Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 16/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 16/2008
Ședința publică de la 19 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
Judecător - - -
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva deciziei penale nr. 251/A din 28.11.2007 a Tribunalului Sibiu în Dosar nr-.
Cauza a fost dezbătută la data de 12 februarie 2008 când părțile prezente au pus concluzii orale consemnate în încheierea din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au fost trimiși în judecată inculpații și A, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. 2, art. 321 alin. 1.pen.
În motivarea rechizitoriului se arată că la data de 06.05.2006, cei doi inculpați, după ce au consumat băuturi alcoolice, s-au înarmat cu bâte și o coasă, și s-au postat la intrarea în loc., jud. Sibiu. Cei doi inculpați au lovit autoturismul VW Transporter aparținând Grup Șapte, parcat în fața locuinței martorului, provocând avarii în valoarea de 3.388,80 lei (RON). Apoi, au oprit în trafic un Renault 19, condus de partea vătămată Boadă și lovind acest autoturism, au provocat avarii de 2.500 lei (RON). În același mod, au acționat și asupra autoturismului Tico, condus pe același drum de.
Cu ocazia acestor manifestări violente, cei doi inculpați au proferat injurii și cuvinte obscene și au tulburat grav liniștea publică a locuitorilor din zonă.
Prin sentința penală nr. 368/25.05.2007, Judecătoria Sibiua achitat pe cei doi inculpați pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. 1.pen. constatând lipsa intenției, iar pe inculpatul, l-a achitat și pentru infracțiunea de distrugere, că nu a fost săvârșită de către acesta.
În schimb, a condamnat inculpatul la 500 lei amendă penală, pentru infracțiunea de distrugere.
A constatat că ambii inculpați au fost reținuți 24 de ore, că Grup Șapte, nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la despăgubiri către Asigurări Transilvania și către partea civilă Boadă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, solicitând condamnarea ambilor inculpați pentru cele două infracțiuni săvârșite, deoarece probele administrate în cursul urmăririi penale și la instanță atestă comportamentul violent al celor doi inculpați, scandalul produs pe drumul public în loc..
Prin decizia penală nr. 251/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a desființat hotărârea atacată și judecând în fond:
În baza art. 321 alin. 1.pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.06.1986 în loc., jud. Sibiu, CNP -, domiciliat în loc., nr. 277, jud. Sibiu, la pedeapsa închisorii de 1 an și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
În baza art. 217 alin. 1.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art. 33 lit. a) pen. art. 34 lit. b) pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 7 din Lg. nr. 543/2002,a fost revocatbeneficiul grațierii pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 445/2004 a Judecătoriei Sibiu și s-a dispusexecutareaacesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.
În baza art. 81.pen. s-a dispussuspendarea condiționatăa executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani și 4 luni ce constituie termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 359.pr.pen. și art. 83.pen.
În baza art. 71.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) - c) pen. și în baza art. 71 alin. 5.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate, respectiv pe o durată de 3 ani și 4 luni.
În baza art. 321 alin. 1.pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 08.11.1989 în mun. Râmnicu V, jud. V, CNP -, domiciliat în loc., nr. 277, jud. Sibiu, la pedeapsa închisorii de 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
A fost modificată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 99.pen. din 500 lei amendă penală, în 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de8 luni închisoare.
În baza art. 81.pen. s-a dispussuspendarea condiționatăa executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 1 an și 8 luni, ce constituie termen de încercare.
S-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 359.pr.pen. și art. 83.pen.
În baza art. 71.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) - c) pen. și în baza art. 71 alin. 5.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate, respectiv pe o durată de 1 an și 8 luni.
În baza art. 14, art. 346.pr.pen. au fost obligați inculpații în solidar, inculpatul A în solidar și cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 439,50 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă, și a sumei de 3715 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă BT Asigurări Transilvania.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 191 alin. 2.pr.pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, la fond, în sumă de 300 lei, inculpatul A în solidar cu partea responsabilă civilmente.
În baza art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
În cauză s-au audiat mai mulți martori care au fost prezenți la incidentul produs în data de 06.05.2006, și au fost audiați inculpații, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, ca urmare, a soluției de achitare pentru săvârșirea infracțiunilor, pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La dosar există procesul verbal încheiat de organele de poliție, apelate la numărul telefonic 112, prin care s-a constatat că cei doi inculpați erau înarmați cu o coasă și o de topor, și agresau conducătorii auto care treceau prin zonă (fila 5 dosar). Totodată, există denunțul penal formulat de părțile vătămate -, Boadă, prin care aceștia dezvăluie împrejurarea că li s-au distrus autoturismele și au fost antrenați într-un conflict cu cei doi inculpați, la inițiativa celor din urmă (filele 6-24 dosar urmărire penală).
Inculpatul recunoaște la fila 26 - 28 dosar urmărire că a produs scandal ".veam asupra mea două bucăți de lemn, cam de un metru fiecare, cu scopul de a face scandal și de a distruge. Fratele meu avea asupra lui o coasă cu de lemn, amândoi eram foarte nervoși -, înjurându-i și adresându-le cuvinte jignitoare, răzbunându-ne astfel pentru faptul că nu o găseam pe ".
Cele de mai sus se confirmă și de către inculpatul A, fila 32 - 35 dosar urmărire.
În fața instanței de apel, inculpații și-au menținut declarațiile date anterior.
Declarațiile martorilor se coroborează cu declarațiile părților vătămate, precum și a martorilor -,;, G, și.
Instanța de fond a reținut în mod judicios că la data de 06.05.2006, inculpații împreună cu alți prieteni au consumat băuturi alcoolice într-un bar din centrul localității, jud. Sibiu. De asemenea, s-a reținut că după ce au părăsit localul public, au lovit mașini cu o, s-au adresat necuviincios oamenilor care treceau pe drum, după care inculpatul s-a certat cu un băiat din, s-a enervat și amândoi s-au înarmat cu bâte, mergând spre orașul. În drum, s-au întâlnit cu un alt grup de băieți cu care au avut altercații, ajungând ulterior la spital.
Instanța de fond a trecut cu ușurință asupra stării de fapt relatate de toți martorii audiați în cauză, cu privire la scandalul produs de inculpați, până la întâlnirea cu grupul de tineri cu care au avut altercație.
Rezultă cu certitudine că în data de 06.05.2006, cei doi inculpați au consumat băuturi alcoolice, ajungând în stare avansată de ebrietate, după care s-au enervat pentru că nu au găsit la domiciliu prietena unuia dintre ei, s-au înarmat cu bâte și cu o coasă, producând o stare de teamă generalizată pe strada de intrare în loc., ca urmare a limbajului agresiv și violent, precum și a gesturilor violente din partea amândurora asupra autoturismelor care se aflau pe drumul public și pe care le-au oprit în trafic, producându-le distrugeri.
Este indubitabil faptul că prin avariile produse la autoturisme, prin limbajul folosit pe ton ridicat, cei doi inculpați au produs un scandal public în loc., din moment ce a fost nevoie să se intervină de către echipajele de poliție.
Activitatea infracțională a celor doi inculpați îmbracă forma infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv cea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1, și respectiv cea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1.pen.
De asemenea, s-a constatat că instanța de fond, condamnând inculpatul minor A, pentru infracțiunea de distrugere, nu a reținut dispozițiile art. 99 și următ. pen. care au fost reținute de către instanța de apel cu ocazia condamnării acestui inculpat.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere împrejurarea că unul din inculpați este minor, că nu a mai fost condamnat anterior, a recunoscut săvârșirea faptei.
În ce privește inculpatul major, s-a constatat că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de un an închisoare, prin sentința penală nr. 445/2004 a Judecătoriei Sibiu și a cărei pedeapsă a fost grațiată prin Lg. nr. 543/2002. Totodată, s-a constatat că la săvârșirea acestei infracțiuni, inculpatul era minor, astfel încât pedeapsa de un an închisoare aplicată anterior nu constituie primul termen al recidivei post condamnatorie. În schimb, s-a constatat că infracțiunea săvârșită ulterior a fost săvârșită în termenul care atrage revocarea beneficiului grațierii, prev. de art. 7 din Lg. nr. 543/2002, astfel că instanța a revocat grațierea, dispunând executarea pedepsei în regim privativ de libertate, alături de pedeapsa aplicată pentru faptele săvârșite ulterior.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a deciziei penale și rejudecarea cauzei în acord cu motivele invocate.
În motivare Parchetul a arătat că s-a omis aplicarea disp. art. 99 în ce-l privește pe inculpatul minor A la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321 al. 1.Cod Penal Tot cu privire la inculpatul minor A se arată că în ce-l privește, pentru a asigura îndreptarea acestuia, s-ar fi impus aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni la care a fost condamnat.
Cu privire la inculpatul Parchetul arată cu nu se înțelege modalitatea de executare a pedepselor. Astfel, revocând beneficiul grațierii pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 445/2004 a Judecătoriei Sibiu instanța a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni aplicată prin hotărâre, înțelegându-se prin aceasta, că inculpatul ar urma să execute 2 ani și 4 luni. Prin considerentele hotărârii, se motivează că, executarea pedepsei, a cărei grațiere va fi revocată, se va face în regim privativ de libertate alături de pedeapsa aplicată pentru faptele săvârșite ulterior. Totuși, instanța constată că inculpatul nu este exceptat de la aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, dar numai în ce privește pedeapsa aplicată prin hotărâre, iar, executabilă este doar pedeapsa de 1 an. Se consideră că este nelegal și de neconceput să se accepte o "separare" a celor două componente, dintre care numai una să se execute și cealaltă nu.
Un alt motiv invocat este acela că Tribunalul a omis să rețină, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite de inculpatul, circumstanța agravantă legală, prev. de art. 75 lit. c Cod Penal, inculpatul săvârșind faptele cu minorul
Se mai motivează recursul prin aceea că pentru ambii inculpați instanța nu s-a pronunțat asupra deducerii perioadei reținerii de 24 de ore, întrucât din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpații au fost reținuți în data de 7 mai 2006 iar instanța era obligată conform disp. art. 88.Cod Penal să deducă această perioadă de reținere din pedeapsa aplicată.
În drept se invocă disp. art. 385/9 al. 1 pct. 9,14 și 17.
C.P.P.Curtea de APEL ALBA IULIA examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:
Raportat la vârsta inculpatului A la data de 6.05.2006 când săvârșit infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321 al.1 Cod Penal, acesta era minor, iar instanța de apel trebuia să aplice disp. art. 99 în ce-l privește.
Din starea de fapt reținută de către instanțe rezultă că inculpatul intimat a săvârșit infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321 al.1 și Cod Penal distrugere prev. de art. 217 al.1 Cod Penal, împreună cu inculpatul minor A, astfel că instanța trebuia să rețină în ce-l privește circumstanța agravantă legală prev. de art. 75 lit. c
Cod PenalSe constată că instanța de apel a interzis inculpaților intimați drepturile prev. de art. 64 lit. a - c Ori Cod Penal, prin decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal. Întrucât se constată că inculpații nu s-au folosit de nici o funcție pentru a săvârși faptele, instanța nu trebuia ca în mod automat să interzică acestora drepturile prev. de art. 64 lit. c
Cod PenalÎn ce privește individualizarea pedepselor, se constată că și acest motiv de recurs al Parchetului este întemeiat. Astfel, în ce-l privește pe inculpatul se constată că acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală dar, cu toate acestea, deși a beneficiat de o grațiere, nu a înțeles clemența acordată și a săvârșit faptele penale care fac obiectul prezentei cauze, atrăgând în sfera infracțională și pe inculpatul minor Curtea apreciază că pentru atingerea scopului pedepsei, așa cum este acesta prev. la art. 52.Cod Penal, în cauză se impune în ce-l privește pe inculpatul ca executarea pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, compusă din pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin decizia atacată și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 445/2004 a Judecătoriei Sibiu, să se execute în regim de detenție.
În ce-l privește pe inculpatul minor A se constată că instanța de apel, fără a ține seama de concluziile referatului de evaluare întocmit, a dispus să suspende condiționat pedeapsa de 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată pe durata unui termen de încercare de 1 an și 8 luni. Curtea constată că această modalitate de executare a pedepsei de către inculpatul minor nu este de natură a garanta reeducarea minorul și că se impune o supraveghere mai strictă a inculpatului minor, ca o garanție că acesta nu va mai săvârși alte fapte penale. Se apreciază că în cauză se impune ca în cauză să se facă aplicarea disp. art. 86/1 comb.Cod Penal cu art. 110.Cod Penal, iar executarea pedepsei de către inculpatul minor să se facă în condițiile suspendării supravegheate, astfel ca minorul să respecte condițiile la care va fi obligat, ca o garanție că nu va mai săvârși alte fapte penale.
Din examinarea dosarului de urmărire penală ( filele 53-54 ) rezultă că inculpații intimați au fost reținuți 24 de ore la data de 7 mai 2006 de către Poliția Orașului. Deși conform art. 88.Cod Penal, timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii, instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor acestui articol și nu a dedus această perioadă de reținere din pedepsele aplicate inculpaților, urmând ca instanța de recurs să facă aplicarea acestei dispoziții legale.
Față de acestea, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d recursul C.P.P. Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu urmează a fi admis.
Conform art. 192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia iar onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații intimați în sumă de câte 100 lei se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva deciziei penale nr. 251/A din 28.11.2007 a Tribunalului Sibiu și în consecință:
Casează decizia penală atacată numai sub aspectul omiterii aplicării disp. art. 99 Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 321 alin.1 Cod penal privind pe inculpatul A, a nereținerii pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpatul a disp. art. 75 lit. c) Cod penal, a aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.c) Cod penal, a individualizării modalității de executare a pedepsei aplicate fiecărui inculpat și a neaplicării disp. art. 88 Cod penal, și procedând la rejudecarea cauzei în aceste limite,
Reține la încadrarea juridică pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpatul a circumstanței legale agravante prev. de art. 75 lit. c) din Codul penal.
Înlătură aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.c) din Codul penal, precum și a disp. art. 81 din Codul penal privind pe inculpatul
Dispune ca pedeapsa de2 ani și 4 luni închisoareaplicată inculpatului rezultată în urma cumulului aritmetic dintre pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin decizia penală atacată pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 lin.1 Cod penal și distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea disp. art. 75 lit. c) Cod penal și art. 33 și 34 Cod penal și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 445/2004 a Judecătoriei Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 232/2004 a Tribunalului Sibiu, cu privire la care s-a dispus revocarea grațierii condiționate să se execute în regim de detenție.
pe inculpat de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din Codul penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
În baza disp. art. 88 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A durata reținerii de 24 de ore din data de 7 mai 2006.
Face aplicarea disp. art. 99 din Codul penal privind minoritatea la încadrarea juridică a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal săvârșită de inculpatul
Înlătură aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) Cod penal aplicată inculpatului
În baza disp. art. 86/1 din Codul penal comb. cu art. 110 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată inculpatului A pe durata unui termen de încercare de 1 an și 8 luni, format din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 1 an.
În baza disp. art. 86/3 din Codul penal dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul A să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;
b) să anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă;
d) sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Dispune ca Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu să supravegheze executarea de către inculpatul Aam ăsurilor stabilite prin prezenta decizie.
Pune în vedere inculpatului A disp. art. 86/4 comb. cu art. 83 și 84 din Cod penal.
În baza disp. art. 71 alin. ultim Cod penal dispune ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
În baza disp. art. 88 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A durata reținerii de 24 de ore din data de 7 mai 2006.
Menține în rest celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru cei doi inculpați în sumă de câte 100 lei se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. 2 ex/20.03.2008
Jud. fond
Jud. apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 16/2008

Ss - - ss - - ss - - -
Pentru conformitate,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica