Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 987/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--07.08.2009

DECIZIA PENALĂ NR.987/

Ședința publică din data de 15.10.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror .

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 217/A din 14.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent asistat de avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, partea vătămată intimată asistată de avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentată SC Asigurări SA de, lipsă partea responsabilă civilmente. Com. Romanien SRL.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul ales al inculpatului solicită încuviințarea efectuării unei noi expertize criminalistice de către Institutul Național de Expertize Criminalistice ale căror cheltuieli le vor suporta și totodată introducerea în dosarul mai sus menționat a unui expert numit de ei.

Apărătorul ales al părții vătămate intimate se opune la cererea formulată.

Procurorul solicită respingerea cererii formulate având în vedere faza procesuală.

Instanța în deliberare respinge cererea formulată având în vedere faza procesuală.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a, coroborat cu prevederile art. 10 lit.d și e și ci art. 47 Cod procedură penală. În subsidiar, în temeiul art. 385¹⁵al. 2 lit.c Cod procedură penală solicită casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probațiunii cu efectuarea unei noi expertize. În susținerea celor solicitate arată că nu s-a apreciat fiecare probă în urma aprecierii tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului; că expertiza efectuată în cauză, nu poate fi reținută ca probă întrucât nu ar respecta datele ce rezultă din schița de la locul accidentului și depozițiile martorilor; că raportul de expertiză a fost efectuat cu încălcarea gravă a dreptului la apărare și la un proces echitabil, că instanțele au încălcat aceste norme legale prin respingerea cererii de a se efectua o nouă expertiză criminalistică în cauză; că nu i s-a dat posibilitatea de a cere un expert recomandat care să efectueze expertiza și că nu a fost înștiințat de efectuarea expertizei. A mai invocat lipsa laturii subiective a infracțiunii, a vinovăției în producerea accidentului, considerând că, în speță, culpa aparține în totalitate biciclistului, deoarece cu toate că a depășit viteza legală pe sectorul de drum, nu avea cum să prevadă că biciclistul intenționează să vireze brusc spre stânga, chiar în fața sa. Susține oral motivele de recurs depuse la dosar. Față de recursul părții vătămate pune concluzii de respingere ca nefondat.

Apărătorul ales al părții vătămate intimate solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat apreciind ca fiind echitabile dispozițiile date de cele două instanțe.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat apreciind iar expertiza efectuată în cauză a fost în mod corect reținută de cele două instanțe iar soluțiile date ca legale și temeinic.

Inculpatul recurent luând cuvântul arată că regretă fapta comisă susținând că nu putea evita accidentul și că biciclistul nu s-a asigurat și nici nu a semnalizat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Constată că prin sentința penală nr. 201/26.01.2008, pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr-, în baza art. 178 alin.2 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului, la 2(doi) ani și 6(sase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

In baza și pe durata prev. de art. 71 cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b cod penal cu excepția dreptului de a alege.

In baza art. 81,82 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4(patru) ani și 6(sase) luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 cod penal.

In baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă și s-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ROMANIAN SRL B,-, Bl.15,.24, sector 5 B și alături asigurătorul de răspundere civilă SC - Asigurări SA B, prin sucursala A, cu sediul în A,-, județul A, la plata către aceasta a sumei de 5.000 lei lei, daune materiale și 40.000 lei, daune morale, asiguratorul urmând să plătească în limita plafonului legal stabilit. S-au respins ca nefondate restul pretențiilor civile ale părții civile.

S-a dispus obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 380 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 19.10.2005, în jurul orelor 14,45, inculpatul a condus autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare B 81 pe str. - din municipiul A și ajungând la intersecția cu str. -, a surprins și accidentat grav pe numitul, care circula pe o bicicletă și a efectuat virajul brusc la stânga, chiar pe trecerea de pietoni, fără să semnalizeze în prealabil sau să se asigure că poate face manevra în siguranță. În urma accidentului a decedat ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral, conform raportului de autopsie medico legal nr. 546/A/07.11.2005.

Accidentul s-a produs atât din culpa victimei care nu a respectat dispozițiile art. 160 alin. 1 și 2 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, întrucât nu a semnalizat și nu s-a asigurat că poate să efectueze manevra de virare stânga, cât și a inculpatului, care nu a respectat dispozițiile art. 155 alin.1, respectiv 158 alin. 1, lit. m din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, întrucât nu a respectat limita maximă de viteză admisă în localități, conform expertizei tehnice auto stabilindu-se că acesta rula cu o viteză de 82 km/, accidentul putând fi evitat în situația în care ar fi rulat cu o viteză de cel mult 66 km/ și nu a redus viteza în zona trecerii de pietoni în situația existenței unui pericol previzibil. Astfel, la locul producerii accidentului - conform procesului de cercetare la fața locului-au fost relevate două urme de frânare cu lungime de 37,50 pe partea, respectiv 38 pe partea dreaptă, ceea ce ilustrează că pericolul apărut în zonă a fost previzibil, respectiv nu se poate vorbi de o virare bruscă a biciclistului, pe care conducătorul auto să nu fi avut posibilitatea să o evite în nici un fel, atât timp cât acesta a acționat sistemul de frânare de la o distanță considerabilă.

Împotriva sentinței penale nr.201/26.01.2008 a declarat apel în termen inculpatul solicitând, desființarea sentinței, achitarea sa conform art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.e) Cod procedură penală și respingerea acțiunii civile. În motivare, inculpatul a arătat că în cauză este incident art.47 Cod penal - cazul fortuit fiind în imposibilitate obiectivă de a prevedea imprudența biciclistului care fără o temeinică asigurare și încălcând regulile de circulație privind schimbarea direcției de mers a apărut brusc în fața autovehiculului condus de inculpat. Totodată, inculpatul a invocat și achitarea sa conform art.11 raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală respectiv lipsa laturii subiective a infracțiunii, inculpatul neacționând cu vreo formă de vinovăția, culpa fiind exclusiv a victimei. Inculpatul a mai arătat că expertul a folosit calcule empirice pentru determinarea unor factori importanți cum ar fi viteza de deplasare. Astfel, nu s-a reținut că greutatea autoturismului nu depășește 700 kg, inconstanța expertului când arată distanța parcursă de biciclist pe lungimea curbei la stânga, reținerea greșită că în urma impactului autoturismul s-a oprit în mijlocul intersecției și atitudinea părtinitoare a expertului care a indicat că victima ar fi avut ca singură obligație aceea de a se asigura. Inculpatul a mai arătat că i s-a încălcat dreptul de a cere un expert recomandat care să efectueze expertiza, nu a fost chemat pentru a i se comunica efectuarea expertizei și a solicitat ca în apel să-i fie încuviințată o nouă expertiză în care a recomandat expertul. Cu privire la acțiunea civilă inculpatul a solicitat respingerea acesteia nefiind vinovat de producerea acestui accident de circulație. Aceste motive au fost reiterate de inculpat prin concluziile scrise.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel în termen și asiguratorul SC Asigurări SA, care a criticat hotărârii sub aspectul laturii civile, invocând că în mod greșit au fost acordate daune materiale, acestea nefiind dovedite cu documente justificative, iar daunele morale sunt exagerate în raport atât cu starea de fapt în care s-a reținut și culpa victimei cât și în raport cu jurisprudența în materie.

Tribunalul Arad prin decizia penală nr. 217/A din 14.07.2009 pronunțată în dosar nr-, în baza art.379 alin.1 pct.2 lit.a) Cod procedură penală a admis apelurile declarate de inculpatul și asiguratorul SC - SA, împotriva sentinței penale nr. 201/26.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Arad și A extins efectele acestuia și asupra părții responsabile civilmente SC Romanian SRL A desființat hotărârea atacată în latura civilă și în consecință:

A respins ca nefondată cererea părții civile de obligare la daune materiale și în consecință a înlăturat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și a asiguratorului la plata către această parte sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale.

A menținut restul dispozițiilor cuprinse în sentința penală atacată.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, respectiv: împrejurarea că vinovați de consecințele accidentul sunt atât inculpatul, care nu a respectat limita de viteză maximă admisă în localitate și nu a redus viteza în apropierea unei treceri de pietoni încălcând dispozițiile art.155 și 158 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, cât și victima care nu s-a asigurat și nici nu a semnalizat manevra de virarea spre stânga, încălcând art.160 alin.1 și 2 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, a rezultat din declarația martorilor audiați în cauză, declarații ce au fost coroborate cu procesul verbal de cercetare la fața locului, expertiza criminalistică efectuată în cauză, planșele foto și raportul de expertiză medico-legală.

S-a constatat că în mod corect prima instanță a coroborat probele administrate, a stabilit starea de fapt și incidența normelor incriminatoare. Tribunalul a constatat că prima instanță a motivat criteriile generale de individualizare a pedepsei prin prisma art.72 Cod penal și apreciat în concret gradul de pericol social al faptei reflectat în obiectul juridic special al normelor juridice lezate respectiv, viața persoanei și siguranța circulației. Totodată a ținut cont și de persoana inculpatului care nu este cunoscută cu antecedente, respectiv de gravitatea faptei comise reflectată în gravitatea urmărilor acțiunii sale respectiv decesul unei persoane. În raport cu cele menționate, tribunalul a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă, în condițiile în care s-a reținut și culpa concurentă a victimei, reflectă toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, acestea fiind evaluate, în mod plural, dându-se relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului.

Cu privire la motivele de apel invocate de inculpat, tribunalul a constatat că deși inculpatul a susținut că în cauză este incident art.47 Cod penal - cazul fortuit, fiind în imposibilitate obiectivă de a prevedea imprudența biciclistului care fără o temeinică asigurare și încălcând regulile de circulație privind schimbarea direcției de mers, a apărut brusc în fața autovehiculului condus de inculpat, s-a constatat că susținerea sa este neîntemeiată.

Pentru a opera dispozițiile art.47 Cod penal, inculpatul trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea intervenția împrejurării care a determinat producerea rezultatului. Imposibilitatea de prevedere trebuie să fie obiectivă, adică să nu fi putut fi prevăzută de nici o persoană, oricât de diligentă ar fi ea. Nu se poate invoca existența cazului fortuit când inculpatul a văzut din timp manevra pe care a efectuat-o participantul la trafic, în speță biciclistul, dar datorită vitezei nelegale nu a mai putut opri în timp pentru a evita accidentul.

Totodată inculpatul a invocat și achitarea sa conform art.11 raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală respectiv lipsa laturii subiective a infracțiunii, inculpatul neacționând cu vreo formă de vinovăția, culpa fiind exclusiv a victimei.

Și această susținere este neîntemeiată, inculpatul acționând în forma culpei, întrucât deși exista prevederea legală de limitare de viteză în localitate, acesta bazându-se pe experiența sa a avut o atitudine de acceptare a rezultatului.

Cu privire la expertiza efectuată în cauză inculpatul a arătat că expertul a folosit calcule empirice pentru determinarea unor factori importanți cum ar fi viteza de deplasare, ori actual există metoda de calcul PC Crash 2000, care este mult mai performantă.

Tribunalul a constatat că potrivit adresei nr.42/23.04.2009 a Laboratorului interjudețean de Expertize Criminalistice T ( 53 dosar în apel Tribunalul Arad ) rezultă că în cauză expertul a folosit metode de calcul date de principiile mecanicii newtoniene, iar pentru calculul vitezei s-a folosit teorema variației energiei cinetice. Totodată, în cadrul programului PC Crash dinamica vehiculelor este definită tot pe relațiile ce exprimă al doilea principiu al mecanicii newtoniene. În privința rezultatelor oferite de cele două metode de calcul nu există diferențe astfel că susținerile inculpatului sunt neîntemeiate, acesta fiind motivul pentru care instanța nu a admis cererea de efectuare a unei noi expertize care să folosească metoda indicată de inculpat.

Cu privire la expertiză, inculpatul a mai invocat că nu s-a reținut că greutatea autoturismului nu depășește 700 kg, că expertul a fost inconstant când a arătat distanța parcursă de biciclist pe lungimea curbei la stânga, că a reținut greșit că în urma impactului autoturismul s-a oprit în mijlocul intersecției și a avut o atitudine părtinitoare indicând că victima ar fi avut ca singură obligație și anume doar aceea de a se asigura.

Analizând expertiza efectuată în cauză tribunalul a constatat că susținerile sunt neîntemeiate. La calculul vitezei s-a utilizat teorema variației energiei cinetice avându-se în vedere, pe lângă constantele fizice, detaliile tehnice ale autovehiculului și spațiul de frânare astfel cum a rezultat din procesul verbal de cercetare la fața locului. Cu privire la distanța parcursă de biciclist pe lungimea curbei la stânga, tribunalul a constatat că nu există diferențe între expunerile expertului, ceea ce a interpretat inculpatul ca fiind inconstanță este în fapt descrierea detaliată a modului în care s-a ajuns la rezultatul constând în momentul declanșării stării de pericol iminent. De asemenea, nu se poate vorbi despre o atitudine părtinitoare a expertului întrucât sarcina acestuia nu a fost de a stabili obligațiile pe care le avea victima sau inculpatul ci de a concluziona în ce condiții putea fi evitat accidentul de circulație. În susținerile orale inculpatul și-a arătat nemulțumirea că expertul a indicat o lungime de peste 46 a urmelor de frână, diferită de cea cuprinsă în procesul verbal de cercetare la fața locului. Și cu privire la acest aspect tribunalul a constatat că inculpatul se află în eroare de interpretare a datelor expertizei. Astfel, expertiza a indicat faptul că distanța la care s-a aflat autoturismul de locul impactuluiîn momentul declanșării stării de pericoliminent era de 46,67. Expertul a indicat spațiul de frânare ca fiind 38 conform procesul verbal de constatare la fața locului 11 dosar urmărire penală.

Inculpatul a mai arătat că i s-a încălcat dreptul de a cere un expert recomandat care să efectueze expertiza, nu a fost chemat pentru a i se comunica efectuarea expertizei și a solicitat ca în apel să-i fie încuviințată o nouă expertiză în care a recomandat expertul.

Aspectele invocate de inculpat sunt nereale, din dosarul de urmărire penală rezultând că la data de 05.02.2007, în prezența apărătorului ales, i s-a adus la cunoștință că se va efectua expertiza criminalistică, stabilindu-se în contradictoriu obiectivele, inculpatul indicând personal un obiectiv suplimentar - la ce viteză putea fi evitat accidentul de circulație. Inculpatul, deși consiliat de avocat nu a dorit să uzeze de dreptul său de a indica un expert, astfel că nu poate invoca ulterior renunțarea la acest drept.

Cu privire la apelul declarat de asigurator, tribunalul a constatat că în privința acestei părți criticile vizează latura civilă a cauzei respectiv, acordarea de daune materiale, acestea nefiind dovedite cu documente justificative, iar daunele morale sunt exagerate în raport atât cu starea de fapt în care s-a reținut și culpa victimei cât și în raport cu jurisprudența în materie.

Analizând aceste susțineri, s-a reținut că partea civilă a solicitat despăgubiri în cuantum total de - lei din care 5000 lei cu titlu de daune materiale și - lei daune morale (21 dosar primă instanță). Partea civilă nu a indicat oral sau în scris în ce au constat daunele materiale indicate. În dovedirea pretențiilor s-a administrat proba cu martori fiind audiat un singur martor - (98 dosar primă instanță).

Verificând modul în care prima instanță a soluționat acțiunea civilă s-a constatat că a acordat părții civile suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale și 40000 lei cu titlu de daune morale. Motivarea instanței este lapidară și fără trimitere la probele administrate în proces indicând că s-ar fi cumpărat "coșciug, cruce, prosoape, lumânări, masă de pomenire etc" Tribunalul a constatat că nelegal prima instanță a admis valori globale fără o verificare a susținerilor părții civile, în condițiile în care martorul audiat nu a putut relata detalii privind valoarea bunurilor achiziționate de partea civilă și numărul participanților la ritualul religios. Tribunalul a admis că în acele momente partea civilă nu putea preconstitui probe dar, întinderea prejudiciului material putea fi dovedit prin înscrisurile primite la cumpărarea de bunuri, care coroborate cu declarații de martor puteau să ofere suficiente garanții împotriva arbitrariului. Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că întinderea prejudiciului constând în daunele materiale nu a fost dovedită, apelul asiguratorului fiind fondat sub acest aspect.

În privința practicii judiciare invocate de asigurator în materia daunelor morale, tribunalul reamintește că deși aceasta nu este izvor de drept ar putea fi avută în vedere doar în situația unei jurisprudențe consacrate, ceea ce nu este cazul. Or, în această materie a daunelor morale nu se poate vorbi de un cost al vieții sau al suferinței ci instanțele sunt obligate să analizeze în raport de particularitățile fiecărui caz. În cauză, partea civilă locuia împreună cu tatăl său, un om care deși în vârstă era activ și își susținea moral fiica. În urma decesului acestuia este incontestabil că părții civile i s-au creat suferințe ce justifică acordarea de daune morale. S-a constatat că în mod temeinic a soluționat această cerere prima instanță, care a avut în vedere culpa comună în producerea accidentului și prejudiciul efectiv creat, sub acest aspect susținerile asiguratorului fiind nefondate.

Efectul extensiv al apelului este instituit de lege pentru a da posibilitatea ca această cale de atac să folosească părților ce aparțin aceluiași grup procesual, iar soluția dată cauzei să fie concordantă pentru toate persoanele aflata în situație identică. Reținând acest principiu tribunalul a extins efectele apelului și asupra părții responsabile civilmente.

Față de cele arătate, tribunalul în baza art.379 alin.1 pct.2 lit.a) Cod procedură penală a admis apelurile declarate de inculpatul și asiguratorul SC - SA, împotriva sentinței penale nr. 201/26.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Arad și a extins efectele acestuia și asupra părții responsabile civilmente SC Romanian SRL A desființat hotărârea atacată în latura civilă și în consecință: a respins ca nefondată cererea părții civile de obligare la daune materiale și în a înlăturat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și a asiguratorului la plata către această parte sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale.

A menținut restul dispozițiilor cuprinse în sentința penală atacată.

Împotriva deciziei penale nr. 217/A/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arada declarat recurs, în termen legal, inculpatul solicitând ca în temeiul art. 385¹⁵alin. 2 lit. b să C.P.P. se dispună casarea hotărârilor atacate și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d și e și Cod Penal art. 47.Cod Penal; iar, în subsidiar, casarea cu trimitere a cauzei la instanța de fond pentru rejudecare conform art. 385¹⁵alin. 2 lit. c C.P.P. pentru completarea probațiunii cu efectuarea unei noi expertize.

În motivarea recursului, inculpatul a susținut că instanțele de fond, în special instanța de apel, ar fi încălcat prevederile art. 63 alin. 2.C.P.P. prin aceea că nu au apreciat fiecare probă în urma aprecierii tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. În acest sens, inculpatul a învederat că instanța nu s-a pronunțat asupra probei cu martori, respectiv nu s-a pronunțat cu privire la depozițiile martorelor Timea și care au fost prezente la locul accidentului de circulație și au relatat în mod amănunțit ceea ce s-a întâmplat, martore care nu au fost audiate de instanța de apel; nu a coroborat prevederile legale privind fapta biciclistului, respectiv art. 54 din OUG nr. 195/2002, art. 107 (1) și art. 161 (1) din nr.HG 1391/2006 cu depozițiile celor două martore și afirmația expertului că biciclistul a creat starea de pericol prin încălcarea legii. Totodată, s-a arătat că pericolul nu putea fi prevăzut deoarece și din actele premergătoare în cauză rezultă că vina exclusivă aparține biciclistului, care nu a respectat schimbarea direcției de mers, virând brusc spre stânga, fără să semnalizeze sau să se asigure în prealabil că poate face acest lucru în siguranță, trecând brusc pe trecerea de pietoni, în loc să se încadreze la virarea la dreapta, prin axul intersecției, încălcând astfel disp. art. 1 respectiv art. 161 al. 1 lit. o și p din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, invocând incidența cazului fortuit prev. de art. 47.Cod Penal Inculpatul recurent a mai subliniat că nu putea să prevadă iminența unui pericol deoarece fiind pe a treia, de viteză, avea prioritate de mers în fața oricărui vehicul care își schimbă sensul de mers trecând pe a treia, că biciclistul a încălcat mai multe reguli de circulație pe care nu le putea prevedea, respectiv: - neacordarea priorității de trecere, - neasigurarea la schimbarea direcției de mers, - nesemnalizarea intenției schimbării sensului de mers, - încălcarea obligației de a schimba sensul de mers în axul intersecției. Pe de altă parte, inculpatul a invocat lipsa laturii subiective a infracțiunii, a vinovăției în producerea accidentului, considerând că, în speță, culpa aparține în totalitate biciclistului, deoarece cu toate că a depășit viteza legală pe sectorul de drum, nu avea cum să prevadă că biciclistul intenționează să vireze brusc spre stânga, chiar în fața sa; respectiv, că este înfrânt raportul de cauzalitate între fapta sa de a circula cu o viteză mai mare și producerea accidentului, deoarece viteza mai mare, prin ea însăși, nu putea să producă un accident dacă biciclistul nu ar fi încălcat regulile de circulație. În ce privește expertiza efectuată în cauză, inculpatul a susținut că nu poate fi reținută ca probă întrucât nu ar respecta datele ce rezultă din schița de la locul accidentului și depozițiile martorilor; că raportul de expertiză a fost efectuat cu încălcarea gravă a dreptului la apărare și la un proces echitabil, drepturi garantate de art. 21 din Constituție, de dispozițiile Codului d e procedură penală și art. 6 CEDO; că instanțele au încălcat aceste norme legale prin respingerea cererii de a se efectua o nouă expertiză criminalistică în cauză; că sunt întrunite condițiile cerute de art. 197 alin. 1.C.P.P. prin aceea că la efectuarea expertizei nu au fost respectate prevederile legale în materie, respectiv art. 118 alin. 3.C.P.P. prin aceea că nu i s-a dat posibilitatea de a cere un expert recomandat care să efectueze expertiza, că nu a fost înștiințat de efectuarea expertizei; art. 120 alin. 1.C.P.P. potrivit cărora trebuia să fie chemat pentru a li se comunica efectuarea expertizei; încălcarea art. 120 alin. 3.C.P.P. privind drepturilor de a fi încunoștințat despre dreptul de a numi un expert care să participe la expertiză; că raportul de expertiză conține date insuficiente, o parte din date sunt total eronate, metodele folosite sunt false, rezultatul fiind fundamental greșit. Referitor la latura civilă, inculpatul a susținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale întrucât nu se face vinovat de producerea accidentului; că daunele morale în cuantum de 40.000 lei acordate părții civile și daunele materiale sunt nedovedite.

Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P., instanța constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În prealabil, instanța constată că motivele de recurs invocate de inculpat au constituit și obiectul criticilor din apel, fiind înlăturate corect și argumentat de Tribunalul Arad. Astfel, în ceea ce privește expertiza tehnică judiciară, într-adevăr în declarația dată de inculpat în data de 05.02.2007 (fila 67 verso dosar UP), acesta arată că este de acord cu obiectivele expertizei tehnice auto, fiind asistat de apărător și indicând un obiectiv propriu. Inculpatul nu a solicitat să fie reprezentat de un expert desemnat de el, iar în data de 29.10.2007, când a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză nu a invocat încălcarea vreunui drept procesual. Ori în condițiile în care inculpatului i s-ar fi încălcat anumite drepturi procesuale în ce privește procedura de administrare a expertizei, acestea puteau atrage cel mult nulitatea relativă care trebuia invocată în condițiile art. 197 alin. 4.C.P.P. respectiv în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen când partea a lipsit la efectuarea actului, respectiv la comunicarea raportului în cursul urmăririi penale.

În ce privește metodele utilizate de expertul judiciar, instanța reține că prin adresa nr. 42/2007 din 23.04.2009 Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Tac omunicat metodologia utilizată cu mențiunea că adoptarea unei anumite metode de calcul la efectuarea expertizei este la latitudinea exclusivă a expertului atâta timp cât este validată științific. Potrivit dispozițiilor art. 116.C.P.P. efectuarea expertizei este dispusă în cazul în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată constată că sunt necesare cunoștințele unui expert. Expertiza fiind, potrivit art. 64.C.P.P. un mijloc de probă, concluziile acesteia nu au o valoare dinainte stabilită, ci se apreciază de către instanța de judecată, care le dă relevanța probatorie numai în măsura în care se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Astfel, martorii Timea (fila 56-57 dosar UP, menținută în fața primei instanțe) și (fila 58-59 dosar UP menținută în fața primei instanțe) confirmă concluziile raportului de expertiză susținând că autoturismul condus de inculpat avea o viteză "cam mare" și "a mers înfrânat pe o distanță mare", respectiv "a frânat brusc dar mașina nu s-a oprit".

În mod corect instanțele de fond au reținut culpa comună a victimei și inculpatului, respectiv culpa victimei care nu a respectat dispozițiile art. 160 alin. 1 și 2 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 întrucât nu a semnalizat și nu s-a asigurat că poate să efectueze manevra de virare stânga, și culpa inculpatului care nu a respectat dispozițiile art. 155 alin. 1 și 158 alin. 1 lit. m din același regulament, întrucât nu a respectat limita maximă de viteză admisă în localitate și nu a redus viteza în zona trecerii de pietoni. În acest sens, raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că viteza inițială de deplasare a autoturismului marca Daewoo, cu număr de înmatriculare B 81, a fost de cca. 82 km/; că viteza de la care accidentul putea fi evitat prin frânare de către conducătorul auto a fost de cca. 66 km/; respectiv că evenimentul rutier putea fi prevenit, în primul rând, de victimă dacă nu ar fi efectuat manevra de virare spre stânga fără să se asigure, dar și că depășirea vitezei maxime admise de către conducătorul auto se află în strânsă legătură de cauzalitate cu producerea accidentului.

În cauză, în mod corect s-a constat de către instanțele de fond că nu se impune efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare, concluziile raportului de expertiză coroborându-se cu declarațiile martorilor sus menționați și dovedind obiectivitatea expertului câtă vreme sunt relevate și aspectele în favoarea inculpatului.

Inculpatul a mai invocat în cauză și incidența cazului fortuit, prin aceea că nu putea să prevadă comportamentul victimei care nu a respectat dispozițiile legale, aspect pe care instanța nu și-l însușește. Potrivit art. 47 din Codul penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală al cărui rezultat este consecința unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută. pentru cazul fortuit este faptul că acțiunea sau inacțiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos, datorită intervenției unei forțe a cărei apariție nu a putut fi prevăzută și care produce în fapt acel rezultat. Imposibilitatea de prevedere, în cazul fortuit, a intervenției forței străine care a determinat producerea rezultatului socialmente periculos, trebuie să fie generală și obiectivă, ține de limitele generale omenești ale posibilității de prevedere. În considerarea textului legal, împrejurarea invocată nu constituie caz fortuit, deoarece inculpatul putea să evite producerea accidentului dacă circula cu viteza legală admisă în localitate, cu atât mai mult cu cât, așa cum a reținut și instanța de apel, urmele de frânare dovedesc că a observat de la distanță conduita biciclistului și legea circulației însăși îl obliga să aibă un comportament preventiv, în sensul de a reduce viteza în zona trecerii de pietoni. Chiar și declarațiile martorilor Timea (fila 56-57 dosar UP, menținută în fața primei instanțe) și (fila 58-59 dosar UP menținută în fața primei instanțe) conduc la această concluzie, ei susținând că "autoturismul a mers înfrânat pe o distanță mare înainte de producerea accidentului".

În motivele de recurs, inculpatul a mai criticat și faptul că martorii Timea și nu au mai fost audiate de instanța de apel și că nu s-ar fi ținut cont de depozițiile acestora, aspecte nefondate. Astfel, martorele au fost audiate în faza de urmărire penală și de către prima instanță, iar potrivit art. 378 alin. 1.C.P.P. instanța de apel nu are obligația de a le reaudia. Totodată, se constată că prima instanță a menționat în considerentele hotărârii probele care s-au coroborat pentru a se deduce starea de fapt, între care și declarațiile martorilor, reținându-se aspectul invocat de inculpat, acela că victima, care circula cu bicicleta, a efectuat virajul brusc la stânga, chiar pe trecerea de pietoni, fără să semnalizeze în prealabil sau să se asigure că poate face manevra în siguranță. Mai trebuie avut în vede însă, că din declarațiile acelorași martori, s-a reținut și conduita culpabilă a inculpatului, neputând fi înlăturate parțial câtă vreme se coroborează cu constatările și concluziile raportului de expertiză și nici reținute numai aspectele care servesc intereselor inculpatului.

În ce privește latura civilă, instanța constată că în mod corect aceasta a fost soluționată prin hotărârile atacate. Susținerea inculpatului în sensul absenței raportului de cauzalitate între fapta sa și prejudiciu sunt contrazise de aspectele anterior expuse. Referitor la daunele materiale în cuantum de 5.000 lei, instanța de recurs constată că prin decizia penală nr. 217/A/2009 a Tribunalului Arads -a înlăturat dispoziția de plată a acestora, criticile inculpatului rămânând fără obiect. Pe de altă parte, modul de soluționare a cererii de acordare a daunelor morale este corect, ținând cont de culpa comună a victimei și suferințele pricinuite părții civile prin pierderea tatălui său. Instanța de recurs apreciază că suma de 40.000 lei, acordată cu titlu de daune morale, este rezonabilă și la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferințele părții civile, culpa victimei, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Astfel, în urma accidentului a survenit decesul victimei, în vârstă de 84 de ani, a cărui fiică este partea civilă, decesul survenind la patru zile după evenimentul rutier, timp în care acesta a fost internat. Totodată, din declarațiile martorului a rezultat că partea civilă a fost preocupată de starea de sănătate a victimei, a avut suferințe deosebit de mari în urma pierderii tatălui său, mai ales că era singurul părinte rămas în viață și că locuia cu acesta. Susținerile inculpatului în sensul că partea civilă probabil că nu mai avea acces la pensia unui tată care încurca traficul auto, deplasându-se pe bicicletă, printre autovehicule, nu sunt relevante în individualizarea daunelor morale. Acestea vizează suferința resimțită la nivelul forului interior, al psihicului, sentimentele de afecțiune față de părinți nedepinzând de aspecte materiale și conduita acestora în trafic, de vârsta acestora.

Față de cele anterior arătate, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 217/A/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad.

În temeiul art. 192 alin. 2.p Cod Penal, având în vedere culpa procesuală a inculpatului în declararea unei căi de atac nefondate, îl va obliga la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art.38¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.217/A/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 15.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 26.10.2009

Tehnored.

2ex/ 26.10.2009

Prima inst. - Jud.

Inst. apel, - Trib.