Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 408/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 408/
Ședința publică din 11 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Judecător -
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei penale nr.168/A din data de 19 noiembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 04 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului penal formulat;
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.416 din 2 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.02.1978 în Râmnicu V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,-,. 3,. B,. 13, la 9 luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă din culpă, aplicându-i-se inculpatului dispozițiile art.71 rap. la art. 64 lit. a,b Cod penal - ca pedeapsă accesorie.
În baza art.81 și urm. Cod penal, art.71 alin.5 Cod penal, s- dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii și a celei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 9 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art.14 și urm. art.346 Cod pr. penală, art.998 și urm. Cod civil, art.49 și urm. din Legea nr.136 /1995, republicată, art.313 din Legea nr. 95 /2006, s-a admis, în parte, acțiunea civilă și s-a reținut culpa comună, concurentă și egală (câte 50% fiecare) a inculpatului și părții vătămate în producerea accidentului rutier.
A fost obligat, în solidar, inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă auto SC Vienna Insurance SA, la plata de despăgubiri civile către partea vătămată - civilă, ( în cuantumul de din sumele ce i s-ar fi cuvenit în mod normal acesteia), astfel:
-17.000 lei - despăgubiri morale;
-3.000. lei- despăgubiri materiale - constând în cheltuieli efectuate în legătură cu spitalizarea, tratamentul, medicația, consultațiile, investigațiile și recuperările medicale, deplasările la spital, alte asemenea cheltuieli;
- din salariul minim pe economie (în prezent acesta fiind în cuantum de 500 lei) de la data producerii accidentului rutier ( 20.01.2005) și până la încetarea stării victimei de incapacitate de a mai munci - cu titlu de despăgubiri periodice.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă auto SC SA, la plata sumei de 870,72 lei, plus dobânda legală, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență B, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art.191, 193 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă auto SC SA, la plata de cheltuieli judiciare: 1000 lei către partea vătămată- civilă și 3000 lei către stat.
Sumele la care asigurătorul de răspundere civilă auto a fost obligat prin prezenta hotărâre s-au limitat la plafonul maxim prevăzut în Ordinul nr. 3108/2004 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (cu referire la normele valabile pentru accidentele rutiere produse în cursul anului 2005).
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea nr. 340/P/2005 din 26.10.2005, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că la data de 20.01.2005, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare - pe DN 7, pe raza comunei, județul V, cu depășirea vitezei legale maxime admise pe sectorul de drum respectiv, inculpatul a accidentat pe partea vătămată, care se angajase în traversarea drumului printr-un loc nepermis și fără să se asigure, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală gravă a victimei, care a suferit leziuni vindecabile în 100-120 zile îngrijiri medicale și pierderea în totalitate a capacității de muncă, partea vătămată fiind încadrată în gradul I de invaliditate.
In urma probatoriului administrat, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 20.01.2005, în jurul orelor 18.00, inculpatul conducea autoturismul marca Audi A4 cu număr de înmatriculare - pe DN 7, pe raza comunei, județul V, dinspre spre Râmnicu V, circulând cu farurile aprinse pe faza de întâlnire, întrucât din sens opus circulau alte autovehicule, în condiții de vizibilitate bună, carosabilul fiind uscat.
Pe raza comunei, în zona km.183, s-a angajat în traversarea drumului, printr-un loc nepermis și fără să se asigure în prealabil, de la stânga la dreapta raportat la direcția de mers a autoturismului, partea vătămată, în vârstă de 41 ani, ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, având în sânge o alcoolemie de 1,350/00.
Sesizând starea de pericol, inculpatul, care conducea autoturismul cu o viteză de cca 87 km/, a acționat frâna de serviciu și a manevrat către dreapta, cu intenția de a evita coliziunea cu partea vătămată, care se afla deja pe carosabil, la distanța laterală de cca. 1 de axul drumului.
Cu toate acestea, viteza autoturismului nu a putut fi redusă decât până la cca 60 km/ și, în aceste condiții, s-a produs impactul între partea frontală stânga a autovehiculului și pieton, pe sensul de circulație Sibiu- Râmnicu V - deci pe de mers a autoturismului -, cel mai posibil la distanța de 3, 2 de axul drumului.
Victima a fost luată pe și parbriz - pe care l-a spart, cu capul - până la nivelul plafonului și proiectată ulterior pe carosabil, în partea a autoturismului, în locul în care s-a constatat o de sânge.
Din accidentul rutier a rezultat avarierea autoturismului și vătămarea corporală gravă a părții vătămate, care a suferit multiple leziuni traumatice, victima fiind transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
În cuprinsul primului raport de constatare medico-legală (nr. 387/E/328 din 08.04.2005) întocmit de SJML V, în timpul urmăriri penale, s-a reținut că victima accidentului rutier a suferit grave și numeroase leziuni traumatice, concluzionându-se că necesită 100-120 zile îngrijiri medicale de la producere, dacă nu survin complicații, leziunile traumatice care nu au pus în primejdie viața victimei, aceasta rămânând totuși imobilizată la pat și încadrabilă în gradul I de invaliditate.
În urma reexaminării victimei, la data de 17.08.2005, SJML Vaî ntocmit un raport de expertiză medico-legală (nr.880/E/328), în care s-a apreciat că în raport de starea părții vătămate, se impune prelungirea timpului de îngrijiri medicale de la 100-120 zile, apreciate inițial, la cca 300 zile de la producere, în timpul judecății, ca urmare a dispoziției instanței, efectuându-se de SJML V un nou raport de expertiză medico-legală (nr.182/E/155 din 13.03.2006) care a concluzionat că aceasta necesită în final cca. 300 zile îngrjiri medicale de la producere, menținându-se încadrarea victimei în gradul I de invaliditate.
De asemenea, în cauză au fost efectuate mai multe expertize tehnice auto ale căror concluzii sunt diferite în ceea ce privește dinamica producerii accidentului rutier, posibilitatea de evitare de părțile implicate, viteza autoturismului, încălcarea dispozițiilor legale sau regulamentare în domeniul circulației pe drumurile publice.
Astfel, arată prima instanță, a fost efectuată, în timpul urmăririi penale, expertiza tehnică judiciară auto de către expert tehnic judiciar, iar, ulterior, în timpul judecății, de către expert tehnic judiciar, de Laboratorul Interjudețean B din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice - un singur expert -, precum și de o comisie de 3 experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.
De asemenea, la efectuarea acestor expertize au participat mai mulți experți observatori, recomandați de inculpat, care și-au expus părerea cu privire la aspectele analizate, în principal, concluziile acestora fiind în favoarea părții care i-au propus, relevându-se un oarecare grad de subiectivism în aprecierea problemelor puse în discuție.
Constatările și concluziile lucrării întocmite de expert tehnic judiciar, care conduc către ideea că vinovăția în producerea accidentului rutier îi aparține în exclusivitate părții vătămate, iar inculpatul nu avea posibilitatea tehnică de a evita impactul cu victima, sunt, în aprecierea instanței, necorespunzătoare, aflându-se în vădită neconcordanță cu probele de la dosar și mai ales cu celelalte expertize efectuate în cauză, din cele menționate anterior.
În aceste din urmă expertize s-a reținut, în esență, că accidentul rutier putea fi prevenit dacă victima s-ar fi asigurat înainte de traversarea drumului prin loc nepermis și, totodată, conducătorul auto ar fi circulat cu o viteză care să nu depășească limita legală admisă pe sectorul de drum de la locul faptei.
Instanța a apreciat, astfel, că dintre toate acestea, ultima expertiză efectuată de o comisie de 3 experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, este cea mai concludentă, adecvată și fundamentată științific, fiind luate în considerare toate aspectele și împrejurările producerii accidentului de circulație, fiind utilizați în mod corect și argumentat coeficienții tehnici aplicabili și oferind explicații pertinente cu privire la dinamica producerii accidentului, modului de calculare si stabilire vitezei autovehiculului, făcându-se aprecieri corecte și realiste cu privire la posibilitățile de evitare a evenimentului rutier de către fiecare din persoanele implicate.
Astfel fiind, la stabilirea situatei de fapt, instanța a ținut seama, cu precădere, concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 75/16.04.2008 întocmit de INEC, în comisie formată din trei experți.
Coroborând toate aceste probe aflate la dosar, instanța a constatat că răspunzători de producerea stării de pericol și de accidentul rutier sunt atât inculpatul cât și partea vătămată, reținând culpa comună, concurentă și egală a acestora.
In acest sens, arată că, în momentele premergătoare accidentului, autoturismul condus de inculpat circula cu o viteză mult superioară limitei legale admise pe sectorul de drum respectiv, de 50 km/, în ultima expertiză tehnică auto aceasta fiind determinată la valoarea de cca 87 km/.
Mai trebuie avută în vedere, a reținut instanța de fond, și împrejurarea că în acel moment, din cauza întunericului autoturismul inculpatului circula într-o localitate limitrofă municipiului Râmnicu V, cu farurile aprinse pe faza de întâlnire, astfel că acesta ar fi trebuit să reducă viteza corespunzător vizual oferit de lumina farurilor, în așa fel încât la nevoie să oprească sau să efectueze orice altă manevră necesară evitării oricăror pericole previzibile, inclusiv apariția pe carosabil a unui pieton.
Valoarea ridicată a vitezei autoturismului inculpatului se mai poate observa, a constatat instanța de fond, de altfel, și din constatarea potrivit căreia urmele de frânare în lungime de 40 și respectiv 37,8, menționate în procesul-verbal de cercetare la fața locului, în schița accidentului și în fotografiile judiciar - operative, au fost imprimate, probabil, pe carosabil, de roțile autoturismului.
Așa cum s-a mai arătat și anterior, când a observat pietonul pe carosabil, inculpatul a frânat și a virat ușor spre dreapta, însă aceste manevre nu au fost eficiente, din simplul motiv că viteza inițială a autovehiculului a fost mult prea mare și cu toate eforturile conducătorului auto aceasta nu a putut fi redusă decât la cca 60 km/.
Important este faptul, susține instanța, că inculpatul putea preveni producerea evenimentului rutier dacă ar fi circulat cu o viteză care să nu depășească limita legală admisă pe sectorul de drum de la locul faptei, și, neprocedând astfel, are o contribuție cauzală directă la producerea accidentului rutier, concurentă și egală cu aceea a victimei, aceasta angajându-se în traversarea drumului public printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
În acest sens, instanța a observat și aprecierile făcute în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. 880/E/328 din 24.08.2005, conform cărora în momentul impactului victima se afla cel mai probabil cu spatele către autoturism.
Această împrejurare, coroborată cu constatarea medico-legală, conform căreia în momentul producerii evenimentului rutier victima se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o valoare ridicată a alcoolemiei, de 1,350/00,denotă sa neglijență, constând în comportarea imprudentă, chiar extrem de neatentă, în timpul traversării drumului public mai ales în condițiile în care aceasta se efectua printr-un loc nepermis, fără asigurare prealabilă și în condiții de vizibilitate scăzută, afară fiind întuneric.
Toate aceste încălcări ale dispozițiilor prevăzute în Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, de către ambele părți, au concurat la producerea accidentului rutier, din care a rezultat vătămarea corporală gravă a victimei.
Prin urmare, reținând culpa comună a părților, în ceea ce privește producerea accidentului rutier din data de 20.01.2005, din care a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate, care a suferit leziuni vindecabile în cca 300 zile îngrijiri medicale, instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele speciale prevăzute de lege, împrejurările săvârșirii faptei, urmările acesteia, datele privitoare la persoana inculpatului, atitudinea refractară avută pe parcursul procesului penal, inclusiv față de victimă, lipsa antecedentelor penale, astfel că instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege.
Constatând îndeplinite condițiile legale și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, cu consecințele prevăzute de lege, așa cum se menționează în dispozitivul enunțat.
In ceea ce privește latura civilă a cauzei, din cuprinsul cererilor adresate instanței, a numeroaselor memorii depuse la dosar și urmare a precizărilor făcute în fața instanței, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu sumele de 150.000.000 lei Rol, despăgubiri materiale - cheltuieli de spitalizare, tratament, deplasări, etc. - și 600.000.000 lei Rol, despăgubiri morale, precum și cheltuieli de judecată.
De asemenea, partea vătămată (zilier) a învederat că solicită și plata unei pensii (despăgubiri periodice), având în vedere starea de invaliditate (gradul I - cu pierderea totală a capacității de muncă), constatată prin expertizele medico-legale.
Analizând probele aflate la dosar, luând în considerare principiile ce guvernează soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, ce se degajă din interpretarea art.998 și urm. Cod civil, ținând seama și de împrejurarea că victima are propria ei culpă în producerea accidentului rutier, ceea ce atrage reducerea cu 1/2 a despăgubirilor ce i s-ar fi cuvenit în mod normal acesteia, instanța a admis în parte acțiunea civilă.
Astfel, reținând că partea vătămată a efectuat numeroase cheltuieli cu tratamentul medical urmat, deplasarea la unitățile sanitare pentru consultații, asistență și îngrijire medicală (inclusiv pentru recuperare) și investigații, cheltuieli suplimentare pentru plata anumitor servicii medicale, pentru procurarea de medicamente, etc. - astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse de aceasta la dosar ( chitanțe, bonuri fiscale, rețete, bilete de ieșire din spital, fișe de consultație medicală), instanța de fond a constatat că aceasta este îndreptățită la plata de despăgubiri pentru cheltuielile efectuate pentru restabilirea stării de sănătate și a celor conexe.
În acest sens, sub aspect probator, s-a avut în vedere și faptul că, întrucât, singură, partea vătămată nu putea face față cheltuielilor, membrii familiei sale i-au oferit sprijin material constant (chiar și în condițiile în care veniturile acestora erau reduse), inclusiv prin contactarea unor împrumuturi de la unități bancare sau de credit.
Făcând o apreciere globală a situației, cu raportare la probele administrate, instanța a constatat că se impune ca partea vătămată să primească suma totală de 3000 lei Ron, cu titlu de despăgubiri materiale.
In ceea ce privește despăgubirile periodice, instanța arată că partea vătămată, deși nu avea o ocupație, anterior desfășura activități cu caracter zilier, în diverse domenii - agricultură, construcții, pentru care era remunerat, sumele primite constituind sursa veniturilor obținute pentru câștigarea propriei existențe.
Însă, în urma accidentului rutier, victima și-a pierdut total capacitatea de muncă, fiind încadrabilă în gradul I de invaliditate, prezentând, de altfel, serioase deficiențe și în ceea ce privește efectuarea unor activități elementare, ca de exemplu deplasarea (locomoția).
Astfel fiind, în perioada următoare accidentării sale, partea vătămată nu a mai putut presta nicio activitate utilă aducătoare de venituri, situația perpetuându-se și în prezent.
Prin urmare, a reținut instanța de fond, se impune ca aceasta să primească despăgubiri periodice încă din momentul producerii evenimentului prejudiciabil (accidentul de circulație) și până la momentul încetării stării de incapacitate de a mai munci.
Întrucât veniturile obținute anterior nu pot fi cuantificate cu certitudine, dar în orice caz nu erau într-un cuantum mult diferit față de salariul minim pe economie (în declarația unui martor audiat pe latură civilă arătându-se că aceasta câștiga de regulă 150.000-200.000 lei Rol/zi, ceea ce înmulțit cu numărul de zile lucrătoare dintr-o lună înseamnă aproape egal cu salariul minim), având în vedere și literatura de specialitate și jurisprudența, conform cărora într-o asemenea situație, se recurge la o valoare de referință constituită de salariul minim pe economie, instanța a dispus, în consecință, în sensul acordării de despăgubiri periodice în cuantum de din salariul minim pe economie (acesta fiind în prezent de 500 lei).
Cu referire la daunele morale, instanța de fond a arătat că este incontestabil că victimei accidentului rutier i-au fost cauzate suferințe fizice și psihice intense, care s-au perpetuat o perioadă de timp apreciabilă, suferind, astfel, prejudicii cu caracter nepatrimonial in care se include și prejudiciul de agrement - având în vedere că partea vătămată a fost imobilizată la pat o perioadă îndelungată, fără a se putea deplasa decât cu targa, a suportat regim medical -, precum și prejudiciul estetic (înregistrându-se chiar unele modificări în fizionomia generală a victimei, cauzate inclusiv de sedentarismul impus de situația în aceasta s-a aflat).
De asemenea, s-a ținut seama și de faptul că partea vătămată a suportat numeroase intervenții chirurgicale, unele cu grad ridicat de complexitate, a suferit dureri atroce și, dintr-o persoană activă a devenit una sedentară și dependentă de ajutorul celorlalți.
În cazul acestei părți vătămate s-a relevat și o altă împrejurare, deloc nesemnificativă și anume că, de la data accidentului rutier și până în prezent, aceasta a suferit privațiuni importante de ordin social și material, care i-au afectat însăși existența cotidiană, în condițiile în care nu a mai putut presta nici o activitate din care să câștige sume de bani necesare întreținerii sale, singurul ajutor material și moral provenind din partea rudelor apropiate, în vârstă și cu venituri modice, inculpatul nemanifestând nici o inițiativă în acest sens.
Totodată, prima instanță arată că, deși s-a adresat în repetate rânduri organelor statului, partea vătămată nu a putut primi nici un sprijin material, toate acestea generând un stres suplimentar care a fost de natură să-i afecteze negativ echilibrul intern, fizic și psihic.
În consecință, având în vedere toate aceste împrejurări precum și numărul de zile de îngrijiri medicale, instanța a apreciat că aceasta are dreptul la o compensare bănească a prejudiciilor nepatrimoniale suferite, estimată la suma totală de 17.000 lei.
Tot cu referire la latura civilă a cauzei, potrivit disp. art.313 din Legea nr.95/2006, instanța a admis cererea Spitalului de Urgență B vizând recuperarea cheltuielilor de spitalizare a victimei, așa cum au fost menționate în dispozitiv.
Toate aceste despăgubiri, pe latura civilă a cauzei, așa cum au fost arătate, s-a dispus a fi suportate de către inculpat, în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă "", în limita plafonului prevăzut de lege.
Împotriva sentinței au declarat apel parchetul, partea vătămată, inculpatul și asiguratorul.
Parchetul a criticat sentința, în primul rând, cu privire la faptul că în mod greșit prima instanță nu a citat și introdus în cauză Serviciul de ambulanță județean V, nefăcându-se demersuri pentru a se afla dacă acesta se constituie ca parte civilă, încălcându-se astfel disp. art.291 alin.1 Cod pr.penală, iar în al doilea rând, s-a susținut că odată ce a reținut culpa concurentă a victimei de 50%, este nelegală obligarea inculpatului la plata în totalitate a cheltuielilor de spitalizare, legală fiind obligarea proporțional cu vinovăția sa, respectiv 50%.
Partea vătămată nu a depus motive de apel și nu s-a prezentat pentru a le susține oral.
Asiguratorul de răspundere civilă a criticat sentința arătând că în mod greșit s-a dispus obligarea în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor, periodice în condițiile în care partea civilă nu a formulat o astfel de cerere, acordând astfel ceea ce nu s-a cerut.
Inculpatul a criticat sentința, în primul rând, pentru că nu a introdus în cauză și nu a citat în calitate de parte civilă Serviciul Județean de Ambulanță V, fapt ce ar atrage nulitatea absolută a hotărârii, că în mod greșit a fost respinsă cererea de efectuare a unei cercetări locale pentru a se stabili locul real al impactului și împrejurarea dacă autoturismul circula în sau în rampă și că, în mod greșit, s-a dispus condamnarea, reținându-se concluziile expertizei la nivelul INEC, în opinia apelantului aceasta bazându-se pe erori, cum ar fi apariția cioburilor la 10 metri după locul de impact,susținând, totodată, că starea de pericol ar fi fost creată de deplasarea mașinii pe direcția de mers cu viteză peste limita legală, că în mod greșit s-a avut în vedere viteza de deplasare anterior impactului, în realitate relevantă fiind viteza la momentul impactului. Sub aspectul laturii civile, a criticat sentința sub aspectul numărului de zile de îngrijiri medicale și a stabilirii incapacității de muncă, precum și a obligării în totalitate la plata cheltuielilor de spitalizare.
TRIBUNALUL VÂLCEA, prin decizia penală nr.168/A din 19 noiembrie 2008, admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, inculpatul și asiguratorul SC Viena Insurance SA, a desființat în totalitate sentința în sensul că:
S-a înlăturat condamnarea inculpatului, la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, suspendate condiționat pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni.
În baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod pr.penală, a fost achitat inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
S-a înlăturat obligarea inculpatului și a asiguratorului SC Vienna Insurance SA la plata despăgubirilor către părțile civile precum și la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă și către stat.
S-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile și Spitalul de Urgență
S-a respins apelul declarat de partea vătămată, împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a hotărî astfel, cu referire la apelul declarat de procuror, tribunalul a arătat că nu poate fi reținută critica vizând necitarea Serviciului județean de ambulanță V, întrucât în cauză operează nulitatea relativă și nu absolută, care nu poate fi invocată decât de partea care a suferit o vătămare, prin încălcarea dispozițiilor legale, astfel că nu poate să fie invocată de procuror, și cu atât mai puțin de apelantul-inculpat, întrucât acțiunea civilă ar urma să se exercite tocmai împotriva sa, creându-se astfel o situație mai grea.
In legătură cu toate celelalte critici formulate, tribunalul a arătat că acestea urmează să fie apreciate în funcție de soluția ce se va da în cauză, o soluție de achitare, înlăturându-se astfel condamnarea, fiind, în consecință, întemeiată critica adusă de apelantul inculpat, sub aspectul greșitei sale condamnări.
In acest sens, tribunalul a susținut, în esență, următoarele:
Expertiza efectuată în cursul urmăririi penale a stabilit că în momentul impactului autoturismul avea o viteză de 102 sau 107 km/, aceasta fiind și viteza de deplasare la momentul apariției stării de pericol, iar viteza de evitare a accidentului ar fi fost de 77 km/. apreciind că, o astfel de expertiză, nu poate fi reținută, întrucât asupra vitezei nici o altă expertiză nu a ajuns la această valoare și, mai mult, calculele expertului sunt eronate din moment ce, deși există urme de frânare, a stabilit că viteza în momentul impactului era identică cu viteza anterior apariției stării de pericol, deci practic, prin frânare, viteza nu a fost deloc redusă, împrejurare ce contrazice orice logică. Și în suplimentul de expertiză care stabilește o altă viteză de evitare a accidentului respectiv 50 km/, de asemenea, arată tribunalul, se pornește de la viteza anterioară de 102 km/ (infirmată de toate celelalte expertize) și, concluziile acestui supliment sunt contradictorii, expertul afirmând în paragraful IV că viteza de evitare era de 50 km/, iar în ultimul paragraf că viteza de evitare era de 62 km/.
Ca atare, tribunalul înlătură concluziile acestei expertize, care nu pot fi reținute pentru a constata vinovăția inculpatului.
In continuare, tribunalul menționează, că un nou raport de expertiză tehnică, efectuat la prima instanță, a concluzionat însă că viteza de deplasare anterioară a fost de 75,9 km/, cea din momentul impactului de 69,6 km/ și că viteza de evitare a accidentului era de 44,7 km/.
Cu referire la o altă expertiză efectuată de Laboratorul Interjudețean de expertize criminalistice, tribunalul arată că se concluzionează că viteza de circulație anterioară stării de pericol era de circa 85 km/, iar viteza la momentul impactului de 55- 60 km/, că starea de pericol a fost generată de victimă datorită modului cum s-a angajat în traversare și că inculpatul putea preveni producerea accidentului prin adaptarea vitezei la spațiul de vizibilitate frontal disponibil fără a se pronunța în concret care era această viteză. Și în legătură cu acest raport de expertiză, expertul autorizat arată însă că este fundamentată o împrejurare greșit reținută și anume că autoturismul s-ar fi aflat în urcare ceea ce a dus la un calcul greșit al coeficientului de aderență și implicit al vitezei de evitare a accidentului. Se arată că, folosind exact aceleași relații și calcule, dar adaptându-le la deplasarea în coborâre, se ajunge la o altă viteză inițială de 73 km/ și o viteză de evitare a impactului de circa 45 km/, inferioară deci vitezei maxime admise pe acel sector de drum.
In legătură cu expertiza efectuată și la nivel INEC, se arată că aceasta a stabilit o viteză de 60 km/ la momentul impactului, iar locul de producere al impactului a fost stabilit cu 27 de metri înainte de de sânge a locului pe care a fost proiectată victima, avându-se în vedere distanța medie de proiectare a unui corp in funcție de viteza la momentul impactului, estimându-se o viteză de deplasare anterioară de circa 87 km/ și o viteză de evitare a accidentului de 74, 5 km/.
Tribunalul consideră, însă, că și acest raport de expertiză stabilește o viteză de evitare a accidentului greșită, întrucât pornește de la premisa că locul impactului deci, al intersectării traiectoriei pietonului cu cea a autoturismului a avut loc cu 27 de metri înainte de de sânge de pe carosabil.
Este imposibil, arată tribunalul, ca acela să fi fost locul impactului deoarece, se constată pe schița locului accidentului că, de la de sânge până la borna kilometrică nr.185 s-a măsurat o distanță de 11,5 metri, de la acest punct până la locul pe care s-a aflat emblema mașinii, încă 5 metri, iar din acest ultim punct până la sfârșitul urmei de frânare de 37,8 metri, încă 5,50 metri, oate aceste valori fiind măsurate către începutul urmelor de frânare.
aceste valori, susține tribunalul, se obține o distanță de 22 metri până la locul stabilit de expertiza INEC drept loc de impact, observându-se, astfel că locul de impact s-ar afla cu cinci metri înainte de sfârșitul urmei de frânare de 37,8 metri.
Ca urmare, arată în continuare tribunalul, cum din schiță se observă însă că cioburile au apărut cu încă 10 metri înainte de acest punct, rezultă cu certitudine, în aprecierea tribunalului că locul de impact este greșit stabilit, fiind imposibil ca cioburile să apară pe carosabil cu 10 metri înainte de a se produce impactul.
Este evident, motivează în continuare tribunalul, că locul de impact s-a situat cu mai mult de 10 metri înainte de locul stabilit de expertiza INEC, vând în vedere și distanța de proiectare a cioburilor, deci mult către începutul urmei de frânare, astfel că distanța la care pietonul a apărut în fața autoturismului a fost una mult mai scurtă decât a estimat raportul de expertiză, prin urmare viteza de evitare era mult mai mică.
Față de aceste considerații, apreciate ca logice, instanța de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit de INEC, apreciind ca fiind credibile concluziile expertului, în legătură cu locul de impact situat la începutul urmelor de frânare și viteza de evitare a accidentului fiind de circa 17 km/.
Față de cele expuse mai sus, tribunalul arată că trebuie stabilită cu certitudine legătura de cauzalitate între depășirea de către inculpat a vitezei legale admise pe sectorul de drum și producerea accidentului, legătură de cauzalitate între "verbum regens" și rezultatul socialmente periculos incriminat de norma penală.
În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, "verbum regens" îl constituie - susține tribunalul - încălcarea dispozițiilor ce reglementează circulația pe drumurile publice, în cauza de față depășirea vitezei maxime legale pe sectorul respectiv de drum, de 50 km/, iar rezultatul periculos îl constituie vătămarea corporală gravă a părții vătămate.
Ca urmare, susține că deși este cert că inculpatul a încălcat normele privind circulația pe drumurile publice, circulând cu o viteză premergătoare sesizării stării de pericol peste limita legală, cel mai probabil cu o viteză de 75- 85 km/, trebuie dovedit faptul că dacă nu ar fi depășit limita deci, ar fi circulat cu o viteză de 50 km/ ( neexistând nici o obligație de a circula cu o viteză inferioară acestei valori), accidentul ar fi putu fi evitat.
Așa cum s-a arătat mai sus, expertizele tehnice care au stabilit o viteză de evitare de circa 62 km/, 78/km/h ori 50 km/ nu sunt convingătoare, unele fiind întemeiate pe premise ilogice ( exemplul vitezei inițiale 102 km/ - viteză de impact 102 km/, în condițiile in care există urm,e de frânare și aceste valori au fost combătute de toate celelalte expertize), ori ajung la concluzii absurde, respectiv că locul de impact se află la peste 10 metri de începutul covorului de cioburi pe carosabil.
Văzând și expertizele care stabilesc faptul că nu putea fi evitat accidentul nici la viteza de 50 km/, instanța constată că există dubii serioase bazate chiar pe probe privind legătura de cauzalitate între depășirea vitezei legale și producerea rezultatului.
În orice cauză penală, menționează tribunalul, săvârșirea infracțiunii, adică existența fiecărui element constitutiv cerut de lege trebuie dovedită cu certitudine, orice dubiu urmând să profite inculpatului.
În prezenta cauză, față de cele arătate, tribunalul susține că nu s-a putut dovedi în mod cert, logic și științific existența legăturii de cauzalitate ca element constitutiv al infracțiunii, o parte din lucrările efectuate bazându-se pe chestiuni pur teoretice și analitice, sub multe aspecte desprinse de orice element obiectiv și dovedit în cauză, astfel că nu pot fi considerate ca fiind mijloace de probă ce dovedesc cu certitudine și în afara oricărui dubiu existența legăturii de cauzalitate intre fapta ilicită a inculpatului și rezultatul periculos.
La toate cele de mai sus arătate, se adaugă, arată în continuare tribunalul, și faptul că partea vătămată, în stare de ebrietate, pe timp de noapte, s-a "aruncat" în traversare fie fără să se asigure, fie observând că se apropie o mașină dar neacordând prioritate, traversarea făcându-se prin loc nepermis.
Având în vedere această motivare, așa cum a fost prezentată, tribunalul a constatat că soluția de condamnare este netemeinică, cu atât mai mult cu cât prima instanță a arătat că își întemeiază hotărârea pe raportul de expertiză întocmit la nivelul INEC, raport care, în susținerea tribunalului, sfidează normele elementare ale logicii, plasând locul impactului la peste 10 metri de apariția pe carosabil a covorului de cioburi produse tocmai ca urmare a impactului.
Așa fiind, admițând apelul parchetului, al inculpatului și al asigurătorului, a desființat în totalitate sentința, dispunând achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, faptei lipsindu-i un element constitutiv, respectiv legătura de cauzalitate și, pe cale de consecință, a înlăturat obligarea inculpatului și a asigurătorului la plata tuturor despăgubirilor dispuse în cauză, respingând acțiunile civile formulate de părțile civile, precum și apelul declarat de partea vătămată, conform dispozitivului enunțat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență următoarele:
-In mod greșit instanța de apel desființat sentința instanței de fond de condamnare a inculpatului și a dispus achitarea sa, înlăturând, nejustificat, concluziile expertizei efectuate la Institutul Național de Expertize Criminalistice - instituția cea mai abilitată din sistemul judiciar să se pronunțe în astfel de cauze, numai pe baza unui raționament ce nu ar putea fi pus la îndoială, în sensul că nu ar fi fost posibil ca cioburile rezultate urmare a spargerii parbrizului la impact, să apară pe carosabil cu 10 înainte de a se produce accidentul, ceea ce ar demonstra că locul de impact s-a situat cu mai mult de 10. înainte de locul stabilit de expertiza INEC, mult către începutul urmei de frânare, astfel că distanța la care pietonul a apărut în fața autoturismului a fost una mai scurtă decât a estimat raportul de expertiză.
Or, acest raționament, arată parchetul, nu poate rezista la o analiză serioasă a dinamicii producerii accidentului rutier, întrucât din cele reținute de prima instanță, rezultă că inculpatul a condus cu o viteză mult mai mare decât cea care i-ar fi permis să evite impactul.
Totodată, susține parchetul, potrivit schiței realizate la locul producerii accidentului, împrăștierea cioburilor rezultate urmare a spargerii parbrizului la impact, este foarte mare, însă în nici unul din actele întocmite de la primele cercetări, nu rezultă modul de împrăștiere pe șosea, în ce cantitate, după cum tribunalul nu a avut în vedere și posibilitatea ca cioburile să se împrăștie și în urma autoturismului și nu doar să fie proiectate de la locul de impact în față.
De asemenea, se arată că motivarea soluției de apel are la bază opinia separată a expertului criminalist, potrivit căreia locul impactului nu se putea succede urmelor de cioburi și, pe cale de consecință, coordonata longitudinală a locului de impact putea fi poziționată în zona debutului urmelor de frânare, expertul făcând trimitere la schița întocmită de organele de cercetare ale poliției "în care se poate constata - opinia expertului - că cioburile (vezi poziția 1 pe schiță) au fost situate pe carosabil înainte de sfârșitul urmelor de frânare.
Studiindu-se, însă, schița, la care face referire expertul, se constată, în aprecierea parchetului, că în ceea ce privește locul impactului, acesta este poziționat în interiorul zonei de răspândire a cioburilor, deci, împrăștierea s-a produs deopotriva și în urma locului de impact.
Ca urmare, consideră parchetul, aprecierea expertului referitoare la poziționarea locului de impact, respectiv lipsa certitudinii cu privire la aceasta, trebuia avută în vedere de instanța de judecată care se impunea a fi înlăturată, și nicidecum ca tribunalul să-și motiveze soluția pe baza unor asemenea "probe".
Totodată, parchetul critică susținerea tribunalului în ceea ce privește "aruncarea" părții vătămate în traversare, ce nu are un suficient temei probator, reținând, sub acest aspect, în mod nejustificat, numai culpa exclusivă a acesteia și nu o eventuală culpă din partea inculpatului, care ar fi trebuit să conducă într-o manieră preventivă, ce presupune respectarea regimului legal al vitezei de circulație pe drumurile publice de 50 km. la oră.
Ca urmare, din întreg probatoriul administrat în cauză, este evidentă vinovăția inculpatului, alături de partea vătămată la producerea accidentului și, ca atare, în mod greșit inculpatul a fost achitat, impunându-se condamnarea sa, așa cum de altfel a stabilit instanța de fond.
-In subsidiar, parchetul critică soluția instanței de apel și sub aspectul lipsei citării a Serviciului de Ambulanță Județean V, pentru a fi introdus în cauză, în calitate de parte civilă, ce a intervenit în accidentul rutier, urmare a unei ambulanțe trimise pentru a transporta la spital victima accidentului de circulație, deplasare care a ocazionat cheltuieli ce se impun a fi recuperate.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/14 Cod pr.penală, raportat la cazurile de casare prevăzute de art.385/9 alin.1 Cod pr.penală, curtea constată că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor urma:
In primul rând, în cauză sunt efectuate patru expertize tehnice, fie la urmărirea penală, fie în cursul judecății - ale căror concluzii sunt expuse nuanțat de prima instanță în motivarea mai sus prezentată - la care se adaugă și suplimente, opinii separate, răspunsuri la obiecțiuni, prin care se concluzionează, sub aspectul antrenării răspunderii cu privire la accidentul rutier ce a avut loc la data de 20 ianuarie 2005,pe raza comunei, județul V, în care a fost implicat inculpatul, ce conducea autoturismul, și victima, pieton, accident în urma căruia victima a suferit leziuni ce au necesitat 300 zile îngrijiri medicale, pierzându-și capacitatea de muncă, fiind încadrabilă în gradul I de invaliditate.
Analizând, în esență, toate aceste patru expertize efectuate, curtea constată că trei dintre acestea rețin culpa comună a părții vătămate, constituită parte civilă în cauză, precum și a inculpatului, numai una singură reținând culpa exclusivă a părții vătămate.
Astfel, cu referire la cele trei expertize, ce vizează culpa comună atât a inculpatului cât și a părții vătămate, curtea reține următoarele:
1.Expertiza tehnică efectuată în cauză, în cursul urmăririi penale, vol.I (48-58) de către expert, din cadrul Biroului de Expertize Tehnice al Tribunalului Vâlcea, stabilește:
- "Accidentul s-a produs atât din cauza victimei, care s-a angajat în traversarea DN.7, fără să se asigure de la stânga spre dreapta, raportat la direcția de deplasare a autovehiculului, cât și din cauza conducătorului auto, care a condus autoturismul cu viteză exagerată prin localitate".
2.Expertiza criminalistică efectuată în cursul judecății, vol.VI, dosar instanță (139-154), efectuată de expert, din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B, concluzionează că:
-"In situația analizată, numitul putea preveni producerea accidentului, prin adaptarea vitezei de deplasare cu spațiul de vizibilitate frontal disponibil (astfel încât să poată opri autovehiculul până la limita acestuia), ceea ce ar fi condus, totodată, și la respectarea regimului legal de viteză, pe sectorul respectiv de drum".
-"Producerea accidentului s-a datorat pătrunderii victimei pe carosabil, în condițiile neadaptării vitezei de deplasare a autoturismului condus de numitul, cu spațiul de vizibilitate frontal disponibil".
3.Expertiza criminalistică efectuată în cursul judecății, vol.XII (94-100), întocmită de Institutul Național de Expertize Criminalistice, prin trei experți, concluzionează:
-"Conducătorul auto putea preveni producerea evenimentului rutier, dacă ar fi circulat cu o viteză care să nu depășească limita legală admisă pe sectorul de drum de la locul faptei.
Victima putea preveni accidentarea sa dacă înainte de a se angaja în traversarea drumului s-ar fi asigurat că respectiva acțiune se poate face în siguranță".
-"Producerea evenimentului rutier s-a datorat atât angajării pietonului în traversarea carosabilului pe o traiectorie de intersectare a direcției de deplasare a autoturismului, cât și deplasării respectivului autovehicul cu o viteză superioară limitei maxime legale admise".
In ceea ce privește expertiza în care se concluzionează cu referire numai la culpa victimei, nu și a inculpatului, și anume expertiza tehnică efectuată în cursul judecății, vol.III dosar prima instanță (5-19), întocmită de expert, din cadrul Biroului de Expertize Tehnice al Tribunalului Vâlcea, se arată că:
-"Starea de pericol a fost creată de victimă și a constat în faptul că s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure, în fugă, când autoturismul. se afla la circa 40. de ea".
-"Șoferul autoturismului în situația creată, nu a avut posibilitatea tehnică a evitării accidentului rutier..."
Acestea sunt cele patru expertize tehnice efectuate în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, la care se adaugă, așa cum s-a arătat și alte suplimente, răspunsuri la obiecțiuni, opinii separate, toate concluzionând asupra apariției stării de pericol, momentul în care starea de pericol putea să fie realizată de către inculpat, viteza legală de pe acel sector de drum, posibilitățile de evitare a accidentului și alți parametrii ce, în opinia experților, au apărut ca esențiali în dinamica producerii accidentului, cu efecte asupra eventualei răspunderi, fie a inculpatului, fie a părții vătămate, coroborate, desigur, cu celălalt probatoriu administrat în cauză, cum ar fi și cel testimonial.
Având în vedere acest întreg probatoriu, edificatoare, în opinia curții, este expertiza finală, efectuată de cei trei experți din cadrul Institutului Național de Expertize B, alături de celelalte două expertize menționate, ce rețin în această cauză culpa comună atât a inculpatului cât și a părții vătămate, constituită parte civilă în cauză.
Astfel, curtea consideră că în fața unor asemenea probe științifice, elaborate la cel mai înalt nivel, cum este Institutul Național de Expertize Criminalistice și în componența a trei experți, care concluzionează, sub aspectul culpei comune atât a inculpatului cât și a părții civile, nu pot fi reținute ca întemeiate susținerile instanței de apel, bazate exclusiv pe anumite calcule, pe care chiar judecătorul instanței de apel le efectuează - este adevărat având ca suport opinia separată a expertului la raportul de expertiză întocmit de către în componența a trei experți - stabilind cu certitudine un alt loc de impact, având în vedere lungimea urmelor de frânare și distanța de proiectare a cioburilor, luând în considerare locurile unde au fost constatate pe carosabil cioburile rezultate în urma impactului autoturismului condus de inculpat cu partea vătămată ce se angajase în traversarea străzii.
De altfel, susținerea pe care instanța de apel își motivează în esență soluția de achitare, în care se arată că nu poate fi pus la îndoială că locul de impact este greșit stabilit, fiind imposibil ca cioburile să apară pe carosabil cu 10. înainte de a se produce impactul, nu poate fi primită pe considerentul de esență, că din schițele efectuate în cauză locul impactului este poziționat în interiorul zonei de răspândire a cioburilor, impact în urma căruia cioburile rezultate se pot împrăștia nu numai pe o direcție fixă, înainte, așa cum susține instanța de apel, dar și în urma locului de impact, așa cum arată, în contradictoriu parchetul, în motivele formulate și arătate mai sus.
De altfel, așa cum susține și parchetul în motivele prezentate, expertiza efectuată de, în componența a trei experți, a fost dispusă pentru a se concluziona asupra valorilor diferite prezentate anterior în expertizele, în suplimentele, obiecțiunile, opiniile separate, cu privire la parametrii acestui eveniment rutier, mai ales cu privire la viteza de deplasare, expertiză ale cărei concluzii de o anumită rigoare și ținută științifică nu pot fi puse la îndoială de aprecierea judecătorului cu privire la anumite calcule sau anumite împrejurări, cum sunt cele motivate de instanța de apel, chiar dacă pot fi suportul unei opinii separate a unui expert criminalist, așa cum s-a arătat.
Față de aceste considerente, nu pot fi primite nici concluziile de esență ale intimatului-inculpat în reținerea vinovăției exclusive a victimei, întrucât, în aprecierea curții, așa cum rezultă și din cele trei expertize menționate mai sus, au fost încălcate prevederile Legii privind circulația pe drumurile publice, atât de către inculpat cât și de partea civilă.
Astfel, în esență, curtea reține că inculpatul a încălcat prevederile art.154 alin.1 și art.155 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, care impun respectarea regimului legal de viteză, iar victima, având calitatea de pieton, a încălcat prevederile art.205 alin.3 și art.207 lit.c din același regulament.
Ca atare, curtea va menține soluția de condamnare dispusă de către instanța de fond, înlăturând soluția de achitare dispusă de tribunal.
Mai mult, soluția instanței de fond este legală și temeinică, nu numai sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului, dar și a culpei comune, a procentului stabilit de 50% pentru inculpat și victimă, întrucât, în opinia curții ca și a primei instanțe, viteza excesivă în localitate, cu care condus inculpatul autoturismul, și trecerea pe loc nepermis fără a se asigura de către partea vătămată, au contribuit în egală măsură la producerea accidentului soldat cu leziuni grave suferite de partea vătămată și cu infirmitate permanentă.
Așa fiind, prima critică a parchetului vizând greșita achitare a inculpatului și impunerea unei soluții de condamnare, este întemeiată, în cauză subzistând cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.18 Cod pr.penală - în cauză comițându-se o gravă eroare de fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare.
Nu poate fi reținută, însă, critica sub cel de-al doilea motiv subsidiar formulat de parchet, în sensul că se impunea introducerea în cauză, în calitate de parte civilă a Serviciului de Ambulanță Județean V, pe de o parte pentru că o asemenea cerere ar fi trebuit să fie formulată de partea interesată, și nu invocată de procuror iar, pe de altă parte, nu există vreun caz de casare din cele prevăzute de art.385/9 alin.1 Cod pr.penală, incident acestei critici.
In consecință, pe considerentele mai sus expuse, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, curtea va admite recursul declarat de parchet, va casa în totalitate decizia atacată și va menține hotărârea primei instanțe.
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, va obliga pe inculpat și pe asigurător la cheltuieli judiciare statului, efectuate în apel.
Având în vedere admiterea recursului parchetului, cheltuielile judiciare, în recurs, vor rămâne în sarcina statului, în baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, iar onorariu parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, în baza art.189 Cod pr.penală, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
ECIDE
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei penale nr.168/A din data de 19 noiembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia menționată și menține sentința penală nr.416 din 02 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în același dosar.
Obligă pe inculpatul și pe asiguratorul SC Vienna Insurance SA la câte 300 lei cheltuieli judiciare în apel.
În recurs cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.3
Jud.apel
23 iunie 2009
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Elena Minodora Rusu, Dumitru
