Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 719/2009. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.719/

Ședința publică din 03 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Viorica

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

Pe rol judecarea recursurilor penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 275 din 11.06.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, având ca obiect uzul de fals (art. 291.Cod Penal) Legea nr. 31/1992, art. 291 cod pen, Legea nr. 82/1991.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 62041/2009, prezent intimatul inculpat, asistat de avocat din oficiu în baza delegației nr. 4804/2009, lipsă intimatele părți civile Ministerul Finanțelor prin C, G, Statul Român prin AS. B, SC SRL, intimatele părți responsabile civilmente SC Com 2000 SRL și SC SRL.

Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 176 181 cod pr. penală.

Se prezintă dl. interpret de limbă pentru asigurarea traducerii din limba română în limba și invers pentru inculpatul recurent.

Recursurile sunt declarate în termen potrivit art. 385³cod pr. penală și motivate conform art. 385¹⁰cod pr. penală.

Curtea aduce la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 70 al. 2cod pr. penală, în sensul că are dreptul de a nu da nici o declarație în fața instanței de recurs și îi pune în vedere că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, acesta arătând că nu dorește să dea nici o declarație, aspect consemnat în procesul verbal atașat la dosar.

Instanța întreabă părțile dacă mai au alte cereri, excepții de formulat și văzând că nu sunt, în baza art. 385¹¹cod pr. penală constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 385¹³cod pr. penală.

Reprezentantul Parchetului arată că înțelege să nu mai susțină motivele de recurs de la pct. 3 și 5, având în vedere decizia de casare a Curții de APEL CONSTANȚA.

Față de celelalte motive de recurs, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate ca netemeinică și nelegală.

În primul rând, critică decizia recurată, față de nelegala citare a părților în proces la instanța de fond, făcându-se vorbire de SC SRL, dar pe care instanța de fond nu a citat-o și nu s-a mai pomenit nimic despre aceasta nici în considerente, nici în dispozitiv, ceea ce echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, aspect ce nu a fost îndreptat nici de instanța de apel, apreciind că instanța de fond a procedat în mod corect în ceea ce privește latura civilă, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru rejudecare cu citarea corectă a tuturor părților.

Apreciază că au fost încălcate și dispozițiile art. 291 al. 1 C.P.P. art. 177 al.9 C.P.P. art. 178 al. 4 și C.P.P. art. 181 al. 1 C.P.P. față de modul de citare a SC Com 2000 SRL și SC SRL, fiind citate și ca părți civile și capărți responsabile civilmente, la adrese greșite, la punctele de lucru în loc de sediu social, existând pe dovezile de citare nume de persoane, fără a se cunoaște calitatea acestora, instanța de apel limitându-se la a aprecia că procedura de citare a fost legal îndeplinită. Totodată, instanța de apel a considerat în mod greșit că părțile responsabile civilmente față de care s-a invocat că procedura de citare nu este legal îndeplinită, nu au criticat hotărârea pronunțată întrucât nu au suferit nici o vătămare, astfel că nu au înțeles să atace sentința, nepromovarea căii de atac acoperind viciul de procedură.

De asemenea, instanța de apel, a concluzionat în mod greșit cu privire la menționarea calității de parte civilă a SC SRL în citativele încheierilor de ședință cu prilejul soluționării cauzei pe fond, pe care a apreciat-oca o simplă eroare, fără relevanță juridică, în același sens pronunțându-se și cuprivire la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare cu Statul Român prin ANAF, care a fost legal citată în apel, și nu a înțeles să aducă critici sentinței pronunțate cu privire la omisiunea citării sale la fond, ori cu privire la soluționarea acțiunii civile. Față de aceste aspecte, se impune casarea deciziei recurate șitrimiterea cauzei la instanța de apel pentru soluționarea fondului cauzei.

Un alt motiv de recurs pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel, este neconcordanța dintre considerentele și dispozitivul hotărârii recurate, în cel privește pe inculpatul, față de care instanța de apel după schimbarea încadrării juridice, a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunile prev. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplic. 13 cod penal, fără a se pronunța cu privire la infracțiunile prev. de art. 266 pct. 2 din Lg.31/1990, cu aplic. art. 13 cod penal aceste două infracțiuni, în sensul constatării ca fiind corectă soluția instanței de fond, fără o analiză temeinică a probelor și o motivare corespunzătoare a soluției de achitare, acest lucru echivalând cu o nesoluționare a fondului cauze, motiv pentru care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

De asemenea există o neconcordanță între considerente și dispozitiv a instanței de apel și cu privire la inculpatul, față de care instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile reținute în rechizitoriu, în infracțiunile prev. de art. 4 din Lg. 241/2005, art. 10 și 13 din Lg.87/1994, art. 266 din Lg. 31/1990, dispunând achitarea pentru două dintre fapte, așa cum se reține în dispozitiv, și condamnarea pentru art. 13 din Lg.87/1994, omițând a se pronunța cu privire la infracțiunea prev. de art. 266 din Lg. 31/1990, apărând mențiunea în dispozitiv că, contopește pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 13 din Lg. 87/1994, cu pedeapsa de 2 ani pentru art. 266 din lg.31/1990, față de care nu există o analiză în expozitivul hotărârii, motiv pentru care se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Ultimul motiv de apel pe care îl susține, este cu privire la inculpatul, apreciind că instanța de apel a dispus achitarea sa parțială, față de materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că în calitate de administrator al SC SRL, a refuzat să prezinte documentele contabile în vederea stabilirii obligațiilor fiscale, a acceptat documente oficiale necorespunzătoare cu privire la livrările de motorină făcute de inculpatul și a ascuns sursa impozabilă, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale și a folosit cu rea credință creditul societății. Cu privire la transporturile efectuate în G, martorii (șoferii) au declarat că la fiecare transport erau așteptați de inculpatul, care le indica unde anume urmau să facă livrările. Față de acest motiv, solicită casarea deciziei recurate și înlăturarea dispoziției privind achitarea inculpatului.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri,și fie trimiterea cauzei la prima instanță, fie la instanța de apel, spre rejudecare, ori, dacă nu se impune, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu, la pedepse corect dozate.

Apărătorul recurentului inculpat, avocat, solicită admiterea recursului declarat de către acesta, casarea deciziei recurate ca netemeinică și nelegală, apreciind că în apel, după casare, instanța nu a respectat limitele de casare ale deciziei Curții de Apel, apreciind că în primul ciclu al apelul s-a judecat cu încălcarea pricipiului legalității procesului penal, a aflării adevărului, al principiului rolului activ al instanței și al principiului garantării dreptului la apărare, precum și art. 5 și 6 din CEDO.

Din decizia de casare rezultă că tribunalul a fost investit să judece numai apelul inculpatului. Limitele rejudecării apelului, după casare, sunt de ordin procedural, cât și substanțial. În cursul judecării apelului, instanța din oficiu a pus în discuție încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunile reținute în rechizitoriu și în hotărârea primei instanțe, în două infracțiuni prev. de art. 266 din Lg. 31/1990. Prin decizia pronunțată în apel, instanța a schimbat încadrarea juridică din două infracțiuni prev. de art. 13 din Lg.89/1994, două infracțiuni prev. de art. 37 din Lg.82/1991 în ref. la art. 289, 291 și două infracțiuni prev. de art. 266 din Lg. 31/1990, în două infracțiuni prev. de art. 13 din Lg.89/1994 și două infracțiuni prev. de art. 266 din Lg. 31/1990.

Apreciază că schimbarea încadrării juridice în ce privește două infracțiuni prev. de art. 266 din Lg.31/1990, este nelegală și încalcă principiul non reformation in peius, prev. de art. 372 al. 1 cod pr. penală. Arată că pentru cele două infracțiuni, instanța de fond a dispus achitarea potrivit art. 10 lit. d cod pr.penală, iar hotărârea a rămas definitivă cu privire la aceste infracțiuni, prin neapelarea cu privire la achitarea inculpatului. Hotărârea definitivă a instanței de fond pentru achitarea inculpatului, neapelată de procuror, cu efect erga omnes, se impune prin dispozitivul ei, și în conformitate cu art. 10 lit. j cod pr. penală este impediment în exercitarea acțiunii penale și civile pentru cele două infracțiuni. Soluția de schimbare a încadrării juridice pentru fapte pentru care inculpatul a fost achitat nu este posibilă, intervenind puterea lucrului judecat. Prin schimbarea încadrării juridice în apel, i s-a agravat situația inculpatului pentru o hotărâre definitivă de achitare.

De asemenea, arată că instanța de fond nu a aplicat o pedeapsă complementare potrivit art. 64 lit. c, această hotărâre nefiind apelată de procuror, iar în apel după casare, din nou s-a aplicat pedeapsa complementară, încălcându-se principiul neagravării situației. Aceleași critici și pentru celelalte infracțiuni pentru care la fond a fost achitat, iar în rejudecare s-a discutat din nou încadrarea juridică, hotărârea fiind definitivă cu privire la achitare.

Un alt motiv de casare potrivit art. 385⁹pct. 18 cod pr. penal, eroarea gravă a situației de fapt, astfel cum a fost reținută. Arată că, încă de la fond a invocat paralelismul dosarelor penale pentru aceleași infracțiuni de evaziune fiscală, sens în care a solicitat trimiterea la parchet pentru reunirea cauzelor. Inculpatul a fost cercetat pentru sustragerea de produce petroliere într-unul din dosare, iar probele nu se pot analiza selectiv, ci la soluția finală, astfel că în acest dosar inculpatul nu mai poate fi condamnat, fiind vorba de aceeași faptă de evaziune fiscală din alt dosar.

Instanța a preluat selectiv unele declarații de martori oculari - care de fapt nu există, și a expertizei, iar declarația șoferului privește SC, și nu este semnificativă. Eroarea se referă la proveniența motorinei care aparținea SC, documentele au fost emise de SC M, dar șoferul nu s-a referit la proveniență pentru că nu știa cui aparține, iar martorii de la G au declarat că nu-l cunosc pe.

Arată că în prima fază de apel s-a făcut o expertiză cu trei experți din care rezultă că nu se poate reține nici o activitate comercială a inculpatului pentru SC, iar situația taxelor a făcut obiectul contenciosului administrativ, făcându-se procese verbale de control. Refacerea evidențelor este vădit nelegală și eronată.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fond, solicită achitarea inculpatului, înlăturarea pedepsei complementare și respingerea acțiunii civile.

În subsidiar, solicită să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins prin reindividualizarea pedepsei, cu suspendarea condiționată a executării cu art. 81

Cu privire la recursul parchetului solicită respingerea acestuia ca nefundat.

Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului parchetului ca nefundat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală, iar în recursul inculpatului, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului inculpatului ca nefundat, menținerea deciziei ca temeinică ș ilegală, referitor la încadrarea juridică această susținere este eronată, întrucât atunci când se admite o hotărâre, se pot relua toate aspectele, iar prin încheierea de dezbateri s-a pus în discuție încadrarea juridică. Pentru neagravarea situației în calea de atac, arată că nu este vorba de inculpatul, ci dimpotrivă, iar acestuia i-a fost corect aplicată pedeapsa complementară. Pe fond, arată că situația de fapt a fost corect stabilită, raportat la probele administrate.

Recurentul arată că achiesează la concluziile apărătorului.

Recurentul arată că lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată următoarele:

Prin sentința penală nr.713/22.03.2005 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 2383/2003 s-a dispus:

. În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod de procedură penală, achitarea inculpatului, cu privire la două infractiuni prevazute de art. 291 Cod penal;

În baza art.1 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.d Cod de procedură penală, achitarea inculpatului cu privire la două infracțiuni prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal;

În baza art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare;

În baza art.65 alin. 2 Cod penal rap. la art.13 din Legea nr.87/1994, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.c Cod penal, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale;

În baza art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare;

În baza art.37 din Legea nr.82/1991 rap. la art.289 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închoisoare;

În baza art.37 din Legea nr.82/1991 rap. la art.289 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare;

În baza art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal, contopirea celor patru pedepse stabilite pentru infracțiunile comise de către inculpatul și aplicarea pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare și interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art.64 lit.c Cod penal pe timp de 2 ani;

În baza art.86¹Cod penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani;

În baza art.86³Cod penal, pe durata termenului de încercare, obligarea inculpatului la a se supune măsurilor de supraveghere prevazute de art. 86³lit.a -d Cod penal și anume:

-să se prezinte trimestrial la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA;

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință precum și orice deplasare ce depășește 8 zile precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

Deducerea din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare a timpului reținerii și arestării preventive de la 20.01.2003 la 19.03.2003;

În baza art. 359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴rap. la art. 83 și art. 84 Cod penal;

În baza art. 14, art. 346 Cod de procedură penală rap. la art. 998 și art. 999 Cod civil, admiterea acțiunii civile formulate de Administrația Finanțelor Publice C și obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente și Com, la plata sumei de 1.578.884.016 lei vechi, inclusiv majorări și penalități de întârziere calculate până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă;

Menținerea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor aparținând părților responsabile civilmente, prin ordonanța nr.11026/23.01.2003.

II. În baza art.1 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod de procedură penală, achitarea inculpatului, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.9 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal;

În baza art.10 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare;

În baza art.12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 3 ani închisoare;

În baza art.65 alin.2 Cod penal rap. la art.12 din Legea nr.87/1994, interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prevazute de art.64 lit. a,b,c Cod penal, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale;

În baza art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile comise de către inculpatul și aplicarea pedeapsei rezultante de 3 ani închisoare și interzicerea pe timp de 2 ani a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal;

În baza art. 86¹Cod penal, suspendarea pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani;

În baza art.86³Cod penal, pe durata termenului de încercare, supunerea inculpatului la măsurile de supraveghere prevazute de art. 86³lit. a-d Cod penal și anume:

-să se prezinte trimestrial la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA;

-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, precum și orice deplasare ce depășește 8 zile precum și întoarcerea;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art.359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86⁴rap. la art. 83, art. 84 Cod penal;

Deducerea din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare a timpului reținerii și arestării preventive de la 10.02.2003 la19.03.2003;

S-a luat act că G nu s-a constituit parte civilă în cauză;

În baza art.118 lit. d Cod penal, confiscarea de la inculpatul a sumei de 1.190.783.008 lei vechi, respectiv a sumei de 3.792.600.000 lei vechi;

În baza art.357 lit. f Cod de procedură penală, comunicarea unui extras al sentinței la data rămânerii definitive a acesteia, către Oficiile Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalele C și G;

În baza art.191 alin.2 Cod penal, obligarea fiecărui inculpat la plata a câte 3.500.000 lei vechi, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul este asociat și administrator la, com., societate înființată în anul 1992.

Pe parcursul perioadei de funcționare, societatea a cunoscut numeroase modificări în ceea ce privește asociații și persoanele care aveau calitatea de administratori.

Prin actul adițional nr.4174/20.08.1998, inculpatul a ramas asociat alături de fratele său, însă în fapt, de toate activitățile care priveau conducerea și administrarea societății s-a ocupat inculpatul.

are ca principal obiect de activitate vânzarea cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule, având în proprietate și folosință o stație de comercializare a produselor petroliere, situată în localitatea.

Potrivit înscrisurilor aflate la filele 106-121 din volumul II al dosarului de urmărire penală, inculpatul și fratele său au înființat în anul 1999 Com, cu sediul în localitatea, societate administrată de către cei doi asociați și având ca obiect principal de activitate comerțul.

Societatea își are ca punct de lucru un magazin situat în incinta stației și efectuează transporturi rutiere de mărfuri, având în proprietate mai multe autovehicule și cisterne.

Potrivit procesului-verbal întocmit de către organele de poliție din municipiul B (106-121, vol. III al dosarului de urmarire penala), la data de 10.01.2003 a fost identificată și oprită în trafic autocisterna cu numerele de înmatriculare - - capul tractor și - - cisternă, proprietatea Com, condusă de către martorul, care transporta cantitatea de 25.550 motorină.

La verificarea documentelor de proveniență a mărfii, s-a constatat că martorul avea asupra sa doar un aviz de însoțire a mărfii, seria - - nr.-, conform căruia furnizorul era Laguna M și beneficiarul G, societate administrată de inculpatul, ambele firme fiind trecute cu mențiunearevânzător.

Din actele existente la dosar (28-36, vol. III. al dosarului urmarire penala), rezultă că inculpatul este asociat unic și administrator la G, societate înmatriculată la. G la data de 28.08.2002, având ca principal obiect de activitate intermedierea în comerțul cu combustibil, minerale și produse chimice pentru industrie.

La momentul opririi în trafic, s-a procedat la audierea martorului, acesta precizând că a efectuat cursa la cererea inculpatului și că la momentul sosirii sale la sediul Com, cisterna era deja încărcată cu motorină.

Ulterioar, autocisterna a fost lăsată să plece după o serie de verificări și după încheierea procesului verbal, iar cantitatea de motorină a ajuns într-o stație aparținând Media Trans

Din documentele existente la dosar a rezultat că marfa a fost facturată de G la un alt intermediar G, iar de aici la Media Trans, pe facturile și avizele de însoțire a mărfii fiind trecut același mijloc de transport, precum și conducătorul auto, în persoana martorului, ca delegat.

La data de 11.01.2003, organele de poliție din cadrul C au făcut o serie de verificări cu privire la legalitatea transportului și proveniența cantității de motorină, stabilindu-se, conform avizului de însoțire a mărfii, că furnizorul produsului este Laguna M, societate administrată de numitul.

Din actele aflate la dosarul cauzei rezulta că această firmă nu mai funcționează din anul 1999, deși la data de 6.09.2002 aceasta și-a completat obiectul de activitate cu intermedierea în comerțul cu produse petroliere.

este rudă cu inculpatul, administratorul G, din declarația acestuia rezultând că inculpatul i-a propus acestuia să desfășoare activități comerciale cu produse petroliere prin intermediul celor două firme, însă până la data de 10.01.2003 nu s-a întreprins nimic în acest sens.

În baza cercetărilor efectuate, s-a stabilit că avizul de însoțire a mărfii prezentat organelor de poliție face parte dintr-un carnet de avize achiziționat de către inculpatul la data de 25.11.2002, potrivit adresei 2316/3.02.2003 a G, setul de avize ridicat de la Laguna M având cu totul alte numere, astfel cum rezultă din adresa înaintată de către organele fiscale din

Potrivit procesului verbal întocmit în cauză (17-30, vol. I al dosarului de urmărire penală), s-au efectuat verificări scriptice și faptice asupra stocurilor de benzină și motorină existente la, prelevându-se probe pentru a se stabili calitatea combustibilului.

Concomitent, în aceeași zi - 11.01.2003, au fost ridicate probe de motorină și din stația a Media Trans, unde a fost depozitată marfa transportată cu autocisternna inculpatului.

În urma analizelor de laborator, s-a stabilit că în ambele cazuri motorina are aceleași caracteristici, asemănătoare motorinei EN 590 EURO.

În urma verificărilor încrucișate cu privire la evidențele contabile ale G și Media Trans, firme care au preluat marfa de la G, a reieșit că în perioada decembrie 2002 - ianuarie 2003 au fost efectuate alte 7 transporturi de motorină cu mijloace de transport aparținând inculpatului.

Astfel, inculpatul le ceruse martorilor, și să efectueze transporturi de motorină în județul

În declarațiile lor, acești martori au precizat că au efectuat mai multe curse la cererea inculpatului, făcând trei curse în zilele de 3, 9 și 1.12.2002, în zilele de 13, 17 și 21.12.2002, iar la 8 și 10.01.2003.

La transportul din 10.01.2003, fiind oprit de organele de poliție, martorul a luat legătura cu inculpatul, folosind în acest sens un telefon care i-a fost pus la dispoziție de către inculpat, la scurt timp făcându-și apariția și inculpatul, acesta prezentând factura din conținutul căreia reieșea că motorina aparține

Astfel cum au declarat martorii - șoferi ai autocisternelor cu care s-au efectuat cele opt transporturi de motorină, aceștia au plecat cu autocisternele din incinta stației, pe care le găseau deja încărcate.

Martorii au declarat că pentru fiecare transport efectuat primeau de la beneficiarul mărfii o sumă de bani, reprezentând contravaloarea cursei, de regulă 13.000.000 lei vechi, suma de bani fiind predată inculpatului, în total 102.000.000 lei vechi pentru cele opt transporturi.

Potrivit declarațiilor martorilor, și ( 236-239 vol. III al dosarului de urmarire peala), Media Trans G s-a aprovizionat cu motorină de la G și de la

care prezenta caracteristici asemănătoare motorinei Euro a fost achiziționată de către Media Trans G de la G, conform facturilor nr.-/10.01.2003 și nr.-/10.01.2003, din verificările efectuate la G reieșind că societatea a achiziționat motorina în lunile decembrie 2002 și ianuarie 2003 de la

Astfel cum a declarat martorul G, inculpatul a fost cel care a avut inițiativa în derularea afacerilor cu motorină, el fiind cel carte a făcut propunerea. Același martor a precizat că știa că motorina transportată la 10.01.2003 provenea de la Laguna

Din facturile ridicate de la G și de la Media Trans G, facturi aflate la dosarul cauzei, rezultă că transportul motorinei s-a realizat cu mijloacele de transport aparținând Com, și anume cu semiremorca -, autotractorul -, semiremorca - si autotractorul -.

Potrivit notei de constatare întocmite de către Direcția Controlului Fiscal C, operațiunile de transport efectuate de către Com nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății ( 185 vol. I al dosarului de urmărire penală).

Inculpatul a livrat și o altă cantitate de aproximativ 18.000 motorină la o stație aparținând din Sud.

Martorul a arătat în declarațiile sale (184-186, vol.IV al dosarului de urmarire penala) că în luna noiembrie 2002 discutat cu inculpatul să-i dea sub formă de împrumut cantitatea de 18.000 de motorină, astfel că a achiziționat combustibilul de la inculpat, dar acesta nu i-a eliberat factură sau alt gen de document privind proveniența, motivând că nu avea la acel moment.

Ulterior, administratorul firmei, martorul, i-a plătit inculpatului în numerar suma de 243.000.00 lei vechi, însă nici pentru această sumă nu i s-a eliberat chitanță, sub pretextul lipsei formularelor tipizate.

Faptul că respectiva cantitate a fost livrată către este confirmat și de declarația martorului. șoferul care a efectuat transportul în cauză.

În urma verificării efectuate asupra cantității de motorină primită de martorul, conform raportului de încărcare nr.243/20.01.2003 (vol. IV fila 183 din dosarul de urmarire penala), s-a stabilit că produsul prezintă caracteristici asemănătoare motorinei EN 590 (EURO).

Totodată, organele de poliție au identificat în bazinele închiriate de către C motorină cu caracteristici asemănătoare motorinei EN 590 (EURO), potrivit raportului de încărcare (vol.I fila 9 din dosarul de urmărire penală).

Din declarația martorului reiese că în luna decembrie 2002 acesta a efectuat alte trei transporturi de motorină de la stația din către

Administratorul acestei firme, martorul, și unul dintre angajații săi, martorul, au declarat că motorina a fost livrată în zilele de 18 și 24.12.2002 și 4.01.2003 de către o persoană care s-a recomandat "", angajat al, martorul identificându-l pe conducătorul auto în persoana lui.

Pentru motorina recepționată a fost lăsată factura nr.-/4.01.2003 (vol. IV, 10 din dosarul de urmarire penala), conform căreia a cumpărat marfa de la C, plata făcând-o în numerar pe baza unor chitanțe fiscale emise în numele

Referitor la L C, din verificările efectuate a rezultat că această firmă nu funcționează efectiv (100-176, vol I al dosarului de urmărire penală), iar persoana care figurează ca administrator la Oficiul Registrului Comerțului, martorul, nu are cunoștință despre existența societății menționate.

De asemenea, persoana care apare în factura fiscală seria - - nr.-/4.01.2003, la rubrica delegat cu seria și numărul buletinului de identitate nu există.

Așadar, pentru a da aparența unor tranzacții licite la transporturile de motorină către, inculpatul a folosit ca societate furnizoare o societate care nu are activitate comercială și numele unui delegat, care nu există, și aceasta în condițiile în care martorul a arătat că el a fost cel care a transportat motorina, recunoscut fiind ca și conducător al autocisternei de către angajatul, martorul.

Din expertiza contabilă întocmită în cauză reiese că inculpatul nu a înregistrat operațiunile comerciale, respectiv cele 8 transporturi de motorină de la C la

Inculpatul nu a putut prezenta nici un fel de evidență contabilă, aceasta fiind, potrivit susținerilor sale, în posesia numitului G, administrator al

Din cauza lipsei documentelor de evidență nu s-au putut identifica facturile și celelalte documente prin care inculpatul primea motorina.

Inculpatul a arătat că a primit cele 8 transporturi de motorină, dar că acestea au venit de la B, neputând prezenta nici un act doveditor în acest sens.

Referitor la B, în urma verificărilor efectuate de B s-a stabilit că firma cu această denumire a funcționat în B până în 1998 după care și-a schimbat sediul în municipiul

Din declarația martorului reiese că acesta are calitatea de administrator al din 1996 și că nu a efectuat niciodată operațiuni cu produse petroliere și că nu a cunoscut nici o persoană cu numele

În urma verificărilor efectuate, nu a putut fi identificat numitul G, deși inculpatului i-au fost prezentate fotografiile tuturor persoanelor cu numele menționat, neputându-se identifica nici locuința din B unde inculpatul a susținut că a fost condus de numitul

Din probele administrate rezultă că inculpatul a livrat din stația a, în perioada noiembrie 2002 - 10.01.2003, diferite cantități de motorină, constând în cele 12 transporturi dovedite prin declarațiile martorilor audiați în cauză.

Inculpatul a asigurat cantitatea de motorină care s-a tranzacționat direct pe seama G sau, în cazul transportului către, folosindu-se de o societate comercială fără activitate și anume

Neputând justifica proveniența motorinei, inculpatul a indicat pe numitul G persoana căreia i-ar fi predat documentele contabile și care nu a putut fi identificată.

În aceste condiții, inculpatul a ridicat din bancă sume de bani cu titlu de restituire aport social, întrucât nu a existat nici un furnizor de combustibil pe care inculpatul să fi avut obligația să îl plătească.

Din adresa nr.159/23.01.2003 a Eurom Bank G, reiese că inculpatul a ridicat din bancă prin ordine de plată emise în perioada 6.12.2002-13.01.2003 suma de 3.792.600.000 lei.

Prin decizia penală nr. 275/11.06.2009, TRIBUNALUL CONSTANȚAa dispus următoarele:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Pr. Pen. admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și apelanții - inculpați, domiciliat în constanța,-, -.1,.A,.8 și,domiciliat în G,-, -.2,.2,.27, județ G împotriva sentinței penale nr. 713/22.03.2005 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 2383/2003.

În baza art. 382 alin. 2. Pr. Pen. desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:

În baza art. 334. Pr. Pen. dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul din infracțiunile prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 37 din legea nr. 82/1991 în referire la art. 289., art. 37 din legea nr. 82/1991 în referire la art. 289., art. 291., art. 291., art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13. art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13. toate cu aplicarea art. 33 lit. a în infracțiunile prev. de art. art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13. art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, toate cu aplicarea art. 33 lit. a

În baza art. 334. Pr. Pen. dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul din infracțiunile prev. de art. 9 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 266 pct. 2 din legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13., toate cu aplicarea art. 33 lit. a în infracțiunile prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13., art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13., art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13. toate cu aplicarea art. 33 lit. a

În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13. condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15.06.1966 în - Turcia la pedeapsa de 3 ( trei ) ani închisoare.

În baza art. 64 lit. c și art. 65 alin. 2. raportat la art. art. 13 din Legea nr. 87/1994 interzice inculpatului dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13. condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15.06.1966 în - Turcia la pedeapsa de 6 ( șase ) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 1. contopește pedepsele stabilite inculpatului, în final inculpatul executăpedeapsa rezultantă de 3 ( trei ) ani închisoare și interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

In baza art. 86 ind. 1. P dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit in condițiile art. 86 ind. 2

In baza art. 86 ind. 3 al. 1. inculpatul se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a)- sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta;

b)- sa anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c)- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

d)- sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta

Datele prevăzute la lit. b, c si d se vor comunica Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanta.

În baza art. 359. Pr. Pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a ( dreptul de a fi ales ) și lit. b, precum și dreptul prev. de art. 64 lit. c de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. 5. constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. lit. a teza a II-a ( dreptul de a fi ales ) și lit. b, precum și dreptul prev. de art. 64 lit. c de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pe durata suspendării sub supraveghere a executări pedepsei principale.

În baza art. 88. deduce din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 20.01.2003 la data de 19.03.2003.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Pr. Pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Pr. Pen. achită inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.07.1973 în mun. G, jud. G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Pr. Pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Pr. Pen. achită inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.07.1973 în mun. G, jud. G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13.

În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13. condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.07.1973 în mun. G, jud. G la pedeapsa de 2 ( doi ) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 alin. 1. contopește pedepsele de 2 ( doi ) ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale stabilită pentru infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13. și 2 ( doi ) ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 13. pentru inculpatul, în final inculpatul executăpedeapsa rezultantă de 2 ( doi ) ani închisoare și interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

In baza art. 86 ind. 1. P dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit in condițiile art. 86 ind. 2

In baza art. 86 ind. 3 al. 1. inculpatul se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

a)- sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați;

b)- sa anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c)- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

d)- sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta

Datele prevăzute la lit. b, c si d se vor comunica Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați.

În baza art. 359. Pr. Pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 88. deduce din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 10.02.2003 la data de 19.03.2003.

În baza art. 14 și 346. Pr. Pen. raportat la art. 998 și urm. Civ. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente " " către Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C la plata sumei de 156.355,20 lei ( RON ) la care se va calcula dobânda legală de la data de 01.02.2003 până la data plății efective a debitului.

În baza art. 14 și 346. Pr. Pen. raportat la art. 998 și urm. Civ. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente " Com 2000" către Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C la plata sumei de 1.533,19 lei ( RON ) la care se va calcula dobânda legală de la data de 01.02.2003 până la data plății efective a debitului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor rămân în sarcina acestuia."

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

1. În referire lacritica formulată în apelul procurorului, fundamentată pe nelegala procedură de citare cu părțile responsabile civilmenteCom și, tribunalul reține, în mod asemănător celor arătate în cuprinsul deciziei penale recurate, că dispozițiile procedurale referitoare la citarea părților în procesul penal sunt prevăzute sub sancțiunea nulității relative, astfel încât nerespectarea acestora poate fi invocată numai de către partea care a suferit o vătămare prin efectuarea actului în condiții de nelegalitate, potrivit art.197 alin.4 din Codul d e procedură penală.

Din această perspectivă, o primă constatare este aceea că părțile responsabile civilmente, în raport cu care se invoca faptul că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, nu au înțeles să atace sentința pronunțată în cauză.

În al doilea rând, sub aspectul pretinsei vatamari pricinuite, nu se poate accepta ideea că, în general, nelegalitatea procedurii de citare a părților ar atrage în mod automat aplicarea dispozițiilor art.397 pct. 2 lit. b din Codul d e procedură penală, în sensul de a determina "de plano" desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără ca în prealabil să se stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de art.197 alin.2,4.

Aceasta intrucât sancțiunea procedurală a nulității relative, numai după ce este aplicată, impune refacerea actului procedural întocmit în condiții de nelegalitate.

Cum comunicarea sentinței pronunțate în cauză s-a realizat în condiții de legalitate față de Com și, extrasul de pe dispozitivul acesteia fiind predat reprezentantului legal al celor două societăți, nepromovarea căii de atac de către părțile direct interesate acoperă orice viciu de procedură ivit pe parcursul judecății în primă instanță, în raport cu acestea.

În al treilea rând, fiind legal citate în fața instanței de apel, nici una dintre cele două părți responsabile civilmente nu a invocat vreo vătămare decurgând din încălcarea vreunei dispoziții legale referitoare la citarea acestora în cursul urmăririi penale ori în cursul judecării pe fond a cauzei.

În legătură cu primul motiv de apel invocat de către procuror, trebuie amintit și faptul că stabilirea prin dispozițiile art. 16 Cod de procedură penală a unui moment limită până la care partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal, la cerere ori din oficiu, s-a realizat de către legiuitor exclusiv în interesul acesteia, ca o garanție a dreptului său la apărare.

Ținând seama de rațiunea acestei dispoziții legale, precum și de faptul că încălcarea prevederilor art. 16 alin.1 nu se numără printre cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. 2 din Codul d e procedură penală, singura sancțiune aplicabilă în situația introducerii în cauză a părții responsabile civilmente după depășirea momentului procesual prevazut de art.16 alin.1 este nulitatea relativă, care însă nu poate interveni decât în condițiile prevăzute de art. 197 alin. 4 teza întâi.

Cum însă Com și, care au fost obligate prin sentința penală apelată, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, societăți cărora li s-a comunicat această sentință și care au fost legal citate în apel, nu au înțeles să invoce vreo vătămare și să solicite anularea actelor efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale instituite exclusiv în favoarea lor, nu există nici o rațiune pentru a se dispune anularea vreunui act procedural.

Nici din perspectiva art. 197 alin. 4 teza a doua din Codul d e procedură penală nu apare ca fiind justificată luarea în considerare, din oficiu, a vreuneia din încălcările invocate de către procuror în cadrul primului motiv de apel, mai ales că pretinsa neregularitate procedurală nu a fost invocată în cursul efectuării actului sau la primul termen cu procedura completă, iar invocarea ei din oficiu nu ajută la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

2. În referire lacel de al doilea motiv de apel invocat de către procuror,tribunalul consideră, din rațiuni identice cu cele expuse anterior, că dispozițiile legale care prevăd semnarea declarației inculpatului și de către interpret, precum și dispozițiile legale privind asistarea inculpatului de către interpret sunt prevăzute sub sancțiunea nulității relative.

Nici la termenele de judecată la care au avut loc pretinsele încălcări ale dispozițiilor legale privind asistarea inculpatului de către un interpret, termene la care inculpatul a fost prezent, fiind asistat de apărător ales și nici ulterior în fața primei instanțe ori în apel, inculpatul nu a invocat vreo vătămare care să fie analizată și care să conducă la anularea actelor de procedură efectuate în condițiile pretinselor încălcări.

Mai mult, în concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterii pe fond a apelurilor, în cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, inculpatul a precizat, prin apărător, că prin pretinsa încălcare a dispozițiilor legale invocate de procuror, privind asistarea sa de către interpret și citarea Com și, nu s-a dovedit nici o vătămare, motiv pentru care se impune respingerea criticilor Ministerului Public.

De asemenea, producerea oricarei vătămări ar fi fost invocată cu prilejul soluționării apelurilor în prezenta cauză, ori, din această perspectivă, inculpatul nu s-a prevalat în susținerea motivelor sale de încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asistarea de către interpret.

3. În ceea ce priveștecel de al al treilea motiv invocat în susținerea apelului procurorului, din analiza sentinței pronunțate în cauză, tribunalul constată că prima instanță a rezolvat fondul cauzei, prin aceasta înțelegându-se rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile, cu respectarea exigențelor art. 345 și 346 din Codul d e procedură penală, prin examinarea existenței faptei, vinovăției autorilor și soluționării pretențiilor civile.

Pe de o parte, faptul că prima instanță nu a luat act că G nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu conduce nicidecum la concluzia că, în acest fel, latura civilă a cauzei nu a fost soluționată.

Sub acest aspect, este neîndoielnic faptul că pronunțarea unei soluții cu privire la acțiunea civilă are ca premisă existența unei acțiunii civile, ori în prezenta cauză, în nici un moment G nu și-a manifestat voința de a fi despăgubită.

Menționarea calității de parte civilă a acestei în societăți în citativele încheierilor de ședință nu poate fi considerată decât o simplă eroare fără relevanță juridică și care în mod evident nu obliga prima instanță să se pronunțe față de, în calitate de parte civilă.

De asemenea, nici o dispoziție procedural penală nu obligă instanța de a se pronunța prin sentință, mai ales în sensul negativ solicitat de procuror în motivele de apel, cu privire la calitatea de parte vătămată a unei persoane vătămate.

Pe de altă parte, având în vedere că Statul Român prin Ministerul Economiei Finanțelor - ANAF, legal citat în apel, nu a înțeles să aducă critici sentinței pronunțate în cauză, cu privire la omisiunea citării sale în fond ori cu privire la modul de soluționare a acțiunii civile, cât privește instituția de stat beneficiară a despăgubirilor acordate de către prima instanță, tribunalul, date fiind prevederile art. 363 alin. 1 din Codul d e procedură penală, precum și sancțiunea nulității relative, care operează în cazul nerespectării dispozițiilor privind citarea părților în proces, nu poate stabili vreo vătămare prin necitarea Statul Român prin Ministerul Economiei Finanțelor -, acuratețea dispoziției de obligare la plata pretențiilor civile putând fi analizată și de către instanța apel.

De asemenea, din înscrisul aflat la fila 302 din dosarul inițial constituit pe rolul instanței de apel, rezultă că Statul Român prin Ministerul Economiei Finanțelor -, care a delegat C să-i reprezinte interesele în prezenta cauză, a fost convocat de către experții desemnați în cauză pentru a da lămuririle necesare, chiar și în această situație neînțelegând să critice în vreun fel soluția pronunțată de către prima instanță, cu privire la acțiunea civilă promovată de către Administrației Finanțelor Publice

Mai mult, în precedentul ciclu procesual, desfășurat în fața tribunalului ca instanță de apel, la data de 3.03.2006 Faf ăcut cunoscut faptul că a mandatat în baza delegației de reprezentare Direcția Generală a Finanțelor Publice

Lipsa unui mandat al Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C, subordonată, de altfel, Direcției Generale a Finanțelor Publice C, în vederea constituirii ca parte civilă în cauză, nu putea fi invocată decât de către instituția abilitată în vederea emiterii mandatului, în speță de

Însă, astfel cum s-a menționat, având cunoștință de existența prezentei cauze, în care, cu prilejul judecării fondului, a figurat în calitate de parte civilă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, precum și de existența sentinței prin care s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către această instituție, nu a înțeles să critice intervenția în cauză a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C, urmând ca ulterior să acționeze în scopul reglementat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, acela al colectării veniturilor bugetului de stat.

În raport de criticile aduse sentinței penale apelate de către inculpatul, tribunalul constată că, în mod corect, prin încheierea de ședință din data de 2.03.2005, înainte de a intra în dezbaterile pe fondul cauzei, prima instanță a respins cererea formulată de către inculpatul, prin apărător, privind restituirea cauzei procurorului în vederea completării urmăririi penale.

Într-adevăr, în raport cu faptele și persoanele pentru care s-a dispus sesizarea instanței prin rechizitoriu, urmărirea penală s-a efectuat cu respectarea cerințelor de legalitate și totodată în mod complet, asa cum s-a retinut atat prin sentința atacată, cât și prin decizia Tribunalului Constanta nr.424/17.10.2007, care a precedat reluarea judecarii cauzei în apel.

Împrejurarea că inculpatul era urmărit penal într-o altă cauză, pentru fapte care ar avea legătură cu cele care fac obiectul prezentei cauze, vizând aceeași perioadă de timp, nu este suficientă pentru a conduce la concluzia că este necesară completarea actelor de urmărire penală efectuate în această cauză.

De altfel, așa cum se va motiva în continuare, faptele ce formează obiectul prezentului dosar își păstrează autonomia in raport de faptele cu privire la care s-a dispus scoaterea inculpatului de sub urmărire penală prin ordonanța Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA nr.1358/P/2004 din 20.04.2007, atât în ceea ce privește perioada de timp avută în vedere, cât mai ales în raport de specificul cauzei deduse judecății și societățile implicate în relațiile contractuale.

Neefectuarea unei noi expertize și exercitarea nelegală a acțiunii civile de către procuror, în numele Com și, au fost discutate și tranșate de către prima instanță cu prilejul judecării cauzei pe fond.

Chiar legiuitorul român, prin abrogarea art.333 din Codul d e procedură penală prin Legea nr.356/2006, a înțeles ca în scopul asigurării respectării principiului celerității care guvernează procedura penală să limiteze cazurile în care se poate relua urmărirea penală, excluzând astfel situațiile în care aceasta nu s-a realizat în mod complet prin insuficiența probatoriului, permițând restituirea cauzei procurorului numai în cazurile de excepție reglementate în art.332 din Codul d e procedură penală.

Tribunalul constată, de asemenea, că prima instanță a efectuat cercetarea judecătorească în mod complet, singura probă ce se impunea a fi administrată - o nouă expertiză contabilă, fiind efectuată în apel, a realizat o evaluare justă a întregului material probator aflat la dosar și a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor deduse judecății.

In termen legal, au declarat recurs Pachetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA si inculpatul prin care solicită casarea deciziei din apel, întrucât este nelegala si netemeinica.

Recursul declarat de parchet vizează, 6 critici privind nelegalitatea și netemeinicia.

Cu ocazia soluționării in fond procurorul de ședința a renunțat la criticile de la pct. 3 și 5 din motivele de recurs.

In aceste condiții vom analiza motivele de recurs astfel:

Este greșita soluția instanței de apel întrucât exista o neconcordanta intre expozitivul hotărârii și dispozitivul acesteia, după schimbarea încadrării juridice si condamnarea inculpatului pentru art. 13 din Lg. 87/1994 cu art. 13 din

A doua critică vizează existenta unei neconcordante intre expozitivul hotărârii si dispozitivul cu privire la inculpatul, fata de care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

Critica numărul patru se refera la greșita schimbare de încadrare juridica privind pe inculpatul întrucât din raportul de expertiza contabila s-a stabilit ca suma datorata reprezentând contra valoarea celor 12 transporturi de motorina dovedesc intenția vădita a inculpatului de a ascunde sursa impozabila si deci neexecutarea obligațiilor fiscale către stat.

Critica numărul 6 vizează faptul că au fost încălcate disp. art. 346 al. 1 in C.P.P. sensul că nu s-a mai dispus citarea parților civile, respectiv SC Com 2000 SRL și SC SRL.

In aceste condiții, s-a solicitat, fie casarea deciziei si trimiterea ei spre rejudecare, fie pronunțarea unei noi hotărâri si condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost achitați.

Recursul declarat de către inculpat vizează:

Greșita condamnare pentru savârșirea infracțiunii de evaziune fiscala, respectiv art. 13 din Lg.87/1994 și cu privire la 2 infracțiunii prev. de art. 37 din Lg.82/1991

O alta critica vizează greșita soluționare a acțiunii civile precum și nedelimitarea răspunderii civile solidare a inculpatului cu cele doua societati parți civile in procesul penal.

Examinând legalitatea si temeinicia deciziei recurate atât prin prisma criticilor formulate cit si din oficiu, curtea reține următoarele:

Din perspectiva situației de fapt reținute,livrările de motorină efectuate de către, societate administrată de inculpatul, către G, rezultă cu certitudine din faptele și împrejurările evidențiate prin mijloacele de probă aflate la dosar și anume:

- conducătorul autocisternei depistate în trafic la data de 10.01.2003 - martorul, nu a prezentat organelor de poliție decât un aviz al mărfii;

- societatea menționată în aviz drept furnizor al combustibilului, Laguna M, nu a furnizat în realitate marfa, aspect care rezultă din declarațiile martorului, care a susținut că deși inculpatul i-a propus să desfășoare activități prin intermediul societăților acestora, nu s-a întreprins nimic în acest sens.

Acestă declarație se coroborează cu faptul că avizul prezentat de către conducătorul autocisternei face parte dintr-un carnet de avize achiziționat de inculpatul, setul de avize ridicat de la Laguna M purtând cu totul alte numere.

- rezultatul analizei de laborator a demonstrat că motorina depistată la data de 10.01.2003 în autocisterna condusă de martorul, combustibil care care a ajuns în depozitele Media Trans G, are aceleași caracteristici cu cea prelevată din stocurile existente la;

- în declarațiile sale constante, date in cursul urmăririi penale și menținute cu prilejul confruntării cu inculpatul, martorul a susținut că a efectuat cursa la cererea lui, care a venit în acst scop la locuința sa în dimineața zilei de 10.01.2003.

Martorul a precizat că la sosirea sa la stația din, cisterna era deja încărcată și că, înainte de a pleca în cursă, inculpatul i-a atras atenția că în situația în care va fi oprit în trafic să spună că motorina încărcat-o el (martorul ) în

Același martor a mai susținut că la plecarea în cursă inculpatul i-a înmânat un telefon mobil, cu ajutorul căruia au comunicat la oprirea sa de către organele de poliție, în urma convorbirii ce a avut loc, prezentându-se la fața locului în J de oră o persoană care s-a prezentat ca fiind.

Nu poate fi primită, astfel, de către instanța de apel susținerea inculpatului, potrivit căreia neimplicarea sa în tranzacționarea motorinei depistate la data de 10.01.2003 este o certitudine, întrucât inculpatul a prezentat factura din care rezulta că motorina aparținea

Tocmai împrejurarea că furnizorul indicat în avizul de însoțire a mărfii și în factură nu era cel real, după cum s-a demonstrat, rezultatul analizei de laborator și depozițiile martorului, depoziții în legătură cu care nu există nici un fel de temei pentru a se susține că sunt lipsite de relevanță, conduc la concluzia neechivocă, în sensul că motorina a fost livrată de către, cu știința inculpatului.

- verificările încrucișate efectuate asupra evidențelor contabile ale Media Trans și au evidențiat faptul că în perioada decembrie 2002 - ianuarie 2003 au fost efectuate și celelalte 7 transporturi de motorină cu mijloacele de transport ale Com

Cum Com avea ca obiect de activitate transportul de mărfuri, având în proprietate cisterne și cum mijloacele de transport ale acestei societăți apar menționate în documentele înregistrate la Media Trans și, contrar celor susținute de către inculpatul, nu mai era necesar să se verifice dacă, în fapt, aceste mijloace de transport erau apte să transporte motorină.

Mai mult, această susținere intră în contradicție cu propriile declarații ale inculpatului, care a arătat că, într-adevăr, transportul cu motorină din 10.01.2003 s-a efectuat cu mijloacele sale auto.

- din declarațiile constante ale martorilor si, precum și din depozițiile date în faza de urmărire penală de martorul, rezultă că inculpatul a fost cel care le-a solicitat martorilor să efectueze transporturile de motorină în județul G, la datele de 3 și 9.11.2002, respectiv 13,17,21.12.2002,8 și 10.01.2003;

- din declarațiile acelorași martori rezultă că, de fiecare dată, inculpatul le-a atras atenția că în situația în care sunt depistați în trafic să susțină că motorina a fost încărcată din altă parte, iar nu din stația din.

Cu titlu de exemplu, martorul a declarat (vol. IV, fila 211 dosar de urmarire penala) că la plecarea într-o cursă la G, inculpatul i-a spus că în cazul în care va fi oprit în trafic de poliție în C, să susțină că motorina a fost încărcată din port, de către un alt șofer care nu a mai putut merge în cursă, iar în cazul în care este oprit în afara Constanței, să spună doarpovestealegată de șofer, iar nu și că marfa ar fi fost încărcată din Port.

La rândul său, martorul a declarat că a fost solicitat de către inculpatul să efectueze transporturile la G, că a găsit autocisternele încărcate în și că inculpatul i-a spus că, în cazul în care va fi oprit în trafic, să declare că motorina a fost încărcată din

Se constată, astfel, că precizările pe care inculpatul le-a făcut martorilor în legătură proveniența motorinei, contravin chiar susținerilor inculpatului, care a precizat că motorina i-a fost livrată de către B, contradicție care scoate în evidență lipsa de sinceritate a inculpaților în legătură cu proveniența motorinei livrate către

- inculpatul nu a putut prezenta documentele de proveniență a motorinei vândute C Media Trans și, despre care a susținut că i-ar fi fost livrată de către B, motivând că acestea au rămas la administratorul societății din B, argument neverosimil în condițiile în care cu toate diligențele organelor de urmărire penală, nu s-a reușit identificarea acestuia, deși, astfel cum a reținut și prima instanță, inculpatul era direct interesat în găsirea acestei persoane despre care a susținut că i-a fost partener de afaceri.

În mod corect prima instanță a înlăturat susținerile inculpatului, potrivit cărora la data de 10.01.2003 nu ar fi făcut altceva decât să pună mijlocele de transport la dispoziția unor persoane necunoscute, pentru efectuarea transportului motorinei de la M la

Astfel cum s-a demonstrat, transportul s-a efectuat din, iar nu din

În plus, susținerea inculpatului se contrazice, astfel cum a remarcat și instanța de fond, cu faptul că pe data de 10.01.2003 acesta l-a sunat pe martorul, pe telefonul mobil pe care chiar inculpatul i l-a înmânat la plecarea în cursă, imediat după oprirea autocisternei de către organele de poliție, la fața locului făcându-și apariția în J de oră inculpatul.

Nu poate fi primită susținerea inculpatului, potrivit căreia declarația martorului G, administrator la, în care arată că nu îl cunoaște și că a cumpărat marfa de la, demonstrează faptul că nu este implicat în tranzacțiile reținute în sarcina sa de către prima instanță.

În primul rând, împrejurarea că martorul nu îl cunoaște pe inculpatul este lipsită de relevanță, atât timp cât acesta a tranzacționat motorina direct pe seama

În al doilea rând, lipsită de relevanță este și împrejurarea că martorul a cumpărat marfa de la Acest aspect nu este contrazis și nu tranșează problema provenienței motorinei livrate de către

este și împrejurarea evidențiată de către același inculpat, în sensul că martorii și nu îl cunosc, astfel cum aceștia au declarat și aceasta întrucât, prin depozițiile acestor martori s-a dorit a se demonstra doar faptul că motorina primită de către Media Trans provine de la

În dovedirea tranzacțiilor efectuate în mod direct de către inculpatul pe seama, apar ca fiind relevante depozițiile martorilor - conducători auto, care au arătat că au preluat cisternele încărcate din stația din, la solicitarea inculpatului, iar nu din alte locuri.

În acest context trebuie remarcat că, în motivele sale de apel, inculpatul nu face nici o referire la depozițiile acestor martori, rezumându-se să precizeze doar că, în cazul infracțiunilor reținute în sarcina sa, proba testimonială este irelevantă, în timp ce, pentru a dovedi netemeinicia acuzațiilor legate de implicare sa în tranzacțiile de motorină se raportează chiar la proba testimonială, făcând trimitere la declarațiile martorilor G, și

De asemenea, în mod just instanța de fond a procedat la înlăturarea susținerilor inculpatului, potrivit cărora ar fi achiziționat motorina pe care a livrat-o Media Trans și de la

Deși a susținut că numitul G i-a fost partener de afaceri și era direct interesat în depistarea acestuia, odată ce a susținut că nu a înregistrat în evidența societății documentele primare de proveniență a mărfii, întrucât au rămas la acesta și era expus unei sancțiuni penale, inculpatul nu l-a recunoscut pe pretinsul partener de afaceri din nici una dintre fotografiile persoanelor ce poartă numele G prezentate de către organele de urmărire penală și, totodată, nu a putut identifica locuința acestuia din B, unde a susținut că a fost condus de către partenerul său.

De asemenea, nu rezultă că inculpatul ar fi formulat vreo plângere împotriva numitului

Pe de altă parte, apărările inculpatului sunt lipsite de orice credibilitate, în condițiile în care din relațiile furnizate de către Oficiu Registrului Comerțului B B nu a avut niciodată ca asociat ori ca administrator vreo persoană pe nume

Mai mult, din verificările efectuate la Euro Bank - Sucursala G s-a stabilit că inculpatul a ridicat sume de bani pe care ulterior, potrivit depozițiilor sale, le-a predat numitului

Inculpatul a declarat că sumele respective erau depuse la o lilială a din B și că în acest scop l-a însoțit pe G de mai multe ori la bancă.

Din adresa nr.8913/17.02.2003 emisă de către BCR Sucursala B rezultă însă că, în urma verificării chitanței și a foii de vărsământ, ambele purtând antetul BCR Sucursala B, prin care se atesta faptul că a primit sume de bani de la, ștampilele cu denumirea băncii ce sunt aplicate pe cele două acte sunt false, neavând cont la această bancă.

Nu trebuie omis nici faptul că, în final, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând însă a se constata că acestea nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Ținând seama de împrejurările, modalitatea concretă de comitere a faptelor, de perioada de timp în decursul căreia inculpatul a acționat, de conduita procesuală a acestuia, nu se poate susține că faptele sale sunt în mod vădit lipsite de importanță pentru a nu prezenta gradul de pericol social al unor infracțiuni,astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit.¹Cod de procedură penală în referire la art.18¹Cod penal.

Tribunalul constată că, în mod just, prima instanță a înlăturat și depoziția martorului, dată în cursul cercetării judecătorești, prin care acesta a revenit, fără o justificare temeinică, asupra declarațiilor constante din cursul urmăririi penale.

Susținerea acestui martor din faza de judecată, în sensul că a fost obligat să declare în cursul urmăririi penale într-un anume sens, nu poate constitui, în lipsa unor date care să confirme realitatea acestei susțineri, un motiv temeinic de retractare a declarațiilor inițiale.

A considera altfel, înseamnă a pleca de fapt de la prezumția de rea credință a organelor judiciare în exercitarea atribuțiilor acestora legate de modul de administrare a probelor, ceea ce nu poate fi permis, organele judiciare beneficiind de prezumția de bună-credință în exercitarea atribuțiilor ce le revin.

cantității de 1800 litri de motorină de către, administrată de către inculpatul, este dovedită prin:

- declarațiile constante din faza de urmărire penală ale martorului, prin care a arătat, inclusiv cu prilejul confruntării cu inculpatul, că inițial a discutat cu acesta despre împrumutul acestei cantități de motorină, însă în final au convenit ca aceasta să fie plătită, sens în care martorul i-a achitat suma de aproximativ 240.000 lei vechi pentru motorina în cantitate de 1800 litri care i-a fost livrată de către inulpat.

A mai susținut martorul că inculpatul nu i-a eliberat niciun document care să ateste livrarea respectivă și nici chitanță pentru suma încasată, motivând că nu avea la acel moment formulare.

Din aceleași considerente expuse în legătură cu depozițiile martorului, tribunalul constată că, în mod corect, prima instanță a procedat la înlăturarea depoziției martorului din cursul cercetării judecătorești, revenirea asupra depozitiei date in cursul urmaririi penale fiind lipsita de orice fundament;

- declarațiile martorului, care a confirmat faptul că livrarea motorinei s-a realizat, chiar martorul fiind cel care a efectuat transportul combustibilului;

- rezultatul analizei de laborator.

de motorină efectuate de către către C au fost dovedite prin:

- declarațiile constante ale martorului, prin care a arătat că în luna decembrie 2002 efectuat trei transporturi de la stația din la Constanta;

- depozițiile martorilor i - administratorul Constanta și - angajat la această societate, care au confirmat că motorina a fost, într-adevăr, livrată;

- declarațiile martorului, care a confirmat că persoana care a efectuat transportul motorinei este martorul;

- împrejurarea că furnizorul care apare în acte - C nu este cel real, din înscrisurile existente la dosar rezultând că această societate nu funcționa în mod efectiv, iar din declarațiile martorului, persoană care apărea ca administrator al acestei societăți, rezultând că acesta nu are cunoștință despre respectiva tranzacție cu combustibil.

Inexistența furnizorului menționat în acte este dovedită și prin aceea că seria și numărul actului de identitate al delegatului societatii, menționat în factură, nu există, fiind trecut ca delegat un anume, deși transporturile au fost efectuate de către martorul;

- rezultatul analizei de laborator.

Nu poate fi primită susținerea apelantului-inculpat potrivit căreia, atât timp cât inspectorii fiscali au reținut că nu a făcut livrări de motorină către, si, aceste operațiuni nici în realitate nu au existat, astfel încât, atât procurorul cât și instanța de fond au făcut s-au aflat într-o gravă eroare de fapt, reținând în sarcina sa aceste tranzacții precum și obligațiile fiscale aferente.

Pe de o parte, existența ori inexistența faptelor penale de evaziune fiscală, în mod evident, nu poate fi stabilită doar pe baza unui de act de control întocmit de către inspectorii fiscali.

Ca urmare, verificarea efectuată de către inspectorii de specialitate oferă doar indicii ce pot sta la baza demarării cercetărilor penale, faptele de evaziune fiscală putând fi dovedite prin orice mijloace de probă, printre care și declarațiile martorilor.

Pe de altă parte, mijloacele de probă aflate la dosar nu contrazic concluziile actului de control ci, dimpotrivă, le confirmă, în sensul că în evidența contabilă a SR. nu există înregistrările operațiunilor comerciale din prezenta cauză, însă nu pentru că acestea nu s-ar fi derulat în realitate, ci pentru că, prin neevidențierea lor, s-a urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente acestora.

Trebuie făcută precizarea că apelantul - inculpat pornește de la o premisă eronată, susținând că în actul de control se menționează că nu a livrat combustibil catre, și.

În procesul-verbal întocmit de către P C la data de 14.03.2003 (fila 197 din dosarul de urmărire penală) se consemnează faptul că operațiunile cu cele trei societăținu figurează în evidența contabilă a, adică nu s-au emis facturi și avize și nu s-au înregistrat chitanțe.

În al doilea rând, inspectorii fiscali nici nu puteau face o asemenea constatare, nefiind în atribuțiile acestora, ci în cele ale organelor de cercetare penală.

În al treilea rând, verificările inspectorilor fiscali s-au raportat la o evidență scriptică, deja existentă, în care nu se regăseau transporturile de combustibil în discuție, prin urmare evidența contabilă se raportează, din punct de vedere conclusiv, la acele operațiuni înregistrate, printre care însă nu figurează și cele derulate în relația cu, și

Această concluzie se degajă cu certitudine din chiar cuprinsul Ordonanței Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA nr.1358/P/2004 din 20.04.2007, în care se arată că, începând cu data de 29.07.2000, datorită modului necorespunzător în care a fost întocmit raportul zilnic de gestiune, diferențele valorice dintre stocul scriptic și stocul faptic al mărfurilor au fost stabilite doar pe baza facturilor fiscale de vânzare emise de către societatea, a bonurilor de consum și a bonurilor fiscale emise de casa de marcat (fila 62 din dosarul nr- al Tribunalului Constanța ).

În sfârșit, din cuprinsul aceleiași ordonanțe, în referire la operațiunile care își găsesc corespondent în contabilitate, reiese și faptul că obiectul cauzei în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului îl reprezintă alte operațiuni comerciale, cu privire la care au fost emise mai multe facturi fiscale, societățile enumerate neavând legătură cu faptele deduse judecății (filele 65-66 din dosarul nr- al Tribunalului Constanța ).

În referire la apărarea inculpatului, privind anularea proceselor-verbale din datele de 14.03.2003 și 20.03.2003 întocmite de către Direcția Controlului Fiscal C, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.281/CA/2003 a Tribunalului Constanța, Secția de contencios Administrativ s-a dispus anularea Deciziei nr.96/2003 a C, prin care s-a soluționat contestația împotriva procesului-verbal.

Prin aceeași sentință s-a dispus soluționarea pe fond a contestației de către C și nicidecum anularea procesului - verbal în discuție.

Sentința civilă menționată este definitivă și irevocabilă, fiind menținută prin decizia civilă nr. 106/CA/2004 a Curții de APEL CONSTANȚA.

Nu s-a dovedit, așadar, că procesul-verbal din 20.03.2003 întocmit de Direcția Controlului Fiscal C, prin care s-au stabilit obligațiile fiscale datorate bugetului de stat de către SC Com SRL, ar fi fost anulat.

Într-adevăr, prin decizia civilă nr.215/CA/2006 a Curții de APEL CONSTANȚA, devenita irevocabilă, a fost anulat, în parte, procesul - verbal întocmit de către Direcția Controlului Fiscal C la data de 14.03.2003, în ceea ce privește sumele de 656.267.994 lei, reprezentând A și 1.027.577.516 lei, reprezentând impozit pe profit.

Motivul pentru care instanța a dispus anularea, în parte, a procesului-verbal este expus in clar în considerentele deciziei, Curtea reținând că atâta timp cât organele de cercetare penală nu au stabilit că marfa comercializată de către G și provine de la reclamanta, iar aceasta a efectuat operațiuni comerciale neevidențiate în contabilitate, orice calcul al TVA și al impozitului pe profit este arbitrar.

Cu toate acestea, probele administrate în prezenta cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, au demonstrat, dincolo de orice dubiu, că operațiunile comerciale cu, și s-au derulat în realitate și că acestea nu au fost evidențiate în contabilitatea

Ori, atâta timp cât fapta de evaziune fiscală a devenit o certitudine demonstrată prin probele administrate în cauza penală, este inacceptabil ca actul de control fiind anulat de către instanță cu motivarea mai sus menționată, valoarea concretă a prejudiciului și sumele datorate de către inculpat bugetului de stat să nu mai poată fi stabilite și, în concluzie, persoana care a săvârșit infractiunea de evaziune fiscală să nu mai poată fi obligată la repararea prejudiciului, astfel cum a încercat să demonstreze apelantul inculpat, susținând că expertul nu ar avea competență să stabilească obligațiile fiscale.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză în cursul urmăririi penale, s-a stabilit valoarea prejudiciului creat de către inculpați prin comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, neexistând nici un temei legal pentru a susține că expertul contabil și-ar fi depășit atribuțiile, intrând în sfera atributiilor organelor de control la care se referă Ordonanta Guvernului nr.92/2003.

În referire la ordonanța nr. 1358/P/2004 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală, uz de fals, complicitate la infracțiunea de furt calificat în formă continuată și fals intelectual, trebuie menționat că, astfel cum s-a consemnat și în cuprinsul acesteia, livrările de motorină către, în sensul neevidențierii lor în contabilitatea, au făcut obiectul urmăririi penale în dosarul prezentei cauze.

În cuprinsul ordonanței, care nu are autoritate de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, s-a arătat că nu există suficiente date ori indicii temeinice care să demonstreze că, în perioada 1.01.1999-11.01.2003, între stocul scriptic și cel faptic al a existat o diferență de 1.374.746.750 lei și că motorina depozitată și comercializată de această societate ar avea proveniență ilicită ori ar fi fost sustrasă din conductele

Mai trebuie menționat faptul că, neînregistrarea în contabilitate livrărilor nu presupune în mod obligatoriu o proveniență ilicită a mărfii livrate, astfel încât nu se poate susține că atâta timp cât, în dosarul nr.365/P/2003 nu s-a stabilit proveniența ilicită a motorinei (însă din insuficiența probelor), nu au existat livrări ale SC SRL neevidențiate în contabilitate.

În considerarea celor expuse, tribunalul constată că, în mod corect, fiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 345 alin.2 din Codul d e procedură penală, prima instanță a pronunțat condamnarea inculpatului pentru comiterea a două infracțiuni prevazute de art.13 din Legea.nr.87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, și a două infracțiuni prevăzute de art.37 din Legea nr.82/1991 rap. la art. 289 Cod penal, reținând concursul real de infracțiuni, precum și condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 10 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 12 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, cât și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu reținerea dispozițiilor art. 33 lit.a Cod penal, privind pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real.

Din perspectiva încadrării juridice a faptelor, tribunalul constată ca deși apelul Ministerului Public vizează, printre altele, corecta individualizare a pedepselor aplicate, totuși examinarea acestui motiv de apel nu se poate face decât prin raportare la existența infracțiunilor deduse judecății, ceea ce implică în mod direct evaluarea faptelor comise, precum și incadrarea acestora în textele de lege incidente.

Din acest punct de vedere, este evident că la momentul procesual actual încadrarea juridică a faptelor urmează dezlegarea dată prin decizia în interesul legii nr.4/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, intervenind până la soluționarea definitivă a cauzei, în virtutea caracterului său obligatoriu, își produce efectele asupra situației de fapt analizate, cu privire la corecta încadrare juridică reținută prin sentința atacată.

Astfel, prin Decizia în interesul legii nr.4/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori de evidențiere în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori de evidențiere a altor operațiuni fictive constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută, după caz, de art.9 alin.1 lit.b, c din Legea nr.241/2005 sau art.11 lit.c, fost art.13 din Legea nr.87/1994, nefiind incidente dispozițiile ce incriminează infracțiunea de fals intelectual ale art.43, fost art.37 sau art.40 din Legea nr.82/1991, a contabilității, în referire la art.289 din Codul penal.

Cum în raport de împrejurările reținute prin actul de sesizare infracțiunea de fals la legea contabilității a fost săvârșită în realizarea infracțiunii de evaziune fiscală, ca urmare a strânsei legături dintre ele, urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, în considerarea caracterului obligatoriu al deciziei în interesul legii, ce rezultă în mod expres din prevederile art.414 alin.3 Cod de procedură penală.

De asemenea, în stabilirea corectei încadrări juridice a faptelor, tribunalul va ține seama de schimbările legislative intervenite până la această dată în materia infracțiunilor la legea evaziunii fiscale, având în vedere modificările aduse Legii nr.87/1994 prin Legea nr.161/2003 și ținând seama de noile dispoziții incriminatorii din Legea nr.241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Totodată, se vor avea în vedere și modificările aduse unor texte ce cuprind dispoziții penale din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.266 pct.2, reținute în sarcina ambilor inculpați.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, potrivit principiului de drept statornicit prin art.13 din Codul penal, instanța de apel va avea în vedere limitele de pedeapsă mai favorabile, condițiile de incriminare și corespondența în noile texte de lege a faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi, mai ales cu privire la situația inculpatului, ținând cont de faptul că infracțiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, reținută în sarcina inculpatului se bucură de o reglementare mai favorabilă în legea veche.

În sfârșit, cu privire la infracțiunea de uz de fals prevăzută de art.291 din Codul penal, tribunalul apreciază că solutia de achitare adoptată de prima instanță nu intră în autoritatea de lucru judecat, fie și în condițiile în care Ministerul Public nu a atacat decizia instanței de apel, deoarece prin efectul desființării acestei din urmă hotărâri, în toate laturile sale, fondul cauzei este redevoluat în integralitatea sa, ceea ce implică o reevaluare a laturii penale.

Sub acest aspect, tribunalul reține că infracțiunea de uz de fals, în modalitatea descrisă prin actul de sesizare, nu constituie o faptă distinctă, infracțiunea de evaziune fiscală fiind săvârșită prin aceeași manoperă frauduloasă, constând în omisiunea de evidențiere în actele contabile a unor operațiuni comerciale, iar nu prin utilizarea unor înscrisuri fasificate, preexistente sau ulterioare, ca activitate infracțională disociabilă de incompleta evidențiere a operațiunilor contabile.

Într-adevăr, astfel cum a reținut și prima instanță, infracțiunea de omisiune cu știință a înregistrărilor în contabilitate, al cărui element material constă într-o inacțiune, exclude în mod obligatoriu infracțiunea de uz de fals, însă acest aspect se răsfrânge asupra corectei încadrări juridice a faptei și ea nu poate justifica o soluție de achitare, neputându-se reține că cele două infracțiuni de uz de fals își găsesc corespondentul în două activităti materiale distincte.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.334 Cod de procedură penală, tribunalul va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal, art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal, art.37 din Legea nr.82/1991 rap.la art.289 Cod penal art.37 din Legea nr.82/1991 rap.la art.289 Cod penal, art.291 Cod penal, art.291 Cod penal, art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Ca urmare a reaprecierii date în rezolvarea acțiunii penale cu privire la încadrarea juridică a faptelor la legea evaziunii fiscale, tribunalul va condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, după executarea pedepsei principale, în baza ar.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal și art.64 lit.c si art.65 alin.2 Cod penal, în referire la art.13 Cod penal.

De asemenea, în baza art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, va condamna pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cele două sancțiuni fiind stabilite în raport de gradul de pericol social al faptelor, cuantumul prejudiciului creat, numărul și specificul actelor materiale în baza cărora au fost efectuate transporturile de combustibil către societățile implicate în cauză.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale după executarea pedepsei principale.

În baza art.86¹Cod penal, va dispune suspenderea pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art.86²Cod penal, urmând a impune inculpatului respectarea obligațiilor prevăzute de art.86³alin.1, măsurile dispuse fiind date în supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului.

În baza art.359 Cod de procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.86⁴Cod penal.

În baza art.71 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b și c Cod penal, constând în dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale pe durata executării pedepsei principale, urmând a constata suspendată această interdicție pe durata suspendării executării pedepsei, potrivit art.71 alin.5 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, va deduce din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 20.01.2003 la data de 19.03.2003.

Sub aspectul celorlalte fapte reținute în sarcina aceluiași inculpat, tribunalul constată ca fiind corectă soluția de achitare cu privire la cele două infracțiuni prevăzute art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, sens în care va menține aceste dispoziții, cu motivarea că din materialul probator administrat în cauză, nu rezulta că inculpatul ar fi abuzat în interes personal de bunurile sau fondurile ori Com

Cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, tribunalul, în temeiul art.334 din Codul d e procedură penală, va dispune schimbarea încadrarii juridice a faptelor din infracțiunile prevăzute de art.9, art.10 și art.12 din Legea nr.87/1994, toate cu aplicarea art.13 Cod penal și art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art.4 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.10 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal, art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal și art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În corecta soluționare a cauzei, din perspectiva aplicării în timp a legii penale, tribunalul reține că infracțiunea prevăzută de art.9 din Legea nr.87/1994 se regăsește în textul art.4 din Legea nr.241/2005, această din urmă dispoziție de incriminare constituind legea mai favorabilă, întrucât adaugă cerințe suplimentare de existență a faptei, pe care legea anterioară nu le prevedea.

Întrucât textul art.4 din Legea nr.241/2005 prevede ca și condiție de existență a infracțiunii că refuzul de prezentare a documentelor legale și bunurilor din patrimoniu față de organele competente, în scopul împiedicării verificărilor fiscale, să fie precedat de o triplă somație adresată contribuabilului, condiție care nu se regăsea în cuprinsul art.9 din Legea nr.87/1994, tribunalul va achita pe inculpatul, sub aspectul acestei infracțiuni, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.d Cod de procedură penală.

De altfel, și din perspectiva reglementării anterioare, tribunalul constată ca înscrisurile depuse de către inculpat, demonstrează că acesta a fost în imposibilitate de a se prezenta la chemarea organelor de poliție cu documentele contabile, figurând în perioada respectivă ca internat în spital.

În plus, după cum și prima instanță a remarcat, organele de poliție economico-financiară nu constituiau, în viziunea Legii nr.87/1994, organe de control legal împuternicite.

Totodată, din perspectiva aceluiași principiul al aplicării legii penale mai favorabile, tribunalul constată că fapta prevăzută de art.10 din Legea nr.87/1994, reținută inițial în sarcina inculpatului, nu se mai regăsește în conținutul Legii nr.241/2005, astfel încât, prin efectul dezincriminării, instanța va achita pe inculpat, potrivit art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b din Codul d e procedură penală.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, inițial reținută, tribunalul constată, totodată, că fapta inculpatului, în modalitatea descrisă prin actul de sesizare, se încadrează în textul art.13 din aceeași lege, neputându-se reține că autorul a ascuns sursa ori obiectul impozabil sau a săvârșit fapta de sustragere de la plata obligațiilor fiscale prin nedeclararea veniturilor impozabile.

Prin urmare, apare ca întemeiată schimbarea încadrării juridice cu privire la această faptă din infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.13 din aceeași lege, cu aplicarea art.13 Cod penal, fiind evident că operațiunile descrise nu au fost evidențiate în contabilitatea firmei, veniturile obținute având caracter ilegal și fiind supuse confiscării.

În aceeași ordine de idei, constatând că fapta de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului există și a fost comisă cu vinovăție, considerând că Legea nr.87/1994, ca lege penală anterioară, este mai favorabilă, în raport cu regimul sancționator instituit prin art.9 din Legea nr.241/2005, tribunalul va condamna pe incupat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, după executarea pedepsei principale.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal, va contopi pedepsele de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal, și 2 ani inchisoare stabilită prin sentința penală apelată, pentru infracțiunea prevăzută de art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare si 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, după executarea pedepsei principale.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, în baza art.86¹Cod penal, va dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art.86²Cod penal, urmând a impune în sarcina inculpatului respectarea obligațiilor prevăzute de art.86³alin.1, măsurile dispuse fiind date în supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați.

În baza art.359 Cod de procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.86⁴Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 10.02.2003 la data de 19.03.2003.

Cu privire lamodul de soluționare a acțiunii civile, tribunalul constată, mai întâi, că nici cu prilejul judecării cauzei de către prima instanță și nici în apel, părțile responsabile civilmente nu au formulat cerere de ridicare a măsurii asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale.

Cu privire la modul de stabilire a prejudiciului și expertizele contabile efectuate în cauză, instanta de apel reține urmatoarele:

Față de argumentele care au stat la baza anulării procesului-verbal din 14.03.2003 întocmit de către Direcția Controlului Fiscal C, argumente care nu vizează aspectul corectitudinii calculului efectuat din punct de vedere tehnic, de către persoane abilitate în acest sens, ci caracterul arbitrar al impunerii rezultatelor obținute, cu privire la obligațiilor fiscale aferente celor 12 livrări de motorină din sarcina, atât timp cât organele de cercetare penală nu stabiliseră că cele 12 livrări au fost efectuate de către această societate, tribunalul consideră, contrar opiniei exprimate de către apelantu-inculpat, prin apărător că, odată dovedit în prezenta cauză penală faptul că cele 12 livrări au fost realizate de către L, motorina fiind tranzacționată direct pe seama G, calculele din procesul-verbal de control rămân valabile din punct de vedere tehnic, fiind realizate de către persoane specializate în acest sens, astfel încât, deși actul în care acestea au fost expuse a fost anulat, nu există nici un temei pentru a se considera că rezultatele obținute nu ar fi corecte.

În plus, aceste calcule precum și rezultatul obținut au fost confirmate, rezultatul obținut fiind reținut cu titlu de prejudiciu de către expertul care a efectuat expertiza contabilă în faza de urmărire penală, raportul întocmit în urma efectuării acesteia fiind însușit și de către tribunal, întrucât, este apreciat ca fiind mai bine fundamentat din punct de vedere tehnic, ca având concluzii mai bine elaborate și întrucât, spre deosebire de raportul de expertiză întocmit în cursul judecării apelului, ia în calcul și analizează și ipoteza livrării motorinei prin cele 12 transporturi de către

Tribunalul constată însă ca fiind întemeiată critica apelantului-inculpat la solicitarea căruia au fost introduce în cauză părțile responsabile civilmente și COM 2000, potrivit căreia instanța de fond nu a realizat o delimitare a răspunderii civile delictuale a celor două societăți, obligate concomitent în solidar cu inculpatul.

Într-adevăr, solidaritatea inculpatului cu partea responsabilă civilmente are un izvor faptic distinct față de răspunderea inculpatului în solidar cu COM 2000, motiv pentru care, tribunalul va realiza o separație a răspunderii celor două societăți în calitate de părți responsabile civilmente, măsură care se impune atât în vederea respectării dispozițiilor legale în materie de răspundere civilă delictuală, dar și în vederea preîntâmpinării unor dificultăți și inechități în faza executării hotărârii.

De asemenea, apelul aceluiași inculpatul este întemeiat în ceea ce privește dispoziția de obligare la plata creanțelor accesorii care însoțesc creanța principală, în opinia instanței de apel acordarea majorărilor și penalităților de întârziere, împreună cu dobânda specifică raportului de drept execuțional fiscal, fiind nejustificată.

Astfel, în legătură cu cererea părții civile de obligare a inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere, tribunalul consideră că și în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală prejudiciul cauzat cuprinde numai echivalentul sumelor datorate bugetului de stat, cu excluderea creanțelor accesorii aferente impozitului, taxei sau oricărei alte contribuții.

Din această perspectivă, nu se poate admite soluția de obligare a inculpatului la plata acestor sume, întrucât astfel s-ar ajunge la combinarea a două tipuri de răspundere - civilă delictuală și fiscală, în condițiile în care creanțele accesorii însoțesc numai o creanță principală, datorată de debitorul (contribuabilul) fiscal, respectiv societatea comercială.

În al doilea rând, acordarea acestor sume nu se justifică în raport de împrejurarea că partea civilă nu se află în posesia unui titlu executoriu, asimilabil titlului de impunere fiscală, care să consfințească o creanță certă, lichidă și exigibilă, de natura a conduce la calcularea unor creanțe accesorii prin neplata cu întârziere.

Data la care o asemenea creanță dobândește caracter cert, lichid și exigibil este aceea a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție și, prin urmare, nu se poate accepta ca până la acest moment el datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanțe accesorii specifice fazei de executare sau raportului de drept fiscal.

În al treilea rând, fiind reglementate de Codul d e procedură fiscală, creanțele accesorii nu ar putea fi solicitate decât în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, prevederile speciale în materie neputând fi extinse pe cale de analogie unui raport de conflict de natură penală.

Singurele sume care ar putea însoți creanța principală sunt cele echivalente dobânzii legale, în considerarea dispozițiilor art.1088 din Codul civil, potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, pentru care creditorul nu este ținut a justifica vreo pagubă.

Adoptarea oricărei soluții contrare, în considerarea caracterului special al creanței fiscale, s-ar constitui într-o diferență nejustificată de tratament, întrucât un anumit creditor, respectiv statul, ar beneficia de alte sume decât cele acordate în mod obișnuit în procesul penal, cu încălcarea principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, consfințit de Constituție și Legea de organizare judiciară (art.2 alin.1 si art.7 din Legea nr.304/2004).

În sfârșit, astfel cum rezultă în mod expres din dispozițiile art.1 și urm.din Codul d e procedură fiscală, dispozițiile speciale în materie se aplică numai raporturilor de drept fiscal și în legătură cu administrarea sumelor ce reprezintă impozite, taxe și alte contribuții la bugetul de stat, ori prin raportare la art.17 din același cod, inculpatul nu poate fi asimiliat contribuabilului, ci datorează numai echivalentul sumei ce se constituie într-un prejudiciu la adresa bugetului de stat.

Pe cale de consecință, în rezolvarea acțiunii civile, tribunalul, în baza art.14 si art.346 Cod de procedură penală, raportat la art.998 și urm. din Codul civil, va obliga pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 156.355, 20 lei noi, la care se va calcula dobânda legală cu începere de la data de 01.02.2003, ca fiind data producerii prejudiciului, în raport de momentul efectuării ultimului transport, până la data plății efective a debitului către partea civilă Statul R prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C - Administrația Finanțelor Publice C și, totodată, îl va obliga pe același inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente COM 2000, la plata sumei de 1533, 19 lei noi, la care se va calcula dobânda legală cu începere de la data producerii prejudiciului, ca fiind 01.02.2003, ulterioară efectuării ultimului transport, până la data plății efective a debitului, către aceeași parte civilă.

In raport de cele prezentate și de limita de casare din decizia penală 512/6.11.2008 a Curții de Apel Constanta, curtea constată că recursurile declarate in cauza sunt nefondate.

De altfel, motivele de recurs sunt doar enunțate si nu sunt analizate, probele pe care se bazează aceste critici. In aceste condiții curtea neconstatând nulitati care sa la casarea deciziei recurate, urmează a respinge recursurile declarate ca nefondate, in temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b cod pr. penală, atât cel declarat de parchet, cât și al inculpaților.

În baza art. 192 al. 2 cod pr. penală, va obliga recurenții la 300 lei cheltuieli judiciare statului și la 150 lei onorariu translator autorizat, ce se va deconta din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 50 lei se va deconta din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b cod pr. penală,

Respinge ca nefondate recursurilor penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 275 din 11.06.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, având ca obiect uzul de fals (art. 291.Cod Penal) Legea nr. 31/1992, art. 291 cod pen, Legea nr. 82/1991.

În baza art. 192 al. 2 cod pr. penală,

Obliga recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului și la 150 lei onorariu translator autorizat, ce se decontează din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 50 lei se decontează din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța - avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 3.12.2009.

PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,

- - - - -

GREFIER,

Red.jud.

Red.dec.apel

Red.dec.rec.-

Dact. 2 ex.18.12.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Zoița Frangu, Viorica

#Judecator Marius Cristian Epure

Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 719/2009. Curtea de Apel Constanta

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 719/2009. Curtea de Apel Constanta