Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 746/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.746/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 11 2008

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița

JUDECĂTORI - - - -

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asuprarecursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, împotriva Deciziei penale nr.193/A/2.04.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.417/6.11.2007 pronunțată de Judecătoria Tg.B în dosarul nr-), privind pe inculpatul, domiciliat în com., jud.G, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac. prev. și ped. de art.182 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 2008, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 11 2008.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 417/06.11.2007 a Judecătoriei Tg. Baf ost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal și de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în baza dis. art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. a Cod penal raportat la art. 44 Cod penal.

S-a constatat că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza disp. art. 14 Cod pr. penală în ref. la art. 998 cod civil și articolul 188 din Legea 3/1978 a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Județean "Sf. " G suma de 1973,24 lei despăgubiri civile.

În baza disp. art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c Cod pr. penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500 lei.

Onorariul apărător oficiu în sumă de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției. (Av. of. ).

S-a reținut printre altele că în ziua de 26.12.2006 părțile vătămate și s-au deplasat în comuna la părinții lor.

În după amiaza aceleiași zile au plecat cu autoturismul condus de martorul G spre G iar în momentul în care au ajuns în dreptul locuinței inculpatului i-au cerut martorului să oprească pentru " a lămuri o problemă pe care inculpatul o avea cu tatăl lor" (decl. inc. 5 dosar p)

Partea vătămată a intrat primul în locuința inculpatului unde, împreună cu acesta, se aflau și martorii, G, B,.

La scurt timp, în locuință a intrat și partea vătămată cu o secure în mână și l-a lovit pe martorul B.

a început să-l înjure pe inculpat a luat o tigaie de pe plită și a aruncat în acesta apoi l-a scos forțat din casă pe martorul G (decl. martor fila 21 dosar ) după care a revenit și a încercat să-l scoată din casă pe inculpat.

În altercație s-au spart geamurile de la o ușă și de teamă martorii au fugit prin spatele casei.

Pentru a se apăra inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu o iar acesta a căzut la pământ.

Inculpatul a reușit să scape de agresiunea părților vătămate și a fugit pe deal unde se aflau și martorii care fugiseră din locuința sa (decl. inc. 17 dosar p).

În raport de împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele instanța a apreciat că inculpatul a fost în legitimă apărare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 44 alin. 2 Cod penal este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapte pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

În speță, este de necontestat faptul că, inculpatul a fost atacat în propria casă de către cele două părți vătămate care au încercat să îl lovească cu obiecte contondente și tăioase (secure), declarațiile martorilor coroborându-se cu consemnările efectuate de organele de poliție efectuate cu ocazia cercetării la fața locului.

Prin încheierea ședință din 08.01.2008 a Judecătoriei Tg.B s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 417/06.11.2007, în sensul că temeiul corect al achitării inculpatului este art. 10 lit. e C.P.P. în loc de art. 10 lit. a

C.P.P.

Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.

În motivele de apel Parchetul a arătat printre altele că sentința 417/06.11.2007 și încheierea din 08.01.2008 sunt nelegale și netemeinice.

Faptul că s-a încercat după motivarea hotărârii să se schimbe însuși temeiul achitării printr-o îndreptare eroare materială nu poate fi primit. Nu se poate reține legitima apărare atât timp cât inculpatul a avut timpul necesar înarmării și deplasări către victimă.

deosebit de violentă a inculpatului care a depășit cu mult limita apărării a avut loc în afara unui atac iminent. Cercetarea judecătorească s- limitat la audierea unui martor are nu a participat efectiv la derularea evenimentelor. Nu a fost audiat inculpatul care a fugit și s-a sustras și cercetării penale, nici părțile vătămate și nici martorii, cu excepția celui menționat.

În ceea ce privește modul de soluționare a acțiunii civile instanța a rezolvat nelegal cauza.

Astfel, apreciind că inculpatul se bucură de o cauză de natură a înlătura caracterul penal al faptei, nu a stabilit în nici un mod în ce constă raportul de cauzalitate între acțiunea sa și rezultatul păgubitor pentru partea vătămată de natură a face aplicabile dispozițiile art. 998 referitoare la răspunderea civilă delictuală, obligându-l nelegal pe inculpat la plata cheltuielilor de spitalizare.

Totodată, s-a apreciat că instanța de fond a dat o apreciere greșită materialului de urmărire penală, nu a analizat probele și a ignorat chiar și declarația inculpatului care a recunoscut fapta.

În acest context, este de observat că nici măcar apărătorul inculpatului nu a solicitat achitarea inculpatului în concluziile sale.

De asemenea, instanța de fond, având în vedere soluția pronunțată trebuia să constate caracterul deosebit de subiectiv al depozițiilor martorilor, și B audiați la urmărirea penală, persoane care se aflau în casa inculpatului și sunt ori rude, ori prieteni cu acesta.

La termenul de judecată din 25.03.2008, procurorul a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât s-a schimbat temeiul achitării prin încheierea de îndreptare eroare materială și nu s-a pus in discuție reținerea circumstanței provocării.

Prin decizia penală nr. 193/02.04.2008 a Tribunalului Galați apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie TRIBUNALUL GALAȚIa reținut următoarele:

Atât sentința penală apelată cât și încheierea de îndreptare eroare materială din 08.01.2008 sunt legale, având la bază materialul probator și dispozițiile legale în materie.

Astfel, în mod cert, părțile vătămate și au pătruns fără drept și fără consimțământul inculpatului, în curtea locuinței acestuia, la data de 26.12.2006. Acest aspect rezultă atât din declarațiile părților vătămate și a inculpatului, cât și din declarațiile martorilor G, G, B,.

Cele două părți vătămate au intrat în curtea locuinței inculpatului cu intenția clară de a-l agresa pe acesta, partea vătămată lovindu-l cu o secure pe martorul B, aflat și el în acea curte, iar partea vătămată l-a înjurat pe inculpat, după care luat o tigaie de pe plită și a aruncat cu ea în inculpat.

Părțile vătămate au acționat împreună în mod violent, context în care inculpatul a ripostat pentru a se apăra și a lovit cele două părți vătămate, situație de fapt care se desprinde din declarațiile martorilor, din declarația inculpatului și din certificatele medico-legale depuse la dosar, acestea din urmă prezentând leziunile suferite de părțile vătămate și numărul de zile de îngrijiri medicale, inclusiv infirmitatea fizică permanentă cu care a rămas partea vătămată.

Este incidentă în speța de față o cauză care înlătură caracterul penal al faptelor de vătămare corporală gravă și vătămare corporală reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, respectiv starea de legitimă apărare prevăzută de art. 44 al.21Cod penal.

Textul legal menționat reglementează legitima apărare și pentru faptele comise în scopul respingerii pătrunderii fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Aceste condiții se regăsesc și în cauza de față, inculpatul încercând să se apere și să respingă astfel pătrunderea fără drept a părților vătămate care au acționat cu violență.

Alineatul 21al art. 44 Cod pen. se referă la pătrunderea fără drept în locuința unei persoane, astfel încât nu sunt relevante argumentele juridice invocate de Parchet privitoare la condițiile atacului, întrucât aceste aspecte pot fi analizate în situația prevăzută de alin. 2 al art. 44 Cod pen. și nu la alin. 21care are în vedere alte premise faptice.

Cercetarea judecătorească a fost făcută în mod corespunzător de prima instanță care a luat măsurile legale în vederea administrării probelor, inclusiv prin emiterea unor mandate de aducere pe numele martorilor din lucrări.

Martorii audiați în cauză a avut contact direct cu evenimentele care s-au desfășurat în curtea locuinței inculpatului, astfel încât nu poate fi vorba de un caracter subiectiv al depozițiilor acestora. Nu sunt elemente care să ducă la o altă situație de fapt și pe cale de consecință să se tragă o eventuală concluzie că martorii audiați au fost subiectivi în vreun fel.

Inculpatul a prezentat anumite aspecte legate de incidentul petrecut, iar apărătorul acestuia la prima instanță a pus concluziile pe care le- apreciat ca fiind corespunzătoare.

Cu toate acestea, nu poate fi vorba de elemente care să confere faptelor un caracter infracțional, atât timp cât doar instanța de judecată stabilește existența infracțiunilor pe baza probelor din dosar și a prevederilor legale care sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, aceasta a fost rezolvată în mod corespunzător de prima instanță în conformitate cu disp. art. 346 al.2. p Cod Penal și art. 998 Cod civil.

Chiar dacă faptele inculpatului nu prezintă caracter penal, fiind incidentă o cauză care înlătură acest caracter, totuși condițiile răspunderii civile delictuale se regăsesc în speță, din perspectiva pagubei pricinuită părții civile Spitalul Județean " Sf. " constând în cheltuielile de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate.

Încheierea de îndreptare eroare materială din 08.01.2008 este legală, fiind dată în conformitate cu disp. art. 195.C.P.P. fiind vorba de o eroare materială evidentă din cuprinsul dispozitivului sentinței penale în ce privește temeiul achitării, acesta fiind art. 10 lit. e în C.P.P. loc de art. 10 lit. a C.P.P. această eroare rezultă atât din motivarea sentinței penale care se referă la prevederile art. 10 lit. e C.P.P. cât și din soluția pronunțată pe latura civilă care are la bază același temei al achitării.

Tribunalul nu a putut primi susținerile procurorului de la termenul de judecată din 25.03.2008, în apel, în sensul că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât s-a schimbat temeiul achitării prin încheiere de îndreptare eroare materială și nu s-a pus în discuție reținerea circumstanței provocării.

Pe de o parte, nu sunt aspecte legale care să impună trimiterea cauzei spre rejudecate conform art. 379 pct.2 lit. b C.P.P. iar pe de altă parte faptul că s-a reținut legitima apărare în speță, înlătură orice alte discuții privitoare la circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b

Cod Penal

Față de ele arătate și de art. 371, 372, 378, 379 pct.1 lit. b C.P.P. Tribunalul a respins ca nefondat apelul Parchetului.

Împotriva deciziei penale a Tribunalului Galația declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății invocând faptul că în cauză nu erau întrunite condițiile pentru reținerea legitimei apărări.

În plus s-a mai invocat de către procuror că încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus achitarea este greșită întrucât trebuiau reținute prevederile art. 37 lit. a Cod penal.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI este nefondat și urmează a fi respins.

Analizând hotărârile supuse controlului judiciar prin prisma motivelor de recurs Curtea constată că în mod justificat s-a reținut de ambele instanțe faptul că în cauză inculpatul a acționat în stare de legitimă apărare în condițiile art. 44 al. 21Cod penal.

Astfel Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele dispoziției legale mai sus menționate ce prevede că "Se prezumă că este în legitimă apărare, și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare."

În acest sens se are în vedere că părțile vătămate și, aflate în stare de ebrietate, au pătruns pe rând în curtea inculpatului fără consimțământul acestuia, au avut o atitudine agresivă la adresa inculpatului și a persoanelor ce erau cu el, lovind pe unele dintre acestea și aruncând cu o tigaie cu grăsime și friptură încinsă în inculpat ceea ce a determinat reacția violentă a inculpatului de respingere a pătrunderii și agresiunii celor două părți vătămate.

Susținerile procurorului referitoare la faptul că inculpatul nu trebuia să reacționeze violent deoarece era însoțit de mai multe persoane nu pot fi primite pentru că în speță nu este vorba despre o legitimă apărare pentru înlăturarea unui atac ci pentru respingerea pătrunderii fără drept într-o locuință situație în care nu se cere existența unui atac pentru a justifica o ripostă ce constă într-o faptă prevăzută de legea penală.

Așa fiind câtă vreme pătrunderea părților vătămate în domiciliul inculpatului s-a făcut pe timp de noapte iar acestea au avut o atitudine violentă față de cei prezenți în acel loc, agresiunea exercitată de inculpat a fost justificată de nevoia respingerii pătrunderii fără drept și nu de a riposta la atacul părților vătămate care într-adevăr nu a avut consistența acțiunilor inculpatului.

- inculpatul nu a avut altă soluție și că violența a fost singurul mijloc de respingere a pătrunderii părților vătămate rezultă și din împrejurarea că după ce a lovit părțile vătămate acesta a fost nevoit să fugă din propria curte ascunzându-se pe deal de teama acestora, fiind primul care a sesizat organele de poliție despre cele întâmplate la data de 27.12.2006, părțile vătămate formulând plângeri abia la data de 08.01.2007.

Este de altfel de neconceput ca unei persoane să-i fie violat domiciliul de către două persoane violente, aflate în stare de ebrietate și să nu aibă dreptul de respinge această pătrundere, chiar prin exercitarea de violențe împotriva intrușilor, pentru că în caz contrar ar suporta rigorile legii penale.

În concluzie Curtea apreciază că inculpatul a comis faptele deduse judecății în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 al. 21Cod penal și că în mod corect s-a dispus achitarea sa de către instanțele de fond și apel.

Cât privește cel de-al doilea motiv de apel invocat de către procuror, deși în principiu întemeiat, în sensul că dacă s-ar fi dispus condamnarea trebuiau reținute prevederile art. 37 lit. a Cod penal, nu poate conduce la modificarea hotărârilor recurate, pentru că starea de recidivă intervine în situația condamnării pentru o infracțiune ulterioară primului termen al recidivei și nu în cazul în care pentru această infracțiune ulterioară se dispune achitarea.

În consecință recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI va fi respins ca nefondat iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod pr. penală și cele ale art. 192 al. 3 Cod pr. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, împotriva Deciziei penale nr.193/A/2.04.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.417/6.11.2007 pronunțată de Judecătoria Tg.B în dosarul nr-), privind pe inculpatul, fiul lui și, născut la 11.12.2976 înm Tg.B, jud,G, domiciliat în com. jud.G, recidivist, CNP -.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Conform art.193 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stata în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 11 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

I

Red. - 29.12.2008

Tehnored. - 29.-12.2008

2 ex

Fond:

Apel: - -

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 746/2008. Curtea de Apel Galati