Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 579/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.184 p-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIIA PENALĂ Nr. 579
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin
- - - - JUDECĂTOR 3: Robert
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.65 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat asistat de avocat - apărător din oficiu, lipsind asiguratorul B și partea civilă reprezentat de avocat - apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, reprezentantul parchetului pune în discuție intervenirea prescripției speciale pentru infracțiunea prev. de art. 184 Cod penal, dedusă judecății în prezenta cauză, apoi,constatând recursul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe latură penală, încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g Cod procedură penală rap. la art. 122 lit. d Cod penal, iar pe latură civilă, în temeiul art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, rejudecarea cauzei de instanța de recurs, în sensul respingerii acțiunii civile formulată de unitatea medicală privitor la cheltuielile de spitalizare, precum și diminuarea daunelor morale acordate părții vătămate. În susținerea criticilor pe latură civilă, s-a arătat că unitatea medicală a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de spitalizare tardiv, după citirea actului de sesizare, iar pentru prejudiciul moral reținut în favoarea părții vătămate, s-a solicitat reaprecierea cuantumului în raport de conduita inculpatului, care și-a îndeplinit obligațiile de despăgubire a soției părții civile.
Avocat pentru intimatul parte civilă, a solicitat respingerea recursului inculpatului ca nefondat, arătând că în cauză nu operează prescripția întrucât cursul prescripției a fost întrerupt prin comunicarea actelor procesuale către inculpat, ultima comunicare datând din 27 martie 2007, iar pe latură civilă, s-a arătat că prejudiciile invocate de partea civilă au fost dovedite în cauză, prejudiciul moral fiind determinat de numărul mare de zile îngrijiri medicale și afectarea gravă a sănătății; pentru criticile vizând cererea pentru cheltuieli de spitalizare, a lăsat la aprecierea instanței.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului numai sub aspectul criticilor pe latură penală, în sensul casării în parte a hotărârilor recurate și, în rejudecare, încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal, în temeiul art. 10 lit. g Cod procedură penală, ca urmare a împlinirii cursului prescripției speciale. Pentru criticile vizând soluționarea laturii civile a cauzei, a formulat concluzii de respingere, ca nefondate, arătând că unitatea medicală a solicitat cheltuielile de spitalizare conform art. 15 Cod procedură penală, iar daunele morale acordate constituie o reparație corespunzătoare a prejudiciului produs părții vătămate din cauză.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, însușindu-și concluziile formulate de apărătorul său, în sensul încetări procesului penal și exonerării de plata cheltuielilor de spitalizare, respectiv diminuarea daunelor morale la plata cărora a fost obligat
CURT E A
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 462 din 19 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în baza art. 184 alin. 2 și 4 CP. condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 16.08.1967 în B, domiciliat în B, str. -. N, nr. 13, -.II b 9..A,.4,. 20, sector 6, cetățean român, studii liceul și Școala de Cîmpina, angajat ca polițist la Direcția Poliției Comunitare-Sector 1 B, căsătorit, 1 copil minor, fără antecedente penale, CNP -, la 6 luni închisoare.
În baza art. 81 CP. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
S-au aplicat dispoz. art. 71-64 lit. a teza a-II-a, lit. b CP.
S-au aplicat dispoz. art. 82 CP.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 CP și 84 CP.
În baza art. 71 alin.5 CP. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului, s- dispus suspendarea și a executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit. b CP.
În baza art. 14 CPP, 346 CPP, art. 998 și urm. Cod. Civil, art. 41,44 din 136/1995,art. 188 din 3/1978, OUG 72/2006, a fost obligat inculpatul alături de Asiguratorul B, cu sediul în B, B-dul - - I, nr. 31-31, sector 2, la 1305,33 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată, către Spitalul Județean de Urgență C, sumă ce se va reactualiza la data plății efective a debitului.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată, iar în baza art. 14 CPP, 346 CPP, art. 998 și urm. civ. art. 41,44 din Legea 136/1995, a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul B la 1800 lei despăgubiri materiale și la 1000 lei daune morale către partea civilă.
În baza art. 193 alin.1, 2 CPP, a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată.
În baza art. 191 CPP, a fost obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în seara zilei de 21.09.2003, în jurul orelor 21oo, partea vătămată circula cu autoturismul marca 1310 cu nr. - pe 6, pe direcția C-C, fiind însoțit și de soția sa - partea vătămată .
Din sens contrar, rula autoturismul marca 1310 cu număr de înmatriculare B-95- condus de inculpatul, dar la un moment dat acesta a pierdut controlul asupra volanului și pătrunzând pe contrasens, a intrat în impact frontal cu autoturismul condus regulamentar de partea vătămată, coliziune ce a declanșat rotirea în viteză a autoturismului cu nr. B-95- sub unghi de 180 și ulterior un alt impact cu autovehiculul aparținând părții vătămate și apoi proiectarea acestuia în șanțul din partea dreaptă, având în vedere direcția C -C; autoturismul părții vătămate răsturnându-se în șanț s-a lovit în final de un ornamental.
În urma accidentului produs, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat în total un număr de 80-85 zile îngrijiri medicale-certificat medico-legal nr. 3067/2/ 11.10.2001, iar partea vătămată, pentru vătămările suferite a avut nevoie de un număr de 10-12 zile îngrijiri medicale-certificat medico-legal nr. 2947/2/ 03.10.2001.
Fiind audiat cu privire la împrejurările producerii accidentului, inculpatul a susținut că pătrunderea sa pe contrasens și impactul cu autoturismul condus de partea vătămată, s-a datorat apariției bruște pe carosabil, din partea (direcția C-C), a unui vehicul cu tracțiune animală condus de învinuitul și încercând să evite coliziunea cu acesta, a frânat brusc, iar ulterior a virat spre stânga - direcția sa de mers, intrând pe contrasens.
Susținerile inculpatului și starea de fapt relatată de acesta s-a constatat a fi în contradicție totală cu întregul probatoriu administrat în cauză, din cuprinsul căruia a rezultat indubitabil culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului descris anterior.
S-a reținut astfel, că potrivit susținerilor inculpatului, pătrunderea din lateral stânga a vehiculului cu tracțiune animală, a avut loc în fața sa, la aproximativ 5-6, condiție în care, astfel cum a rezultat și din raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză, inculpatul, dată fiind viteza mărită cu care circula, nu ar fi putut evita un impact dur cu căruța, impact urmare căruia, aceasta din urmă ar fi fost spulberată.
S-a avut în vedere totodată, faptul că singurul loc prin care învinuitul ar fi putut intra pe carosabil, tăind axul drumului din partea, încadrându-se pe de mers a inculpatului era situat la aproximativ 500 de la locul accidentului, ceea ce înseamnă în mod logic, faptul că la momentul impactului dintre cele două autoturisme, căruța se afla de mult pe carosabil, dar nu a fost observată în timp util, astfel încât inculpatul a pătruns pe contrasens.
Deși din actele existente la dosar a rezultat că vehiculul condus de inculpatul era nesemnalizat corespunzător, între această nerespectare a dispozițiilor legale și producerea accidentului și implicit consecințelor acestuia, nu există raport de cauzalitate. Așa cum soția inculpatului -, a observat pe carosabil existența căruței de la o distanță de aproximativ 200, tot astfel ar fi putut fi observată și de către inculpatul.
Însă, dată fiind viteza mărită cu care circula autoturismul condus de inculpat, constatare ce rezidă atât din poziția acului vitezometrului la momentul cercetării la fața locului, respectiv 115 km/, cât și avariile suferite de ambele autoturisme și rotirea sub unghi de 1800celui cu nr. de înmatriculare B-95-, inculpatul nu a mai putut controla autovehiculul, cauzând astfel accidentul rutier menționat.
De altfel, din expertiza tehnică efectuată reiese că, și în ipoteza în care căruța ar fi fost observată pe carosabil la o distanță de 35, evitarea impactului cu aceasta nu ar fi putut fi posibilă prin viraj ori frânare. Însă din actele existente la dosar rezultă fără dubiu că vehiculul condus de nu a fost implicat în accident.
Pe de altă parte, potrivit raportului de expertiză s-a reținut că și în ipoteza în care căruța nu ar fi fost observată pe carosabil decât foarte târziu - dată fiind semnalizarea sa corespunzătoare, evitarea sa de către inculpatul chiar și în această variantă și pătrunderea pe contrasens, în condițiile concrete ale producerii accidentului, mișcările celor două autoturisme după coliziune, tot ar fi condus la lovirea căruței. Ori, din actele existente la dosar rezultă că vehiculul cu tracțiune animală nu a suferit nici un fel de avarii, ceea ce înseamnă că se afla la o distanță considerabilă de locul producerii coliziunii, neavând nici o legătură directă ori indirectă cu evenimentul rutier descris.
Pe cale de consecință, date fiind cele expuse anterior, instanța a reținut că este evident faptul că inculpatul a pierdut pur și simplu controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens, pătrundere ce nu a avut nici cum legătură cu încercarea sa de evita impactul cu căruța nesemnalizată și pe care nici măcar nu a observat-o în trafic.
După administrarea materialului probator, instanța de fond, prin sentința penală nr. 3060/ 23.06.2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, în baza art. 10 lit. h Cpp cu aplic. art. 132 Cp. a dispus încetarea procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cp și disjungerea procesului penal privind pe inculpatul, trimis în judecată la plângerea părții vătămate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cp.
Prin sentința penală nr. 1397/ 23.03.2006 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 3958/P/2005, în baza art. 184 alin.2 și 4 Cp. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplică art. 81,82 Cp. și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni; s- atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cp.; s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă și a obligat inculpatul în solidar cu SC SA B la plata sumei de 2460 lei despăgubiri materiale și la 1000 lei daune morale către partea civilă; a obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul SC SA B la plata sumei de 1306 lei reactualizată la data plății efective către D, a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei sentințe penale, inculpatul a declarat apel.
Prin decizia penală nr. 499/ 13.11.2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, s- admis apel declarat de inculpatul și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
Pentru a pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că, inculpatul a fost citat la o altă adresă decât cea menționată de el în declarațiile date în faza de urmărire penală, respectiv la adresa situată în B, str. -. N, nr. 1, - 2 9.. A,. 22, sector 6, fapt ce a determinat încălcarea principiului contradictorialității, deoarece inculpatul nu a avut cunoștință de termenele acordate și nici nu a putut să-și pregătească apărarea.
Primind dosarul, Judecătoria Craioval -a înregistrat la data de 19.12.2006, sub număr vechi 5544/P/2006 (număr ECRIS -).
Din întregul material probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile părții vătămate date în faza de urmărire penală, în prima fază procesuală cât și în fața instanței de judecată, după casare, declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, în prima fază procesuală cât și în fața instanței de judecată, după casare, procese-verbale de cercetare la fața locului, schiță locului faptei, planșe foto, proces-verbal de constatare a avariilor suferite de un autovehicul urmare a accidentului, proces-verbal de identificare a conducătorului autovehiculului cu tracțiune animală, planșa foto a căruței, certificatele medico-legale nr. 3067/2/10.11.2001 și 2947/2/03.10.2001, proces-verbal de conducere în teren din 24.11.2002 și schița, raport de expertiză tehnică întocmit de expertul -, în faza de urmărire penală, în parte concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert în faza de cercetare judecătorească, buletin de analiză toxicologică nr. 540/27.09.2001 și 539/27.09.2001,precum și declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească, instanța a reținut că starea de fapt reținută, este corectă, în sensul în care inculpatul, în seara zilei de 21.09.2001( și nu cum din eroare s-a dactilografiat în actul de sesizare al instanței -21.09.2003 în condițiile în care întreaga cercetare din faza de urmărire penală și toate actele întocmite cu ocazia cercetării accidentului de circulație se referă la data de 21.09.2001), rulând dinspre B cu autoturismul 1310 cu nr. B-95- și intenționând să ajungă în comuna Podari, pierzând controlul asupra volanului, a pătruns pe contra sens și a intrat în impact frontal cu autoturismul condus regulamentar de partea vătămată, coleziune ce a declanșat rotirea în viteză a autoturismului condus de inculpat și ulterior un alt impact cu autoturismul marca nr. 1310 cu nr. - condus de partea vătămată, autoturismul părții vătămate s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului, urmare a accidentului, ocupanții ambelor autoturisme au suferit leziuni, iar partea vătămată necesitând un număr de 80-85 zile de îngrijiri medicale, încălcând prin activitatea sa dispozițiile art. 8 și 16 din 328/1966 și art. 46 lit. b din Regulamentul de Aplicare a acestuia, dispozițiile legale în vigoare la data producerii evenimentului rutier, fără însă ca accidentul de circulație să se fi produs datorită apariției intempestive a căruței condusă de, respectiv fără a se putea reține că inculpatul ar fi acționat intrând pe contra sens, datorită unei împrejurării care nu putea să fie prevăzută în condițiile în care întregul probator administrat în cauză arată că această căruță condusă de, a rulat pe carosabil, însă se afla la o distanță de aproximativ 200 de metri în fața autoturismul condus de inculpat în momentul în care acesta a pierdut controlul volanului și a intrat pe contra sens, rulând în momentul impactului cu o viteză de circa 115 km/.
Instanța a avut în vedere în sensul mai sus menționat, declarațiile tuturor martorilor audiați, a părții vătămate în cauză, însă-și soția inculpatului arătând inițial, la data de 23.01.2002, că la un moment dat a apărut în fața autoturismului o căruță plină cu coceni și nesemnalizată la o distanță de 250 metri și nu așa cum susține inculpatul, la 5- 6 metri, s-a avut în vedere faptul că această constatare cu privire la viteza de 115 km/ avută de mașina inculpatului în momentul impactului, a rezultat nu numai din blocarea acului vitezometrului la 115 km/ cât din avariile produse de ambele autoturisme.
Instanța nu a putut reține ca fiind concludentă concluzia raportului de expertiză întocmit de, în sensul în care inculpatul din caz de forță majoră, imprudent, s-a angajat în depășirea căruței conduse de în condițiile în care, din probele administrate la dosar, căruța condusă de se află de mult timp pe carosabil, având în vedere locul unde ar fi putut acesta să intre pe carosabil.S-a reținut de asemenea și faptul că, chiar dacă așa cum se reține din raportul de expertiză tehnică întocmit în faza de urmărire penală chiar dacă căruța ar fi fost observată pe carosabil foarte târziu deoarece nu era semnalizată, evitarea sa de către inculpat și pătrunderea pe contra sens în condițiile concrete ale producerii accidentului de circulație, tot ar fi condus la lovirea căruței, ori din ansamblul probator existent la dosarul cauzei nu rezultă cu vehiculul cu tracțiune animală, ar fi suferit vreo avarie, ceea ce demonstrează că vehiculul era la distanță de locul producerii accidentului și nu are nici o legătură directă sau indirectă cu producerea accidentului rutier în care au fost implicate autoturismele conduse de inculpat și de partea vătămată.
S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii vătămare corporală din culpă, faptă prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cp.
Cu privire la prescripția răspunderii penale invocate de către apărătorul inculpatului, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 123 Cp. cursul termenului prescripției prevăzut în art. 122 lit.d Cp, se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal, iar după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție, iar în cauza de față, în faza de urmărire penală, inculpatul a fost citat pe data de 04.09.2003 încheindu-se și un proces-verbal pe data de 26.09.2003 cu citarea telefonică a acestuia când s-a stabilit ca urmare a discuțiilor purtate cu acesta că la data de 29.09.2003 se va prezenta pentru prezentarea materialului de urmărire penală, fără însă ca inculpatul să se conformeze, iar ulterior inculpatul a fost citat în primul ciclu procesual până la termenul din 23.02.2006 la adresa corectă și citat ulterior pe tot parcursul procesului penal în dosar nr- iar la data de 20.03.2007 aducându-i-se la cunoștință și actul de sesizare al instanței.
S-a constatat astfel de către instanță, cursul prescripției întrerupt prin comunicarea către inculpat a actelor mai sus menționate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că atât în prima faza procesuală, cât și în fața instanței de judecată, după casare, partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal a solicitat obligarea inculpatului la 5000 lei despăgubiri materiale și la 1000 lei daune morale.
Temeiul răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii unei infracțiuni îl constituie, conform art. 14 alin.3 Cod pr.penală, dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală și anume art. 998-1003.civ și cele de drept procesual civil. Potrivit art. 998.civ, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărei greșeală sau ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 din același cod, omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul cauzat pentru fapta sa, dar și pentru acela cauzat prin neglijența sa sau prin imprudența sa. Aceste texte de lege care folosesc termenul generale de "prejudiciu", fără a distincte în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, trebuie interpretate în sensul că urmează să fie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale, cauzate prin fapte ilicite.
Cu privire la prejudiciul material solicitat de partea vătămată, instanța a reținut ca fiind dovedite pretențiile materiale în cuantum de 1800 lei, având în vedere declarația părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în fața instanței de judecată și 600 lei reprezentând plata benzinei și a zilei pierdute în cuantum de câte 100 lei/zi pentru persoana care de 6 ori la transportat pe partea vătămată la
În speță, instanța a constatat că în mod indubitabil părții vătămate i- fost cauzat un prejudiciu moral în condițiile în care, ca urmare a faptei săvârșite de inculpat, partea vătămată a necesitat un număr de 80-85 de zile de îngrijiri medicale și a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea civilă a părții vătămate pentru daune morale în cuantumul solicitat de acesta.
Având în vedere dispozițiile art. 14 Cp, 346 Cpp, art. 998 și urm. civ, art. 41,44 din Legea 136/1995, instanța a admis în parte acțiunea civilă pentru daune materiale a părții vătămate și în totalitate pentru daune morala și a obligat inculpatul alături de asiguratorul B la 1800 lei despăgubiri materiale și la 1000 lei daune morale către partea civilă.
Reținând că Spitalul Clinic Județean de Urgență C s-a constituit parte civilă în procesul penal încă din data de 11.04.2005, cu suma de 1305,33 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare necesitate de partea vătămată, înainte de citirea actului de sesizare al instanței, cum erau în vigoare atunci dispozițiile legale pentru Spitalul de Urgență C, s-a constituit parte civilă S D, iar ulterior în același sens a solicitat și Spitalul Clinic de Urgență C, instanța reținând că această unitate s-a constituit în termen legal parte civilă în procesul penal, văzând și dispozițiile art. 14 Cod pr.penală, 346.p Cod Penal, art. 99 și urm. civ, art.41,44 din Legea. 136/1995, art. 188 din Legea 3/1978, OUG. 72/2006, a obligat pe inculpat alături de asigurator SC SA B, la 1305,33 lei despăgubiri către partea civilă, reprezentând cheltuielile de spitalizare necesitate de partea vătămată.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpat, pe de o parte, iar pe de altă parte, poziția parțial sinceră pe tot parcursul procesului penal, precum si celelalte date care caracterizează persoana acestuia care nu era cunoscut cu antecedente penale la data săvârșirii faptei, faptul că este căsătorit, are un copil minor în întreținere și un loc de muncă stabil, apreciind că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, va fi de natura sa contribuie la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii de către acesta de noi asemenea fapte de natura antisociale.
Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- și Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
A aplicat art. 82 CP. și a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 CP și 84 CP.
Având în vedere că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, în baza art. 71 alin. 5 Cod Penal, și a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 193 alin.1,2 CPP, a obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată .
În baza art. 191 CPP. a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul.
În motivarea apelului declarat, inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că accidentul de circulație nu putea fi evitat, fiind incidente în cauză dispozițiile art.10 lit.e Cod pr.penală, respectiv existența cazului fortuit, cauza accidentului fiind pătrunderea, pe timp de noapte, pe drumul european, a unui vehicul cu tracțiune animală, vehicul care nu era semnalizat corespunzător. De asemenea, a mai fost criticată sentința și sub aspectul pedepsei aplicate, solicitând în principal achitarea, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse cu amenda penală, în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74, 76.Cod Penal În ce privește latura civilă, a solicitat reducerea despăgubirilor materiale la limita dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă, vinovăția inculpatului în producerea accidentului de circulație fiind dovedită cu probele administrate pe tot parcursul procesului penal, încadrarea juridică a faptei fiind de asemenea corectă.
Critica formulată de inculpat referitoare la existența cazului fortuit nu este fondată.
Cum, în mod just a reținut instanța de fond, apărarea inculpatului, în sensul că accidentul de circulație a fost cauzat de vehiculul cu tracțiune animală care i-a apărut brusc în față ( la o distanță de 5-6 ), venind de pe un drum lateral - nu are suport probatoriu, dat fiind faptul că din procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă că singura porțiune de drum pe care martorul ( conducătorul căruței) ar fi avut posibilitatea să intre pe carosabil, este situat la o distanță de 500 de locul accidentului, nefiind astfel credibilă afirmația inculpatului în sens că a observat căruța venind de pe un drum lateral din partea cu numai 5-6 înainte. În plus, din raportul de expertiză întocmit la urmărirea penală ( filele 43-47), a rezultat că dacă această susținere a inculpatului ar fi reală, în mod cert căruța ar fi fost accidentată, nefiind posibilă evitarea acesteia prin manevre de viraj sau frânare, ori, din procesul-verbal însoțit de planșe foto ( filele 16-18) rezultă că vehiculul cu tracțiune animală, care a fost condus de martorul nu a fost implicat în accident și nu prezintă avarii.
Pentru considerentele expuse anterior, în mod just instanța de fond a înlăturat expertiza întocmită după trimiterea cauzei spre rejudecare ( filele 120-128 dosarul instanței de fond) care a concluzionat că inculpatul, din caz de forță majoră, imprudent s-ar fi angajat în depășirea căruței conduse de martorul, această probă fiind în contradicție cu toate celelalte probe administrate pe tot parcursul procesului penal.
Critica formulată de inculpat referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei s-a constatat de asemenea nefondată, pedeapsa aplicată de instanța de fond de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art.81 p fiind de asemenea just individualizată, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol concret al faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, urmările produse, faptul că are un copil minor, tribunalul a apreciat că pedeapsa aplicată de instanța de fond la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită este de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al pedepsei.
De asemenea, raportat la natura, gravitatea faptei comise, circumstanțele personale ale inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa accesorie aplicată a fost just individualizată, fiind proporțională și justificată interzicerea drepturilor prev. de ar.64 lit.a teza a II-a și b pe durata prev. de art.71 p, în condițiile art.71 alin.5
Cod PenalCriticile formulate referitoare la modul de soluționare a laturii civile sunt de asemenea nefondate.
Cum, în mod just a reținut instanța de fond, din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor audiați pentru dovedirea laturii civile a rezultat că prejudiciul material suferit de partea civilă, urmare a faptei săvârșite de inculpat, este de 1800 lei reprezentând contravaloarea sumelor achitate de partea vătămată unei persoane pentru ajutorul dat în gospodărie pe perioada cât s-a aflat în incapacitate de a-și desfășura în mod normal activitățile, precum și contravaloarea transportului și a zilelor de muncă pentru o persoană care a transportat-o pe partea civilă la controalele medicale.
De asemenea, a fost just apreciat prejudiciul moral în cuantum de 1000 lei suferit de partea civilă, dat fiind numărul mare de zile necesare pentru îngrijirilor medicale ( 80-85 zile), gravitatea leziunilor și faptul că partea civilă a fost nevoită să suporte mediul spitalicesc pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile art.14 Cod pr.penală, 998, 999.civ. și art.41, 44 din Legea nr.136/1995, în mod corect a fost obligat inculpatul alături de asigurător la plata sumei de 1800 lei despăgubiri materiale, 1000 lei daune morale.
Critica formulată de inculpat, în sensul că Spitalul Județean de Urgență nr.1 C s-a constituit parte civilă după citirea actului de sesizare a instanței, fiind încălcate astfel dispozițiile art.15 Cod pr.penală, nu este fondată, având în vedere că Spitalul Clinic Județean de Urgență nr.1 C s-a constituit parte civilă încă din primul ciclu procesual ( 119 din dosarul nr.21746/2003).
Având în vedere dispozițiile art.14 Cod pr.penală, art.998, 999.civ. și art.41, 44 din Legea nr.136/1995, a fost obligat inculpatul alături de asigurător la plata cheltuielilor de spitalizare reactualizate, către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență nr.1
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs - în termen legal - inculpatul, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, pe latură penală, a intervenit prescripția răspunderii penale și solicitând încetarea procesului penal, iar pe latură civilă, s-a invocat excepția tardivității promovării acțiunii de către Spitalul Clinic de Urgență C precum și acordarea despăgubirilor către partea vătămată, într-un cuantum care excede prejudiciul suferit.
Analizând recursul promovat în cauză, Curtea reține:
Inculpatul recurent a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 6508/P/2002 pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal, săvârșită la data de 21 septembrie 2001, situație în care, în speță, sunt incidente prev. art. 124 Cod penal privind prescripția specială, întrucât este de 7 ani și 6 luni, termenul de prescripție a răspunderii penale fiind acela de 5 ani, conform art. 122 lit. d Cod penal.
Totodată, se reține că legiuitorul a dispus că împlinirea termenului prescripției speciale, prev. de art. 124 Cod penal, determină înlăturarea răspunderii penale oricâte întreruperi ar interveni, fiind astfel fără relevanță data ultimului act de întrerupere a cursului prescripției.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului este fondat în privința criticilor vizând soluționarea laturii penale a cauzei, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 3859pct. 15 Cod procedură penală și art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală, să fie admis recursul, să se caseze în parte hotărârile recurate pe latură penală, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală să se dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal față de inculpat.
În ceea ce privește criticile asupra soluționării acțiunilor civile formulate de părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență C (fost Spital nr. 1 C), se constată că procesul penal s-a derulat în două cicluri procesuale, iar cererea de constituire parte civilă a fost formulată la data de 26 februarie 2004, fiind înregistrată la dosar la data de 27 mai 2004, pentru suma de 13.053.322 ROL (fila 132, dosar 21746/2002), inculpatul prezentându-se la termenul din 9 decembrie 2004, asistat de avocat, care a învederat lipsa de procedură cu partea civilă spitalul, solicitând amânarea cauzei.
Pentru termenele ulterioare inculpatul a formulat cereri de amânare a cauzei, în privința audierii sale declarând că nu înțelege să dea declarații (la termenul din 14 aprilie 2005), iar la termenul din 23 iunie 2005 învederat că s-a împăcat cu partea vătămată, pentru infracțiunea prev. de art. 184 alibn.1 și 3 Cod penal, ceea ce presupune cunoașterea infracțiunilor deduse judecății.
Totodată, excepția de tardivitate a promovării acțiunii civile a fost formulată cu ocazia rejudecării cauzei în prima instanță iar în al doilea ciclu procesual - când s-a dat citire actului de sesizare la termenul din 20 martie 2007, cadrul procesual fiind stabilit în primul ciclu procesual și fiind câștigat cauzei.
În consecință, reținându-se că acțiunea inculpatului pentru cheltuielile de spitalizare a fost înregistrată în speță anterior ascultării inculpatului, după citirea actului de sesizare (la 27 mai 2004 și, respectiv, 20 martie 2007), excepția de tardivitate susținută de inculpatul recurent va fi respinsă.
Pentru acțiunea civilă vizând acordarea daunelor morale, formulate de partea vătămată constituită parte civilă, criticile recurentului sunt apreciate ca nefondate pentru următoarele considerente:partea civilă a suferit, în condițiile accidentului rutier produs din culpa inculpatului, leziuni care au necesitat 85 zile îngrijiri medicale, perioadă în care partea civilă a fost privată de bucuriile unei vieți normale, dimpotrivă fiind silită să suporte internări și intervenții chirurgicale, precum și o perioadă îndelungată de recuperare. În aceste condiții, prejudiciul moral invocat de această parte este dovedit în cauză, iar suma de 1000 lei (10 milioane ROL) acordată de instanță, cu titlu de daune morale este una modică, raportat la prejudiciul de agrement și efortul depus de partea civilă în scopul refacerii sale.
Față de considerentele anterioare, recursul inculpatului este fondat numai privitor la latura penală a cauzei, urmând să fie admis numai în aceste limite; pentru celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate ce nu contravin prezentei decizii, se vor aplica dispozițiile art. 38517alin.2 Cod penal și vor fi menținute.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 și art. 193 alin. 6 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.65 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Casează sentința și decizia pe latură penală.
În baza art.11 pct.2 lit. b Cod procedură penală, rap. la art.10 lit. g Cod procedură penală;
Încetează procesul penal privind pe inculpatul în ce privește infracțiunea prevăzută de art.184 al.2 și 4 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat, formulată de partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 iunie 2009.
- - - - - - -
Grefier
Red.jud/-
A/
S/IB/ - 03 iulie 2009
01 iunie 2009
- a sectorului 6 B va încasa de la rec.inc. suma de 450 lei cheltuieli judiciare statului.
- Spitalul Clinic de Urgență C va încasa de la rec.inc., alături de Asiguratorul suma de 1305,33 lei despăgubiri, reprezentând cheltuieli de spitalizare reactualizată la data plății efective a debitului.
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, Robert
