Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 731/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 731/ DOSAR NR-
Ședința publică din 6 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Angela Hărăstășanu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean
- - - JUDECĂTOR 3: Manuela Barbu
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror șef secție - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 158/A din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art.304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 26 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 6 octombrie 2008.
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 576/22.04.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr- a fost condamnat inculpatul în baza art. 182 alin 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. a și c, art. 73 lit. b și art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, parte vătămată .
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 8 luni stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal și art. 84 Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 13 Cod penal, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a (teza a II-a) b Cod penal.
În baza art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 4000 Euro, reprezentând daune morale, sumă plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua plății.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe B și în baza art. 34 din nr.OUG 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3422,68 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată.
În baza art.189, art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție în contul Baroului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență următoarea stare de fapt:
La data de 4/5.10.2003, partea vătămată, împreună cu martorii și, au mers la discoteca din mun..
În jurul orei 4.00 dimineața cu toții au ajuns la domiciliul părții vătămate.
După ce partea vătămată și martorul, au coborât din autoturismul condus de martorul, l-au întâlnit pe inculpat care era însoțit de martora.
Inculpatul și partea vătămată s-au salutat, după care între aceștia a avut loc un conflict verbal, conflict ce a fost aplanat ca urmare a intervenției martorului.
Inculpatul și prietena sa și-au continuat drumul, iar martorii și partea vătămată au rămas lângă mașină.
Întrucât partea vătămată a dorit să lămurească situația conflictuală ivită cu puțin timp înainte, a fugit după inculpat și ajungându-l, l-a lovit pe acesta cu palmele peste.
În acel moment, inculpatul care continua să meargă înaintea părții vătămate, s-a întors și a lovit-o pe aceasta în față cu o sticlă de bere nedesfăcută pe care o ținea în mână.
Partea vătămată a fost transportată la spital, unde, în urma examinării s-a constatat că a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 50-55 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.
În urma reexaminării, prin certificatul medico legal nr. 1828/16.10.2003 eliberat de Spitalul Clinic de Urgențe B, s-a stabilit că partea vătămată va rămâne cu handicap vizual definitiv fiind suferindă de contuzie forte plagă facială întinsă, plagă sclerală, glob parțial eviscerat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul solicitând reformarea atât sub aspectul laturii penale cât și a celei civile; în ceea ce privește latura penală apelantul inculpat solicitat în principal achitarea sa prin reținerea și aplicarea dispozițiilor art. 44 Cod penal care reglementează legitima apărare, deoarece partea vătămată a fost cea care l-a lovit iar riposta sa a fost de apărare; în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei față de contribuția sa minimă și față de circumstanțele sale personale. Sub aspectul laturii civile, inculpatul apelant a solicitat în principal respingerea în totalitate a pretențiilor formulate de partea civilă, iar în subsidiar, față de contribuția sa minimă la producerea consecințelor suferite de partea vătămată, s-a solicitat reducerea pretențiilor, a cuantumului daunelor morale și a pretențiilor acordate instituției spitalicești; a fost criticată de asemenea sentința atacată sub aspectul cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat raportat la împrejurarea că în prima instanță a beneficiat de serviciile unui avocat ales, astfel încât nu se impune obligarea sa la plata onorariului apărătorului din oficiu.
Prin decizia penală nr. 158/A/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a admis apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 576/22.04.2008, pronunțată de Judecătoria Brașov, sentința fiind desființată sub aspectul modului de soluționare a laturii civile respectiv al cuantumului daunelor morale acordate părții civile și al cuantumului daunelor morale acordate părții civile Spitalul Clinic de Urgențe B, al aplicării dispozițiilor art. 189 Cod procedură penală și a cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în faza judecății în fond.
Rejudecând în aceste limite instanța de apel redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la suma de 4000 euro la suma de 1000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR din data plății; s-a redus cuantumul cheltuielilor de spitalizare acordate Spitalului Clinic de Urgențe B de la suma de 3422,68 lei la suma de 1140,89 lei.
Au fost înlăturate dispozițiile art. 189 Cod procedură penală și au fost reduse cheltuielile judiciare la care inculpatul a fost obligat de la suma de 450 lei la suma de 300 lei. Și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
A dispus ca baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în esență următoarele:
Instanța de fond a efectuat o corectă analiză și interpretare a probatoriului administrat în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt. În acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut că partea vătămată a fost cea care a declanșat conflictul dedus judecății, atât prin manifestările agresive verbalizate, cât și prin acțiunea de lovire a inculpatului, cu palmele peste, în timp ce se afla poziționat în spatele acestuia.
Declarațiile părții vătămate și ale inculpatului se coroborează parțial, în acest sens, partea vătămată recunoaște că între el și inculpat a existat inițial un conflict verbal ce a fost cauzat de el și ulterior aplanat de martorul. După aceasta partea vătămată recunoaște că singur a fugit după inculpat și astfel a fost lovit de inculpat cu sticla în zona feței.
La fel și inculpatul a susținut că partea vătămată inițial i-a adresat injurii, conflictul a fost aplanat însă partea vătămată a fugit după el, l-a lovit din spate cu palmele peste, iar el s-a apărat, însă s-a dezechilibrat și în cădere partea vătămată s-a lovit de sticla pe care el o avea în mână.
Prima parte a conflictului este confirmată de martorii și, care au relatat că în fața blocului unde locuiește partea vătămată, între cei doi a avut loc o altercație ce a fost aplanată de, după aceasta inculpatul s-a îndepărtat de acel loc, însă partea vătămată a fugit după el.
Cei doi martori nu au însoțit partea vătămată, însă constatând timpul mare de timp ce s-a scurs de la plecarea părții vătămate au plecat în căutarea acestuia și l-au găsit plin de sânge pe partea a feței, aceasta spunând că inculpatul a lovit-o și i-a scos ochiul.
Starea de fapt este confirmată și de depoziția martorei, care a confirmat starea de ebrietate a părții vătămate, discuția neprincipială provocată de partea vătămată cât și faptul că după plecarea lor partea vătămată a venit în fugă spre ei și l-a lovit pe inculpat cu palmele peste, fără însă să cunoască aspecte ulterioare deoarece a plecat de la fața locului.
Prin urmare, efectiv în momentul lovirii părții vătămate de către inculpat, de față nu a fost nicio persoană care să confirme dinamica incidentului, aspect ce a determinat prezentarea incidentului de către cele două părți în modalități diferite, așa cum a fost perceput de fiecare.
Este fără putință de tăgadă faptul că partea vătămată este cea care a declanșat conflictul atât prin atitudinea sa verbală inițială, cât și prin acțiunea sa ulterioară constând în fuga după inculpat și lovirea acestuia, din spate cu palmele peste.
În ceea ce privește riposta inculpatului, imediată, nu se poate circumscrie legitimei apărări deoarece nu a reacționat față de un atac material, direct, imediat și injust, nu a acționat pentru a înlătura un pericol grav creat prin acest atac pentru persoana sau drepturile celui atacat sau ale altuia sau pentru interesul public, reacția sa a fost impulsivă și deci fără a analiza gravitatea situației, iar lovirea părții vătămate cu sticla peste față a fost directă și evident comisă cu praeterintenție.
În acest sens, eventualele stări conflictuale anterioare dintre părți nu pot fi considerate atac imediat și injust, decât dacă sunt urmate de un act de violență de natură a pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Ca urmare, pentru a fi întrunite cerințele legitimei apărări, riposta trebuie să vizeze înlăturarea unui act material, direct, imediat și injust, de natură a pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, or în speță nu se poate considera că partea vătămată a exercitat față de inculpat un asemenea atac.
Pentru existența legitimei apărări, este necesar să fie îndeplinită și condiția, înscrisă în art. 44 alin. 2 Cod Penal, în sensul ca atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturilor celui atacat. Lipsa gravității pericolului nu poate legitima o intervenție de duritate externă, care să pună în primejdie vădită viața agresorului, prin urmare într-un atare caz sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b Cod Penal referitoare la provocare.
Pe cale de consecință în mod corect instanța de fond a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 44 Cod Penal, lovirea părții vătămate depășind limitele legitimei apărări, fiind însă corect aplicabile dispozițiile art. 73 litera b Cod Penal, prin urmare nu se poate dispune achitarea inculpatului pentru temeiul invocat de acesta.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a efectuat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 Cod Penal, stabilind corect că o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepse este de natură a realiza scopul pedepsei. În acest sens, contribuția părții vătămate în declanșarea conflictului cât și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, care este integrat social sunt elemente care au fost avute în vedere în mod corect și echilibrat de către instanța de fond atât la stabilirea cât și la dozarea tratamentului penal. Pe cale de consecință, s-a considerat că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
În ceea ce privește însă latura civilă a cauzei, s-a apreciat a fi avută în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale contribuția majoră a părții vătămate atât la declanșarea cât și la menținerea conflictului dintre părți, aspect ce conduce la diminuarea daunelor morale, indiferent de natura prejudiciului suferit de cel vătămat.
Din acest punct de vedere, în mod corect instanța de fond a considerat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, dar în ceea ce privește cuantumul daunelor morale se impune reducerea acestora de la 4000 euro la 1000 euro, aceasta din urmă suma fiind aptă să asigure un echilibru just între acțiunile celor doi dar și între acțiunea inculpatului și prejudiciul suferit de partea vătămată.
Și în ceea ce privește pretențiile instituției spitalicești, s-a apreciat că se impune reducerea acestora, în acest sens, și părții vătămate îi aparține o vină considerabilă în producerea rezultatului vătămător ce a necesitat o serie de cheltuieli de spitalizare.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor judiciare, s-a constatat că inculpatul, a beneficiat inițial la fond de serviciile unui avocat din oficiu, după care și-a angajat un apărător ales, astfel că delegația celui desemnat din oficiu a încetat în momentul prezentării celui ales. Pe cale de consecință, s-a apreciat că nu se impune nici avansarea sumei de bani ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu și deci nici includerea acestei sume în cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul către stat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie atât în ceea ce privește latura penală cât și cea civilă
În motivarea recursului formulat inculpatul arătat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală întrucât instanțele inferioare au comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului. Astfel în mod greșit a stabilit prima instanță și cea de apel că fapta comisă întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală gravă, câtă vreme aceasta nu poate avea caracter penal fiind săvârșită în stare de legitimă apărare; inculpatul a solicitat de asemenea în recursul formulat să se reevalueze probatoriul administrat în cauză și să se constate de către instanța de recurs că fapta a fost săvârșită în stare de legitimă apărare, cauză care exclude caracterul penal al faptei potrivit art. 44 Cod penal; s-a solicitat de asemenea să fie avută în vedere prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul și care nu a fost răsturnată în cauză și să se constate că există cel puțin un dubiu în ceea ce privește vinovăția inculpatului, dubiu care îi profită.
În mod cu totul subsidiar s-a invocat în susținerea recursului formulat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului și la stabilirea căreia nu s-a ținut seama de toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, pedeapsa aplicată de 8 luni închisoare fiind dozată într-un cuantum necorespunzător în raport cu circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta și cu cele persoanele ale inculpatului.
Analizând decizia penală atacată, prin prisma cazurilor de casare invocate în recurs precum și a celor care se pot lua în considerare din oficiu de către instanță și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de recurs constată că recursul promovat de către inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală au fost interpretate în literatura de specialitate și jurisprudența actuală în sensul că este incident acest caz de casare ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Așadar prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate de instanța de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
Pentru a constitui caz de casare în sensul art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită "gravă": a) să fie evidentă, adică vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și b) să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. O eroare poate fi esențială - prin aceea că s-a răsfrânt în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanță; ea se poate referi nu numai la faptele care formează învinuirea, ci și la împrejurările care influențează soluția cauzei.
Trebuie amintit în primul rând că în cadrul acestui caz de casare, instanței de recurs nu îi este permis să efectueze o nouă interpretare și evaluare a probelor și să ajungă printr-un astfel de procedeu la o altă concluzie decât instanțele inferioare; ceea ce este chemată să realizeze instanța de recurs în acest caz este verificarea concordanței între probele existente la dosar și starea de fapt reținută de către instanțele inferioare.
Prin prisma celor exprimate, instanța de recurs constată că instanța de apel și prima instanță au analizat și coroborat tot materialul probator administrat în cauză și au stabilit pe baza acestuia o corectă stare de fapt - care a condus la pronunțarea unei hotărâri corecte de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 Cod penal; materialul probator existent la dosar confirmă existența faptei reținute în sarcina inculpatului cât și împrejurările în care instanța reține că aceasta a fost comisă; de altfel inculpatul nu contestă starea de fapt reținută de către prima instanță ci invocă o împrejurare care afirmă că rezultă din materialul probator existent la dosar, respectiv împrejurarea că violențele exercitate asupra părții vătămate au fost comise în legitimă apărare, cauză prevăzută de art. 44 Cod penal care înlătură caracterul penal al faptei, iar instanța de fond și cea de apel nu ar fi ținut seama de această împrejurare esențială.
Instanța de recurs constată că materialul probator existent la dosar nu conturează existența acestei cauze de înlăturare al caracterului penal al faptei comise de inculpat; este adevărat că starea conflictuală a fost generată de partea vătămată care a avut în acea seară o atitudine provocatoare agresând inculpatul mai întâi verbal iar apoi fizic prin lovirea cu palmele peste, din spate, însă cu toate acestea nu rezultă din probele de la dosar că inculpatul nu s-ar fi putut apăra în alt fel sau că, după ce a fost lovit cu palmele peste ar fi reacționat imediat - considerând că se află în fața unui atac material imediat și injust care să pună în pericol grav propria persoană sau drepturile sale - și ar fi aplicat părții vătămate o singură lovitură cu sticla care a avut urmarea constatată în actele medico-legale și care ar fi avut rolul de pune capăt atacului la care era supus și a-l apăra față de agresor. Potrivit declarației martorei (actualmente ) dată în fața instanței - singura martoră care a asistat la partea de început a agresiunii fizice - după ce partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu palmele peste, acesta din urmă "s-a întors și cei doi au început să se agreseze", context în care s-au rostogolit, iar partea vătămată a fost lovită de inculpat cu sticla pe care o avea în mână în; sub aspectul modului de derulare a agresiunii, nu poate fi reținută nici declarația părții vătămate în conformitate cu care a fost lovit de inculpat cu sticla printr-o mișcare bruscă de întoarcere - agresiune neprecedată de lovirea inculpatului peste - și nici depoziția inculpatului în conformitate cu care odată cu agresarea sa prin lovire peste de către partea vătămată aceasta l-ar fi împins și odată căzut la pământ l-ar fi lovit iar mai apoi s-ar fi rostogolit, întrucât nici una dintre aceste declarații nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar; din nici una dintre probele de la dosar nu rezultă care este poziția în care inculpatul ținea sticla, care este momentul în care inculpatul a lovit cu sticla și nici în ce poziție se afla partea vătămată, pentru se putea stabili dacă în momentul loviturii aplicate cu sticla inculpatul se afla în fața uni atac material direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa sau a drepturilor sale și care să pună în pericol grav persoana inculpatului sau drepturile sale, iar față de această împrejurare, în mod corect a apreciat instanța de apel că la dosar nu există probe că agresiunea care a condus la concluziile descrise în Raportul de nouă constatare medico-legală efectuat de IML Minovici B (A-) a fost comisă de inculpat în stare de legitimă apărare.
În considerarea celor exprimate, în mod corect a ajuns instanța de apel și cea de fond la concluzia existenței vinovăției inculpatului în forma preaeterintenției și în mod judicios a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 Cod penal
Față de împrejurarea că la dosar se află probe care vin să susțină starea de fapt stabilită de instanța de apel, iar împrejurările în care se reține a fi comisă fapta au corespondență în materialul probator administrat și sunt determinante în stabilirea vinovăției inculpatului, și a antrenării răspunderii penale a acestuia instanța de recurs constată că hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată nu este consecința unei grave erori de fapt astfel încât în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală instanța de recurs constată că instanța de fond și cea de apel a avut în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 Cod penal și în raport cu acestea a fost stabilită o pedeapsă cu închisoarea corect dozată, care este în măsură să conducă la realizarea scopului reglementat de art. 52 Cod penal; toate împrejurările invocate în recurs de către inculpat în argumentarea solicitării de redozare a pedepsi în sensul reducerii cuantumului acesteia au fost deja avute în vedere de către prima instanță și de către cea de apel care au individualizat corect pedeapsa atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare de către instanța de apel a acțiunii civile exercitate în cauză de către partea vătămată și Spitalul Clinic de Urgențe B, instanța de recurs constată că într-adevăr în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (art. 998 Cod civil), astfel încât în mod corect a fost obligat inculpatul să plătească părții civile daune morale iar Spitalului Clinic de Urgențe B despăgubiri civile.
În privința cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul față de părțile civile, instanța de recurs constată că acest aspect scapă cenzurii în recurs întrucât această critică nu poate fi încadrată în nici unul din cele 21 de cazuri de casare, expres și limitativ, prevăzute de art. 3859Cod procedură penală.
În considerarea celor expuse și văzând că în cauză nu sunt incidente nici alte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu de către instanță, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulate de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 158/A/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală, urmare a respingerii ca recursului formulat, va fi obligat inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive
În numele legii
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 15.04.1977, în B, împotriva deciziei penale nr. 158/A/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 6.10.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.NH/24.10.2008
Tehnoredact.DS/30.10.2008/2 ex.
Jud.fond./jud.apel./.
Președinte:Angela HărăstășanuJudecători:Angela Hărăstășanu, Nicoleta Hădărean, Manuela Barbu
