Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 73/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.73/MP
Ședința publică de la 17 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.216 din data de 27 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.162/P din data de 10 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.181 Cod penal și art.306 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul inculpat, care a lipsit, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.210/2009, emisă de Baroul București.
Se constată lipsa intimatei parte vătămată prin reprezentant legal și a participantului Serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului solicită a se constata că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata parte vătămată. Arată că în fața celor două instanțe s-a stabilit că aceasta locuiește cu bunica paternă în C, unde trebuia să fie citată, la fel și Serviciul de autoritate tutelară.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile.
Curtea, constată procedura de citare legal îndeplinită.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului, critică hotărârile atacate pentru greșita achitare a inculpatului, care a fost exonerat de răspundere penală, apreciindu-se că nu inculpatul este autorul faptei. Există la dosar mijloace științifice de probă, respectiv raportul de expertiză medico-legală, declarații de martori, precum și plângerea reprezentantului legal al părții vătămate din care rezultă că minora s-a aflat exclusiv în grija tatălui său, situația în care, apreciază că persoana care a provocat leziunile este tatăl acesteia. Consideră că instanța de fond nu a coroborat probele existente la dosar și a ajuns la stabilirea nevinovăției inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni care i s-au reținut în sarcină.
Apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni care se rețin în sarcina inculpatului -. Consideră că judecata a avut loc cu lipsă de procedură atâta timp cât din referatul de anchetă socială rezultă că minora locuiește cu bunicii paterni.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a fi judecată cu procedura legal îndeplinită.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA și Judecătoria Mangalia și pe fond condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare condiționată.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale. Apreciază că în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului. S-a făcut o analiză a materialului probator. Învederează instanței că minora nu a locuit niciodată cu mama sa, apreciind că aceasta a fost legal citată. Atât înainte cât și după incident tatăl se ocupa de minoră. Din declarațiile martorilor, persoane străine rezultă că mama avea un comportament agresiv față de minoră, de asemenea, o lăsa nesupravegheată. Consideră că la dosar nu există probe care să-l acuze pe inculpat, care și în prezent se ocupă de copil, iar de mamă nu se mai știe nimic.
Solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și menținerea soluțiilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale.
- CURTEA -
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin sentința penală 162/P/10.06.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia, s-a dispus, în baza art. 11, pct. 2 lit. a pr.pen, rap. la art. 10 lit. c pr.pen. achitarea inculpatului fiul lui și,născut la data de 28.01.1977 în M,județul C,domiciliat în municipiul C șos-- nr.72, -.1,.2,.11 județul C în C-, -.80 județul C, studii 8 clase, căsătorit, fără antecedente penale, pentru infracțiunile de vătămare corporală, prev. de art. 181 al. 1 și al. 11.pen. și rele tratamente aplicate minorului, prev de art. 306.pen. cu aplic. art. 33 lit a pen. întrucât faptele nu au fost săvârșite de inculpat.
În baza art. 346.pr.pen, rap la art. 998.civ. s-a respins acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență C, ca nefondată.
În baza art. 192 al. 3.pr.pen, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță, din ansamblul probator administrat în cauză, a reținut următoarea situație de fapt:
Părțile au locuit o scurtă perioadă în comuna, în rest locuind împreună cu părinții inculpatului la
În ziua de 03.07.2005, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la locuința din localitatea, împreună cu prietenul său și soția acestuia. După plecarea acestora inculpatul a mai consumat 300 ml de Ť. după care a avut o discuție contradictorie cu soția sa, care ulterior a degenerat în insulte și amenințări. fapt pentru care a plecat la locuința mătușii sale, lăsând-o pe minoră în grija tatălui. (declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și declarațiile martorului ).
În dimineața următoare s-a întors la domiciliul său, unde s-a întâlnit cu inculpatul, care a amenințat-o că o va când se va întoarce de la serviciu. După plecarea acestuia a observat că minora acuza dureri la coapsa și prezenta mai multe vânătăi în zona feței, motiv pentru care s-a prezentat cu aceasta la dispensarul din localitate. Ulterior minora a fost internată la Spitalul Clinic Județean C în perioada 04.-11.07.2005, cu diagnosticul "fractură cu deplasare 1/3 proximală femur stâng", necesitând pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
După externare, părțile împreună cu minora s-au mutat din nou la părinții inculpatului în municipiul
În același an, la scurt timp după incident, a plecat în străinătate și de atunci nu a mai venit în țară și nici nu s-a mai interesat de familie. Chiar mama acesteia, a declarat cu ocazia audierii în fața instanței că nu mai ține legătura cu fata sa, întrucât "a făcut-o de râs".
Din vara anului 2007 inculpatul a plecat în Spania la muncă, minora rămânând în grija părinților paterni. Aceștia se ocupă și în prezent de creșterea și educarea minorei, tatăl vorbește frecvent cu minora la telefon și îi trimite bani lunar (declarațiile martorelor, și ).
Minora locuiește cu bunica paternă într-un apartament compus din 3 camere și dependințe, este bine îngrijită, iar condițiile de locuit sunt bune (referatul de anchetă socială - fila 53 din dosarul de urmărire penală).
Martorii, și - îl descriu pe inculpat ca o persoană liniștită, dar care obișnuiește să consume băuturi alcoolice. Aceeași martori au declarat că, dimpotrivă, era cea care provoca scandal, având un comportament agresiv față de inculpat și față de minoră. Martora, vecină cu părțile, a relatat că după ce părțile au venit de la, a observat că minora era slăbită, zgâriată pe față, lovită și avea bube pe corp. Atunci a întrebat-o pe ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a răspuns că minora a fost zgâriată de și că a căzut.
Martorii au mai declarat că a încercat să se sinucidă și a fost dusă cu salvarea la M, secția Psihiatrie, dar nu a fost internată.
Martorii propuși de inculpat au mai susținut că nu și-a dorit copilul. Încă din timpul sarcinii a încercat să scape de acesta, lovindu-se cu burta de colțul mesei și ingerând hipoclorit.
Susținerile părții vătămate în sensul în mod frecvent era agresată de inculpat, variantă susținută și de mama acesteia, nu pot fi avute în vedere de instanță, în condițiile în care aceasta nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe și în lipsa unui certificat medico-legal care să confirme susținerile acesteia.
Nici unul din martorii audiați în cauză nu a declarat însă că inculpatul ar fi avut vreun comportament agresiv față de minora. Dimpotrivă, așa cum s-a reținut în situația de fapt, acesta a rămas în grija părinților paterni, iar tatăl contribuie financiar la cheltuielile de creștere și educare a minorei și păstrează permanent legătura cu minora.
În schimb, mama minorei este plecată din țară de 3 ani de zile, perioadă în care nu a mai luat legătura cu minora și nici nu s-a mai interesat de soarta acesteia.
Cu privirea la testarea poligraf a inculpatului, instanța de fond a respins această probă ca neconcludentă, având în vedere gradul de eroare nepermis de M pe care aceasta îl prezintă și faptul că acesta nu se coroborează cu niciuna din probele administrate în dosar.
Din fișa de cazier rezultă că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior pentru fapte penale.
Din ansamblul probator administrat în cauză și analizat mai sus, instanța de fond a concluzionat că nu rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul faptelor.
Împotriva sentinței penale 162/P/10.06.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, susținându-se că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală făcând o greșită interpretare a probelor, în contradicție cu probe precum declarațiile martorilor, probe în raport de care s-ar impune condamnarea inculpatului .
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, instanța de apel a constatat următoarele:
Numita a reclamat faptul că la data de 3.07.2005 a avut un conflict cu soțul său, inculpatul care consumase băuturi alcoolice în mod excesiv și provoca scandal, motiv pentru care a fugit la sa.
Declarația martorei face referire la scandaluri provocate de inculpat pe fondul consumului de alcool care se sfârșeau prin fuga soției inculpatului care este de altfel fiica martorei, de la domiciliul conjugal.Martor nu a perceput nimic direct despre modul in care nepoata sa a fost vătămata.
Martora a relatat că nepoata sa, soția inculpatului s-a refugiat la casa acesteia după o cearta cu soțul sau pe 3 iulie 2005, unde a rămas toată noaptea iar a doua zi a aflat că fetița acesteia a fost agresată fizic de inculpat.
Despre violența fizica a inculpatului face vorbire si martorul care l-a văzut pe acesta lovindu-și soția, acest fapt întâmplându-se în luna iulie 2005.
Inculpatul a susținut că soția sa, este cea care a lovit copilul și că în general nu se îngrija de.
Martorii și au susținut că pe data de 3 iulie 2005au vizitat familia la care au stat cam o oră dar nu au sesizat ca inculpatul să aibă un comportament agresiv față de soția sa, nici atunci și nici în alte împrejurări.
Martora, mama inculpatului a susținut ca și acesta că nora sa nu se comporta ca o mama responsabilă care să îngrijească de copilul său, dovedind un comportament labil psihic( își dădea palme, a avut tentative de sinucidere).
Martora, vecină cu părinții inculpatului a susținut că era apropiată familiei jr. relatând că pe 2 mai 2005 văzut-o pe împreună cu fetița acesteia, care era lovită, cu ciupituri pe față și cerând explicații mamei, i s-a răspuns ca e normal ca la țară copilul să fie ciupit de purici. Martora mai susține ca a văzut-o pe mama de mai multe ori cand o " înghesuia și o drăcuia " pe ba chiar și faptul că o bătea.
Martorul - a susținut în fața instanței că pe când era însărcinată, se arunca pe, a auzit-o spunând în repetate rânduri că vrea sa se sinucidă și avea probleme psihice. Inculpatul mai consuma băuturi alcoolice mai ales înainte de căsătorie ( când nu devenea violent în urma consumului de alcool ) dar cu măsură și avea grijă de fetița lui.
Martora, sora inculpatului a declarat și aceasta că fratele său era un bun părinte spre deosebire de cumnată care aplica rele tratamente fiicei sale, neglijând-o,bruscând-o sau ignorând-
Raportat la toate probe administrate în cauză, trecând peste inevitabilul subiectivism generat de relațiile de rudenie sau prietenie cu unul dintre soții, instanța de apel a apreciat că nu a fost dovedită vinovăția inculpatului cu privire la agresarea fiicei sale, ținând cont și de faptul ca în prezent fetița e crescută de părinții paterni, cu contribuția financiară a tatălui iar soția inculpatului a plecat să muncească în străinătate, de 4 ani zile fără a se mai interesa de copil.
În contextul celor reținute, apreciind soluția pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică, instanța de apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod proc.pen. a respins apelul parchetului ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele scrise de recurs și suținute oral în fața instanței de recurs, s-a criticat hotărârile atacate pentru greșita achitare a inculpatului, care a fost exonerat de răspundere penală, apreciindu-se că nu inculpatul este autorul faptei. Criticile aduse celor două hotărâri, pronunțate de instanța de fond și instanța de apel, se referă la existența unei vădite contradicții cu probele administrate în cele două faze ale procesului penal, respectiv în cursul urmăririi penale și în cursul judecății. Se susține că există la dosar mijloace științifice de probă, respectiv raportul de expertiză medico-legală, declarații de martori, precum și plângerea reprezentantului legal al părții vătămate din care rezultă că minora s-a aflat exclusiv în grija tatălui său, situația în care, apreciază că persoana care a provocat leziunile este tatăl acesteia. Consideră că instanța de fond nu a coroborat probele existente la dosar și a ajuns la stabilirea nevinovăției inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni care i s-au reținut în sarcină, fiindcă a dat o semnificație deosebită declarațiilor rudelor inculpatului, care se puteau reține, cel mult, ca probe în circumstanțiere, în vederea individualizării pedepselor, întrucât din conținutul lor nu rezultă aspecte referitoare la fapta dedusă judecății, ci la comportamentul anterior sau ulterior al inculpatului. Apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni care se rețin în sarcina inculpatului - și se impune condamnarea acestuia.
Curtea, examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar în limitele prevăzute de art.3856alin. 1 și 2.C.P.P. constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Sub aspect formal, curtea observă că motivul de recurs invocat, respectiv acela că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859alin.1 pct. 18.
C.P.P.În raport de acest caz prevăzut de lege, eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului, hotărârea fiind astfel supusă casării.
Pe de altă parte, trebuie menționat că pentru a se putea ajunge la concluzia condamnării, legea prevede ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea persoanei și să nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei și vinovăția acestuia.
Nevinovăția este prezumată, inculpatul nefiind dator să-și probeze nevinovăția atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regăsindu-se înscris în art.11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14.2 din Pactul Internațional asupra Drepturilor Civile și Politice și art.23 din Constituția României.
În Codul d e procedură penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art.52statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes";
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe probe sigure, certe și decisive, iar atunci când probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. . justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supuse judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Dacă însă în raport de probele administrate îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, atunci această îndoială este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție" și deci, inculpatul trebuie achitat (în acest sens este și decizia nr.3465/2007 a ).
În cauză, aceste exigențe nu sunt realizate.
Curtea constată că nu există probe sigure, certe și decisive care să susțină condamnarea inculpatului. Mai exact, probele administrate in cauză nu dovedesc că inculpatul este autorul faptelor reținute în sarcina sa.
Astfel, curtea notează că probele care au stat la baza întocmirii actului de inculpare și de sesizare a instanței sunt raportul de constatare medico-legală nr.374/LR/01.09.2005, raportul de constatare medico-legală -completare nr. 374/LR//2005/12.01.2007, plângerea și declarația părții vătămate și declarațiile martorilor, și.
Atât în actul de sesizare cât și în motivele de apel și cele de recurs formulate de parchet se arată că din concluziile celor două acte medico-legale rezultă că minora a prezentat la data de 30.07.2005 leziuni traumatice (numeroase echimoze la nivelul extremității cefalice și excoriații faciale, precum și "fractură cu deplasare1/3 proximală stâng") care au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure pentru care necesită 50-55 de zile îngrijiri medicale.
Se susține că aceste probe științifice se coroborează cu plângerea și declarația părții vătămate și declarațiile martorilor, și, care au declarat că l-au văzut pe inculpat manifestându-se agresiv față de parte vătămată, uneori chiar în prezența minorei, comportamentul agresiv al acestuia constituind o constantă atunci când consuma băuturi alcoolice.
Chiar din aceste susțineri ale acuzării se observă că nu există o probă certă, decisivă care să susțină vinovăția inculpatului, ci doar probe care conțin o doză de probabilitate și în baza cărora organele de urmărire penală au instituit, în mod nepermis, o prezumție de vinovăție.
Astfel, în cele două acte medico-legale sunt descrise, clar și explicit, leziunile constatate pe corpul minorei, cu ocazia examinării acesteia, precum și posibilul mecanism de producere al acestor leziuni, respectiv prin lovire cu sau de corpuri dure. Aceste probe științifice nu stabilesc, și nici nu puteau să o facă, împrejurările concrete în care s-au produs aceste leziuni, dacă este vorba de o lovire accidentală a minorei sau de o agresiune asupra sa și cine este autorul eventualei agresiuni.
Toate aceste împrejurări, se pretinde de către organele de urmărire penală că au fost dovedite cu plângerea și declarația părții vătămate și cu depozițiile martorilor,.
Or, din examinarea atentă a acestor declarații se observă că niciuna dintre aceste persoane nu a declarat că l-a văzut vreodată pe inculpat să o lovească pe fiica sa, minora, și cu atât mai puțin nu au declarat că l-au văzut să exercite acte de agresiune asupra minorei la data când se pretinde că au fost comise faptele.
Prin plângerea formulată la data de 04.07.2005, soția inculpatului și mama minorei a sesizat că, în seara zilei de 03.07.2005, inculpatul, pe fondul consumului de alcool, a izgonit-o din locuință, iar a doua zi, dimineața, în jurul orei 5,30, când a revenit în domiciliu a văzut că minora prezenta "vânătăi pe față" și o durea piciorul. În declarația dată în aceeași zi, soția inculpatului a reiterat aspectele sesizate, fără, însă, a-l acuza în mod direct pe inculpat de producerea leziunilor constatate la minoră.
În declarația sa, dată atât în faza de urmărire penală cât și la instanță, martora, mama soției inculpatului, a arătat că între cei doi soți au existat și situații tensionate, soldate uneori cu acte de violență exercitate de inculpat asupra soției sale. Un asemenea episod, se arată de către martoră, a avut loc și în seara zilei de 03.07.2005, când fiica sa a fost izgonită din locuință de către inculpat, aspecte care i-au fost aduse la cunoștință de către fiica sa. În niciuna din declarațiile date, martora nu a afirmat că l-a văzut pe inculpat să o lovească vreodată pe minoră.
Martora, rudă cu soția inculpatului, a declarat la urmărire penală, că, în noaptea de 03/04.07.2005, nepoata sa, a locuit la ea fiindcă a fost bătută și alungată din locuință de inculpat. a părăsit locuința acesteia și a mers la domiciliu în jurul orei 5,30, iar în cursul aceleiași zile, afirmă martora, a însoțit-o pe nepoata sa la sediul poliției pentru a-l reclama pe inculpat.
Martorul a declarat că în luna iulie 2005, în timp ce soții se aflau în locuința sa, inculpatul a lovit-o cu palma peste față pe soția sa și i-a smuls copilul din brațe. Martorul a mai declarat că nu a mai asistat la alte certuri între părți și nu cunoaște nimic în legătură cu vătămarea corporal produsă minorei.
Pe baza acestor probe s-a susținut de organele de urmărire penală că, în noaptea de 03/04.07.2005, minora s-a aflat doar în prezența inculpatului și, astfel, s-a prezumat, nu dovedit, că leziunile suferite de minoră sunt rezultatul acțiunii agresive intenționate a inculpatului.
Or, se observă cu ușurință că niciuna dintre aceste probe nu lămurește fără echivoc mecanismul și împrejurările în care s-au produs leziunile. Mai exact, nu s-a dovedit care din cele două variante avansate de actele medico-legale este cea corectă, respectiv dacă minora a fost lovită s-au s-a lovit de corpuri dure, fiind vorba de un copil în vârstă de 1 an și 6 luni, supus riscului de a se vătăma și prin cădere sau precipitare de la înălțime.
De asemenea, nu s-a observat că minora, începând cu ora 5,30, așa cum rezultă din aceleași probe, a stat numai cu mama sa, până când aceasta a prezentat-o cadrelor medicale.
Or, din probe administrate chiar în faza de urmărire penală și ignorate de organele de urmărire penală, rezultă că nu avea o atitudine și un comportament normale față de fiica sa.
Martora, mama inculpatului, a declarat că nora sa nu se comporta ca o mama responsabilă care să îngrijească de copilul său, dovedind un comportament labil psihic( își dădea palme, a avut tentative de sinucidere).
Martora, vecină cu părinții inculpatului a susținut că era apropiată familiei, relatând că pe 2 mai 2005 văzut-o pe împreună cu fetița acesteia, care era lovită, cu ciupituri pe față și cerând explicații mamei, i s-a răspuns ca e normal ca la țară copilul să fie ciupit de purici. Martora mai susține ca a văzut-o pe mama de mai multe ori când îi adresa injurii, o brusca și chiar o bătea.
Aceste aspecte sunt confirmate și de martorul - care a afirmat în fața instanței că pe când era însărcinată, se arunca pe, a auzit-o spunând în repetate rânduri că vrea sa se sinucidă și că o să-l bage la pușcărie pe inculpat. A văzut de mai multe ori că minora prezenta urme de violență pe corp, iar justificarea mamei minorei era că a căzut din pat. Cât timp a fost în locuința celor doi soți, a observat că inculpatul era cel care se ocupa mai mult de, el o schimba, o lua în brațe când plângea și că acesta îi reproșa soției sale că minora era lovită și zgâriată, certându-se deseori pe acest subiect.
Totodată, curtea notează că din probele administrate în cauză, inclusiv referatul de anchetă socială, rezultă că, după incidentul din data de 03.07.2005, a plecat din țară și nu s-a mai întors, iar de minoră s-a ocupat inculpatul și bunicii paterni.
Curtea mai reține că organele de urmărire penală, deși aveau obligația, potrivit art. 202 C.P.P. sa strângă probele necesare, atât în favoarea cât și în defavoarea inculpatului, pentru aflarea adevărului si pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, nu au verificat în nici un fel afirmațiile inculpatului din declarația dată în faza de urmărire penală, conform cărora a lovit-o pe minoră în seara zilei de 03.07.2005, fiindcă aceasta se ținea prea mult după ea, iar apoi a părăsit domiciliul.
În contextul celor reținute, curtea constată că acuzarea inculpatului pentru cele două infracțiun are la bază simple presupuneri, bazate pe constatări vagi și discutabile, ce creează dubii serioase cu privire la împrejurările în care s-a produs vătămarea corporală a minorei și asupra calității de autor și a vinovăției inculpatului.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, în lipsa unor probe directe și concludente sau când probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Față de aceste considerente, constatând ca legale și temeinice hotărârile atacate și ca nefondate criticile formulate, curtea urmează ca, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, să respingă ca nefondat recursul declarat de dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.216 din data de 27 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.162/P din data de 10 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul.
Conform art.193 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.216 din data de 27 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.162/P din data de 10 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Mangalia, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul.
Conform art.193 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Conform art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în două exemplare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond.:
Jud.apel:,
tehnored.dec.jud.:
Tehnored.gref.
2 ex./06.10.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Dan Iulian Năstase, Daniel
