Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 300/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 300

Ședința publică de la 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cenușă

JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu

JUDECĂTOR 3: Otilia Susanu

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 533 din data de 12 decembrie 2008 Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, personal, asistat de av. ales, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța procedează la identificarea inculpatului, acesta legitimându-se cu CI seria - nr. -, domiciliat în I,-, --2,. B,.2; - C-, --6,.2,. 36 - CNP -.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 70 al.2 din Codul d e procedură penală.

Inculpatul arată că dorește să dea declarație în această fază procesuală, declarația sa fiind consemnată într-un proces verbal atașat separat la dosarul cauzei.

Interpelat, inculpatul arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.

Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat casarea hotărârilor date și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Solicită a se avea în vedere că instanța de fond nu a procedat la audierea martorilor din lucrări, așa cum se poate constata și din actele și lucrările dosarului, iar o parte din martori au fost audiați, în lipsa inculpatului, care era arestat într-o altă cauză penală.

Față de motivele expuse pe larg în nota depusă la dosar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că din motivele invocate de apărătorul inculpatului se pune problema audierii martorilor fără prezența inculpatului, fără respectarea condițiilor de contradictorialitate. Însă în motivarea apelului, instanța face referire la faptul că martorii au fost audiați în prezența inculpatului. Apreciază că nu este o încălcare a dreptului la apărare.

Cu privire la susținerile apărătorului inculpatului, referitor la faptul că nu au fost adresate întrebări în amănunt a martorilor audiați arată că nu este imputabil instanței, întrucât în cauză au fost audiați 7 martori care au relatat și descris aceiași situație de fapt, iar instanța poate cenzura numărul martorilor ce pot fi audiați.

Formulează concluzii de respingere a recursului, în temeiul dispozițiilor art 38515din Codul d e procedură penală.

Inculpatul având cuvântul arată că martorii audiați în cauză au relatat că declarațiile date la urmărirea penală nu au fost scrise de ei și au precizat că nu-l cunosc.

CURTEA DE APEL

Prin sentința penală nr. 325/5.02.2008 a Judecătoriei Iașis -a dispus:

Condamnă pe inculpații:

- (nume purtat anterior " "), fiul lui și, născut la data de 16.04.1984 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, - 2,. B,.2, jud. I, CNP -, cetățean român, studii - 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale,

-, fiul lui și, născut la data de 26.07.1952 în com., jud. N, domiciliat în mun. I,-, - 2,. B,.2, jud. I, CNP -, cetățean român, studii - 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, pensionar, necunoscut cu antecedente penale și

-, fiica lui G și -, născută la data de 28.08.1953 în com., jud. I, domiciliată în mun. I,-, - 2,. B,.2, jud. I, CNP -, studii - 6 clase, căsătorită, casnică, necunoscută cu antecedente penale, toți pentru săvârșirea infracțiunii de "ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice", prev. și ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art.74 alin.1 lit. a) din Codul penal raportat la disp. art.76 alin.1 lit. d din Codul penal, la câte o pedeapsă de 3(trei) luni închisoare fiecare.

Pe durata și în condițiile prev. de art.71 Cod penal, aplică inculpaților, și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. a și b Cod penal.

În baza disp. art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării fiecărei pedepse de 3 (trei) luni închisoare stabilite prin prezenta sentință penală, pe o perioadă de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni care, conform disp. art.82 alin.1 Cod penal, constituie termen de încercare pentru fiecare dintre inculpați.

Învederează inculpaților, și dispozițiile art. 83 Cod penal.

În baza disp. art. 71 alin.5 Cod penal, dispune și suspendarea executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a și b Cod penal, aplicată fiecăruia dintre inculpații, și, pe durata și în condițiile prevăzute de textul de lege anterior-menționat.

Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20.03.1973 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, - 2,. B,.2, jud. I, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, CNP -, cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de "ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice", prev. și ped. de art. 321 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 37 lit. a din Codul penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare (faptă comisă la data de 30.04.2004).

În baza disp. art. 61 din Codul penal, revocă beneficiul liberării condiționate privind restul de 280 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa totală rezultantă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sent. pen. nr. 4437 din 04.10.2001 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin dec. pen. nr.368 din 08.05.2003 a Curții de Apel Iași rest pe care, în baza disp. art. 39 alin. 2 din Codul penal, îl contopește cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

Constată că infracțiunea prev. și ped. de art.321 alin.1 din codul penal (faptă comisă la data de 30.04.2004) și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentință penală este concurentă, respectiv, aflată în concurs real, cu infracțiunea prev. și ped. de art.26 din Codul penal raportat la art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a și i din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 37 lit. b din Codul penal (faptă comisă la data de 24.10.2005) și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare prin sent. pen. nr.649 din 18.04.2006 a Judecătoriei Cluj N, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 288/A din 11.09.2006 a Tribunalului Cluj.

În baza disp. art.33 lit. a și art.34 lit. b din Codul penal, contopește pedeapsa unică indivizibilă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare stabilită prin prezenta sentință penală cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare anterior-menționată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art.71 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b din Codul penal.

Constată că în prezent inculpatul este deținut în executarea pedepsei aplicate prin sent. pen. nr.649 din 18.04.2006 a Judecătoriei Cluj N, rămasă definitivă prin dec. pen. nr.288/A din 11.09.2006 a Tribunalului Cluj.

Menține starea de deținere a inculpatului și, în baza disp. art.36 alin.3 din Codul penal, scade din pedeapsa totală rezultantă aplicată acestuia prin prezenta sentință penală, durata deja executată, respectiv perioada începând de la data de 24.10.2005 până la zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sent. pen. nr.649 din 18.04.2006 a Judecătoriei Cluj N, rămasă definitivă prin dec. pen. nr.288/A din 11.09.2006 a Tribunalului Cluj și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentințe penale, la data rămânerii definitive a acesteia.

Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 02.06.1972 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, - 2,.B,.2, jud. I, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, CNP -, cetățean român, studii - 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, nerecidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de "ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice", prev. și ped. de art.321 alin.1 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, conform disp. art.334 din Codul d e procedură penală, din infracțiunea prev. și ped. de art.321 alin.1 din Codul penal cu aplicarea disp. art.37 lit. b din Codul penal, la pedeapsa de 1(un) an închisoare (faptă comisă la data de 30.04.2004).

Constată că infracțiunea prev. și ped. de art.321 alin.1 din Codul penal (faptă comisă la data de 30.04.2004) și pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentință penală este concurentă, respectiv, aflată în concurs real, cu infracțiunea prev. și ped. de art.20 din Codul penal raportat la art. 174-175 lit. i din Codul penal (faptă comisă la data de 15.10.2004), pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 4(patru) ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. și b din Codul penal, prin sent. pen. nr.26 din 16.01.2006 a Tribunalului Iași, menținută prin dec. pen. nr.102 din 06.04.2006, menținută și rămasă definitivă prin dec. pen. nr.3597 din 06.06.206 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.

În baza disp. art. 33 lit. a și art.34 lit. b din Codul penal, contopește pedepsele de 1 (un) an închisoare și 8 (opt) ani închisoare anterior-menționate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b din Codul penal.

Pe durata și în condițiile prev. de art.71 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b și e din codul penal.

Constată că în prezent inculpatul este deținut în executarea pedepsei aplicate prin sent. pen. nr. 26 din 16.01.2006 a Tribunalului Iași, menținută prin dec. pen. nr. 102 din 06.04.2006, menținută și rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 3597 din 06.06.206 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.

Menține starea de deținere a inculpatului și, în baza disp. art. 36 alin. 3 din Codul penal, scade din pedeapsa totală rezultantă aplicată acestuia prin prezenta sentință penală, durata deja executată, respectiv perioada începând de la data de 28.10.2004 până la zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sent. pen. nr.26 din 16.01.2006 a Tribunalului Iași, menținută prin dec. pen. nr.102 din 06.04.2006, menținută și rămasă definitivă prin dec. pen. nr.3597 din 06.06.206 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentințe penale, la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza disp. art.11 pct.2 lit. b din Codul d e procedură

penală raportat la art.10 alin.1 lit. h din Codul d e procedură penală, cu referire la disp. art. 284 ind.1 din Codul d e procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților, fiul lui și, născut la data de 16.04.1984 în mun. I, domiciliat în mun. I,-, - 2,. B,. 2, jud. I, CNP -, cetățean român, studii - 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, fiul lui și, născut la data de 26.07.1952 în com., jud. N, domiciliat în mun. I,-, - 2,. B,.2, jud. I, CNP -, cetățean român, studii - 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, pensionar, necunoscut cu antecedente penale, fiica lui G și -, născută la data de 28.08.1953 în com., jud. I, domiciliată în mun. I,-, - 2,. B,.2, jud. I, CNP -, studii - 6 clase, căsătorită, casnică, necunoscută cu antecedente penale, fiul lui și, născut la data de 20.03.1973 în mun.I, domiciliat în mun. I,-, - 2,. B,.2, jud. I, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, CNP -, cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist și, fiul lui și, născut la data de 02.06.1972 în mun.I, domiciliat în mun.I,-, - 2,.B,.2, jud.I, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, CNP -, cetățean român, studii - 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, nerecidivist, toți pentru infracțiunea de "lovire sau alte violențe", prev. și ped. de art.180 alin.2 din Codul penal, la plângerea penală prealabilă a părții vătămate, fiul lui și, născut la data de 02.09.1972 în mun.I, domiciliat în mun. I,-, bloc 506,. A, parter,.3, jud.I, fără forme legale în mun. I, - nr.1, jud.I și în mun.I,-, bloc 506,.A, parter,.3 jud. I, CNP -.

Ia act că partea vătămată, domiciliat în mun.I,-, bloc 506,. A, parter,.3, jud. I, fără forme legale în mun. I, - nr.1, jud. I și în mun. I,-, bloc 506,. A, parter,.3 jud. I, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

Respinge acțiunile civile promovate în cadrul procesului penal de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " I, prin reprezentanții săi legali și Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Treime" I, prin reprezentanții săi legali.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, pe baza probatoriului administrat în cauză, a reținut următoarele aspecte.

În după amiaza zilei de 30.04.2004, inculpații, (), împreună cu martorele și au petrecut la locuința martorilor și, situată pe Șesul - din municipiul I, pe-.

-numiții au sărbătorit ieșirea inculpatului din penitenciar și au consumat băuturi alcoolice până după orele 22,00.

După sărbătorirea acestui "eveniment", inculpații au hotărât să se deplaseze la barul ˝Blue˝ aparținând, situat la parterul blocului 2 de pe str. -, din cartierul cel - municipiul I, unde să continue petrecerea. Inculpații, și împreună cu martora au plecat spre bar, urmând ca ceilalți să vină ulterior după ei. După ce au trecut podețul peste -, inculpații, și însoțiți de martora s-au întâlnit cu partea vătămată, care se îndrepta spre locuința sa situată tot pe șesul râului. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în zona feței. Pentru a scăpa de cei trei, partea vătămată a fugit spre str.- unde, cu puțin timp înainte, observase o patrulă a organelor de poliție. Ulterior, când s-a îndreptat din nou spre casă, s-a întâlnit cu celălalt grup format din inculpații și și martorii, și. Partea vătămată, observând că aceștia sunt sub influența băuturilor alcoolice și că unul dintre ei a strigat după el, a alergat spre str. -, unde a constatat că în fața sa se afla celălalt grup format din inculpații, și care se îndrepta spre el. Cele două grupuri l-au ajuns pe partea vătămată la intersecția străzii - cu strada -, care au început să strige unii la alții, să profereze cuvinte injurioase și să-i aplice părții vătămate lovituri. De față erau și martorele, soția lui, însoțită de mama sa - și de martorii, și. Martorele, - și au intervenit pentru a-l scăpa pe partea vătămată din mâinile inculpaților, ocazie cu care au fost și acestea lovite de către inculpați. Prin manifestările lor violente, prin strigătele și cuvintele injurioase care le-au proferat inculpații, au tulburat liniștea publică. Martorul, care locuiește la blocul 2 de pe-, a declarat că la acea dată, în jurul orelor 22,30, în timp ce se afla la domiciliu și se uita la televizor, a auzit scandal și a ieșit la geam pentru a vedea ce se întâmplă, ocazie cu care i-a observat pe inculpați, pe care îi cunoștea din cartier, cum loveau un tânăr, că proferau injurii și expresii jignitoare și că la fața locului s-au adunat mai multe persoane care au asistat la scandal și că, la fața locului, au venit organele de poliție care i-au determinat pe inculpați să înceteze scandalul, acestea fiind nevoite să tragă un foc de armă în aer. Martora a declarat că la data de 30.04.2004 în jurul orei 23,00, în timp ce se afla la domiciliul său situat pe- a fost trezită din somn de strigătele inculpaților și că a văzut de la geam o parte a incidentului. Martorul, vânzător la barul Iad eclarat că la data de 30.04.2004, în jurul orelor 22,45, au venit în bar mai mulți clienți care au anunțat că pe-, în fața Școlii generale ˝ mai multe persoane se lovesc și se insultă și, deplasându-se în acel loc, a văzut scandalul. Martorul s-a deplasat la fața locului și a văzut scandalul. A constata că în jurul inculpaților s-au adunat mai multe persoane care asistau la ceea ce se întâmplă, iar mai mulți locatari de la blocurile din jur ieșiseră la ferestre și în balcoane. A văzut că au venit organele de poliție și cum, pentru a-i determina pe inculpați să înceteze, au tras un foc de armă.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpații au adoptat o atitudine nesinceră, și au susținut că au fost bătuți de către numitul și mai mulți tineri care îl însoțeau pe acesta.

Inculpatul a declarat că, în respectivă, a ajuns la locul conflictului în momentul în care mai multe persoane o loveau pe mama sa și că nu a avut timp să intervină întrucât, imediat, au sosit organele de poliție și a fost dus la sediul poliției, inculpatul precizând că nu se face vinovat de comiterea faptei, prezentul dosar fiind "fabricat" de către organele de poliție, care sunt în conflict cu familia sa.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii, -, (fostă ), și.

Astfel, martora - a declarat că în seara de 30.04.2004, în jurul orei 23,00 fost trezită din somn de strigăte și înjurături care se auzeau de pe stradă și, ieșind la geam pentru a vedea ce se întâmplă, i-a văzut pe inculpați, care strigau și loveau și cum la fața locului a venit o mașină de poliție, cu pornită, polițiștii încercând să-i determine pe inculpați să înceteze scandalul, fiind nevoiți să execute un foc de armă în plan vertical.

Aceeași situație de fapt a fost descrisă și de martorii, și, toți martorii făcând referire la prezența inculpaților la locul incidentului și la comportamentul violent și contrar bunelor moravuri pe care aceștia l-au avut.

Din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză instanța reține, fără putință de tăgadă, că în seara de 30 aprilie 2004, între inculpați și partea vătămată a avut loc o altercație, inculpații fiind cei care, prin modul de manifestare violent - verbal și fizic, respectiv prin injuriile proferate, prin actele și gesturile făcute, toate acestea pe stradă, deci într-un loc public, în jurul orei 22,30 respectiv, în timpul nopții, perioadă destinată prin excelență odihnei - au adus atingere relațiilor sociale compatibile cu respectul reciproc, cu păstrarea demnității umane, cu decența în cuvinte și atitudini.

Instanța înlătură astfel susținerile tuturor inculpaților în sensul că nu s-au dedat la atitudini și comportamente care să aducă atingere relațiilor normale de conviețuire socială și că nu au exercitat acte de violență fizică asupra numitului.

Din coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză rezultă, pe deplin, vinovăția inculpaților, și în ceea ce privește infracțiunea de "ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice", prev. și ped. de art.321 alin.1 din Codul penal.

În ceea ce privește plângerea penală prealabilă formulată de partea vătămată împotriva inculpaților, și, pentru comiterea infracțiunii de "lovire sau alte violențe", prev. și ped. de art.180 alin.2 din Codul penal, instanța constată că partea vătămată a lipsit în mod nejustificat la toate termenele de judecată, deși instanța a dispus citarea acestuia la toate adresele indicate în dosarul de urmărire penală, nefiind depusă vreo cerere de amânare a judecății.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, textul art. 284 indice 1 din Codul d e procedură penală - text care a fost abrogat prin art. I pct.144 din Legea nr. 356/2006 - invocată - este aplicabil în cauza penală dedusă prezentei judecăți, întrucât această cauză era deja în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.356/2006 ( cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.10.2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul criticând-o ca nelegală și netemeinică deoarece:

- instanța de fond, în lipsa inculpatului arestat, a procedat la

ascultarea martorilor - audiere care s-a limitat la luarea unor declarații de tipul "mențin integral cele declarate în faza de urmărire penală", încălcându-se atât principiile nemijlocirii, publicității, oralității și contradictorialității, cât și dreptul la apărare al inculpatului;

- se impunea ca instanța de fond să facă aplicarea disp. art. 61

alin. 1 Cod penal în sensul de a se menține beneficiul liberării condiționate, având în vedere gravitatea redusă a faptei dedusă judecății și dispozițiilor legale care impun revocarea acestui beneficiu;

- probele reținute în acuzarea inculpatului nu au un caracter cert,

nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, astfel că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului".

În raport de aceste critici a solicitat să se dispună achitarea sa, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță și contopirea acesteia cu cele provenind din condamnările anterioare.

Prin decizie penală nr. 533/12.12.2008 a Tribunalului Iașis -au dispus următoarele:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 325/05.02.2008, pronunțate de Judecătoria Iași, sentință pe care a menținut- A fost obligat inculpatul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat.

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

La termenul de judecată din 23.06.2006 instanța de fond, deși a constatat lipsa de procedură cu inculpatul și cunoștea împrejurarea că acesta se afla arestat într-o altă cauză penală (în Penitenciarul Gherla ) a procedat la ascultarea a cinci dintre martorii audiați la urmărirea penală (, -, ).

În aceleași condiții (cu lipsă de procedură și lipsa inculpatului arestat în altă cauză penală) a fost făcută și audierea martorului la termenul de judecată din 13.2006.

Însă, instanța de fond, în considerarea principiilor enunțate privind desfășurarea judecății dar și a respectării dreptului la apărare al inculpatului, la termenul de judecată din 10.XI.2006, a admis cererea acestuia de reaudiere a martorilor menționați anterior, procedura ascultării acestora fiind efectiv realizată la termenul de judecată din 8.XII.2006, în prezența inculpatului asistat de avocatul desemnat din oficiu (au fost reaudiați martorii, -, neaudiată martora ), și la termenul din 2.02.2007 (martorul ).

Astfel, participarea nemijlocită a inculpatului, alături de coinculpații, ( ), la săvârșirea infracțiunii de "ultraj contra bunelor moravuri" și "tulburarea liniștii publice" prev. și ped. de art. 321 alin. 1 Cod penal, este pe deplin ilustrată de declarațiile martorilor -, -, .

Din declarațiile acestora reiese că inculpatul, alături de ceilalți coinculpați a fost angajat într-un conflict de stradă cu partea vătămată, în noaptea zilei de 30.04.2004, orele 23,oo, a provocat scandal public, prin conduita deosebit de violentă (prin profanarea și strigarea unor cuvinte, expresii indecente) ce a tulburat liniștea publică și stârnit indignarea cetățenilor adunași la locul faptei, precum și a acelora ce urmăreau desfășurarea conflictului din locuințele lor.

În cauză există probe certe de vinovăție privind săvârșirea faptei pentru care este judecat inculpatul-apelant.

Raportat la gravitatea faptei săvârșite, dar și la condamnările anterior suferite, în mod corect a dispus prima instanță și asupra revocării liberării condiționate privind restul de pedeapsă neexecutat de 280 zile din pedeapsa anterioară de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4437/4.2001 a Judecătoriei Iași.

Pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită este legală și corespunde gravității faptei pentru care este judecat, corect individualizată conform criteriilor prescrise de art. 72 Cod penal, și nu există temeiuri care să conducă la redimensionarea ei în sensul dorit de acesta.

Prima instanță a procedat corect la contopirea pedepsei stabilite pentru infracțiunea dedusă judecății cu celelalte pedepse ce privesc fapte concurente cu aceasta, avându-se în vedere toate datele înserate în fișa de cazier judiciar a acestuia, făcându-se totodată și aplicarea corectă a art. 36 alin. 3 Cod penal.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 Cod procedură penală, hotărârea a fost recurată de inculpatul.

Inculpatul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța de fond nu audiat toți martorii din lucrări.

Recurentul susține, de asemenea, că nu a fost prezent în instanță la audierea unor martori, motiv pentru care solicită rejudecarea cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticii formulate ce vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 10 Cod procedură penală, dar și din oficiu, în limite procedurale, constată că recursul nu este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:

Critica formulată de inculpat în recurs a fost respinsă și în apel, cu aceleași argumente.

Tribunalul a analizat aceste motive și constatat că judecata în primă instanță s-a desfășurat cu respectarea principiilor specifice acestei faze a procesului penal, respectiv, principiul oralității, nemijlocirii și contradictorialității, precum și a drepturilor procesuale ale inculpatului.

La urmărirea penală a fost audiat un număr mare de martori.

Legea procesual penală, definește martorul, în art. 78 Cod procedură penală, ca fiind persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.

În speță, toți martorii au relatat despre aceeași situație de fapt, așa încât instanța de fond cenzurat numărul martorilor audiați fără a prejudicia în acest fel inculpatul, fără încălca vreun drept procesual al acestuia.

La urmărirea penală au fost audiați 16 martori, iar în instanță pe lângă martorii de la urmărirea penală au fost ascultați și martorii propuși de inculpat, toate aceste persoane relatând despre aceleași împrejurări, aceleași fapte care implicau participația inculpaților.

În acest context, instanța de fond a cenzurat numărul martorilor audiați, apreciind ca suficiente depozițiile acestora pentru constatarea existenței infracțiunilor, identificarea autorilor și cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Martorii care au fost ascultați în lipsa inculpatului, respectiv martorii: -, toți aceștia au fost reaudiați de instanță în prezența inculpatului și a avocatului acestuia la termenele din 8.12.2006 și 2.07.2007.

În cauză a fost administrat un probatoriu complet, ce a fost judicios apreciat, în considerarea dispozițiilor art. 63 (2) ind. 1 Cod procedură penală.

Din coroborarea procesului verbal de constatare a infracțiunii și referatele întocmite de organele de poliție care au intervenit pentru a aplana scandalul, actele medico-legale vizând victimele agresiunilor ce s-au consumat în scandal, declarațiile martorilor și ale inculpaților, rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului .

Individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal, ținându-se cont atât de cauzele ce agravează răspunderea penală, cât și de cele care o atenuează.

Constatând că nu sunt motive de casare a hotărârilor recurate, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului cheltuielile judiciare ocazionare de soluționarea prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 533/12.12.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2009.

PREȘEDIN TE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Tehnored. - 02 ex. - 11.06.2009

Tribunalul Iași

Jud., jud.

Președinte:Maria Cenușă
Judecători:Maria Cenușă, Daniela Dumitrescu, Otilia Susanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 300/2009. Curtea de Apel Iasi