Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1311/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1438/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1311
Ședința publică din data de 28 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Băjan Vasile
JUDECĂTOR 3: Stan
GREFIER - G
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de recurentul inculpat G împotriva Deciziei Penale Nr. 285 de 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat G, personal, asistat de apărător din oficiu, și intimatul parte vătămată G, asistat de apărător ales, lipsind intimatul - Asigurarea Românească și intimata parte civilă Spitalul Clinic de Urgență.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței, recurentul intimat inculpat G arată că își însușește recursul declarat în această cauză de avocat.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului, criticând hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, considerând că în mod greșit au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, motivat de faptul că acesta a încercat să diminueze consecințele accidentului, în sensul că nu ar fi lovit victima în mod direct și că aceasta nu prezenta urme de lovire, și s-a sugerat de către inculpat că victima a avut o atitudine de necooperare și că ar fi refuzat ajutorul său. Mai apreciază că în mod corect s-a reținut culpă comună, însă la obligarea inculpatului la plata despăgubirilor nu s-a ținut cont de această culpă comună astfel că inculpatul a fost obligat greșit la despăgubiri pentru spital în valoare de 49 lei, în mod corect trebuia să fie obligat doar la plata sumei de 24,5 lei. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel.
Apărătorul din oficiu pentru recurentul-inculpat G solicită în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod de Procedură penală respingerea recursului formulat de către Ministerul Public ca nefondat, considerând că instanța de apel în mod corect a apreciat că pot fi reținute circumstanțe atenuante circumstanțe atenuante.
În ceea ce privește recursul declarat de către inculpat solicită în temeiul art. 3859pct. 14 Cod de Procedură penală admiterea recursului formulat împotriva Deciziei Penale Nr. 285 de 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția II-a Penală, în dosarul nr- și redozarea pedepsei prin stabilirea unui cuantum sub pedeapsa de 1 an de zile aplicată inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului inculpatului în ceea ce privește latura civilă, iar sub aspectul individualizării pedepsei, consideră că instanța de apel a făcut o justă individualizare prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare, apreciind că se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante.
Apărătorul ales al intimatului parte vătămată, solicită admiterea recursului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, solicitând și cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanță.
Recurentul-inculpat G solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat în cauză, având în vedere că s-a interesat de starea de sănătate a părții-vătămate, a ajutat-o, a întrebat-o dacă dorește să fie dusă la spital, dar la refuzul acesteia, inculpatul și-a văzut în continuare de cumpărături, neconsiderând necesar să cheme poliția sau salvarea.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.30/13.01.2009, Judecătoria Sectorului 2 B, în baza art.345 alin. 2 Cod procedură penală, a dispus:
1.Condamnarea inculpatului G la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 și 3.pen în dauna părții vătămate
2.Condamnarea pe inculpatul G la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art. 89 alin.1 al OUG nr.195/2002, republicată.
În baza art. 33 alin. 1 lit. a pen rap. la art. 34 alin.1 lit. b Cod penal au fost contopite cele două pedepse menționate mai sus și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 71.pen și art. 3 din Primul protocol adițional CEDO, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b pen, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 81.pen, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82.pen, de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen, cu privire la cazurile de revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5.pen, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform art. 14, 15 și 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998-999.civ, s-a admis - în parte - acțiunea civilă exercitată de partea vătămată G și a fost obligat, în consecință, inculpatul la plata sumei de 1000 lei către partea vătămată, reprezentând daune materiale.
În baza art. 14, 15 și 346 Cod procedură penală, raportat la art. 313 al Legii nr. 95/2006, s-a admis acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență B și a fost obligat, în consecință, inculpatul la plata sumei de 49 lei, plus dobândă legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea debitului către Spitalul Clinic de Urgență B, reprezentând cheltuieli provocate de spitalizarea părții vătămate.
S-a menționat că sentință este opozabilă Asigurarea Românească - Viena Insurance
În baza art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată Gas umei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată provocate de prezentul proces.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut că, la data de 23.09.2005, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca 1310 înmatriculat sub nr. B-27-, alături de martorul, inculpatul Gai ntrat din Bd-ul în parcarea magazinului "", cu scopul de a face cumpărături la acest magazin. În momentul efectuării manevrei de parcare cu spatele, inculpatul a auzit o bufnitură, iar în momentul în care a coborât a observat un căzut lângă un cărucior. Inculpatul s-a deplasat în direcția unde se afla partea vătămată căzută la pământ și s-a oferit să oferit să o transporte la spital. Deoarece partea vătămată a refuzat sprijinul oferit de autorul accidentului, inculpatul a intrat în magazin, unde a făcut cumpărături, după care a plecat acasă, fără a anunța organele de poliție cu privire la producerea acestui eveniment rutier.
Pentru stabilirea corectă a împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc, în cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară auto, din concluziile căruia a rezultat că la momentul producerii accidentului, starea de pericol a fost creată de conducătorul auto și a intervenit în momentul în care a început să deplaseze autoturismul marca 1310 cu spatele. Conducătorul auto putea evita producerea accidentului dacă s-ar fi asigurat înainte de a începe deplasarea autoturismului cu spatele, precum și dacă ar fi fost pilotat de la sol de o altă persoană. Victima putea preveni propria sa accidentare dacă s-ar fi asigurat în timpul deplasării pe un drum public, deschis circulației autovehiculelor.
Probele administrate în cauză dovedesc existența unei culpe comune, atât a inculpatului cât și a victimei în producerea evenimentului rutier. În calitate de conducător auto, inculpatul avea obligația de a se asigura pe deplin la momentul efectuării manevrei de parcare, existența unor dificultăți de vizibilitate nefiind de natură a-l exonera de această obligație.
Din analiza materialului probator existent la dosar, rezultă că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre minim, pedeapsa rezultantă în regim de suspendare a executării, aceasta fiind în măsură să contribuie la realizarea scopului preventiv, educativ și coercitiv prevăzut de lege, la expirarea termenului de încercare, inculpatul urmând a beneficia de efectele reabilitării de drept, în măsura în care nu va interveni o cauză de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În aprecierea cuantumului pedepsei instanța de fond a avut în vedere că inculpatul a manifestat o poziție oscilantă în declarațiile date în cursul urmăririi penale, însă - în egală măsură - a reținut că inculpatul era angajat în muncă la momentul incidentului dedus judecății, aflat în continuarea studiilor, iar partea vătămată putea preveni propria sa accidentare dacă s-ar fi asigurat în timpul deplasării, precum și faptul că, în calitate de conducător auto cu experiență, inculpatul avea însă obligația de a lua absolut toate măsurile prevăzute de lege pentru evitarea impactului și de a nu părăsi locul accidentului.
Instanța a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea vătămată G și a obligat în consecință inculpatul la plata sumei de 1000 lei către partea vătămată, reprezentând daune materiale. Sub acest aspect instanța de fond a avut în vedere faptul că din probele administrate rezultă că în producerea accidentului rutier există o culpă comună, partea vătămată având, la rândul său, obligația de a se asigura, iar înscrisurile depuse nu dovedesc decât în parte pretențiile materiale ale părții civile. De asemenea - arată prima instanță - nu se poate reține că toate cheltuielile pentru care partea vătămată a depus la dosar înscrisuri au fost ocazionate de tratarea leziunilor suferite în urma accidentului. Astfel, spre exemplu, în cauză a fost depus la dosar un bilet de trimitere la, însă din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă că tratamentul balneofizioterapic efectuat la distanță de data indicării acestuia (respectiv 07.10.2005), se adresează unei patologii articulare preexistente, pe care s-a suprapus și o componentă de etiologie traumatică, dar care nu poate fi cuantificată din acest motiv, în zile de îngrijire medicală.
În baza art. 14, 15 și 346 Cpp rap. la art. 313 al Legii nr. 95/2006 instanța a admis acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență B și a obliga în consecință inculpatul la plata sumei de 49 lei, plus dobândă legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea debitului către Spitalul Clinic de Urgență B, reprezentând cheltuieli provocate de spitalizarea părții vătămate, suma fiind dovedită cu decontul atașat în copie (la filele 77-80 dup).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul G, criticând-o pentru greșita condamnare și solicitând achitarea, în temeiul prevăzut de art.11 pct.2, lit. a raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală.
Prin decizia penală nr.285/A/29.04.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis apelul inculpatului; a desființat parțial sentința și, în urma rejudecării:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului G.
Au fost reduse pedepsele componente stabilite în cauză, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit. a,c Cod penal, de la 3 luni închisoare la 1 lună închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.184 alin.1,3 și Cod Penal de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art.89 alin.1 din nr.OUG195/2002 rep.
În baza art.33 alin.1 lit. a și 34 alin.1 lit. b p Cod Penal, au fost contopite cele două pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
S-a menținut modalitatea de executare a pedepsei și s-a redus, în mod corespunzător, durata termenului de încercare stabilit conf. art.82 de Cod Penal la 4 ani la 3 ani.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Tribunalul a constatat că prima instanță a administrat toate probele necesare pentru aflarea adevărului, probe ce au fost în mod complet luate în seama și temeinic apreciate.
Instanța de apel a constatat că faptele și împrejurările reținute ca existente prin hotărârea atacată, precum și cele înlăturate prin aceeași hotărâre corespund probelor administrate în cauză, soluția dată în fapt cauzei penale judecate întemeindu-se pe materialul probator existent la dosar și fiind în concordanță cu acestea.
In ceea ce privește critica apelantului inculpat - în sensul că fapta nu a fost comisă pe un drum public, Tribunalul a constatat că într-adevăr una din cerințele esențiale proprii conținutului celor mai multe din infracțiunile rutiere este aceea ca acțiunea să fie săvârșită pe drumurile publice.
Se constată, din conținutul noțiunii, că reglementarea specială privind circulația pe drumurile publice nu face nicio distincție între "drumuri publice" și "drumuri de exploatare" (nepublice), ci numai între drumuri care sunt deschise circulației vehiculelor și drumuri care nu sunt deschise circulației vehiculelor, având acest din urmă caracter numai acele drumuri care poartă însemne vizibile prin care se atrage atenția că sunt oprite circulației publice.
Din coroborarea prevederilor legale din cuprinsul OUG, se desprinde concluzia că în această materie regula generală este că toate drumurile sunt deschise circulației publice. În cazul când cu privire la un drum determinat se apreciază că circulația trebuie interzisă, ca în cazul unor drumuri de exploatare, aceasta situație trebuie să fie semnalizată prin marcaje speciale. Dacă nu există asemenea marcaje operează regula generală, fiind considerate deschise circulației publice chiar și drumurile care deservesc în mod obișnuit o asemenea unitate. În acest sens a decis și instanța supremă, motivând ca drumurile de acces interioare, fără semnalizare de interzicere a circulației publice sunt drumuri publice.
În concret, chiar dacă locul unde s-a produs accidentul este parcarea unui complex comercial nu putem aprecia că aceasta zonă nu are caracterul unui drum public, în condițiile în care nu numai că nu este interzisă circulației generale, ci, dimpotrivă este destinata circulației publice, determinată de specificul și interesele respectivei unități, fiind afectată populației (clienților).
Este evident că normele speciale instituite prin nr.OUG195/2002 constituie reglementarea de bază privind securitatea rutieră, cadrul juridic general în care se realizează apărarea acestei valori speciale și, deci, reglementarea menționată trebuie să fie respectată în toate situațiile în care un vehicul circulă pe un drum.
Ca atare, față de prevederile art.6 din nr.OUG195/2002 rep. și această zonă ce aparține unui complex comercial fiind deschisă circulației publice și fiind prevăzută cu semne și marcaje destinate semnalizării constituie drum public în înțelesul textului de lege menționat.
Pe de altă parte, chiar dacă prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a apreciat temeinic și legal în sensul înlăturării cerințelor legale pentru a se reține în sarcina inculpatului infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, tribunalul a apreciat că, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aceasta nu a făcut judicioasa aplicare a dispozițiilor art.72 Cod penal. Astfel, - arată Tribunalul - din formularea dată în lege criteriilor prevăzute de textul de lege menționat, rezultă că ele sunt obligatorii, instanța fiind ținută să se călăuzească după aceste criterii în operațiunea de individualizare, iar stabilirea și aplicarea pedepsei cu nesocotirea vreunuia dintre aceste criterii face ca hotărârea de condamnare să fie netemeinică și nelegală.
Astfel, analizând și apreciind felul de viață al inculpatului, atitudinea sa față de familie, de muncă, de îndatoririle sociale, Tribunalul a constatat nu numai că nu se relevă existența și cu atât mai puțin persistența unor deprinderi și mentalități antisociale, ci dimpotrivă un potențial sporit al acestuia de a reacționa în mod pozitiv. Aceste date prezintă o deosebită importanță, întrucât mijloacele de represiune impuse celor ce încalcă dispozițiile legii penale trebuie adaptate în așa fel încât să fie asigurată o justă sancționare a faptelor comise dar, în același timp și o eficientă folosire a sancțiunii aplicate.
De asemenea, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptelor, disponibilitatea acestuia de a repara prejudiciul, prezentarea de bunăvoie în fața organelor judiciare se înscriu pe aceeași linie a relevării unui grad de pericol social redus al făptuitorului și a unei reale posibilități de îndreptare.
Reținând aceste împrejurări și constatând că ele au semnificația unor indici de mai mică periculozitate a inculpatului,Tribunalul le-a dat eficiența corespunzătoare potrivit dispozițiilor art.74 și 76 Cod penal.
Pe de altă parte, referitor la solicitarea apelantului inculpat, în sensul achitării sale conform art.11 pct.2 lit.a rap.Ia art.10 lit.1C.P.P. Tribunalul a apreciat că nu se justifică aplicarea art.181Cod penal, din moment ce, așa cum se precizează în alin.2 al acestui text, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar putea produce, precum și de persoana făptuitorului. Or, urmările faptelor săvârșite de inculpat și mai ales care s-ar fi putut produce, nu sunt reduse. Numai comportarea anterioară bună a inculpatului nu justifică concluzia că faptele săvârșite ar fi lipsite de gradul de pericol social al unei infracțiuni, ci a fost luată în considerare de instanța de apel astfel cum, s-a arătat, la individualizarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica susținută în recursul parchetului și regăsită în motivarea scrisă a acestuia se referă la greșita individualizare a pedepsei prin invocarea cazului de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală.
Se arată că, în mod greșit, s-au reținut în favoarea inculpatului largi circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată în cuantum diminuat nu este justificată.
În susținerea orală a recursului, procurorul de ședință invocă și un alt motiv de nelegalitate circumscris cazului prevăzut de art.3859pct.171Cod procedură penală (astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr.783/2009), cu referire la soluționarea laturii civile a cauzei, în sensul că, reținându-se culpa comună, se impunea și diminuarea cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul.
În recursul său, inculpatul susține că pedeapsa aplicată este prea severă, în raport cu circumstanțele cauzei și poziția sa procesuală sinceră, această critică fiind circumscrisă cazului de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală.
Curtea, examinând potrivit art.3856alin.1 și alin.2 Cod procedură penală recursurile declarate în cauză, având în vedere criticile formulate, dar și din oficiu, constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Împrejurările faptice ale cauzei, vinovăția inculpatului cu reținerea culpei comune, încadrarea juridică a faptei sunt temeinic dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză, acestea - de altfel - nefăcând nici obiectul criticilor recurenților.
În cauză, se constată că instanța de apel - în mod justificat și motivat - a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art.74 alin.1, lit. a și c Cod penal, acesta fiind lipsit de antecedente penale și având o poziție procesuală exprimată în limitele dreptului la apărare, chiar dacă susținerile sale nu concordă - în totalitate - cu cele ale părții vătămate.
Existența reală a acestor împrejurări favorabile inculpatului nu pot fi înlăturate (cum solicită Parchetul), doar pentru elemente ce țin de natura și gravitatea faptei ori urmările acesteia. Fapta comisă de inculpat nu este rezultatul unui anume mod culpabil, constant și fără asumarea responsabilității de a conduce autoturismul, ci este o faptă singulară, comisă în împrejurări care au condus la reținerea în mod justificat a culpei comune.
Astfel că nu este justificată nicio majorare a pedepsei aplicate, dar nici de micșorare a acesteia (cum solicită inculpatul), care ar fi contrară atât cerințelor art.72 Cod penal, dar și scopului pedepsei, prevăzut în art.52 Cod penal.
În schimb, soluțiile sunt criticabile pentru un motiv de nelegalitate privind soluționarea laturii civile a cauzei, având în vedere consecințele reținerii culpei comune în producerea urmărilor faptei.
Astfel, inculpatul a fost obligat către Spitalul Clinic de Urgență B la cheltuieli de spitalizare în sumă de 49 lei, când - ca efect al reținerii culpei comune - trebuia obligat doar în proporție de 50%, respectiv la plata sumei de 24,5 lei.
Acest unic motiv de nelegalitate va conduce la admiterea recursurilor, potrivit art.38515pct.2, lit.d Cod procedură penală, casându-se decizia și sentința doar în parte, în limitele ce preced.
Cu privire la cererea părții vătămate de a obliga pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată (conform chitanței nr.14), se constată că aceasta nu este întemeiată, față de soluția de admitere a recursului inculpatului și lipsa cerințelor art.189 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G împotriva deciziei penale nr.285 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Casează, în parte, decizia penală nr.285 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și sentința penală nr.30 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B și, rejudecând, în fond:
Reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul G, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B la 24,5 lei plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului parte vătămată G, privind plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G
Red.
Dact./14.10.2009
Ex.2
Red.G--II.
-
Red. -Jud.sect.2
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Băjan Vasile, Stan
