Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 71/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.71/R/2010
Ședința publică din 2 februarie 2010
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
Pe rol fiind, pronunțarea asupra recursurilor penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, inculpatul recurent, domiciliat în Târgu M,-,. 16, Județul M, și partea civilă recurentă, domiciliat în O, B-dul. - cel M, nr. 142, - 26,.27,Județul B, împotriva deciziei penale nr.156/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr.531 din 29 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, privind și pe inculpatul intimat, domiciliat în localitatea,-, Ungaria, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal, respectiv de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art.180 alin.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai, după care:
Constată că, judecarea pe fond a cauzei a avut loc la data de 26 ianuarie 2010, zi în care părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra recursurilor amânându-se pentru data de 2 februarie 2010, zi în care s-a pronunțat decizia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 531/2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 334 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din art. 181 alin. 1 Cod Penal în art. 182 alin. 1 Cod Penal
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e Cod de Procedură Penală a achitat pe inculpatul, fiul lui și, ns. la 12.05.1952 în Tg. M, județ M,. în Tg. M,-,. 16, județ M, fără antecedente penale, CNP -, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod Penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e Cod penal a achitat pe inculpatul ,. în loc.,-, Ungaria, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod Penal, la plângerea părții vătămate minor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod de procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, la plângerea prealabilă a părții vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 Cod Penal.
În baza art. 14, 346 alin. 2 Cod de procedură penală cu referire la art. 106 din OUG 150/2002, art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006, art. 999. civil a obligat inculpatul la plata sumei de 1.992 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile Spitalul Militar d e Urgență " "
În baza art. 14, 346 alin. 2 cu referire la art. 999 cod civil a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de daune materiale în favoarea numitului, în calitate de moștenitor al părții civile, respingând restul despăgubirilor materiale solicitate, precum și precum și daunele morale.
În baza art. 14, 346 alin. 2 Cod de procedură penală cu referire la art. 999. civil a obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de daune morale în favoarea părții civile, respingând restul daunelor morale solicitate.
A constatat că Spitalul Clinic Județean O nu are calitate de parte vătămată în cauză.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c și alin. 4 Cod de procedură penală a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 19.01.2004 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea plângerea formulată de partea vătămată, în nume propriu, (filele 3-4 dosar urmărire penală) împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 Cod penal, în cuprinsul aceleiași plângeri, partea vătămată formulând plângere prealabilă și în numele minorului împotriva inculpatului sub aspectul comiterii de către acesta din urmă a infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 Cod penal și amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 Cod Penal. Faptele pentru care au fost formulate plângerile penale au fost precizate de către reprezentantul părților civile în același sens la termenul de judecată din 14.04.2008.
Audiat fiind, inculpatul (fila 229) a negat comiterea infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. 1 Cod Penal, declarând cu ocazia audierii că, în data de 23.11.2003, în timp ce se deplasa pe str. - din O, împreună cu soția sa, fiica sa Timea și prietenul acesteia, s-au întâlnit cu grupul format din cele 2 părți vătămate, (ginerele inculpatului ), (cuscra inculpatului) și minora Anada (nepoata inculpatului ). Întrucât nepoata inculpatului fusese luată de către tată din Ungaria, fără știrea mamei, și adusă în România, e evident că întâlnirea celor 2 grupuri nu fost percepută ca un moment de bucurie. Astfel membrii celor 2 grupuri au încercat fiecare să ia copilul, iar în momentul în care a reușit să ia în brațe minora, tatăl acesteia a scos un spray lacrimogen, cu ajutorul căruia a încercat să își recupereze copilul, moment în care între cei doi părinți a intervenit soția inculpatului, cuscra acestuia și partea vătămată, fiecare dintre aceste persoane trăgând și împingând pe cineva. Inculpatul a intervenit în acest context pentru a-și apăra soția, trăgându-le astfel pe și pe partea vătămată și împingându-le în spate, moment în care a fost lovit cu un pumn în gură de către partea vătămată, inculpatul din instinct dându-i drumul părții vătămate, în încăierarea produsă, inculpatul observând că partea vătămată a căzut la pământ cu piciorul sub ea.
Pentru lămurirea împrejurărilor în care s-au produs părții vătămate leziunile corporale, au fost audiați martorii (fila 247), care a declarat o altă modalitate de desfășurare a evenimentelor. Astfel, martora a precizat că în timp ce se deplasa împreună cu fiul său și cu nepoata minoră pe str. - din Oaf ost trasă de păr și de pulover de către inculpatul, în același timp minora fiind trasă de către mama ei și de către bunica maternă. Pentru aos căpa din strânsoarea inculpatului a intervenit partea vătămată, care a început să-l tragă, inculpatul trântindu-le pe amândouă la pământ și lovind-o pe partea vătămată peste gamba piciorului, pentru aoî mpiedica să se ridice, lovitura generând fractura. În continuare inculpatul și inculpatul au avut o altercație cu, conflictul fiind aplanat de către un paznic, aflat în trecere, în incidentul iscat partea vătămată s-a repezit la inculpatul pentru a-l lovi, dar acesta i-a aplicat o palmă, spărgându-i bărbia. Martora a mai declarat că,fiul meu avea la momentul incidentului asupra sa un briceag pe care nu l-a folosit și un spray lacrimogen pe care l-a folosit împotriva celor doi inculpați care îl împiedicau să se apropie de fetița sa"; (fila 300), care a declarat că văzând-o pe str. - din O pe fiica sa minoră, care fusese luată fără știrea sa în urmă cu câtva timp din Ungaria și adusă în România, s-a îndreptat spre aceasta cu intenția de aol ua în brațe, mama sa încercând să o ajute, dar a fost împiedicată de către soacra sa, care a prins-o de păr, moment în care inculpatul a intervenit pentru a-și scăpa soția din mâinile cuscrei. Martora susține că la un moment dat partea vătămată s-a dezechilibrat, căzând,într-un mod nefericit, căzătura cauzând factura", martora declarând totodată că, a avut un cuțit cu care i-a tăiat haina inculpatul și un spray pe care l-a folosit împotriva întregii mele familii chiar fi a fetiței".
În cauză a fost audiat și martorul ocular (fila 278) care a precizat că își menține declarația dată în fața agentului de poliție, declarație depusă în xerocopie la dosar (fila 283), din care instanța reține că,la un moment dat am observat o persoană de sex masculin de cca 25 de ani care la un moment dat a scos un spray paralizant cu care a pulverizat înspre un grup format din 3 femei, una având un copil minor în brațe și doi bărbați. În urma busculadei provocate de cele două grupuri, tânărul fiind împreună cu două femei, după ce a pulverizat cu sprayul paralizant, a încercat să amenințe cu un cuțit persoanele din celălalt grup, totodată în acel moment o persoană de sex masculin în vârstă de aprox. 50 de ani a împins o femeie în vârstă de aprox. 55 de ani care a căzut jos strigând că și-a rupt piciorul, rămânând la pământ".
În cauză a fost audiat și inculpatul (fila 229) sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 Cod penal și amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 Cod penal comise împotriva părții vătămate, inculpatul declarând cu ocazia audierii că nu a săvârșit infracțiunile reclamate, susținând că a fost implicat într-o altercație, în urma căreia a fost tăiat cu un cuțit de către care l-a și pulverizat cu un spray paralizant, precizând că altercația dintre cele două grupuri a fost determinată de dorința fiecărui membru de a împiedica ca minora să fie luată de vreun membru a celuilalt grup, inculpatul declarând că nu a lovit pe nimeni, dar că a observat că cele două bunici ale minorei se băteau, auzind la un moment dat un strigăt de durere din partea părții vătămate.
Din probele administrate în cauză: declarațiile celor doi inculpați, declarațiile martorilor oculari - participanți la incident și din declarația martorului, instanța reține că în data de 23.11.2003, între cele două grupuri descrise mai a avut loc o altercație, constând în îmbrânceli, altercație în care au fost implicați toți membrii grupurilor și care a avut ca scop încercarea de luare a minorei Anada, respectiv de împiedicare ca aceasta să fie luată de vreo persoană din grupul advers. În această situație membrii grupurilor au tras și împins pe cei ce făceau parte din adversă, folosind la un moment dat împotriva adversarilor pe lângă forța fizică, un spray paralizant și un cuțit, arme care au generat în mod firesc o reacție de teamă printre membrii grupului advers. Din relatările inculpatul, care recunoaște că la un moment dat a împins-o pe partea vătămată, dându-i brusc drumul, ca urmare a faptului că a fost lovit de către Partea vătămată, coroborată cu declarația martorei, care de asemenea a susținut că partea vătămată a fost împinsă de către inculpat, cu declarația martorei care a precizat că inculpatul a încercat să își scape soția din mâinile numitei și cu declarația martorului care a observat că inculpatul a împins-o pe partea vătămată care a căzut la pământ strigând în același timp că și-a rupt piciorul, instanța reține că într-adevăr în altercația ce a avut loc inculpatul a împins-o pe partea vătămată, care dezechilibrându-se a căzut fracturându-și piciorul, din probele administrate nerezultând că acesta i-ar fi aplicat părții vătămate vreo lovitură.
În ceea ce privește contextul în care a fost comisă fapta instanța reține că acțiunea inculpatului a fost comisă în stare de necesitate, potrivit dispozițiilor art. 45 Cod penal, acesta trăgând-o pe partea vătămată cu scopul de aoî mpiedica să aducă atingere integrității corporale a soției, fiicei, respectiv nepoatei sale, care constituiau ținta atacurilor grupului advers, grup din care făcea parte inclusiv numitul, care nu a ezitat să folosească, anterior acțiunii inculpatului, un spray paralizant și un cuțit împotriva membrilor grupului din care făcea parte inculpatul. În aceste împrejurări starea de necesitate înlătură caracterul penal al faptei comise de către inculpat.
Întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală, reținându-se că prin fapta sa a cauzat părții vătămate leziuni care au necesitat pentru vindecare 55 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 3633/Ia/2549/2003 emis de SML B, certificat care a fost completat în sensul majorării numărului de îngrijiri medicale la 90 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal de reexaminare nr. 3633/Ia/2549/2003 din 14 octombrie 2004 emis de SML B, modificarea numărului de îngrijiri medicale impunând o altă încadrare juridică.
Astfel, față de cele de mai, instanța în baza art. 334 Cod de Procedură Penalăa schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din art. 181 alin. 1 Cod penal în 182 alin. 2 Cod penal, infracțiune cu privire la care instanța în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e Cod de procedură penală îl va achita pe acest inculpat.
În ceea ce privește plângerea prealabilă formulată de, în reprezentarea minorului, împotriva inculpatul sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal și amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 Cod penal, instanța reținut din probele administrate în cauză că tot în contextul altercației generale în care au fost implicați membrii celor două grupuri acesta a fost pălmuit de către inculpatul. Din declarațiile martorilor audiați rezultă că minorul, membru al grupului agresor în care s-au folosit inclusiv arme albe, a aplicat o lovitură cu pumnul în față inculpatul, minorul sărind de fapt la bătaie împotriva celor doi inculpați.
Pentru același raționament ca cel expus în cazul inculpatului, instanța a reținut că acțiunea de lovire a minorului de către inculpatul, lovitură care i-a cauzat acestuia un număr de 3 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 49/Ia/23 din 7.01.2004, a fost săvârșită în stare de necesitate, împrejurare care înlătură caracterul penal al faptei, fiecare dintre agresori încercând să salveze cel puțin o persoană dragă lor de la agresiunea la care erau suspuse din partea membrilor grupului advers.
Astfel, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. e Cod de procedură penală l- achitat pe inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 Cod penal, la plângerea părții vătămate minor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod de procedură penală încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, la plângerea prealabilă a părții vătămate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 Cod Penal, constatând împlinit termenul de prescripție specială.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că în cauză s-au constituit părți civile Spitalul Militar d e Urgență O, cu suma de 1.992 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea medicală acordată părții vătămate, cheltuieli cu privire la care instanța a dispus în baza art. 14, 346 alin. 2 Cod de Procedură Penală cu referire la art. 106 din OUG 150/2002, art. 1 pct. 34 din OUG 72/2006, art. 999 Cod civil obligarea inculpatului la plata sumei de 1.992 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile Spitalul Militar d e Urgență " "
Potrivit constituirii de pare civilă (fila 6 dosar) în cauză au formulat pretenții civile și părțile vătămate și, aceștia solicitând 10.000 lei respectiv 50.000 lei cu titlu de daune morale și 3.700 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea prestații menaj și îngrijirea numitului, medicamente, transport și o rentă lunară în valoare de 800 lei în favoarea părții civile.
Raportat la împrejurările comiterii faptelor și la modul de soluționare a laturii penale, instanța l- obligat pe inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile, respingând restul daunelor morale solicitate ca neîntemeiate avându-se în vedere atât numărul mic de zile de îngrijiri medicale, cât și împrejurările comiterii faptei.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de partea civilă, având în vedere că pe parcursul procesului penal aceasta a decedat, iar scopul acordării lor îl constituie repararea unui prejudiciu moral și compensarea în bani a suferinței fizice, instanța a respins aceste pretenții, întrucât prin decesul părții vătămate devine imposibilă orice încercare de compensare materială a suferinței cauzate acesteia. Daunele morale reprezintă suferința de ordin fizic și psihic cauzate persoanei vătămate, minorul nefiind în acest caz persoană îndreptățită la reparație în calitate de succesor al defunctei, întrucât suferința a aparținut defunctei și nu minorului.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civilă, pe baza probelor administrate, instanța a reținut ca fiind dovedit un prejudiciu de 1.500 lei, sumă la care urmează să-l oblige pe inculpatul cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea minorului, ca moștenitor legal al defunctei, urmând a respinge restul despăgubirilor materiale solicitate, ca nedovedite, iar în ceea ce privește renta lunară, ca neîntemeiată întrucât pentru perioada scursă până la decesul părții civile nu s-a făcut dovada cu acte justificative a diminuării veniturilor lunare ale acesteia, iar de la data decesului părții civile aceste pretenții devin fără obiect.
A constatat că Spitalul Clinic Județean O nu are calitate de parte vătămată în cauză.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c și alin. 4 Cod de Procedură Penală a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Având în vedere că reprezentantul părții civile nu a făcut dovada cheltuielilor judiciare, constând în onorariu avocațial, pe delegația de la dosar 8fila 21) nefiind făcută această mențiune, instanța a respins aceste pretenții.
Împotriva acestei hotărâri, in termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea criticând-o sub aspectul greșitei achitări a inculpaților a inculpaților și sub aspectul comiterii infracțiunilor, prevăzută și pedepsită de art. 182 al.1 Cod penal ( ), respectiv 180 al.2 Cod penal ( ). In motivare se arată că instanța de fond nu a luat in considerare declarația singurului martor obiectiv - care pe deo parte a descris modalitatea in care partea vătămată a fost agresată de inculpatul ( inclusiv după ce aceasta se găsea întinsă pe jos) iar pe de altă parte a apreciat eronat probele, bazându-se pe constatări de fapt denaturate și neconforme cu realitatea, ignorând faptul că partea vătămată prin intervenția sa in altercație nu a prezentat pentru inculpatul nici pentru membrii grupului din care acesta făcea parte vreun pericol de natură a justifica in vreun fel fapta inculpatului, cu atât mai mult cu cât aceasta a intervenit doar pentru a proteja pe martora împotriva agresiunii exercitate de inculpat.
In ceea ce-l privește pe coinculpatul, deși din declarația martorei rezultă fără echivoc că minorul parte vătămată a intervenit in altercație doar in scopul apărării mamei sale căzută pe jos, totuși instanța, ignorând construcția fizică a celor doi inculpați ( 50 ani, respectiv 35 ani) a reținut in mod eronat că inculpatul ar fi lovit-o pe partea vătămată pentru se salva pe sine și pe ceilalți membrii ai grupului de la vreun pericol iminent ce provenea din partea minorului.
Împotriva aceleiași hotărâri au formulat apel părțile civile și, prin avocat, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, iar cu ocazia rejudecării a se dispune condamnarea inculpaților la pedepse just individualizate. Se critică hotărârea primei instanțe care a interpretat greșit probele, martorii propuși de inculpat spre audiere dând in cauză declarații părtinitoare, singura depoziție imparțială fiind cea a martorei. Sub aspectul laturii civile solicită acordarea acestora în cuantumul solicitat în fața instanței de fond, raportat la urmarea produsă, respectiv numărul zilelor de îngrijiri medicale aferent leziunilor cauzate fiecărei părți vătămate.
Prin decizia penală nr.156/A din 9 iunie 2009, Tribunalul Bihora respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și partea civilă. în nume propriu și a admis apelul penal declarat de partea civilă, prin moștenitor împotriva sentinței penale nr. 531 din 29 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a desființat-o în sensul că, a admis cererea de despăgubiri a părții civile, prin moștenitor, acordând și daune morale în sumă de 10.000 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, probele administrate in cauza demonstrând că ambii inculpați au acționat in condițiile stării de necesitate prev. de. 45 Cod penal care înlătura caracterul penal al faptei.
Materialul probator administrat este complet și corect interpretat de instanța de fond. Acesta însumează: declarația martorei Timea care precizează că în timp ce se deplasa pe str. - din Oao bservat-o pe fiica sa minoră luată fără știrea ei in urmă cu câtva timp din Ungaria și adusă în România. Si-a manifestat intenția de a-și lua fiica in brațe, mama sa încercând să o ajute, dar a intervenit soacra care aprins-o de păr pe aceasta din urmă. In acel moment inculpatul a încercat să-și scape soția din mâinile cuscrei. La un moment dat partea vătămată s-a dezechilibrat cazând intr-un mod nefericit, acea căzătura cauzându-i fractura. In același context martora declară că avea asupra sa un cuțit cu care i-a tăiat haina inculpatului și un spray pe care l-a folosit împotriva întregii familii, chiar si a fetiței. În ceea ce-l privește pe coinculpatul, martora declară că acesta nu a avut intenția de a lovi pe cineva ci doar dar de aoa păra atât pe ea cât și pe de acțiunea numitului care scosese sprayul și cuțitul. Practic, in timpul altercației, in mod firesc toate persoanele s-au îmbrâncit reciproc, fiecare trăgea de cineva pentru a ajunge la copil și strigau toți, solicitând ajutor. În acest context martora își aduce aminte că l-a observat pe minorul sărind la, dar nu știe dacă l-a lovit.
Declarația martorei singura care relatează o altă modalitate de desfășurare a evenimentelor, susținând că in momentul in care inculpatul o trăgea de pulovăr și de păr, a intervenit partea vătămată care a început să-l tragă, iar in acel moment inculpatul le-a trântit pe amândouă la pământ, lovind-o pe partea vătămată cu genunchiul drept peste gamba piciorului, fracturându-i oasele, pentru aoî mpiedica să se ridice. In incidentul iscat a intervenit si minorul parte vătămată, speriat că mama sa plânge pe jos, care s-a repezit la inculpatul pentru a-l lovi, dar acesta l-a pocnit cu palma spărgându-i bărbia cu ghiului pe care îl avea pe mână. Martora mai precizează că pe, in afară de fiul său l-a mai lovit și, datorită stării provocate de suferința mamei.
In mod argumentat si justificat instanța a reținut doar parțial ca fiind conformă cu adevărul depoziția acestei martore, fiind înlăturate ca lipsite de veridicitate susținerile conform cărora inculpatul a exercitat acele acte de agresiune după căderea la pământ a părții vătămate, constând în aplicarea unei lovituri cu genunchiul peste gamba piciorului, care a dus la fracturarea oaselor. Sinceritatea acesteia este pusă sub semnul îndoielii in condițiile in care toate persoanele prezente fac relatări asupra conduitei extrem de violente a numitului ( fiul martorei) care având asupra sa un spray paralizant nu a ezitat să-l folosească asupra întregii familii, si a propriei fetițe, după care a început să amenințe întreg grupul cu un cuțit până când a intervenit martorul. Raportat la conduita fiului său, martora susține in schimb nesincer faptul că ar fi folosit sprayul doar împotriva celor doi inculpați, iar pe de altă parte nu a uzat de briceagul pe care îl avea asupra sa, aspecte infirmate de depozițiile celorlalte persoane prezente.
Declarația martorului ocular - persoană care nu face parte din nici unul din grupurile implicate in altercație - aflându-se pe stradă în acel moment, declară că la un moment dat a sesizat că un tânăr de aproximativ 25 de ani a scos un spray paralizând cu care a pulverizat spre grupul format din 3 femei ( una având in brațe un copil) și doi bărbați. In continuare s-a creat o busculadă între tânărul însoțit de alte două femei și celălalt grup, după care același individ a încercat să amenințe cu un cuțit persoanele din celălalt grup. In acele momente o persoană de sex masculin de aproximativ 50 de ani a împins o femeie in vârsta de aproximativ 55 ani, care a căzut jos, strigând că și-a rupt piciorul, rămânând la pământ.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri deosebit de relevante in opinia instanței de apel. Astfel, la filele 311, 312, se regăsește ordonanța din 01.09.2004 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea in dosar nr 1468/P/2004 prin care se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 1 pct. 1 Legea 61/1991 apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Se arată că între părți există o stare conflictuală mai veche generată de situația minorei Anada pe care învinuitul, după ce a vizitat-o in Ungaria, a luat-o fără a cere aprobare, aducând-o in România. Pe fondul acestei situații, mama minorei văzându-și fiica pe stradă in compania fostului soț, l-a abordat, moment in care acesta a folosit un spray lacrimogen și a scos briceagul pentru a-li determina fosta soție și familia să nu ia copilul. S-a avut in vedere atitudinea sinceră și scopul urmărit - acela de a nu-i fui luată minora.
La fila 310 se regăsește copia minutei sentinței penale nr. 347/2008 a Judecătoriei Oradea ( dosar nr-), conform căreia inculpatul a fost achitat in temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală cu referire la art. 181Cod penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 al.2 Cod penal ( comisă în aceleași împrejurări in data de 23.11.2003) față de partea vătămată.
La filele 141, 143 dosar a fost depusă în copie decizia civilă nr. 958/2004 a Curții de Apel Oradea ( dosar nr. 1524/2004 având ca obiect reîncredințare minor). Considerentele instanței de fond și ale celei de apel fiind relevante asupra modului in care minora Anada a fost adusă din Ungaria de către tatăl acestei. Se reține că martorii audiați relatează că la începutul lunii noiembrie 2003 reclamantul ( ) a răpit-o pe minoră de lângă pârâtă ( Timea) dintr-un magazin și declarând la ambasadă, conform cererii din dosar, că minora este bolnavă și are nevoie de îngrijiri medicale iar mama sa este in România, a reușit să o introducă în țară. Se vorbește pe de altă parte de comportamentul reclamantului apreciat ca fiind dăunător dezvoltării fizice și psihice a minorei, prin raportare tocmai la altercația din 23 noiembrie 2003 de pe str. - din O, cu acea ocazie fiindu-i încheiat reclamantului procesul verbal de contravenție seria - nr. -/2003.
Relevante sunt și concluziile certificatului medico legal nr. 3633/IA/2003 (fila 7 ) emis de O din care reținem că leziunile pst traumatice pe care le prezintă partea vătămată au fost produse prin loviri cu corp dur, cădere urmată de lovirea și comprimarea gambei drepte.
În ceea ce o privește pe partea vătămată, la dosarul cauzei (fila 8 dosar ) se regăsește certificatul medico-legal nr. 49/I/a/23 din 7 ianuarie 2004 ce atestă că minorul prezintă o leziune posttraumatică in regiunea mantonieră ce s-a produs cu un corp dur și a necesitat 2-3 zile de îngrijiri medico-legale.
Față de probele arătate, instanța de apel a apreciat că este dovedită, fără nici un dubiu, agresiunea asupra părții vătămate de inculpatul, insă este probată împrejurarea că în realitate era vorba de două grupuri de persoane intre care s-au produs serioase divergențe pe fondul cărora numitul ce făcea parte din același grup cu partea vătămată avea asupra sa un spray paralizant pe care l-a folosit asupra celuilalt grup cât si un cuțit cu care a amenințat grupul. Este dovedit in cauză că, după ce acesta a pulverizat cu sprayul paralizant, s-au produs agresiunile reciproce între membrii celor două grupuri, implicit agresiunea exercitată de inculpatul asupra părții vătămate.
În opinia instanței de apel este justă concluzia instanței de fond privind reținerea stării de necesitate, fiind evident că fapta inculpatului a fost săvârșită pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi altfel înlăturat, integritatea corporală a sa și a celorlalte persoane din grupul căruia îi aparținea.
exercitată de inculpat asupra părții vătămate a intervenit in momentul in care împotriva soției inculpatului, partea vătămată declanșase un atac. Această stare de fapt apreciem că este ilustrată de singura probă din rândul probelor testimoniale care are caracter obiectiv în cauză, respectiv declarația martorului ocular a cărui conținut ilustrativ sub aspectele enunțate, este redată mai.
Nu a putut fi luată în considerare declarația martorei, singura martoră care a susținut că inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură peste gamba piciorului, fracturându-i oasele, pentru aoî mpiedica să se ridice, întrucât această martora este mama numitului, persoana care a deținut sprayul paralizant și cuțitul și a inițiat actele de agresiune, respectiv o martoră subiectivă datorită acestei legături de rudenie cu celălalt martor implicat in agresiune, fiind evident interesată în acreditarea unei variante care să-l exonereze pe fiul său de orice răspundere. Aceasta cu atât mai mult cu cât a fost cercetat intr-un alt dosar urmare a plângerii formulate de și i s-a aplicat o sancțiune administrativă atât pentru port nelegal de armă, cât și pentru agresiune.
De menționat aici, în ceea ce privesc concluziile certificatului medico-legal, acestea relevă că leziunile posttraumatice pe care le prezintă partea vătămată au fost produse prin loviri cu corp dur, cădere urmată de lovirea și comprimarea gambei drepte.
S-a apreciat această probă în sine are valoarea absolută doar in ceea ce privește atestarea unei anume tip de vătămare și modul de producere al acestei vătămări, pe care o prezintă persoana examinată. Această probă nu elucidează condițiile în care s-au produs aceste vătămări, respectiv locul, persoanele implicate, vătămarea produsă în acel context, acestea de regulă fiind elemente care in procesul penal se probează preponderent cu depoziții de martori, cu care se coroborează certificatul medico-legal ca probă, pentru a se stabili starea de fapt in ansamblul său.
Nu se susține că sunt neveridice atestările din certificatul medico-legal in sensul că leziunile post traumatice pe care le prezintă partea vătămată au fost produse și prin loviri cu corp dur. Susținem doar că, in opinia noastră interpretarea justă a materialului probator existent in cauză nu permite concluzia că aceste lovituri aplicate asupra gambei părții vătămate au fost exercitate de inculpatul. Nu se poate face abstracție de declarația singurului martor obiectiv care a declarat că: " la un moment dat am observat o persoană de sex masculin de circa 25 de ani. care scos un spray paralizant cu care a pulverizat înspre un grup format din trei femei, una având un copil minor in brațe și doi bărbați. După ce a pulverizat cu sprayul paralizant a încercat să amenințe cu un cuțit persoanele din celălalt grup. la un moment dat o persoană de sex masculin in vârsta de aproximativ 50 de ani a împins o femeie in vârstă de aproximativ 55 ani care a căzut jos, strigând că și-a rupt piciorul, rămânând la pământ."
Instanța a apreciat că este de neadmis ipoteza că martorul ocular, deși îl vede pe inculpat cum a împins-o pe partea vătămată și că aceasta, după ce a căzut la pământ a strigat că și-a rupt piciorul, nu ar fi surprins, dacă s-ar fi produs in realitate, momentul intercalat intre aceste două momente, susținut de un singur martor - - a cărei declarație a fost înlăturată ca subiectivă, in concret acel moment in care inculpatul ar fi lovit-o cu genunchiul drept peste gamba piciorului pe partea vătămată, fracturându-i oasele.
Ca atare, asupra împrejurărilor in care s-a comis fapta de lovire a inculpatului, a tipului de agresiune exercitată de acesta asupra părții vătămate, apreciem că este relevantă depoziția martorului ocular care a văzut și a descris această agresiune și nu concluziile certificatului medico-legal care strict sub aspectul aplicării de lovituri ( și nu al cauzării acestor vătămări prin cădere) nu se coroborează cu restul materialului probator.
Starea de necesitate subzistă și în ceea ce privește fapta inculpatului, din declarațiile martorilor audiați rezultând că minorul, membru al grupului in care s-au folosit arme albe, i-a aplicat o lovitură cu pumnul in față inculpatului, in acel moment reacționând lovindu-l cu mâna in zona bărbiei, cauzându-i leziuni vindecabile in 2-3 zile îngrijiri medicale.
Și în cazul acestui inculpat, prin modul in care a acționat, a urmărit să salveze de la un pericol iminent și care altfel nu putea fi înlăturat, integritatea corporală a sa și a celorlalte persoane din grupul in care făcea parte ( din coroborarea mijloacelor de probă rezultând că minorul a sărit la bătaie împotriva ambilor inculpați).
Împrejurarea că părțile implicate au o constituție fizică diferită este irelevantă in condițiile in care, așa cum s-a arătat anterior, din grupul minorului făcea parte, care nu a ezitat să folosească față de membrii celuilalt grup un spray paralizant și un cuțit.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, în mod corect, instanța de fond a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții civile având in vedere disp. art. 346 al.2 Cod procedură penală ce stipulează că atunci când instanța a constata existența unei cauze care înlătura caracterul penal al faptei poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale potrivit legii civile.
Aceleași considerente au fost avute in vedere și cu ocazia soluționării acțiunii civile formulate de partea vătămată, in nume propriu, raportat la numărul zilelor de îngrijire medicale aferent vindecării, inculpatul fiind obligat să-l plătească cu titlu de daune morale, suma de 150 RON, sumă ce reflectă suferința fizică și psihică cauzată acestuia.
Cât privește acțiunea civilă pornită de partea vătămată, decedată pe parcursul soluționării cauzei in primă-instanță, se reține că aceasta a formulat pretenții materiale in sumă de 3700 lei, respectiv 10.000 lei daune morale. Instanța de fond a apreciat în mod just ca fiind dovedit un prejudiciu de doar 1500 lei ( conform chitanțelor aflate la filele 11-15 dosar 3370/2004 al Judecătoriei Oradea ), restul daunelor materiale nefiind dovedite cu probe testimoniale sau înscrisuri, prejudiciu pe care inculpatul a fost obligat să-l plătească în favoarea moștenitorului acesteia, numitul.
Solicitarea acordării unei rente viagere până la deces a fost respinsă în mod întemeiat de instanța de fond in speță nefăcându-se dovada diminuării veniturilor părții civile până la data survenirii decesului.
Cât privesc daunele morale solicitate, instanța de fond a apreciat că nu pot fi acordate lui in calitate de moștenitor al părții civile in condițiile in care daunele morale reflectă suferința de ordin fizic și psihic cauzate persoanei vătămate, decedată, moștenitorul nefiind în această situație persoana îndreptățită la reparație in calitate de succesor a defunctei.
Instanța de apel a considerat nelegală această dispoziție, apelul părții civile prin moștenitor urmând a fi admis strict sub acest aspect.
In cauză decesul părții civile a survenit in timpul procesului penal, după constituire ca parte civilă, formulând in cauză despăgubiri atât in nume propriu (in calitatea sa de parte vătămată), cât in calitatea de moștenitor al defunctei, mama sa.
Dreptul la repararea daunelor morale in patrimoniul defunctei constituie o valoare patrimonială concretă în momentul decesului. Ca atare nu se mai pune problema transmisibilității succesorale a dreptului la acțiunea in repararea prejudiciului moral, deoarece acest drept a fost exercitat însuși de de cuius in mod efectiv. Așa fiind, in opinia tribunalului, succesorii care dobândesc întregul patrimoniu, potrivit principiului universalității, sunt îndreptățiți să primească și daune morale solicitate de defunct înaintea momentului decesului.
Ca urmare, raportat la traumele fizice și psihice suferite de partea civilă, internarea acesteia in spital, numărul zilelor de îngrijiri medicale acordate, instanța de apel a considerat că acordarea sumei de 10.000 lei in favoarea moștenitorului acestei părți civile reprezintă o justă satisfacție pentru prejudiciul nepatrimoniale încercat de mama sa.
Sub aspect procedural, a apreciat că apelul declarat de apărătorul ales in numele părții civile decedate este admisibil, sens in care facem referire la dispozițiile art.362 aliniat ultim, care stipulează că apelul poate fi declarat de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat și de către soțul acestuia.
Apărătorul declară apel sau recurs pentru un titular al dreptului, nu în calitate de reprezentant convențional cu procură specială, ci ca substituit procesual, în baza legii, ca persoană care a acordat titularului asistență juridică la instanța a cărei hotărâre urmează a fi atacată cu apel sau cu recurs.
Potrivit art. 172 aliniat ultim, art. 173 al.2 Cod de procedură penală, în cursul judecății apărătorul are dreptul să exercite drepturile procesuale ale părții; ori, unul din drepturile părții este și acela de a ataca hotărârea judecătorească prin apel sau recurs. Este necesar însă, ca apărătorul să fi acordat asistență juridică la instanța a cărei hotărâre se atacă, condiție îndeplinită în speță, avocat, fiind împuternicit să reprezinte interesele părților civile, numiții și, în fața instanței de fond, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 21 din dosarul 3370/2004 al Judecătoriei Oradea, iar apelul declarat în cauză este formulat de același apărător numitul.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpatul și partea civilă recurentă.
În motivele de recurs, parchetul a susținut că instanțele au comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a celor doi inculpați. Vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală gravă, respectiv lovire sau alte violențe a fost pe deplin dovedită cu probele de la dosar. Apreciază că interpretarea dată de către instanța de fond și de către instanța de apel, având ca efect reținerea stării de necesitate privitor la ambii inculpați este greșită, în mod nejustificat apreciind depoziția martorului relevantă, înlăturând concluziile certificatului medico legal, care face referire la lovirea activă exercitată de inculpatul asupra părții vătămate.
Partea civilă recurentă a solicitat casarea și modificarea hotărârilor recurate, cu privire la latura civilă, în sensul de a se dispune acordarea despăgubirilor civile așa cum au fost formulate în constituirea de parte civilă aflată la dosar.
Inculpatul recurent prin motivele sale de recurs a solicitat casarea deciziei Tribunalului Bihor, în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei și, rejudecând pricina, să se mențină sentința penală nr.531/2008 pronunțată de Judecătoria Oradea prin care a fost respinsă cererea de acordare de daune morale formulată de către def..Apreciază faptul că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a făcut o greșită aplicarea a legii civile, hotărârea pronunțată fiind contrară legii. Cu toate că a reținut, în mod corect, circumstanțele în care s-a comis vătămarea integrității corporale a părții civile defuncte, soluția pronunțată este una nelegală și netemeinică. Astfel, Tribunalul Bihora reținut ca fiind reale următoarele aspecte deosebit de importante: fapta s-a comis pe fundalul unei stări conflictuale accentuate existente între două grupuri (formate din mai multe persoane fiecare), respectiv grupul inculpatului-recurent și cel al părții civile. Această stare conflictuală a fost generată de către unul dintre membri grupului părții civile, respectiv numitul, care și-a răpit copilul aflat la mama sa Ungaria (persoană care făcea parte din grupul inculpatului) și l-a introdus ilegal în România, lucru confirmat de către instanțele civile, prin hotărâri irevocabile. Din partea grupului părții civile au fost exercitate agresiuni fizice consistente împotriva grupului inculpatului, constând în: lovituri și folosirea unui cuțit și a unui spray lacrimogen de către numitul, aplicarea unei lovituri inculpatului de către minorul, precum și atacurile declanșate de către partea civilă, împreună cu martora asupra grupului de femei format din minora Anada, mama și bunica acesteia, toate rudele inculpatului (respectiv: soție, fiică și nepoată). În aceste condiții a intervenit inculpatulu-recurent care, dorind să-și salveze membrii familiei din fața agresiunilor exercitate, a prins-o din spate pe partea civilă, iar aceasta - smucindu-se să scape din strânsoare - a căzut și și-a fracturat gamba. Singurul martor ocular care nu făcea parte din cele două grupuri, a perceput acest gest ca fiind o împinsătură din partea recurentului, aspect reținut și de către instanță (,o persoană de sex masculin de aproximativ 50 de ani a împins o femeie în vârstă de aproximativ 55 ani, care a căzut jos, strigând că și-a rupt piciorul, rămânând la pământ"). Chiar și în aceste condiții, ceea ce reiese cu claritate, este faptul că inculpatul-recurent nu a exercitat agresiuni fizice cu intenția de a produce vătămări ale integrității fizice a părții civile. Singurul său scop a fost acela de a-și apăra familia, de a împiedica ca actele de agresiune exercitate de către celălalt grup să veteme sănătatea și integritatea fizică a celor dragi lui. Toate aceste aspecte au fost reținute în mod argumentat ca fiind probate, atât de către prima instanță, cât și de către instanța de apel, motiv pentru care s-a apreciat ca fiind incidență în cauză condițiile stării de necesitate, acesta fiind prevăzută de către Codul penal în rândul cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. Dispozițiile art.346 alin.(2) din Codul d e procedură penală stabilesc faptul că, atunci când s-a pronunțat achitarea inculpatului datorită incidenței unei cauze care înlătură caracterul penal al fapte, instanța poate să oblige și la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile. Raportând starea de fapt la aceste prevederi legale, a considerat greșită soluția Tribunalului Bihor, prin care inculpatul-recurent a fost obligat și la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei în favoarea moștenitorului părții civile. În primul rând, este de remarcat faptul că instanța de apel a acordat daunele morale solicitate de către partea civilă în integralitatea lor, cu toate că a reținut o stare de fapt contrară celor menționate de către partea civilă în cuprinsul plângerii penale formulată. Fără a contesta a suferința fizică acuzată de către partea civilă, def., ca urmare a intervenției chirurgicale, dorim să se rețină faptul că vătămarea integrității sale corporale s-a produs și datorită gesturilor și acțiunilor sale, iar acoperirea prejudiciului material suferit de către aceasta apare ca o măsură justă și suficientă. Pe de altă parte, d-na a decedat pe parcursul procesului penal, iar ulterior acestui moment, fiul acesteia, nu și-a exprimat niciodată poziția în sensul că dorește obligarea inculpatului-recurent la plata de daune morale, nici personal, nici prin curator.
Examinând hotărârile atacateprin prisma motivelor invocate, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea apreciază ca fiind fondată calea de atac formulată de parchet.
Reținându-se, în speță, starea de necesitate ca o cauză ce înlătură caracterul penal al infracțiunilor reținute în sarcina celor doi inculpați, instanțele au pronunțat soluții greșite.
După cum rezultă din materialul probatoriu administrat în cauză, la data de
23 noiembrie 2003, între părți a izbucnit o altercație pe fondul unor stări tensionate anterioare, iar în urma acestui incident partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 55 zile îngrijiri medicale. În același incident partea vătămată, minor a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 3 zile de îngrijiri medicale.
Instanța de fond în urma analizării materialului probatoriu a opinat, Tribunalul confirmând, că atât inculpatul cât și coinculpatul au acționat în limitele stări de necesitate, dispunând achitarea acestora.
Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanțe în speța de față este greșită. Pentru a reține starea de necesitate trebuie pornit, în primul rând, de la analiza condițiilor prevăzute în dispozițiile art.45 Cod penal. Este în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi eliminat altfel, viața, integri6tatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau în interes public. Condițiile în care o faptă prevăzută de legea penală este considerată ca fiind săvârșită în stare de necesitate sunt prevăzute în art.45 Cod penal și privesc, pe de o parte, pericolul, iar, pe de altă parte, fapta săvârșită în vederea salvării valorilor sociale ocrotite.
Geneza pericolului, în speța de față, s-a reținut a fi acțiunea părților vătămate, respectiv comportamentul acestor.
Din probele administrate în cauză a rezultat că între părți a izbucnit un incident generându-se o altercație violentă, în urma căreia partea vătămată suferit o fractură la unul din membrele inferioare, iar partea vătămată a suferit leziuni la nivelul bărbiei. Relevantă este în cauză declarația martorului, persoană care a văzut în M parte incidentul, rezultând că la un moment dat, inculpatul a împins o femeie în vârstă, evident căreia partea vătămată, care a căzut la pământ, strigând "că și-a rupt piciorul". Certificatul medico legal confirmă leziunile produse părții vătămate prin loviri cu corp dur, așa cum se confirmă și leziunile suferite de căreia partea vătămată. În condițiile în care este relevantă depoziția martorului ocular, apare ca fiind relevante, sub aspect probatoriu, și concluziile, certificatelor medico legale, întrucât s-a dovedit existența unui raport de cauzalitate între activitățile agresive apărute ca urmare a incidentului survenit între părți și consecințele în planul leziunilor fizice apărute.
De altfel, Tribunalul a apreciat, în mod just, că este dovedită agresiunea asupra părții vătămate din partea inculpatului, raportându-se însă această concluzie la împrejurarea că a fost vorba de două grupuri între care s-a produs o altercație violentă. În acest context însă, Curtea consideră că nu poate subzista starea de necesitate ca o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, și care să justifice achitarea celor doi inculpați.
Acțiunea de salvare a valorilor sociale arătate în art.45 alin.2 Cod penal trebuie să îndeplinească unele condiții și să constituie singurul mijloc de înlăturare al pericolului. Este evident că, pe fondul unor relații tensionate între părți a survenit o altercație, perfect previzibilă, în timpul căreia acestea s-au agresat reciproc.
S-a dovedit de altfel, că partea vătămată nu a aplicat nici o lovitură inculpatului, prinzându-l doar de mâini pentru a-l împiedica să o agreseze pe martora. . și loviturile aplicate ulterior de către inculpat părții vătămate, confirmate medico legal, chiar dacă s-ar putea circumscrie unei activități de apărare, este evident disproporționată și nu poate fi apreciată ca singurul mod în care pericolul putea fi înlăturat.
Aceeași situație apare și în ceea ce-l privește pe inculpatul, care lovind un minor în vârstă de 12 ani, deși s-a reținut o activitate agresivă a acestuia, a acționat cu totul disproporționat, raportat la acțiunea unui copil.
În consecință, față de considerentele ce preced, Curtea apreciază ca fiind dovedită vinovăția celor doi inculpați și admițând recursul declarat de către parchet, va casa ambele hotărâri, pronunțând soluții de condamnare față de cei doi inculpați, astfel, reținând în sarcina a inculpatului, săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, în forma prevăzută de art. 182 alin.1 Cod penal, îl va condamna pe acesta la o pedeapsa de 2 ani închisoare.
aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei, instanța de recurs apreciază că, raportat la persoana inculpatului, precum și la elementele concrete ale cauzei, aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal corespunde scopului preventiv educativ al sancțiunii penale.
În ceea ce privește situația inculpatului, Curtea îl va condamna sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 180 alin.2 la o pedeapsă de 1000 lei, amendă penală, având în vedere gradul de pericol social relativ redus al faptei săvârșite,dar și elementele de circumstanțiere concrete a participării sale la incidentul produs între părți.
Cu privire la recursurile declarate de către inculpatul și partea civilă acestea urmează a fi respinse ca nefondate, motivele invocate în susținerea căii de atac, Curtea apreciindu-le ca fiind neîntemeiate.
Restul dispozițiunilor hotărârilor recurate vor fi menținute în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Recurenții vor fi obligați la plata a câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit. "d" Cod de procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva deciziei penale nr.156/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr.531 din 29 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care le casează și modifică în sensul că:
Înlătură dispoziția de achitare în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. e Cod de procedură penală, privind pe inculpatul - fiul lui și, născut la 12 mai 1952 în Târgu M, CNP -, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.182 alin.1 Cod penal.
În baza art.182 alin.1 Cod penal condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art.82 Cod penal și atrage atenția asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
Face aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal.
Înlătură dispoziția de achitare a inculpatului - domiciliat în localitatea, str. - - - Ungaria, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. e Cod de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.180 alin.2 Cod penal.
În baza art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 63 Cod penal condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.631Cod penal.
În baza art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod de procedură penală,
RESPING E ca nefondate recursurile penale declarate de către inculpatul recurent, domiciliat în Târgu M,-,. 16, Județul M, și de partea civilă recurentă, domiciliat în O, B-dul. - cel M, nr. 142, - 26,. 27, Județul
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate, care nu contravin prezentei decizii.
Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei, cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
,
Red. dec. /22.02.2010
Judecător apel -
Judecător fond C
AS/22.02.2010
2 ex.
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Pușcaș Mircea, Pătrăuș Mihaela
