Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 201/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 201/R/2008
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Procuror: - -
Grefier:
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de partea civilă - SRL O,-, jud. B și,. în O, str. -. -, nr. 9, -c 77,. 6, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 358/A din 28 noiembrie 2007 Tribunalului Bihor, prin care s-a modificat sentința penală nr. 50 din 8 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Salonta, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză s-au prezentat av., în substituirea apărătorului ales al părții civile recurente - SRL O, av. și apărătorul ales al inculpatului intimat, av. și au lipsit partea civilă recurentă, inculpatul intimat, partea responsabilă civilmente intimată - Com SRL O, partea civilă intimată Spitalul Clinic Județean B și intimata - SA
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul inculpatului recurent a invocat tardivitatea depunerii motivelor de recurs de către partea civilă recurentă - SRL O, arătând că în cauză a fost depășit termenul prevăzut de art. 385/10 alin. 2 Cod procedură penală.
Apărătorul părții civile recurente - SRL O, av., a depus la dosar recursul în interesul legii promovat de procurorul general privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 385/9 Cod procedură penală, după abrogarea punctului 17/1 din Legea nr. 356/2006 și a invocat aplicabilitatea în speță a deciziei nr. I/2004 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. A arătat că motivele de casare prevăzute de art. 385/9 punctele 2 și 14 Cod procedură penală pot fi luate în considerare și din oficiu și a solicitat admiterea recursului declarat de partea civilă - SRL O, casarea deciziei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, prin care inculpatul intimat, în solidar cu partea responsabilă civilmente intimată a fost obligat la plata sumelor de 55.563 lei respectiv 58.128 lei. A arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că analizarea laturii civile excede obiectului judecății, ținând seama de natura infracțiuni.
Apărătorul inculpatului intimat a solicitat respingerea recursului declarat de partea civilă - SRL O în principal ca nemotivat, iar în subsidiar ca nefondat și totodată respingerea ca nefundat a recursului declarat de partea civilă. Cu privire la cererea principală a arătat că motivele de recurs ale părții civile - SRL O au fost depuse cu încălcarea termenului prevăzut de art. 385/10 alin. 2 Cod procedură penală, iar cu privire la cererea subsidiară a arătat că decizia instanței de apel este temeinică și legală, câtă vreme decizia în interesul legii invocată se referă doar la situațiile în care există identitate între persoana prejudiciată prin săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și persoana vătămată prin avarierea autoturismului, iar în speță această identitate nu există. S-a apreciat că proprietarul autoturismului are doar posibilitatea recuperării prejudiciului printr-o acțiune civilă separată deoarece nu există un raport de cauzalitate între vătămarea corporală din culpă a numitului și avarierea autovehiculului aparținând - SRL, care ar fi putut avea calitatea de persoană vătămată doar într-o infracțiune de distrugere, infracțiune în legătură cu patrimoniul, pentru care însă nu s-a formulat plângere. A mai precizat că în fața instanței de fond s-a procedat la introducerea nelegală în cauză a părții civile - Com SRL, fără a se pune în discuția părților această cerere, respectiv cu nerepectarea dispozițiilor art. 14, 15 și 16 Cod procedură penală. De asemenea, s-a arătat că deși în cauză există două rapoarte de expertiză tehnică auto care susțin că și partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului prin conducerea cu viteză excesivă, se reține culpa exclusivă a inculpatului intimat, iar instanța de fond analizează cererea de despăgubiri pentru avarierea autovehiculului, deși aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei, neexistând nici un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. S-a mai susținut că o persoană juridică nu poate fi subiect activ al unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă.
Procurorul a solicitat respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefundat, arătând că daunele acordate acestuia sunt suficiente, iar în ceea ce privește recursul părții civile - SRL Oas olicitat admiterea acestuia în sensul acordării daunelor civile în măsura în care acestea au fost dovedite. A arătat că deși - SRL O nu a fost trecută în rechizitoriu, în cauză există un raport de cauzalitate între prejudiciu și infracțiune, câtă vreme șoferul autoturismului era în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 50 din 8 februarie 2007, Judecătoria Salonta, în baza art. 184 alin 2 și 4 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare.
In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 Cod penal
In baza art. 359 Cod procedură penală, i-a fost atrasă atenția inculpatulu asupra prevederilor art. 83 Cod penal
In baza art. 71 al.1 Cod penal, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute in art. 64 lit. a, b și Cod penal
In baza art. 71 al.4 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prev. in art. 64.lit. a, b și Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14, 15,16.și art. 346 Cod procedură penală corob.cu art. 1000 al. 3 Cod civil, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente,respectiv COM. și alături de terțul asigurator O, în limita plafonului de asigurare, la plata sumelor de 15.204 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 5.204 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale, în favoarea părții civile, a sumei de 113.691 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile RL. reprezentând 55.563 lei contravaloarea autotractorului Scania și 58.128 lei profitul net nerealizat.
A fost obligat inculpatul la plata în favoarea Spitalului Clinic Județean a sumei totale de 7.770,4 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare,precum și a penalităților de întârziere calculate din data de 21.01.2005 asupra sumelor de 5.686,4 lei și 186,2 lei până la data plății efective.
În baza art. 193 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial,justificat cu împuternicirea avocațială de la dosar, a părții civile COM RL. în sumă de 10.500 lei reprezentând 10.000 lei onorariu avocațial,justificat cu împuternicirea avocațială de la dosar și 500 lei onorariu expert.
In baza art. 191 al.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în data de 26 mai 2003, în jurul orei 17,00, partea civilă a condus autotrenul rutier compus din autotractorul marca Scania înmatriculat cu nr. - și semiremorca înmatriculată cu nr. AB-91532 pe 79, în direcția de mers A - În zona km 64 + 602, pe raza localității, s-a angajat în depășirea unui alt autotren rutier, compus din autotractorul marca Volvo înmatriculat cu nr. BH-4171 și semiremorca cu nr. BH-4168, condus în același sens de mers de . În cursul depășirii, când cabina autotractorului condus de partea civilă se afla pe contrasens, paralel cu autovehiculul depășit, în dreptul părții mediane a semiremorcii acestuia, a efectuat un viraj către stânga, depășind axul drumului. În aceste condiții s-a produs un acroșaj lateral între cele două autovehicule în urma căruia autotrenul condus de partea civilă a părăsit carosabilul prin partea, intrând în impact frontal cu un copac. Din cauza ciocnirii cu copacul s-a declanșat un incendiu la nivelul cabinei autotractorului marca Scania, care a cuprins apoi și semiremorca.
Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul este în aliniament, fără declivități. Suprafața carosabilă este asfaltată și are lățimea de 7m, axul drumului fiind materializat prin linie simplă discontinuă.
La fața locului au fost constatate pe contrasens (S-A) două urme de frânare paralele imprimate de autotrenul marca Scania, cu lungimile de 40 și respectiv de 42,8
În momentul producerii accidentului rutier carosabilul era uscat, iar vizibilitatea specifică timpului de zi.
În faza urmăririi penale au fost efectuate două expertize criminalistice, respectiv de către Institutul Național de Expertize Criminalistice -Laboratorul Interjudețean T, (filele 100-110 din dosarul de urmărire penală) și de către Institutul Național de Expertize Criminalistice B (filele 114 - 127 din dosarul de urmărire penală). Aceste expertize au stabilit că viteza de deplasare a autotrenului marca Scania condus de partea civilă a fost de circa 94 km/, iar cea a autotrenului marca Volvo condus de învinuitul a fost de circa 87 km/; impactul s-a produs pe sensul de mers S-A, la circa 0, 75 de axul drumului; învinuitul a efectuat o manevră de virare spre stânga în momentul când era depășit de autotrenul marca Scania, pătrunzând pe contrasens și nerulând astfel cât mai aproape de marginea carosabilului;în cursul efectuării depășirii, autotrenul marca Scania a rulat la o distanță de circa 0,75 de axul drumului, suficientă pentru depășirea în siguranță a unui autovehicul care ar fi rulat pe sensul său de mers;condițiile meteo-rutiere și starea tehnică a autovehiculelor nu au influențat producerea evenimentului rutier;partea civilă nu putea evita producerea accidentului, în timp ce învinuitul putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi asigurat anterior pătrunderii pe contrasens că această manevră poate fi efectuată fără pericol pentru ceilalți participanți la trafic;cauza producerii accidentului a constituit-o pătrunderea pe contrasens, fără asigurare, a autotrenului marca Volvo condus de învinuitul.
În faza cercetării judecătorești s- efectuat o expertiză tehnică auto, de către ing., desemnat expert prin tragere la sorți, asistat de către ing., în calitate de expert asistent din partea părții civile și ing., în calitate de expert asistent din partea părții civile RL. (încheierea de la fila 100), din care reiese că accidentul s-a produs datorită trecerii pe contrasens al autotrenului condus de către inculpat, ca urmare ocolirii sau trecerii unei gropi/denivelări în partea carosabilă, iar lățimea gropii și adâncimii ei nu au fost consemnate de către echipa de cercetare, motiv pentru care nu se poate aprecia efectul denivelării respective asupra direcției autotractorului. Instanța a mai reținut că inculpatul avea două posibilități de evitare a accidentului: fie să ocolească (denivelarea suprafeței părții carosabile -ondulație/val) prin partea dreaptă a acestuia, fie să mențină direcția pe cât posibil în limitele benzii corespunzătoare sensului de mers, în situația în care a trecut peste /denivelarea respectivă (fila 172) de deplasare a autoheviculelor au fost de cca. 87 km/ cel condus de inculpat, și cca. 105 km /h cel condus de partea vătămată. Unul dintre experții asistenți, ing. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică auto, în sensul că viteza autocaminonul condus de către partea vătămată "în mod sigur a fost mai mare de 105 km/ ", iar dacă"acesta ar fi circulat cu viteza legală nu avea sens să efectueze depășirea, respectiv accidentul nu mai avea loc". Totodată mai arată că "pe o porțiune lungă drumul prezenta denivelări, care prezentau pericol pentru autohevicolele care se deplasau cu viteză ". Cu privire la aceste obiecțiuni, instanța constată că acestea reprezintă o opinie izolată, acesta nefiind coroborată cu niciuna din concluziile expertizelor efectuate în cauză, nici cu cele două efectuate în faza urmăririi penale, din care rezultă că vitezele de deplasare ale celor două autocamioane erau de 96 km/ -94km/h autocamionul Scania condus de și 87km/h autocamionul Volvo condus de și nici cu cele ale expertizei tehnice auto efectuate în faza cercetării judecătorești, din care rezultă că vitezele de deplasare ale autocaminoanelor erau de 87 km/ cel condus de inculpat și cca. 105 km/ cel condus de partea vătămată. De asemenea, susținerea că drumul prezenta pe o porțiune lungă denivelări care prezentau pericol pentru autovehicolele care se deplasau cu viteză, de asemenea, nu se coroborează cu concluziile celorlalte expertize tehnice auto efectuate in cauză, în care nu se evidentiază existenta unor denivelări in carosabil care ar fi fost în măsură să contribuie la producerea accidentului de către inculpat.
Instanța reține că starea tehnică a autovehicolelor nu a influențat producerea evenimentului rutier, așa cum rezultă din concluziile expertizei tehnice auto (fila 126 din dosarul de urmărire penală ).
In ce privește apărările inculpatului, prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește susținerea inculpatului în sensul că nu se poate formula o concluzie justă privind cauzele producerii accidentului, având în vedere concluziile expertizei criminalistice efectuate în cauză, ale expertizei tehnice auto,cu cele două opinii,instanța reține că, concluziile celor două expertize criminalistice efectuate în faza urmăririi penale sunt asemănătoare cu cele ale expertizei tehnice auto efectuate în faza cercetării judecătorești, atât în ceea ce privește dinamica producerii accidentului, vizeta de deplasare a autocamioanelor, existenta sau inexistenta denivelărilor, efectele lor asupra producerii accidentului, posibilitățile de evitare a accidentului și influența stării tehnice a autocamioanelor asupra producerii accidentului. Cu privire la opinia expertului . instanța a arătat mai sus motivul pentru care nu a ținut cont de ea.
Prin urmare prima instanță a reținut că vinovat în exclusivitate de producerea accidentului este inculpatul, astfel încât nu a făcut aplicarea principiului " in dubio pro reo", invocat de către inculpat.
În ce privește susținerea inculpatului, subsidiară, cum că ar acționa în cauză cazul fortuit, care ar înlătura caracterul penal al faptei, pe motiv că "denivelarea apărută în asfalt nu putea fi prevăzută de către acesta mai mult decât partea vătămată căreia îi incumbau aceleași obligații instituite de semnul de circulație valabil erga omnes, iar balansul remorcii autocamionului condus de către inculpat nu putea fi prevăzut și evitat de nimeni, deci nici de inculpat, care a respectat limita legală de viteză", prima instanță a constatat că în cauză nu există o situație fortuită, având în vedere concluziile expertizelor mai sus amintite, care concluzionează în sensul că: "condițiile meteo rutiere nu au influențat producerea evenimentului rutier "(fila 126 din dosarul de urmărire penală), iar în expertiza tehnică auto efectuată în faza cercetării judecătorești se reține că "nu se poate aprecia efectul denivelării respective asupra direcției autotractorului, din moment ce organul de cercetare nu a măsurat adâncimea acesteia, nu i-a făcut o descriere detaliată și nu i-a făcut o fotografie din care ar rezulta cât de cât caracteristicele acelei gropi/denivelări ", iar, pe de altă parte, se reține că inculpatul avea posibilitatea de evitare a accidentului prin ocolirea gropii (denivelării) prin partea dreaptă a acesteia (fila 172).
Ca urmare a accidentului de circulație produs partea vătămată a suferit vătămări care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 90 de zile, fiind internat în perioada 26.05 - 04.08.2004 la Spitalul Clinic Județean Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 400.000.000 lei vechi.
Instanța aconstatat, în baza întregului probatoriu administrat, că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită.
Prin încheierea penală din 15.03.2007, pronunțată de Judecătoria Salonta, în vederea îndreptării erorii strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 50/2007 pronunțată în dos. nr- al Judecătoriei Salonta având ca obiect art. 184 al. 2 și 4 Cod penal, s-a dispus, in baza art. 195 Cod procedură penală, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 50/2007, în sensul transformării corecte a cuantumului despăgubirilor acordate părții civile - SRL din lei vechi în lei noi, respectiv s- constatat că valoarea profitului net nerealizat este de 5.812,8 lei, iar nu 58.128 lei.
Prin urmare totalul despăgubirilor acordate acestei părți civile, având în vedere valoarea profitului net nerealizat de 5.812,8 lei este de 61.375,80 lei ( 5.812,8 lei +55.563 lei = 61.375,80 lei).
Tribunalul Bihor, prin decizia penală nr. 358/A din 28 noiembrie 2007, admis apelul penal declarat de inculpat și de partea responsabilă civilmente - Com SRL, părțile civile și - SRL O împotriva sentinței penale mai sus arătate, pe care a desființat-o în sensul că a limitat conținutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor de 55.563, respectiv 58.128 lei, în favoarea părții civile - SRL și respingerea acestor pretenții. S-a reformat dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă și - SRL O, după cum urmează: În baza art. 192 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul, alături de terțul asigurător - SA O, în limita contractului de asigurare, la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile,în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat cu împuternicirea avocațială a părții civile -, în sumă de 10.500 lei, reprezentând 10.000 lei onorariu avocațial justificat cu împuternicirea avocațială de la dosar și 500 lei, onorariu expert. S-a reformat dispoziția de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean B în sensul că s-a dispus obligarea inculpatului, alături de terțul asigurător - SA O la plata sumei de 7740,4 lei, cu titlul de cheltuieli de spitalizare și a penalităților de întârziere calculate de la data de 21.01.2005 până la data plății efective, asupra sumelor de 5686,4 lei și 186,2 lei, menținându-se restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală în ceea ce privește reținerea stării de fapt, din probele administrate în cauză rezultând cu certitudine că în data de 26 mai 2003, inculpatul, aflat în trafic, nu a respectat prevederile Codului rutier, efectuând un viraj la stânga fără a se asigura, context în care a acroșat autovehiculul condus de partea civilă, iar în urma acestui acroșaj lateral, aceasta a suferit o vătămare corporală gravă, ce a necesitat pentru vindecare 90 zile de îngrijiri medicale. Împrejurarea exoneratoare invocată de inculpat, respectiv existența unor denivelări și gropi pe sectorul de drum respectiv, ce au determinat acel viraj spre stânga, nu s-a probat în prezenta cauză, astfel încât instanța de fond, în mod corect, nu a reținut incidența cazului fortuit, cele două expertize criminalistice efectuate în cauză privind dinamica producerii accidentului concluzionând deopotrivă că, cauza producerii accidentului o reprezintă trecerea peste axul drumului autovehiculului condus de inculpat, în momentul în care era depășit de autovehiculul condus de partea vătămată și că acest eveniment rutier putea fi prevenit doar de către inculpat dacă acesta ar fi circulat în limitele corespunzătoare benzii sensului său de deplasare, fără a trece peste marcajul axial al drumului.
Din conținutul celor 2 lucrări rezultă că sectorul de drum pe care s-a produs accidentul este în aliniament, fără declivități, suprafața carosabilă asfaltată având lățimea de 7 metri. Se menționează totodată că la data și ora producerii evenimentului rutier, partea carosabilă era uscată.
S-au apreciat de instanța de apel ca relevante concluziile acestor rapoarte, față de concluziile raportului de expertiză tehnică (fila 69 dosar fond), în condițiile în care acesta din urmă analizează posibilitatea existenței unei denivelări, a unei gropi, raportat exclusiv la declarația inculpatului și, chiar și în această ipoteză, expertul arată că accidentul putea fi evitat de inculpat dacă acesta ar fi ocolit eventuala groapă, denivelație, prin partea dreaptă a acesteia.
Față de cele menționate mai sus, instanța de fond a reținut în mod corect culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.
În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a valorificat corect criteriile prev. de art. 72 Cod penal, reținând lipsa de antecedență penală a inculpatului, atitudinea procesuală pozitivă a acestuia.
Sub aspectul pedepselor accesorii aplicate inculpatului, raportat la practica CEDO, instanța de apel va limita conținutul acestora la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut că, întrucât infracțiunea ce constituie obiectul judecății este vătămare corporală din culpă, iar obiectul juridic special și obiectul material al acestei infracțiuni sunt relațiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, respectiv corpul persoanei care este victima infracțiunii, este nejustificată în prezenta cauză acordarea de daune pentru pagube materiale, respectiv distrugere de bunuri, infracțiunea în discuție neavând o astfel de consecință, analizarea unor astfel de pretenții excede obiectului judecății.
Față de prev. de art. 50 din Legea nr. 36/1995, instanța de apel, în apelul părților civile, a dispus obligarea inculpatului în solidar cu terțul asigurător la plata cheltuielilor judiciare făcute de acestea în cursul procesului penal.
Totodată, în apelul inculpatului, a dispus obligarea acestuia în solidar cu terțul asigurător la plata despăgubirilor acordate părții civile Spitalul Clinic Județean O, instituirea unei obligații solidare a inculpatului cu acest terț fiind o dispoziție favorabilă inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs părțile civile și - SRL O, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Partea civilă nu și-a motiv calea de atac exercitată, nici prin cererea de recurs și nici ulterior.
Partea civilă - SRL O, prin recursul declarat, a solicitat casarea deciziei instanței de apel și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței instanței de fond, în ceea ce privește obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în favoarea sa. În motivarea recursului s-a arătat că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că în cauză, ținând seama de natura infracțiunii, nu se pot acorda daune pentru pagube materiale, respectiv distrugere de bunuri și că o persoană juridică nu poate fi subiect activ al unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă. S-a invocat în susținerea recursului decizia nr. I/2004 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și recursul în interesul legii promovat de procurorul general cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 385/9 Cod procedură penală, după abrogarea punctului 17/1.
Examinând decizia prin prisma recursurilor declarate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării laturii civile în ceea ce privește despăgubirile solicitate de partea civilă - SRL O, sens în care recursul declarat de această parte civilă urmează a fi admis, potrivit dispozitivului prezentei, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În cauză se constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare și aplicându-i o pedeapsă just individualizată care corespunde, sub aspectul naturii ei și duratei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.
Sub aspectul laturii civile, în ceea ce privește despăgubirile la care a fost obligat inculpatul intimat în favoarea părții civile, curtea apreciază că sumele acordate, de 5.204 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale au fost just individualizate. Astfel daunele materiale au fost acordate în măsura dovedirii lor, iar cele morale au fost acordate în raport de gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate, suma acordată cu acest titlu fiind în măsură să acopere prejudiciul moral suferit de partea civilă, astfel cu, sub acest aspect, nu se impune reformarea hotărârilor, considerent pentru care, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefundat recursul părții civile care, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
În ceea ce privește recursul părții civile - SRL O, curtea va reține că, într-adevăr, instanța de apel în mod nelegal a dispus înlăturarea obligării inculpatului intimat la plata despăgubirilor civile în favoarea acestei părți civile, - SRL O, apreciind că, dată fiind natura infracțiunii, nu se pot acorda daune pentru pagube materiale, respectiv pentru distrugere de bunuri.
Astfel, contrar susținerilor inculpatului intimat, făcute prin apărătorul său, potrivit deciziei nr. I din 23 februarie 2004 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Codul d e procedură penală și ale art. 998 din Codul civil, instanța penală învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturate celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleași fapte.
În cauză, - SRL O, s-a constituit parte civilă înainte de primul termen de judecată, deci înainte de citarea actului de sesizare, cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 Cod procedură penală.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. b și alin. 4 Cod procedură penală și nu poate fi primită apărarea inculpatului intimat, în sensul că o persoană juridică nu poate avea calitatea de parte civilă în cauză, câtă vreme în speță autotractorul condus de partea civilă, proprietatea - SRL O, a fost deteriorat ca urmare a infracțiunii comise de inculpatul intimat, iar, ca urmare a imposibilității folosirii acestui autotractor, societatea a suferit o pierdere.
Calitatea de parte civilă se determină de legea civilă, la care Codul d e procedură penală face trimitere, cu particularitatea că paguba trebuie să fie urmarea directă a infracțiunii or, în speță, această condiție este îndeplinită.
Persoana vătămată se poate constitui parte civilă, iar prin constituirea de parte civilă, se pune în mișcare acțiunea civilă; ca urmare, partea civilă devine subiect activ al acțiunii civile, calitatea care îi dă dreptul să o exercite în cadrul procesului penal, alăturată acțiunii penale, în vederea obținerii unei reparații juste a pagubei pe care a suferit-o prin infracțiunea supusă judecății. Pentru a asigura părții civile poziția procesuală a exercitării depline a acțiunii civile, Codul d e procedură penală o consideră parte în proces, partea civilă îndeplinind funcția procesuală de susținere a pretențiilor civile decurgând din pagubele provocate prin infracțiune. În vederea realizării funcție procesuale pe care o îndeplinește, partea civilă are dreptul să participe în proces, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată.
Astfel fiind, nici sub acest aspect nu se poate primi apărarea inculpatului intimat în sensul că cererea de constituire de parte civilă trebuia a fi pusă în discuția părților.
Cu privire la apărarea formulată de inculpatul intimat, în sensul că, în cauză, motivele de recurs invocate de partea civilă - SRL O nu pot fi analizate, deoarece au fost depuse cu depășirea termenului prevăzut de art. 385/10 alin. 2 Cod procedură penală, curtea va reține că motivul invocat de partea civilă recurentă, respectiv cel prevăzut de art. 385/9 punctul 14 Cod procedură penală, poate fi analizat de instanță și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală.
Față de cele ce preced, curtea în baza art. 385/15 punctul 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de partea civilă - SRL O și va casa și modifica decizia instanței de apel în sensul că va înlătura dispoziția privind respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă - SRL O, urmând ca inculpatul să fie obligat alături de terțul asigurator - SA O la plata în favoarea acesteia a sumelor de55.563 lei, respectiv 58.128 lei, cu titlul de despăgubiri civile, urmând să mențină restul dispozițiunilor deciziei recurate, urmând să se constate că partea civilă recurentă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de partea civilă - SRL O împotriva deciziei penale nr. 358 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează și modifică în sensul că:
Înlătură dispoziția privind respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă - SRL O, urmând ca inculpatul să fie obligat alături de terțul asigurator - SA O la plata în favoarea acesteia a sumelor de 55.563 lei, respectiv 58.128 lei, cu titlul de despăgubiri civile.
Menține restul dispozițiunilor deciziei recurate.
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal formulat de partea civilă împotriva aceleași decizii.
Obligă partea civilă recurentă la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Constată cu partea civilă - SRL O nu a solicitat cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
red. decizie
jud. apel -
jud. fond
dact. 2ex. 30.04.2008, pc
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela
