Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 483/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.483/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 16 IULIE 2009
PREȘEDINTE: Ion Avram JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă Mița Mârza
JUDECĂTORI - - - - Președintele Secției penale
- -
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul A,domiciliat în G, str.- -, -/14, p. 41, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.178 Cod penal,împotriva Deciziei penale nr.507/A/28.11.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.226/8.02.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).
La apelul nominal a răspuns avocat, avocat ales pentru inculpatul-recurent A, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale de substituire din 15.07.2009, lipsă fiind partea civilă-intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că la dosar se află cererea formulată de dna avocat, prin care solicită ridicarea amenzii în sumă de 2.000 lei aplicată prin încheierea de ședință din 15 iunie 2009, motivat de faptul că la termenul din 15 mai 2009 s-a aflat la Tribunalul Bacău, pentru a acorda asistență juridică în dosarul nr-, iar la termenul din 15 iunie 2009 se afla în concediu de odihnă și nu a avut posibilitatea de a asigura substituirea; a atașat în acest sens extras de pe portalul instanței - Tribunalul Bacău - și copie de pe împuternicirea avocațială, după care;
Apărătorul inculpatului, avocat, depune la dosar motive de recurs.
Curtea pune în discuție cererea formulată de dna avocat pentru ridicarea amenzii în sumă de 2.000 lei.
Apărătorul inculpatului, avocat solicită ridicarea amenzii dnei avocat, pentru motivele arătate aceasta în cererea formulată.
Procurorul solicită ridicarea amenzii aplicate întrucât apărătorul a justificat lipsa de la cele două termene.
Curtea, deliberând asupra cererii formulată de dna avocat pentru ridicarea amenzii aplicate prin încheierea din 15 iunie 2009, având în vedere actele justificative și minimul de vinovăție, în baza disp.art.199 alin.3 Cod procedură penală reduce amenda de la 2.000 lei la 500 lei.
Apărătorul inculpatului, avocat și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatuluisusține că decizia atacată cu recurs este nelegală și netemeinică, motivul de recurs întemeindu-se pe disp.art.3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală, în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, având consecință pronunțarea un ei hotărâri greșite de condamnare.
În mod eronat, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului întrucât situația de fapt reținută este contrară probelor dosarului. S-a motivat de către instanța de apel că instanța de fond în mod greșit a dispus achitarea inculpatului deși din probele dosarului, administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, rezultă vinovăția inculpatului. S-a mai arătat că inculpatul a avut o poziție oscilantă, fără însă a înlătura declarațiile acestuia sau fără a se face o analiză a declarațiilor date de martori, unele dintre acestea fiind contradictorii. A se vedea declarația martorului.
A mai reținut Tribunalul Galați culpa exclusivă a inculpatului deși din procesul verbal întocmit la fața locului și raportul de expertiză tehnică auto rezultă că victima se afla în apropierea marcajului pietonal, deci nu pe marcajul pietonal, care era și semnalizat.
Astfel că, în mod greșit s-a reținut că inculpatul a încălcat disp.art.158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, acesta reducând viteza în intersecție.
De asemenea, faptul că inculpatul a fost inconsecvent în declarații nu are relevanță pentru că în conformitate cu disp.art.66 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, iar declarațiile date pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu celelalte probe din cauză. Orice dubiu profită inculpatului.
Pentru aceste motive, solicită în baza disp.art.38515pct.2 lit.a Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Procurorulsolicită respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică. Probatoriul administrat în cauză atestă încălcarea de către inculpat a disp.art.158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, pentru că nu a redus viteza până la limita evitării oricărui pericol. Inculpatul a acroșat victima pe trecerea de pietoni și așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnico-auto acesta circula cu 54 km/, accidentul neputând fi evitat nici prin frânare nici prin ocolire. Există raport de cauzalitate între moartea victimei și nerespectarea dispozițiilor legale.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr.226/08.02.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, în referire la art. 10 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală, achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
În seara zilei de 27.10.2005, în jurul orei 23:15, inculpatul A conducea autoturismul marca Super cu numărul de înmatriculare -, pe strada - din municipiul G, având direcția de deplasare dinspre strada - către strada -. În dreptul imobilului Muzeului de Artă l-a acroșat pe numitul, care s-a angajat în traversarea străzii din partea către dreapta, în direcția de mers a autoturismului, în imediata apropiere a unui marcaj pietonal.
În urma impactului, victima a decedat. Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că între politraumatismul cranio-cerebral pe care îl prezenta victima și decesul acesteia există o legătură directă de cauzalitate. s-a produs ca urmare a lovirii, basculării și proiectării victimei de autoturismul implicat în accident și aflat în mișcare în acel moment.
Zona în care s-a produs accidentul se află imediat după intersecția cu strada - -, intersecție în care se află statuia domnitorului Al.. Intersecția este semnalizată cu indicatoare rutiere "ocolire prin dreapta", după care urmează un sector în linie dreaptă, fără declivități, cu două sensuri de circulație, fiecare având câte o bandă de circulație. sunt marcate prin marcaj longitudinal continuu.
În momentul producerii accidentului carosabilul era uscat, iluminatul public se afla în funcțiune, iar victima purta haine închise la culoare.
După efectuarea cercetării la fața locului s-a constatat că impactul dintre autoturism și victimă a avut loc în partea dreaptă a autoturismului, la o distanță de cca. 1,50 - 3,00 metri dincolo de marcajul pietonal.
Primul punct de impact a fost șoldul drept în zona aripei dreapta față, fapt care a determinat rotirea și proiectarea victimei pe suprafața părții carosabile în partea dreaptă a direcției de deplasare a autoturismului.
După imprimarea mișcării de alunecare-rostogolire lateral-longitudinal, victima a fost proiectată pe carosabil, fiind găsită de către lucrătorii de poliție întinsă lângă bordură, cu fața în sus, orientată cu capul înspre intersecția cu strada - -.
S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, luându-se în considerare urme de frânare de 21,40 metri. Astfel s-a stabilit de către expert că punctul de impact dintre autoturism și victimă a fost la o distanță între 1,50 metri și 3 metri dincolo de trecerea pentru pietoni și că în momentul producerii accidentului, autoturismul circula cu o viteză de cca. 54 km/. De asemenea, s-a stabilit prin raportul de expertiză că accidentul, în condițiile date, nu putea fi evitat de conducătorul auto A, nici prin frânare și nici prin ocolire, singura posibilitate de evitare a accidentului rămânând măsura preventivă de reducere a vitezei, impusă în apropierea indicatorului "trecere pentru pietoni".
La solicitarea inculpatului Aaf ost efectuat și un supliment de expertiză, în urma căruia s-a stabilit că nici la viteza de 50 km/ accidentul nu putea fi evitat prin frânare, deoarece spațiul total necesar opririi autoturismului a fost de 36,26 metri, iar distanța la care putea fi sesizată starea de pericol a fost de cca. 15 metri. Accidentul nu putea fi evitat nici prin ocolire, spațiul parcurs în cadrul întârzierilor involuntare (cca. 16,66 metri) depășind distanța de 15 metri de la care se putea sesiza starea de pericol.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea numitului a fost violentă și că politraumatismul a putut fi produs prin lovire, basculare și proiectare de către un autovehicul în mișcare. Între politraumatismul cu traumatism cranio-cerebral cu leziuni meningo-cerebrale și moartea victimei există legătură directă de cauzalitate.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3735/28.10.2005 (fila 27 dosar urm. pen.) rezultă că în momentul accidentului inculpatul nu avea alcool în sânge.
Pentru a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A, organele de urmărire penală au reținut - ca și conduită culpabilă din partea acestuia - faptul că, accidentul producându-se în imediata apropiere a marcajului pietonal, inculpatul trebuia să reducă viteza până la evitarea oricărui pericol.
Coroborând probele administrate în cauză, prima instanța a apreciat că faptei săvârșite de inculpatul A îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv latura subiectivă.
În opinia primei instanțe, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2.pen. pentru dovedirea laturii subiective trebuie mai întâi făcută dovada nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități, după care trebuie făcută dovada faptului că, între obligația încălcată și rezultatul socialmente periculos (moartea victimei) există legătură de cauzalitate.
S-a arătat că în speța de față, fiind vorba despre un accident de circulație, trebuie mai întâi stabilite care anume dintre obligațiile prevăzute de legislația referitoare la circulația pe drumurile publice au fost încălcate de către inculpatul A, în calitatea sa de conducător auto, ulterior urmând a se proceda la verificarea legăturii de cauzalitate dintre eventuala atitudine culpabilă în activitatea de conducere a autoturismului și rezultatul produs (moartea victimei ).
Prima instanță a arătat că referitor la circulația pe drumurile publice, la momentul producerii accidentului (27.10.2005) erau în vigoare următoarele acte normative:
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958/28.12.2002, fără nicio modificare;
- Hotărârea Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58/31.01.2003), astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2004, Hotărârea Guvernului nr. 931/2003 și Hotărârea Guvernului nr. 1690/2004.
Prin actul de inculpare s-a reținut că moartea victimei a survenit în urma accidentului de circulație care a avut loc în data de 27.10.2005, ora 23:15, cauza accidentului fiind nerespectarea de către inculpatul Aao bligațiilor impuse conducătorilor de autoturisme la circulația pe drumurile publice. În concret, s-a arătat că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că inculpatul nu a redus viteza la apropierea de trecerea de pietoni, până la limita evitării oricărui pericol.
S-a arătat că potrivit rt. 158 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel cum acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, în vigoare la momentul la care s-au petrecut faptele, "onducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol, în următoarele situații: [] m) la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje []".
Prima instanță a arătat că se observă că actul normativ impune conducătorului de vehicul obligația de reducere a vitezei " dacă prevede un pericol", iar nu " până la limita evitării oricărui pericol", astfel cum s-a reținut prin actul de inculpare. S-a arătat că în aceste condiții, se impune a se stabili dacă - în împrejurările mai sus arătate - inculpatul A putea și trebuia să prevadă un pericol, în sensul textului de lege amintit.
Prima instanță a constatat că, în primul rând, că - potrivit reglementărilor legale - unui conducător de autovehicul nu îi incumbă obligația de reducere a vitezei la apropierea de o trecere de pietoni semnalizată, decât dacă prevede un pericol. În consecință, viteza maximă pe care o poate avea un autovehicul la apropierea de o trecere de pietoni este viteza maximă permisă pentru sectorul de drum respectiv (în speță, viteza maximă admisă pe strada pe care s-a produs accidentul era de 50 km/).
S-a arătat că atâta vreme cât inculpatul a putut vedea în mod complet trecerea de pietoni și nu a văzut nicio persoană pe marcajul care delimita trecerea de pietoni ori în apropierea acesteia, nu se poate trage concluzia că acesta putea să prevadă un pericol. Obligația de asigurare ce incumbă conducătorului de autovehicul privește exclusiv spațiul marcat, destinat traversării străzii de către pietoni. S-a arătat că, asigurându-se că pe trecerea pentru pietoni nu era angajată nicio persoană în traversarea străzii, nu se poate reține că inculpatul ar fi trebuit să prevadă un pericol, astfel încât, în mod firesc, acesta și-a continuat deplasarea. Abia când a ajuns lângă trecerea pentru pietoni, inculpatul a observat-o pe victimă, care se afla în mijlocul străzii, nemaiputând însă să o evite din cauza distanței mici (circa 15 metri, potrivit raportului de expertiză) la care se afla autoturismul de victimă în momentul sesizării stării de pericol.
Prima instanță a reținut că, în ce privește distanța la care se afla victima de trecerea de pietoni în momentul în care a fost observată de inculpat și, implicit, în momentul impactului, inițial inculpatul a declarat că aceasta se afla la 1 metru, dincolo de trecerea pentru pietoni (fila 54 dosar urm. pen.). Ulterior, în declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a declarat că victima se afla la o distanță de 4- 5 metri de trecerea pentru pietoni. Din expertiza tehnică auto efectuată în cauză, rezultă că, în momentul impactului, victima se afla la o distanță cuprinsă între 1,50 metri și 3 metri, dincolo de trecerea pentru pietoni. Prima instanță a reținut că rezultă, cu certitudine, că victima se afla în afara marcajului pietonal.
Instanța de fond a arătat că, pe de altă parte, potrivit art. 205 alin. 3 din Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel cum acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 85/2003, în vigoare la momentul la care s-au petrecut faptele, "traversarea drumului public de către pieton se face perpendicular pe axul acestuia, numai prin locurile marcate ori/și semnalizate cu indicatoare, iar în localități, în lipsa acestora, pe la colțul străzii, după ce s-a asigurat că o poate face în siguranță pentru el și ceilalți participanți la trafic".
Prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă în mod neîndoielnic faptul că victima s-a angajat în traversarea străzii "în diagonală", în afara marcajului pietonal. În plus, producerea accidentului a fost favorizată și de vestimentația victimei, îmbrăcată predominant în haine de culoare maro.
Instanța de fond a arătat că eși în cauză s-a demonstrat prin raportul de expertiză tehnică auto, că viteza autoturismului condus de inculpat la momentul impactului era de 54 km/ (așadar, mai mare decât viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv), atâta vreme cât prin raportul suplimentar de expertiză efectuat s-a concluzionat că inculpatul nu putea evita producerea accidentului nici dacă ar fi circulat cu viteza legală, nu se poate reține că încălcarea obligației prevăzute de lege cu privire la viteza maximă admisă a dus la producerea accidentului. S-a arătat că este de principiu că între încălcarea regulii de circulație și urmarea produsă trebuie să existe legătură de cauzalitate, or, în speță, nu s-a demonstrat existența unei asemenea legături, astfel încât depășirea vitezei legale de către inculpat nu poate avea - în împrejurările arătate - vreo relevanță penală.
Din perspectiva obligației generale pe care o are orice participant la trafic, de a avea un comportament "care să asigure fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private" (art. 35 din nr.OUG 195/2002, în forma aflată în vigoare la data producerii accidentului), respectiv a obligației conducătorului de autovehicul de a nu avea " în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția" (art. 181 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin nr.HG 85/2003), prima instanță a observat că, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că inculpatul ar fi încălcat în vreun fel aceste obligații.
Față de aceste considerente, prima instanță a reținut că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a victimei, care - pieton fiind - s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, pătrunzând astfel în mod neașteptat în spațiul de siguranță al conducătorului auto.
În consecință, apreciind că inculpatul A nu se face vinovat de producerea evenimentului rutier soldat cu moartea victimei, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. în referire la art. 10 alin. 1 lit. d pr.pen. în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege cu privire la latura subiectivă a infracțiunii.
Situația de fapt și achitarea inculpatului sunt argumentate invocând probele și potrivit convingerii la care instanța a ajuns.
Împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
În motivarea apelului se apreciază că hotărârea dată de instanța de fond este nelegală susținând următoarele:
a) Instanța de fond a făcut o apreciere greșită și incompletă a probelor administrate, în sensul în care:
1.Nu a luat în considerare unele probe administrate în cauză, fără să existe o motivare a instanței cu privire la considerentele ce au înlăturat implicit celelalte probe administrate pentru judecarea cauzei.
2.A apreciat o probă ca fiind veridică, deși conținea neconcordanțe cu concluziile ce se desprindeau din analiza celorlalte probe existente în dosarul cauzei.
b) Instanța de fond a făcut o greșită stabilire a situației de fapt a cauzei, în sensul în care nu a reținut împrejurări ce alcătuiesc conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pronunțând în mod greșit achitarea.
c) Instanța de fond a făcut o apreciere greșită a legii penale prin ignorarea dispozițiilor legale aplicabile precum si prin interpretarea greșită a dispozițiilor legale, astfel pronunțând o soluție de achitare deși din probele existente rezultă că fapta e infracțiune, a fost comisă de inculpatul A care răspunde penal si, prin urmare, se impunea condamnarea acestuia.
S-a opinat că la data accidentului inculpatul Aaî ncălcat următoarele dispoziții legale: art.1 din HG 85/2003; art.129 din HG 85/2003; art.135 al.2 din HG 85/2003; art.154 al.1 din HG 85/2003; art.155 al.1 din HG 85/2003; art.158 al.1 lit.m din HG 85/2003; art.180 al.1 pct.7 din HG 85/2003, art.222 al.1 lit.b din HG 85/2003.
S-a arătat că urmele de frânare sunt cu certitudine dincolo de locul de impact, ceea ce demonstrează că inculpatul nu a făcut nicio manevră pentru a evita victima.
S-a precizat că în mod cu totul nejustificat instanța de fond nu a analizat toate obligațiile pe care le are conducătorul autor pe drumurile publice, raportându-se doar la obligația conducătorului auto de a reduce viteza la trecerile de pietoni numai dacă prevede un pericol.
Din lecturarea motivării sentinței penale nr.226/08.02.2007 rezultă că instanța de fond a dat o valoare probatorie exclusivă expertizei tehnice auto, ceea ce este în total dezacord cu principiul liberei aprecieri a probelor.
S-a precizat că, consemnări regăsite în raportul de expertiză sunt folosite de instanță pentru a demonstra că era absolvit inculpatul de obligația de reducere a vitezei cu care conducea autoturismul la trecerile de pietoni cu marcaje transversale, întrucât pe marcaj inculpatul nu a văzut nicio persoană, în câmpul vizual inculpatul având tot traiectul marcajului.
Instanța de fond ia în calcul distanța de 15 înainte de zona impactului, distanță total aleatoriu precizată de expert drept distanță la care s-a perceput pericolul.
S-a arătat că distanța de 15 metri precizată de raportul de expertiză este insuficientă pentru ca inculpatul să poată evita acroșarea victimei, dar suficientă pentru a-l exonera de răspundere penală, dintr-o abordare greșită a instanței.
S-a mai arătat că motivarea soluției prin raportare doar la expertiză este nelegală întrucât expertiza suferă foarte multe critici, care converg la ideea că este total lipsită de obiectivitate, deoarece:
- expertul nu a luat în calcul probele administrate la urmărirea încât concluziile expertizei nu pot fi apreciate cu o valoare probatorie exclusivă (de exemplu, fotografia nr. 5 nu a fost avută în vedere, din vizualizarea ei se observă că punctul de reper al măsurătorilor era stâlpul pe care era indicatorul, stâlp ce se afla la cea 3 metri de începutul marcajului transversal unde se produce accidentul, declarația martorului care se raportează la un "unghi mort", zonă în care inculpatul nu putea vedea pe pietonul angajat în traversare, schița locului din care rezultă că între cele două marcaje pietonale de pe strada - în intersecția cu statuia lui eod istantă de cea 40 de metri).
- expertul folosește cu valoare de adevăr și de concluzie veridică pe care dorifică instanța de fond, raționamente în afara cauzei, a măsurătorilor crete sau rezultate pe baza unor calcule consacrate în materie:
valoarea de 15 metri de la momentul când inculpatul A a prevăzut pericolul - în realitate, această distanță este doar 10, 4 metri până la începutul marcajului ( 15 - 4,5m lungimea dungilor la care se adaugă 0,1 până la impact);
II. stabilirea punctului de impact în raport de distanța până la primul element care e sacoșa - din măsurătoare, astfel cum e consemnată în procesul al de la dosarul cauzei rezultă o distanță de 3,1 de la stâlp, cum stâlpul nu e la sfârșitul marcajului ci la cca 1,5 metri, înseamnă că distanța unde a căzut așa e la 3,1 - 1,5 m=l,6 m de capătul dungilor transversale ce marchează trecerea de pietoni, expertul nu stabilește de ce din distanța până la primul elem ent se scade 1,5 dar, dacă se folosește în continuare această operațiune se constată punctul de impact la 0,1 de terminarea dungilor transversale (1,6 - l,5m); practic pietonul era pe marcajul pietonal când a fost impactul cu mașina condusă de inculpat - se iau în calcul marcaje transversale de 5,5 pe alte spații stradale (a se vedea pe strada - 11 din G);
III. expertul nu precizează de ce inculpatul a prevăzut pericolul la 15 (în realitate cum s-a arătat la la 10, 4 ) de linia de marcaj pietonal, de vreme ce distanța de după așa - zisa redresare după ocolire e de cca 35 până la aceleași dungi ce semnalizează trecerea de pietoni.
- expertul nu se raportează la elementele esențiale de la fața locului:
urmele de târâre, cioburile de sticlă configurate pe schița locului.
- expertul nu precizează de ce și cum a ajuns autoturismul inculpatului în poziția consemnată în procesul verbal și nu se află la sfârșitul traiectului urmelor de frânare cum ar fi fost obligația inculpatului să îl lase; traiectoria urmelor de frânare nu e pe un unghi mare față de linia ce desparte cele două sensuri de circulație, astfel încât e posibil ca urmele de frânare să fi fost de 49 - 12,5 cca 36,5, valoare care
înlocuită în formula vitezei ar da o viteză de 68,22 km/;
- că este o neregulă în expertiză cu privire la viteza în raport de urmele de frânare (a se observa că dacă se înlocuieste urma de frânare în formula Sf de la pagina 4 din expertiză nu se obtine viteza de 54, 35 km/, urmele de frânare ar trebui să fie de 23,16m).
S-a mai susținut că instanța de fond conchide exonerarea inculpatului A de obligația de a reduce viteza, întrucât a avut în câmpul vizual tot marcajul pietonal, spațiu exclusiv în raport de care trebuie să se nască prevederea pericolului.
Este total greșită abordarea instanței de fond:
- pentru că practic statuia este un obstacol care obturează câmpul vizual pe un anumit unghi ("cel mort" pe care-1 precizează martorul audiat în cauză).
- distanța dintre cele două treceri de pietoni e relativ mare, cea 40, ocolirea nu implică un arc de cerc cu multe grade, curba fiind ușoară astfel încât, este culpa inculpatului că nu 1-a văzut pe pietonul angajat în traversare de la o distanță care să asigure evitarea pericolului.
S-a arătat că se impune înlăturarea motivării instanței întrucât întunericul, statuia din mijlocul intersecției și obturarea unghiului de vizibilitate a inculpatului (așa cum atestă martorul în declarația de la fila 33 dosar instanță) sunt elemente de natură a evidenția în concret necesara obligație a inculpatului de prevedere a unui pericol în zonă pe data de 27.10.2005 orele 2315.
S-a susținut că este greșită și aprecierea instanței de fond că declarațiile inculpatului care-s nesincere (la urmărirea penală inculpatul arată că a zărit victima la cea 1 metru de marcaj, la instanță mărește distanța la 4 - 5 ) se coroborează cu concluziile raportului de expertiză întrucât așa cum am demonstrat, expertiza este lipsită de obiectivitate.
Expertiza tehnică auto suferă și prin aceea că, în condițiile în care în intersecția respectivă se creează un sens giratoriu atipic pe o rază de cea 20 de metri, inculpatul trebuia și putea, pe fondul traficului redus, să evite accidentul, ocolind statuia și nu menținându-și traiectul inițial (urmele de târâre la 0,80 de bordură pe 5,70 demonstrând că e nesincer inculpatul când spune că a încercat evitarea victimei prin ocolire spre stânga). De altfel inculpatul e nesincer și atunci când spune că a redus viteza la prima trecere de pietoni (în realitate inculpatul conducea autoturismul pe linia ce despărțea cele două benzi de mers cum arată martorul, încălcând astfel dispozițiile legale, redresându-se mai greu, neluând în calcul posibilitatea ca pe traiectul obturat de statuie să fie un pieton angajat în traversare, exact cauzei prezente).
Prin Decizia penală nr.507/A/28.11.2008 Tribunalul Galația admis apelul declarat de Parchet.
În rejudecare după desființarea hotărârii atacate în totalitate a fost condamnat inculpatul A la 1 an închisoare pentru infrac.prev.de art.178 alin.2 Cod penal cu aplic.art.74 lit.a și 74 alin.2 Cod penal ref.la art.76 alin.1 lit.d Cod penal.
În baza art.71 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b și c Cod penal.
În baza art.81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului fixând un termen de încercate de 3 ani.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii în baza art.75 alin.5 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea hotărârii date, instanța de apel a constatat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru fapta comisă pe motivul că faptei îi lipsește latura subiectivă și că dimpotrivă potrivit probatoriului din dosar rezultă vinovăția inculpatului pentru infrac.prev.de art.178 alin.2 Cod penal.
Instanța de apel reține că potrivit expertizei tehnice auto viteza de deplasare a autovehiculului era de 54 km/ și că accidentul nu putea fi evitat nici prin frânare, nici prin ocolire, singura măsura preventivă fiind aceea doar de reducere a vitezei impusă în apropierea trecerii de pietoni.
Din procesul-verbal întocmit la locul accidentului (filele 3-15 dosar urm.pen.), rezultă că victima s-a angajat în traversarea străzii, dinspre stânga spre dreapta (funcție de direcția de mers a autoturismului inculpatului), la momentul impactului aceasta aflându-se la o distanță de aproximativ 1,50 de bordură- fiind acroșată cu partea dreapta față a autoturismului inculpatului(când nu mai avea de parcurs până la trotuar decât aproximativ 1,50 )- victima fiind de asemenea, lovită în partea dreaptă, victima aflându-se în apropierea trecerii de pietoni.
Aceste aspecte sunt reținute și de raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză (fila 35 dosar urm.pen.), precum și din declarația inculpatului dată inițial, în cursul urmăririi penale (filele 53-54 dosar urm.pen.).
Din aceleași probe, mai sus precizate, rezultă că urmele de frânare sunt situate după locul de impact, ceea ce demonstrează că inculpatul nu a efectuat nicio manevră pentru a evita victima.
Potrivit art.158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, așa cum a fost aprobat prin HG nr.85/2003, în vigoare la momentul săvârșirii faptei, prevede următoarele: "Conducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol, la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje".
Se mai precizează de asemenea, că potrivit aceluiași raport de expertiză accidentul nu ar fi putut fi evitat chiar dacă inculpatul ar fi circulat cu 50 km/ atât timp cât inculpatul nu a respectat disp.art.158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, respectiv reducerea vitezei la trecerea de pietoni până la limita evitării oricărui pericol.
Împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul.
Prin motivele de recurs inculpatul, prin apărător, consideră că hotărârea dată de instanța de apel este netemeinică și nelegală în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt prin condamnarea inculpatului.
Se susține că hotărârea de condamnare nu este în concordanță cu probele din dosar și că inculpatul este nevinovat și că nu au fost încălcate disp.art.158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.
Se mai susține că inculpatul a fost consecvent în declarațiile date și faptul că nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, și că dubiul profită acestuia.
Se solicită ca în rejudecare să se caseze hotărârea instanței de apel și să se mențină hotărârea instanței de fond.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Din verificările date(fond și apel) și analiza ansamblului probator, Curtea constată că instanța de apel în reformarea hotărârii instanței de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Din analiza probelor existente la dosar, individual și prin coroborarea acestora, rezultă că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății cu vinovăție.
Acesta nu a luat în conducerea autovehiculului său pe drumurile publice toate măsurile și nu a prevăzut posibilele pericole la momentul apropierii de trecerea pentru pietoni chiar dacă a circulat cu viteza de 54 km/, aproape de limita legală prevăzută de lege.
Potrivit expertizei auto inculpatul a acroșat victima pe trecerea de pietoni creându-i acesteia multiple leziuni (politraumatism) care au condus la decesul acesteia în situația când condițiile de circulație (carosabil uscat și iluminat corespunzător, marcat corespunzător) erau normale.
Rezultă așadar că inculpatul nu a prevăzut pericolul, deși zona era semnalizată corespunzător și nu a redus viteza până la limita de a evita impactul cu victima încălcând astfel disp.art. 158 lit.m și art.155 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, așa cum a fost aprobat prin HG nr.85/2003.
Este adevărat că inculpatul nu are obligația să-și dovedească nevinovăția atât timp cât există asupra faptelor comise prezumția de nevinovăție, însă din probele dosarului coroborate rezultă că inculpatul a comis fapta cu vinovăție ignorând disp.art. 158 lit.m din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.
Instanța de apel în reformarea hotărârii a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică dată faptei corespunzătoare realității și împrejurărilor în care fapta s-a comis.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost corect evidențiate criteriile prev.de art.72 Cod penal, iar sancțiunea aplicată răspunde gradului de pericol social al infracțiunii reținute.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe inculpatul-recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A,fiul lui și, născut la 13.03.1984 în com. jud.G, domiciliat în G, str.- -, -/14,.41, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.507/A/28.11.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.226/8.02.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).
Obligă pe recurentul A la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 iulie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 21.07.2009/Tehnored. - 21.07.2009 /2 ex
Fond: /Apel: -
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Constantin Cârcotă Mița Mârza
