Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 87/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 87/2009
Ședința publică de la 12 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 217/22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpatul recurent asistat de avocat ales și apărătorul ales al părților civile intimate B, B și B -, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind late cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit. d pr.penală achitarea inculpatului deoarece nu acțiunea acestuia a dus la producerea acestui accident. În cauză nu există culpă a inculpatului, s-a arătat că piciorul drept ar fi fost prins în ușa autobuzului dar nu se putea ca același picior să fi fost călcat de autobuzului. Mai mult de atât autobuzul nu pornește cu ușile deschise și acestea nu pot fi deschise în timpul mersului.
A mai precizat că accidentul s-a produs seara, iar partea vătămată s-a dezechilibrat. În cauză există un dubiu care profită inculpatului și nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei infracțiuni.
Avocata părților civile a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. A arătat că din nici un act al dosarului nu reiese că pantoful părții vătămate a fost călcat de autobuzului, situația de fapt este că piciorul părții vătămate a fost prins între ușile autobuzului.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate.
Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat achitarea întrucât nu este vinovat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 122/21 februarie 2007, Judecătoria Sibiua dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.2 și 4 cod penal.
În baza art. 14 și 346 alin. 2.C.P.P. au fost respinse acțiunile civile ale părților civile Spitalul Clinic Județean S, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate S și ale moștenitorilor părții civile B - B, B - și B.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În momentul în care inculpatul a ajuns cu autobuzul a cărui șofer era în stația situată pe strada - din Municipiu S, deschide ușile pentru a permite coborârea pasagerilor. În acea stație din autobuz dorește să coboare și partea vătămată însoțită de către soția sa. Partea vătămată avea un handicap la unul din picioare, handicap care o obliga la o deplasare mai anevoioasă.
Partea vătămată a coborât din autobuz și după momentul coborârii, în timp ce era cu ambele picioare pe carosabil, se dezechilibrează și încearcă să se sprijine cu spatele de autobuz. În acel moment autobuzul se pune în mișcare și ea este antrenată de către acesta. Partea vătămată a căzut și a ajuns cu unul din picioare sub din spate a autobuzului.
Urmare a acestui accident partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 70-80de zile de îngrijiri medicale.
La stabilirea stării de fapt si a vinovăției instanța de fond a avut în vedere în mod exclusiv probele științifice administrate în cauză și anume expertizele tehnice auto. Au fost înlăturate fie ca subiective fie ca nesincere declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză după ce în prealabil le-a analizat pe fiecare.
S-a reținut cu certitudine că din toate expertizele se desprinde împrejurarea că piciorul părții vătămate nu a fost prins între uși și B nu a fost târât de către autobuzul în mișcare.
S-a mai afirmat că expertizele rețin ca modalitate de producere a accidentului atitudinea părții vătămate, care datorită handicapului de care suferea a coborât cu greutate din autobuz și în momentul în care a ajuns cu ambele picioare pe carosabil s-a dezechilibrează și s-a sprijinit de autobuz. Chiar în acel moment autobuzul s-a pus în mișcare și imprimat corpului victimei o rotație care a determinat dezechilibrarea acesteia și în cele din urmă o făcut-o să ajungă cu un picior sub roțile autobuzului.
În ce privește atitudinea conducătorului auto față de obligațiile stabilite prin fișa postului (aceea de a se asigura în momentul plecării din stație pentru ca acesta să se facă în siguranță și pentru pasageri) instanța de fond constată că șoferului nu i se poate reține vreo culpă. Și aceasta întrucât șoferul după ce se asigură că toți pasagerii au coborât închide ușile își concentrează atenția pe intrarea în trafic și implicit își îndreaptă privirea spre oglinda din partea. Astfel încât o reasigurare nu își are rostul și nu i-ar putea fi imputat șoferului că partea vătămată s-a dezechilibrat și în loc să se îndepărteze de autobuz s-a sprijinit de acesta. Concluzionând Judecătoria Sibiua reținut că handicapul de care era suferindă partea vătămată a făcut ca aceasta să se accidenteze și să aibă o culpă exclusivă în producerea accidentului.
Împotriva aceste soluții a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit instanța de fond l-a achitat pe inculpatul în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2,4 Cod penal, vinovăția acestuia fiind dovedită cu probele administrate în cauză.
Sentința a fost criticată pentru aceea că instanța a încălcat prevederile art. 63 alin. 2.C.P.P. atunci când a redus materialul probator la analizarea expertizelor tehnice, înlăturând nejustificat declarațiile date de martori în cursul urmăririi penale și celelalte probe administrate (plângerea și declarațiile părții vătămate, expertizele medico-legale, procesul verbal de cercetare la fața locului), atâta vreme cât declarația părții vătămate se coroborează cu cea a soției părții vătămate și cu a martorilor și ce se aflau în același autobuz.
În plus din expertiza efectuată în cursul urmăririi penale se reține că la plecarea autobuzului din stație, victima nu era coborâtă complet din autobuz și se afla cu piciorul drept în contact cu scara și ulterior cu ușa autobuzului. Acest fapt a dus la dezechilibrarea și căderea sa, prin închiderea ușilor autobuzului înainte ca pasagerii să fi coborât și prin punerea în mișcare a autobuzului fără să se asigure că poate face această manevră în siguranță, inculpatul încălcând astfel prevederile art. 184 lit. c și d din nr.HG 85/2003 privind Regulamentul de aplicare a nr.OUG 195/2002.
În ce privește asigurarea conducătorului auto în momentul plecării din stație s-a spus că instanța de fond a ignorat nejustificat obligațiile pe care acesta le avea. era obligat să se asigure corespunzător nu doar pentru reintrarea în trafic ci și cu privire la siguranța călătorilor din autobuz sau chiar aflați în stația din care pleacă.
Tribunalul a procedat la reaudierea martorului și a încercat audierea soției părții vătămate însă acesta, din motive medicale, nu s-a mai putut prezenta în fața instanței; s-a efectuat o expertiză criminalistică pentru a se stabili modalitatea de producere a urmelor de pe pantalonii victimei; s-a încercat efectuarea unei expertize criminalistice, așa cum a solicitat și Parchetul în apelul formulat, însă aceasta nu s-a putut efectua întrucât urmele identificate la locul faptei erau insuficiente, iar o expertiză nu se poate baza în exclusivitate pe probatoriul testimonial.
Prin decizia penală nr. 217/22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr- a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu împotriva sentinței penale nr. 122/21 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu, sentință care a fost desființată în totalitate astfel:
În baza art. 184 alin.2, 4 cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de:
- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, c Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni, care constituie termen de încercare conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin.5 Cod penal s-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii să fie suspendată și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 14, 346.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.099,13 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean S, plus dobânzi și penalități de întârziere până la data plății.
S-a respins cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
În baza art. 14, 346.C.P.P. art. 998, 999 cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de B și continuată de succesorii săi, părțile civile B -, domiciliată în S,strada -,nr.4,.1, județul S și B și B, domiciliați în S,-,.1, județul S și în consecință:
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S, cu sediul în S,-, județul S, la plata sumei de 170 lei despăgubiri materiale și 7.000 lei daune morale, către părțile civile
S-a constatat calitatea de asigurator a asigurare Reasigurare Astra - Sucursala ia - B,-, sector 1.
În baza art. 191 alin. 1,3.C.P.P. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente C S, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond, către stat.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 193 alin. 6.C.P.P. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare în apel și 1.800 cheltuieli judiciare la fond, către părțile civile
În considerentele deciziei, Tribunalul Sibiua reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
În momentul în care autobuzul condus de ajunge în stația de la de pe strada -, deschide ușile, câteva momente nu coboară nimeni, apoi coboară partea vătămată B cu ambele picioare pe carosabil. se oprise la o distanță de 0,30 metri de trotuar, fapt ce face posibil ca partea vătămată să fi coborât cu ambele picioare, dar să nu fi avut timp să ajungă pe trotuar.
Dat fiind handicapul de care acesta suferea (își mai greu piciorul drept fiind parțial paralizat), este posibil ca soția, ce urma să coboare în urma lui, să îl fi susținut de brațul drept. Cert este însă (și rezultă din declarațiile martorilor și ) că ea s-a aflat în contact direct cu partea vătămată.
Această împrejurare combinată cu faptul că partea vătămată nu avea prea multă stabilitate pe piciorul drept a dus la dezechilibrarea lui B, rotirea lui și ajungerea în contact cu autobuzul care s-a pus în mișcare având ușile închise.
La fel ca și instanța de fond, s-a creținut că nicio probă nu indică faptul că piciorul părții vătămate a fost prins între ușile vehiculului.
Însă culpa în producerea accidentului nu aparține părții vătămate ci șoferului, întrucât el trebuia să aștepte și să observe că și soția părții vătămate, B - este pe scara autobuzului cu intenția vădită de a coborî. Cu siguranță a observat că este vorba de doi oameni în vârstă ( lumina în autobuz era aprinsă și nu erau mulți călători) și cu atât mai mult trebuia să fie precaut, să aibă răbdare să coboare toate persoanele și toți călătorii să se îndepărteze de autobuz în siguranță.
Este cert că verificând oglinda din dreapta, inculpatul a putut să observe că un călător se afla încă pe carosabil și nu ajunse pe trotuar sperând probabil că acesta va avea timp să urce de pe șosea până când ar fi pus el în mișcare vehiculul. Este adevărat ceea ce s-a susținut instanța de fond, că este normal ca persoana ce coboară din autobuz se și îndepărtează de el, însă obligația certă a șoferului era de a nu pune în mișcare vehiculul până când nu s-a asigurat că această manevră se poate face în siguranță pentru cei coborâți.
Și este dincolo de orice dubiu că el s-a grăbit cu închiderea ușilor și punerea în mișcare a autobuzului atâta vreme cât soția părții vătămate nici nu a apucat să coboare, deși toți martorii o localizează pe ea ca fiind pe scări.
Chiar și expertizele efectuate în cauză semnalează faptul că prin activitatea sa, de a pleca din stație mai înainte de a se asigura că o poate face în siguranță și pentru cei rămași în stație, inculpatul a încălcat obligațiile stabilite prin fișa postului.
Starea de fapt reținută de instanța de apel rezultă atât din experimentul efectuat în cauză cât și din declarația martorilor audiați, declarații pe care instanța de fond le-a înlăturat ca subiective fără a observa că ele se coroborează cu expertizele tehnice, astfel:
Martora B - a declarat că ea se afla imediat în spatele soțului său și nu a mai reușit să coboare întrucât ușile s-au închis, fiind pe punctul de a fi chiar ea prinsă între uși. Deși înlăturată ca subiectivă această declarație, ea este confirmată de cea a martorului ocular (fila 79 urm. pen) care îi localizează pe soții B stând pe scările autobuzului la ușa din mijloc și încercând să coboare, moment în care șoferul, a acționat prea repede sistemul de închidere a ușilor".
Chiar și martorul (fila 82) care s-a dovedit ulterior că nu avea cum să vadă (datorită locului ocupat în autobuz) dacă partea vătămată a ajuns cu ambele sau cu un singur picior pe carosabil, a observat însă cele întâmplate în autobuz și anume faptul că soția victimei se afla pe scări și avea mâna în afara ușilor încă deschise, probabil în încercarea de a-l sprijini pe soțul său.
Martorul a confirmat faptul că ea s-a aflat în contact cu spatele părții vătămate pe care l-a dezechilibrat. Același martor a afirmat că ușile autobuzului i-au prins mâna femeii în timp ce acesta, l-a prins de spatele hainei și l-a tras înapoi dezechilibrându-l".
Martorul ( 85 p) de asemenea, certifică faptul că ambele persoane au dorit să coboare din autobuz, dar numai bărbatul a reușit,soția acestuia rămânând în autobuz, ținându-l pe acesta de braț, cred că de dreptul, moment în care autobuzul se punea în mișcare".
Și în fața instanței martorii au confirmat faptul că partea vătămată a coborât prima iar soția sa îl ținea de braț (martorul fila 68) sau de haină (martorul fila 66).
Cert este că șoferul nu a verificat dacă nu erau antrenate în coborâre și alte persoane, întrucât chiar el a declarat (fila 65 inst.):, nu am știut dacă la ușa de coborâre mai era cineva în momentul în care am închis ușile".
Doar în modalitatea anterior descrisă s-a putut produce accidentul, fiind evident din expertizele efectuate precum și din experiment că piciorul părții vătămate nu a fost prins între uși.
În această modalitate se coroborează declarația martorilor cu expertizele tehnice efectuate și apreciem că ele doar aparent și sub anumite aspecte minore se contrazic, întrucât fiecare martor a văzut câte o fază a incidentului.
Martorii, și au putut vedea doar ce s-a întâmplat în interiorul autobuzului când partea vătămată a coborât precum și reacția soției lui (care l-a sprijinit/ l-a tras de haină) fără a putea vedea dacă el era cu ambele picioare pe carosabil sau pe trotuar; în timp ce martorul aflat afară, a putut observa că partea vătămată coborâse cu ambele picioare din autobuz iar când vehiculul a pornit de pe loc, victima s-a dezechilibrat. Pentru că el nu a fost aproape de victimă este normal ca să nu își poată explica motivul pentru care partea vătămată a căzut.
Un alt argument, că dinamica producerii accidentului este cea anterior arătată, este și poziția victimei în momentul opririi vehiculului: perpendicular pe autobuz (ceea ce exclude târârea) și cu piciorul drept prins sub din spate a mașinii.
Concluzionând, s-a apreciat că accidentul putea fi evitat doar de către șoferul care nu s-a asigurat suficient, a acționat sistemul de închidere prea repede așa încât soția părții vătămate care era în contact direct cu B nu a reușit să coboare, și apoi a pus în mișcare vehiculul fără a se asigura că această manevră se poate face în siguranță, nu numai pentru intrarea în trafic ci și pentru cei care au coborât din autobuz. În cazul de față partea vătămată nu a reușit să se depărteze suficient de autobuz și să ajungă pe trotuar unde nu ar mai fi fost în pericol.
Prin conduita sa inculpatul a încălcat:
- prevederile art. 184 lit. c din HG85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a G1 95/2002 ce prevăd obligațiile conducătorului autovehiculului ce efectuează transport public, de a închide ușile numai după ce pasagerii au coborât sau urcat;
- dispozițiile din fișa postului conform căreia la plecare conducătorul auto trebuie să se asigure nu numai că reintrarea în trafic se face în siguranță pentru ceilalți participanți dar și faptul că plecarea din loc nu prezintă un pericol pentru călătorii rămași în stație.
În acest context, încălcarea acestor prevederi atrage vinovăția inculpatului, motiv pentru care s-a admis ca fondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu și a se desființa integral sentință apelată.
Fapta inculpatului care datorită nerespectării dispozițiilor legale și prevederilor fișei postului a cauzat vătămarea lui B, producându-i leziuni vindecabile în 70-80 zile de spitalizări medicale, constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.
La individualizarea pedepsei instanța s-au avut în vedere: limitele de pedeapsă (6 luni - 3 ani), condițiile în care accidentul a avut loc; persoana inculpatului (faptul că este la prima faptă de acest gen, a colaborat cu organe judiciare competente pentru aflarea adevărului), că infracțiunea este săvârșită din culpă, motiv pentru care i se va aplica o pedeapsă minimă de 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 Cod penal întrucât s-a apreciat că exercitarea drepturilor elective este incompatibilă cu infracțiunea săvârșită.
Întrucât s-a considerat că scopurile pedepsei pot fi atinse și fără executarea acesteia în regim de detenție, s-a dispus, în baza art. 81 Cod penal suspendarea executării pedepsei principale și în baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendarea executării pedepsei accesorii.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constituit parte civilă Spitalul Clinic Județean S (fila 32), Casa Județeană de Asigurări de Sănătate S ( fila 25) și partea vătămată (fila 24).
În cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: prejudiciul există și este cert, fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de inculpat din culpă și nu există nici un motiv de înlăturare a răspunderii penale, iar legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și rezultatul produs este evidentă, așa cum anterior s-a expus.
Cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată urmează a fi recuperate de furnizorii de servicii conform art. 313 din Legea nr. 95/2006 în speță Spitalul Clinic Județean S sens în care s-a admis acțiunea acestuia și a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea unității spitalicești suma de 13.099,14 lei, plus dobânzi și penalități de întârziere.
Ca urmare a abrogării OUG150/2002, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu mai are calitate procesuală în cauză așa încât acțiunea civilă formulată de ea a fost respinsă.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 euro echivalentul daunelor morale plus daunele materiale formate din cheltuieli suplimentare de: spitalizare, medicamente, injecții aduse la comandă, alifii, creme pentru piele, perfuzii, vată medicală, fașă, spirt, onorariu expertize judiciare, cărucior cu rotile și cărucior scaun, haine și pantofi distruse de accident, masaje și tratamente la domiciliu, alimente suplimentare în perioada de spitalizare, scutece adulți, plata femeii care a ajutat la îngrijire. Nu au fost depuse chitanțe, facturi în probațiune iar martorul care a fosta audiat pe latură civilă ( fila 181- ) specificat doar că s-au făcut mai multe cheltuieli suplimentare cu medicamentele, și au fost cumpărați pampersi, fără a putea avansa vreo sumă. Au fost apreciate ca dovedite doar o parte din cheltuielile efectuate cu medicamentele și anume suma de 170 lei, atestată de acest martor.
Prin urmare doar această sumă a fost acordată cu titlu de daune materiale.
Deși prejudiciul există, dar nefiind cert și cuantificabil, și în lipsa unor probe asupra cuantumului celorlalte cheltuieli efectuate, instanța în baza art. 1169 Cod civil a respins celelalte pretenții.
Daunele morale se justifică a fi acordate; chiar dacă partea vătămată a decedat, acțiunea civilă a fost continuată de moștenitorii legali ai acestuia soția B - și cei doi fi B și B.
Dreptul la despăgubiri s-a născut în patrimoniul părții vătămate B în timpul vieții lui, el transmițându-se moștenitorilor, astfel că aceștia beneficiază de dreptul de a continua acțiunea și de a obține aceste despăgubiri. Chiar dacă prejudiciul moral a fost încercat de partea vătămată decedată, suma ce s-a acordat cu acest titlu se transmite moștenitorilor, așa încât instanța a admis în parte acțiunea civilă așa cum a fost formulată și continuată și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea moștenitorilor lui B suma de 7000 lei cu titlu de daune morale.
Față de numărul zilelor de îngrijiri medicale, de evidentele suferințe fizice și psihice încercate de partea vătămată, cât timp a fost în spital cât și ulterior, de faptul că așa cum rezultă din declarația martorului el nu s-a mai refăcut complet, s-a considerat că suma de 7000 lei reprezintă o compensație echitabilă a acestor suferințe. este că B nu a mai trăit pentru a beneficia de acordarea acestora.
Întrucât partea civilă a înțeles să formuleze acțiune civilă în contradictoriu cu inculpatul ce răspunde în solidar cu partea responsabilă civilmente, în baza art. 1000 alin 3 Cod civil, nu și cu asiguratorul de răspundere civilă obligatorie cu care avea încheiat contractul de asigurare și anume,Asigurare Reasigurare Astra" - Sucursala ia în temeiul principiului disponibilității, instanța a constatat doar calitate de asigurator a,Asigurare Reasigurare Astra" - Sucursala ia, în temeiul poliței de asigurare seria nr. - din 29.05.2003 (fila 23 urm. pen.).
Cheltuielile judiciare de la fond formate din cheltuielile judiciare,din cursul urmăririi penale (200 lei) plus cele din cursul judecății, în cuantum de 500 lei au fost suportate în baza art. 191 alin. 1,3.C.P.P. de inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Cheltuielile din apel ca urmare a admiterii apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu au rămas în sarcina statului, inclusiv cheltuielile cu experimentul criminalistic efectuat în această fază.
Părțile civile au solicitat cheltuieli judiciare de la inculpat atât la fond cât și în apel.
În apel acestea sunt în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 232 dosar, iar la fond sunt de 1800 lei din care 1400 lei reprezintă expertiza efectuată la cererea părții civile (fila 46) iar 400 lei onorariu avocat (chitanța fila 296).
Acestea au fost acordate în baza art. 193 alin. 6.C.P.P. inculpatul fiind obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata lor către părțile civile.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 385/3 pr.penală inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanța de apel a reținut greșit culpa inculpatului, bazându-se pe o interpretare eronată a probelor de la dosar, stabilind o bază factuală ce nu are corespondent în derularea faptelor.
Astfel, piciorul victimei nu putea fi călcat de autobuzului atâta timp cât se afla prins la ușă.
Într-o altă abordare piciorul victimei era imposibil să fi fost prins la ușă, atâta timp cât autobuzul este programat să poată pleca de pe loc doar cu ușile închise și care nu pot fi deschise în timpul mersului.
2. În cauza de față culpa exclusivă aparține victimei care s-a dezechilibrat, împiedecându-se.
3. În cauză există un puternic dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat, dubiu care îi profită acestuia în condițiile în care nu a putut fi stabilită o bază factuală certă.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385/9 alin.3 pr.penală, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor urma:
1. Instanța de apel a stabilit o stare de fapt corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele și lucrările din dosar: procesul verbal de cercetare la fața locului, depozițiile martorilor ( 85; 82; B -; 79 ) coroborate cu raportul de expertiză tehnică auto (62-73 dosar) și experimentul judiciar efectuat în cauză din care rezultă cu claritate că prin acționarea prematură a sistemului de închidere a ușilor autobuzului, victima care nu reușise să se poziționeze, în siguranță, pe acostament, s-a dezechilibrat și a căzut.
2. Curtea constată, contrar apărărilor inculpatului, că probele au fost interpretate judicios de instanța de apel, caracterul probei, mai presus de orice îndoială rezultând în cauză din coroborarea unor prezumții suficient de puternice, clare și concordante precum și din situații de fapt necontestate.
Astfel, Curtea arată că în cauză este de necontestat faptul acționării de către inculpat a sistemului de închidere a ușilor, fără a se asigura îndeajuns asupra efectuării complete a coborârii pasagerilor (soția părții vătămate se afla, conform declarațiilor martorilor pe scările autobuzului).
3. Curtea apreciază că în speță culpa recurentului a fost stabilită în mod clar și neechivoc de către instanța de apel, acestuia revenindu-i obligația pozitivă de a se asigura, înainte de reînscrierea în trafic, dacă această manevră se poate realiza în siguranță fără să afecteze călătorii rămași în stație.
Or, în circumstanțele date, indiferent care ar fi fost conduita victimei ulterioară coborârii de pe scara autobuzului (și care a fost descrisă mai sus) inculpatul se impunea să închidă ușile doar după ce s-a asigurat că plecarea din loc nu prezintă un pericol pentru persoanele care au coborât sau care, din diverse alte motive se aflau în stație.
4. Curtea reține că inculpatul a ignorat prevederile art. 184 lit.c din HG nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare OUG 195/2002, precum și dispozițiile exprese cu prinse în fișa postului său și care îi impuneau obligații certe de a se asigura că reintrarea în trafic se realizează în siguranță pentru ceilalți participanți dar și faptul că plecarea din loc nu prezintă un pericol pentru călătorii rămași în stație.
Față de cele ce preced, Curtea, reținând că soluția adoptată de către instanța de apel este legală și temeinică, iar apărările inculpatului nu au putut fi valorificate în contextul probator existent, în conformitate cu art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat în baza art. 192 alin.2 pr.penală și către partea civilă în baza art. 193.pr.penală (onorariul apărătorului ales).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 217/2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 240 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească părții civile B - suma de 800 lei, cheltuieli judiciare făcute de partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. VV 2 ex/19.02.2009
LR, A
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș
