Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 685/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 685/

Ședința publică din 09 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr. - -

JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu G--

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror .

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva deciziei penale nr.212/23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Ședința a fost înregistrată conform disp. art.304 al.1 Cod procedură.

La apelul nominal, făcut în ședința publică ,au răspuns: recurentul-inculpat asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.4325/2008 emisă de Baroul A, lipsind intimații-părți civile și Spitalul Județean

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Apărătorul recurentului-inculpat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.

Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.

Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor materiale și morale, la care a fost obligat inculpatul-recurent, a se avea în vedere că este pensionar, are vârsta de 78 ani și nu are veniturile necesare achitării despăgubirilor la care a fost obligat. Totodată acestea nu își au justificare,astfel că se impune stabilirea

proporției de vină. De asemenea, solicită a se reține faptul că partea vătămată l-a provocat de mai multe ori pe inculpat, acesta fiind în stare de ebrietate.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate. În cauză s-a făcut dovada vinovăției inculpatului, iar despăgubirile la care se face referire, respectiv cele materiale și morale sunt pe deplin dovedite cu acte medicale cât și cu intensitatea cu care a fost lovită partea vătămată.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt solicită reducerea despăgubirilor materiale și morale la care a fost obligat, deoarece nu are posibilități materiale.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față, deliberând constată:

Prin sentința penală nr. 111 pronunțată de Judecătoria Costești la data de 24.04.2008, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 73 lit. b) Cod penal, art. 76 lit. d) Cod penal.

S-a dispus suspendarea executării, în condițiile art. 81 și următoarele Cod penal.

A fost obligat inculpatul la plata sumelor de 1500 lei daune materiale și 2000 lei daune morale, către partea civilă.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1625 lei către Spitalul Județean A cu titlu de despăgubiri civile, cum și la cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul este tatăl părții vătămate și, datorită faptului că dețin în indiviziune gospodăria în care locuiesc, există între părți conflicte.

În continuare, s-a arătat că, în după-amiaza zilei de 04.03.2007, partea vătămată a adresat jigniri martorului și inculpatului, după care a aruncat cu o nuia în direcția lor, fără a nimeri și lovi pe cineva; conflictul iscat între părți a continuat și a luat amploare, culminând cu lovirea părții vătămate de către inculpat cu un ciomag în zona superioară a corpului și în zona membrelor superioare, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr total de 100 zile îngrijiri medicale.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cp, comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată prin provocarea lui de către partea vătămată, deci în condițiile art. 73 litera b) Cp.

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Cod penal, în raport de care s-a dispus aplicarea unei pedepse stabilite sub limita specială, cu executarea în condițiile art. 81 și următoarele Cod penal.

Cât privește latura civilă a cauzei, cererea formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, a fost admisă în parte, în măsura dovedirii acesteia și în raport de culpa concurentă a părții civile la producerea incidentului.

Prin decizia penală nr. 212 din 23 octombrie 2008, Tribunalul Argeșar espins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și de partea civilă, obligându-l pe fiecare apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În considerentele acestei decizii se menționează că situația de fapt a fost corect stabilită, ca și vinovăția inculpatului.

Aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) din Codul penal a fost analizată de tribunal prin prisma probatoriului administrat, instanța de apel observând că partea vătămată a jignit atât pe inculpat, cât și pe martorul aflat în vizită la acesta, și a aruncat în direcția lor o nuia; atare insulte și acte de violență au creat o stare de tulburare inculpatului.

Nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 44 alin. 3 Cod penal, deoarece nu sunt îndeplinite toate condițiile referitoare la atac și la apărare; acțiunea părții vătămate nu îndeplinește condițiile unui atac, iar riposta inculpatului nu a fost necesară pentru combaterea acțiunii părții vătămate.

Față de traumatismele suferite de partea vătămată, de numărul de zile de îngrijiri medicale, de faptul că aceasta a necesitat internare într-o unitate spitalicească, dar și de acțiunea provocatoare a părții vătămate în generarea conflictului, s-a apreciat ca justificată suma de bani acordată cu titlu de daune morale.

În fine, s-a considerat ca fiind justificată și suma de bani acordată ca despăgubiri constând în cheltuieli cu medicamentele, cu internarea în spital și cu plata pentru muncile în gospodărie pe care partea civilă nu le-a mai putut efectua, cuantumul acestor cheltuieli fiind redus corespunzător culpei concurente a părții civile.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, iar pe fond - reducerea despăgubirilor civile.

În motivarea recursului, a arătat recurentul că are o vârstă înaintată, că este pensionar și că nu s-a ținut seama de modul în care a fost provocat, în mai multe rânduri, de partea vătămată, care știa atunci că tatăl său se află în stare de ebrietate.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, cum și sub toate aspectele, așa cum impun exigențele art. 385/6 alin. ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, cu privire la modul de desfășurare a conflictului din data de 04.03.2008, soldat cu vătămarea corporală gravă a părții vătămate, cele două instanțe l-au descris exact așa cum el reiese din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile celor două părți implicate, ale martorilor oculari, cum și din actele medicale eliberate părții vătămate, ce atestă că aceasta prezenta, în urma loviturii primite de la tatăl său, fractură olecran bilateral și traumatism craniocerebral minor, ce au necesitat internarea sa și intervenții chirurgicale ( 7 dosar de urm. penală).

Or, în urma unor astfel de traume, este evident că partea vătămată, constituită parte civilă, a efectuat cheltuieli importante pentru recuperarea sănătății, dar a avut de suferit și un important prejudiciu moral, ce constă, așa cum judicios au reținut instanțele, în suferințele fizice inerente loviturilor primite, în faptul că nu și-a mai putut desfășura activitățile pe care în mod obișnuit le efectua în gospodărie înainte de data de 04.03.2007, fiind nevoită să suporte internări medicale și să stea imobilizată la pat.

Toate aceste împrejurări o îndreptățesc pe partea civilă să primească daune morale, la calculul cărora instanța de fond a ținut cont, prin hotărârea menținută în apel, de contribuția pe care ea însăși a avut-o în declanșarea conflictului, jignindu-l pe tatăl său și pe invitatul acestuia, martorul, ce îl ajutase pe inculpat la treburile gospodărești, și chiar aruncând înspre cei doi cu obiecte contondente, pentru a-i lovi.

Celelalte împrejurări, invocate de inculpat ca și motive de recurs în vederea reducerii despăgubirilor la plata cărora a fost obligat (vârsta de 78 de ani pe care el o are, faptul că este pensionar), nu sunt puse la îndoială de către instanță, însă ele nu pot nicidecum constitui criterii care să stea la baza calculului despăgubirilor acordate victimei unui fapt ilicit cauzator de prejudicii, așa cum este cazul în speță.

De ele s-a ținut cont cu ocazia individualizării judiciare a pedepse, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modului de executare.

În consecință, curtea apreciază ca nefiind fondat recursul și urmează a-l respinge ca atare, în conformitate cu art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2, îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 21 februarie 1931, împotriva deciziei penale nr.212/23 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Argeș, ca nefondat.

Obligă pe recurentul-inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud.fond:.

Jud.apel:

.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 685/2008. Curtea de Apel Pitesti