sarcina inculpatului este opozabilă și asiguratorului de răspundere civilă, respectiv a recurentei.
Numai această dispoziție va fi examinată, constatându-se că motivarea deciziei este în acord cu dispozițiile Legii nr.136/1995.
Astfel, potrivit legii (art.54 alin.2 modificat prin nr.OUG61/2005) statuează că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate din România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.
În speță instanța de control judiciar nu a produs modificări în conținutul sentinței ci a stabilit că obligația de despăgubire integrală a părților civile este opozabilă asiguratorului.
Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.385 ind.15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală, recursul declarat în cauză se va respinge ca nefondat iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de Asigurator - SC Vienna Insurance SA - B împotriva deciziei penale nr.103 din 5.03.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2009.
pt. PREȘEDINTE, pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
aflat în aflat în
semnează președintele instanței semnează președintele instanței
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
06.VII.2009.-
2 ex.-
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Ciubotariu, Scripcariu Gabriela
