Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 219/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 219/
Ședința publică de la 14 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, împotriva deciziei penale nr. 516/6.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal a răspuns intimatul inculpat asistat de avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul- parte vătămată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei,după care;
Intimatul- recurent precizează că locuiește în G, str.-.Al. nr. 51 și nu dorește să mai dea alte declarații menținându-le pe cele date până în prezent.
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, susține motivele scrise de recurs depuse la dosar și apreciază că cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt nelegale sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, solicitând condamnarea acestuia.
Invederează instanței că inculpatul a săvârșit acte de violență, a proferat injurii, a lovit pe partea vătămată cu o, martorii s-au alertat și s-a creat, împrejurări care rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Solicită admiterea recursului și în conformitate cu disp.art. 3859pct. 18, 38515pct. 2 lit. d Cod pr.penală casarea hotărârilor și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin.1 cod penal, aplicare aunei pedepse rezultate cu suspendarea executării acesteia conform art. 81,82 Cod penal.
Apărătorul intimatului- inculpat, având cuvântul, consideră că cele două instanțe de judecată au reținut în mod corect situația de fapt, inculpatul a avut un schimb de replici cu partea vătămată, l-a lovit și a plecat și consideră că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin.1 cod penal. Solicită respingerea recursului formulat ca fiind nefondat, soluția de achitare pronunțată în cauză fiind cea corectă.
Intimatul- inculpat, având cuvântul, arată că regretă fapta comisă și precizează că a reactionat întrucât a fost provocat de partea vătămată.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 02.09.2004).
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, în referire la art. 10 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală, a fost achitat inculpatul - cu privire la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, termen calculat în conformitate cu dispozițiile art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul - la plata sumei de 240 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se fi pronunțat astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În dimineața zilei de 02.09.2004, atât inculpatul -, cât și partea vătămată, se aflau în piața de legume-fructe, amplasată pe Calea din municipiul
Între cei doi, cu câteva săptămâni în urmă, avusese loc un conflict, partea vătămată aplicându-i atunci inculpatului o lovitură cu pumnul în zona feței. Pe fondul stării conflictuale preexistente între cei doi, la data de 02.09.2004, în jurul orei 06:00, inculpatul - - având asupra sa o din lemn pe care a luat-o din mașina proprietate personală - s-a apropiat de partea vătămată, cu scopul de a-l lovi. După ce s-a adresat către partea vătămată spunându-i "brăilene, las că te aranjez eu. Până aici ți-a fost!", inculpatul a vrut să-l lovească pe partea vătămată cu bâta de lemn pe care a scos-o de sub haină.
Partea vătămată a izbutit să pareze lovitura aplicată de inculpat cu ajutorul brațului drept, însă intensitatea loviturii a determinat fracturarea antebrațului. Întrucât persoanele care se aflau în apropiere au intervenit în ajutorul părții vătămate, strigând totodată la inculpat să înceteze agresiunea, inculpatul a abandonat bâta din lemn și a fugit înspre autoutilitara proprietate personală, parcată în apropiere, îndepărtându-se imediat de locul faptei.
Partea vătămată s-a deplasat la Serviciul de Medicină Legală G în aceeași zi
Ulterior, inculpatul a fost depistat de organele de poliție, fiind condus la sediul secției de poliție pentru cercetări. Audiat fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul a recunoscut faptul că l-a lovit pe partea vătămată cu o de lemn peste brațul drept, motivat de faptul că în urmă cu câteva săptămâni partea vătămată l-ar fi lovit și el cu pumnul în zona feței.
Potrivit dispozițiilor art. 321 alin. 1 Cod penal, infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice este definită ca fiind fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea publică.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal se săvârșește cu intenție, directă sau indirectă. În ipoteza intenției indirecte, făptuitorul prevede urmarea periculoasă a faptei sale, nu urmărește producerea ei, dar acceptă posibilitatea survenirii acesteia. În cauza de față, din materialul probator administrat, rezultă cu certitudine că inculpatul - a urmărit lovirea părții vătămate cu bâta de lemn pe care o avea asupra sa. Din modul în care a acționat inculpatul (a mers direct către partea vătămată, a aplicat acesteia o lovitură, după care a fugit de la locul faptei, îndreptându-se către autoutilitara proprietate personală și părăsind piața), instanța apreciază că acesta și-a concentrat activitatea infracțională numai asupra părții vătămate, fără a-și pune vreun moment problema consecințelor pe care le va avea fapta sa asupra celorlalte persoane aflate în piață. Chiar în aceste condiții însă, se poate lesne aprecia că latura subiectivă a infracțiunii este îndeplinită sub forma intenției indirecte.
Împrejurarea că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în public, nu este - în sine - suficientă pentru a reține în concurs și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 Cod penal. A raționa astfel înseamnă a admite că la toate infracțiunile săvârșite în public, în prezența mai multor persoane, ar trebui să se rețină în concurs această infracțiune, ceea ce ar fi inadmisibil. Mai mult, instanța apreciază că nici măcar întrunirea condiției referitoare la scandalul public nu este suficientă pentru reținerea acestei infracțiuni, întrucât, de principiu, orice infracțiune este susceptibilă să revolte, să indigneze sau să provoace teamă celor care observă săvârșirea ei sau iau la cunoștință despre infracțiune.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului privind infracțiunea prev. de art. 181 alin.1 Cod penal sunt dovedite cu probele adminJ. la urmărirea penală și la instanță.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe în termenul prevăzut de lege a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
Soluția, în motivele de apel, este criticată ca fiind nelegală întrucât greșit instanța de fond l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de ultraj prev. de art. 321 Cod penal.
Deasemeni se mai precizează că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 182 Cod penal dar în dispozitiv s-a trecut 1811Cod penal.
Se solicită ca în rejudecare să se pronunțe o hotărâre corectă, temeinică și legală.
Prin decizia penală nr. 516/A din 6.12.2007 Tribunalul Galația admis apelul Parchetului, desființând în parte hotărârea apelată.
În rejudecare a dedus perioada reținerii de 24 de ore (2.09.2004) iar în baza art. 71 alin.2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal și a aplicat deasemeni disp.art. 71 alin.5 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării acesteia.
S-a înlăturat eroarea materială strecurată în sensul că s-a trecut în loc de art. 1811art. 182 Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În motivarea soluției instanța de apel a reținut că, cu privire la achitare instanța de fond corect a dispus-o pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, hotărârea însă fiind nelegală cu privire la deducere, deasemeni și la aplicarea pedepsei accesorii.
S-a mai arătat deasemeni că disp.art. 195 Cod pr.penală pot fi aplicarte îndreptând eroarea materială cu privire la simbolul pedepsei art. 182 în loc de 181 Cod penal.
Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Prin motivele de recurs se consideră că hotărârile sunt netemeinice întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de ultraj contra bunurilor morale și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 Cod penal.
Se susține că prin activitatea sa agresivă inculpatul a comis și infracțiunea de ultraj.
Se solicită ca în rejudecare, după casare, să fie condamnat inculpatul și pentru infracțiunea de ultraj prev. de art. 321 alin.1 Cod penal.
Recursul declarat de Parchet este nefondat.
Din verificarea celor două hotărâri și analiza ansamblului probator, Curtea constată că soluțiile pronunțate sunt temeinice și legale.
Activitatea infracțională a inculpatului, constând în agresarea părții vătămate și lovirea acesteia a fost de scurtă durată, nefiind perceptibilă și cu urmări emoționale pentru persoanele din zonă. Inculpatul lovind partea vătămată și-a atins scopul după care a fugit de la locul faptei, activitatea sa realizată în modul arătat și așa cum rezultă din probe nu a lezat valorile sociale legatele de bunele moravuri și de liniștea publică. și revolta persoanelor care au văzut sunt determinate după ce partea vătămată a fost lovită și inculpatul a plecat cu autoutilitara proprietatea sa, deci nu datorită unui scandal de lungă durată.
Față de aceste considerente și având în vedere disp.art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr. penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de Parchet.
În baza disp.art. 192 alin. 3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva deciziei penale nr. 516/06.12.2007 a Tribunalului Galați ( sentința penală nr. 2943/18.12.2006 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 1426/P/2005).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.Av./21.04.2008
Tehnored./25.04.2008
Fond:
Apel: -
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius