Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 524/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.184 p-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 524

Ședința publică de la 18 Mai 2009

PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

- - - - - JUDECĂTOR 3: Mirela

- - - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de părțile civile și, împotriva deciziei penale nr.43 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta parte vătămată asistată de avocat A - apărător ales, inculpatul asistat de avocat A - apărător ales, lipsă fiind recurenta parte vătămată, reprezentată de avocat - apărător ales, partea civilă Spitalul Județean G, partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " B", partea civilă Spitalul Clinic de Ortopedie B și intimatul asigurator SC. Tg.J, reprezentat de consilier juridic .

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus de către apărătorul recurentelor, împuternicire avocațială, chitanță privind onorariu avocat, precum și dovada cheltuielilor de transport, după care, constatându-se că nu mai sunt cereri sau excepții, s-a acordat cuvântul asupra recursurilor.

Avocat A pentru recurentele părți civile, a solicitat admiterea recursurilor în baza art. 38515alin.2 lit. a Cod procedură penală, casarea deciziei Tribunalului Gorj și menținerea sentinței Judecătoriei Tg. Cărbunești, cu obligarea la cheltuieli judiciare, deoarece soluția pronunțată de instanța de apel este greșită și are la bază o interpretare superficială și parțială a mijloacelor de probă administrate în cauză, în sensul că s-a dat o relevanță juridică exagerată anumitor mijloace de probă, respectiv expertizelor tehnice efectuate în cauză, fără a se avea în vedere și celelalte mijloace de probă, în special declarațiile martorilor audiați, numai prin interpretarea coroborată a tuturor acestora putându-se stabili corect starea de fapt. De asemenea, a mai arătat că pentru stabilirea culpelor, nu prezintă relevanță juridică pe unde au traversat părțile vătămate strada, ci modul în care inculpatul a condus autoturismul, respectiv cu viteză foarte mare și fără a se asigura, acesta fiind singurul vinovat de producerea accidentului.

Avocat A pentru inculpat, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece soluția pronunțată de Tribunalul Gorj este corectă, din probele administrate în cauză rezultând existența unor culpe comune la producerea accidentului care a dus la vătămarea corporală a celor două părți vătămate, acestea traversând strada printr-un loc nepermis, iar martorii audiați în cauză erau în relații de dușmănie cu inculpatul, fără cheltuieli judiciare.

Consilier juridic pentru intimatul asigurător, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece soluția pronunțată de către Tribunalul Gorj este legală și temeinică sub aspectul reținerii culpelor comune ale inculpatului și părților vătămate, în proporție de 50 %, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 16 alin.1 și 2 din Ordinului nr. - al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și art. 15 alin.6 și 7 ale aceluiași act normativ.

Reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, deoarece soluția pronunțată de Tribunalul Gorj este legală și temeinică și are la bază probele existente la dosar și din care rezultă culpele comune ale inculpatului și părților vătămate.

Inculpatul având cuvântul, a arătat că lasă la apreciere soluționarea recursurilor.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința penală nr.716 din 14.11.2008 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr- în baza art. 184 alineat 2 și 4 Cod penal a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 9.02.1980, domiciliat în comuna, județul G, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal a fost condamnat același inculpat la 1 (una) lună închisoare.

În baza art. 33-34 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.82 și urm.Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și b Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul SC SA Tg-J la 2.000 lei daune materiale și 17.000 lei daune morale către partea vătămată.

A fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul SC SA Tg-J la 7.500 lei daune morale către partea vătămată.

A fost respinsă cererea părții vătămate privind acordarea de daune materiale.

A fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul SC SA Tg-J la 141,98 lei către Spitalul Clinic de Urgență, la 1215,376 lei către Spitalul Județean Tg-J (205,80+312,81+696,766) și la 3.306,27 lei către Spitalul Clinic de Ortopedie B plus dobânzile legale aferente, reprezentând despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul la 2015 lei cheltuieli judiciare către părțile vătămate.

A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești nr. 1409/P/2007 din 30.01.2008 a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal și art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal.

În fapt, s-a reținut că la data de 28.04.2007, în jurul orelor 13, inculpatul a condus autoturismul marca cu număr de înmatriculare Gj-80- pe DJ 675 pe raza comunei, iar în apropierea trecerii de pietoni prevăzută cu indicator în zona Primăriei, datorită nereducerii vitezei, a accidentat părțile vătămate și, producându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65-70 zile și respectiv 14-16 zile îngrijiri medicale.

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii a rezultat că organele de poliție au fost anunțate la data de 28.04.2007, în jurul orelor 13, despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 675 E, pe raza satului, în zona Primăriei comunei, județul G, soldat cu accidentarea a două persoane.

Deplasându-se la fața locului, organele de poliție au constatat că pe partea carosabilă, pe partea dreaptă, în direcția de mers - Tg-Cărbunești, se afla oprit autoturismul marca cu număr de înmatriculare - proprietatea inculpatului.

De asemenea, s-a constatat că pe sol, în direcția DJ 675 drumul comunal, în afara trecerii de pietoni s-au găsit mai multe brun maronii de culoarea sângelui.

Ca urmare a accidentului, părțile vătămate și au fost conduse la spital.

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest și a rezultat că acesta nu prezenta alcool în sânge.

Partea vătămată, ca urmare a accidentului rutier a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată 50-55 zile îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale nr. 555 din 11.05.2007 și nr. 600 din 18.05.2007.

Din concluziile la completarea nr. 600 din 18.05.2007 din data de 18.07.2007 a rezultat că leziunile traumatice suferite de partea vătămată s-au putut produce în condițiile accidentului rutier suferit în data de 28.04.2007S și au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale în care se includ și cele acordate inițial, care nu au pus în primejdie viața acesteia.

S-a reținut că în data de 28.04.2007 în jurul orelor 13 părțile vătămate se deplasau împreună cu alte persoane către cantina Primăriei pentru a sărbători oficierea cununiei civile a numitului și în timp ce s-au angajat în traversarea DJ 675 între cele două indicatoare de trecere pietoni la un moment dat au fost lovite de autoturismul condus de inculpat fiind aruncate în intersecție.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice cu privire la dinamica producerii accidentului care a concluzionat că acesta a fost produs din culpa comună a părților implicate în acest eveniment.

Starea de fapt, de mai sus, a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu declarațiile inculpatului, plângerile părților vătămate, declarațiile martorilor, procesul verbal de constatare a infracțiunii, referatul cu propunere de schimbare a încadrării juridice, planșe fotografice, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, proces verbal de recoltare, certificate medico-legale și raport de expertiză tehnică.

În cursul cercetării judecătorești partea vătămată s-a constituit parte civilă suma de 5.000 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale.

Cealaltă parte vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale.

În ședința publică din data de 28.03.2008 s-a luat declarație inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată (20).

Din oficiu, instanța a dispus audierea martorilor din rechizitoriu, respectiv:, Elisa, și.

Părțile vătămate au solicitat pe latură civilă audierea martorei ().

Inculpatul a solicitat audierea martorilor și, la ultimul renunțând în cele din urmă.

Tot din oficiu, instanța a solicitat unităților spitalicești să comunice cheltuielile de spitalizare privind părțile vătămate.

Analizând probele de la dosar instanța a reținut că în ziua de 28.04.2007 în jurul orelor 13, inculpatul a condus autoturismul marca cu număr de înmatriculare - pe DJ 675 pe raza comunei, și datorită nereducerii vitezei a accidentat părțile vătămate și, producându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65-70 zile și respectiv 14-16 zile îngrijiri medicale.

Părțile vătămate au participat la o cununie civilă la sediul Primăriei comunei, județul G și după întocmirea actelor de căsătorie au plecat spre cantina unde avea loc petrecerea.

În zona respectivă, la distanțe foarte mici, fiind vorba de centrul civic al comunei se află 3 indicatoare pentru trecere pietoni, dintre care unul în fața primăriei, altul în fața școlii, iar al treilea în fața Postului de Poliție, județul

Accidentul de circulație a avut loc chiar în porțiunea cuprinsă între indicatoarele de la școală și cel de la Postul de Poliție, chiar în intersecția ce duce spre cantină.

Așa cum a precizat martora Elida, în spatele grupului de 5 persoane printre care se aflau și părțile vătămate, mai circulau încă 15-20 persoane care mergeau tot spre cantină pe partea.

Aceeași martoră a mai relatat că pe partea dreaptă a drumului se aflau și alte persoane care mergeau tot spre cantină în același scop și de asemenea, a mai

precizat că părțile vătămate se aflau în spatele său la o distanță de circa 1. și că împreună au traversat drumul în dreptul unui pod pe trecerea de pietoni și că la un moment dat a auzit un zgomot puternic.

-se în spate a observat părțile vătămate căzute pe partea dreaptă lângă șanț la o distanță de circa 1-2. de acesta (76).

Martora a precizat că a traversat strada printre cele două indicatoare de trecere pietoni de la primărie și cel de la școală și la un moment dat a auzit două "bubuituri puternice", dându-și seama că a fost lovit cineva.

În acel moment a observat partea vătămată căzută în aproprierea intersecției care merge spre satul, iar pe cealaltă parte vătămată nu a observat-o, probabil din cauza emoțiilor(74).

Martora a precizat că de la primărie spre cantină se deplasau atât pe partea cât și pe partea dreaptă a drumului mai multe persoane, iar părțile vătămate mergeau în fața sa în afara carosabilului.

Aceeași martoră a precizat că în zona respectivă există 3 treceri de pietoni, așa cum de fapt a relatat și martora Elida (63).

Martorul, profesând meseria de șofer de circa 34 ani, a declarat că spre cantină se deplasau circa 30 de persoane, el fiind la o distanță de circa 5-10. în spatele părților vătămate care mergeau împreună ținându-se de, iar din spate a venit inculpatul cu autoturismul, apreciind că acesta circula cu o viteză de 100 - 110 Km./

Și acest martor a menționat că accidentul a avut loc în aproprierea intersecției care merge spre cantină (75).

În plus martorul Gar elatat că majoritatea persoanelor care au participat la oficierea căsătoriei în sediul Primăriei se deplasau spre cantină, precizând că în afară de cele trei indicatoare pentru trecerea de pietoni mai există al patrulea în dreptul dispensarului medical (77).

Chiar martora propusă de către inculpat a menționat că a traversat de partea a drumului pe partea dreaptă în apropierea intersecției care duce spre satul și că părțile vătămate mergeau în spatele său, în zona respectivă fiind două treceri de pietoni, respectiv una la școală și alta la primăriei.

Tot în legătură cu împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier, toți martorii audiați în cauză, cu excepția martorului A, au declarat că pe drumul public nu au fost parcate autoturisme care să împiedice vizibilitatea inculpatului și în altă ordine de idei în zona respectivă nu există curbe.

Întrucât declarația martorului A este singulară și nu se coroborează cu alte probe va fi înlăturată de instanță.

Având în vedere modalitatea în care s-a derulat producerea accidentului de circulație descrisă anterior, instanța de fond a concluzionat că vina este exclusivă și aparține numai inculpatului care a condus autoturismul depășind viteza legală de deplasare în cadrul localității, nu a ținut cont că în centrul civic al comunei, județul G există patru treceri pentru pietoni prevăzute cu indicatoare, respectiv la Dispensarul medical, Primărie, Școală și Poliție.

De remarcat este faptul că ultimele trei treceri pentru pietoni sunt situate la distanțe foarte mici una de cealaltă și că exista o bună vizibilitate întrucât drumul este drept.

Mai mult decât atât, inculpatul a neglijat că pe drumul public circulau mai multe grupuri de persoane, în total fiind circa 30-40 persoane, atât pe partea cât și pe partea dreaptă a carosabilului, astfel că în aceste condiții ar fi trebuit să circule cu precauție pentru prevenirea accidentului de circulație.

În legătură cu aceste aspecte, din probe rezultă că părțile vătămate au fost izbite în afara carosabilului după ce au traversat trecerea de pietoni amplasată în fața școlii, fiind proiectate în imediata apropriere a șanțului din intersecția care merge spre satul, în direcția unde se află și cantina în localul căreia se desfășura petrecerea ocazionată de căsătoria civilă ce a avut loc în sediul Primăriei comunei, județul

Această stare de fapt a reieșit și din planșa fotografică (foto 05) existentă la fila 14 din dosarul nr. 1409/P/2007 unde se observă petele de sânge care sunt chiar în intersecția ce merge spre satul.

Prin urmare, instanța a concluzionat că vinovat de comiterea accidentului de circulație este inculpatul și nu părțile vătămate, așa cum eronat s-a menționat în raportul de expertiză tehnic auto.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului, întrunesc elementele constitutive a două infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute și pedepsite de art. 184 alineat 1 și 3 Cod penal și art. 184 alineat 2 și 4 Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările concrete în care a avut loc accidentul de circulație, numărul zilelor de îngrijiri medicale din certificatele medico-legale depuse la dosar, conduita sinceră manifestată în tot cursul procesului penal, că este tânăr și că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Față de aceste criterii instanța a apreciat că rolul educativ și preventiv al pedepselor ce urmează a fi aplicate poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la pedepse constând în închisoare cu orientare spre minimul special prevăzut de lege.

În acest sens, instanța a condamnat pe inculpatul în baza art. 184 alineat 1 și 3 Cod penal la o lună închisoare și în baza art. 184 alineat 2 și 4 Cod penal la 8 luni închisoare.

Având în vedere că cele două infracțiuni sunt concurente, instanța a contopit pedepsele aplicate în baza art.33-34 Cod penal, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.

În baza art.81 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate și a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 82 și următoarele Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Pe latură civilă, a fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul SC SA Tg-J la 2.000 lei daune materiale către partea vătămată, reținându-se din probe că pe timpul spitalizării a avut nevoie de însoțitor și a efectuat mai multe cheltuieli în legătură cu spitalizarea.

În ce privește cealaltă parte vătămată, instanța a reținut că aceasta a beneficiat de ajutor de boală în cuantum mărit față de salariul net pe care l-ar fi realizat la locul de muncă, astfel că a respins capătul de cerere cu privire la acordarea de daune materiale.

Totodată, instanța a admis în parte cererile părților vătămate privind acordarea de daune morale, reținându-se că prin conduita sa inculpatul a adus atingere relațiilor sociale care ocrotesc integritatea fizică și morală a persoanei.

În acest scop a fost obligat inculpatul la 7.500 lei daune morale către partea vătămată și la 17.000 lei daune morale către partea vătămată, în solidar cu asigurătorul SC SA Tg-J, județul G, reținându-se pentru ultima intervențiile chirurgicale la care a fost supusă, precum și concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 1197 din 26.06.2008 emis de SML G din care reiese că aceasta prezintă infirmitate fizică temporară ușoară neîncadrabilă în grad de invaliditate care se poate corecta prin tratamentul recuperator recomandat de către medicul ortoped, urmând să fie reexaminată în comisie medico-legală peste 6 luni de la data actualei expertize ( 124).

De asemenea, a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul SC SA Tg-J la 141,98 lei către Spitalul Clinic de Urgență, la 1215,376 lei către Spitalul Județean Tg-J (205,80+312,81+696,766) și la 3.306,27 lei către Spitalul Clinic de Ortopedie B plus dobânzile legale aferente, reprezentând despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și asigurătorul Societatea de asigurare și Reasigurare SA B - Sucursala G care au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În ambele apeluri s-a susținut că greșit instanța de fond nu a reținut și culpa concurentă a părților vătămate în producerea accidentului, acestea traversând strada fără să se asigure și prin loc nepermis.

În apelul inculpatului, s-a solicitat și redozarea pedepselor cu motivarea că acesta nu a mai comis fapte penale și a recunoscut comiterea faptelor.

Prin decizia penală nr.43 din 4 martie 2009, Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, a admis apelurile declarate, a desființat sentința penală cu privire la latura civilă a cauzei și reținând culpa comună în producerea accidentului pentru inculpat și părțile vătămate și, a redus cuantumul sumelor la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu asigurătorul, către partea vătămată de la 2000 lei daune materiale și 17000 lei daune morale la 1000 lei daune materiale și 8500 lei daune morale și către partea vătămată de la 7500 lei daune morale la 4000 lei daune morale

A redus în aceleași condiții cuantumul cheltuielilor de spitalizare de la 141,98 lei la 70,99 lei către Spitalul Clinic B, de la 1215,376 lei la 607,688 lei către Spitalul județean Târgu J și de la 3306,27 lei la 1653,14 lei către Spitalul Clinic de Ortopedie

A înlăturat obligarea asigurătorului solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale.

Analizând motivul invocat de inculpat privind redozarea pedepsei s-a apreciat că acesta nu este întemeiat. Astfel, prima instanță a avut în vedere la stabilirea pedepselor aplicate inculpatului conduita sa sinceră, faptul că s-a preocupat de tratarea părților vătămate la unități spitalicești, personal și prin fratele său și că nu a mai fost condamnat și i-a aplicat pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege, iar în cazul prev. de art.184 al.1 și 3 cod penal chiar sub acest minim, dar cum părțile vătămate și parchetul nu au declarat apel această pedeapsă nu mai poate fi schimbată în defavoarea sa.

Motivul privind și reținerea culpei comune a părților vătămate în producerea accidentului este întemeiat.

Astfel, în raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul urmăririi penale de către inginer, atunci când se stabilește vinovăția în producerea accidentului se face mențiunea documentată cu analiza probelor dosarului potrivit căreia victimele accidentului s-au angajat la traversarea străzii prin alte locuri decât cele permise, respectiv prin intersecție și fără să se asigure, culpă care adăugată la faptul că inculpatul s-a deplasat cu o viteză de circa 57km/h, cu circa 7 km/ peste viteza legal admisă în localitate a concurat la producerea accidentului rutier,

La rândul său, expertul tehnic ing. G care a făcut o analiză în detaliu și bine documentată a dinamicii producerii accidentului, a vitezei de rulare a autoturismului condus de inculpat, a regulilor de circulație care au fost încălcate pe lângă culpa inculpatului, recunoscută de acesta, reține și culpa părților vătămate care s-au angajat în traversarea străzii fără să se asigure și printr-o zonă nepermisă.

Instanța de fond a omis să analizeze și aceste concluzii ale rapoartelor de expertiză acordând credibilitate doar depozițiilor martorilor audiați și care au scos în evidență doar culpa inculpatului fără să observe că unele din aceste depoziții sunt subiective și că la rândul lor și unii dintre acești martori au încălcat aceleași reguli de circulație în traversarea străzii.

În aceste condiții, s-au admis apelurile declarate de inculpat și asigurător, s-a desființat sentința penală numai cu privire la latura civilă și a reținut culpa comună a inculpatului și părților vătămate în producerea accidentului. Inculpatul nu a criticat modul de calcul al cuantumului sumelor reținute de instanța de fond ci doar nereținerea și a culpei părților vătămate.

Pe cale de consecință, s-a redus cuantumul sumelor la care a fost obligat inculpatul solidar cu asigurătorul către partea vătămată de la 2000 lei daune materiale și 17000 lei daune morale la 1000 lei daune materiale și 8500 lei daune morale.

Cât privește pe partea vătămată suma la care va fi obligat inculpatul solidar cu asigurătorul va fi de 4000 lei daune morale, sumă pe care inculpatul s-a declarat de acord să o plătească deși aceasta este mai mare decât din suma acordată de instanța de fond.

Pe baza aceluiași raționament va fi diminuat și cuantumul la cuantumul cheltuielilor de spitalizare pe care inculpatul le va achita solidar cu asigurătorul către unitățile spitalicești.

S-a înlăturat obligarea solidară a asigurătorului și inculpatului cu privire la plata cheltuielilor judiciare acestea fiind datorate numai de inculpat.

Împotriva deciziei Tribunalului Gorj, au formulat în termen legal recursuri părțile civile și, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, fiind incidente motivele de recurs prev. de art. 3859pct. 9 și 10 Cod procedură penală. În acest sens, recurentele au arătat că, în mod greșit s-a reținut culpa comună a inculpatului și părților vătămate în producerea accidentului, deoarece din ansamblul probelor administrate în cauză, rezultă, fără dubiu, că inculpatul este singurul vinovat de producerea acestui accident, relevante fiind în acest sens declarațiile martorilor audiați nemijlocit de instanță, modul cum inculpatul a condus autoturismul, planșele fotografice de la dosar, cât și raportul de constatare medico-legală și expertiza medico-legală întocmită în cauză.

Analizând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a le admite în baza art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală.

Din considerentele deciziei pronunțate în apel d e către Tribunalul Gorj, Secția penală (fila 8), rezultă că această instanță, la reținerea și a culpelor concurente ale părților vătămate, a avut în vedere existența la dosar, în cursul urmăririi penale a două rapoarte de expertiză tehnică întocmite de către inginer, respectiv inginer G, concluziile acestor rapoarte fiind în sensul că, culpele părților vătămate rezultă din faptul că acestea s-au angajat în traversarea străzii, prin alte locuri decât cele permise de lege, favorizând astfel, alături de comportamentul imprudent al inculpatului, producerea accidentului soldat cu vătămarea părților civile.

Potrivit dispozițiile art. 116 din cod pr.penală, când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, poate dispune efectuarea unei expertize. În cauză, în faza de urmărire penală s-a apreciat ca fiind utilă efectuarea unui raport de expertiză tehnică în specialitate auto, sens în care au fost efectuate două expertize în această specialitate, una de inginer și cealaltă de inginer G, ambele concluzionând, printre altele, că vinovați de producerea accidentului este atât inculpatul - conducător autor, cât și părțile vătămate, culpa acestora rezultând din faptul că s-au angajat în traversarea străzi, printr-un loc nelegal, favorizând astfel incidentul.

Curtea apreciază că, aceste două rapoarte de expertiză tehnică, deși mijloace legale de probă, administrate în cauză, nu trebuie interpretate și analizate în mod singular și exclusivist ci, în concordanță cu dispozițiile art. 63 Cod procedură penală, potrivit căruia, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită și instanța de judecată realizează o apreciere a fiecăreia numai în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În cauză, se constată că din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declarații de martori, planșe fotografice, constatarea tehnică, certificate medico-legale, rapoarte de expertiză tehnică, declarații inculpat și părți vătămate, rezultă că vinovat exclusiv de producerea accidentului soldat cu vătămarea celor două părți civile, este inculpatul, deoarece acesta a condus într-un mod total imprudent autoturismul, lovind și, respectiv acroșând pe cele două părți vătămate, acestea aflându-se în afara părții carosabile.

Starea de fapt menționată anterior, rezultă din interpretarea coroborată a ansamblului mijloacelor de probă enumerate anterior, Curtea constatând că, deși cele două părți s-au angajat în traversarea străzii în apropierea unei treceri de pietoni, totuși, lovirea și acroșarea acestora s-a realizat nu în timpul finalizării acestei traversări ci, ulterior, după ce cele două persoane ajunseseră la marginea părții carosabile și începuseră să se deplaseze în sensul de mers al autoturismului.

Cele două rapoarte de expertiză invocate de către instanța de apel, stabilesc existența unor culpe comune pornind de la o situație de fapt greșită, și fără acoperire în restul probatoriilor administrate în cauză, respectiv aceea că impactul între autoturism și cele două părți vătămate a avut loc în timp ce acestea erau la finalul traversării străzii, în interiorul părții carosabile, putându-se astfel reține și încălcarea de către acestea a dispozițiilor legale referitoare la traversarea străzii numai prin locurile indicate expres. Or, după cum s-a arătat anterior, această situație de fapt premisă avută în vedere de experți, nu are acoperire în celelalte probe existente la dosar, declarațiile martorilor, locul unde mașina a suferit avarii, locul și natura leziunilor provocate părților vătămate, conducând către concluzia certă că acestea finalizaseră traversarea, se aflau în afara șoselei și începuseră să se deplaseze în același sens de deplasare al autoturismului.

Pornind de la starea de fapt reținută anterior de către C, se apreciază că vinovat exclusiv de producerea accidentului, este conducătorul auto deoarece acesta nu a respectat dispozițiile legale în materie, conducând autoturismul într-un mod total imprudent, concretizat într-o viteză neadecvată zonei și peste limita legală admisă în interiorul localității (peste 60 km/), nereducerea acestei viteze în apropierea indicatoarelor de "trecere de pietoni" (trei în zona respectivă), lipsa de avertizare sonoră și realizarea unei operațiuni tardive de frânare, elemente care rezultă din chiar concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză.

Concluzionând, Curtea apreciază că soluția Judecătoriei Tg.Cărbunești, de reținere a culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului este legală și temeinică, astfel încât urmează ca în baza art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală, rap. la art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, să admită recursurile declarate de părțile civile, cu consecința casării deciziei Tribunalului Gorj și menținerii sentinței pronunțate de Judecătoria Tg. Cărbunești.

În baza art. 193 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la 1040 lei, cheltuieli judiciare către părțile civile, reprezentând onorariu avocat în apel și în recurs și cheltuieli de transport, conform chitanțelor existente la dosarul cauzei.

În baza art. 192 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de părțile civile și, împotriva deciziei penale nr.43 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

Casează decizia și menține sentința pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești.

Obligă inculpatul la 1.040 lei cheltuieli judiciare către părțile civile reprezentând onorariu avocat în apel și în recurs și cheltuieli transport și la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 18 mai 2009.

Pt.jud.- -

În

Președinte secție

- - - - -

Grefier,

Red.jud.

Gh.

PS/IS/IB/14.07.2009

18 mai 2009.

- Administrația Finanțelor Publice, județul G, a încasa de la inc. suma de 320 lei, cheltuieli judiciare statului.

- Spitalul Județean Târgu Jaî ncasa de la inc., în solidar cu asigurătorul SC SA Târgu J, suma de 1215,376 lei, cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente.

- Spitalul Clinic Baî ncasa de la inc., în solidar cu asigurătorul SC SA Târgu J, suma de 141,98 lei, cheltuieli de spitalizare.

- Spitalul Clinic de Ortopedie B, a încasa de la inc., în solidar cu asigurătorul SC SA Târgu J, suma de 3.306,27 lei, cheltuieli de spitalizare.

Președinte:Mihai Marin
Judecători:Mihai Marin, Robert Emanoil Condurat, Mirela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 524/2009. Curtea de Apel Craiova