Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 684/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.684/
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
Președinte:dr. - - - președinte secție penală
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Mirela Sorina Popescu
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr.35 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc la data de 29 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra recursului penal formulat, deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.46 din 7 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în baza art.11 pct.2, lit. rap. la art. 10 lit. Cod pr.penală, a fost achitat inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 02.12.1956 în, Turcia, fără antecedente penale, cetățean belgian, căsătorit, 3 copii minori, domiciliat în Belgia, oraș, nr. 23, fără forme legale în comuna, sat, județul A, pentru infracțiunea prev. de art.178 alin. 2 Cod penal.
În baza art.11 pct.2, lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală, același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea prev. de art. art. 89 alin.1 din OUG nr.195/2002.
S-a luat act că numitul, fiul persoanei vătămate G, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 alin. 3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care 1000 lei onorariul interpretului, pentru inculpat s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr.15/P/2007 din 22 mai 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeșa dispus trimiterea în judecată a inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.2 Cod penal și art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002.
In urma cercetării judecătorești, având în vedere și probatoriul administrat în faza de urmărire penală, Judecătoria Curtea d Argeșa reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 31 decembrie 2006, în jurul orelor 18,30, inculpatul - se deplasa, la volanul unui autoturism marca, cu numărul de înmatriculare B- -/07-11 pe DN 7, pe raza localității de A, județul A, în direcția de deplasare dinspre comuna de A, spre comuna.
La km. 40 + 700 inculpatul, care circula cu o viteză de aproximativ 48 Km/, conform mențiunilor din raportul de expertiză tehnică auto nr. 580/21.02.2007, l-a lovit cu partea dreaptă față a autoturismului pe numitul G, care traversase în mod neregulamentar carosabilul din partea spre dreapta, având în vedere sensul de deplasare al autoturismului condus de inculpat. Din conținutul aceluiași raport, a rezultat că impactul dintre autoturism și victimă a avut loc inițial între zona lămpii semnal a ansamblului far dreapta și colțul aripii dreapta față cu zona rinichilor și a bazinului, cu impact între colțul drept al barei de protecție și fața anteromedială a treimilor medii ale gambelor, după care a continuat cu ștergerea victimei de lateralul aripii dreapta față, ceea ce a produs impactul violent între brațul drept și antena exterioară dreapta, momente în care victima a fost proiectată pe acostament intrând în contact puternic cu partea a capului și a corpului de acesta, rămânând apoi paralelă cu carosabilul cu capul spre direcția drumului care ducea înspre barajul și cu picioarele ușor flexate spre scările magazinului,La ", poziție în care a fost găsită victima și de către organele de poliție sosite la fața locului, conform procesului verbal de cercetare la fața locului.
Sesizând zgomotul lovirii de corpul victimei, inculpatul a oprit autoturismul la cca. 20 de locul accidentului pentru câteva secunde, timp în care s-a uitat în oglinzile retrovizoare ale autoturismului și, neobservând nimic în spatele mașinii, nu a mai coborât din aceasta, după care și-a continuat drumul până la locuința sa din comuna, județul
În acest timp, martorul, care se afla la locul accidentului și care purtase anterior o discuție cu victima, a apelat telefonul de urgență cu nr. 112 și a anunțat accidentul.
La fața locului au sosit organele de poliție care au întocmit un proces verbal, dar și o mașină a salvării care l-a transportat pe numitul G la Spitalul Județean A, unde a fost internat și unde a decedat la 2 ore de la internare.
Din raportul de necropsie medico-legală nr.2/B/2007 din 16.01.2007 întocmit de SML A, a rezultat că moartea numitului Gaf ost violentă și a fost cauzată de hemoragia internă determinată de un traumatism abdominal pelvin cu ruptură de aortă și fractură de bazin, leziunile traumatice putându-se produce prin lovire-proiectare, în cadrul unui accident rutier, iar între leziuni și deces există legătură directă de cauzalitate. Același raport de necropsie a relevat faptul că victima era într-o stare avansată de ebrietate având o alcoolemie de 1,90 gr.%
A doua zi, inculpatul a fost depistat de organele de poliție pe când se deplasa la volanul aceluiași autoturism, pe raza comunei de Cu acel prilej inculpatului i s-a luat o primă declarație, în care a arătat că a fost implicat într-un eveniment rutier, fără a-și dea seama ce s-a întâmplat, arătând că intenționa să anunțe în aceeași zi evenimentul rutier la organele de poliție.
Având în vedere probatoriul administrat, instanța de fond a considerat că, în privința celor două fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului -, sunt aplicabile dispozițiile art.10 lit. d Cod pr.penală.
Astfel, în ceea ce privește fapta de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât inculpatului nu i se poate imputa nici una din formele de vinovăție prev. de art. 19 alin. 1 pct. 2 Cod penal.
Instanța a considerat, împotriva celor reținute de procuror în rechizitoriu, că vinovăția exclusivă în producerea accidentului aparține victimei, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a carosabilului, fără să se asigure având, totodată, o stare avansată de ebrietate, raportul de necropsie relevând o alcoolemie de 1,90 gr.%
Din raportul de expertiză tehnică auto a rezultat - arată instanța - că apariția victimei pe carosabil, în sensul de mers al autoturismului condus de inculpat, a fost bruscă și necontrolată, fiind determinată de starea de ebrietate în care se afla, ceea ce a produs influențe mari asupra capacității vizuale a ochiului, cu reducerea acuității vizuale și aprecieri eronate ale distanțelor, pe fondul acestei stări, producându-se o întunecare suplimentară a imaginii, diminuându-se sensibil concentrarea și stabilitatea, raționamentele devenind confuze, accentuându-se tendința reacțiilor spontane, brutale, aspecte care explică traversarea bruscă și necontrolată a carosabilului.
Din conținutul aceluiași raport, a mai reieșit faptul că în momentul impactului, victima se afla pe carosabil, în partea laterală dreapta a autoturismului, având a mai efectua un ultim pas ca să iasă din culoarul de circulație al autoturismului, în vreme ce inculpatul se deplasa cu o viteză de aproximativ 48 Km/. având aprinse luminile de întâlnire în condițiile unui iluminat stradal funcțional, conform procesului verbal de cercetare la fața locului.
Starea de pericol, se arată în raportul de expertiză, a fost generată de victimă în momentul în care a efectuat primul pas pe carosabil, pe sensul de circulație al autoturismului, după trecerea axului drumului, moment în care inculpatul, conform celor precizate de expert, nu mai avea posibilitatea tehnică, privind câmpul vizual spre înainte, să observe victima la marginea carosabilului din stânga și nici alte posibilități de ocolire a acesteia.
- urmare, inculpatul nu a putut observa victima, deoarece, în condițiile în care circula cu faza de întâlnire, s-a constatat că tipul de autoturism condus de acesta era echipat cu un ansamblu de faruri capsulate cu un fascicul asimetric al luminilor de întâlnire care iluminează mai puțin întins sensul opus, (pentru a preveni orbirea participanților la trafic) de unde a apărut persoana vătămată, și iluminează mai intens sensul său de circulație și zona marginii carosabilului pentru a-i conferi mai multe detalii de pe marginea drumului.
Instanța de fond nu a fost de acord cu susținerile parchetului care, atât prin rechizitoriu și cu prilejul dezbaterilor pe fond, a învederat faptul că expertiza efectuată de expertul G nu poate fi luată în considerare, având în vedere că mențiunile și constatările făcute de expert în raportul său, se bazează pe date ipotetice și insuficiente, întrucât inculpatul a părăsit locul accidentului, judecătoria apreciind, dimpotrivă, că acest raport poate să fie luat în considerare.
Cât privește aspectul vis-a-vis de faza luminilor farurilor cu care circula inculpatul, instanța a reținut că, în condițiile unui iluminat stradal funcțional, după cum rezultă din mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului, autoturismul condus de inculpat circula cu luminile de întâlnire (faza scurtă), astfel încât nu s-a putut reține în sarcina sa încălcarea dispozițiilor art.114 alin.1 lit. b din G nr. 1391/2006, cum în mod eronat a susținut procurorul în rechizitoriu. Pentru a reține acest aspect, instanța a înlăturat mențiunile cuprinse în declarațiile martorului -, apreciind că sunt în contradicție cu mențiunile cuprinse în procesul verbal de cercetare la fața locului, care a fost semnat și de această persoană, în calitate de martor asistent, ceea ce presupune că a fost de acord cu aceste mențiuni.
Instanța nu a fost de acord nici cu concluziile parchetului, care a reținut că accidentul de circulație s-a produs atât din culpa victimei, care a traversat strada în mod neregulamentar, cât și din culpa inculpatului -, care a condus autoturismul pe drumurile publice dând dovadă de neatenție și nerespectând dispozițiile legale și măsurile de prevenire, încălcând dispozițiile art.35 din OUG nr.195/2002, ale art.1 din HG nr.1391/2006, art. 48 alin. 1 din OUG nr.195/2002 și pe ale art.114 alin. 1 lit. b din G nr. 1391/2006.
Din contră, instanța a considerat, că victima are culpă exclusivă în producerea accidentului, întrucât prin conduita sa imprudentă a încălcat prevederile art. 72 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, unde se arată că traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic, din materialul probator administrat rezultând faptul că persoana vătămată a traversat carosabilul într-un mod brusc și necontrolat și fără să se asigure.
Instanța de fond a mai avut în vedere la reținerea acestei culpe și dispozițiile art. 72 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, unde se arată că pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise [] sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere, poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul autoturismului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector, astfel că, în acord și cu concluziile expertului, nu a reținut nici o încălcare a normelor rutiere de către inculpat pe sectorul de drum unde a avut loc accidentul.
Totodată, instanța, în susținerea acestei concluzii, nu a luat în considerare cele reținute de procuror în rechizitoriu, cu referire la încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, art. 1 din HG nr. 1391/2006 și ale art. 48 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, întrucât a apreciat că vinovăția inculpatului nu se poate reține doar pe baza încălcării unor astfel de norme cu caracter general cum sunt cele arătate, ce nu prevăd o obligație concretă în sarcina conducătorului auto.
In această privință, cu referire la obligația concretă cuprinsă în art.114 alin.1 lit.b din G nr. 1391/2006, instanța, așa cum s-a arătat mai sus, a considerat că inculpatul a circulat cu luminile de întâlnire, în condițiile funcționării iluminatului stradal, astfel că nu a încălcat această obligație.
- urmare, neexistând nicio încălcare a unei obligații concrete prevăzută de lege la regimul circulației pe drumurile publice, luând în considerație motivația mai sus expusă, prima instanță a apreciat, în consecință, că se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal, reținând numai culpa exclusivă a victimei, achitare dispusă în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală - lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii.
În ceea ce privește cealaltă faptă pentru care a fost trimis în judecată, și anume fapta de părăsire a locului accidentului, prev. și ped. de dispozițiile art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, și în privința acesteia, instanța a apreciat că și în acest caz lipsește vinovăția inculpatului în forma cerută de lege, respectiv intenția, dispunând, în consecință, achitarea pentru această infracțiune, de asemenea în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală.
In acest sens, instanța a reținut, în urma probatoriului administrat în tot cursul procesului penal, că în toate declarațiile date, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței, inculpatul a arătat că a observat, pe când circula în sectorul de drum respectiv, că mașina sa a lovit un obstacol sau un animal, fără să-și dea seama ce anume a lovit.
Singura probă - arată instanța - în care se arată că acesta a acroșat o persoană ce a traversat strada prin fața autoturismului, după care a oprit câteva momente fără să coboare de la volan, plecând apoi întrucât i-a fost frică de cele întâmplate, este numai procesul verbal de depistare din data de 1 ianuarie 2007, unde este cosemnată o atare susținere a inculpatului.
Deoarece, însă, organele de urmărire penală și-au fundamentat acuzațiile pe acest proces verbal, instanța de fond a apreciat că acest mijloc de probă este administrat în mod ilegal deoarece din cuprinsul său lipsește semnătura vreunui martor asistent care să confirme cele consemnate de polițiști, această lacună generând dubii cu privire la aspectele consemnate, mai ales că, în aceeași zi de 1 ianuarie 2007, i s-a mai luat o declarație inculpatului, de data aceasta și în prezența unui martor asistent, în contradicție flagrantă cu cele consemnate de organele de poliție.
- urmare, față de cele arătate, instanța a considerat că susținerile inculpatului sunt corespunzătoare adevărului, în sensul că acesta a crezut că lovitura percepută în partea dreaptă a fost provocată de lovirea unui animal, fiind greu de acceptat, în opinia instanței, ca un om rațional să ia hotărârea să traverseze strada în acele condiții.
Mai mult, arată prima instanță, declarațiile acestuia se coroborează cu declarațiile martorului, proprietarul autoturismului implicat în evenimentul rutier, care a arătat că în seara accidentului a avut o convorbire telefonică cu inculpatul în cursul căreia i s-a relatat că acesta din urmă ar fi lovit un animal și că mașina este ușor avariată. De asemenea, martorul a mai arătat că a convenit cu inculpatul ca a doua zi cei doi să se prezinte la poliție pentru a aduce la cunoștință evenimentul rutier.
La toate acestea, instanța a considerat, că din administrarea materialului probator au mai rezultat și alte indicii care să ducă la concluzia că inculpatul nu a știut că a provocat un accident de circulație în urma căruia să se fi produs moartea unei persoane.
Astfel, din declarațiile martorilor și, martori care au apărut după câteva momente la locul accidentului, a rezultat că inculpatul a pus în mișcare mașina într-un mod normal, fără să demareze puternic, comportament care nu este specific celor care intenționează să părăsească locul accidentului.
De asemenea, arată instanța de fond, inculpatul, în declarațiile sale, a menționat că atunci când i s-a adus la cunoștință că a fost implicat în accidentul de circulație care a dus la decesul numitului G, a fost șocat, iar ulterior aflării acestei vești a contribuit la cheltuielile de înmormântare ale victimei, după cum rezultă din declarațiile numitului, fiul victimei, atitudine care nu implică neapărat recunoașterea vinovăției sale, cum a susținut procurorul în concluzii pe fond, ci denotă mai degrabă un sentiment de omenie.
Tot în declarațiile sale, susține prima instanță, cu referire la prima declarație, luată în data de 1 ianuarie 2007, inculpatul a arătat că intenționa ca în acea zi să se prezinte la organele de poliție pentru a anunța evenimentul rutier din seara zilei de 31 decembrie 2006, după cum convenise cu proprietarul mașinii, martorul, care a confirmat cele spuse de inculpat.
Totodată, în aprecierea nevinovăției, instanța de fond a reținut și atitudinea ulterioară a inculpatului, care nu a încercat să se sustragă cercetărilor efectuate, asupra sa și nici nu a părăsit țara, aceasta demonstrând, în primul rând, că nu a avut reprezentarea comiterii unui accident de circulație iar, în al doilea rând, pe fondul acestei lipse de reprezentare, nu a intenționat să părăsească locul accidentului.
- urmare, instanța, pe aceste considerente, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală, a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, așa cum s-a și menționat mai înainte.
In ceea ce privește latura civilă, s-a lua act că numitul, fiul persoanei vătămate G, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș, care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni, soluția corectă fiind aceea de condamnare.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.35 din 17 februarie 2009, respins ca nefondat apelul declarat de parchet, iar în baza art.190 alin.1 Cod pr.penală, cheltuielile de transport ale interpretului, în sumă de 200 lei, s-a dispus a fi suportate din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a arătat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, stabilind nevinovăția inculpatului sub aspectul ambelor infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, cu referire la infracțiunea de ucidere din culpă, tribunalul a apreciat că subzistă vinovăția exclusivă a victimei în producerea accidentului, care a traversat neregulamentar strada, fără să se asigure, pe fondul unei stări avansate de ebrietate.
- atare, în mod justificat prima instanță a dat eficiență raportului de expertiză tehnico-auto efectuat în cauză, ale cărei concluzii stabilesc împrejurarea că în momentul impactului victima se afla în spațiul de siguranță al autoturismului, inculpatul neavând nici o posibilitate de a evita impactul.
Totodată, tribunalul a considerat că în mod corect s-a reținut că inculpatul a circulat cu luminile de întâlnire, întrucât în zonă funcționa iluminatul stradal, așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului cu mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului, nereținându-se astfel nicio încălcare concretă a vreunei obligații prevăzute de lege privind regimul circulației rutiere, textele legale invocate de procuror stabilind numai cu norme cu caracter general.
Cu privire la cea de-a doua infracțiune reținută în actul de sesizare și pentru care prima instanță a dispus, de asemenea, achitarea, părăsirea locului accidentului, tribunalul consideră că instanța de fond a concluzionat în mod corect că inculpatul nu a avut reprezentarea că a comis un accident ce a avut ca urmare moartea unei persoane, așa cum a rezultat din ansamblul probator analizat de prima instanță sub acest aspect, apreciind, cu referire la evenimentul rutier produs, că a fost vorba despre un animal, întrucât, în mod obișnuit, un om nu ar fi luat hotărârea să traverseze strada în acele condiții, expuse de altfel, în considerentele mai sus exprimate.
De asemenea, tribunalul susține poziția instanței de fond, în sensul că mențiunile cuprinse în procesul verbal de depistare, nu pot fi luate în considerare, pentru că nu a fost întocmit în prezența unui martor asistent, la care adaugă și faptul că ulterior producerii accidentului, inculpatul a fost sincer, susținând că nu a realizat în acel moment al producerii evenimentului rutier, că a lovit un om.
- atare, față de cele arătate, tribunalul a respins apelul declarat de parchet.
Impotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
-Instanțele, și anume atât judecătoria cât și tribunalul, pe latura penală a cauzei, au pronunțat hotărâri greșite de achitare a inculpatului, urmare a unor erori grave cu privire la starea de fapt, caz de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.18 Cod pr.penală.
Astfel, instanțele au desprins, în esență, doar anumite relatări ale martorilor și, martori oculari la producerea accidentului, ce arată în mod expres că la acel moment iluminatul stradal nu funcționa în zona respectivă, iar în momentele premergătoare producerii accidentului, din direcția opusă deplasării autoturismului inculpatului, nu circula nici un vehicul care să lumineze strada.
- urmare, dacă inculpatul ar fi circulat cu o viteză sub 50 km./h și cu faza lungă a luminilor aprinse, rezultă că acesta putea și trebui să observe victima în momentele anterioare producerii accidentului, respectiv din momentul în care acesta se afla la marginea carosabilului de pe sensul opus de circulație al autoturismului inculpatului, de unde s-a angajat în traversarea drumului.
In acest sens, parchetul reține și mențiunea efectuată de expertul G, ce confirmă că dacă inculpatul ar fi circulat cu luminile de drum, conducătorul auto putea și trebuia să observe victima la marginea carosabilului de pe sensul opus de circulație.
Totodată, parchetul mai susține că vinovăția inculpatului este evidentă, având în vedere și condițiile carosabilului unde a avut loc accidentul, un sector de drum uscat, cu o vizibilitate bună, la care adaugă și faptul că autoturismul implicat în accident marca este un autoturism de teren cu o mare proiecție a luminilor, inculpatul este șofer profesionist cu multă experiență, accidentul a avut loc pe direcția de mers a inculpatului, acesta lovind cu partea din față dreapta a autoturismului său victima aflată în poziție verticală, când mai avea un pas până a termina traversarea străzii, toate acestea conducând la concluzia că era imposibil ca inculpatul, dacă ar fi circulat regulamentar, să nu observe victima și să o confunde cu un animal.
Parchetul apreciază, astfel, că în mod eronat instanțele nu au luat în considerare încălcarea de către inculpat a prevederilor legale în materia circulației rutiere, și anume a dispozițiilor art.35 alin.1 din nr.OUG195/2002, art.1 din nr.HG1391/2006 și art.48 alin.1 din nr.OUG195/2002, pentru că vinovăția inculpatului poate fi reținută și pe baza acestor încălcări ale unor norme cu caracter general, la care adaugă și încălcarea obligației concrete prevăzută la art.114 alin.1 lit.b din nr.HG1391/2006, constând în aceea că inculpatul, împotriva legii, a circulat cu luminile de întâlnire, deși trebuia să circule cu luminile de drum, întrucât la momentul producerii accidentului zona nu era iluminată, având astfel posibilitatea să observe orice obstacol survenit.
Așadar, parchetul concluzionează, că se impune condamnarea inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal, reținându-se, față de situația de fapt, așa cum rezultă din întregul probator, și culpa victimei care s-a angajat în traversarea neregulamentară a carosabilului, fără să se asigure pe fondul unei avansate stări de ebrietate.
Cu privire la cealaltă infracțiune, și anume de părăsise a locului accidentului prevăzută de art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, asupra căreia s-a dispus achitarea, parchetul, de asemenea consideră că în mod greșit s-a dispus o atare achitare, întrucât lipsește latura subiectivă, deoarece inculpatul nu a avut reprezentarea comiterii unui accident de circulație, o atare susținere nerezultând din probatoriul administrat.
In acest sens, parchetul arată, în esență, că fiind depistat în trafic în ziua de 1 ianuarie 2007, în jurul orelor 12,00, inculpatul a precizat, conform celor reținute în procesul verbal, că a acroșat o persoană ce traversa strada prin fața autoturismului, pe care a lovit-o, a oprit pentru câteva momente fără să coboare de la volan, și, fiindu-i frică de cele petrecute și-a continuat drumul, fără a se prezenta sau a anunța organele de poliție.
De asemenea, arată parchetul, într-o altă declarație, de această dată ca învinuit, inculpatul arată că după ce a constatat avariile produse la autoturism, și-a dat seama că poate fi vorba și un om, în urma evenimentului rutier în care a fost implicat.
La acestea, parchetul mai învederează și împrejurarea că și, copiii victimei G, au primit de la inculpat suma de 4.000 lei, aceștia neamaiavând pretenții civile, ceea ce înseamnă, implicit, și posibilă recunoaștere indirectă a vinovăției sale.
Față de toate aceste aspecte, parchetul arată că vinovăția inculpatului sub forma intenției este evidentă, întrucât el a știu că a fost implicat într-un accident de circulație cu urmări tragice, a părăsit locul faptei fără să fie preocupat de urmărire accidentului, creând prin atitudinea sa ilicită un pericol evident pentru siguranța circulației, împiedicând sau îngreunând activitatea organelor poliției judiciare, zădărnicind efectuarea unor constatări utile soluționării cauzei, cum ar fi stabilirea vitezei de deplasare a autoturismului condus de inculpat sau stabilirea alcoolemiei în producerea accidentului.
- atare, parchetul concluzionează că inculpatul se face vinovat de infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, soluția legală ce se impunea sub acest aspect fiind a condamnării și nu a achitării inculpatului pentru această infracțiune.
-Cu referire la latura civilă a cauzei, parchetul invocă motivul de nelegalitate, constând în aceea că s-a omis a se dispune citarea în cauză a Spitalului județean A, în calitate de parte civilă, și a "Asigurare-Reasigurare " A, în calitate de asigurător de răspundere civilă.
In acest sens, învederează faptul că victima Gaf ost internat la Spitalul județean A, conform documentelor de spitalizare aflate la dosarul cauzei, iar mașina condusă de către inculpat a fost asigurată la momentul producerii accidentului, la societatea de asigurare menționată, conform poliției de asigurare depusă în cauză, ceea ce impunea, potrivit dispozițiilor legale, citarea ca parte civilă a unității spitalicești menționate, iar potrivit deciziei în interesul legii pronunțată în materie, citarea societății de asigurare.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/14 Cod pr.penală, raportat la cazurile de casare prevăzute de art.385/9 alin.1 Cod pr.penală, curtea reține următoarele:
-In opinia curții, în esență, se constată că deși instanțele de fond și de apel au apreciat că se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, și anume infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 Cod penal, respectiv infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, în cauză a fost comisă o gravă eroare de fapt, caz de casare prevăzut de art.385/9 pct.18 Cod pr.penală, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, fiind întemeiate astfel criticile formulate de parchet.
Astfel, cu privire la vinovăția inculpatului, cu referire la infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art.178 alin.2 Cod penal, curtea arată că față de ansamblul probator administrat în cauză, pe tot parcursul procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății, nu poate fi reținută, exclusiv, culpa numai a victimei accidentului de circulație, apreciind că și inculpatul își are propria sa culpă în producerea acestui accident.
In acest sens, pentru a statua asupra existenței răspunderii penale și a inculpatului, se impune evidențierea, în esență, a stării de fapt ce rezultă din ansamblul probator al cauzei, în funcție de care se poate face o atare analiză, stare de fapt constând în aceea că accidentul s-a produs pe timp de noapte, pe raza comunei, județul A, în direcția de deplasare Curtea de A -, pe partea dreaptă a șoselei, pe direcția de mers a inculpatului, în condițiile din care din sens opus nu circula nici un autovehicul, victima traversând strada de la stânga la dreapta, fiind lovită pe de circulație a autoturismului inculpatului cu partea dreaptă față, când mai avea un pas până a ieși de pe carosabil.
Important este, având în vedere și această stare de fapt, de a aprecia cu privire la culpa și a inculpatului, în raport de împrejurările dacă accidentul a avut loc în condițiile unui iluminat stradal funcțional sau nefuncțional.
Aceasta, deoarece, în aprecierea curții, folosirea luminilor pe timp de noapte în condițiile legii, este esențială în observarea unui pericol sau obstacol pentru circulația publică, ce poate să genereze un posibil accident de circulație.
Astfel, în condițiile unui iluminat stradal funcțional potrivit prevederilor art.114 alin.1 lit.b din Regulament adoptat prin nr.HG1391/2006, conducătorul auto este obligat să circule cu faza scurtă, pe când în cazul unui iluminat public nefuncțional, conducătorul auto este obligat să circule cu faza lungă.
Așadar, folosirea pe timp de noapte și anume, faza lungă (luminile de drum), faza scurtă (luminile de întâlnire), lumini ce asigură vizibilitatea necesară pentru prevenirea oricărui pericol pentru siguranța circulației, este esențial, în aprecierea curții, pentru a se aprecia cu privire la vinovăția conducătorului auto în funcție de încălcarea sau nu a unei obligații concrete cu privire la folosirea luminilor, așa cum este cuprinsă în dispozițiile enunțate ale regulamentului menționat.
Cum textul legal condiționează folosire acestor lumini în funcție de modul cum iluminatul public era funcțional sau nu, curte apreciază că se impune a se stabili dacă la ora și la locul producerii accidentului de circulație, era un iluminat public stradal funcțional sau nefuncțional.
In această privință, spre deosebire de prima instanță și tribunal, curtea consideră că la locul și la ora producerii accidentului iluminatul public era nefuncțional, ceea ce atrăgea obligația inculpatului de a circula cu luminile de drum - faza lungă - și nu cu luminile de întâlnire - faza scurtă - cum a circulat inculpatul în prezenta cauză la momentul producerii evenimentului rutier, așa cum de altfel acesta recunoaște, recunoaștere care se coroborează cu întreg materialul probator al cauzei.
Este adevărat că există, în privința stabilirii împrejurării dacă iluminatul stradal era funcțional sau nu, un proces verbal încheiat de organele de poliție de cercetare la fața locului, din 31 decembrie 2007, orele 22,00, în care se consemnează expres că în locul unde a avut loc accidentul era "iluminat public stradal funcțional" (8 dosar urmărire penală), dar o atare constatare menționată de organele de poliție în acest proces verbal, este infirmată de declarațiile martorilor oculari ce au fost prezenți la locul accidentului, și anume și.
Astfel, martorul (28 dosar urmărire penală) arată că "în momentul impactului pe drum...nu era iluminat public și luminile din fața magazinului... în dreptul căruia s-a întâmplat accidentul, nu erau aprinse, de asemenea, în acel moment pe drum nu erau alte mașini care ar fi putut ilumina drumul", declarație pe care acesta și-o menține și în instanță (18 dosar instanță).
De asemenea, martora (29 dosar urmărire penală) menționează că "pe drum nu funcționa nici o sursă artificială de lumină", declarație pe care și-o menține în instanță (19 dosar instanță).
Acestea sunt susțineri ale martorilor oculari aflați la locul și momentul accidentului, ei fiind cei care discutaseră în prealabil cu victima G, vecinul lor, ce conducea la poartă un grup de colindători în ajun de C, pe care l-au văzut că intenționează să traverseze strada, după care când intenționau să se urce la volan autoturismului lor, au auzit "o bubuitură puternică" și au văzut victima G proiectată în afara părții carosabile de către autoturismul ce circula în acel moment pe șosea.
- atare, aceste depoziții constante ale martorilor oculari și, în opinia curții, înlătură constatarea organelor de poliție care este cu mult ulterioară momentului producerii accidentului, ea fiind făcută la orele 22,00, pe când accidentul a avut loc la orele 18,30, fiind posibil, de pildă, ca la ora survenirii evenimentului rutier, și anume ora 18,30, iluminatul public să fie nefuncțional, apărând, astfel, ca veridică susținerea acestor martori, înlăturându-se, în consecință înscrierile din procesul verbal încheiat de organele de poliție, că iluminatul public era funcțional.
Așadar, inculpatul avea obligația să circule cu lumina de drum - faza lungă - în condițiile în care iluminatul public era nefuncțional, cu atât mai mult cu cât din sens opus nu circula nicio mașină, așa cum susțin acești martori.
Astfel, inculpatul a circulat fără a respecta condițiile regulamentului ce impunea circulația cu fază lungă, pentru a avea vizibilitate maximă în noapte, în așa fel încât să observe și să evite coliziunea cu victima ce se angajase în traversarea străzii.
De altfel, și expertul G, în suplimentul de expertiză întocmit (88 dosar urmărire penală) precizează că în situația în care vizibilitatea era redusă iar iluminatul stradal nefuncțional, inculpatul trebuia să circule cu luminile de drum care trebuie să lumineze la o distanță de cel puțin 200. în acest sens, expertul concluzionând: "Având în vedere câmpul de vizibilitate spre înainte al autoturismului în formă de, la o distanță de 12. având o distanță transversală de 9,5. față de lățimea carosabilului de 7,40. fiind față de locul de angajare a victimei la o distanță de circa 48,27. în condițiile în care luminile de drum trebuia să-l lumineze la o distanță de minim 200. conducătorul auto putea și trebuia să observe victima la marginea carosabilului de pe sensul opus de circulație".
Mai mult, în condițiile unui sector de drum acoperit cu îmbrăcăminte asfaltică uscată, fără denivelări, fără ploaie sau ceață, când nu circula nici o mașină în sens invers, în toate aceste situații sau împrejurări, inculpatul nu a putut efectua nici o manevră de evitare a accidentului prin acționarea sistemului de frânare sau ocolirea victimei, accidentul producându-se chiar pe sa de circulație, coliziunea cu victima având loc în fața mașinii, toate acestea demonstrând, implicit, că inculpatul a circulat prin încălcarea și ignorarea gravă a regulilor privind circulația rutieră, întrucât era normal, având în vedere și experiența sa de conducător auto profesionist de peste 30 de ani, precum și autoturismul condus marca performant, să nu fie implicat într-un asemenea accident rutier.
Astfel, se poate ajunge și la concluzia susținută de parchet că în cauză au fost încălcate de către conducătorul auto prevederile mai generale din nr.OUG195/2002, și anume ale art.35, conform cărora "participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să asigure fluența și siguranța circulație, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor", precum și ale art.48 alin.1 din aceeași ordonanță, potrivit cărora "conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță", prevederi generale ce completează încălcarea concretă a prevederilor art.114 alin.1 lit.b din regulament, privind folosirea luminilor, ce a fost analizată nuanțat mai sus și care constituie principala încălcare ce demonstrează culpa inculpatului.
In același timp, curtea constată că și victima are o culpă în producerea accidentului, întrucât, la rându-i a încălcat dispozițiile art.72 alin.3 din nr.OUG195/2002, unde se arată că traversarea drumului public se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locuri special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora în localități pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
- urmare, traversând carosabilul fără a respecta astfel de prevederi și având o îmbibație alcoolică de 1,90 gr.%o, curtea reține că și victima are o culpă în proporție de 50%, culpă care a fost, de altfel, nuanțată de către instanțe în motivările arătate.
In ceea ce privește cealaltă infracțiune pentru care s-a dispus achitarea, și anume infracțiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art.85 alin.1 din nr.OUG2002, și sub acest aspect, curtea consideră că motivele invocate de parchet sunt întemeiate, atât instanța de fond cât și instanța de apel comițând o eroare gravă de fapt, apreciind în mod greșit că se impune achitarea pentru lipsa unui din elementele constitutive ale infracțiunii, și anume intenția și nu condamnarea sa.
In acest sens, curtea are în vedere recunoașterea chiar a inculpatului consemnată în procesul verbal întocmit de organele de poliție în ziua de 1 ianuarie 2007 (16 dosar urmărire penală), în care arată că "la un moment dat a acroșat o persoană ce a traversat strada prin fața auto pe care a lovit-o, oprind autovehiculul pentru câteva momente, fără să coboare de la volanul acestuia, și fiindu-i frică de cele petrecute și-a continuat drumul fără să se prezinte sau să anunțe poliția despre accidentul petrecut".
Curtea apreciază ca veridică o atare susținere a inculpatului, înlăturând astfel susținerea instanțelor anterioare, că procesul verbal este ilegal, deoarece, din cuprinsul său lipsește semnătura vreunui martor asistent care să confirme cele consemnate de polițiști, eventuala nelegalitate a acestui mijloc de probă susținută de instanțe, neconducând la înlăturarea ca neveridică a declarației inculpatului, declarație dată în momentul depistării în trafic după 18 ore de căutări de către organele de poliție, ce este consemnată în acest proces verbal semnat pe ambele pagini de inculpat.
Mai mult, într-o altă declarație ulterioară de învinuit (21 dosar urmărire penală), inculpatul afirmă că a luat cunoștință de conținutul acestui proces verbal și apoi l-a semnat.
De altfel, nu poate fi adevărată susținerea inculpatului din această ultimă declarație de învinuit, în sensul că "s-ar putea ca șocat de aflarea adevăratei situații de fapt, respectiv că lovisem și omorâsem un om, să fi acceptat să fie consemnată acea frază", dar, în realitate, inițial "le-am declarat polițiștilor că lovisem un corp neidentificat" (21 dosar urmărire penală), această ultimă versiune în contextul arătat, neputând fi acceptată de curte.
Mai mult, în aceeași declarație (20 dosar urmărire penală), inculpatul arată în mod expres "Mi-am pus și problema că poate fi vorba și de un om, dar nu-mi venea să cred pentru că trebuia obligatoriu să-l fi văzut".
Toate aceste declarații, coroborate cu situația de fapt privind locul, momentul și împrejurările în care a avut loc accidentul, conduc la concluzia că inculpatul a avut reprezentarea faptului că a accidentat un om și nu că mașina pe care o conducea ar fi lovit un obstacol sau un animal, fără să-și dea seama, așa cum se susține de prima instanță, susținere la care a achiesat și instanța de apel,
De altfel, aceste instanțe își motivează soluția și prin faptul că aceste ultime declarații ale inculpatului se coroborează cu declarația martorului, care în convorbirea avută cu inculpatul i-ar fi spus că ar fi lovit un animal, motivație, însă, ce nu poate fi pertinentă sau concludentă, având în vedere cele arătate mai sus, vizând recunoașterea implicită a faptului că și-a dat seama că este vorba de un om, motivație, de altfel, de neacceptat sub formula generală, ipotetică utilizată de tribunal că "ar fi greu de crezut că un om rațional s-ar fi încumetat să traverseze strada în acele condiții".
La acestea, se poate adăuga, implicit, și faptul că plata despăgubirilor civile, și anume a sumei de 4.000 lei către fiul victimei, poate însemna o recunoaștere indirectă a vinovăției sale, cu privire la părăsirea locului accidentului.
De menționat, ca o apreciere de ansamblu, că dacă nu ar fi existat, la acel moment martorii oculari și, care au anunțat organele de poliție și au dat detalii despre autoturismul implicat în accidentul de circulație ce a avut loc în ajun de an nou, inculpatul cu greu ar fi fost depistat, depistare care a avut loc, de altfel, la un interval mare de timp, de circa 18 ore.
Astfel, părăsind locul accidentului, inculpatul a îngreunat activitatea organelor poliției judiciare, zădărnicind efectuarea unor constatări utile, așa cum ar fi, de exemplu, eventuala alcoolemie din momentul accidentului sau stabilirea exactă a vitezei de deplasare - de aceea procurorul a susținut întemeiat că nu pot fi luate în considerare concluziile expertizei vizând eventual viteză stabilită de 48 km./h sau ipoteza că accidentul s-a produs în spațiul de siguranță al conducătorului auto, în lipsa datelor necesare - toate aceste date esențiale atât de relevante în privința soluționării unei cauze având ca obiect un accident de circulație, fiind absolut necesare în soluționarea unor cazuri vizând accidentele de circulație, date care nu au putut fi obținute, urmare a comportamentului inculpatului de a părăsi locul accidentului, așa cum s-a arătat mai sus.
Așa fiind, față de cele arătate, curtea în ceea ce privește latura penală a cauzei va admite recursul declarat de parchet, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, va casa în totalitate decizia și, în parte, sentința, înlăturând achitarea inculpatului, iar în baza art.178 alin.2 Cod penal, și art.a89 alin.1 din nr.OUG195/2002, va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, pentru fiecare dintre aceste infracțiuni, urmând a se face, în baza art.33, 34 Cod penal, contopirea pedepselor stabilite, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa ce mai grea.
In ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, curtea consideră că dată fiind lipsa de antecedente penale a inculpatului, faptul că nu a mai săvârșit astfel de infracțiuni la regimul circulației rutiere, una dintre infracțiuni fiind săvârșită sub forma culpei, toate acestea conduc la concluzia că scopul pedepsei la care s-a orientat curtea, poate fi atins și fără executarea acesteia, dispunând astfel, în consecință aplicarea art.81 Cod penal, vizând suspendarea executării pedepsei, cu toate consecințele.
In acest sens, curtea va stabili un termen de încercare potrivit dispozițiilor art.82 Cod penal, iar în baza art.71 alin.1 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a Cod penal - dreptul de a fi ales - precum și lit.b - dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și lit.c - dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, funcție, profesie sau ocupație vizând activitatea de conducător auto.
Totodată, în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, va fi suspendată și executarea pedepselor accesorii menționate.
-In ceea ce privește latura civilă a cauzei, curtea constată că se impune menținerea în rest a dispozițiilor sentinței, arătând, totodată, că acele critici vizând nelegalitatea procedurii de citare a unității spitalicești și a asigurătorului de răspundere civilă, nu pot fi primite, deoarece lipsa de procedură nu poate fi invocată decât de partea care a fost lezată în dreptul său, acest caz neputând fi astfel invocat nici de către procuror, și nici de către instanță, din oficiu.
Așa fiind, față de cele ce preced, curtea, admițând recursul parchetului, va obliga inculpatul, în baza art.191 Cod pr.penală, la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1000 lei reprezintă onorariu interpret și 200 lei onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr.35 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia și în parte sentința penală nr.46 din 7 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr-.
Înlătură achitarea inculpatului - și, în consecință:
- În baza art.178 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare;
- În baza art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002, modificată și completată, condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art.33 și 34 Cod penal, contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.82 Cod penal, stabilește termen de încercare de 4 ani.
Atrage atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a tz.II și lit.b și Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepselor accesorii.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 1000 lei onorariu interpret și 200 lei onorariu avocat oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauza cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Dumitru
dr. - dr.-
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/24 noiembrie 2009
Jud.fond
Jud.apel
Gh.
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Mirela Sorina Popescu, Dumitru
