Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 762/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.762
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpatul, fiul lui și, născut la 19.09.1953, domiciliat în comuna, sat nr.302, județul P și recurenta-parte civilă -, domiciliată în comuna, sat, județul P împotriva deciziei penale nr. 121 din 22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.986/14.05.2008 a Judecătoriei Ploiești și s-a desființat în parte, în latură civilă sentința, în sensul că s-a înlăturat obligarea acestuia de la plata sumei de 417 lei lunar cu titlu de prestație periodică acordată părții vătămate.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi 29 octombrie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.986 din 14.05.2008, Judecătoria Ploiești, în baza disp. art. 184 alin 2, 4, cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 al.1 lit.e din același cod, a condamnat pe inculpatul fiul lui și, născut la data de 19.09.1953 în, jud.P, domiciliat în comuna, sat, nr.302, jud. P, fără antecedente penale, CNP -, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă din data de 24.11.2003.
S-a făcut aplicarea disp. art.71 rap. la art.64 lit.a, b cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza disp. art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal, precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, conform art.71 al.5 Cod penal.
Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art.83 și 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau a neexecutării obligațiilor civile.
În soluționarea laturii civile, s-a admis în parte acțiunea formulată de partea civilă, domiciliată în com., sat, jud P și s-a dispus obligarea inculpatului alături de asiguratorul SC SA Sucursala P ( până la limita sumei de 20.000 lei ) cu sediul în P, str -. - nr.1A, jud. P la plata către partea civilă a următoarelor sume: 4300 lei daune materiale, 20.000 lei daune morale și 417 lei lunar prestație periodică, de la data producerii accidentului, 24.11.2003 până la încetarea stării de nevoie.
De asemenea, a fost admisă și acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență P cu sediul în P,-, jud P, dispunându-se obligarea inculpatului alături de asiguratorul SC SA Sucursala P la plata sumei de 367,37 lei, cu titlu de daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probatoriilor administrate în cauză, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.37/P/2004 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieștia dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, fiul lui și, născut la 19 septembrie 1953 în comuna, județul P, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal, faptă din 24 noiembrie 2003.
În fapt s-a reținut că la data de 24 noiembrie 2003, în jurul orelor 08:00, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare -, în satul a pătruns pe DN 1B, de pe un drum secundar, fără a se asigura și acorda prioritate, creând o stare de pericol pentru numita care conducea regulamentar autoturismul Mercedes cu număr de înmatriculare - și care, surprinsă de apariția acestuia, a virat dreapta pentru a evita coliziunea, a pierdut controlul vehiculului care a pătruns pe trotuar accidentând pe partea vătămată, domiciliată în com., sat, județul P, care a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de recunoaștere după fotografie, raport de expertiză tehnică-auto, raport de expertiză medico-legală, declarații de martori și declarațiile inculpatului.
Inițial cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 9 decembrie 2004 sub nr.16175/2002.
După readministrarea probatoriilor de la urmărirea penală, respectiv audierea martorului și audierea inculpatului, Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr.2978/25 noiembrie 2005 dispus restituirea cauzei la parchetul de pe lângă această instanță în vederea efectuării unei expertize tehnice auto.
Hotărârea primei instanțe a fost desființată de Tribunalul Prahova prin decizia penală nr.477/8 mai 2006, când urmare admiterii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieștis -a dispus trimiterea cauzei la instanța de fond, cu motivarea că proba de specialitate dispusă a se efectua de organele de urmărire penală poate fi efectuată și de către instanța de fond, durata de executare a acesteia nefiind influențată de organul care a dispus-
După reluarea cercetărilor, s-a procedat la reaudierea martorului (fostă ), și s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice-auto de către expert, consilierul părții vătămate formulând opinie separată la acest raport.
De asemenea, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de inculpat și a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză depus sub nr.148/2007.
Constatând totodată imposibilitatea audierii martorului din acte, prima instanță a făcut aplicarea disp. art.327 alin.1 cod proc. penală.
În urma examinării întregului material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 24 noiembrie 2003, în jurul orelor 08:00, martora circula cu autoturismul Mercedes cu număr de înmatriculare - pe DN 1B, pe raza comunei, sat.
La km.85+900, la o intersecție a drumului național cu două drumuri comunale decalate, din partea a sensului de mers al martorei, de pe unul din aceste drumuri comunale, fără prioritate, a pătruns pe drumul principal autoturismul cu număr de înmatriculare -, conducătorul acestuia, respectiv inculpatul, neasigurându-se în prealabil.
Întrucât autoturismul condus de inculpat a pătruns pe de mers a martorei, aceasta a efectuat o manevră de evitare a coliziunii, prin virarea bruscă spre dreapta. Martora a pierdut controlul asupra autoturismului, acesta a tăiat primul format de drumul național cu celălalt drum comunal, respectiv cu str.-, după care a urmat traiectoria înainte către celălalt al celor două străzi, ajungând în dreptul imobilului nr.92, unde a lovit frontal pe partea vătămată.
În urma impactului, partea vătămată a prezentat diagnosticul politraumatism, contuzie forte toraco-abdominală, amputație traumatică gamba dreaptă, fractură cominutivă 1/3 distală femur stâng, șoc traumatic și hemoragic, leziuni ce au necesitat aproximativ 90-100 zile de îngrijiri medicale.
S-a reținut că în mod constant inculpatul nu și-a recunoscut culpa în producerea accidentului de circulație susținând că nu-și mai amintește ce a făcut în ziua respectivă, însă prima instanță a înlăturat această apărare cu motivarea că martorul a confirmat că inculpatul este persoana care în ziua respectivă a pătruns de pe drumul secundar pe cel principal fără să se asigure, fiind totodată recunoscut de martor de pe planșele foto puse la dispoziție de organele judiciare.
Declarația martorului a fost privită ca fiind corespunzătoare adevărului și din perspectiva faptului că împrejurările relative la producerea evenimentului au fost relatate și de martorul, ce conducea un autoturism marca.
Drept urmare, au fost înlăturate susținerile inculpatului cu privire la lipsa de obiectivitate a martorului, reținându-se că în cauză nu există nici un fel de indicii cu privire la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către acesta, iar declarația martorei a fost apreciată ca lipsită de relevanță dat fiind că martora nu a observat momentul impactului în mod direct iar în fața instanței a susținut că nu a văzut ce mașini circulau pe drumul respectiv.
De asemenea, s-a reținut că pe tot parcursul procesului inculpatul a susținut că martora este vinovată de producerea accidentului deoarece a circulat cu viteza sporită, însă instanța de fond a înlăturat și această apărare cu motivarea că potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale viteza de deplasare a autoturismului Mercedes a fost de circa 50 km/, că martora nu a încălcat dispozițiile legislației rutiere în momentele premergătoare stării de pericol generată de autoturismul, motiv pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acesteia.
Mai reține judecătoria că în raportul de expertiza auto efectuat în faza de cercetare judecătorească s-a concluzionat că în momentele premergătoare accidentului martora circula cu viteza de 75,2 km/, stabilindu-se că accidentul a fost determinat atât de pătrunderea în intersecție a autoturismul cât și de deplasarea autoturismului martorei cu o viteză peste limita legală.
În opinia separată a expertului consilier se arată că viteza de deplasare a autoturismului Mercedes era de 75,2km/h dar aceasta nu a fost cauza producerii accidentului.
În urma dispunerii de către instanță a efectuării unui supliment la expertiza auto pentru a stabili care dintre cele două culpe a fost determinantă în producerea evenimentului rutier, expertul cauzei a susținut că viteza de deplasare a fost determinantă, în timp ce expertul consilier a arătat că pătrunderea inculpatului pe un drum cu prioritate fără a se asigura a fost cauza determinantă în producerea accidentului.
În raport de aceste probatorii, judecătoria a apreciat ca fiind relevante pentru soluționarea cauzei soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror față de martora și faptul că această soluție nu a fost atacată de către nici una dintre părți, astfel încât instanța nu se poate pronunța asupra vinovăției martorei.
Nici extinderea procesului penal cu privire la martoră nu a fost avută în vedere de instanța de fond cu motivarea că în lipsa cererii procurorului în acest sens instanța nu se poate sesiza din oficiu iar pe de altă parte, față de dispozițiile cuprinse în art.317 cod proc. penală judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare.
Instanța de fond a avut în vedere la reținerea vinovăției inculpatului, evident sub forma culpei în producerea accidentului de circulație, împrejurarea că toate expertizele efectuate rețin și culpa acestuia, constând în neacordarea priorității în momentul pătrunderii de pe un drum secundar pe un drum principal, situație necontestată și care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați, concluzionând că este lipsit de relevanță obiectivul stabilit expertului auto de a determina care dintre cele două culpe a fost determinantă, câtă vreme chiar pornind de la premisa existenței unui concurs de culpe, răspunderea penală este angajată față de toate persoanele care au avut fie și o culpă minimă în comiterea accidentului.
Drept urmare, reținând că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în dauna părții vătămate, prima instanță a dispus condamnarea acestuia în baza disp. art.184 alin.2 și 4 cod penal.
La individualizarea pedepsei, judecătoria a avut în vedere criteriile prev. de art.72 cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei față de urmările produse, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, cu conduită ireproșabilă în societate, astfel încât, reținând disp. 74 lit.a cod penal a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum coborât sub minimul special prevăzut de lege, dispunând totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei față de îndeplinirea tuturor condițiilor prev. de art.81 cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a apreciat că acțiunea părții civile este întemeiată doar în parte.
Astfel, s-a reținut că martorii audiați în cauză la propunerea părții civile au confirmat că aceasta a cheltuit cu proteza și alimentația specială circa 3.500 lei, în plus, martora susține că a avut grijă de partea vătămată și a fost plătită pentru acest serviciu cu suma de 800 lei.
Drept urmare, apreciind că restul pretențiilor nu au fost dovedite, prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4.300 lei, cu titlu de daune materiale.
Referitor la prejudiciul moral, s-a motivat ca fiind de necontestat că accidentul a produs părții vătămate mari suferințe fizice, fiind imobilizată la pat și internată o perioadă mare de timp, așa încât s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei, cu acest titlu.
Și în privința prestației periodice solicitată de partea vătămată, judecătoria a apreciat cererea ca fiind întemeiată, reținând pe baza declarațiilor martorilor că anterior accidentului, partea vătămată obținea venituri din munca în gospodărie în cuantum de aproximativ 5.000 lei, dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 417 lei lunar cu acest titlu.
Reținând de asemenea că autoturismul implicat în accident avea încheiată poliță de asigurare de răspundere civilă auto, prima instanță a dispus, în privința despăgubirilor civile, obligarea inculpatului alături de asigurătorul, acesta în limita stabilită prin Ordinul nr.9/2002 al Comisiei de Supraveghere a asigurărilor pentru accidentele de autovehicule survenite în anul 2003.
Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul și partea civilă, criticând soluția pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat completarea probatoriilor cu administrarea unei expertize tehnice auto la nivelul Institutului Criminalistic B având în vedere concluziile contradictorii ale celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, invocând în susținerea cererii Decizia nr.35/1984 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tot în justificarea temeiniciei cererii, inculpatul a susținut că în faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză tehnică auto în care acesta nu avea nici o calitate, probă ce i-a fost prezentată abia la 11 mai 2004 iar obiecțiunile formulate la aceasta i-au fost respinse.
Mai arată că instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în timpul judecății și a menținut concluziile primul raport fără a arăta motivele care au stat la baza acestei soluții.
În legătură cu declarația martorului, apelantul inculpat a susținut că deși martora a învederat că la fața locului se afla și acesta, prezența sa la locul incidentului nu a fost menționată în procesul verbal de constatare. De asemenea, în timp ce martorii și au declarat că nu au fost la locul accidentului, organul de anchetă a reținut că acești martori ar fi oprit în acel loc.
Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a) teza a II a rap. la art.10 lit.c) cod proc. penală, întrucât nu este autorul faptei reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, aceasta a criticat sentința de nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește latura civilă a cauzei, susținând că în raport de probele administrate în cauză, reținându-se vinovăția inculpatului, se impunea acordarea de daune materiale, morale și a unei prestații periodice într-un cuantum mult mai mare, având în vedere starea sa de sănătate, suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat.
Prin decizia penală nr.121 din 22 mai 2009, Tribunalul Prahovaa admis apelul declarat de inculpatul, a desființat în parte, în latură civilă, sentința penală nr.986/14 mai 2008 Judecătoriei Ploiești, în sensul că a înlăturat obligarea acestuia de la plata sumei de 417 lei lunar cu titlu de prestație periodică acordată părții vătămate, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Prin aceeași hotărâre, a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată.
La pronunțarea deciziei, prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.37/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal, reținându-se că la data de 24 noiembrie 2003, în jurul orelor 08:00, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare -, în satul a pătruns pe DN 1B, de pe un drum secundar, fără a se asigura și acorda prioritate, creând o stare de pericol pentru numita care conducea regulamentar autoturismul Mercedes cu număr de înmatriculare - și care surprinsă de apariția acestuia, a virat dreapta pentru a evita coliziunea, a pierdut controlul vehiculului care a pătruns pe trotuar accidentând pe partea vătămată, domiciliată în com., sat, județul P, care a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale.
S-a motivat că după producerea evenimentul rutier și efectuarea cercetărilor la fața locului, la data de 11 februarie 2004 fost începută urmărirea penală împotriva numitei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal, prin Rezoluția nr.37/P/2004 de la aceeași dată măsura fiind confirmată de procuror.
În vederea stabilirii dinamicii și mecanismului de producere a accidentului rutier, a vitezei de deplasare a autoturismului în momentele premergătoare impactului, posibilitățile de evitare a accidentului, organele de poliție au dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, lucrare de specialitate efectuată de expert, în colaborare cu expertul, acesta din urmă fiind propus de învinuită.
La două zile după depunerea expertizei, respectiv la 30 aprilie 2004 fost începută urmărirea penală față de numitul pentru comiterea aceleiași infracțiuni de vătămare corporală din culpă, motivat de faptul că la 24 noiembrie 2003 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Mercedes condus de, iar aceasta, pentru a evita impactul cu autoturismul său, a virat dreapta, a ieșit de pe șosea și a lovit-o pe partea vătămată.
Se reține, de asemenea, că în procesul verbal de cercetare la fața locului se consemnează că la locul accidentului a fost găsită, care a declarat că în timp ce se deplasa pe Centura de est a municipiului P, conducând autoturismul Mercedes, în apropierea intersecției cu str.-, din partea, de pe un drum comunal, a ieșit un autoturism și pentru a evita impactul cu acesta a efectuat virajul la dreapta, a frânat, a intrat în derapaj și a lovit-o pe partea vătămată, care se afla pe trotuar și apoi a intrat în gardul imobilului din apropiere.
La momentul respectiv, victima nu se mai afla la fața locului, întrucât fusese transportată la Spitalul Județean
Se motivează totodată că la data de 19 mai 2004, organele de poliție au luat o declarație numitului din cuprinsul căreia rezultă că a fost chemat pentru a efectua o recunoaștere după fotografie a conducătorului auto care la data de 24 noiembrie 2003 nu a acordat prioritate unui alt autoturism ce a accidentat o persoană de sex feminin pe raza comunei.
Din cele cinci fotografii prezentate de organele de poliție a recunoscut fără dubii pe, ca fiind conducătorul autoturismului care nu a acordat prioritate.
Pe baza acestei recunoașteri organele de poliție au identificat în baza de date autoturismul ce aparține numitului ca fiind cel cu numărul de înmatriculare -.
La data de 11 mai 2004 fost ascultată și partea vătămată care a prezentat împrejurările în care a avut loc accidentul, dar care a afirmat că nu a observat nici un autoturism care să iasă pe drumuri fără prioritate, solicitând însă tragerea la răspundere penală a persoanei care a lovit-o, respectiv a lui.
Cu ocazia audierii de la 11 mai 2004, învinuitul a susținut că în ziua incidentului, în jurul orelor 08:00 obișnuiește să meargă la serviciu trecând prin intersecția în care a avut loc evenimentul rutier, însă nu își amintește să nu fi acordat prioritate de trecere altui autoturism și nici dacă a observat vreun accident rutier.
Cu aceeași ocazie a precizat că nu este de acord cu obiectivele stabilite prin ordonanța de efectuare a expertizei tehnice auto, nici cu concluziile expertului, solicitând efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de organele de poliție.
Tribunalul a observat că la data de 11 martie 2004 când s-a încuviințat această probă, nu avea calitatea de învinuit și de aceea organul de poliție ar fi trebuit să încuviințeze efectuarea unei noi expertize pentru a se respecta dreptul la apărare al învinuitului.
Cu toate acestea, instanța de apel a motivat că acest aspect a fost îndreptat de către judecătorie, care, la solicitarea inculpatului a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto.
După expunerea declarațiilor făcute de martorii cu ocazia audierii din 26 noiembrie 2003 și din 21 februarie 2004, analiza acestora din punct de vedere al concludenței și pertinenței lor în stabilirea situației de fapt, având în vedere apărarea constantă a inculpatului, în sensul că vinovată de producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală gravă este martora dar și concluziile raportului de expertiză ce a fost efectuat de expertul, tribunalul concluzionează asupra vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii de vătămare corporală, reținând că între fapta acestuia, constând în încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, respectiv neacordarea priorității de trecere a autovehiculelor ce circulă pe drumul cu prioritate și obligarea numitei ce se deplasa pe acest drum de a pătrunde pe acostament, pentru evitarea impactului cu autoturismul și aol ovi pe partea vătămată, există legătură de cauzalitate.
S-a motivat că acțiunea imprudentă a inculpatului a fost hotărâtoare în ceea ce privește obligarea numitei de a efectua acea manevră bruscă, pe care în mod firesc nu ar fi făcut-o dacă nu s-ar fi ivit starea de pericol creată de inculpat, care a pătruns intempestiv pe drumul cu prioritate.
Prin urmare, se concluzionează că soluția de condamnare pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, iar pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea de circumstanțe atenuante.
Referitor la latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că în raport de consecințele faptei săvârșite, datele ce caracterizează persoana victimei, prima instanță, pe baza probelor administrate a reținut în mod corect că cererea de despăgubiri este în parte întemeiată, stabilind ca fiind pe deplin justificate despăgubirile materiale în cuantum de 4.300 lei și cele morale la 20.000 lei și nu se justifică în nici un fel reducerea lor.
În ceea ce privește însă obligarea inculpatului la prestație periodică în sumă de 417 lei lunar, instanța de apel a apreciat că soluția judecătoriei este greșită întrucât se bazează numai pe declarațiile martorilor audiați în cauză, fără ca la dosarul cauzei să fie depus vreun înscris care să ateste că partea vătămată este plătitoare de taxe și impozite pentru veniturile obținute din activitățile învederate.
Drept urmare, pentru argumentele arătate, tribunalul a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința și a înlăturat obligarea acestuia de la plata sumei de 417 lei lunar, cu titlu de prestație periodică, menținând restul dispozițiilor acesteia.
În ceea ce privește apelul părții civile, pentru considerentele arătate în justificarea soluției de admitere a apelului declarat de inculpat, critica acesteia vizând majorarea prestației periodică a fost privită ca neîntemeiată, aceeași apreciere fiind făcută și în privința daunelor morale și materiale, concluzionându-se că instanța de fond a stabilit corect cuantumul fiecăreia.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs, în termen, inculpatul și civilă, care au criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta în scris motivele pentru care au promovat această cale de atac, astfel cum cer disp. art.38510alin.1 și 2 cod proc. penală.
Recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a criticat ambele hotărâri, susținând, ca și în fața instanței de apel, că nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele anterioare la pedeapsa de 3 luni închisoare, în condițiile prev. de art.81 cod penal.
S-a susținut că soluția de condamnare a inculpatului, pe baza probelor administrate până în prezent, este consecința comiterii unei grave erori de fapt și aceasta deoarece prima instanță a avut în vedere materialul probator administrat în timpul urmăririi penale și că deși în cursul cercetării judecătorești s-a dispus completarea probatoriilor cu audierea celor doi martori, aceștia nu au putut fi găsiți și prin urmare nu au fost audiați. Cu toate acestea, declarații date de martorii și au fost avute în vedere la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului, deși aceștia au arătat în declarațiile date la urmărirea penală că au văzut accidentul dar nu au oprit la locul faptei.
În plus, se susține că în fața instanței de apel s-a învederat asupra necesității completării probatoriului însă aceasta nu a avut în vedere solicitările inculpatului, pronunțându-se asupra legalității și temeiniciei soluției de condamnare pe baza acelorași probe administrate în timpul urmăririi penale, subliniindu-se, totodată, că deși în cauză se efectuase o nouă expertiză ale cărei concluzii erau total diferite celei administrate la urmărirea penală și care îl exonerau pe inculpat de răspundere penală, tribunalul a ignorat această probă.
Mai mult, se susține că instanța de fond a solicitat expertului desemnat cu efectuarea expertizei auto să arate care este cauza determinantă a accidentului, concluzia fiind că viteza de circa de 75,2 km/ cu care circula martora a determinat producerea evenimentului rutier, însă acesta nu a fost avut în vedere nici de prima instanță și nici de tribunal, concluzionându-se greșit în sensul vinovăției inculpatului, fără ca instanța de apel să încuviințeze efectuarea unei noi expertize pentru lămurirea contradicțiilor, așa cum inculpatul a solicitat.
Pentru motivele invocate, inculpatul a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea efectuării unei expertize tehnice auto care să lămurească condițiile reale în care s-a produs evenimentul rutier, în subsidiar, solicitându-se admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, iar pe fond, achitarea sa în temeiul disp. art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 lit.c) cod proc. penală, acesta nefiind autorul faptei.
Recurenta-parte civilă nu și-a motivat calea de atac și nu s-a prezentat în instanță în vederea susținerii acesteia.
Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile invocate, circumscrise cazurilor de casare prev. de art.3859pct.10 și 18 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art.3859alin.2 și 3 cod proc. penală, reține următoarele:
Prin Rezoluția din 11 februarie 2004 organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale împotriva numitei, fiica lui și, născută la data de 9 octombrie 1972 în com., județul P, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal, constând în aceea că la data de 24 noiembrie 2003 pierdut controlul autoturismului Mercedes pe care îl conducerea, a pătruns pe trotuar și a accidentat grav pe partea vătămată.
Începerea urmăririi penale a fost confirmată de procuror prin Rezoluția nr.37/P/2004 din 11 februarie 2004.
În cauză au fost administrate probatorii, inclusiv o expertiză tehnică-auto pentru determinarea dinamicii și mecanismului de producere a accidentului, a vitezei de deplasare și a posibilităților de evitare a accidentului, lucrare întocmită de expert ing., în prezența consilierului ing., propus de învinuită.
Raportul de expertiză a fost depus la data de 28 aprilie 2004, filele 26-32 dosar urmărire penală, din concluziile acestuia reieșind că viteza de deplasare a autoturismului Mercedes cu numărul de înmatriculare - a fost de circa 50 km/, că victima nu a încălcat nici o dispoziție privitoare la legislația rutieră iar conducătoarea autoturismului Mercedes ar fi putut să evite accidentul cu pietonul dacă nu ar fi virat dreapta, fapt ce ar fi condus probabil la impactul cu autoturismul care nu a acordat prioritate, acesta din urmă putând evita accidentul în situația în care ar fi acordat prioritate autovehiculelor care se deplasau pe drumul cu prioritate.
Pe baza concluziilor experților, la data de 30 aprilie 2004, fila 7, a fost începută urmărirea penală împotriva numitului, fiul lui și, născut la data de 19 septembrie 1953 în comuna, măsură confirmată de procuror la aceeași dată prin Rezoluția nr.37/P/2004.
După audierea învinuitului la data de 11 mai 2004 și formularea de către acesta de obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit inițial și solicitarea efectuării unei noi expertize, organul de urmărire penală, prin Ordonanța din 24 mai 2004, respins cererea ca fiind nefondată, cu motivarea că expertul a lămurit toate aspectele referitoare la dinamica producerii accidentului și la gradul de vinovăție.
Prin procesul verbal încheiat la data de 29 octombrie 2004, fila 71 p, procurorul de caz stabilește că autoturismul de culoare albă reținut în situația de fapt de experții și este nr.1310 cu număr de înmatriculare - ce a fost condus de către, motiv pentru care la 8 noiembrie 2004 dispune efectuarea unui supliment la expertiza tehnică auto nr.59/28 aprilie 2004, concretizat în lucrarea aflată la fila 79, în care se menționează numele conducătorului autoturismului 1300 cu număr de înmatriculare -, în persoana numitului.
După sesizarea instanței, se procedează la audierea inculpatului, a părții vătămate și a martorului, probatorii pe baza cărora Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr.2978/25 noiembrie 2005 dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești conform art.333 cod proc. penală combinat cu art.125 cod proc. penală în vederea efectuării unei noi expertize de către Laboratorul Interjudețean de Expertize din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice
Sentința este recurată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești iar prin decizia penală nr.477 din 8 mai 2006 Tribunalul Prahova casează hotărârea și dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății, cu motivarea că efectuarea unei expertize de specialitate auto nu justifică restituirea cauzei organului de urmărire penală, aceasta putând fi efectuată fără întârziere și de către instanța de fond.
După reluarea judecății, prima instanță a procedat la audierea martorilor din acte, (fostă ) și, a martorelor și propuse de partea vătămată, constituită parte civilă și a martorului, propus de inculpat în circumstanțiere.
De asemenea, în cauză a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară auto de către expert inginer, în prezența consilierului propus de partea vătămată - expert inginer, din concluziile raportului rezultând că numita circula cu o viteză de 75,2 km/ în localitate și în condițiile unui sistem de frânare eficace nu ar fi putut opri autoturismul până la impactul cu victima.
Totodată, același raport a stabilit că inculpatul a creat o stare de pericol intrând în intersecție, concluzionând, referitor la cauzele ce au determinat producerea accidentului, că acestea sunt date atât de pătrunderea în intersecție a autoturismului condus de către cât și de deplasarea autoturismului condus de cu o viteză peste limita legală în localitate, în condițiile unui carosabil umed.
În opinia separată exprimată de expert inginer prin raportul nr.109 din 21 iunie 2007, filele 90-96 dosar fond, se apreciază că viteza de deplasare a autoturismului Mercedes nu poate fi considerată stare de pericol, în timp ce neacordarea de prioritate de către conducătorul auto, prin pătrunderea acestuia în intersecție, fără a aprecia corect viteza cu care se deplasa autoturismul Mercedes, constituie cauza determinantă a producerii accidentului.
Urmare concluziilor diferite la care au ajuns cei doi experți, instanța de fond a solicitat expertului cauzei să răspundă obiecțiunilor invocate de părți, ce au fost consemnate în suplimentul la raportul de expertiză, filele 145-146 dosar fond, acesta apreciind că la viteză legală, în condițiile date, ar fi putut opri autoturismul pe care îl conducea cu circa 6m înainte de lovirea victimei.
La rândul său, expertul consilier în raportul supliment concluzionează că viteza cu care a circulat poate fi considerată factor determinant doar dacă ar fi cauzat pierderea de către aceasta a controlului asupra direcției sau dacă ar fi produs un derapaj, nici una din ipotezele prezentate neregăsindu-se în cauză.
Pe baza probatoriilor la care s-a făcut referire anterior, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 cod penal și a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 luni închisoare, în condițiile prev. de art.81 cod penal precum și obligarea acestuia alături de asigurător la despăgubiri civile către partea vătămată.
Prin decizia penală nr.121 din 22 mai 2009 Tribunalul Prahovaa apreciat că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în materialul probator administrat în cauză, apelul declarat de inculpat fiind admis numai în privința modului de soluționare a laturii civile, respectiv greșita obligare a acestuia la prestație periodică în favoarea victimei.
Verificând recursul declarat de inculpat, prin prisma criticilor invocate de acesta, raportat la probele și mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea constată că în baza efectului devolutiv al apelului, Tribunalul Prahova era dator ca pe baza unor probe concludente, pertinente și utile soluționării cauzei și administrate cu respectarea tuturor principiilor ce guvernează procesul verbal în faza judecății, respectiv al nemijlocirii, contradictorialității, publicității să stabilească în mod corect și complet situația de fapt și vinovăția persoanei trimisă în judecată și numai după aceea să pronunțe o soluție conform art.345 pr.pen.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că prin Rechizitoriul nr.37/P/2004 din 8 decembrie 2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieștia fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.184 alin.2 și 4 cod proc. penală, faptă pretins săvârșită la 24 noiembrie 2003, victimă, în condițiile în care urmărirea penală a fost începută și efectuată față de, în privința căreia, prin același act de acuzare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, soluție împotriva căreia părțile interesate nu au uzat de calea de atac prev. de art.2781alin.1 cod proc. penală.
Este adevărat că în timpul cercetării judecătorești a fost dispusă și administrată de către prima instanță o nouă expertiză tehnică auto, lucrare ce a fost efectuată de expertul inginer, însă, așa după cum reiese din cuprinsul acesteia, concluziile formulate sunt diametral opuse celor arătate în raportul de expertiză întocmit de inginer, în prezența consilierului, în sensul că viteza de deplasare a autoturismului condus de făptuitoarea ar fi fost de 75,2km/h iar nu de 50 km/ cât se stabilise inițial, aceasta conducând autoturismul pe drumuri publice în interiorul localității.
În plus, în timp ce expertul susține că viteza sporită cu care a condus autoturismul ar fi fost cauza determinantă a accidentului de circulație, față de condițiile concrete de deplasare, respectiv a carosabilului umed, expertul apreciind că la viteză legală aceasta ar fi putut opri vehiculul cu 6 înainte de locul în care se afla victima, expertul consilier concluzionează că nu viteza de deplasare a autoturismului condus de aceasta ar fi provocat accidentul ci pătrunderea inculpatului cu autoturismul din drumul secundar în cel cu prioritate, fără să se asigure și să acorde prioritate.
În aceste condiții, Curtea apreciază că o concluzie legală și temeinică nu poate fi pronunțată decât pe baza unei probe de specialitate conform art.118 pr.pen. respectiv a unei expertize tehnice auto la nivelul Laboratorului Interjudețean din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice B, căci atâta timp cât victimei nu i se poate imputa încălcarea niciuneia din normele impuse de legislația rutieră este imperios necesar să se stabilească dacă, în condițiile concrete în care a avut loc accidentul, manevra inculpatului de pătrundere în drumul cu prioritate fără să se asigure și să acorde prioritate a fost cauza determinantă în producerea evenimentului rutier și dacă între fapta comisă și rezultatul produs, respectiv vătămarea corporală gravă a victimei, există legătură de cauzalitate.
Deosebit de important este și faptul că descoperirea inculpatului, ca și autor al infracțiunii, a fost făcută pe baza declarațiilor martorilor și, însă niciunul dintre aceștia nu a fost audiat de instanța care a dispus condamnarea inculpatului și nici de instanța de apel, care a confirmat această soluție, pronunțarea unor asemenea hotărâri fiind contrare, astfel, dispozițiilor cuprinse în art.52din Codul d e procedură penală ce consacră prezumția de nevinovăție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Se reține astfel că dacă în privința martorului instanțele au întreprins demersurile legale pentru audierea acestuia iar administrarea probei nu a fost posibilă deoarece martorul nu a fost găsit, în ceea ce îl privește pe martorul, Curtea observă că deși audierea sa era posibilă în fața instanței de apel întrucât acesta a indicat noul domiciliu în cererea de scutire de plata amenzii formulată la 25 martie 2009, fila 127 dosar apel, tribunalul nu a insistat în audierea lui.
Cum declarația martorului este hotărâtoare în dezlegarea pricinii dat fiind că acest martor este singurul care a oferit semnalmentele inculpatului și a participat la recunoașterea din grup a acestuia este evidentă necesitatea audierii sale în cursul cercetării judecătorești, aceasta constituind o garanție a aflării adevărului dar și pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare al inculpatului.
Drept urmare, Curtea constatând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale ale inculpatului de natură să garanteze aflarea adevărului și să conducă la pronunțarea unei soluții legale și temeinice prin neadministrarea probei testimoniale și a celei cu expertiză tehnică auto, critica inculpatului se găsește ca întemeiată, fiind circumscrisă cazului de casare prev. de art.3859pct.10 cod proc. penală, astfel că se va dispune admiterea recursului declarat de acesta, conform disp. art.38515pct.2 lit.c) cod proc. penală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Această soluție se impune pentru că tribunalul, ca instanță de apel, este obligat, în temeiul disp. art.371 alin.2 și art.378 alin.1 cod proc. penală, să examineze cauza sub toate aspectele, de fapt și de drept, să verifice hotărârea atacată atât pe baza lucrărilor și a materialului cauzei și a oricăror probe noi, administrate în fața sa, precum și pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.
Pe cale de consecință, va fi admis și recursul declarat de partea civilă în vederea asigurării rezolvării complete a cauzei, atât sub aspectul laturii penale cât și a celei civile, probele administrate până în prezent făcând dovada certă că recurenta a fost victima unui accident de circulație la data de 24 noiembrie 2003, ocazie cu care i-au fost produse leziuni ce au determinat o gravă vătămare a integrității sale corporale, fiind imperios necesar, ca pe bază de probatorii complete și legal administrate, să se stabilească, fără echivoc, persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de partea civilă -, domiciliată domiciliat în comuna, sat, județul P și inculpatul, domiciliat în comuna, sat nr.302, județul P împotriva deciziei penale nr. 121 din 22.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Casează decizia penală nr.121 din 22 mai 2009 Tribunalului Prahova, trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr.986 din 14 mai 2008 Judecătoriei Ploiești, cu respectarea dispozițiilor procedurale ce reglementează completarea probelor la judecata în apel.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red./Tehnored.
3 ex./ 10 noiembrie 2009
. fond - Jud.
Jud. fond
. apel - Trib.
Jud. apel,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu
