Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 1069/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.321 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.1069
Ședința publică de la 2 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Claudia Lăutaru JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr.171 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a p, iar la art.10 lit.1p, arătând că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au ignorat întregul material probatoriu administrat, din care rezultă că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptei, ci dimpotrivă, el a fost victima agresiunii exercitată de lucrătorii de poliție, fiind incidente dispozițiile art. 3859pct.18
C.P.P.Solicită să se aibă în vedere că martorii și-au schimbat declarațiile date la urmărirea penală, susținând că au fost obligați de organele de urmărire penală să declare împotriva inculpatului, astfel că raportat la aceste aspecte nu se poate aprecia că fapta săvârșită prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere modul, mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, persoana inculpatului. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate prin decizia apelată, arătând că raportat la împrejurările faptei, faptul că a acționat în stare de provocare, gravitatea acesteia și circumstanțele personale ale inculpatului, care are în îngrijire doi copii minori și a avut o bună conduită anterior, pedeapsa aplicată este prea aspră.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul a solicitat respingerea recursului ca nefundat arătând că instanța de fond și apel au apreciat corect probele administrate, au stabilit corect vinovăția inculpatului, pedeapsa a fost just individualizată, iar raportat la gravitatea faptei, împrejurările săvârșirii nu se poate aprecia că fapta săvârșită nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a achiesat la concluziile apărătorului ales.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr.326 din 13.04.2009, Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art.334 Cod pr.penală, a respins cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptei din art.321 alin.1 Cod penal, în art.321 alin.2 Cod penal, ca neîntemeiată.
În baza art.321 alin.1 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului G - fiul lui și, născut la data de 14.03.1975 în S, jud. O, cu domiciliul în com. Găneasa, jud.O, P- -, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, din care 2 ani pedeapsă și 2 ani interval de timp, reprezentând termen de încercare.
Pe perioada termenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.863Cod penal: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l t; să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile; să comunice și justifice orice schimbare a locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art.359 Cod pr. penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art.864Cod penal.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit.a teza finală și lit.b Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.
A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr.3604/P/2008 din 27.11.2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr- a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal, constând în aceea că la data de 10 august 2008 produs un accident de circulație, după care a tulburat ordinea și liniștea publică pe raza comunei Găneasa, jud. O, prin proferarea de cuvinte jignitoare, cât și prin manifestări violente care au provocat indignarea cetățenilor.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul G locuiește în comuna Găneasa, județul O, iar în ziua de 10.08.2008 se afla la un bar din imediata apropiere a drumului național și a Primăriei locale, unde consuma bere. În jurul orei 16.45 inculpatul fiind singur a pornit autoturismul Audi A 6 cu nr. -, deplasându-se în manevra de mers înapoi pe drumul național, fapt ce a condus la lovirea de către inculpat cu autoturismul său a autotirului cu nr.- condus regulamentar pe drumul național de martorul care se deplasa din direcția S - Găneasa și care l-a avertizat sonor pe inculpat în legătură cu manevra neregulamentară efectuată. După accident, cele două autovehicule au fost trase cât mai în afara părții carosabile, în imediata apropiere a Primăriei. De la volanul autoturismului Audi A 6 coborât inculpatul având în mână o cutie de bere, a devenit agresiv, a mers la cabina tirului și a început să lovească în aceasta cu pumnii, de teamă șoferul încuindu-se în cabină. La fața locului s-au strâns mai multe persoane și a sosit un polițist de la Postul de Poliție Găneasa, încercând să stabilească împrejurările producerii accidentului, timp în care inculpatul s-a manifestat violent, în sensul că aducea injurii persoanelor prezente, inclusiv polițistului, a provocat scandal public, fiind necesară pentru aplanarea scandalului public intervenția lucrătorilor de poliție de la Postul de Poliție Găneasa și ulterior a celor de la circulație veniți la fața locului. Întrucât inculpatul a continuat să se manifeste în public de natură să atingă bunele moravuri și să liniștea publică, proferând cuvinte injurioase, lucrătorii de poliție au solicitat intervenția serviciului special al poliției (mascați) pentru aplanarea întregului incident provocat de inculpat.
La stabilirea acestei situații de fapt, respectiv a vinovăției inculpatului, prima instanță a avut în vedere declarațiile martorilor - date pe parcursul procesului penal, respectiv ale martorilor, dar și celelalte declarații ale martorilor "nuanțate" - pe parcursul cercetării judecătorești, din care a rezultat că inculpatul a tulburat ordinea și liniștea publică și a provocat scandal public cu acea ocazie, precum și rapoartele întocmite de lucrătorii de poliție cu ocazia raportării acestui eveniment organelor ierarhice.
S-a apreciat că fapta inculpatului G întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin.1 Cod penal, reținându-se că prin manifestările fizice violente, expresiile jignitoare proferate de către inculpat s-a adus atingere ordinii și liniștii publice și s-a creat un sentiment de indignare în cadrul colectivității de oameni aflată la fața locului, față de care inculpatul s-a manifestat violent fizic și verbal, infracțiune săvârșită cu intenție directă și pentru care s-a dispus condamnarea acestuia având în vedere și dispoz. art.345 alin.2
C.P.P.În raport de încadrarea în drept, reținută conform probelor administrate și situației de fapt expuse, instanța de fond, având în vedere dispoz. art.334C. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului G din art.321 alin.1C.p. în art.321alin.1 și 2C.p. ca neîntemeiată, apreciind că probele administrate nu au făcut dovada că s-a tulburat grav ordinea și liniștea publică, că nici o autoritate din cele implicate nu au înaintat și nu au prezentat înscrisuri în acest sens.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a ținut seama de dispozițiile art.52 și art.72 Cod penal, de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările concrete in care a fost săvârșită fapta, precum si de circumstanțele personale ale inculpatului.
S-a apreciat că scopul preventiv-educativ si sancționator al pedepsei și al legii penale poate fi atins în cauză prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile art.861Cod penal, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, s-a prezentat în fața organelor judiciare, astfel încât a apreciat că scopul pedepsei și al legii penale se poate realiza și fără privarea de libertate, iar această modalitate de executare va constitui un avertisment suficient și îndestulător pentru ca inculpatul să nu mai persevereze în săvârșirea de noi infracțiuni.
Pe perioada termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art.863Cod penal, să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l t; să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile;să comunice și să justifice orice schimbare a locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art.359 Cod pr.penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art.86 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă în termenul de încercare se va sustrage cu rea credință de la măsurile de supraveghere ce-i vor fi impuse.
Au fost expuse disp. art.71 alin.1 și 2 Cod penal, conform cărora "pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prev. de art.64C.p., iar condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1lit.a teza finală și lit.bC.p. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, pana la grațierea totala sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei".
În baza art.71 al.2 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal, cu referire la art.8 CEDO, cauza Sabou și împotriva României și cauza Hirst contra Marii Britanii, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul G, formulând în scris motive de apel prin intermediul apărătorului ales la data de 23.06.2009.
Sentința a fost criticată sub aspectul netemeiniciei în sensul că probele administrate în cauză nu au fost corect apreciate de către prima instanță care nu a avut în vedere faptul că în fața instanței martorii și-au schimbat declarațiile date în cursul urmăririi penale și în consecință situația de fapt a fost reținută în mod eronat în cauză.
Apelantul inculpat a susținut că împrejurarea care a produs scandal public și a determinat indignarea cetățenilor a fost în realitate comportamentul organelor de poliție care l-au lipsit de libertate și l-au agresat fizic și psihic, i-au pus cătușe și l-au lovit fără drept, încălcându-i astfel drepturile și libertățile cetățenești, precizând că în urma loviturilor primite în acele împrejurări a avut nevoie de 5-6 zile îngrijiri medicale conform certificatului medico legal nr.1088/C/11.08.2008.
Inculpatul a mai susținut că nu a amenințat și nu a insultat nici o persoană, nu a produs scandal și nu a tulburat liniștea publică dar era supărat întrucât i se lovise autoturismul în ziua de 10.08.2008 în timp ce la volan se afla fratele său, de un care circula în direcția S - C în dreptul Primăriei Găneasa și nu avea o distanță regulamentară față de autoturismul din fața sa, a avut o discuție cu șoferul tirului în sensul că i-a solicitat acestuia asigurarea pentru a efectua reparațiile necesare la autoturism dar nu a adresat injurii acestuia. S-a mai arătat că au venit la fața locului organele de poliție care au ridicat documentele și s-au deplasat la Postul de poliție împreună cu fratele inculpatului și șoferul tirului, iar după aproximativ 20 minute fratele său a venit și i-a spus că nu i se eliberează dovadă de circulație, împrejurare în care inculpatul s-a deplasat împreună cu fratele său la Postul de poliție solicitând eliberarea dovezii și încheierea procesului verbal de contravenție pentru a-și putea repara autoturismul dar organele de poliție nu au rezolvat această problemă, ci l-au tras în interior și i-au aplicat mai multe lovituri.
S-a invocat că în mod greșit sentința instanței s-a bazat pe declarațiile șoferului -ului care ar fi acroșat mașina inculpatului și a concubinei acestuia, că au fost apreciate greșit declarațiile martorilor, și, care au descris expres comportamentul manifestat de inculpat în acele împrejurări, faptul că nu a fost blocat traficul și nu l-au auzit pe inculpat adresând injurii, nu au auzit, scandal, iar martora a susținut chiar că în cursul urmăririi penale nu a scris și nu i s-a citit declarația și a fost amenințată de lucrătorii de poliție cu amenda, iar martorul a confirmat faptul că a solicitat să i se elibereze dovada de reparație a autoturismului dar a fost refuzat, că nu a adresat injurii și nu a provocat scandal văzându-l însă cu cătușe la mâini și lovit la cap, în sens similar fiind și declarația martorului.
Apelantul inculpat a mai invocat faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la încălcarea art.3 și 5 din CEDO privind interzicerea torturii și respectarea dreptului la libertate și siguranță, drepturi care i-au fost încălcate în mod evident de organele de poliție.
Acesta a susținut că doar a cerut să i se elibereze dovadă pentru reparație, dar nu a injuriat și nu a lovit nici șoferul -ului și nici vreun polițist, cu toate că atitudinea manifestată de lucrătorii de poliție și împrejurarea că autoturismul pe care abia îl achiziționase fusese lovit au fost de natură să- determine o stare de nemulțumire. Pentru toate aceste motive a solicitat achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.1Cod pr.penală, susținând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni având în vedere modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă și persoana inculpatului, invocându-se că acesta nu săvârșit o infracțiune și cel mult ar fi vorba de o contravenție.
Prin decizia penală nr. 171 din 8 iulie 2009, Tribunalul O l t, a admis apelul declarat de apelantul inculpat, a desființat în parte sentința sub aspect penal în sensul că a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art.321 alin.1 Cod penal, de la 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și a înlăturat aplicarea dispoz.art.861, 863, art.359 corob. cu art.864Cod penal, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza dispozițiilor art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe o durată de 3 ani și 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit conform art.82 alin.1 Cod penal.
În baza art.359 alin.1 Cod pr.penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul soluționării apelului, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu, vor fi avansate din bugetul Ministerului Justiției către Baroul O l t, pentru asigurarea asistenței juridice a apelantului inculpat până la termenul de judecată din data de 1 iulie 2009.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță a procedat conform dispozițiilor legale ce reglementează judecata și aprecierea probelor, a cercetat existența faptei comise și elementele constitutive ale infracțiunii corespunzătoare, în raport de care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, a reținut în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului în forma intenției directe, în raport de infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice de prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal.
Tribunalul a apreciat că prima instanță, la stabilirea situației de fapt, a administrat în mod nemijlocit probele necesare, le-a analizat și apreciat în mod just, a examinat toate aceste probe conform art.63 alin.2C. în ansamblu și în vederea stabilirii adevărului, respectând întocmai toate aceste dispoziții legale, dar și cele prev. de art.3 privind C.P.P. aflarea adevărului, astfel că, în mod legal și temeinic s-a dispus condamnarea inculpatului, în cauză fiind realizate cerințele art.345 alin.2 C.P.P. iar împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii comise, nesusținută de probe concludente care să înlăture aspectele rezultate din toate celelalte probe existente, administrate și examinate conform dispozițiilor legale expuse, nu este de natură să demonstreze nevinovăția acestuia.
În ceea ce privește motivul de apel susținut de apărătorul ales al apelantului inculpat sub acest aspect, respectiv reținerea greșită a situației de fapt ca urmare a aprecierii de asemenea greșite a declarațiile martorelor, și, s-a constatat că este nefondat și infirmat de probele administrate în cauză. Astfel, din examinarea chiar a declarației martorei, cu privire la care s-a susținut în motivele de apel că a fost apreciată greșit de prima instanță, a rezultat că aceasta atât în cursul urmăririi penale, dar și cu prilejul audierii nemijlocite de prima instanță, a declarat că a observat în mod nemijlocit incidentul în care a fost implicat inculpatul, că inițial a auzit un zgomot puternic apoi a văzut două autoturisme avariate, iar la fața locului pe inculpat, șoferul -ului și o femeie, împrejurări în care inculpatul a adresat multiple injurii șoferului -ului, a adresat injurii și martorei, a observat că inculpatul avea în mână o cutie, martora afirmând că nu ar putea preciza cu certitudine dacă era o cutie cu bere sau cu suc, menționând însă că inculpatul lovit cu piciorul în respectiva cutie peste cetățenii care se strânseseră la fața locului, că ulterior la fața locului a venit și un lucrător de poliție, iar inculpatul a adresat injurii și la modul general și polițistului-fila 69ds.fond, fil27-30 ds. Prin urmare, nu s-a putut reține că declarația acestei martore este de natură să releve o altă situație decât aceea reținută de instanța de fond, respectiv implicarea inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa. Aceasta cu atât mai mult cu cât această declarație nu este izolată și singulară, ci se coroborează conform art.63alin2C. cu celelalte probe administrate în cauză respectiv declarațiile constante ale martorilor oculari (fil.8-10ds.fil.50 ds.fond) și (fila51 ds.fond,fil.11-15 ds.), înscrisurile întocmite de lucrătorii de poliție cu ocazia raportării acestui eveniment organelor ierarhice, probe menționate și de prima instanță, cu procesul verbal încheiat de organele de poliție din cadrul IPJ O sesizate de ofițerul de serviciu de la Poliția mun. S despre faptul că pe raza com. a avut loc un eveniment rutier care degenerat într-un scandal public, proces verbal încheiat în prezența martorilor asistenți și, cu procesul verbal încheiat la data de 11.08.2009 de lucrătorul de poliție din cadrul Postului de Poliție Găneasa și declarația martorului care a menționat că le-a auzit și pe martorele și că se aflau la un bar de lângă Primărie și au observat că inculpatul a condus autoturismul și a produs un eveniment rutier, respectiv că a lovit -ul, dar și faptul că a fost de față când aceste martore la solicitarea lucrătorului de poliție au refuzat să declare în scris cele observate invocând că "nu vor să aibă probleme"(fila 43 ds.fond, fil.24-26 ds.).
Prin urmare, susținerile apelantului inculpat că în mod greșit sentința instanței s-a bazat pe declarațiile șoferului -ului - care ar fi acroșat mașina inculpatului și a persoanei care era împreună cu acesta, s-au apreciat ca fiind neîntemeiate, întrucât nu doar aceste mijloace de probă, în mod exclusiv, au condus la stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunea comisă.
În ceea ce privește aprecierea probelor în procesul penal, -a statuat constant în jurisprudență că instanța de judecată este îndrituită în cazul unor nepotriviri sau contradicții să aprecieze fiecare declarație în contextul tuturor probelor administrate cu care este necesar să se coroboreze și să rețină motivat, ca reprezentând adevărul numai unele dintre acestea, iar în cazul unor declarații succesive, că retractarea totală sau parțială ori modificarea declarației anterioare, nu este de natură prin ea însăși să înlăture acea declarație, deoarece astfel ar însemna a lipsi de eficiență probe administrate în mod legal și a se ajunge la încălcarea principiului de bază al procesului penal, acela al stabilirii adevărului; instanța poate să înlăture total sau parțial o declarație anterioară asupra căreia o persoană a revenit, dar numai în măsura în care retractarea sau modificarea este temeinic motivată cu date, elemente și împrejurări de natură să formeze convingerea că exprimă adevărul și că deci relatările anterioare nu exprimă realitatea. Iar această ultimă situație nu poate fi reținută în cauza dedusă judecății potrivit argumentelor expuse anterior, modificarea declarațiilor din cursul urmării penale nefiind temeinic justificată cu date, elemente și împrejurări de natură să formeze convingerea că aceste modificate exprimă adevărul de niciuna dintre cele trei martore menționate (, și ), dimpotrivă se constată chiar relatarea ulterioară a acelorași aspecte din cursul urmării penale de martorele și conform considerentelor menționate.
Pe de altă parte, la aprecierea declarațiilor inculpatului s-a impus a fi avute în vedere dispoz. art. 69.C.P.P. conform cărora "declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză". Iar în cauză faptele și împrejurările ce au rezultat din ansamblul probelor administrate sunt în sensul reținut de instanța de fond astfel cum s-a menționat anterior și considerentele prezentei decizii fiind indicate și examinate aceste aspecte.
Prin urmare, motivul de apel susținut de apărătorul ales pentru apelantul inculpat, în sensul că în mod greșit s-a dispus condamnarea acestuia din urmă, întrucât situația de fapt nu a fost corect stabilită, respectiv că probele au fost greșit apreciate de prima instanță, s-a constatat neîntemeiat.
În ceea ce privește aspectele invocate în motivele de apel cu privire la faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la încălcarea art.3 și 5 din CEDO privind interzicerea torturii și respectarea dreptului la libertate și siguranță, drepturi care i-ar fi fost încălcate de organele de poliție, s-a constatat de instanța de apel, pe de o parte, că nu se menționează nici un argument în raport cu situația de fapt care să justifice raportarea acesteia la dispoz.art.5 din CEDO ce se referă la dreptul la libertate și siguranță al persoanei, inculpatul nu a fost reținut, arestat preventiv sau lipsit în alt mod de libertate în mod nelegal; dimpotrivă, chiar acesta a susținut în declarația dată în fața primei instanțe că s-ar fi deplasat din proprie inițiativă la Postul de Poliție și chiar după ce i s-ar fi pus cătușele și l-ar fi lovit i-ar fi "dat drumul cu cătușele afară"- fila39 ds.fond.
S-a mai arătat că probele administrate în cauză, examinate în ansamblu așa, cum a reținut și prima instanță și cum rezultă din toate considerentele expuse anterior,au relevat o situație contrară, în sensul că numai comportamentul violent manifestat de inculpat, inclusiv după venirea lucrătorului de poliție de la Postul de Poliție Găneasa, a determinat solicitarea acestuia din urmă a ajutorului colegilor săi care au venit de asemenea la fața locului, dar întrucât inculpatul a continuat acest comportament și a produs scandal public în zona respectivă, la fața locului s-au deplasat lucrători de poliție și din cadrul IPJ O fiind anunțați de ofițerul de serviciu de la Poliția municip. S și ulterior fiind necesară chiar intervenția lucrătorilor de poliție din cadrul Detașamentului Poliției de Intervenție Rapidă. Martorul a declarat chiar că la fața locului au venit și frații și tatăl inculpatului și aceștia îi solicitau inculpatului să înceteze cu injuriile și să se calmeze-fila 32 ds.
Pentru aceste argumente,Tribunalul a apreciat că este nefondată critica formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat cu privire la omisiunea instanței de a face referire la art.3 din CEDO. Astfel, Curtea Europeană cu privire la dispoz. art.3 a statuat constant în jurisprudența sa că "aprecierea gravității relelor tratamentului este relativă prin esență; ea depinde de ansamblul circumstanțelor specifice cauzei cum ar fi: durata tratamentului sau efectele fizice ori psihice ale acestuia și în anumite cazuri de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei, respectiv că atunci când este privat de libertate, sau în general când intră în contact cu agenții forțelor de ordine, utilizarea forței fizice asupra sa, aduce atingere demnității umane și constituie în principiu o încălcare a dreptului garantat de art.3 din Convenție numai când nu este determinat de comportamentul acestuia. În același sens s-a reținut și în cauza Popescu României/26.04.2007. s--a menționat că un rău tratament trebuie să atingă un minim de gravitate pentru a cădea sub incidența art.3, respectiv că în cauza respectivă reținerea reclamantului a fost plină de agitație, că acesta a manifestat un comportament care i-a determinat pe polițiști să-l imobilizeze prin forță cauzându-i astfel excoriații și echimoze care au necesitat 5-7 zile îngrijiri medicale. S-a apreciat că prin natura și gravitatea lor, respectivele leziuni par compatibile cu faptul că polițiștii au trebuit să-l imobilizeze pe reclamant cu ajutorul cătușelor. Fiind analizate elementele cauzei în ansamblu, inclusiv certificatele medico-legale care au relevat 5-7 zile de îngrijiri medicale și traumatismele menționate anterior, care în opinia Curții dovedesc ușoara gravitate a traumatismelor cauzate reclamantului, instanța europeană a concluzionat că mijloacele folosite de polițiști nu au fost inadecvate și disproporționate pentru scopul misiunii, respectiv că nu se poate stabili în aceste condiții în speță nici o încălcare art.3 în latura sa materială(paragraf.59,66,68-69).
Toate argumentele expuse au determinat aprecierea că nu se poate susține omisiunea primei instanțe în sentința apelată de a fi constatat incidența art.3 din CEDO având în vedere situația de fapt reținută în cauza de față în urma tuturor probelor administrate în ansamblu printre care și declarațiile martorilor care au observat nemijlocit incidentul în care a fost implicat inculpatul, audiați în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății și care au confirmat comportamentul violent manifestat de inculpat la adresa tuturor persoanelor prezente, continuat și după venirea la fața locului a lucrătorilor de poliție și care a determinat necesitatea intervenției și a polițiștilor din cadrul, leziunile descrise în certificatul medico legal nr.1088/C/11.08.2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală S, care relevă leziuni asemănătoare și nr. de zile de îngrijiri medicale similare celor descrise în cauza Popescu, chiar un nr. puțin mai mic de zile de îngrijiri medicale(5-6 zile în speța dedusă judecății). Cu atât mai mult cu cât deși există indicii că inculpatul a sesizat și organele a căror competență materială este stabilită expres de lege formulând plângere penală împotriva polițiștilor, cadru procesual distinct de cel în cauză, în care să aceste aspecte au putut fi examinate atât sub aspectul art.3 în partea sa materială cât și în latura sa procedurală, nu există nicio probă sau indiciu temeinic-ordonanța procurorului sau hotărârea instanței de judecată din care să rezulte reținerea vinovăției polițiștilor pentru o eventuală acțiune agresivă exercitată asupra inculpatului la acea dată nejustificat și contrar îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în circumstanțele cauzei.
În ceea ce privește susținerile apărătorului ales al apelantului inculpat în sensul achitării inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, Tribunalul a apreciat că și acestea sunt neîntemeiate, iar invocarea lipsei pericolului social concret care să conducă la aprecierea că fapta comisă nu constituie infracțiune este total nejustificată și nesusținută de argumente temeinice și legale întrucât din examinarea probelor administrate și situația de fapt reținută în temeiul acestora se constată că fapta săvârșită de inculpat întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și ulterior condamnarea sa prin sentința pronunțată de instanța de fond, aceasta implicând și existența trăsăturilor esențiale, pericolul social ca element constitutiv al oricărei infracțiuni potrivit art.17 și 18C.p. dar și gradul de pericol social concret pentru ca fapta să constituie infracțiune. La aprecierea acestui grad de pericol social al faptei comise de inculpat nu se pot ignora gradul de pericol social al infracțiunii deduse judecății - atât cel abstract stabilit de legiuitor prin incriminarea unor asemenea fapte ca infracțiuni și pedeapsa prevăzută cât și cel concret în raport de toate circumstanțele reale în care au fost comise faptele astfel cum au fost expuse anterior, faptul că asemenea infracțiuni produc un impact deosebit în comunitate întrucât aduc atingere unor valori esențiale într-o societate democratică, sunt de natură a induce un sentiment de insecuritate și reacții firești de dezaprobare ale unor astfel de fapte, evoluția ascendentă a fenomenului infracțional în general și în mod deosebit a infracțiunilor de genul celor pentru care este cercetat inculpatul, împrejurarea că inculpatul nici la intervenția agentului de poliție - reprezentant al autorității de stat - care încerca să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, să asigure un climat de ordine și liniște, de siguranță a cetățenilor, nu a încetat comportamentul violent și chiar a continuat același comportament și în prezența lucrătorilor de poliție, chiar dacă supărarea sa ar fi fost așa cum a susținut generată de evenimentul rutier în urma căruia autoturismul său a fost avariat, pe de o parte acesta a fost generat chiar de inculpat, iar pe de altă parte chiar și într-o situație contrară în care evenimentul rutier ar fi fost produs de o altă persoană, aceasta nu ar putea determina aprecierea că manifestarea unui astfel de comportament violent este justificată, respectiv că fapta nu ar reprezenta infracțiune și pe cale de consecință s-ar impune înlăturarea răspunderii penale a inculpatului.
Astfel, s-a apreciat că, nu se poate susține că fapta inculpatului nu ar prezenta gradul de pericol social concret al unei infracțiuni, ori că prin aceasta s-ar fi adus o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret ar fi lipsită în mod vădit de importanță pentru a fi aplicate dispoz.art.181Cod penal și art.10 lit.b/1C. astfel că în mod temeinic și legal prima instanță nu a reținut incidența acestor dispoziții în raport de fapta inculpatului întrucât nu sunt realizate condițiile prevăzute în acest sens conform aspectelor menționate și acestea nu vor fi reținute nici de către instanța de apel pentru argumentele expuse.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată, s-a constatat însă că în raport de limitele prevăzute în partea specială a Codului Penal pentru infracțiunea dedusă judecății și, pe de altă parte, de circumstanțele personale ale inculpatului, așa cum au rezultat din caracterizarea nr.2168/23.06.2009 emisă de Primăria comunei Găneasa - din care reiese că inculpatul este căsătorit din anul 1997, are 2 copii minori, desfășoară o activitate din care obține în mod licit venituri, fiind administrator de firmă și împreună cu familia sa sunt cunoscuți în comună ca fiind persoane pașnice, echilibrate, având relații de prietenie și colaborare cu membrii comunității, că nu au creat probleme în localitatea unde își au domiciliul (fila 15 ds.apel) - durata acesteia mai îndepărtat de minimul special prevăzut de textul legal incriminator, nu ar reprezenta o justă individualizare.
În consecință, tribunalul a dispus reducerea pedepsei principale stabilită pentru infracțiunea comisă de inculpat mai aproape de minimul special prevăzut de textul legal incriminator, respectiv la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, apreciind că aceasta va fi în măsură să realizeze scopul preventiv, educativ și coercitiv prev. de art.52 Cod penal.
De asemenea, pentru aceleași argumente și sub aspectul operațiunii de individualizare judiciară a executării pedepsei, s-a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de legiuitor în art.52C.p. poate fi realizat și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, dar nu s-ar impune modalitatea suspendării executării sub supraveghere, ci ar fi legală și temeinică modalitatea suspendării condiționate a executării acesteia conform art.81 Cod penal.
S-a constatat că sunt realizate toate condițiile prevăzute de acest text legal atât cu privire la durata pedepsei principale aplicate -1 an și 6 luni închisoare, cât și celelalte cerințe reglementate de art.81 Cod penal, în sensul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior comiterii infracțiunii deduse judecății la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni conform fișei de cazier și aprecierea instanței că în raport de toate circumstanțele personale ale inculpatului astfel cum au fost expuse, scopul pedepsei ar putea fi atins chiar fără executarea efectivă.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au ignorat întregul material probatoriu administrat, din care rezultă că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptei, ci dimpotrivă, el a fost victima agresiunii exercitată de lucrătorii de poliție, fiind incidente dispozițiile art. 3859pct.18
C.P.P.S-a mai arătat că instanțele nu au ținut cont de faptul că la instanța de fond, fiind audiați, martorii și-au schimbat declarațiile date la urmărirea penală, susținând că au fost obligați de organele de urmărire penală să declare împotriva inculpatului, astfel că raportat la aceste aspecte nu se poate aprecia că fapta săvârșită prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere modul, mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, persoana inculpatului, impunându-se achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a p, iar la art.10 lit.1În C.P.P. subsidiar, a fost criticată decizia instanței de apel, în ce privește individualizarea pedepsei aplicate, arătând că raportat la împrejurările faptei, gravitatea acesteia, faptul că inculpatul a acționat sub imperiul provocării fiind incidente dispozițiile art. 73 lit. b pen. și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o bună conduită anterior și are în îngrijire doi copii, pedeapsa aplicată este prea aspră.
Examinând temeinicia deciziei recurate în raport de motivele invocate care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 p, cât și din oficiu, conform art.3859al. 3 p, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Conform art. 3859alin. 1 pct. 18 p, hotărârile sunt supuse casării, când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Pentru a subzista acest caz de casare, este necesar ca soluția instanței (în speță condamnarea) să fie în contradicție evidentă, esențială cu situația de fapt stabilită pe baza tuturor probelor administrate.
Curtea constată că în cauză nu există neconcordanță între conținutul probelor și situația de fapt reținută de către instanțe, iar soluția de condamnare a inculpatului este rezultatul evaluării întregului ansamblu probator administrat.
Deși inculpatul a susținut că ambele instanțe au reținut nejustificat nevinovăția sa, prin ignorarea probelor, Curtea constată că deopotrivă instanțele de fond și apel au făcut o analiză amănunțită a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal și printr-o analiză judicioasă a probelor administrate, au stabilit o situație de fapt corectă și au dat o justă încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpat.
Astfel, în mod just, instanțele de fond și apel au reținut vinovăția inculpatului, ansamblul probelor administrate (declarațiile de martori, procesul verbal de constatare întocmit de lucrătorul de poliție) confirmând faptul că inculpatul, implicat într-un accident rutier, după producerea accidentului a manifestat o atitudine agresivă față de celălalt conducător auto implicat în accident, a adresat injurii, amenințări persoanelor prezente, tulburând ordinea și liniștea publică.
Apărarea inculpatului în sensul că nu a adresat injurii și amenințări nici unei persoane, negând chiar că ar fi condus autoturismul implicat în accident, susținând că autoturismul a fost condus de fratele său, este confirmată de un singur martor -, însă în mod corect instanțele de fond și apel au înlăturat depoziția acestui martor, întrucât se află în contradicție cu toate celelalte probe administrate, chiar martorul (fratele inculpatului și al martorului ) relatând că a fost sunat la telefon de către și acesta i-a spus că fratele lor (inculpatul din cauza de față) a fost implicat într-un accident rutier (fila 71 dosar instanță de fond).
Faptul că inculpatul adresat cuvinte jignitoare șoferului -ului implicat în accident, lucrătorilor de poliție care s-au deplasat la fața locului pentru a constata împrejurările comiterii accidentului, tulburând ordinea și liniștea publică este dovedit cu declarațiile martorilor, și procesele verbale de constatare întocmite de lucrătorii de poliție.
În ce privește martorele și, într-adevăr, acestea au avut pe parcursul procesului penal o atitudine oscilantă, declarând inițial la urmărirea penală că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul marca Audi A6 implicat într-un accident rutier cu un și au văzut când inculpatul a devenit agresiv, lovind cu pumnii în cabina -ului și a adresat injurii persoanelor prezente, tulburând liniștea publică, pentru ca ulterior, să revină nejustificat asupra acestor declarații, arătând cu ocazia audierii la instanța de fond că nu mențin declarațiile date la urmărirea penală, inculpatul nu a adresat injurii nici unei persoane și nici alte cuvinte jignitoare. Ulterior, cu ocazia cercetărilor efectuate de poliție pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, aceste martore au dat noi declarații la data de 11.03.2009, prin care au menținut declarațiile date inițial la urmărirea penală.
Curtea are în vedere că principiul liberei aprecieri a probelor prevăzut de art. 63 alin.2 p, lasă posibilitatea instanțelor de judecată, de a aprecia concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului consacrat de art. 3 C.P.P. impune instanțelor de judecată obligarea de a da eficiență acelor probe care coroborate cu celelalte probe legal administrate exprimă adevărul.
În speță, față de aceste declarații oscilante și contradictorii, în mod corect instanțele de fond și apel, având în vedere principiul liberei aprecieri a probelor, au dat eficiență declarațiilor date de martore la urmărirea penală, care se coroborează cu celelalte probe administrate, constatându-se în mod corect că revenirea în cursul judecății asupra declarațiilor date anterior la urmărirea penală, nu este de natură să înlăture declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, cât timp această revenire nu este justificată.
În consecință, pentru considerentele expuse anterior, având în vedere materialul probator administrat care a fost just apreciat de instanță, Curtea constată că sunt nefondate criticile formulate de inculpat, sub aspectul reținerii vinovăției sale.
De asemenea, în mod corect, instanțele de fond și apel au reținut că fapta săvârșită constituie infracțiune, susținerea inculpatului în sensul că lipsește una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii - și anume pericolul social - fiind nefondată.
Astfel, raportat la modalitatea și împrejurările comiterii faptei, amploarea fenomenului infracțional, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice, atitudinea inculpatului care nu a încetat acțiunea agresivă nici la intervenția organelor de poliție, atitudinea procesuală nesinceră, faptul că inculpatul a încercat să denatureze aflarea adevărului și să încerce implicarea unei alte persoane, Curtea constată că nu se poate aprecia că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Criticile formulate de inculpat în sensul că se impunea reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b p, sunt de asemenea nefondate.
Pentru a beneficia de prevederile art. 73 lit. b p, inculpatul trebuia să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Ori, din probele administrate rezultă că inculpatul nu s-a aflat în nici una din situațiile prevăzute de textul de lege menționat, cu atât mai mult, cu cât inculpatul a fost cel care a generat conflictul, având o atitudine agresivă față de persoanele prezente la producerea accidentului rutier, tulburând ordinea și liniștea publică, refuzând să își corecteze atitudinea chiar și după intervenția lucrătorilor de poliție.
Criticile referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei sunt de asemenea nefondate.
Astfel, faptul că inculpatul are doi copii minori, a avut o bună conduită anterior, având circumstanțe personale favorabile, a fost deja avut în vedere de instanța de apel, care procedând la reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de fond, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de numai 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, astfel că, o nouă reducere a pedepsei aplicate sub această limită nu ar fi justificată, pedeapsa aplicată de instanța de apel fiind de natură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul G, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală și va obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 220 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr.171 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 2 noiembrie 2009.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.CL
Gh.
PS/IS/11.11.2009
2 noiembrie 2009.
- Administrația Finanțelor Publice S județul Oaî ncasa de la rec.inc. G suma de 620 lei cheltuieli judiciare statului, stabilite la fond și recurs.
Președinte:Claudia LăutaruJudecători:Claudia Lăutaru, Tamara Carmen Bunoiu, Mirela
