Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 800/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.800/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 10 2009

PREȘEDINTE: Constatin Cârcotă Președintele Secției penale

JUDECĂTORI: Constatin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpații și, ambii domiciliați în com.Vidra, dat, jud.V, trimiși în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.de art.321 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.151/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (sentința penală nr.232/11.02.2009 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 2009, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 10 2009.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 232/ 11 februarie 2009 Judecătoriei Focșani, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal;

- 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit.b Cod penal;

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal;

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de distrugere prev.de art. 217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal;

Prin contopire s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

S-au interzis drepturile prev.de art. 64 lit.a teza a 2. și lit.b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

Prin aceeași sentință a fost condamnat si inculpatul la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev.d art. 321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.

S-a încetat procesul penal în baza art. 11 pct.2 lit.b și art. 10 lit.h Cod procedură penală pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.

S-a încetat procesul penal tot prin împăcarea părților pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal și pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, precum si pentru infracțiunea de distrugere prev.de art. 217 alin.1 Cod penal.

S-au interzis drepturile prev.de art. 64 alin.1 ip.a 2-a și lit.b în baza art. 71 Cod penal.

Inculpatul a fost condamnat la:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 321 alin.1 Cod penal;

- 10 luni pentru infracțiunea prev.de art. 217 alin.1 Cod penal;

- 1 lună închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.1 Cod penal;

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.2 Cod penal;

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art. 180 alin.2 Cod penal.

Prin contopire s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare.

S-au interzis drepturile prev.de art. 64 alin.1 lit.a teza a 2-a și lit.b Cod penal.

S-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei în baza art. 81 Cod penal și 71 alin.5 Cod penal.

S-a reținut că în seara zilei de 13 februarie 2008 inculpații s-au manifestat zgomotos în barul aparținând de SC SRL Vidra unde au consumat băuturi alcoolice. Apoi au intrat în conflict cu partea vătămată care i-a atenționat să se liniștească. Inculpatul a lovit partea vătămată cu o sticlă de bere în zona capului după care scandalul a luat amploare prin intervenția și participarea celorlalți inculpați care au început să lovească și pe celelalte părți vătămate prezente și.

S-au distrus scaune și au fost vătămate părțile vătămate și care examinați medico-legal au constatări cu leziuni vindecabile în 8-9 zile și respectiv 11- 12 zile îngrijiri medicale.

Inculpații au recunoscut faptele și împrejurările în care le-au comis, dar inculpatul a susținut neîntemeiat că a fost provocat de una din părțile vătămate neexistând nicio probă în acest sens.

În timpul procesului penal părțile vătămate s-au împăcat cu inculpatul pentru faptele cu privire la care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă.

S-au înlăturat apărările inculpaților privind neîndeplinirea cerințelor infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri motivat de faptul că la ora când s-au produs faptele( 24/24.30) nu mai erau prezente alte persoane, iar pe drumul public nu se aflau trecători.

Instanța de fond a motivat că faptele au fost comise în împrejurările și condițiile prev. de art. 152 Cod penal, respectiv într-un loc care prin destinația sa este public.

Situația de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor martorelor, martore care lucrau la barul respectiv și care au văzut pe inculpați distrugând mese, scaune și lovind părțile vătămate.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpații și.

În criticile lor inculpații, prin apărător, au arătat că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii de tulburare a liniștii publice infracțiune mai gravă în raport de celelalte fapte, deoarece barul se afla situat, într-o zonă izolată de localitate și nu existau consumatori la acea ora. Consideră ca pot fi achitați pentru această faptă în baza art. 10 lit.d Cod procedură penală.

În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepselor față de gradul redus de pericol social privind pe inculpatul, să se rețină că a avut o contribuție minimă la comiterea faptelor, că a depus toate eforturile pentru repararea pagubelor produse și s-a împăcat cu părțile vătămate pentru unele din fapte.

Pentru inculpatul s-a arătat că a depus apelul peste termen dar se pot extinde efectele apelului declarat de și asupra sa fiind întrunite cerințele legale și existând motive întemeiate pentru achitare sau pentru reducerea pedepsei de executat.

Și pentru intimatul s-a solicitat extinderea efectelor apelului declarat de. S-a solicitat achitarea întrucât fapta de ultraj contra bunelor moravuri pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele constitutive.

Prin decizia penală nr.151/20.05.2009 a Tribunalului Vranceas -a admis apelul inculpatului, extinzându-se efectele apelului și asupra inculpaților și.

S-a desființat în parte sentința penală atacată și în rejudecare s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente.

S-a modificat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplic. art.37 lit. b Cod penal în sensul reducerii la 1 an și 6 luni închisoare.

S-au menținut pedepsele pentru celelalte fapte.

S-au contopit pedepsele în baza art.33 și 34 Cod penal dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a modificat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal prin reținerea circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit.b și c Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal, stabilindu-se pedeapsa la 6 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente și s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal la 1 ( un) an închisoare.

S-au menținut pedepsele pentru celelalte fapte.

S-au contopit pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea de 1(un) an închisoare și s-a stabilit termenul de încercare la 3 ani.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:

Pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin.1 Cod penal pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată apelantului este disproporționată ținând seama de împrejurările în care a fost comisă, respectiv într-un bar aflat relativ într-o clădire izolată de restul locuințelor din localitate, în interior se afla un număr nesemnificativ de persoane astfel că sub aspectul pericolului social al faptei se poate aprecia ca fiind redus.

Referitor la inculpatul, care într-adevăr a depus apelul peste termenul legal, s-au extins efectele apelului declarat de inculpatul în temeiul dispozițiilor art. 373 Cod procedură penală având în vedere împrejurările comune în care s-a comis fapta de ultraj contra bunelor moravuri și care pot circumstanția și conduce la reducerea pedepsei pentru această faptă și pentru acest inculpat.

Mai mult pentru inculpatul s-a apreciat că se poate face aplicarea circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit.b și c Cod penal ținând seama de atitudinea acestuia după comiterea faptei, stăruința de împăcare cu părțile vătămate pentru faptele de lovire și distrugere, recuperarea pagubelor produse, regretul manifestat pentru cele întâmplate.

Pentru aceleași considerente s-a dispus extinderea apelului și cu privire la inculpatul, reținându-se aceleași împrejurări în care a fost comisa fapta de ultraj contra bunelor moravuri și pentru a se individualiza pedeapsa în raport de contribuția fiecărui inculpat la comiterea ei. Inculpatul a avut o participație redusă la comiterea faptelor, mai mult a avut o conduită sinceră.

În aceasta situație s-a apreciat că se poate reduce pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin.1 Cod penal.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații și criticând-o pentru netemeinicie, reiterând motivele din apel.

Ambii inculpați au susținut că fapta de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, neproducându-se un ultraj în înțelesul legii penale, fapta petrecându-se într-un loc închis, izolat, la o oră târzie, putând fi încadrată ca o contravenție, astfel încât au apreciat că se impune achitarea întemeiat pe dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală.

În subsidiar au solicitat reducerea pedepselor prin reținerea de largi circumstanțe atenuante.

S-a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală, apreciindu-se că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt.

Criticile inculpatului vor fi admise, dar pentru considerentele ce se vor arăta:

Verificând hotărârea atacată în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că atât prima instanță cât cea de apel au reținut o situație de fapt corectă bazată pe probele adminJ. în cauză și au dat faptei încadrarea juridică corespunzătoare.

Din analiza probatoriului administrat Curtea constată că fapta de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal există, fiind săvârșită cu vinovăție de către inculpați.

Astfel, cu materialul probator administrat în cauză (procesul-verbal de sesizare din oficiu, plângerile și declarațiile părților vătămate, și, certificatele medico-legale, planșele foto, declarațiile martorelor și și declarațiile inculpaților, atât cât acestea se coroborează cu restul probatoriului), s-a demonstrat că în noaptea de 13.02.2008 în jurul orei 130inculpații au provocat scandal public în barul aparținând părții vătămate SC. SRL Vidra prin răsturnarea și distrugerea de mobilier, spargerea de sticle și lovirea părților vătămate, și, inculpații liniștindu-se și părăsind zona doar atunci când au auzit că sunt filmați de camerele de supraveghere.

Este adevărat că scandalul a durat 3-4 minute, că ușile erau închise și că de față au fost doar angajatele barului, martorele și, dar aceste împrejurări nu exclud reținerea faptului că infracțiunea a fost comisă "în public", având în vedere locul în care a fost săvârșită - barul - care este prin natura sa, destinat, accesibil publicului, chiar și dacă de față nu ar fi fost nicio persoană, or de față erau cele două martore.

Așa fiind, nu poate fi primită susținerea că fapta dedusă judecății nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal, pe considerentul că nu s-ar fi săvârșit "în public"și că deci în cauză s-ar fi comis o eroare gravă de fapt.

Se constată că nu este incident cazul de casare invocat, întrucât eroarea gravă de fapt vizează discordanța dintre cele reținute de instanță și conținutul real al probelor care să fi avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare, împrejurare care nu se regăsește în cauza de față, astfel încât nu se poate susține că s-ar impune achitarea întemeiat pe dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10.1 lit.d Cod procedură penală, pentru niciunul dintre cei doi recurenți.

Curtea observă însă că, în ce îl privește pe inculpatul sunt incidente cazurile de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 și 17 Cod procedură penală, potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 Cod penal, sau când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Astfel, având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal (închisoare de la 1 lună la 3 luni sau amendă) nu puteau să atragă starea de recidivă, condiția cerută de art.37 lit.b Cod penal - pedeapsa prevăzută de lege pentru cea de a doua faptă să fie mai mare de 1 an închisoare nefiind îndeplinită, în mod greșit instanța de apel a reținut în încadrarea juridică dată faptei aplicabilitatea dispozițiilor art.37 lit. b Cod penal.

De asemenea, se constată că deși instanța de apel a stabilit o corectă situație de fapt, nu i-a acordat valoarea corespunzătoare în procesul de individualizare judiciară, stabilind pedepse prea aspre raportat la gradul de pericol social concret al fiecărei fapte în parte, precum și la pedepsele aplicate celorlalți inculpați, chiar dacă au existat elemente de diferențiere sub aspectul contribuției la săvârșirea faptelor sau de circumstanțiere personală.

Pentru toate aceste considerente recursul inculpatului va fi admis, conform dispozițiilor art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, decizia penală urmând să fie casată în parte și în rejudecare se vor repune în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului și se va înlătura aplicarea dispozițiilor art.37 lit.b Cod penal cu privire la infracțiunea de lovire prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal.

În continuare se va reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpatului după cum urmează:

- de la 2 luni închisoare la 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.180 alin.1 Cod penal;

- de la câte 1 an închisoare la câte 8 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal;

- de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal;

- de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

În baza art.33 lit.a și b - 34 lit.b Cod penal se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare.

Restul dispozițiilor deciziei penale recurate vor fi menținute.

În ce privește recursul inculpatului, având în vedere pe de o parte că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10.1 lit.d Cod procedură penală și pe de altă parte că pedeapsa de 6 luni închisoare răspunde scopului educativ-preventiv al pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, neimpunându-se reducerea acesteia, va constata că nu este fondat.

Pe cale de consecință, în baza art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat cu consecința obligării acestuia la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 15.09.1977 în com.Vidra, jud.V, domiciliat în com.Vidra, sat, jud.V, CNP -, împotriva deciziei penale nr.151/20.05.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr.232/11.02.2009 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).

Casează în parte decizia penală recurată și în rejudecare:

Repune în individualitatea lor pedepsele componente ale rezultantei de 2 ani închisoare.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.37 lit.b Cod penal cu privire la infracțiunea de lovire prevăzută de art.180 alin.1 Cod penal.

Reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpatului după cum urmează:

- de la 2 luni închisoare la 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.180 alin1 Cod penal;

- de la câte 1 an închisoare la câte 8 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal;

- de la 2 ani închisoare la1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal;

- de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

În baza art.33 lit.a și b - 34 lit.b Cod penal.

Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare.

Menține restul dispozițiilor deciziei penale recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 10.01.1978 în Curtea de A, jud.A, domiciliat în com.Vidra, sat, jud.V, CNP -.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galația sumei de 300 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, pentru inculpatul.

Obligă pe recurentul la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița

Grefier,

I

Red. - 17.12.2009

Tehnored. - 18.12.2009

2 ex

Fond:

Apel: -

Președinte:Constatin Cârcotă
Judecători:Constatin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 800/2009. Curtea de Apel Galati