Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 86/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 4277/740/2008

2714/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 86

Ședința publică de la 15 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

JUDECĂTOR 3: Elena Ursulescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 91/23.03.2009, pronunțată de Judecătoria Alexandria și a deciziei penale nr. 107/A din data de 29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual, lipsind intimat - parte civilă, și Spitalul Județean de Urgență

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, care solicită să se ia act că delegația acestuia a încetat, conform art. 171 alin. 5 Cod procedură penală.

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și pe fond, solicită achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. Cod penal, având în vedere că, nu este îndeplinită condiția privind refuzul de a părăsi incinta la solicitarea proprietarului, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză. În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, apreciază că, nu sunt suficiente probe din care să rezulte vinovăția inculpatului și în raport de circumstanțele personale ale acestuia, se impune aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea dispozițiilor art. 861sau 81 Cod penal.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea celor două soluții pronunțate deja în cauză, considerând că, în raport de probele existente la dosar și din declarațiile martorilor audiați, rezultă vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni, astfel că, pedeapsa aplicată acestuia și modalitatea de executare, sunt corecte.

Recurentul - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, declară că nu este vinovat de comiterea infracțiunilor și că, nu a fost prezent la soluționarea apelului, deoarece nu a primit citație.

CURTEA,

Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 91/23.03.2009 Judecătoria Alexandriaa dispus următoarele:

În baza art. 192 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a și Cod Penal art. 37 lit. Cod Penal, a condamnat pe inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 27.06.1981 în A, județul T, cu același domiciliu, recidivist, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 181 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a și Cod Penal art. 37 lit. b a Cod Penal condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 34 lit. b inculpatul Cod Penal va executa pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 2.Cod Penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II lit. b

Cod Penal

În baza art. 346 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 14-15.C.P.P. cu aplicarea art. 998-999 cod civil a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență A și a obligat inculpatul să-i plătească suma de 1023,70 lei cheltuieli de spitalizare, și în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 3600 lei cu titlu de daune morale și daune materiale(600 lei daune materiale și 3000 lei daune morale).

A obligat inculpatul la partea către partea civilă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

A obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în ziua de 17.02.2008, în jurul orelor 14 pornind de la o discuție în legătură cu gardul despărțitor dintre proprietatea părții vătămate și proprietatea bunicilor inculpatului, acest lucru l-a determinat pe inculpat să pătrundă fără drept în curtea locuinței părții vătămate și să-l lovească pe acesta cu pumnii și picioarele. În urma loviturilor primite partea vătămată a căzut la pământ, iar leziunile cauzate au necesitat spitalizare și un număr de 45-50 zile îngrijiri medicale.

Situația de fapt mai sus descrisă rezultă din declarațiile martorilor, care se coroborează cu declarația părții vătămate și cu constatările care rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 744 din 11.06.2008.

La urmărirea penală inculpatul nu a recunoscut faptele, dar nu și-a propus probe în apărare, neprezentându-se la niciunul din termenele de judecată în fața instanței de fond.

S-a apreciat că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 192 alin. 1.Cod Penal și art. 181 alin. 1.Cod Penal, săvârșite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. b

Cod Penal

La individualizarea pedepsei, în raport de gradul ridicat de pericol social, de circumstanțele săvârșirii faptelor, de starea de recidivă post executorie a inculpatului care nu a recunoscut faptele s-a apreciat că se impune condamnarea sa la pedeapsa închisorii, orientate deasupra minimului special, cu executare în penitenciar.

Pe latura civilă s-a admis cererea unității spitalicești de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor aferente spitalizării victimei.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5000 lei daune materiale și daune morale.

Cu privire la daunele materiale solicitate, instanța a admis această cerere în parte, numai pentru suma de 600 lei cât s-a dovedit (declarația martorului ) cheltuieli cu spitalizarea acestei părți vătămate. Referitor la daunele morale solicitate, instanța a apreciat că suma de 3000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral cauzat părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Inculpatul, deși legal citat, chiar cu mențiunea de a se prezenta în vederea audierii, s-a prezentat în instanța de apel numai la termenele din 18 iunie 2009 când a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător și la 10 septembrie 2009 când nu a putut fi audiat din motive obiective.

Prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat reducerea pedepsei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandriaa criticat sentința pentru inadvertențe în tehnica de redactare a dispozitivului, ce echivalează practic cu schimbarea încadrării juridice a faptei, schimbare ce nu a fost pusă în discuția părților.

Prin decizia penală nr. 107 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria împotriva sentinței penale nr. 91 din 23 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Alexandria pe care o desființat-o în sensul că:

- în baza art. 192 alin. 1.Cod Penal cu aplic. art.37 lit.b a Cod Penal condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 27.06.1981 în A cu același domiciliu în A, str. -,. 587,.A,.8, județ T, căsătorit, fără ocupație, recidivist, CNP - la 8(opt) luni închisoare.

În baza art. 181 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b a Cod Penal condamnat pe același inculpat la 8(opt) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b a Cod Penal contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8(opt) luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins ca nefundat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleași sentințe.

A obligat inculpatul să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare.

Acest apel, examinat potrivit art. 371.C.P.P. este întemeiat.

Astfel, din examinarea disp. art. 357.C.P.P. coroborat cu dispoz. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod Penal, respectiv cu art. 72.Cod Penal a rezultat că la stabilirea pedepsei aplicate, instanța a aplicat cîte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune concurentă, reținînd în cazul de față, starea de recidivă post executorie în care s-a aflat inculpatul, după care, să aplice regulile concursului de infracțiuni, concurs care nu face parte din încadrarea juridică a fiecărei infracțiuni reținute.

În consecință, în baza art. 379 pct. 2 lit. a apelul C.P.P. a fost admis cu consecința desființării sentinței și pronunțării unei noi hotărâri în sensul eliminării din conținutul fiecărei infracțiuni reținute, a sintagmei "cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal" urmând ca stabilirea regulilor concursului de infracțiuni să se efectueze ulterior, pentru determinarea pedepsei rezultante.

Referitor la apelul inculpatului, el a fost respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b cu C.P.P. motivarea că în raport de starea de recidivă, de nerecunoașterea faptelor, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune, pedepsele aplicate se situează totuși în preajma minimului special și nu se impune reducerea solicitată prin apelarea sentinței.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inc. criticându-le ca fiind nelegale și netemeinice, motivând că, din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa în comiterea celor două fapte pentru care a fost condamnat și a solicitat, în principal, să se dispună achitarea sa, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special dar fără privare de libertate, invocând în acest sens circumstanțele sale personale.

Curtea examinând hotărârile atacate pe baza materialului probator din dosar, în raport de critica formulată, cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală constată nefondat recursul.

În raport de întreg materialul probator administrat în cauză în cursul cercetării judecătorești, analizat amplu de prima instanță în motivarea hotărârii pronunțată, rezultă fără echivoc vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, astfel că, în mod legal s-a dispus condamnarea acestuia.

În stabilirea pedepselor aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal inclusiv și circumstanțele sale personale, astfel că pedeapsa rezultantă, este atât prin cuantum, cât și modalitate de executare de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art. 52 Cod penal.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise de inculpat și persistența infracțională manifestată de acesta care, anterior, a mai fost condamnat de patru ori prin hotărâri definitive, se reține că nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei rezultante aplicate și nici schimbarea modalității de executare a acestei pedepse.

Astfel fiind se constată că nu este întemeiată critica formulată de inculpat, considerente față de care recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatului împotriva sentinței penale nr. 91/23.03.2009 pronunțată de Judecătoria Alexandria și a deciziei penale nr. 107 din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală, pe care îl obligă la 200 lei cheltuieli judiciare statului, iar onorariul avocat oficiu de 100 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-24.02.2010

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Petre Popescu, Elena Ursulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 86/2010. Curtea de Apel Bucuresti