Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 86/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2517/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.86/
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.133/A/9.2009 a Tribunalului Ialomița - Secția Penală, din Dosarul nr- (607/2009).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal și asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.035.416/12.XI.2009, depusă la fila 17, lipsind intimatul-parte vătămată -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că citația comunicată intimatului-parte vătămată la adresa din comuna, județ Iaf ost restituită cu mențiunea schimbării adresei, procedura de citare a acestei părți fiind realizată la domiciliul din S, str.- -,.3..A,.1,.4, județ I, după care;
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171Cod procedură penală, arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că decizia penală prin care instanța de apel a respins, ca tardiv, calea de atac exercitată de inculpat este legală.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 116/29.05.2009 Judecătoria Fetești, în baza art. 239 alin. 1 și 2 cod penal cu aplic. art. 75 lit. a) Cod penal și art.37 lit. a) și b) din codul penal a condamnat pe inculpații și la pedepse de câte 6 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 61 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 511 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 138/22.03.2006 a Tribunalului Ialomița, rest care s-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 511 zile închisoare.
În baza art. 61 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 657 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 561/10.11.2004 a Judecătoriei Fetești, definitivă prin decizia penală nr. 501/23.03.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI, rest care s-a contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 657 zile închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpaților și exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal pe durata executării pedepselor.
În baza art. 239 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a) din Codul penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
În baza art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art. 33 lit.a-34 alin.1 lit. b) din Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
În baza art.71 Cod penal și art. 3 Protocolul 1. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de a participa la alegerile legislative și lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 - art. 82 Cod penal a dispus pentru inculpatul suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art.71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale față de inculpat.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 359 Cod procedură penală.
În baza art. 191 alin.1 și art. 349 Cod procedură penală a obligat pe inculpații Și la plata sumei de 600 lei, câte 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 191 alin.1 și art. 349 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezentând onorariul cu asistența juridică acordată din oficiu, avansat din fondurile Ministerului d e Justiție.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în dimineața de 28.06.2008 inculpații s-au întâlnit și cu martorul -, au consumat băuturi alcoolice, după care, împreună s-au deplasat cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare -, condus de, care nu deține permis de conducere auto pentru nici o categorie de autovehicule. În timp ce inculpatul conducea pe DJ 201, autoturismul a fost observat de partea vătămată -, șeful Postului de Poliție al comunei, jud. I, care se afla cu autoturismul proprietate personală la intersecția drumului din satul G cu DJ 201.
Știind că inculpatul nu posedă permis de conducere auto, partea vătămată l-a urmărit pe acesta pe DJ 201, cca. 300. apoi l-a depășit și a oprit în fața autoturismului acestuia. În autoturismul părții vătămate se mai aflau martorii și, care au rămas în autoturism, iar partea vătămată a coborât și a mers la autoturismul condus de inculpatul care oprise la o distanță de cea. 3-5. Partea vătămată, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, era îmbrăcată în uniformă de poliție și avea asupra ei pistolul din dotare.
După ce partea vătămată s-a prezentat, a solicitat inculpatului permisul de conducere auto și documentele mașinii, dar acesta a refuzat să le prezinte. După ce partea vătămată a reiterat cererea către inculpat, acesta a coborât din mașină de pe scaunul șoferului. Din autoturism au mai coborât, și martorul -. Aceștia s-au îndreptat spre com..
Observând că inculpatul emana halenă alcoolică și a condus fără permis de conducere, partea vătămată a sunat la Poliția Țăndărei pentru a trimite un echipaj al poliției rutiere.
Văzând că inculpatul vroia să plece de lângă mașină, partea vătămată l-a prins de braț. Inculpatul s-a opus și în acest timp Și au revenit lângă lucrătorul de poliție -. l-a tras de brațul liber, iar i-a răsucit degetele mâinii și astfel a scăpat din mâinile părții vătămate. În aceiași modalitate, inculpații au mai acționat de câteva ori, partea vătămată dorind să îl rețină pe, i-au adresat lucrătorului de poliție injurii, amenințări cu acte de violență și cu moartea. Inculpatul l-a și îmbrâncit pe -.
Văzând că este agresat de inculpați, partea vătămată a scos pistolul și după ce a somat, a tras un foc de avertisment în plan vertical. Lângă părți au oprit mașina martorii - și. - a sunat la 112, solicitând trimiterea unui echipaj de poliție, iar apoi a reușit să-i convingă pe inculpații și să se îndepărteze de partea vătămată.
La puțin timp a sosit un echipaj al Poliției Țăndărei. Inculpatul a fost oprit de partea vătămată, iar ceilalți doi inculpați au plecat spre comuna.
După sosirea echipajului de poliție de la Țăndărei, inculpatul a fost condus la Poliția Țăndărei pentru cercetări și a fost testat cu alcooltestul, rezultând o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la Spitalul Țăndărei unde i s-a recoltat o probă de sânge la orele 1230, rezultând o îmbibație alcoolică de 1,15 gr.% 0. Inculpatul a refuzat să i se recolteze și cea de-a doua probă de sânge pe motiv că i s-a făcut rău.
Împotriva acestei sentințe, inculpații în cauză,printre care și inculpatul a declarat apel.
Tribunalul a constatat că sentința penală mai sus-menționată a fost dată cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpați, aceștia fiind prezenți la pronunțare, inculpații formulând apelul la data de 22.06.2009, mult peste termenul de 10 zile prevăzut de art. 363 Cod procedură penală.
Față de această situație, în baza art. 379 pct. 1 lit. a) Cod procedură penală, a respins, ca tardive apelurile declarate de inculpații, și, împotriva sentinței penale nr. 116/29.05.2009, pronunțată de Judecătoria Fetești.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, recurs care nu a fost motivat în condițiile impuse de art. 38510alin. 1 Cod procedură penală.
În susținerea orală a recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a invocat cazul de casa prev. art. 3859alin. 1 pct. 17/1 Cod procedură penală arătând, formal,că instanța a făcut o greșită aplicare a legii când a respins ca tardiv apelul, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinâd legalitatea deciziei penale atacate prin prisma cazurilor care potrivit disp art. 3859alin. 3 Cod procedură penală se iau în considerare din oficiu, cu referire la cazul de casare invocat, respectiv pct. 17/1 al alin.1 al art. 3859Cod procedură penală, caz care, poate fi invocat ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 783 din 12.05.2009 publicată în Monitorul Oficial le 15.06.2009, Curtea constată:
În art. 3859alin. 1 pct. 171Cod procedură penală, înainte de abrogarea prin textul declarat neconstituțional se prevede că o hotărâre este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Potrivit art. 363 Cod procedură penală termenul de apel este de 10 zile și curge de la pronunțarea hotărârii pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare.
Inculpatul a fost prezent la 29 mai 2009, data dezbaterilor, data când a fost pronunțată sentința penală atacată astfel că termenul de declarare a apelului pentru inculpatul aflat în stare de libertate, prezent la dezbateri, curge de la pronunțarea hotărârii.
În speță, inculpatul a declarat apel la data de 22.06.2009, termenul de apel fiind expirat la data de 09.06.2009.
Potrivit disp. art. 185 Cod procedură penală când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Ca atare, în mod corect instanța de apel a constatat intervenită sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului de a declara calea de atac, prin respingerea apelului ca tardiv.
Astfel, a constatat depășirea termenului de 10 zile legal instituit, prin raportare la prevederile art. 186 Cod procedură penală,în sensul calculării acestuia de la data pronunțării care a provocat curgerea termenului.
Prin urmare nu se poate susține că s-a făcut o greșită aplicare a legii prin considerarea apelului declarat de inculpatul în cauză ca tardiv.
Mai mult, inculpatul nu a invocat, eventual,o repunere în termen motivat de existența vreunei cauze temeinice de împiedicare a declarării apelului în sensul art. 364 Cod procedură penală astfel că decizia atacată este dată cu respectarea dispozițiilor legale menționate.
Drept pentru care, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-inculpat iar, în conformitate cu art.192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe recurentul-inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515punct 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.133/A/9.2009 a Tribunalului Ialomița - Secția penală, din Dosarul nr- (607/2009).
În temeiul art.192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - / 19.01.2010
Dact./ 22.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul Ialomița - Secția Penală
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache, Cristina Carmen Craiu, Daniela