Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 246/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 246
Ședința publică de la 21 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Elena Scriminți
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "ultrajul (art.239 Cod penal)", declarat deinculpatulimpotriva deciziei penale nr.394 din data de 09.10.2008 pronuntata de Tribunalul I, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat ales si avocat care raspunde pentru partea civila intimata lipsa la termenul de azi.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta cu privire la prezenta partilor si modul de indeplinire a procedurii de citare, dupa care;
Luand cuvantul avocat sustine că recurentul a formulat două plangeri penale impotriva a doi martori, respectiv și, martori care au depus mărturie in acest dosar, respectiv la udecatoria Răducăneni. S-au emis două rezolutii de neinceperea urmaririi penale, pe care le depune astăzi la dosar, și solicita a se mai acorda un termen pentru a face demersuri, sau să fie interpelat recurentul, dacă a facut plangere impotriva acestor rezolutii, pentru a face dovada dacă sunt definitive sau nu.
Interpelat de catre instanta, inculpatul recurent sustine că nu a promovat plangere impotriva acestor rezolutii.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului formulat de catre inculpat.
Avocat avand cuvantul, sustine că inculpatul a formulat recurs impotriva deciziei nr.394 pronuntata de Tribunalul I la data de 9 octombrie 2008, pentru cel putin 3 motive: primul dintre ele vizeaza solutia contradictorie față de dispozitivul hotararii atacate. Astfel, a se remarca faptul că, in motivarea deciziei recurate, instanta de apel a retinut aspecte contradictorii celor prezentate in dispozitiv. Dacă initial tribunalul Iaa ratat ca instanta de fond a retinut ca "primul aspect cu privire la ordinul de serviciu nu se verifica", spre surprinderea sa in motivarea deciziei pronuntate retine că instanta de fond s-a pronuntat in mod corect, constatand faptul că partea vatamata se afla in exercitiul atributiilor de serviciu.
Acest aspect reprezinta una din conditiile esentiale pentru existența infractiunii de ultraj, conditie care in prezenta speță nu este intrunită. Astfel, pentru a fi mai succintă, va incerca să puncteze doar anumite aspecte.
In primul rand, această faptă nu era repartizată, așa cum de altfel a recunoscut inclusiv partea vatamata, declarand, și citeaza: "fapta de furt a cazului nu era repartizată". Neavand deci partea vatamata ca sarcină cercetarea cerinței faptei de furt, la momentul comiterii așa-zisei infractiuni de ultraj.
Mai mult decat atat, inclusiv șeful său ierarhic, respectiv șeful de post, nu este in asentimentul partii vatamate, aratand in mod contradictoriu că ar fi avut de comunicat o citație, aspect neconfirmat nici de partea vatamata și nici de catre vreun martor audiat in prezenta cauză.
Potrivit codului d e procedura penala, legii speciale de organizare judiciară, dupa cum bine se cunoaște, organele ierarhic superioare ale politiei judiciare nu au competența de a da indrumări politistului, procurorul fiind singurul competent pentru a dispune in acest sens.
Nu s-ar putea reține de altfel nici existența unui caz urgent, aplicandu-se disp. art.219 alin.3 Cod procedura penala, intrucat fapta de furt pe care partea vatamata susține că ar fi avut-o de cercetat era de altfel sesizată cu mai bine de o lună inainte.
Mai mult, pentru existența acestei infractiuni de ultraj legiuitorul prevede in mod expres ca functionarul să se afle in exercitarea atributiilor de serviciu sau să indeplinească functia in cadru legal, respectand cadrul legal al acestor atributii de serviciu.
Pe de o parte, a se remarca că nu era nici in cadrul programului de lucru, depunând in acest sens adrese emise de catre Inspectoratul de Politie al Judetului I, ultima, respectiv nr.2043 din 6 februarie 2009 - in care se mentioneaza expres ca punctul de vedere al sefului de post nu concordă cu realitatea. Reprezinta punctul de vedere al sefului de post, doar atât, si nu se mentioneaza nicaieri că ar face parte dintr-un presupus serviciu de permanență, așa cum a declarat partea vatamata, și cu atat mai mult cu cat, așa cum a mentionat si anterior, nu avea această sarcină.
Un alt motiv, era cel prevazut de art.385 ind.9 alin.1 pct.10 Cod procedura penala, referitor la nepronuntarea instantei de apel cu privire la unele cereri si probe pe care inculpatul le-a solicitat și chiar administrat.
Astfel, a demonstrat pe larg prin toate probele administrate si prin concluziile depuse la celelalte instante, că presupusa faptă de ultraj nu a existat, sau chiar dacă ar fi existat nu s-a demonstrat prin nici un mijloc de probă că aceasta ar fi fost comisă de inculpatul din prezenta cauză.
A se observa că există un certificat medico-legal depus la dosar, in care se mentioneaza că partea vatamata nu necesită ingrijiri medicale. Mai mult, sefii ierarhici care au luat contact imediat ulterior producerii presupusei fapte, deși inițial arată că prezenta urme de lovituri, ulterior in fața instantei de fond revin si arată că nu pot mentiona dacă era roșu de furie sau de agresiune, aspect relevant - considera domnia sa.
Pretinsele echimoze, nu s-a demonstrat că ar fi fost comise de catre inculpat in prezenta cauză, martorii audiati au revenit fiecare asupra declaratiilor luate in cursul urmaririi penale, in instanță au dat alte declaratii contradictorii, de asemenea majoritatea martorilor, toti audiati la propunerea partii vatamate, se aflau la o distanta care ii puneau in imposibilitate de a percepe vizual si, cu atat mai mult, auditiv presupusele fapte.
A administrat in acest sens un raport de expertiză tehnică, extrajudiciară intr-adevar, cu prilejul judecarii apelului acestei cauze, și a solicitat instantei de apel să analizeze această probă, nu a făcut nici măcar o trimitere, nu a analizat acest aspect.
A se reține si a se constata că in acest raport se constată in mod clar că era imposibil de perceput presupusele fapte, dacă ar fi existat, de către martori, care se aflau la o distanță de peste 300 de metri.
Un alt aspect viza planșele fotografice depuse, cu prilejul judecarii apelului, de catre partea vatamata, prin care inculpatul a sesizat instantei de apel că se modifică in mod esențial aspectele prezentate in plangerea inițială.
Astfel, din planșele fotografice rezultă că locul comiterii faptei ar fi cu totul altul, in câmp, iar nu la uși, poarta casei numitului G, aspect pe care il considera deosebit de relevant. De altfel, oricum declaratiile partii vatamate sunt contradictorii pe parcursul judecarii cauzei.
A solicitat instantei, și deși si-a menținut pozitia initială, potrivit cărora inculpatul se consideră nevinovat, să facă aplicarea art.18 ind.1, aspect cu privire la care iarăși nu s-a pronuntat instanta.
In ce priveste actiunea civilă, solicita respingerea intrucat nu a fost demonstrata, singurul argument al partii vatamate a fost acela că s-ar fi adus prin această presupusă faptă o atingere instituției pe care ar reprezenta- Din cate cunoaște, nu are o astfel de competență, nu știe de ce autoritate se bucura partea vatamata din moment ce nici măcar nu a avut curajul să se ducă personal la locuința martorului, pe care dorea sa-l audieze, in conditiile in care cunoștea locul faptei, acesta locuia vis-a-vis, și cu atat mai mult cu cat s-a demonstrat că a fost anterior la acel loc.
Solicita a i se da posibilitatea de a depune concluzii scrise, amânând pronuntarea măcar 24 de ore.
Instanta invedereaza doamnei avocat, că a pus concluzii ample, sunt depuse si in scris la dosarul cauzei si deci nu va amana pronuntarea, dupa care, îi acorda cuvantul aparatorului partii civile intimate.
Avocat avand cuvantul pentru partea civila intimata, solicita respingerea recursului formulat de catre inculpat, a se constata că atât hotararea instantei de fond cât si decizia Tribunalului I sunt legale si temeinice, in mod corect s-a retinut in sarcina inculpatului savarsirea infractiunii de ultraj.
Intr-adevar partea vatamata se afla in exercitiul atributiilor de serviciu, din adresele depuse la dosarul cauzei rezultă imprejurarea că dumnealui in acea perioadă exercita functia de ajutor sef de post al Politiei, deci se afla in structurile politiei judiciare, iar la momentul savarsirii faptei se afla dotat cu armament, imbrăcat in uniforma de politist, cu mașina politiei, insotit de catre o persoana tocmai pentru a rezolva o problemă legată de instrumentarea altui dosar. Acest aspect rezultă fără dubiu atât din adresele depuse la dosarul cauzei, cât și din depozitiile celor doi șefi ai partii vatamate.
Cu privire la aprecierea recurentului că procurorul ar fi trebuit să dispună de efectuarea acestei activitati de catre partea vatamata, solicita a fi inlaturata aceasta apreciere, procurorul supraveghează activitatea de cercetare in dosare, dar nu poate să dispună și cu privire la inmanarea unei citatii sau audierea unui martor intr-o zi anume. Deci, in acel moment s-a putut prezenta partea vatamata ca să poată să audieze martorul respectiv.
Cu rezolutiile depuse la dosarul cauzei, și care nu au fost contestate de catre inculpat, a dovedit imprejurarea că acești oameni au perceput in mod nemijlocit faptul că inculpatul l-a lovit pe acest politist, a aruncat cu bolovani după mașina politiei, a adus injurii si amenințări.
De asemenea, aspectele retinute si in adresa trimisa doamnei avocat, la cabinet, de catre politie, unde se spune clar, aspectele constatate cu ocazia comiterii infractiunii de ultraj, este intocmită, semnată si parafată chiar de catre sefii partii vatamate.
Consideră că hotararile, atât a instantei de fond cât și a instantei de apel sunt legale si temeinice, motiv pentru care solicita a fi mentinute.
Avocat, in replică, sustine că plangerile pentru marturia mincinoasă nu le-a atacat deoarece consideră că e suficientă motivarea organului care le-a solutionat, in sensul că aspectele retinute, si citeaza: "reprezintă imprejurari esentiale de natură a atrage existența infractiunii de marturie mincinoasă". Deci, nu a contestat organul că ar fi concordat cu realitatea. A recunoscut acest lucru, și asta îi era necesar inculpatului.
Mai mult decat atat, a depus la dosar un proces verbal din care rezultă o pretinsă amenințare, prin care partea vatamata a fost sanctionată cu avertisment, intrucat ar fi amenințat martorii audiați.
A se observa că referatul cu propunerea de neincepere a urmaririi penale existent la fila 28 dosar fond, depus dupa solutionarea cauzei pe fond, a fost intocmit de agentul, insă poartă semnatura aceluiasi sef de post, de unde concluzia sa este mai mult decat evident cum a fost cercetata aceasta fapta și modul in care a fost intocmit.
Inclusiv procesul verbal de sesizare telefonică, prin care s-a adus la cunostință comiterea presupusei fapte, este intocmit pe 25 august, dar antedatat, inregistrat pe 28 august.
Consideră că sunt multe situatii contradictorii in acest dosar si solicita a fi avute in vedere.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, solicită, față de actele dosarului si motivele de recurs, potrivit disp. art.385 ind.15 Cod procedura penala, respingerea recursului ca nefondat.
Apreciaza ca motivarea hotararii instantei nu este contradictorie cu dispozitivul, ci este o eroare materială in redactarea hotararii, pentru că de fept, din formularea sa îi lipsește cuvântul "nu".
Apararea se prevaleaza de eroarea de dactilografiere, instanta de fond si-a insusit punctul de vedere, politistul era in sfera activitatilor de serviciu.
Cu privire la criticile de fond, pledoaria apararii si constructia inculpatului in aparare, politia comunei a marșat pe aceasta explicatie, dacă politistul era sau nu in activitatile de serviciu, acest lucru este foarte important pentru că apărarea nu s-a axat pe fapta nu există, apărarea s-a axat pe martori, sunt in dușmănie cu inculpatul, polițistul nu era in timpul serviciului, foarte puțin că fapta nu există, că nu a existat in materialitatea ei. Se face puțină trimitere.
Faptul că inculpatul, ca și tehnică de argumentație, deci se atacă două repere, că polițistul nu era in timpul serviciului și verosimilatea si sinceritatea martorilor care au depus pentru partea vatamata, se va atesta ca un tablou asupra verosimilității unor susțineri.
Asupra apărării, că polițistul nu era in activitatile de serviciu, in această cauză actuala constructie a apararii nu poate fi primită, situatia de fapt este că acest incident a constat in, și acuzarea este construită in felul urmator:
Inculpatul a lovit un politist, care politist se afla in drum si a intervenit in timp ce inculpatul agresa pe o persoană, ce figureaza ca martor,. Inculpatul si fac afirmatii intr-adevar că aveau un istoric de ceartă intre dumnealor, dar situatia de fapt este că acest politist era alături de martor, intr-adevar venit cu acel martor să identifice o persoana ca martor intr-un furt.
Lasând la o parte faptul că politia rurală are de multe ori 2 sau 3 oameni la mai multe sate, lasând la o parte că niciodată nu s-a pus problema că ajutorul sefului de post nu are calitatea să cerceteze un dosar care e pe masa sefului de post, sau repartizat, ei lucreaza toti in paralel, se duc in mai multe comune si fac cercetari.
Toate aceste aspecte la care postul rural nici măcar nu a știut să răspundă, sunt inlaturate de faptul că actul de ultragiere s-a petrecut in felul urmator:
Politistul era in drum cu masina politiei, in echipament de serviciu, in uniforma de politist, clar vizibil, iar inculpatul a avut o altercatie fizică ieșind pe poartă cu martorul, totul pornind de la felul cum s-a adresat martorul familiei inculpatului, cautand un terț. Politistul a stationat in drum, incercand sa obstaculeze pe inculpat să-l mai lovească pe.
A spune că un politist in uniformă nu are dreptul să intervină intre doi cetateni in altercatie, este total in afara legalității.
Există Legea 360/2002, 218/2002, Statutul politistului și Legea politistului.
Legea politiei spune clar, politistul, chiar si in drum spre casă, are obligatia potrivit Statutului politistului să intervină dacă observă o faptă ilegală, mai ales dacă este infractiune. Lovirea este o infractiune potrivit legii române penale.
Politistul a fost ultragiat pentru că s-a băgat intre cei doi. Acesta a fost momentul. Nu a intrat in curtea din care a iesit inculpatul, nu a apelat el pe inculpat, a intrat doar intre cei doi cetateni care unul lovea pe celalalt.
Sustinerea că nu s-a luat in considerare și instanta nu s-a pronuntat asupra unor motive de apel, că fapta nu ar exista, consideră că ea există, instanta de apel s-a pronuntat și are o motivare destul de largă, iar sustinerea că nu s-a pronuntat asupra aplicabilitatii art.18 ind.1 in cauză, consideră de asemenea că instanta s-a pronuntat.
Cu privire la raportul de expertiză tehnică, că nu s-a pronuntat, consideră că vizibilitatea martorilor s-a probat prin fotografii, raportul de expertiză a fost respins la instanta de fond, intr-adevar apărarea a depus raportul pentru că instanța admisese proba cu inscrisuri, martorii se aflau in postura de a vedea o altercație care a avut o anumită manifestare, nu era un furt de buzunare intr-un tramvai, ci era pe o uliță in drum.
Cât privește posibilitatea martorilor de a vedea, consideră că subminarea vizibilității acestora, dincolo de pretinsele dușmănii cu inculpatul, din fotografiile judiciare depuse chiar de aparare rezultă că se sustine că nu ar fi putut vedea altercația datorită conformației gardului, și este subliniat cu săgeată acel obstacol pe care il consideră inculpatul ca fiind un obstacol in vederea martorului, dar a se observa că proeminența aceea a gardului nu putea să acopere ce s-a intamplat intre inculpat si partea vatamata.
Solicita a se aprecia că, prin coroborarea probatoriului, instanta de fond si de apel au realizat o apreciere corectă a situatiei de fapt si a existenței textelor de lege.
Apreciaza recursul ca fiind nefondat si solicita respingerea.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine că, intre el si politist nu a fost contact fizic, nu a ieșit nici măcar pe poartă. Intre el si au fost discutii contradictorii, pentru că a intrat in curte. Nu l-a jignit pe politist, nu a pus mâna pe el, nu a avut nici un motiv să se bată cu politistul sau sa-l injure.
Are 30 de ani se serviciu, nu s-a batut si nu s-a certat cu nimeni niciodată. Nu stie de ce nu i-a luat si lui declaratie când s-a batut cu, de ce nu l-a chemat si pe el la politie.
Nu intelege cum poate spune seful de post că a vazut 100 de metri, cand de fapt distanta este de 300 de metri.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr.394/9.10.2006 a Tribunalului Iașis -a dispus:
"Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul, domiciliat în I,-,. 504,. B,. 4,. 18, județul I împotriva sentinței penale nr. 26/28.02.2008 a Judecătoriei Răducăneni, sentință pe care o menține".
Tribunalul Iașia reținut:
"Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 25 august 2006 partea vătămata avea calitatea de agent de poliție în localitatea. Se susține în rechizitoriu ca la solicitarea agentului sef al postului de politie unde acesta funcționa, pe fondul unui volum mare de activitate in cadrul postului de politie respectiv, partea vătămata a realizat o descindere la domiciliul familiei G si pentru a lua o declarație legata de cercetările pe care le efectua legat de săvârșirea unei fapte de furt.
Primul aspect cu privire la ordinul de serviciu nu se verifica prin probatoriul administrat, respectiv din declarația martorului. Martorul precizează ca a fost sesizat telefonic de partea vătămata in sensul ca a fost agresat, ocazie cu care, prezentându-se la postul de politie a putut constata aceleași urme de agresiune, precum și fata tumefiata a părții vătămate.
Partea vătămata era însoțita de numitul in conflict cu inculpatul care se afla la acel moment la domiciliul numitului Inculpatul a agresat inițial verbal, apoi fizic pe, moment in care a intervenit partea vătămată, la rândul sau lovita in zona membrelor inferioare.
Martorul nu a sesizat incidentul dintre parți iar martorul relatează faptul ca a perceput direct împrejurarea ca partea vătămata avea zona genunchiului afectata de o lovitura, ca si pantalonul uniformei murdar. Același martor relatează ca partea vătămata era profund afectata de faptul ca fusese victima a unui asemenea conflict, data fiind calitatea sa de agent de politie.
Martorul nu a sesizat sa fi existat vreun incident de violenta fizica între părțile din cauza deși precizează ca se afla intr-un loc de unde a putut percepe corect orice incident. Instanța urmează a înlătura declarația acestui martor întrucât, așa cum de poate constata din declarațiile celorlalți martori audiați, a fost agresat fizic, aceasta fiind si motivația intervenției parții vătămate.
asupra acestei persoane este confirmata de toți martorii audiați, însă martorul precizează ca a existat doar o altercație verbala si nu una fizica.Ca urmare instanța nu poate reține declarația acestui martor întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate in cauza.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și arătând că, față de materialul probator administrat în cauză, se impunea achitarea inculpatului.
Verificând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reține că apelul inculpatului este nefondat, din următoarele considerente:
Motivele de apel formulate de inculpat se referă la probele administrate în cauză, respectiv: declarațiile martorilor propuși de partea vătămată, martori cu care se afla în dușmănie inculpatul sau se află în curs de cercetare pentru săvârșirea unor fapte penale.
S-a mai precizat, în motivele de apel, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege pentru existența infracțiunii, respectiv partea vătămată nu se afla în exercițiul funcției sale, la momentul desfășurării evenimentelor.
Inculpatul a recunoscut că s-a întâlnit cu partea vătămată pe 25.08.2006, însă nu a recunoscut că l-ar fi lovit.
Cu toate acestea declarația inculpatului nu se coroborează cu declarațiile martorilor care erau de față la momentul respectiv.
În ceea ce privește subiectivitatea martorilor, invocată de inculpat, în afara celor care ar fi rude sau în dușmănie cu el, au asistat la conflict și alte persoane.
Astfel, din declarația martorului - care a perceput direct incidentul - rezultă cu certitudine agresiunea produsă asupra părții vătămate.
Declarația acestui martor se coroborează cu declarațiile martorilor și, care au arătat că partea vătămată se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu și fusese lovit de inculpat, aspecte relatate de partea vătămată.
Susținerile inculpatului nu se coroborează cu declarațiile martorilor audiați.
Chiar dacă s-ar înlătura, ca fiind subiective declarațiile martorilor care sunt rude cu una din părți sau în dușmănie cu ocazia desfășurării cercetărilor judecătorești au fost audiați și alți martori, care au perceput în mod direct agresiunea, respectiv, corect a reținut instanța de fond că agresiunea asupra părții vătămate - aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu - a fost dovedită - cu materialul probator administrat în cauză, reținând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal.
Având în vedere considerentele arătate mai sus, tribunalul va reține că motivele de apel invocate de inculpat sunt neîntemeiate și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul inculpatului și va menține sentința primei instanțe".
În termen legal inculpatul a recurat decizia penală sus-menționată, criticând-o prin prisma a 3 motive: contradictorialitate între dispozitivul hotărârii atacate și motivarea acesteia, nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor probelor solicitate de inculpat, cât și nevinovăția sa în săvârșirea faptei imputate și aplicarea dispozițiilor art.181Cod procedură penală.
Instanța de recurs a verificat hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate raportat la actele și lucrările dosarului de apel - în limitele procedurale conferite de dispozițiile legale, constatând următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.239 al.2 Cod penal, reținându-se prin actul de sesizare că: partea vătămată - era agent de poliție în localitatea, iar la solicitarea șefului de post trebuia să se deplaseze la domiciliul familiei G și pentru îndeplinirea unor acte procedurale.
În această împrejurare, s-a ivit un incident între agentul de poliție și partea vătămată care era însoțită de o persoană ( ), care era în conflict cu inculpatul ce se afla la domiciliu -, incident în care a fost agresat agentul de poliție: fizic - lovit în zona membrelor inferioare, cât și verbal.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost analizată de instanța de fond prin administrarea unui amplu probatoriu - direct și contradictoriu, probatoriu ce a fost apreciat just în conformitate cu dispozițiile art.63 Cod procedură penală.
S-a reținut de către instanța de fond în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art.239 al.2 Cod penal față de care s-a dispus condamnarea.
Susținerile în fond ale inculpatului referitoare la faptul că partea vătămată nu ar fi avut la momentul incidentului calitatea de subiect activ al infracțiunii de ultraj - nefiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu (conform ordin de serviciu) - nu au fost confirmate probator, fiind just înlăturate în drept, cât și în fapt (prin declarațiile martorilor audiați).
Aceleași susțineri au fost invocate și în fața instanței de apel, alături de alte motive, respectiv nevinovăția inculpatului, declarațiile unor martori - ca fiind neadevărate.
Instanța de apel a înlăturat probator fiecare dintre aceste motive, printr-o readministrare nemijlocită și interpretare temeinică a probelor - reținând ca situație de fapt cert rezultată: că inculpatul a săvârșit cert infracțiunea de ultraj față de agentul de poliție (partea vătămată ) la data de 25 august 2006 în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu (prin agresare verbală și fizică a acestuia).
În drept, sunt incidente dispozițiile Legii 360/2002 - Legea polițistului și ale Statutului Polițistului Legea 218/2002.
Față de aceste considerente se constată - fără dubiu - că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de inculpat, iar motivarea hotărârii a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art.356 Cod procedură penală.
Constatând nefondat recursul inculpatului sub toate aspectele prezentate și, în conformitate cu dispozițiile art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul inculpatului.
- fi obligat inculpatul-recurent la plata cheltuielilor judiciare statului, în baza dispozițiilor art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.394/9.10.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
30.IV.2009.-
2 ex.-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Aurel Dublea, Elena Scriminți
