Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 336/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

( 131/2009 )

DECIZIA PENALĂ NR. 336

Ședința publică de la 2 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Simona Cîrnaru

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 1979 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 782/A din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință s-au prezentat recurentul inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimatul inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind recurenta parte civilă și intimata parte civilă SPITALUL DE URGENȚĂ.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, arată că în drept recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală și critică hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, arată că motivarea nu corespunde probatoriului administrat în cauză, susținându-se că inculpații ar fi exagerat în acțiunile lor, dar instanțele nu au avut în vedere succesiunea evenimentelor și cauza incidentului. Inculpatul, după ce a fost lovit în prealabil de partea vătămată - fapt recunoscut de aceasta din urmă - au urmat alte lovituri reciproce.Faptul că inculpatul a sărit în ajutorul clientului său nu dovedește că ar fi exagerat, loviturile aplicate de acesta fiind pentru a înlătura atacul părții vătămate. Așa fiind, susține că instanțele au interpretat greșit probele administrate și vinovăția inculpaților, aceștia nefăcând nimic altceva decât să se apere.

Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. La art. 10 lit. e Cod procedură penală.

În ceea ce privește recursul părții civile, solicită a fi respins ca nefondat.

Apărătorul intimatului inculpatsolicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca fiind nefondat în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, acesta nefiind motivat cu 5 zile înaintea termenului de judecată, astfel cum prevede art. 385/10 alin. 2 Cod procedură penală.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța și achiesează la concluziile colegului său, în sensul că inculpații nu au acționat pentru a aplica o corecție părții vătămate, ci pentru a se apăra.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul cu privire la recursul inculpatului, susține că instanțele au dat o interpretare justă probelor administrate în cauză, reținând la încadrarea juridică dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal, având în vedre că între atitudinea agresivă a părții vătămate și rezultatul produs este justificată reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării și nu - așa cum s- cerut - aprecierea agresiunii ca fiind comisă în condițiile stării de legitimă apărare.

Pe cale de consecință, consideră nefondat recursul declarat de inculpat, solicitând a fi respins ca atare.

Cu privire la recursul părții civile, solicită a fi respins ca neîntemeiat în raport de motivarea dată de instanța de apel.

Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, regretă fapta comisă și arată că a vrut doar să se apere.

Intimatulinculpatavând ultimul cuvânt, regretă fapta comisă și arată că a vrut doar să se apere de loviturile părții civile.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Constată următoarele:

Prinsentința penală nr. 1979/26.09.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 4 Bad ispus următoarele:

În baza art. 182 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă (faptă din data de 04.07.2006).

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art, 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 86¹Cod penal, a suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit conform art. 86²Cod penal.

În baza art. 86³alin. 1 Cod penal, a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă
Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau
locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la literele b), c), d) s-a comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

Supravegherea s-a executat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴Cod penal cu referire la art. 83 și art. 84 Cod penal, privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, neexecutarea obligațiilor civile și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 182 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă (faptă din data de 04.07.2006).

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

În baza art.86¹Cod penal, a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit conform art. 86²Cod penal.

În baza art. 86³alin. 1 Cod penal, a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă
Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la literele b), c), d) s-a comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

Supravegherea s-a executat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 și art. 1003.civ.a admis in parte acțiunea civila a părții civile, și a obligat inculpații la plata sumei de 4.000 RON reprezentând despăgubiri morale către partea civila.

A respins cererea părții civile de obligare a inculpaților la plata daunelor materiale ca fiind neîntemeiată.

Conform art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 998 și art. 1003.civ. cu referire la art. 313 din Legea nr. 95/2006 modif. a obligat inculpații la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență - a sumei de 2.106,7 RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 191 alin. 1, 2 Cod procedură penală a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în data de 04.07.2006, în jurul orelor 20.00, în timp ce partea vătămată
se deplasa cu autoturismul proprietate personală din
direcția Șos. - spre str. -, pe din fața blocului în care locuiește,
intenționând să efectueze manevra de parcare, a coborât din autoturism și în urma
unor discuții contradictorii ce au degenerat într-un scandal concretizat în injurii și
lovituri reciproce, a fost lovit de inculpații și cu pumnii și picioarele, fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața.

În acest sens, din materialul probator administrat în faza de urmărire penală dar și nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, rezultă că partea vătămată a condus autoturismul cu viteză și a frânat brusc lângă un grup de tineri ce stăteau de vorbă pe respectivă. Potrivit susținerilor inculpaților coroborate cu declarațiile martorilor, a și, conducătorul auto a coborât din autoturism și a adresat injurii tinerilor respectivi și s-a îndreptat către aceștia cu pumnii strânși pentru a lovi. De altfel și partea vătămată a recunoscut că vrând săi sperie pe cei din grup. a pus frână brusc, s-a dat jos din mașină și s-a adresat grupului de persoane pe un ton ridicat. folosind cuvinte ce nu pot fi redate în fața instanței (filele 31-32).

În continuare, pe fondul acestui conflict, părțile și-au adresat injurii și s-au lovit reciproc. Astfel, potrivit martorului, . din grup s-a lovit reciproc cu apoi a intervenit și care a lovit pe conducătorul auto cu pumnul și i-a spart arcada la unul din. Ulterior au ajuns cu toții lângă autoturismul roșu și s-au lovit reciproc. (filele 41-42 ). Potrivit martorului, s-a lovit cu partea vătămată, intervenind în scandal și numitul care era în grup și 1-a lovit cu pumnul în față pe conducătorul auto spărgându-i arcada (filele 44-45 ). Declarațiile se coroborează și cu afirmațiile martorei a care a arătat că partea vătămată s-a lovit reciproc cu unul dintre tineri., ulterior intervenind și împreună ajungând pe autoturismului unde cel din urmă inculpat a lovit pe conducătorul auto spărgându-i arcada (filele 47-48 ). în sfârșit, martorul a arătat că i-a văzut pe inculpați lovindu-1 pe conducătorul auto cu pumnii și picioarele, 1-a prins de gât pe conducătorul auto și 1-a ținut pe mașinii, iar 1-a lovit cu piciorul de mai multe ori (filele 50-51 ).

De altfel, și în fața instanței inculpații și au recunoscut faptul că ei și partea vătămată și-au adresat injurii și s-au lovit reciproc (filele 27-28 și respectiv 29-30), susțineri care se coroborează cu declarațiile martorilor., a și (filele 46-47, 48, 49 și 50-51).

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A- avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă 1NML B și actelor medicale depuse la dosar, a prezentat leziuni traumatice care se puteau produce la data de 04.07.2006, prin lovire cu corp dur. pentru care au fost necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații. Totodată, leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie (filele 12-39 ).

În drept, fapta inculpaților și care la de 04.07.2006, in jurul orei 20.00, au agresat partea vătămată provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, totodată leziunile punându-i viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 Cp.

Din perspectiva laturii subiective, inculpații au săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției directe cf. art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a deoarece Cod Penal au prevăzut și urmărit rezultatul faptei săvârșite. Inculpatul a recunoscut că a înjurat partea vătămată după ce a fost înjurat din mașină de către acesta, a mai arătat că sa speriat foarte tare și că a luat partea vătămată în brațe lovindu-se reciproc (filele 27-28), în timp ce inculpatul a arătat că a intervenit în conflict pentru a-i despărți pe cei doi văzând că inculpatul nu face față (filele 29-30).

Instanța nu a pututreține ideea acreditată de inculpați prin apărători că fapta a fost săvârșită de cei doi inculpați în stare de legitimă apărare cf. art. 44 alin. 1 sau alin. 3.Cod Penal, că partea vătămată este o persoană agresivă și cu o constituție robustă ce le-a periclitat integritatea fizică exercitând un atac material, direct, imediat și injust care să pună în pericol grav persoana inculpaților, sau că infracțiunea a fost săvârșită de inculpați care din cauza tulburării sau temerii au depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul și în ideea de a fi salvat inculpatul de injuriile și lovirile la care a fost suspus din partea numitului.

Va avea în vedere împrejurările concrete în care au intervenit injuriile și loviturile astfel cum au fost aplicate, consecințele infracțiunii de vătămare corporală gravă (zilele de îngrijire medicală de care a avut nevoie persoana vătămată dar și pericolul la care aceasta a fost supusă, acela de a-și pierde viața), locul în care a fost săvârșită fapta, de către două persoane, precum și împrejurarea că inculpații nu au făcut dovada leziunilor și prejudiciilor provocate prin lovirile ce le-au fost aplicate.

Cu toate acestea însă, instanța a avut în vedere faptul că respectivul conflict s-a născut și a luat amploare din vina părții vătămate care a condus autoturismul până în apropiere cu viteză, încercând să-i sperie pe cei aflați pe alee pentru a se feri, că a început să adreseze injurii grupului din care făceau parte și inculpații, clar și că a coborât din mașină adresându-se pe un ton ridicat și folosind cuvinte ce nu pot fi redate în fața instanței astfel cum partea vătămată însăși recunoaște și chiar lovindu-se reciproc cu inculpatul. Potrivit susținerilor martorilor, partea vătămată s-a apropiat de grup cu gândul de a sări la bătaie.

Așadar, a reținut că fapta de vătămare corporală gravă a fost săvârșită de cei doi inculpați asupra părții vătămate sub stăpânirea unei puternice tulburări, emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnității persoanei cf. art. 73 lit.b Cod penal.

Pe cale de consecința. Instanța a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea a infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzuta de art. 182 alin. 2.Cod Penal cu reținerea circumstanței atenuante legale prev. de art. 73 lit. b Cod penal, fără a aprecia necesară schimbarea încadrării juridice a infracțiunii astfel cum a fost reținută în rechizitoriu.

La alegerea pedepsei, precum si la individualizarea cuantumului acesteia, potrivit art. 72 din Cod penal, a avut in vedere pericolul social concret al faptei săvârșite determinat de modul de producere, importanta valorilor sociale încălcate, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În acest sens instanța a avut în vedere conduita bună a infractorilor înainte de săvârșirea infracțiunii, aceștia nefiind cunoscuți cu antecedente penale conform certificatelor de cazier judiciar "depuse la dosar (filele nr. 10 și 11); atitudinea infractorilor după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea în fața organelor de cercetare penală și în fața instanței de judecată dar și necontestarea faptelor pentru care sunt cercetați, faptul că inculpații au un loc de muncă (potrivit caracterizării și contractului individual de muncă depuse la dosar - filele 54-55 și fila 59), faptul că inculpatul este căsătorit urmând să devină tată (filele 56, 58), dar și faptul că inculpatul este o persoană responsabilă și are în întreținere un copil (filele 59-60), precum și declarațiile martorilor audiați în circumstanțiere.

Dar vor fi avute în vedere și contribuția concretă a fiecărui inculpat în săvârșirea faptei, condițiile în care a fost comisă fapta, prejudiciul cauzat sau s-ar fi putut realiza. În acest sens instanța a constatat numărul de zile de îngrijiri medicale necesare dar și faptul că viața persoanei vătămate a fost pusă în primejdie, putând deci chiar interveni decesul acesteia în lipsa intervenției medicale adecvate.

În ce privește prejudiciul cauzat persoanei vătămate, instanța a reținut că aceasta s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 20.000 Euro din care suma de 50.000.000 ROL daune materiale, iar diferența daune morale (fila 31).

În ce privește daunele materiale, instanța a mai reținut că partea civilă nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă (acte sau martori) a cuantumului prejudiciului ce 1-a fost cauzat. Declarațiile martorelor și audiate pe latură civilă au caracter indirect, nu relevă cu certitudine cuantumul cheltuielilor antrenate de infracțiunea la care partea vătămată a fost supusă și nici dacă sumele de bani despre care se face vorbire au fost sau nu alocate reparării prejudiciului cauzat. Astfel, martora afirmă că la cererea mamei părții vătămate ia dat acesteia suma de 20.000.000 ROL (fără a întocmi un înscris în acest sens) și tot de la mama părții vătămate știe că acești bani au fost cheltuiți cu spitalizarea începând cu aceeași zi. Familia părții civile, adică mama părții civile (cu care martora este prietenă) ia spus că spitalizarea a costat în jur de 50-60.000.000 ROL, dar nu poate preciza in concret pe ce s-a cheltuit acesta sumă. De asemenea, potrivit martorei, partea civilă a fost îngrijită de o rudă, aceasta fiind remunerată cu suma de 10.000.000 ROL. A mai afirmat martora că la serviciu partea civilă este privită ca un om cu handicap, dar nu știe dacă acesta lucrează sau nu pe același post pe care lucra și înainte.

De asemenea, martora arată că din spusele soției părții civile, aceștia au cheltuit sume foarte mari cu spitalizarea părții civile, ea însăși contribuind cu un ajutor sub formă de împrumut a sumei de 19.000.000 ROL (în care s-a inclus suma cu care martora a plătit lumina familiei părții civile), dar fără a cunoaște suma totală a cheltuielilor făcute cu spitalizarea. Mai arată martora că de la soția părții civile știe că acesta câștigă mai puțini bani ca înainte și că au probleme cu banii.

Față de acestea, întrucât cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească cf. art. 1169.civ. instanța a respins cererea părții civile de obligare a inculpaților la plata daunelor materiale ca fiind neîntemeiată.

În ce privește însă daunele morale solicitate, având in vedere circumstanțele personale și reale ale comiterii faptei, contribuția concretă a inculpaților dar și a părții vătămate la declanșarea conflictului, instanța apreciază ca prin infracțiunea săvârșita a fost produs pârtii vătămate un prejudiciu moral, trauma propriu-zisa fiind reprezentată de suferințe fizice și psihice, sentimentul umilinței generat de săvârșirea unei fapte violente în loc public de către două persoane, dar și teama și neliniștea sufletească generate în sânul familiei astfel cum rezultă din declarațiile martorelor și. Astfel, pentru aceste considerente, a apreciat cererea părții civile întemeiată în parte și, în baza art.14 și art.346 al.1 Cod procedură penală raportat la art.998 și art.1003 Cod civil, a admis acțiunea civilă a părții civile și a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 4000 RON reprezentând daune morale către partea civilă.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal,partea civilă și inculpații și,care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Partea civilă a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate în dovedirea faptului că i-a fost afectată capacitatea de muncă și a rămas cu sechele ulterioare.

Inculpatul a invocat existența legitimei apărări drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei conform art. 44.Cod Penal, deoarece riposta sa a fost determinată de loviturile părții vătămate, iar din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu putea să înlăture în alt mod atacul material, imediat, direct și injust al acesteia din urmă. Totodată, s-a invocat prevalența nejustificată acordată declarațiilor date de martori în faza de urmărire penală, în condițiile în care aspectele relatate în această fază, în care inculpații nu au avut apărători aleși, au fost ulterior clarificate pe parcursul judecății.

Inculpatul a arătat, de asemenea, că instanța de fond a reținut vinovăția sa fără temei, deoarece din probele administrate a rezultat că fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare sau în ipoteza depășirii limitelor legitimei apărări din cauza tulburării sau temerii provocate de agresivitatea părții vătămate.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege și suspendarea condiționată a executării ei conform art. 81.Cod Penal, iar pe latură civilă, reducerea proporțională a despăgubirilor acordate Spitalului Clinic de Urgență, având în vedere propria culpă a părții vătămate și gradul său de participare la săvârșirea faptei prejudiciabile.

Prindecizia penală nr. 782/A/10.12.2008, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis apelurile declarate de partea civilă și inculpații și, a desființat în parte sentința penală și rejudecând, în baza art. 14 și art. 346.C.P.P. a obligat inculpații la plata către partea civilă a sumei de 2000 lei reprezentând daune materiale și la plata sumei de 2000 lei reprezentând daune morale.

A obligat inculpații la plata către parte civilă Spitalul Clinic de Urgență a sumei de 1053,3 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Tribunalul a reținut că, în ceea ce privește apelul părții civile, față de depozițiile martorilor audiați pe latură civilă, instanța de fond a apreciat în mod eronat că despăgubirile materiale sunt nedovedite și a respins greșit cererea părții civile.

Astfel, la filele 69-70, se afla declarațiile martorelor si, prima fiind prietena cu mama părții vătămate și a doua fiind vecina de apartament cu partea vătămată.

Din depoziția martorei rezulta ca partea vătămată efectua o lucrare la ea acasă si chiar in ziua respectiva primise suma de 20.mil.lei, ca avans al lucrării, însa, după incident, mama acestuia a chemat-o si i-a spus ca partea vătămată este in coma la spital si i-a cerut ajutor financiar, întrucât spitalizarea a costat-o foarte mult, cca 50-60 mil lei. Mama părții civile i-a relatat martorei ca cei 20 mil. primiți in ziua respectiva deja au fost cheltuiți cu spitalizarea chiar începând cu ziua internării in spital a părții vătămate,iar ulterior, după ce partea vătămată s-a externat a avut o lunga perioada de timp in care nu s-a mai putut ridica din pat, fiind îngrijit de o ruda care a fost remunerata cu suma de 10.mil lei pentru serviciile prestate.

Din discuțiile purtate de martora cu mama părții vătămate, aceasta cunoaște ca medicația părții vătămate constă in mod permanent in administrarea de vitamine si periodic se prezenta la analize, fiind chiar recent internata 5 zile in spital.

Martora cunoaște din spusele soției părții vătămate ca au fost cheltuite sume mari cu spitalizarea acesteia, ea personal împrumutând pe soția părții vătămate cu 20 mil. lei,iar după 4 zile cu încă 5 mil.lei si tot in aceeași zi i-a plătit si factura la lumina, in total ajungând suma împrumutată la 16 mil.lei.

Cu ocazia internării recente in spital martora i-a mai dat împrumut 3 milioane lei părții civile si, de asemeni, martora mai declara ca s-au mai împrumutat si la alte persoane pentru a face fata cheltuielilor cu spitalizarea al căror cuantum total nu îl cunoaște.

Tribunalul a reținut că probele sunt, într-o oarecare clasificare, directe si indirecte.

Faptul că, pe latura civilă a acestei spete au fost administrate îndeosebi probe indirecte și că nu s-au întocmit înscrisuri constatatoare cu privire la sumele bani împrumutate de partea civilă de la prieteni si nici nu s-a făcut dovada certa a destinației acestor sume, nu înseamnă ca aceste cheltuieli nu s-au efectuat si ca depozițiile martorelor audiate pe latura civila a cauzei nu au nici o relevanta.

Dimpotrivă, in materie civilă legiuitorul consacră principiul imposibilității morale de preconstituire a probelor, care se aplică și in cauza de față, date fiind relațiile apropiate de prietenie si situația concretă in care se aflau persoanele împrumutate vis-a-vis de împrumutători, astfel încât depozițiile lor care pot fi completate cu prezumții si deducții logice, au valoare probatorie si sunt suficiente pentru a dovedi ca intr-adevăr partea vătămată a făcut respectivele cheltuieli cu spitalizarea si recuperarea postoperatorie.

Așa fiind, in mod nelegal instanța de fond a respins ca fiind nedovedite aceste pretenții civile formulate de partea vătămată, motiv pentru care apelul acesteia a fost admis, iar hotărârea modificată in consecință.

Cu privire la cuantumul sumei, instanța a apreciat ca fiind dovedită suma de 20 mil. lei ROL, împrumutați de la fiecare din cele doua martore si, deci suma de 40 mil.lei ROL.

În concluzie, pe latura civila, despăgubirile materiale care ii vor fi acordate părții vătămate, respectând principiul proporționalității daunelor materiale cu culpa concurenta a victimei in producerea prejudiciului, va fi de 20 mil. lei ROL.

În privința apelurilor declarate de cei doi inculpați, tribunalul a apreciat că ele sunt fondate numai sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile, dată fiind culpa concurentă a părții vătămate.

Având în vedere depozițiile martorilor, a și, instanța de apel a reținut ca fiind dovedită culpa concurentă a victimei.

Astfel, toți acești martori arată ca partea vătămată a venit cu mașina in viteza, a tras de volan dreapta si a oprit lângă inculpați pe care a început sa-i înjure, sărind la bătaie, cu pumnul asupra inculpatului. a ripostat si l-a lovit cu piciorul in zona burții pe, iar inculpatul a intervenit in ajutorul lui și i-a dat un pumn in lui, după care s-a retras.

Prin urmare, culpa părții vătămate in producerea incidentului este de netăgăduit si reținând aceasta situatei de fapt așa cum și instanța de fond a stabilit pe baza probelor administrate in cauza, tribunalul a dat prevalenta principiului reducerii proporționale a despăgubirilor datorate de inculpați victimei proporțional cu culpa acesteia in producerea incidentului si a daunelor suferite in urma acestuia.

Dacă sub aspectul laturii penale tribunalul a apreciat ca hotărârea instanței de fond este corectă, in speță nefiind vorba de legitima apărare, așa cum susțin inculpații in motivele de apel învederate in scris si susținute oral, sub aspectul laturii civile sentința este criticabilă din punctul de vedere al stabilirii daunelor morale si cheltuielilor de spitalizare.

Așa fiind, acestea urmează a fi reduce corespunzător culpei victimei in producerea incidentului, adică la

Ca atare,cuantumul daunelor morale datorate victimei agresiunii va fi dedus de la 4000 RON la 2000 RON,iar cheltuielile de spitalizare de la 2106,7 RON la 1053,3 RON.

Nu se pot retine disp. art.44 p, referitoare la legitima apărare pentru inculpații si, deoarece, așa cum a apreciat si instanța de fond nu suntem in prezenta existentei cumulative a condițiilor reglementate de legiuitor in cuprinsul acestui text, mai exact nu avem un atac material direct, iminent si injust îndreptat împotriva inculpaților de către partea vătămată, ci avem din partea părții vătămate o atitudine ostentativa,agresiva, dar care nu justifică gravitatea atacului la adresa părții vătămate, ci fac doar incidente disp. art 73 lit.b Cod Penal, privitoare la provocare.

S-a reținut ca partea vătămată a venit cu mașina, iar cei doi inculpați, împreună cu alți prieteni, se aflau pe din fata blocului.

Partea vătămată le-a reproșat celor de față că nu se dau la o parte pentru a putea trece cu mașina. Din acest motiv partea vătămată si inculpatul și-au adresat injurii reciproce după care s-au luat la bătaie, moment in care a intervenit si, care i-a dat un pumn in zona fetei părții vătămate, spărgându-i arcada stânga si aruncându-l pe mașinii după care ambii inculpați l-au lovit cu pumnii si picioarele in zona corpului.

Din aceasta modalitate de desfășurare a evenimentelor care rezulta din probele administrate in cauza,este clar ca inculpații nu s-au aflat in legitima apărare, ci doar in stare de provocare, însă loviturile pe care cei doi le-au aplicat părții vătămate au fost exagerat de disproporționate in raport de nevoia respingerii atacurilor părții vătămate si, în plus, fără nici o justificare.

Este deci culpa ambelor părți in producerea incidentului și ca atare inculpații răspund penal pentru vătămarea sănătății părții vătămate, răspundere penala care antrenează in mod corespunzător și răspunderea civila pentru prejudiciile cauzate.

Sub aspectul individualizării pedepselor, tribunalul apreciat că pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării ei, care a fost aplicata de instanța de fond ambilor inculpați, corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 și Cod Penal este de natura să asigure îndeplinirea scopului preventiv, educativ si sancționator al pedepsei stabilit de disp. art. 52 Cod penal.

Împotriva ambelor hotărâri au formulat recurs, în termen legal,inculpatul și partea civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs depuse în termen lgal, conform art. 385¹⁰alin. 2.C.P.P.recurentul-inculpata invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18.C.P.P. arătând că instanțele au comis o gravă eroare de fapt prin reținerea vinovăției sale, deși fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare.

În acest sens, inculpatul a susținut că loviturile aplicate părții vătămate au avut scopul de a se apăra de atacul acesteia din urmă, din probele administrate rezultând că lovirea părții vătămate s-a realizat în timp ce aceasta îl ținea de haine împiedicându-l să se retragă.

Totodată, recurentul-inculpat a arătat că leziunea care a produs consecințele cele mai grave părții vătămate, respectiv ruptura de rinichi, nu a fost consecința loviturilor pe care recurentul i le-a aplicat, ci cel mai probabil a agresiunii exercitate de coinculpatul, solicitând să se dispună achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e

C.P.P.

Deși legal citat, recurentul-parte civilă nu s-a prezentat la judecarea recursului și nu a depus la dosar motivele pe care se întemeiază calea de atac promovată.

Examinând actele dosarului și hotărârile penale atacateprin prisma cazului de casare invocat, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 385⁹alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că ambele recursuri formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond și de apel au analizat în mod temeinic probele administrate și au reținut în mod corect situația de fapt, din coroborarea ansamblului probatoriu existent în cauză rezultând că, la data de 04.07.2006, în jurul orelor 20.00, pe fondul atitudinii provocatorii a părții vătămate, care a condus în viteză autoturismul în apropierea locului în care se aflau cei doi inculpați, a adresat injurii și s-a lovit reciproc cu inculpatul, acesta din urmă, împreună cu inculpatul, au agresat partea vătămată, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.

Invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18.C.P.P. recurentul-inculpat a susținut că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, iar instanțele au reținut în mod eronat vinovăția sa, fără a avea în vedere că loviturile pe care le-a aplicat părții vătămate au fost necesare pentru a înlătura atacul material, direct, imediat și injust declanșat de aceasta din urmă și nu au produs consecința gravă a punerii în primejdie a vieții victimei,

Curtea constată căeroarea gravă de faptinvocată ca motiv de casare presupune cu necesitate reflectarea inexactă a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate și implică existența unei contrarietăți evidente și necontroversate între ceea ce rezultă din actele cauzei și mențiunile din hotărâre cu privire la existența concretă a faptei, a unui act, a unei declarații sau a altui element probatoriu. Pentru a se circumscrie acestui caz de casare, contrarietatea menționată trebuie să fie nu doar evidentă, ci să și influențeze hotărâtor soluția dispusă în cauză.

Dimpotrivă, raționamentele logico-juridice sau concluziile instanței referitoare la incidența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, concluzii întemeiate exclusiv pe un pur proces de apreciere a probelor administrate, nu sunt susceptibile de a fi cenzurate în recurs prin raportare la dispozițiile art. 385⁹pct. 18.

C.P.P.

În cauza de față, inculpatul nu a indicat nici în motivele scrise de recurs și nici în susținerile orale care sunt piesele dosarului care evidențiau fără echivoc săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare și al căror conținut real a fost vădit denaturat prin hotărârile atacate.

Din examinarea tuturor declarațiilor persoanelor audiate în cauză, Curtea constată că împrejurările de fapt reținute de către instanțele de fond și de apel concordă în totalitate cu elementele ce rezultă din aceste mijloace de probă și care relevă că, în faza inițială a incidentului, și partea vătămată și-au aplicat lovituri reciproce, iar ulterior intervenției inculpatului, ambii inculpați au agresat partea vătămată prin aplicarea unor lovituri repetate.

Totodată, și împrejurarea că incidentul a fost generat de atitudinea provocatorie a părții vătămate, care a condus autoturismul cu viteză în apropierea inculpaților și le-a adresat injurii, a fost corect reținută prin hotărârile recurate, determinând aplicarea, în beneficiul inculpaților, a circumstanței atenuante a provocării conform art. 73 lit. b

Cod Penal

În acest context, caracterizarea acestei atitudini a părții vătămate ca fiind specifică provocării, fără a putea fi asimilată însă unui atac material, imediat, direct și injust în sensul art. 44.C.P.P. apare ca o consecință a aprecierii coroborate a probelor existente în cauză prin prisma conținutului cauzei exoneratoare menționate, iar nu a unei rețineri incontestabil eronate a situației de fapt.

Împrejurările concrete în care s-a produs agresarea părții vătămate, astfel cum au fost stabilite prin hotărârile recurate, relevă faptul că atitudinea acesteia nu a avut caracterul unui atac care să pună în pericol grav persoana inculpatului, iar loviturile aplicate de acesta din urmă și de nu au fost necesare sub raportul intensității pentru aoî ndepărta, date fiind conduita concretă a părții vătămate, natura predominant verbală a agresivității sale și superioritatea numerică a inculpaților.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nereținerea legitimei apărări în favoarea inculpaților este justificată de probele administrate, neexistând în acest sens o eroare gravă de fapt a instanțelor care au pronunțat hotărârile recurate, în sensul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18.C.P.P.

Nici critica recurentului-inculpat referitoare la exercitarea actelor de violență ce au avut ca urmare punerea în primejdie a vieții părții vătămate exclusiv de către coinculpatul nu este fondată. Astfel, probele administrate relevă împrejurarea că ambii inculpați au acționat în mod concertat, aplicând împreună lovituri cu pumnii părții vătămate în diverse zone ale corpului.

Împrejurarea că partea vătămată a precizat că a fost cel care l-a lovit cu piciorul nu este de natură a conduce la concluzia că agresiunea exercitată de nu a avut rol cauzal în producerea leziunii grave ce a pus în primejdie viața părții vătămate. Aceasta deoarece chiar din declarația acesteia din urmă rezultă că și recurentul i-a aplicat lovituri în zona corpului cu pumnul, vătămarea corporală gravă produsă apărând astfel ca o consecință a acțiunilor concomitente ale ambilor inculpați, iar nu doar a unuia dintre ei.

În raport de această situație de fapt, corect reținută prin hotărârile recurate, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ea reflectând periculozitatea socială a faptei și a inculpatului, dar și exigențele de constrângere și reeducare ce trebuie să caracterizeze sancțiunile aplicate în procesul penal.

Pentru aceste considerente, Curtea constată caracterul neîntemeiat al criticilor recurentului-inculpat, urmând a respinge ca nefondat recursul său.

În ceea ce privește recursul părții civile, Curtea constată că acesta nu a fost motivat, împrejurare ce limitează posibilitatea instanței de recurs de a examina legalitatea hotărârilor exclusiv prin raportare la cazurile de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385¹⁰alin. 2¹.

C.P.P.

În acest sens, apreciază că decizia instanței de apel este criticabilă sub aspectul modalității în care a fost determinat cuantumul daunelor materiale solicitate de partea civilă, reținându-se în mod eronat că pretențiile materiale ale acesteia au constat în suma de 4000 lei. Din examinarea actelor dosarului, respectiv a declarației părții vătămate date în cursul cercetării judecătorești, rezultă că, în realitate, suma solicitată cu titlu de daune materiale a fost de 5000 lei, sumă la care instanța de apel trebuia să se raporteze în stabilirea despăgubirilor cuvenite proporțional cu culpa concurentă a părții civile.

Însă, având în vedere că partea civilă nu a motivat recursul declarat, Curtea nu poate da eficiență împrejurării constatate, deoarece ea nu se subsumează vreunui caz de casare ce ar putea fi luat în considerare din oficiu. Astfel, reținerea eronată a cuantumului daunelor materiale s-ar circumscrie, teoretic, motivului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18.C.P.P. însă conform aliniatului 3 al aceluiași text de lege, el ar putea fi luat în considerare din oficiu numai când ar fi influențat asupra hotărâriii în defavoarea inculpatului, ceea nu este cazul în speță.

Reținând, în final, că limitarea oficialității în examinarea laturii civile a cauzei este justificată de caracterul esențial disponibil al acțiunii civile, Curtea constată că hotărârile recurate nu sunt afectate de vreunul dintre motivele de nelegalitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, recursul părții civile fiind nefondat.

Pe cale de consecință, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și partea civilă.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și recurentul-parte civilă la plata sumei de 100 lei cu același titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-inculpat și recurentul-parte civilă, împotriva sentinței penale nr.1979 din 26.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr.782/A din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- Penală în dosarul -.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și recurentul-partea civilă la plata sumei de 100 lei cu același titlu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 2 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /17.03.2009

Dact. / 18.03.2009/2 ex.

Tribunalul București - Secția a II- Penală

Jud: și

Președinte:Anca Alexandrescu
Judecători:Anca Alexandrescu, Nicoleta Grigorescu, Simona Cîrnaru

#Judecator Anca Alexandrescu

Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 336/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 336/2008. Curtea de Apel Bucuresti