Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 510/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
OMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.510
Ședința publică din data de 04 IUNIE 2008
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de partea civilă domiciliată în S, b-dul - -- nr.48 bis, -.12,.A,.3,.15, județul O și de asigurătorul BT ASIGURARI TRANSILVANIA, cu sediul în C N,-, județ C, împotriva deciziei penale nr.36 din 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr.175/25.07.2007 a Judecătoriei Găești.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentei părți civile să depună la dosar înscrisuri privitoare la starea de sănătate a acesteia în prezent, a amânat pronunțarea pentru data de 4 iunie 2008, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.175/25 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Găești, în baza disp. art.11 pct.2 lit.b cod proc. penală cu aplicarea art.10 lit.f cod proc. penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.184 alin.1 și 3 cod penal, constatându-se că lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate.
În baza disp. art.184 alin.2 și 4 cu aplic. disp. art.74 și 76 alin.1 lit.e cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.07.1978 în S, cu același domiciliu, Al. T nr.2, - B 24,.B,.7, județul O, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat conform disp. art.81 cod penal, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit potrivit art.82 cod penal.
Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art.85 cod penal.
În latură civilă, asigurătorul BT Transilvania a fost obligat alături de inculpat la plata de despăgubiri civile, astfel: 3376,07 lei cu dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgență B, 293,70 lei cu dobânda legală către Spitalul Județean S și la 778,01 lei cu dobânda legală către Spitalul Orășenesc G, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea victimei.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 180 lei lunar cu titlu de prestație periodică, începând cu data de 25.07.2007 până la încetarea stării de nevoie către partea civilă, iar asigurătorul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale către aceeași parte civilă.
Totodată, asigurătorul a fost obligat alături de inculpat la plata sumei de 8.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probatoriilor administrate în cauză, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.998/P/2005 din 27 octombrie 2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeștia fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal (două fapte) cu aplic. art.33 lit.a cod penal, reținându-se că la rugămintea părților vătămate și care i-au pus la dispoziție autoturismul 1310 cu nr. de înmatriculare - proprietatea părinților numitei, acesta le-a transportat în dimineața zilei de 03.09.2005 pe ruta S-
În timp ce se îndreptau către localitatea de domiciliu a părților vătămate, pe autostrada -Pitești în zona km 65, inculpatul a pierdut controlul volanului, autoturismul ieșind de pe 1 pe care rula și pătrunzând cu dreaptă față pe de urgență și ulterior pe spațiul, moment în care a lovit frontal capătul unei glisiere metalice.
În urma impactului, și au suferit mai multe leziuni, fiind transportați de urgență la Spitalul G și ulterior la Spitalul Clinic de Urgență.
Pe baza raportului de constatare medico-legală nr.482/22.09.2006 s-a reținut că a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar prin cel cu nr. 483/22.09.2006 s-a atestat că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 110 - 120 zile de îngrijiri medicale.
S-a mai reținut că, în cursul urmăririi penale inculpatul a despăgubit părțile vătămate cu suma de aproximativ 5000 lei și că s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei iar - cu suma de 40.000 lei.
În aceeași fază procesuală, au mai formulat pretenții de natură civilă Spitalul Clinic de Urgență B, Spitalul Județean S și Spitalul Orășenesc G, iar părțile vătămate și și-au majorat pretențiile formulate anterior, la 30.000 și, respectiv, la 60.000 lei, solicitând ca inculpatul să fie obligat și la plata unei prestații periodice echivalentă cu venitul minim pe economia națională, având în vedere că în urma accidentului și-a pierdut capacitatea de muncă.
Pe baza materialului probator, instanța de fond a reținut ca situație de fapt, că la 03.09.2005, în jurul orelor 12,00 în timp ce conducea autoturismul 1310 cu număr de înmatriculare -, inculpatul a pierdut controlul volanului, în urma accidentului părțile vătămate și - care se aflau în același autoturism suferind mai multe leziuni, a căror vindecare a necesitat 12-14 zile și, respectiv, 110-120 zile de îngrijiri medicale.
In același timp s-a constatat că a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului la 22.03.2006, cu depășirea termenului de 2 luni prevăzut de disp. art 284 alin. 1 cod pr.penală, calculat de la data la care a știut cine este făptuitorul, însă în absența unor probe cu privire la imposibilitatea obiectivă a formulării plângerii în intervalul de timp prevăzut de lege, instanța a dat eficiență disp. art. 11 pct. 2 lit. b și 10 lit. f cod pr.penală, dispunând încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de disp. art. 184 alin. 1 și 3 cod penal față de partea vătămată.
Reținând că în privința părții vătămate, probele administrate în cauză au făcut dovada existenței faptei și vinovăției inculpatului, prima instanța a dispus condamnarea acestuia în temeiul disp. art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere gradul de pericol social al faptei și atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei adoptată pe tot parcursul procesului penal, fiind reținute în favoarea acestuia și circumstanțele atenuante prevăzute de disp. art. 74 cod penal, aplicându-i-se o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea disp. art. 76 alin. 1 lit. e cod penal, precum și a disp. art. 81-83 cod penal, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni.
În soluționarea laturii civile, au fost admise cererile formulate de către Spitalul Clinic de Urgență B, Spitalul Județean S și Spitalul Orășenesc G, și a fost obligat inculpatul la plata sumelor solicitate, reprezentând cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții vătămate -.
Față de dispozițiile Legii nr.136/1995, instanța de fond a stabilit că asigurătorul este obligat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, la producerea unui anumit risc, despăgubirea sau suma asigurată și că, potrivit disp. art. 43 din același act normativ, despăgubirea se constată fie pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător, fie prin hotărâre judecătorească.
Intrucât părțile civile au formulat cereri în instanță în vederea cuantificării despăgubirilor datorate de către cel vinovat de săvârșirea faptei cauzatoare de prejudicii, s-a apreciat că acestea nu mai aveau obligația să se adreseze mai întâi societății de asigurare.
Instanța de fond a lăsat nesoluționate acțiunile civile exercitate de către, Spitalul Clinic de Urgență B și Spitalul Județean S (acestea două din urmă vizînd recuperarea cheltuielilor ocazionate de internarea numitului ) în conformitate cu disp. art 346 alin. 4 cod pr.penală.
În raport de înscrisurile depuse de către partea vătămată - și declarația martorului, prima instanță a dispus obligarea asigurătorului alături de inculpat la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, precum și la plata sumei de 8000 lei cu titlu de daune morale, față de suferințele îndelungate, cauzate de leziunile căpătate în urma accidentului, pentru care a avut nevoie de 110-120 zile îngrijiri medicale și care au adus-o în imposibilitatea de a folosi piciorul stâng, conform certificatului de încadrare gradul III de handicap, echivalând cu o diminuare a capacității de muncă cu 40%.
Inculpatul a mai fost obligat la plata către aceeași parte civilă a sumei de 180 lei lunar reprezentând diferența dintre pensia de invaliditate de 135 lei lunar, având în vedere împrejurarea că, anterior producerii accidentului aceasta a fost implicată în desfășurarea unor activități care îi aduceau venituri permanente, începând cu data de 25.07.2007 până la încetarea stării de nevoie.
Împotriva sentinței au declarat apel partea civilă și asigurătorul Asigurări Transilvania, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele formulate în scris partea civilă a susținut că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, ignorând gravele prejudicii morale și materiale care i-au fost produse, având în vedere suferințele permanente pe care le suportă în urma accidentului de circulație a cărei victimă a fost la 03.09.2005; că greșit s-a apreciat că inculpatul este infractor primar față de mențiunile din fișa de cazier judiciar, precum și faptul că instanța a reținut afirmația intimatului- inculpat că ar fi încercat să o ajute din punct de vedere material în absența oricărei dovezi în acest sens.
A mai arătat că judecătoria a procedat nedrept când a stabilit în sarcina intimatului obligația de a-i achita doar suma de 8.000 lei cu titlu de daune morale, față de suma de 30.000 lei solicitată motivând că acestea nu trebuie să devină mijloc de îmbogățire, de vreme ce ea a rămas cu un handicap sever și permanent, care a presupus spitalizări și intervenții chirurgicale repetate, care o împiedică să-și găsească un loc de muncă adecvat.
A susținut că s-a ignorat faptul că nu pot fi dovedite, sub aspectul prejudiciului de ordin material care i-a fost cauzat, costurile informale ale numeroaselor intervenții chirurgicale și perioadei de spitalizare, cărora le-a făcut față cu greutate, cu ajutorul rudelor și a prietenelor care i-au împrumutat diverse sume de bani.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței atacate sub aspectul laturii civile a cauzei, în sensul obligării inculpatului și asigurătorului la plata sumei de 60.000 lei, din care 30.000 lei daune materiale și 30.000 lei daune morale.
Asigurătorul Transilvania a solicitat repunerea sa în termenul de apel, motivat de împrejurarea că până la data declarării acestuia nu i-a fost comunicată sentința instanței de fond.
Pe fondul cauzei a arătat că răspunderea asigurătorului este angajată în temeiul contractului de asigurare, între acesta și asigurat născându-se un raport juridic de drept al asigurărilor reglementat prin Legea nr. 136/1995, situație în care nu poate avea calitatea procesuală de parte responsabilă civilmente (fiind un garant al plății despăgubirilor civile acordate prin hotărâri judecătorești definitive, și numai în limitele stabilite de lege), între el și asigurat neexistând un raport de prepușenie, astfel încât nu poate fi obligat la plata în solidar cu inculpatul.
Totodată, s-a susținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 136/1995 asigurătorul va putea fi obligat să răspundă numai în limitele și condițiile stabilite în cuprinsul acesteia, așa cum stabilesc disp. art. 42 din lege și în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 3108/2004, privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Același apelant a mai precizat că greșit instanța de fond l-a obligat împreună cu inculpatul la plata sumelor indicate în dispozitivul hotărârii, contrar Ordinului nr. 3108/2004, al și Normelor de aplicare a Legii nr. 136/1995, valabile pentru evenimentele produse în anii 2005-2006, conform cărora persoana păgubită este obligată să se adreseze direct societății, în vederea recuperării despăgubirilor, pentru deschiderea unui dosar de daune și constatării de către asigurător a despăgubirilor pe baza unor acte justificative.
De asemenea, instanța a greșit atunci când l-a obligat pe asigurător la plata unor sume de bani pentru care partea civilă nu a făcut dovada că le-a cheltuit, așa cum prevăd dispozițiile art. 42 alin. 1 pct. 1 lit. d din Ordinul nr. 3108/2004 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto în anul 2005.
A mai arătat că la stabilirea despăgubirilor, instanțele judecătorești trebuie să țină cont de prevederile legale care reglementează acordarea despăgubirilor în baza polițelor de răspundere civilă auto, potrivit art. 42 alin. 1 pct. 1 lit. d coroborat cu art. 48 alin. 1 din același Ordin nr. 91 care prevăd că, în cazurile în care nu s-a realizat o convenție și despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul va acorda despăgubiri fără a mai fi necesară încuviințarea asiguratului, în baza hotărârii judecătorești rămasă definitivă, irevocabilă și investită cu formulă executorie, cu respectarea prevederilor Legii nr. 136/1995 și a prezentelor norme (Ordinul nr. 3108/2004).
Precizează că obligația depunerii documentelor justificative incumbă părților civile -Spitalului Clinic de urgență B, Spitalului S și Spitalului
Concluzionând, apelantul a menționat că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de legea specială în materie, în condițiile în care păgubitul nu s-a adresat societății de asigurare pentru deschiderea dosarului conform art. 23 din normele de aplicare a Legii nr. 136/1995 și nu s-a realizat acordul tripartit între asigurat, persoana păgubită și asigurător, conform art. 29 din Normele și art. 54 din Legea nr. 136/1995, caz în care nu se poate face plata despăgubirilor solicitate, nefiind întrunite cerințele art. 32 din Norme, privitoare la cazul în care accidentul face obiectul unui proces penal.
Prin decizia penală nr.36 din 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către partea civilă și asigurătorul TRANSILVANIA, cu obligarea fiecărui apelant la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
La pronunțarea deciziei, instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Nu se confirmă critica apelantei parte civilă potrivit căreia instanța de fond ar fi făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, ignorând gravele prejudicii de ordin moral și material care i-au fost produse, în urma accidentului cauzat din culpa inculpatului și a cărei victimă a fost în dimineața zilei de 03.09.2005, deoarece așa cum rezultă din conținutul considerentelor sentinței atacate, judecătorul fondului a evaluat în mod pertinent probele, cu respectarea disp. art. 63 și urm. cod pr.penală.
De asemenea, situația de fapt, ce nu a fost contestată de către apelantă, a fost stabilită în mod corect de instanța de fond, iar fapta a fost încadrată juridic în disp. art. 184 alin. 2 și 4 cod penal, în baza cărora s-a dispus condamnarea intimatului - inculpat.
Tribunalul a reținut că nu este justificată nici susținerea apelantei că individualizarea pedepsei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în această materie, chiar și în condițiile în care instanța de fond îl califica pe intimatul inculpat ca fiind infractor primar, situație contrazisă de conținutul certificatului de cazier emis pe numele acestuia din care rezultă că acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, (fiind arestat la 08.03.2002 și liberat la 09.07.2003, cu un rest de 242 zile neexecutate). Însă, s-a apreciat că această condamnare nu atrage aplicarea disp. art. 37 alin. 1 lit. b cod penal, deoarece infracțiunea care face obiectul prezentei judecăți a fost săvîrșită din culpă. În același sens, s-a opinat că nu trebuie omis faptul că accidentul s-a produs în condițiile în care intimatul inculpat a fost rugat de către soții, care i-au și pus la dispoziție un autoturism 1300 să facă pentru ei o cursă S - B (dus - întors), că acesta a încercat să ofere un alt autoturism părinților părții civile, în locul celui avariat, că este vorba despre o infracțiune comisă din culpă și că intimatul a avut o atitudine constantă de recunoaștere și de regret a faptei.
În ceea ce privește acțiunea civilă, tribunalul a reținut ca fiind corect soluționată de prima instanță, în conformitate cu disp. art. 14 și 346 alin. 1 cod pr.penală, asiguratul fiind obligat la plata către apelanta parte civilă a sumelor de 10000 lei daune materiale (alături și de inculpat) și 8000 lei daune morale, în sarcina intimatului inculpat stabilindu-se și obligația la plata unei prestații lunare în sumă de 180 lei lunar, începând cu 25.07.2007 până la încetarea stării de nevoie.
Actele anexate dosarului au probat că într-adevăr apelanta a suferit repetate intervenții chirurgicale și internări, ceea ce presupune existența unor suferințe prelungite (la care se adaugă handicapul sever și permanent cu care aceasta a rămas - prejudiciul de agrement cauzat acesteia fiind în afara oricărei îndoieli), însă instanța de fond a dimensionat în mod echilibrat sumele cu acest titlu la plata cărora l-a obligat pe intimatul inculpat.
Tribunalul a mai constatat că suma de 8000 lei stabilită cu titlu de daune morale în beneficiul părții civile reprezintă o compensație bănească de natură să acopere prejudiciul cu același titlu care i-a fost cauzat și care, potrivit practicii constante în materie, trebuie să fie într-un cuantum rezonabil și de natură să diminueze starea de disconfort creată victimei accidentului.
Tribunalul nu a putut da eficiență probantă bonurilor fiscale anexate în apel, constatând că acestea vizează efectuarea unor cheltuieli curente pentru întreținerea gospodăriei și pentru alimente în legătură cu care nu apar îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale prevăzute de disp. art. 998 -999 cod civil.
În aceste sens, s-a apreciat că atragerea răspunderii civile delictuale nu se poate realiza decât în urma producerii unor dovezi incontestabile, care să reflecte prejudiciul cert încercat de către cel păgubit, iar nu pe baza unor simple raționamente și presupuneri, situație în care reparația ar încălca toate principiile care guvernează acest gen de răspundere.
Referitor la cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și a apelului formulate de către asigurătorul BT Asigurări Transilvania, tribunalul reține că în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului nr- al Judecătoriei Găeștis -a constatat că pe dovada de primire și procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței, care indică faptul că aceasta a fost afișată, în condițiile în care reprezentantul asigurătorului a lipsit la dezbateri, nu apare adresa sediului acestuia - strada, numărul, apartamentul și județul.
Situația prezentată a făcut ca susținerilor reprezentanților asigurătorului, potrivit cărora până la data promovării apelului - 19 septembrie 2007 nu le-a fost comunicată sentința atacată, să li se dea eficiență, modul de a proceda al agentului procedural, cu încălcarea disp. art. 182 cod pr.penală care fac trimitere la disp. art. 176 alin. 1 lit. c cod pr.penală, echivalând cu o necomunicare a acestui act procedural.
Pe cale de consecință și în conformitate cu disp. art. 363 alin. 3 cod pr.penală s-a reținut că o asemenea comunicare nu s-a efectuat, la 19.09.2007 (data la care asigurătorul a expediat plicul conținând cererea de apel), acesta aflându-se la termenul de declarare a căii de atac a apelului, disp. art. 364 cod pr.penală nefiind aplicabile, de vreme ce termenul prevăzut de lege nu expirase (nici nu începuse să curgă) și, prin urmare, nu se poate vorbi "despre o cauză temeinică de împiedicare".
Pe fond, față de disp. art. 371 și 378 cod pr.penală, s-a stabilit că apelul nu poate fi primit, deoarece așa după cum reiese din conținutul încheierilor de ședință pronunțate în dosarul nr- al Judecătoriei Găești și cel al sentinței atacate, reiese că BT Asigurări Transilvania a figurat în proces în calitate de asigurător iar nu de parte responsabilă civilmente, în sensul disp. art. 24 alin. 3 cod pr.penală.
Mai mult, în cuprinsul considerentelor nu au fost invocate disp. art.1000-1002 cod civil, judecătorul fondului nefăcând referire în nici un mod la vreun raport de prepușenie între asigurător și asigurat sau la o obligație solidară a asiguratului și intimatului inculpat către partea civilă.
Totodată, s-a reținut că obligarea asigurătorului alături de intimatul inculpat la plata daunelor materiale către părțile civile Spitalul Clinic de Urgență B, Spitalul Județean S și Spitalul Orășenesc G și la plata daunelor morale către partea civilă - rămâne fără efecte juridice, fiindcă asigurătorul răspunde oricum, așa după cum atestă disp. art. 19 din Normele invocate mai sus și disp. art. 49 din Legea nr. 136/1995 actualizată, apărînd ca excesivă modificarea doar a unei sintagme greșite, sub aspect formal, neproducătoare de consecințe juridice.
În mod corect, invocând dispozițiile Legii nr. 136/1995, instanța de fond a concluzionat că asigurătorul este obligat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, la producerea unui anume risc, despăgubirea sau suma asigurată, în conformitate cu disp. art. 49 alin. 1 din lege.
În urma analizei actelor dosarului, tribunalul a apreciat că nu s-a verificat nici critica apelantului că prin modul în care instanța de fond a soluționat acțiunea civilă, a încălcat prevederile Ordinului nr. 3108/2004 privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă și, mai mult decât atât, asigurătorul n-a fost obligat împreună cu inculpatul ci alături de inculpat la plata daunelor materiale către părțile civile-unități spitalicești (reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părții civile ) și la plata daunelor morale către aceasta din urmă, și doar pe asigurător la plata daunelor materiale către aceeași parte civilă.
Contrar susținerilor apelantului, s-a reținut că potrivit disp. art.29 din Normele din 10.12.2004 "despăgubirile se stabilesc pe bază de convenție dintre asigurat, persoana păgubită și asigurător RCA ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească", astfel că neexistând o așa înțelegere, nu se mai pune problema obligativității persoanei păgubite de a se adresa societății de asigurare în vederea recuperării despăgubirilor.
In cauza dedusă judecății, cuantumul despăgubirilor și obligarea asigurătorului la plata acestora s-au stabilit prin hotărârea instanței de fond, în deplin acord cu toate dispozițiile legale aplicabile în materiile supuse examinării, prin deconturile comunicate de către reprezentanții părților civile, care fac dovada până la proba contrară.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor civile (daune materiale și morale) instanța de fond a avut în vedere documentele justificative anexate dosarului de către apelanta parte civilă dar și declarația martorului, probe a căror valabilitate nu poate fi contestată.
Pe de altă parte, s-a apreciat că un ordin sau normele de aplicare a unei legi nu pot restrânge mijloacele de probă reglementate de codul d e procedură civilă, știut fiind că acțiunea civilă se soluționează după normele dreptului civil.
Tribunalul a reținut că în urma accidentului din 03.09.2005 a cărei victimă a fost, - a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 110 - 120 zile îngrijiri medicale, aceasta ajungînd în imposibilitatea de a-și mai folosi piciorul sting, motiv pentru care i-a fost emis un certificat care atestă încadrarea în gradul III de handicap, cu o pierdere a capacității de muncă în procent de 40%, constatând totodată că partea civilă a fost nevoită să facă repetate drumuri la diferite spitale, în vederea internării sau efectuării unor analize și a unor programe de recuperare, să-și procure medicamentele necesare și că a avut nevoie de o alimentație suplimentară, cheltuieli pentru care există acte doveditoare, astfel încât suma de 10000 lei fixată de către instanța de fond este rezonabilă, reprezentând o justă și integrală acoperire a prejudiciului cert și nereparat încă, pe care ea l-a suferit.
Totodată, s-a motivat că suma de 8.000 lei acordată cu titlu de daune morale nu reprezintă decât o compensație bănească, rezonabilă pentru suferințele fizice îndelungate și traumele psihice la care a fost supusă în toată perioada care s-a scurs de la data accidentului, ca și pentru eforturile suplimentare pe care trebuie să le facă, urmarea alterării condițiilor sale normale de viață.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs partea civilă
și asigurătorul BT Asigurări Transilvania, care au criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie.
Partea civilă a criticat hotărârile recurate de netemeinicie, susținând că suma de 8.000 lei acordată de instanțe cu titlu de daune morale nu este suficientă pentru acoperirea traumei fizice și psihice încercate de aceasta, deoarece nu este vorba numai de o stare de disconfort apărută în urma accidentului așa cum au motivat instanțele ci de o suferința permanentă și un handicap fizic.
Referitor la daunele materiale, s-a susținut că în mod greșit nu au fost avute în vedere probele suplimentare prezentate pentru dovedirea cheltuielilor efectuate, din care rezultă ca aceasta a făcut cheltuieli cu deplasarea, recuperarea și alimentația suplimentară recomandată de medici, așa încât suma stabilită până în prezent nu este acoperitoare.
Pentru motivele invocate, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și admiterea acțiunii civile așa cum a fost precizată, respectiv obligarea inculpatului și a asigurătorului la plata sumei de 30.000 daune materiale, 30.000 lei daune morale și la plata unei prestații periodice majorate, respectiv actualizată.
În motivarea recursului conform art.38510alin.1 și 2.C.P.P. asigurătorul BT Asigurări Transilvania a criticat ambele hotărâri, susținând, ca și în fața instanței de apel, că asigurătorul răspunde în temeiul contractului de asigurare obligatorie iar în ceea ce privește daunele materiale, numai în limita actelor doveditoare, care să facă probă fără dubiu că acele cheltuieli au fost efectuate pentru repararea consecințelor accidentului, excluzând alte cheltuieli cum ar fi: întreținerea gospodăriei, cheltuieli alimentare etc.
S-a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a hotărârilor, potrivit motivelor invocate.
Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859pct.18 pr.penală, pe baza materialului probator administrat în cauză, constată că ambele recursuri sunt fondate, în limita și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele foto, raportul de constatare medico legală nr. 483/V/22.09.2006 întocmit de D, actele medicale, Decizia nr. - din 26.04.2007 și fișa de evaluare nr. 2464/14.05.2008, alte înscrisuri, declarația martorului și declarațiile inculpatului, ambele instanțe au reținut în mod corect și complet situația de fapt din care rezultă că în ziua de 03.09.2005, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare -, pe direcția B - Pitești, în zona km.65, inculpatul, prin nerespectarea prevederilor nr.OUG 195/2002 a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a părților vătămate și .
Probele mai sus menționate au fost complet analizate și just apreciate de instanțe care, reținând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă în dauna părții vătămate, în mod temeinic și legal au dispus condamnarea acestuia în temeiul disp.art. 184 alin.2 și 4
Și pedeapsa aplicată inculpatului corespunde criteriilor prev. de art. 72, părțile neinvocând critici sub aspectul modului de soluționare a laturii penale, așa încât sub acest aspect hotărârile pronunțate au intrat în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că atât criticile invocate de partea civilă cât și cele ale asigurătorului sunt parțial fondate.
Se constată astfel că judecătoria a evaluat în mod parțial corespunzător materialul probator administrat în cauză și a dispus asupra angajării răspunderii civile delictuale cu ignorarea disp.art.998 cod civil dar și a celor ce decurg din Legea nr. 136/1995, modificată și completată, iar instanța de control judiciar a menținut soluția pronunțată, apreciind, fără temei legal, că motivele invocate de partea civilă și asigurător ar atrage numai "modificarea unei sintagme greșite sub aspect formal, neproducătoare de efecte juridice."
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă indubitabil că vinovat de producerea accidentului de circulație din 03.09.2005 a cărei victimă a fost partea vătămată este inculpatul, situație necontestată de acesta.
Raportul de constatare medico-legală nr.483/V/22.09.2006 atestă împrejurarea că a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corpuri dure, posibil și prin compresiune între două suprafețe sau corpuri dure, în condițiile accidentului rutier din 03.09.2005 și a necesitat cca.110 - 120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în condițiile unei evoluții favorabile și fără complicații.
Urmare accidentului de circulație produs din vina exclusivă a inculpatului, părții vătămate i-a fost afectată capacitatea de muncă, așa încât prin Decizia nr. - din 26.04.2007 i-a fost stabilită pensie de invaliditate gradul III în cuantum de 135 lei, constatându-se o pierdere a capacității de muncă de 40%, starea de sănătate a victimei menținându-se în aceleași limite și la data soluționării recursului, așa cum rezultă din fișa de evaluare nr. 2464/14.05.2008.
În raport de probele la care s-a făcut referire anterior, înscrisurile depuse și față de dispozițiile legale susarătate, Curtea constată că în privința daunelor materiale stabilite de instanța de fond și menținute în apel în cuantum de 10.000 lei, probele administrate au fost evaluate în mod corespunzător și nu se justifică majorarea cuantumului acestora la suma de 30.000 lei, astfel cum a solicitat partea civilă, întrucât, deși s-au depus înscrisuri noi în fața tribunalului, acestea nu au legătură directă cu cauza și prin urmare în mod corect nu au fost avute în vedere, apreciindu-se în mod just că evaluarea făcută de instanța de fond are în vedere atât cheltuielile dovedite cu înscrisuri și martori cât și pe cele informale legate de spitalizarea și întreținerea victimei, raportat la întreaga perioadă legată de aceasta.
Referitor însă la cuantumul daunelor morale, se constată că deși suma pretinsă de partea vătămată este mare în raport de numărul zilelor de îngrijiri medicale stabilite ca fiind necesar pentru vindecarea acesteia, totuși față de consecințele faptei săvârșite de inculpat asupra victimei, care, urmare accidentului produs a fost expusă unei suferințe fizice și psihice prelungite și i-a fost afectată în mod serios capacitatea de muncă, constatându-se de către Comisia de Evaluare a Capacității de Muncă din cadrul Consiliului Județean O că aceasta are grad de handicap mediu, beneficiind de pensie de invaliditate gradul III, precum și față de împrejurarea că la vârsta de numai 30 de ani aceasta a fost nevoită să-și schimbe esențial modul de viață, se impune majorarea cuantumului daunelor morale în mod corespunzător prejudiciului personal nepatrimonial încercat.
În ceea ce privește prestația periodică stabilită, se constată că aceasta a fost evaluată în mod corect, luându-se în considerare nivelul pensiei de invaliditate stabilite și cel al venitului minim pe economia națională, partea civilă nefăcând dovada obținerii, cu caracter de permanență, a unor venituri superioare.
Prin urmare, nu se justifică majorarea cuantumului prestației periodice prin reactualizarea acesteia, situațiile avute în vedere de instanțele anterioare la stabilirea acesteia rămânând neschimbate.
Verificând hotărârea instanței de fond prin a decis asupra modului în care inculpatul și respectiv, asigurătorul sunt răspunzători de acoperirea prejudiciului material cauzat părților civile ca urmare a accidentului de circulație din 03.09.2005, Curtea constată că în mod nejustificat s-a hotărât ca asigurătorul să răspundă alături de inculpat pentru cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei, ca și în privința daunelor morale acordate părții civile, în timp ce inculpatul a fost obligat la prestație periodică iar asigurătorul la daune materiale către partea civilă, în condițiile în care părțile civile creditoare nu și-au exprimat acordul în privința recuperării daunelor de la una sau alta din părțile responsabile.
Așa cum s-a arătat anterior, în cauza dedusă judecății, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, existența faptei producătoare de prejudiciu, persoana responsabilă de aceasta și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, așa încât, fiind incidente disp.art.998 Cod civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală, inculpatul este ținut să răspundă în principal de acoperirea pagubei întrucât este singura persoană vinovată de producerea prejudiciului. În privința asigurătorului, deși în cazul său nu operează regulile prev. de art. 1003 Cod civil, acesta răspunde alături de inculpat în temeiul Legii nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată și completată ulterior, însă numai în limita sumei asigurate pentru anul 2005, data producerii accidentului de circulație, având în vedere existența contractului de asigurare, cu precizarea că atât inculpatul cât și asigurătorul sunt răspunzătoare, în limitele arătate, față de toate părțile civile.
Prin urmare, reținându-se că ambele recursuri sunt fondate, pentru considerentele arătate anterior, în temeiul disp.art.38515pct.2 lit.d pr.penală, acestea vor fi admise, se vor casa în parte, în latură civilă ambele hotărâri, se va dispune majorarea cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea părții civile de la suma de 8.000 lei la suma de 12.000 lei și se va dispune obligarea inculpatului alături de asigurătorul de răspundere civilă Asigurări Transilvania C N, acesta din urma, în limita sumei asigurate pentru anul 2005, la plata despăgubirilor stabilite către unitățile spitalicești și partea civilă, menținându-se restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
În temeiul disp.art.192 al.3 pr.penală, se va dispune plata sumei de 100 lei onorariu apărător din oficiu pentru intimatul - inculpat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de partea civilă domiciliată în S B-dul - nr.48 Bis -12.A.3,.15 județul O și asigurătorul BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA (fostă Transilvania) C N cu sediul în CNs tr. - nr.1 județul C și în consecința:
Casează în parte, în latură civilă, ambele hotărâri, după cum urmează:
Majorează cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părții civile de la suma de 8.000 lei la suma de 12.000 lei.
Obligă inculpatul, alături de asigurătorul de răspundere civilă BT Asigurări Transilvania C N, acesta din urmă în limita sumei asigurate pentru anul 2005, la plata sumei de 3376,07 lei cu dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgență B, la 293,70 lei cu dobânda legală către Spitalul Județean S, județul O și la 778,01 lei cu dobânda legală către Spitalul Orășenesc G, toate reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate.
Obligă inculpatul, alături de asigurătorul de răspundere civilă BT Asigurări Transilvania C N, acesta din urmă în limita sumei asigurate pentru anul 2005, la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, 12.000 lei daune morale și la 180 lei lunar cu titlu de prestație periodică, începând cu data 25 iulie 2007 și până la încetarea stării de nevoie către partea vătămată constituită parte civilă.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor.
Dispune plata sumei de 100 lei onorariu apărător din oficiu pentru inculpat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 04 iunie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red.
Tehnored.,
3 ex./24.06.2008
nr- - Judecătoria Găești
nr- - Tribunalul Dâmbovița
, a
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Zăinescu, Elena Negulescu
