Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 761/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.761
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de partea civilă domiciliată în S,-, bloc 9,.25, județul P, împotriva deciziei penale nr.146 din data de 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de aceasta împotriva sentinței penale nr.12 din 26 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sinaia.
Prin această sentință, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 31 ianuarie 1985 în B, CNP -, domiciliat în B,-,.1,.2,.16, sector 6, la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal.
În baza disp. art.81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 7 luni, stabilit conform art.82 penal, atrăgându-se atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor prev. de art.83 cod penal.
Sub aspectul laturii civile, potrivit disp. art.998 civil. și art.55 din Legea 136/1995, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de partea civilă, fiind obligat inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă SC. asigurare Reasigurare SA B, cu sediul în B,-, sector 1, la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale și 1.000 lei onorariu avocat.
Prin aceeași sentință, s-a luat act că spitalul Județean Clinic de Urgență P, nu s-a constituit parte civilă în cauză iar în baza disp. art.191 cod proc. penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat personal și asistat de avocat ales din Baroul București, lipsă fiind recurentul parte civilă reprezentat de apărător ales Pietro din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 43/06.10.2009, fila 13 dosar, intimatul asigurator Asigurare Reasigurare SA B și intimata parte civilă Spitalul Județean de Urgență
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea în original a încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2009 dată de Judecătoria Sinaia în dosarul nr-, prin care s-a dispus amânarea pronunțării soluției pentru ziua de 26 ianuarie 2009, referatul întocmit de grefierul de ședință de la această dată, copia listei și a caietului de ședință din 21 ianuarie 2009, după care:
Avocat, apărător ales al părții civile, depune la dosar adeverința medicală emisă la 29 septembrie 2009, privind starea actuală de sănătate a acesteia, precizând că nu are alte cereri de formulat.
Avocat, apărător ales al inculpatului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu au cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocat, apărător ales al recurentului parte civilă, solicită a se lua act de faptul că prezenta cale de atac nu vizează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului ci latura civilă a cauzei, respectiv despăgubirile civile acordate de instanțe, care de altfel, în ipoteza admiterii, vor fi plătite de societatea de asigurare de răspundere civilă și nu de intimatul-inculpat.
Astfel, se susține că instanțele anterioare au apreciat greșit existența culpei concurente a inculpatului și părții civile în producerea accidentului, stabilind că sunt în cote egale.
Se motivează această concluzie pe baza declarațielor martorilor audiați și a celor date de inculpat, reținându-se că partea civilă a traversat strada fără să se asigure și prin loc nepermis, în condițiile în care în procesul verbal încheiat de organele de poliție se menționează că la sosire autoturismul nu se mai afla la locul accidentului ci fusese mutat, tocmai pentru a nu se putea oberva locul real unde s-a aflat victima la momentul impactului.
În ceea ce privește martorii din cauză, se rețin depozițiile celor două vânzătoare de la magazinul aflat la intersecția unde s-a produs accidentul, deși distanța dintre acesta și locul incidentului este de 30-40 m iar accidentul s-a produs noaptea, pe timp de ploaie și iluminat stradal inadecvat. Și în aceste condiții, în plus, una dintre martore precizează că s-a uitat pe fereastră după ce a auzit zgomotul din stradă, pentru ca apoi să descrie evenimentul ca și cum l-ar fi observat încă de la început, toate aspectele relatate fiind cunoscute din comentariile ulterioare ale celorlalte persoane.
, cea de a doua martoră declară că se uita pe fereastră la momentul accidentului, a văzut cum autoturismul inculpatului a traversat intersecția și s-a oprit după trecerea de pietoni; apoi a dat cu spatele și a lovit partea civilă dincolo de trecerea de pietoni, contrar declarației inculpatului.
O probă în plus că instanțele anterioare a apreciat în mod greșit culpa părții civile, în cuantum egal cu a inculpatului, este declarația martorului, care locuiește vis-a-vis de locul incidentului și care a văzut desfășurarea acestuia. Precizează martorul că a observat un grup de trei persoane ce traversa strada, pe la trecerea de pietoni, din acest grup făcea parte și recurentul, care datorită vârstei se deplasa mai încet, acesta a fost acroșat de autoturismul inculpatului, care se deplasa cu spatele.
Se susține de avocatul părții civile că aceasta situație de fapt este ceea reală, fiind confirmată și de declarațiile inculpatului precum și de cele ale însoțitoarei acestuia.
Se mai critică hotărârile anterioare și motivat de faptul că instanțele nu au reținut vinovăția inculpatului raportat la prevederile codului rutier, în sensul că deși legislația interzice deplasarea autoturismului implicat într-un accident cu victime de la locul faptei, acesta a luat mașina de pe carosabil, a mutat-o într-un alt loc și abia apoi a anunțat organele de poliție.
Prin urmare, este greșită motivarea instanțelor că găsirea cioburilor de la stopul autoturismului condus de inculpat la o distanță de 7 m de locul accidentului face dovada că evenimentului rutier s-a produs la 7 m de trecerea de pietoni, cu atât mai mult cu cât acestea puteau fi deplasate și de ceilalți participanți la trafic.
Astfel, se susține că reținerea culpei părții civile în producerea accidentului nu este conformă cu realitatea, un alt argument fiind și acela că inculpatul nu a respectat obligațiile ce-i reveneau la deplasarea cu spatele, respectiv în condiții de vizibilitate redusă (așa cum a declarat chiar el- pe timp de noapte, ploie, geamuri aburite), nu s-a asigurat în nici un fel, nefiind dirijat de o persoană din afara autoturismului.
Față de toate aceste motive, se solicită a se constata că recurentul-parte civilă nu a avut nici o culpă în producerea evenimentului rutier și drept consecință nu poate fi limitat cuantumul despăgubirilor solicitate doar la nivelul celor morale.
În plus, se mai arată că nu lipsit de importanță este și faptul că pentru partea civilă accidentul a avut consecințe deosebit de grave (fracturi costale, fractură dublă de bazin ), fiind supusă mai multor intervenții chirurgicale, probleme medicale care, alături de vârsta înaintată, au necesitat prezența permanentă a membrilor familiei, aceștia dând dovadă de o grijă deosebită față de recurent. În plus, au fost supuși unor mari emoții în condițiile în care partea avea sechele anterioare, deoarece a mai fost victima unui astfel de incident.
În ceea ce privește cheltuielile suplimentare efectuate cu alimentația, medicamentele necesare îmbunătățirii stării de sănătate, cu deplasările la spital și diversele atenții date persoanelor care s-au îngrijit de partea civilă, se precizează că acestea au fost respinse în mod nelegal, deoarece este cunoscut faptul că nu pot fi contorizate în vreun fel, deși se știe în mod clar că au fost efectuate. Și totuși în dovedirea acestora a fost depus la instanța de apel un plic cu o serie de înscrisuri referitoare la deplasările membrilor familiei recurentului, tată a doi copii și permanent îngrijit de aceștia, care nu a fost nici măcar desfăcut.
Sub aspectul daunelor materiale, solicită a se constata că instanțele anterioare în mod greșit au apreciat cu acestea nu pot fi acordate, deși în mod cert, față de cele arătate mai sus, ar reflecta o justă despăgubire.
Pentru motivele expuse, în temeiul disp. art.3859pct.18 cod proc. penală, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată în apel și a hotărârii de fond, în parte, sub aspectul laturii civile, în sensul acordării daunelor materiale așa cum s-a precizat.
Avocat, apărător ales al inculpatului, susține că într-adevăr nici o sumă de bani nu poate substitui prejudiciul fizic suferit de partea vătămată, constituită parte civilă, orice sumă fiind de prisos față de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii.
Însă, în cauză ambele instanțe au apreciat în mod corect probatoriul administrat, luându-se declarații în total unui număr de cinci martori, trei în favoarea inculpatului și doi la cererea părții vătămate, în ceea ce o privește pe aceasta din urmă -pentru dovedirea pretențiilor civile (la instanța de fond) și respectiv în combaterea situației de fapt reținută prin actul de sesizare (audiat abia în cel de al doilea grad de jurisdicție).
Toți cei trei martori propuși de inculpat au fost audiați cu privire la situația de fapt, aspectele relatate de aceștia în declarațiile date fiind lămurite încă din faza de urmărire penală (filele 36, 37 și 39 dosar urmărire penală). Astfel, primul martor precizează că partea vătămată se afla la o distanță de 5-6 m față de trecerea de pietoni, afirmație susținută de faptul că magazinul la care martorul avea calitatea de vânzător avea bufetul așezat cu fața spre stradă, ceea ce i-a permis martorului să observe întreaga desfășurare a evenimentului; cel de al doilea martor a menționat cu certitudine că la momentul accidentului ambele vânzătoare, martore în cauză, se uitau pe fereastră.
Referitor la martorul, audiat la propunerea părții vătămate în fața instanței de apel, se precizează că în mod corect tribunalul a reținut că prezența acestuia și declarația dată nu sunt confirmate de actele întocmite de organele de cercetare penală, în opinia apărării fiind de neînțeles faptul că deși martorul, despre care se susține că o cunoștea pe partea vătămată și a văzut tot accidentul, nu se prezintă totuși la spital, unde se afla internată aceasta și în plus nu intră în dispută cu ceilalți martori pe situația de fapt, cunoscând aspecte contrare celor relatate de aceștia.
În aceste condiții, martorul nu face altceva decât să se retragă în apartamentul său și apare în cauză după un an și J de la data accidentului, rezultând astfel în mod clar că declarația este una părtinitoare.
Cu privire la susținerile recurentului-parte civilă referitoare la grija deosebită acordată de membrii familiei, solicită a se constata că aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care partea vătămată, deși în vârstă și suferindă de anumite afecțiuni, este lăsată fără supraveghere, la o oră târzie, singură pe stradă, să meargă la un magazin pentru a-și cumpăra anumite produse, fapt ce denotă mai degrabă o neglijență din partea copiilor.
Prin urmare, se solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat, sub aspectul laturii penale iar în ceea ce privește cheltuielile efectuate de aceasta cu repararea daunelor suferite, lasă la aprecierea instanței; nu se solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de partea civilă, ca nefondat, motivat de faptul că hotărârile criticate sunt legale sub toate aspectele, instanțele anterioare reținând în mod corect situația de fapt, vinovăția celor doi participați la incident, precum și cuantumul despăgubirilor acordate părții civile, respectiv al celor morale.
În ceea ce privește acordarea daunelor materiale, se susține că în mod legal atât instanța de fond cât și aceea de apel au reținut că acestea nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză, în condițiile în care nici declarațiile martorilor audiați și nici actele depuse la prima instanță de control judiciar nu dovedesc legătura de cauzalitate dintre acestea și vătămările produse părții civile.
Așa cum rezultă din probele de la dosar, într-adevăr evenimentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a părții civile, însă culpa în producerea acestuia aparține atât inculpatului cât și părții vătămate, care a traversat strada prin loc nepermis (în afara marcajului pietonal), aspecte ce reies cu claritate din procesul verbal încheiat de organele de poliție și schița locului accidentului.
Referitor la cioburile găsite la o anumită distanță de trecerea de pietoni, se precizează că în mod corect s-a reținut că acestea nu au fost mișcate de la locul producerii evenimentului rutier deoarece la acel moment în zonă nu exista trafic.
Intimatul-inculpat, având cuvântul personal, arată că regretă comiterea faptei.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.12 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sinaiaa fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 31 ianuarie 1985 în B, CNP -, domiciliat în B,-,.1,.2,.16, sector 6, la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. și ped. de art.184 alin.2 și 4 cod penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenul de încercare de 2 ani și 7 luni, potrivit disp. art.81-82 cod penal.
Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor prev. de art.83 cod penal.
În latură civilă, conform disp. art.998 cod civil și art.55 din Legea nr.136/1995, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de partea civilă, fiind obligat inculpatul alături de asiguratorul de răspundere civilă SC. Asigurare Reasigurare B, la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale și 1.000 lei onorariu avocat.
În ceea ce privește Spitalul Județean Clinic de Urgență P s-a luat act că această unitate medicală nu s-a constituit parte civilă în cauză.
De asemenea, inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 lei, conform disp. art.191 cod proc. penală.
Pentru a pronunța această sentință, pe baza materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile părții civile, procesul verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, procesul verbal de acte premergătoare, raportul de expertiză medico-legală nr.153/25.02.2008 al P P, declarațiile martorilor, și, coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În seara zilei de 09 decembrie 2007, în jurul orei 21,47 inculpatul conducea pe DN 1, în orașul S, direcția de deplasare spre P, autoturismul VW cu număr de înmatriculare B-31-, pe locul din dreapta față aflându-se prietena sa, numita.
Ajungând la intersecția străzilor - și - din localitate, a depășit-o, moment în care a luat hotărârea de a opri mașina și de a efectua o manevră de mers înapoi întrucât intenționa să cumpere anumite bunuri din magazinul amplasat pe partea dreaptă a sensului său de mers înainte de intersecția în cauză, în dreptul trecerii de pietoni.
Concomitent cu manevra executată de inculpat, persoana vătămată s-a angajat în traversarea drumului public pe o traiectorie oblică și prin mijlocul intersecției.
Deoarece afară ploua torențial iar geamurile autovehiculului pe care îl conducea erau parțial acoperite, inculpatul nu a observat-o pe partea vătămată angajată în traversarea străzii, astfel că a lovit-o pe aceasta cu spatele autoturismului proiectând-o pe asfalt.
Ca urmare a vătămărilor suferite, partea vătămată a fost internată în spital în perioada 10.12.2007 - 06.02.2008, iar după externare, a fost evaluată din punct de vedere medico-legal, stabilindu-se că "prezintă leziuni traumatice ce pot data din 09.12.2007, acestea s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri și planuri dure, posibil în cadrul unui accident rutier, necesită circa 100 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei".
Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului, participând în proces ca parte vătămată și în același timp s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, cu suma totală de 20.000 lei reprezentând atât daune morale cât și despăgubiri materiale.
Inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, precizând însă că la producerea evenimentului rutier a contribuit și propria culpă a victimei care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, oblic prin mijlocul intersecției, iar nu pe marcajul trecerii pentru pietoni, încălcând astfel dispozițiile art.35 alin.1 și art.72 alin.3 din nr.OUG195/2002 republicată și prevederile art.167 lit.d) din nr.HG1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a nr.OUG195/2002.
Instanța de fond a apreciat că această apărare a inculpatului este dovedită, însă a reținut că are relevanță doar din punctul de vedere al răspunderii civile ce îi incumbă alături de cea penală, determinând reducerea despăgubirilor datorate părții civile proporțional cu partea acesteia din culpă, ce i se poate reține în cauzalitatea subiectivă și obiectivă a accidentului de circulație cercetat.
Din punct de vedere al răspunderii penale, judecătoria a reținut că această culpă a victimei poate fi valorificată în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, drept circumstanță atenuantă, iar nu ca o cauză de excludere a răspunderii penale ce îi revine inculpatului pentru propria culpă vizând nerespectarea reglementărilor privind circulația pe drumurile publice, astfel cum se prevede în art.72 alin.4 din nr.OUG195/2002 rep.
În soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a luat act că Spitalul Clinic de Urgență P nu s-a constituit parte civilă întrucât cheltuielile ocazionate cu internarea părții civile au fost achitate de inculpat.
În ceea ce privește pretențiile civile formulate de, acestea au fost admise în parte, în măsura dovedirii lor cu acte, instanța luând în calcul și conduita părții vătămate, care deși este o persoană în vârstă de 73 de ani, s-a angajat în traversarea străzii pe timp de noapte în jurul orelor 21,47, fără a se asigura pe un carosabil umed în condiții de precipitați abundente purtând deasupra capului o umbrelă și fără a fi ajutat de o altă persoană adultă într-o situație atât de riscantă.
S-a apreciat că printr-o astfel de conduită, partea vătămată s-a expus unor riscuri majore subzistând propria culpă la crearea evenimentului rutier.
Sub aspectul daunelor morale solicitate de partea vătămată, instanța de fond, având în vedere suferințele acesteia, perioadele de privațiune și internările în spital, le-a admis, în cuantum de 10.000 lei considerându-le pe deplin justificate.
Declarația martorului, propus de partea civilă, a fost înlăturată de instanța de fond ca fiind subiectivă, motivându-se că deși acesta a afirmat că partea civilă a cheltuit aproximativ 20.000 lei în urma accidentului, această sumă nu a fost dovedită cu înscrisuri, în plus, partea nu a depus nici un contract de colaborare sau un contract prestări servicii din care să rezulte că la vârsta de 73 de ani mai obținea venituri suplimentare constând în reparațiile unor balanțe de înaltă precizie.
Același punct de vedere a fost adoptat de instanța de fond și cu privire la cheltuielile realizate cu îngrijirile medicale ce i-au fost acordate, partea civilă neprezentându-se niciodată în fața judecătoriei pentru a da declarații și nici nu a depus vreun act prin care să probeze aceste pretenții.
Referitor la martorul, s-a reținut că acesta nu a fost indicat de partea civilă ca fiind martor ocular cu ocazia luării declarațiilor de constituire parte civilă în fața organelor de urmărire penală, cum de altfel nici martorii din acte nu au confirmat existența acestei persoane la locul producerii evenimentului rutier în ziua și la orele respective.
Prin urmare, Judecătoria Sinaiaa constatat că fapta inculpatului care, în seara zilei de 09 decembrie 2007, în timp ce conducea pe strada - din orașul S autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare B 31, a efectuat o manevră de mers înapoi la intersecția căii sale de rulare cu strada - din localitate, prin încălcarea art.35 alin.1 și art.54 alin.1 din nr.OUG195/2002 republicată, precum și art.128 alin.1 lit.a) rap. la art.126 lit.b) din nr.HG1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a nr.OUG195/2002, lovind cu spatele mașinii pe partea civilă, angajată de asemenea în mod neregulamentar în traversarea străzii, căruia i-a cauzat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 100 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal.
La individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este infractor primar, sinceritatea de care a dat dovadă pe tot parcursul derulării procesului penal, atitudinea acestuia de la momentul accidentului (a încercat să dea primul ajutor părții vătămate și a rugat pe cei care erau la magazinul alimentar din apropiere să sune la poliție și la salvare, a fost la partea civilă la spital pe perioada internării reușind să stea de vorbă cu aceasta și chiar a încercat să-i achite suma de 1000 lei dar partea civilă când a auzit cuantumul sumei l-a refuzat).
Astfel, s-a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, apreciind că împrejurările referitoare la fapta comisă și persoana inculpatului, contextul în care s-a produs evenimentul rutier și persoana inculpatului pot fi luate în considerare în dozarea pedepsei, astfel că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei va avea efectul preventiv și educativ scontat de lege.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel partea civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile, susținând că nu i s-a încuviințat proba cu un martor pe situația de fapt și nu i s-au acordat despăgubiri materiale, în dovedirea acestora din urmă fiind depuse la dosar înscrisuri cu privire la cheltuielilw efectuate cu ocazia spitalizării (transport, regim alimentar, tratament medicamentos).
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, înlăturarea declarațiilor tuturor martorilor din acte, reținerea ca reală a declarației dată în ședința publică din data de 15 iunie 2009 de către martorul și acordarea despăgubirilor materiale și morale în cuantum total de 11.600 euro la cursul BNR din ziua plății.
Prin decizia penală nr.146 din data de 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă împotriva sentinței penale nr.12 din 26 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sinaia.
Pentru a decide astfel, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:
Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, astfel cum au fost prezentate mai sus, au fost corect reținute de prima instanță, realitatea obiectivă ( fapta supusa judecății) relevată în hotărârea atacată fiind cea înfățișată de probele administrate în cauză, respectiv cele administrate în faza de urmărire penală (proces-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, declarațiile martorelor, și ) precum și a celor administrate în faza de cercetare judecătorească: declarațiile martorelor, și, care se coroborează cu declarațiile de recunoaștere a faptei dată de inculpatul, date în cele două faze procesuale.
Se reține că locul în care s-a produs accidentul este zona centrului intersecției celor două străzi, acolo unde au fost identificate cioburile din plastic rezultate de la lampa spate a autoturismului condus de inculpat, cioburi aflate la o distanță de 7,80 m de trecerea pentru pietoni, astfel cum rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului și schița locului accidentului.
Susținerea părții vătămate, în sensul că s-a angajat în traversarea străzii, în mod regulamentar, pe marcajul trecerii pentru pietoni și că a fost lovită de autoturismul condus de inculpat, în timp ce se afla pe acest marcaj, nu este primită de instanța de apel, având în vedere următoarele probatorii: declarațiile martorelor oculare și, care au precizat că în momentul producerii accidentului afară ploua, iar partea vătămată se angajase în traversarea străzii, prin intersecție, la o distanță de circa 6-7 metri de trecerea pentru pietoni, reieșind cu claritate că a aceasta a fost lovită în zona în care au fost identificate mijloacele materiale de probă rezultate de la autoturismul implicat în accident; declarația inculpatului care a recunoscut că a efectuat o manevră de mers înapoi în zona intersecției străzii - cu strada - și că, din cauza vizibilității reduse nu a observat-o pe partea vătămată care s-a angajat în traversarea străzii prin zona intersecției.
În ceea ce privește declarația martorului, încuviințat de instanța de apel, la cererea părții vătămate, care susține că în momentul producerii accidentului, partea vătămată traversa strada pe marcajul trecerii pentru pietoni, martorul văzând accidentul de la balconul apartamentului său, aflat la circa 30 de metri de locul în care s-a produs accidentul, tribunalul reține că prezența acestui martor la fața locului nu este confirmată de actele întocmite de organele de cercetare penală și nici de martorii oculari identificați la fața locului.
Prin urmare, prima instanță de control judiciar a constatat că declarația părții vătămate și a martorului nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și nu pot explica în nici un fel prezența în zona centrului intersecției a mijloacelor materiale rezultate de la autoturismul implicat în accident, motiv pentru care au fost înlăturate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, tribunalul a constatat că instanța de fond făcut o aplicare justă a dispozitiilor art.72 cod penal, fiind avute în vedere gradul de pericol al faptei comise, a împrejurărilor concrete de săvârșire, precum și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr, a recunoscut și a regretat fapta comisă, apreciindu-se astfel că sancțiunea de 7 luni închisoare realizează scopul și funcțiile pedepsei.
De asemenea, raportat la practica judiciară constantă în materie, s-a apreciat că în mod just s-a făcut aplicarea dispozitiilor art.81 cod penal.
Și în ceea ce privește latura civilă, tribunalul a constatat că hotarârea primei instanțe este temeinică atât sub aspectul acordării despăgubirilor cât al cuantumului acestora, instanța de fond făcând o analiză completă și judicioasă a probelor administrate.
Se reține de tribunal că instanța de fond în mod corect a constatat că partea civilă nu a prezentat probe din care să rezulte existența unui prejudiciu material și cuantumul acestuia, declarația martorului audiat la cererea părții vătămate pentru dovedirea prejudiciului material, nefiind relevantă, având în vedere că afirmațiile acestuia referitoare de existența unui prejudiciu, au fost făcute pe baza informațiilor primite doar de la partea vătămată.
Cu privire la înscrisurile depuse de partea civilă la instanța de apel în dovedirea existenței și a întinderii prejudiciului material (bilete de călătorie pe transport CFR, pe transport rutier și pe mijloace de transport în comun și bonuri fiscale privind achiziționarea de medicamente și produse alimentare), s-a constatat că nici unul dintre ele nu este nominal, deplasările pentru care s-au prezentat biletele de călătorie nu au dovedit o legătură de cauzalitate cu vătămarea produsă părții civile și nici necesitatea și scopul pentru care au fost efectuate, medicamentele achiziționate conform bonurilor fiscale depuse, nu au fost prescrise părții civile pentru vătămările produse în urma accidentului, nefiind depuse nici un fel de prescripții medicale pentru aceste medicamente, și de asemenea nu s-a făcut dovada că partea civilă a necesitat un regim special de alimentație, nefiind suficiente în acest sens bonurile fiscale privind cumpărarea unor produse alimentare depuse la dosar.
În plus, prima instanță de control judiciar a constatat că instanța de fond în mod neîntemeiat a acordat părții civile suma de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat, cu titlul de despăgubiri civile, în condițiile în care această sumă reprezintă cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă în cursul procesului penal, însă, având în vedere că în cauză s-a declarat apel numai de partea civilă, s-a stabilit că nu poate schimba titlul cu care a fost acordată această sumă, fără a fi pusă în discuție agravarea situației acestei părți în propria cale de atac.
Împotriva ambelor hotărâri partea civilă a declarat recurs, în termen legal, criticându-le ca fiind nelegale și netemeinice sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, susținând, în esență, că atât instanța de fond cât și instanța de apel în mod nejustificat au reținut culpa sa în proporție egală cu a inculpatului la producerea accidentului rutier, soldat cu vătămarea sa corporală.
Recurenta, prin apărătorul ales, arată că prezenta cale de atac nu vizează latura penală a cauzei, însă instanțele au omis să analizeze circumstanțele în care a fost accidentată, respectiv că inculpatul a încălcat normele prevăzute de codul rutier, întrucât a efectuat manevra de mers înapoi într-o intersecție, fără a fi dirijat de o persoană, din afară și a schimbat poziția autoturismul implicat în accident mutându-l de la locul faptei, anterior sosirii organelor de poliție.
Totodată, se susține că martorii audiați în cauză, respectiv cele două vânzătoare de la magazinul aflat la intersecția unde s-a produs accidentul, se aflau la o distanță de circa 30-40 m de locul accidentului și nu au perceput direct împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, însă instanțele au evaluat declarațiile acestora ca fiind martore oculare, înlăturând în mod greșit declarația martorului care a văzut accidentul de la geamul locuinței sale.
Se susține că cele două instanțe în mod greșit au respins cererea de despăgubiri materiale, deoarece probele aflate la dosar, bilete de transport auto și CFR fac dovada cheltuielilor de transport efectuate de membrii familiei sale care s-au deplasat zilnic la spital unde a fost internat și supus unor intervenții chirurgicale, bonuri fiscale care atestă că a făcut cheltuieli cu medicamente pentru refacerea sănătății și declarația martorului audiat care arată prejudiciul material suferit.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul la plata integrală a despăgubirilor civile, întrucât în mod greșit s-a reținut culpa sa în producerea evenimentului rutier.
Curtea, examinând hotărârile atacate pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate și din oficiu în limitele prev. de art.3859alin.3 cod proc. penală, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, raportul de expertiză medico-legală nr.153/25.05.2008 a P-P, declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate și cele ale inculpatului, au fost corect analizate și interpretate atât de instanța de fond cât și de instanța de apel când s-a reținut atât culpa inculpatului cât și a părții vătămate în producerea accidentului rutier din seara zilei de 9 decembrie 2007, orele 21,47, pe DN 1, în orașul S, la intersecția străzilor - și -.
Inculpatul, care se afla la volanul autoturismului VW cu nr. de înmatriculare B-31-, se deplasa pe strada - și după ce a depășit intersecția cu strada - a oprit mașina și a efectuat o manevră de mers înapoi.
Ajungând în centrul intersecției, inculpatul a surprins-o pe partea vătămată care se angajase în traversarea drumului public, oblic, prin mijlocul intersecției, lovind-o cu spatele autoturismului și proiectând-o pe asfalt.
Probele materiale identificate la fața locului, respectiv cioburile provenite de la lampa spate a autoturismului inculpatului, schița locului faptei și procesul verbal de cercetare la fața locului, atestă că partea vătămată nu se afla pe trecerea de pietoni, așa cum aceasta a susținut, ci la o distanță de 7-8 m de marcajul pietonal, partea vătămată angajându-se în traversarea străzii în mod neregulamentar și fără să se asigure, pe o traiectorie oblică.
În consecință, în mod justificat s-a reținut că atât inculpatul cât și partea vătămată au încălcat legislația rutieră, respectiv dispozițiile art.35 alin.1 și art.72 alin.3 din nr.OUG195/2002 republicat și prevederile art.167 lit.d) din nr.HG1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a nr.OUG195/2002.
Susținerea recurentului că depozițiile martorele și nu corespund realității și că inculpatul a mutat autoturimul într-un alt loc înainte de sosirea organelor de poliție în scopul denaturării adevărului este neîntemeiată. Aspectele relatate de martore se coroborează cu constatările din procesul verbal de cercetare la fața locului, din care rezultă că autoturismul implicat în accident a fost avariat în partea din spate stânga, lampa de iluminat s-a spart și se afla poziționat pe str.- (unde l-a mutat inculpatul după accident). În centrul intersecției s-au identificat cioburi de culoare roșie, din material plastic rezultate de la lampa spartă, acestea fiind la o distanță de 7,80 m de marcajul pietonal.
Susținerea recurentei că aceste probe materiale au fost deplasate în centrul intersecției datorită traficului rutier, nu poate fi primită întrucât la momentul producerii accidentului burnița, carosabilul era umed, ceea ce nu permitea împrăștierea cioburilor ca urmare a curenților de aer produși de celelalte autoturisme aflate în trafic.
Declarația martorului care a arătat că partea vătămată traversa strada pe marcajul trecerii pentru pietoni a fost înlăturată în mod justificat, întrucât acesta nu s-a aflat la fața locului, nici unul din ceilalți doi martori audiați în cauză nu l-au văzut după producerea accidentului, depoziția acestuia nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză și nu se poate explica cum partea vătămată nu l-a propus ca martor, acesta fiind audiat pentru prima dată la instanța de apel, după circa 1 an și 6 luni de la producerea evenimentului rutier.
Intimatul-inculpat a recunoscut săvârșirea infracțiunii, respectiv că în urma manevrei de mers înapoi în intersecția din localitatea Sal ovit-o pe partea vătămată și pentru deblocarea căii de rulare, accidentul fiind comis în centrul unei intersecții intens circulate, a mișcat autoturismul, deplasându-l pe str.-, așa cum s-a reținut și în procesul verbal de cercetare la fața locului, astfel că susținerea recurentului că prin această modificare a poziției autovehiculului implicat în accident s-a urmărit atenuarea răspunderii penale este neîntemeiată, inculpatul nu a urmărit să se sustragă răspunderii penale și nici să-și ușureze vinovăția în producerea evenimentului rutier.
Așa fiind, culpa recurentei a fost reținută în mod corect în proporție egală cu a inculpatului, întrucât aceasta s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii fără să se asigure, oblic, prin mijlocul intersecției și nu pe parcajul trecerii pentru pietoni, încălcând dispozițiile art.72 alin.3 din nr.OUG195/2002 republicată.
Încadrarea juridică stabilită corespunde faptei comise.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, curtea constată că s-a realizat o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor art.14 cod proc. penală și art.998 și urm. cod civil.
Într-adevăr, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei (în cursul urmăririi penale, fila 24-25 dosar ) și în instanță (fila 68), prin apărătorul ales, a solicitat 30.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli de transport efectuate de membrii familiei sale la spital, cheltuieli cu medicamente, hrană și veniturile nerealizate din activitățile suplimentare și 10.000 lei daune morale.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea consideră că în mod justificat instanța de fond cât și instanța de apel a constatat că despăgubirile materiale solicitate nu sunt dovedite, declarația martorului fiind irelevantă pentru acordarea acestora întrucât datele furnizate de martor au fost aflate de la partea civilă, care i-a relatat că are acte justificative pentru a le dovedi.
Într-adevăr, partea civilă a depus la dosar mai multe bilete de transport CFR și auto precum și bonuri privind achiziționarea unor medicamente, însă nu este credibilă susținerea că partea vătămată în vârstă de 73 ani, care se deplasa cu ajutorul bastonului a efectuat zilnic deplasări pe distanțe mari și nici că membrii familiei acesteia s-au deplasat la unitățile spitalicești, întrucât nu se menționează distanțele, data și localitatea și nu există legătură de cauzalitate cu vătămările cauzate de inculpat și nici nu s-a făcut dovada necesității și scopului pentru care au fost efectuate.
De asemenea, medicamentele achiziționate nu au fost prescrise părții civile, la dosar neexistând nici un act medical în acest sens (rețete medicale) și nici nu s-a făcut dovada că acesteia i s-a recomandat (impus) un anumit regim alimentar, astfel că bonurile de casă de la diferite unități alimentare nu puteau fi reținute ca o dovadă a efectuării cheltuielilor suplimentare cu hrană necesare pentru refacerea sănătății.
În ceea ce privește daunele morale acordate, curtea consideră că în mod corect s-a reținut că partea vătămată a suferit un prejudiciu nepatrimonial constând în suferințele fizice și psihice suportate de aceasta în perioada spitalizării și având în vedere culpa proprie în producerea evenimentului rutier, suma acordată de 10.000 lei este justificată și nu se impune majorarea cuantumului, întrucât s-ar ajunge ca partea civilă să obțină o îmbogățire fără just temei.
Pentru aceste considerente, curtea constată că motivele invocate de partea civilă sunt neîntemeiate și nefiind incident cazul de cazare prev. de art.3859pct.18 cod proc. penală, recursul declarat va fi respins ca nefundat în temeiul art.38515pct.1 lit.b cod proc. penală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă, domiciliată în S,-, bloc 9,.25, județul P, împotriva deciziei penale nr.146 din data de 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr.12 din 26 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sinaia.
Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored.
2 ex./ 19 noiembrie 2009
fond - Judec.
fond
apel - Trib.
apel,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Elena Zăinescu, Ioana Nonea
