Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 31/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 31/R/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Valentin Chitidean
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 271/A din data de 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 1 și 3 pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. e pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C cu delegație la dosar, pentru partea civilă se prezintă apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile, Spitalul Clinic de Urgență Prof Dr. C OG N și garant asigurator de răspundere civilă SC Astra SA și SC SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează, în temeiul art. 38514alin. 11proc.pen. la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea aleasă a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei penale pronunțate în cauză și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. rap. la art. 10 lit. a proc.pen. respectiv fapta nu există. S-au administrat o serie de probe tehnice și testimoniale, însă proba tehnică este de o importanță deosebită. În cauză s-au efectuat 3 expertize tehnice. Prima expertiză efectuată constată că nu a avut loc niciun accident de circulație. Cea de-a doua expertiză constată că ar fi existat o culpă comună, atât a inculpatului, cât și a părții vătămate, care a traversat pe loc nepermis. A treia expertiză dispusă în cauză constată o culpă exclusivă a inculpatului, stabilind că producerea accidentului se datorează culpei conducătorului auto. La punctul 2 din expertiză se arată că s-a produs probabil un contact între autovehicul și victimă.
Apreciază că din punct de vedere tehnic prima expertiză este cea mai completă, întrucât motivează în detaliu de ce nu a existat un accident de circulație. A treia expertiză arată că probabil a avut loc un accident de circulație. Martorul principal din acest dosar a arătat că la momentul producerii incidentului se afla în balconul său, la aproximativ 250 de metri, la ora 17,30. Nu ar fi putut să vadă de la acea distanță ce s-a întâmplat. În faza de urmărire penală a declarat însă că se afla pe stradă în intersecția Calea cu strada -. Este o persoană care a mințit, însă de declarația lui atârnă condamnarea sau achitarea inculpatului.
Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Solicită achitarea inculpatului.
Apărătorul ales al părții civile solicită respingerea recursului declarat de inculpat și arată că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, bazate pe o probațiune clară și certă. Cert este că a avut loc un accident de circulație, partea civilă a fost lovită pe trecere de pietoni. Dacă prima expertiză întocmită în cauză concluzionează că nu a avut loc niciun accident, atunci cum se explică vătămarea părții civile. Toată confuzia s-a datorat inculpatului, care a mutat mașina de la locul producerii accidentului. S-a afirmat că soțul părții vătămate l-a obligat pe inculpat să mute mașina, însă acest lucru este în contradicție cu prevederile legale care stipulează că în cazul producerii unui accident rutier mașina nu trebuie să fie mutată. S-au efectuat mai multe expertize tocmai pentru a constata toate împrejurările cauzei.
Solicită înlăturarea apărării formulate de inculpat, făcută cu scopul de a se ajunge la un eventual dubiu care să-i profite. De asemenea solicită să se constate că vinovăția inculpatului este stabilită și a avut parte de multă îngăduință din partea instanței de judecată. Partea vătămată a rămas cu o infirmitate în urma acestui accident. Solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. În apărarea inculpatului s-au invocat concluziile raportului de expertiză. În urma întocmirii celui de-al treilea raport de expertiză s-a constatat culpa inculpatului în producerea accidentului, acesta fiind întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice Instanța a luat în considerare acest raport de expertiză pentru că se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.
S-a invocat aplicarea principiului in dubio pro reo, însă din întreg probatoriul administrat în cauză nu există vreun dubiu cu privire la vinovăția inculpatului.
Apreciază că în ceea ce privește reținerea culpei inculpatului, instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, deși cuantumul pedepsei este disproporțional față de fapta comisă.
În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că atunci când s-a realizat reconstituirea a fost prezent atât el, cât și partea vătămată și soțul acesteia. Nu a influențat cu nimic poziția și nici măsurătorile. În declarația dată, soțul părții vătămate a arătat că a mutat mașina la presiunea străzii. Se consideră nevinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.
CURTEA
Prin sentința penală nr.427 din 22.05.2008, pronunțată de Judecătoria Clujs -a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, de art.184 al.1 și 3 cu art.74 lit.a și art.76 lit.e penal.
În temeiul art. 71.p, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a-b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În temeiul art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni stabilit potrivit art.82
Cod PenalÎn temeiul art. 71 alin. 5.Cod Penal s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. coroborat cu art. 998 și urm. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată, domiciliată în C-N, Calea, nr. 3. 88 jud. C și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, astfel: suma de 3.930 lei cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale (actualizată cu rata inflației la data efectuării plății), respingând restul pretențiilor civile formulate de partea civilă în înscrisul de la fila 9.
În temeiul art. 14, 346 al.l coroborat C.P.P. cu art. 998 și urm. civil a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în suma de 663,91 lei către partea civila Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " C-N, cu sediul în C-N,-, jud. C (subrogată prin efectul legii în drepturile părții civile Casa Județeană de Asigurări de Sănătate C), reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate părții vătămate, cu dobânda legală începând cu data de 10.01.2004 și până la data plății efective.
În temeiul art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.Cod Penal și art. 84.Cod Penal privind revocarea suspendării condiționate.
S-a constatat că în cauză are calitatea de asigurător SC SA.
În temeiul art. 191 al. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.193 alin.1,2 a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că în data de 30.12.2003, în jurul orelor 17,00, în timp ce conducea autoturismul marca Citroen, cu nr. de înmatriculare -, pe Calea din mun.C-N, acest inculpat nu a adaptat viteza la condițiile de drum și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii prin loc semnalizat corespunzător, încălcând dispozițiile art.180 pc.7 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și art.48 al.1 din OUG nr.195/2002, determinând vătămarea corporală a părții vătămate, care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 56-58 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât partea civilă, cât și inculpatul.
Prin decizia penală nr.271/A din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în temeiul art.379 pc.1lit.b pr.pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul, și partea civilă.
S-a respins solicitarea reprezentantului părții civile, av., în sensul obligării inculpatului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În baza art.192 al.2 pr.pen. a fost obligat inculpatul și partea civilă să plătească fiecare câte 50 lei cheltuieli judiciare în apel în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a pronunțat sub toate aspectele o hotărâre legală și temeinică. Din întreg probatoriul administrat în cauză, și anume declarații ale martorilor audiați, probele științifice, adică expertizele tehnice efectuate în diferite stadii ale derulării procesului, instanța de fond a apreciat just și obiectiv, că accidentul rutier respectiv s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului. Acesta nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii și nu a adaptat viteza la condițiile de vizibilitate concrete la acea dată. El însuși a recunoscut în declarațiile date faptul că vizibilitatea i-a fost afectată de un autoturism marca Jeep, care avea farurile puternice, moment în care ar fi trebuit să ia toate măsurile de adaptare a vitezei la această împrejurare. A declarat de asemenea, că nu a văzut la timp pietonii angajați în traversare și că a acționat târziu sistemul de frânare, acroșându-i cu partea din față stânga a mașinii pe victimă și fiul său. Faptul că partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal rezultă din declarațiile acesteia coroborate cu cele ale martorilor A și, care s-au dovedit constanți în poziția exprimată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății.
În legătură cu locul impactului, în expertizele efectuate în cauză, s-a avut în vedere poziția autoturismului menționată în procesul-verbal de cercetare la fața locului, fiind evident că această poziție nu era cea în care a oprit inculpatul imediat după impact, ci poziția în care a fost găsită mașina după ce a fost mutată de către el. Faptul că autoturismul a fost mutat din locul în care s-a petrecut accidentul a rezultat fără dubiu din declarațiile martorilor A, și, precum și din declarațiile părții vătămate, coroborate cu cele ale inculpatului.
Cele trei expertize au stabilit că autoturismul s-a oprit puțin înainte de trecerea de pietoni raportat la poziția în care a fost găsit, la urmele de frânare, concluzionând astfel că impactul a avut loc la o distanță mică, cuprinsă între 2- 4 metri, anterior marcajului pietonal. În mod corect și logic, instanța de fond a apreciat că aceste concluzii au un caracter ridicat de probabilitate, de credibilitate, având în vedere că autoturismul a fost mutat din poziția în care s-a oprit inițial și că declarațiile martorilor oculari au fost constante în privința faptului că partea vătămată se afla pe trecerea de pietoni în momentul producerii accidentului rutier. Din aceste motive, instanța de fond nu a reținut culpa părții vătămate la producerea evenimentului rutier, apreciind că inculpatul era cel care trebuia și putea să ia măsurile de prevenire a acestuia.
În mod corect, a fost înlăturat raportul de expertiză tehnică care nu s-a coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate, fiind în concordanță doar cu declarația inculpatului din 20.04.2004. În declarațiile inițiale, inculpatul a recunoscut faptul că între mașina sa și partea vătămată a avut loc un contact în urma căreia aceasta a căzut pe carosabil. Aceste considerente au condus instanța de apel la soluția menținerii sentinței inițiale, susținerile inculpatului prin avocatul ales, neavând suport probator și nefiind suficiente pentru a se dispune achitarea inculpatului. Pe latură penală, dosarul a fost soluționat corect și obiectiv, atât sub aspectul reținerii culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului rutier, cât și sub aspectul cuantumului și modalității de executare a pedepsei, care va fi în măsură să contribuie la constrângerea și reeducarea acestui inculpat.
Din suma totală cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă, pe baza probelor administrate, s-a făcut dovada doar pentru suma de 3.930 lei din cei 10.000 lei solicitați cu titlu de daune materiale, astfel încât soluția pronunțată pe această latură este legală și temeinică. În legătură cu solicitarea de obligare a inculpatului la plata rentei viagere, prima instanță a procedat corect, solicitarea reiterată în apel nefiind neîntemeiată. S-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă a fost afectată capacitatea de muncă a părții vătămate, ca urmare a leziunilor cauzate de evenimentul rutier. Din raportul de expertiză nr.5810/VI/a/38 din 14.01.2008 întocmit de C-N a rezultat că, urmare leziunilor suferite, partea vătămată a prezentat capacitatea de muncă păstrată cu incapacitate adaptativă de 20% neîncadrabilă în vreun grad de invaliditate.
Astfel s-a menționat că nu rezultă o diminuare a capacității de muncă a părții vătămate cu 20% atâta timp cât s-a specificat că are capacitatea de muncă păstrată; incapacitatea adaptativă se referă la faptul că partea vătămată este nevoită să depună un efort suplimentar pentru a obține randamentul maxim în activitatea la locul de muncă, cu mențiunea că aceasta nu era încadrată în muncă la momentul producerii accidentului rutier și potrivit propriei declarații, nici în momentul judecării cauzei nu era încadrată, din motive ce nu au legătură cu accidentul rutier respectiv.
În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu se impune obligarea inculpatului la plata unor prestații periodice atâta timp cât capacitatea de muncă a părții vătămate nu s-a diminuat, dar existența incapacității adaptative menționată în actul medico-legal s-a avut în vedere și s-a reflectat corect în cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond, fiind evident faptul că această parte a avut de suferit fizic și psihic în urma accidentului rutier.
S-a reținut că și sub aspectul laturii civile, cauza dedusă judecății este legală și temeinică, astfel că soluția pronunțată în primă instanță a fost menținută în totalitate de către instanța de apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale pronunțate în cauză și rejudecând să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. rap. la art. 10 lit. a proc.pen. respectiv fapta nu există. S-au administrat o serie de probe tehnice și testimoniale, însă proba tehnică este de o importanță deosebită. În cauză s-au efectuat 3 expertize tehnice. Prima expertiză efectuată constată că nu a avut loc niciun accident de circulație. Cea de-a doua expertiză constată că ar fi existat o culpă comună, atât a inculpatului, cât și a părții vătămate, care a traversat pe loc nepermis. A treia expertiză dispusă în cauză constată o culpă exclusivă a inculpatului, stabilind că producerea accidentului se datorează culpei conducătorului auto. La punctul 2 din expertiză se arată că s-a produs probabil un contact între autovehicul și victimă.
Apreciază că din punct de vedere tehnic prima expertiză este cea mai completă, întrucât motivează în detaliu de ce nu a existat un accident de circulație. Martorul principal din acest dosar, a arătat că la momentul producerii incidentului se afla în balconul său, la aproximativ 250 de metri, la ora 17,30. Nu ar fi putut să vadă de la acea distanță ce s-a întâmplat. În faza de urmărire penală a declarat însă că se afla pe stradă în intersecția Calea cu strada -,prin urmare nu a fost sincer, iar de declarația lui atârnă condamnarea sau achitarea sa.
Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa,astfel că solicită achitarea.
Analizând decizia atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Astfel, instanțele în mod just au luat în considerare cea de-a treia expertiză tehnică efectuată în cauză la Institutul Național de Expertize Criminalistice B (75) și care a stabilit culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului,aceasta coroborându-se cu restul probelor administrate în cauză (respectiv declarația părții vătămate -24, declarațiile martorilor -35, 113).Raportat la sinceritatea acestui din urmă martor, din declarația sa luată în fața instanței,acesta a arătat că deși a relatat și în faza urmăririi penale că a văzut accidentul de la fereastră, polițistul nu a consemnat această mențiune în declarația sa, deși i-a atras atenția asupra acestui aspect. Acest martor nu poate fi astfel apreciat ca nesincer având în vedere că nu o cunoștea pe partea vătămată anterior accidentului. Martorii audiați în cauză au arătat că partea vătămată traversa pe trecerea de pietoni,astfel că evident acesteia nu poate să i se rețină vreo culpă la producerea accidentului. Aceștia și-au menținut declarațiile atât în fața organelor de poliție cât și în fața instanței.
De asemenea raportul de expertiză medico-legală (154) a concluzionat că partea vătămată a fost internată cu diagnosticul "fractură col chirurgical humeral stg cu deplasare",leziuni ce s-au putut produce în cadrul unui accident rutier, fiind astfel greu de crezut că ar căzut și s-ar fi lovit, aceasta raportat la împrejurarea că prima expertiză efectuată în cauză ( 38 dos urm.pen.), și care se solicită a fi avută în vedere, a concluzionat că nu a existat accident de circulație și că partea vătămată a căzut datorită carosabilului umed, variantă care evident nu poate fi acceptată. Relevant în acest sens de altfel este și raportul de constatare medico-legală (19) privind pe fiul părții vătămate, care a suferit cu acea ocazie "contuzie coapsă stg"- respectiv leziuni corporale produse în condițiile unui accident rutier.
De altfel, însuși inculpatul în declarațiile inițiale date în cauză, respectiv cu ocazia cercetării la fața locului (6) a precizat că "datorită faptului că a fost orbit de un autovehicul care circula din sens opus nu a observat pietonii care se aflau în traversarea regulamentară a trecerii de pietoni, acroșându-i cu partea din față". De asemenea în declarația sa dată în aceeași zi (31) a arătat că fiind orbit de un jeep care avea aprinse două rânduri de faruri și concentrându-se la șosea, nu a văzut numai în ultimul moment pietonii angajați în traversare lovind cu partea din față a mașinii o femeie de aproximativ 35-40 de ani care era de mână cu un de aproximativ 10 ani. În urma loviturii femeia a căzut la pământ trăgând după ea și copilul. Ulterior însă inculpatul și-a schimbat aceste declarații (32,33,22 dos. instanței), în sensul că, după ce a oprit la trecerea de pietoni, pentru că un i-a deschis portiera și i-a aplicat lovituri spunând că i-a omorât nevasta, a coborât din mașină și a văzut-o pe partea vătămată stând de mână cu fiul ei în picioare în stânga mașinii lui și neavând nici o leziune. Această variantă este contrazisă însă de restul probelor administrate în cauză, declarațiile martorilor precum și rapoartele medico-legale, iar explicația sa cu privire la modificarea declarațiilor inițiale, respectiv că acestea i-au fost dictate de un lucrător de poliție, este nejustificată.
În concluzie, decizia atacată este corectă, astfel că va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
- obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 300 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în favoarea părții civile, în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariul avocațial justificat cu delegația avocațială și chitanța de la 11,12.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, domiciliat în C-N-.38 jud.C, împotriva deciziei penale nr. 271 din 6 octombrie 2008 Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească părții civile suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.IM
3.02.2009
Dact./2ex.
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Valentin Chitidean
