Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 779/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 779/ DOSAR NR-
Ședința publică din 24 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirena Radu
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.132/A din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrare pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 17 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentului inculpat de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 1896/13.11.2007 Judecătoria Brașova dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală și art. 47 Cod penal achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal; în baza art. 49 din Legea 136/1995 și art. 7 din Ordinul nr. 3108/10.12.2004 emis de Președintele Comisiei de Supraveghere al Asigurătorilor a obligat asigurătorul SC SA - Sucursala B să plătească părții civile suma de 5634,99 lei despăgubiri materiale, 15.000 Euro daune morale, sumă plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății iar părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență B suma de 2351,11 lei; în baza art. 192 pct. 1 lit. c Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare și în baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală a respins cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În data de 28.01.2005, în jurul orei 14.00, inculpatul, conducea autoturismul marca de culoare albă cu număr de înmatriculare -, proprietatea, al cărei angajat era, pe str. - din municipiul B, pe sensul de mers din cartierul spre centru.
Inculpatul se deplasa pe a doua de mers, prima fiind ocupată J cu zăpadă, cu o viteză de 42, 3 km/, viteză situată sub valoarea maximă legală.
Carosabilul era umed, nefiind acoperit cu polei.
Cu 27 înainte de trecerea de pietoni de pe strada -, la intersecția cu strada -, inculpatul a observat-o pe partea vătămată, coborând de pe trotuarul din partea dreaptă a sensului său de mers, angajându-se în traversare în grabă.
Văzând că partea vătămată s-a angajat în traversare, inculpatul a încercat să evite impactul. A tras de volan dreapta, a acționat concomitent sistemul de frânare, reducând viteza de deplasare de la 42, 3 km/ la 22 km/.
Cu toate acestea accidentul nu a putut fi evitat, victima modificându-și viteza de mers, grăbind pasul, astfel că la încercarea de ocolire prin dreapta a acroșat cu farul din stânga, piciorul de sprijin al victimei, care a fost proiectată la aproximativ 4-4,5 depărtare pe contrasens.
Impactul s-a produs pe a doua de circulație a sensului de mers, la circa 5m de bordură, 1 de axul drumului și la circa 1 în interiorul marcajului.
Angajarea pietonului în traversare și drumul său către locul de impact s-a făcut în timpul de 2, 6 secunde.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a transportat partea vătămată la Spitalul Clinic de Urgență
Potrivit raportului de constatare medico legală nr. 423/E/7.02.2005, partea vătămată a suferit luxație de umăr drept, fractură separare înfundare platou tibial extern genunchi stâng, având nevoie de 45-50 zile de îngrijiri medicale.
În urma reexaminării medico legale a părții vătămate, prin raportul de constatare medico legală nr. 423/E/6.04.2005 s-a constatat că aceasta necesită pentru leziunile suferite 110-120 zile de îngrijiri medicale, iar nu 45-50 zile, așa cum s-a apreciat inițial.
Ulterior prin adresa nr. 423/E/13.06.2007 a Serviciului Județean de Medicină Legală B, s-a concluzionat, având în vedere necesitatea tratamentului recuperator susținut și intermitent, că partea vătămată necesită circa 180 de zile de îngrijiri medicale, precum și faptul că în urma paraliziei plexului brațului drept, consecință directă a leziunilor traumatice suferite la data de 28.01.2005, aceasta va rămâne cu infirmitate fizică permanentă.
Raportat la împrejurările concrete în care a avut loc evenimentul rutier, accidentul putând fi evitat dacă conducătorul auto ar fi circulat cu o viteză inferioară limitei de 20 km/, acesta dispunând numai de 2,6 secunde pentru perceperea pericolului și luarea măsurilor efective, instanța constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 47 Cod penal, conform cărora nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Pentru a fi în prezența cazului fortuit este necesară existența unei împrejurări exterioare care se suprapune peste acțiunea desfășurată de autor ducând la producerea altui rezultat care nu putea fi prevăzut, iar între împrejurarea fortuită și rezultatul efectiv al acțiunii sau inacțiunii făptuitorului trebuie să existe o legătură de cauzalitate, adică dacă nu ar fi intervenit acea împrejurare rezultatul nociv nu s-ar fi produs.
Înlăturarea caracterului penal al faptei se datorează împrejurării că inculpatul a fost în imposibilitate de a prevedea că partea vătămată se va angaja în traversare, având în vedere distanța mică la care se afla autoturismul față de trecerea de pietoni, cât și carosabilul umed care nu permitea oprirea autoturismului în condiții de siguranță.
Instanța de fond a arătat că deși s-a asigurat înainte, potrivit art. 77 alin. 3 din OUG 195/2002 partea vătămată a apreciat greșit distanța la care se afla autoturismul față de trecerea de pietoni și s-a angajat în traversare.
Instanța de fond a apreciat că în sarcina inculpatului nu se poate reține nerespectarea prevederilor art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 ( raportat la concluziile raportului de expertiză tehnică ) și nici ale art. 48 alin. 1 din OUG 195/2002 și art. 158 lit. m din HG nr. 85/2003, aceste texte legale necorespunzând cerințelor de previzibilitate a legii impuse de jurisprudența. Mai mult aceste texte încalcă principiul prezumției de nevinovăție instituind în realitate o prezumție de vinovăție, în forma culpei, în raport de nerespectarea acestora, dat fiind că ar putea apărea inerent în orice accident de circulație.
Sub aspectul laturii civile prima instanță a arătat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 Cod civil, însă deși s-a constituit parte civilă cu suma de 8686,17 lei, partea vătămată a depus la dosar înscrisuri justificative numai pentru suma de 5634,88 lei. Deși nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de partea civilă, instanța apreciază că suma de 15 000 EURO, solicitată cu titlu de daune morale, nu este disproporționată având în vedere suferința încercată în urma accidentului, suferință care persistă și în prezent, aceasta rămânând cu infirmitate fizică permanentă, față de numărul mare de îngrijiri medicale, 180 zile, raportat la faptul că partea civilă, timp de 6 luni, fiind netransportabilă, a fost dependentă de ajutorul acordat de martorele și, ajutor de care va avea nevoie și de acum înainte.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, partea civilă și asigurătorul
În dezvoltarea motivelor de apel procurorul a criticat hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului raportat la materialul probator administrat în cauză și chiar la declarația inculpatului din cursul urmăririi penale care recunoaște că ar fi putut evita accidentul în cazul în care ar fi fost mai atent. Cauza accidentului o constituie neadaptarea vitezei de circulație la condițiile de trafic, autoturismul intrând în derapare și acroșând victima la Ja marcajului pietonal, după ce anterior aceasta s-a asigurat și a apreciat că va putea traversa în siguranță. În consecință parchetul a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, iar ca modalitate de executare - aplicarea art. 81 Cod penal.
Partea vătămată a criticat hotărârea sub aspectul laturii penale, în condițiile în care din întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești rezultă fără dubii culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului rutier, solicitând condamnarea acestuia, cât și sub aspectul laturii civile solicitând admiterea pretențiilor materiale și morale în întregime, potrivit probatoriului administrat. În dezvoltarea motivelor de apel partea vătămată a susținut că până la accident aceasta era o persoană sănătoasă, energică, iar acum a devenit o persoană handicapată, care a suferit mari prejudicii morale, aceasta suferă și în prezent, refuzând să ia masa cu familia din cauza survenirii paraliziei mâinii drepte. În apel partea vătămată a depus înscrisuri medicale noi și s-a administrat proba cu martora.
Asigurătorul a criticat hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului exagerat al daunelor morale acordate victimei, în condițiile reale de culpă proprie a părții civile în producerea accidentului rutier "în proporție de 30%" solicitând reducerea acestora la suma de 5000 Euro.
Prin decizia penală nr. 132/A din 3 iunie 2008 Tribunalului Brașov au fost admise apelurile declarate în cauză, iar hotărârea primei instanțe a fost desființată sub aspectul soluționării laturii penale, al cuantumului daunelor materiale, al omisiunii precizării plafonului obligației de plată a asigurătorului și al modului de soluționare a cheltuielilor judiciare către partea civilă, iar în cadrul rejudecării în aceste limite s-au dispus următoarele:
În baza art 184 alin. 2, 4 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 16.04.1978, CNP - la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei. În baza art. 82 Cod penal s-a stabilit termen de încercare 2 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
S-au reținut dispozițiile art. 13 Cod penal privind aplicarea și suspendarea pedepsei accesorii.
S-a majorat cuantumul daunelor materiale de la 5634,88 lei la 5738 lei.
În baza dispozițiilor Legii 136/2005 și Legii nr. 32/2000 și art. 7 din Ordinul nr. 3108/10.12.2004 s-a constatat că obligația de plată a despăgubirilor civile îi revine asigurătorului către fiecare parte civilă numai până la limita plafonului stabilit pentru anul 2005 iar peste această limită a fost obligat inculpatul să plătească despăgubirile civile stabilite către partea civilă.
În baza art. 193 alin. 6 Cod penal a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 3035 lei cheltuieli judiciare la fond.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a conchis că principala cauză a producerii accidentului rutier a constituit-o conduita nepreventivă a inculpatului, în sensul că nu a adaptat viteza la condițiile de trafic (respectiv iarna, cu carosabil umed, cu troiene de zăpadă pe trotuare), situație în care autoturismul a derapat, accidentând victima pe trecerea de pietoni, din culpa exclusivă a conducătorului auto.
Critica părții civile privind cuantumul daunelor morale acordat de către prima instanță a fost apreciată de către instanța de apel ca nefondată, în timp ce critica privind cuantumul daunelor materiale a fost apreciată ca fiind întemeiată în raport cu înscrisurile depuse în apel, care fac dovada sumelor reprezentând contravaloarea consultației de control și medicamente, cuantumul despăgubirilor materiale fiind astfel majorat de la 5634,88 lei la 5738 lei.
Totodată, apelul asigurătorului a fost apreciat ca fondat sub aspectul omisiunii primei instanțe de a preciza limita plafonului obligației de plată a asigurătorului către partea civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs inculpatul, fără însă a motiva recursul declarat în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin.3 Cod procedură penală, astfel că, potrivit acestui text de lege, se vor lua în considerare doar cazurile de casare care se examinează din oficiu de către instanță.
Recurentul inculpat a invocat drept caz de casare cel prevăzut de art. 3859pct.18 Cod procedură penală, susținând că instanța de apel a făcut o eroare gravă de fapt dispunând condamnarea sa pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a solicitat să se dispună achitarea sa în temeiul prevederilor art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.e Cod procedură penală și art. 47 Cod penal, în considerarea faptului că singura vinovată de producerea accidentului este partea vătămată, care s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure că acest lucru poate fi făcut fără pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Astfel, inculpatul a susținut că accidentul putea fi evitat dacă înainte de începerea traversării, victima s-ar fi asigurat temeinic, luând în calcul atât distanța la care se afla autoturismul față de trecerea de pietoni, viteza sa de deplasare, cât și carosabilul umed care nu permitea oprirea autoturismului în condiții de siguranță fără apariția riscului derapării.
Potrivit susținerilor inculpatului, inserate în concluziile scrise, partea vătămată era obligată ca, înainte de a se angaja în traversare pe trecerea marcată, să cunoască ori cel puțin să aprecieze viteza de deplasare a autoturismelor aflate în trafic, să efectueze calcule care să îi permită să aprecieze dacă oprirea acestora se poate realiza în condiții de deplină siguranță și numai după aceste activități preliminare, să se angajeze în traversare.
Tot din concluziile scrise depuse de inculpat rezultă că în schimb, conducătorului auto, care urmează cursurile unei școli de șoferi în cadrul cărora asimilează sau ar trebui să asimileze cunoștințe pentru a participa la trafic în condiții de deplină siguranță, nu îi revine nici o obligație.
În mod judicios instanța de apel a conchis în sensul că inculpatului îi revine culpa exclusivă în producerea accidentului, în raport cu dispozițiile legale încălcate de către acesta, respectiv art. 48 din nr.OUG 195/2002, potrivit cărora conducătorul auto trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță; totodată, în mod corect s-a reținut că inculpatul a încălcat și prevederile art. 1 din nr.HG 85/203, conform cărora participanții la trafic sunt obligați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare, precum și celelalte dispoziții din regulament, astfel încât să nu constituie un pericol pentru circulația rutieră.
Art. 180 alin.1 pct.7 din același act normativ prevede obligația conducătorului auto de a acorda prioritate pietonilor angajați în traversarea drumurilor publice, pe trecerile marcate, iar art. 158 lit. m impune obligația conducătorului auto de a reduce viteza dacă prevede un pericol la trecerile semnalizate.
Nu poate fi reținută nici o culpă a părții vătămate în producerea accidentului, întrucât aceasta a respectat prevederile art. 205 din nr.HG 85/2003, potrivit cărora traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axul acestuia, numai prin locurile marcate și semnalizate cu indicatoare, după ce s-au asigurat că o pot face în siguranță.
În speță, victima a fost accidentată pe trecerea de pietoni, la Ja marcajului, ceea ce impune concluzia că nu s-a angajat în traversare în mod intempestiv, surprinzându-l pe inculpat, fiind de menționat în acest sens chiar reacția inculpatului după ce a observat că victima s-a angajat în traversarea străzii, acesta optând pentru a "lua piciorul de pe accelerație", și nu pentru a frâna, apreciind astfel în mod eronat că manevra aleasă este suficientă pentru a preîntâmpina lovirea părții vătămate.
Astfel, recursul inculpatului este apreciat ca nefondat, motiv pentru care va fi respins în temeiul prevederilor art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, menținând hotărârea instanței de apel ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 193 alin.6 Cod procedură penală raportat la art. 274 Cod procedură civilă, inculpatul va fi obligat să plătească intimatei părți civile cheltuielile judiciare efectuate de către aceasta în calea de atac exercitată de către inculpat, în temeiul înscrisurilor doveditoare aflate la filele 12 și 13 în dosarul instanței de recurs.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 132 din 3 iunie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă inculpatul să plătească intimatei părți civile suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs.
Obligă inculpatul să plătească suma de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - C - -
GREFIER
Red./06.11.2008
Dact./06.11.2008
2 exemplare
Jud. apel:,
Jud. fond:
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Alina Constanța Mandu, Mihaela
