Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 448/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 448
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "vătămare corporala (art.181 Cod penal) - Contestatie in anulare", formulata decontestatorul- aflat in stare de libertate, impotriva deciziei penale nr.158/R din data de 17.04.2008, pronuntata de Tribunalul Vaslui, in dosarul penal nr- ce are ca obiect contestatie in anulare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta av., aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar, care raspunde pentru contestatorul lipsa la acest termen.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Verificand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca procedura de citare este legal indeplinita, lipseste contestatorul, este prezent aparatorul acestuia.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta pune in discutie inadmisibilitatea recursului declarat de contestatorul recurent și acorda cuvantul partilor.
Av.of. avand cuvantul, solicita instantei a aprecia asupra recursului formulat de contestatorul.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, pune concluzii de respingere a recursului, ca fiind inadmisibil.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin decizia penală nr. 158/R/17 aprilie 2008 a Tribunalului Vasluis - respins contestația în anulare formulată de condamnatul, împotriva deciziei penale nr. 68/R/7 februarie 2008 Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o și contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În cursul judecății la fond a cauzei la Judecătoria Murgeni, inculpatul a fost legal citat la domiciliul său din com., sat., jud. V, dovadă că la termenul din 7.08.2007 s-a prezentat în instanță și a solicitat termen pentru a-și angaja apărător, pentru termenele de judecată ce au urmat primind termen în cunoștință și fiind reprezentat de apărător angajat în persoana domnului avocat.
Din eroare după termenul din 2.10.2007 inculpatul a fost citat de instanță, deși avea termen în cunoștință, procedurile de citare fiind îndeplinite la fiecare termen în conformitate cu dispozițiile legii în sensul că toate au fost semnate de mama inculpatului.
La termenul din 30.10.2007 când au avut loc dezbaterile în fond și s-a pronunțat nr. 192 inculpatul a fost reprezentat de apărătorul ales care a pus concluzii, dispozitivul sentinței fiind comunicat inculpatului la 7.11.2007.
Din nici un act al dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi încunoștințat vreodată instanța de judecată că este plecat din țară și recursul său a fost declarat tardiv, data poștei pe plic fiind 21.11.2007, deci peste termenul de 10 zile de la comunicare prevăzut de lege.
În aceste condiții, în mod corect Tribunalul Vasluia pronunțat Decizia nr. 68/R/7.02.2008 de respingere ca tardiv declarat a recursului. Susținerile condamnatului din contestația în anulare de față sunt contrazise de actele dosarului în cauză nefiind îndeplinite nici una din condițiile prevăzute de art. 386 Cod procedură penală, care fac admisibilă exercitarea unei asemenea căi de atac.
Pe cale de consecință, urmează ca tribunalul să respingă contestația în anulare formulată de și să mențină ca legală și temeinică Decizia penală nr. 68/R/7.02.2008.
În baza disp. art. 193 Cod procedură penală contestatorul va fi obligat să achite părții civile intimate suma de 536,5 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat să achite statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, arătând că decizia este netemeinică și nelegală pentru motivele invocate în cererea de recurs, respectiv:
- nu a fost legal citat la Judecătoria Murgeni, întrucât a fost plecat în străinătate pe parcursul judecării cauzei, iar el a depus dovezi în fața instanței de recurs de care nu s-a ținut cont.
Recursul este inadmisibil.
Codul d e procedură penală prevede în art. 385 ind. 1 alin. 1, hotărârile care sunt supuse recursului.
Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art. 386, 389 Cod procedură penală, rezultă că împotriva deciziei date într-o cale extraordinară de atac, respectiv calea contestației în anulare, nu se poate formula recurs, nefiind prevăzută de lege o astfel de cale de atac.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul împotriva deciziei penale 158/R/17 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul împotriva Deciziei penale nr. 158/17.04.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 70 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu avocat se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
12.09.2008
Tribunalul Vaslui
Jud.
Jud.
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Maria Cenușă, Mihaela Chirilă