Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 75/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 75
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursurilor declarate deinculpatii, și împotriva deciziei penale nr.319 din data de 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași in dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de "vătămare corporală gravă".
La apelul nominal făcut in ședință publica, lipsă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19 ianuarie 2010m, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei decizii, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 26 ianuarie 2010, apoi pentru azi 2 februarie 2010.
INSTANTA DE JUDECATA
Asupra apelurilor penale de față.
Judecătoria Iași prin sentința penală nr. 2051/24.06.2008 îndreptată prin încheierea din 28.07.2008 a hotărât condamnarea inculpaților, și la câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. "c", 74 lit. "a" și 80 Cod penal pentru primii doi inculpați și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. "a", 75 lit. "a", 74 lit. "a" și 80 Cod penal, pentru inculpatul.
S-au aplicat inculpaților disp. art. 71 al. 2 și art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b" Cod penal.
În baza art. 81,71 al.5 Cod penal s-au suspendat condiționat executarea pedepselor principale și a celor accesorii aplicate inculpaților și, stabilindu-se câte un termen de încercare de câte 4 ani. S-au pus în vedere celor 2 inculpați prevederile art. 83 Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepselor de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală 2137/2001 a Judecătoriei Iași pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, acesta urmând să execute în total 4 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 14,346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, inculpații au fost obligați să achite în solidar părții civile suma de 1000 lei daune morale, respingându-i-se celelalte pretenții civile. Inculpații au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " I și a cheltuielilor de transport către Serviciul de Ambulanță
A fost respinsă cererea părții civile de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 191 Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
"În data de 28.04.2006, în jurul orelor orei 15.30, inculpații însoțiți de inginerul cadastral din cadrul Primăriei, s-au deplasat la domiciliul părții vătămate pentru a se efectua punerea în posesie a inculpatului cu privire la o suprafață de teren. După efectuarea măsurătorilor, inculpații au procedat la delimitarea suprafeței de teren prin înființarea unor semne de hotar, activitate care a durat până în jurul orelor 18.00. A doua zi, respectiv în data de 29.05.2006, în jurul orei 15.00, inculpații au revenit la terenul situat lângă domiciliul părții vătămate având asupra lor un par, un topor și un hârleț pentru a continua delimitarea suprafeței de teren, moment în care partea vătămată le-a atras atenția că activitatea desfășurată nu este legală întrucât nu dețin acte de proprietate. Dat fiind că semnele de hotar înființate de către învinuiți în ziua anterioară au fost desființate, între inculpați și partea vătămată au avut loc discuții contradictorii în urma cărora inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu un topor în zona capului iar inculpații I și I au aplicat părții vătămate lovituri cu un hârleț, respectiv cu un par pe toată suprafața corpului după care toți inculpații au aplicat multiple lovituri părții vătămate.
Din certificatul medico legal nr. 888 din data de 08.05.2006, eliberat de I, reiese că partea vătămată a prezentat fractură deschisă a tibiei drepte fără deplasare, fractură iterativă 1/3 inf. cubitus drept fără deplasare, plagă contuză frontală cu comoție cerebrală anamnestică consecutivă, leziunile putând fi produse prin loviri cu corpuri contondente și pot data din 29.04.2006. Partea vătămată a necesitat 11-13 zile de îngrijiri medicale pentru traumatismul cranio facial, 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru fractura de cubitus și 120-130 zile de îngrijiri medicale pentru fractura de tibie, timp în care se include și recuperarea funcțională, cu incapacitate de muncă pe toată perioada îngrijirilor medicale.
Situația de fapt menționată rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, probe constând în declarațiile martorilor, certificatul medico-legal emis pe numele părții vătămate și în parte, declarațiile date de inculpați în fața instanței.
Astfel, din declarațiile tuturor celor ascultați în cauză rezultă că în ziua de 29.05.2006, la un teren cumpărat de inculpatul în vecinătatea părții vătămate, a avut loc un incident în care au fost implicate părțile, incident determinat de neînțelegerile referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului.
Dacă în mod constant în declarațiile date, martorii, G și partea vătămată au arătat că incidentul a fost violent, partea vătămată fiind lovită de către cei trei inculpați cu diferite unelte, inculpații nu au recunoscut, în cursul urmăririi penale decât agresiune verbală din partea celor menționați, împotriva lor, pentru ca, în fața instanței, să susțină că fratele său a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în zona feței, după care, la rândul său, l-a lovit pe cu pumnul de trei ori, iar să arate că - fratele său, a lovit partea vătămată cu securea.
Este de remarcat faptul că aceste aspecte, relatate de către inculpații menționați, nu sunt relatate și de martorii ascultați la cererea lor, de către instanță, respectiv și, care au arătat că inculpatul a împins-o pe, care îi adresa injurii mamei lui, martora căzând peste partea vătămată, în vreme ce cel de-al doilea martor a arătat că a îmbrâncit- pe partea vătămată, care se bagă în fața lui, rămânând jos.
În ceea ce privește martorii ascultați în cauză, în aprecierea declarațiilor date, instanța va avea în vedere, pe de o parte faptul că martorii, G și sunt rude cu partea vătămată și în conflict cu inculpații, de la teren, în vreme ce, pe de altă parte, martorul a arătat că este în dușmănie cu partea vătămată, care l-a agresat, iar lucrează la inculpat, de câte ori aceștia au nevoie, ambii martori arătând că partea vătămată este o persoană violentă, care a fost condamnată pentru tentativă de omor și poartă asupra sa cuțit.
În ceea ce privește zona capului și obiectul cu care s-au aplicat loviturile, între declarațiile martorilor există neconcordanțe pe care însă instanța nu le consideră relevante, raportat la existența leziunilor părții vătămate, astfel cum au fost constatate în certificatul medico legal, despre care inculpații au susținut că s-au produs în cadrul unui conflict ulterior, ce a avut loc în aceeași zi între partea vătămată și membrii familiei sale, care au participat la incident, nemulțumiți că nu s-au organizat, susțineri care nu au fost probate prin niciuna din probele administrate în cauză.
Martora a arătat că, în data de 29.04. 2006, în jurul orei 15.00, aflându-se în apropierea domiciliului părții vătămate, inculpații au aplicat acesteia mai multe lovituri cu un par, un hârleț și cu o secure, respectiv inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu un topor, în zona capului, iar inculpații și au aplicat părții vătămate lovituri cu un hârleț, respectiv cu un par, pe toată suprafața corpului.
În fața instanței a relatat că a lovit cu un hârleț, cu secure sau par, cu secure. A precizat că toți inculpații au lovit-o pe partea vătămată.
Martora a declarat că inculpatul Gaa plicat părții vătămate o lovitură cu un topor în zona capului iar ceilalți doi inculpați au aplicat mai multe lovituri cu un hârleț și un par în zonele feței, capului și membrelor inferioare, fără a preciza cu exactitate obiectul cu care au aplicat lovituri și zonele corpului în care au fost aplicate acestea.
În fața instanței arătat că a lovit cu securea peste cap, picior și mâini, cu o țeavă peste mâini, cu hârlețul peste picior.
Numitul G, vecin cu partea vătămată a precizat că în data de 29.04.2006, după orele 14.00, a fost solicitat de către partea vătămată să fie prezent la delimitarea terenului de către inculpați. In continuarea declarației, martorul a precizat că inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu un topor în zona capului, urmare a acesteia partea vătămată a căzut, după care inculpații și au aplicat părții vătămate mai multe lovituri în timp ce aceasta se afla jos, cu un obiect confecționat artizanal din lemn iar la capăt având un vârf metalic, respectiv cu un hârleț. Toți inculpații au lovit partea vătămată în timp ce aceasta se afla jos și celelalte persoane prezente nu au intervenit decât verbal, solicitând inculpaților să înceteze, întrucât le-a fost frică. Martorul a precizat că partea vătămată a rămas în stare de inconștientă aproximativ 15 minute după care s-a târât în curtea locuinței sale de unde a fost transportat la dispensarul din comună.
În fața instanței martorul a arătat că, atunci când, a ajuns (tatăl) avea în mână un hârleț, un "mai" - băț cu o parte metalică în vârf pentru a pământul, o secure. De precizat că acest din urmă inculpat este fiul primului inculpat menționat.
Având în vedere aceste declarații, coroborate cu concluziile certificatului medical, cu recunoașterile parțiale ale inculpaților și, instanța apreciază că s-a probat vinovăția tuturor inculpaților, reținând în acest sens plângerea și declarația părții vătămate, care a susținut că a fost lovit de cu un par în zona pieptului ( par cu care bătea pământul ), de () cu securea peste cap, picior și mâini și de cu parul.
Instanța va avea în vedere la nereținerea declarațiilor inculpaților și neconcordanțele existente între acestea.
Astfel, inculpații și au precizat că au refăcut gardul care le împrejmuia proprietatea, după care au plecat toți acasă iar inculpatul a precizat că a plecat singur la domiciliul său.
În vreme ce inculpatul a susținut că nici unul dintre ei nu a agresat partea vătămată, ceilalți inculpați au recunoscut diferite acte de agresiune, mult inferioare ca intensitate față de cele efectiv realizate ( ) sau au indicat exercitarea unei agresiuni de către coinculpați ( ).
Instanța nu va reține in favoarea inculpaților nici declarațiile martorilor ascultați la cererea acestora, respectiv și, deoarece, pe lângă subiectivismul determinat de motivele anterior menționate, susținerile lor nu se coroborează cu declarațiile inculpaților și nu se coroborează nici între ele (sub aspectul persoanei care a fost împinsă).
În drept, faptele inculpaților -., care, în data de 29.04.2006 au aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu un topor, un par și un hârleț, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă,faptă prevăzută și pedepsită de art. 182 alin 1 Cod penal.
Elementul material al laturii obiective a fost realizat de către inculpați prin acțiunea de lovire a părții vătămate.
Rezultatul periculos al faptelor este reprezentat de atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate, care a prezentat leziunile reținute în certificatul medico-legal, care au necesitat 120-130 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Sub aspectul laturii subiective, inculpații au săvârșit faptele cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b din Codul penal, aceștia au prevăzut rezultatele faptelor lor pe care, deși nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lor.
Având în vedere că fapta a fost săvârșită de inculpați împreună, prin conjugarea eforturilor, într-o manieră care face imposibilă de stabilit participarea concretă a fiecăruia, în condițiile în care toți trei inculpații au lovit partea vătămată timp de mai multe minute, instanța consideră firească reținerea circumstanței agravante prevăzute de art.75 lit. a Cod penal.
În ceea ce îl privește pe inculpatul, in fișa de cazier judiciar a acestuia reiese că i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 2137/24.04.2001, definitivă prin decizia penală nr.580 din data de 21.05. 2002, o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art.81 Cod penal iar prezenta faptă a fost comisă la data de 29.04.2006, rezultând că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.37 lit. a CP.
Instanța nu poate reține susținerile inculpaților referitoare la faptul că s-ar fi aflat în legitimă apărare, în cauză nefiind întrunite condițiile stabilite de art. 44 Cod penal.
Inculpații au susținut că au fost în legitimă apărare, în sensul celor prevăzute de dispozițiile art. 44 Cod penal, în sensul că au fost nevoiți să procedeze în această manieră pentru a înlătura un act material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva mamei și a lor și care a pus în pericol persoanele atacate, precum și pentru a respinge pătrunderea fără drept a unor persoane prin violență și efracție în locul împrejmuit prin semne de marcare și care este proprietatea lui.
Referitor la acest aspect, este de remarcat că, în cursul urmăririi penale, nici unul dintre inculpați nu a relatat vreun act de agresiune exercitat asupra mamei, respectiv soției. Mai mult, în cursul cercetării judecătorești au arătat că violent față de s-a manifestat martora nicidecum partea vătămată astfel că manifestarea agresivă față de aceasta din urmă apare ca fiind nejustificată.
În ceea ce privește pe partea vătămată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, inculpații au arătat că aceasta a adresat injurii și amenințări, fără însă a se manifesta violent din punct de vedere fizic.
Relevantă în acest sens este declarația inculpatului (fila 63) care a arătat că partea vătămată s-a îndreptat spre -. (tatăl inculpatului) fără a avea nimic în mână, când a fost lovită de către -. și apoi de el. Sub acest aspect instanța reține ca nejustificată agresiunea exercitată asupra părții vătămate neputând reține în favoarea inculpaților susținerea lui cum că partea vătămată avea intenția de a lovi pe cineva deoarece "eram la scandal".
În sprijinul acestei opinii este și declarația martorului care a arătat că l-a văzut pe "rățoindu-se" la ceea ce presupune o agresiune verbală, nu fizică.
În aceste condiții, instanța apreciază că nu se poate reține exercitarea de către partea vătămată (o singură persoană) față de inculpați (în număr de trei, doi dintre ei fiind mult mai tineri decât acesta), a unui atac material direct și injust, de natură a pune în pericol grav persoana atacată sau drepturile acesteia.
Faptul subliniat în mod constant de inculpați în cursul cercetării judecătorești (neamintit în cursul urmăririi penale) și întărit de martorii ascultați la cererea lor, precum și de copia sentinței penale nr.166/8 decembrie 1994 Tribunalului Iași, potrivit căruia partea vătămată ar fi o persoană deosebit de violentă, care a fost condamnată pentru tentativă de omor (partea vătămată fiind martorul ) și care are asupra sa un cuțit, nu este de natură justifica agresiunea exercitată asupra părții vătămate, inculpații neprobând un atac inițial al acesteia, încercarea de a folosi cuțitul, un act agresiv asupra lor, sau a altei persoane, efectuat de partea vătămată. Simpla susținere că partea vătămată este o persoană violentă, care are asupra sa permanent un cuțit, în lipsa oricărei manifestări din care să rezulte o agresiune fizică directă și imediată, nu justifică agresiunea deosebit de violentă asupra părții vătămate, leziunile produse acesteia necesitând un număr mare de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Pentru aceste considerente instanța apreciază că inculpații nu pot beneficia de efectele legitimei apărări, nefiind înlăturată răspunderea lor penală.
La individualizarea cuantumului pedepselor, instanța, conform art. 52 din Codul penal, a ținut seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea stabilită, pericolul social concret al faptei săvârșite, de persoanele inculpaților și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faptele inculpaților prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere consecințele acestora, și anume 120-130 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea părții vătămate, comiterea agresiunii de către trei persoane.
Inculpații au avut poziții procesuale nesinceră, au încercat să își creeze o apărare în cadrul căreia să justifice o violență redusă exercitată față de partea vătămată, pe fondul unui comportament agresiv al acesteia. Spre deosebire de -., care nu au antecedente penale și față de care instanța va reține circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit. a Cod penal, a comis fapta în condițiile recidivei postcondamnatorii.
Având în vedere cele expuse, instanța a aplicat inculpaților câte o pedeapsă ce va fi stabilită spre minimul prevăzut de lege, considerând că, deși se reține aplicarea art.74 lit. a Cod penal, aplicarea art.75 lit. a Cod penal duce la reținerea art.80 Cod penal, referitor la concursul circumstanțelor agravante și atenuante, la consecințele acestui concurs. În aceste condiții, pedeapsa ce va fi stabilită pentru fiecare dintre inculpați nu va fi coborâtă sub minimul prevăzut de lege.
În ceea ce îl privește pe inculpatul instanța a dispus, în baza art.83 Cod penal, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a, 76 lit. c Cod penal, prin sentința penală nr.2137/24.01.2001 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr.580/21.05.2002 a Tribunalului Iași și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa stabilită anterior, în regim de detenție.
Instanța a dedus din pedeapsa stabilită perioada reținerii și arestării preventive, de la 06.09.1999-17.09.1999, conform sentinței penale nr.2137/24.01.2001 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr.580/21.05.2002 a Tribunalului Iași.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, circumstanțele săvârșirii lor, precum și cele personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b din Codul penal, astfel că, în condițiile art.71 alin. 2 din Codul penal,instanța va dispune interzicerea exercitării acestor drepturi de către inculpați, până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Totodată, față de lipsa antecedentelor penale ale inculpaților și, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Ca urmare, în baza dispozițiilor art. 81 alin. 1 din Codul penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat, pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 82 din Codul penal.
Totodată, în temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal, instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și b Codul penal.
Le-a fost atrasă atenția inculpaților, potrivit art. 359 alin. 1 din Codul d e procedură penală, asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În ceea ce privește acțiunea civilă, instanța a constatat că în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești s-au constituit părții civile, Spitalul clinic de urgențe "Sf. " I și Serviciul Județean de Ambulanță
Partea civilă a arătat că dorește obligarea inculpaților la plata sumei de 200.000 lei daune din care 20.000 lei daune materiale iar diferența daune morale. În cadrul daunelor materiale, 18.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate pentru refacerea sănătății, spitalizare, medicamente, îngrijiri medicale iar 2.000 lei reprezintă distrugerile produse prin tăierea pomilor, distrugerea gardului și a hainelor cu care era îmbrăcat la momentul incidentului - fila 159 dosar instanță.
Pentru tragerea la răspundere civilă a inculpaților, potrivit art. 998-999 din Codul civil, este necesară întrunirea a patru condiții: existența unei fapte ilicite, existența vinovăției, dovedirea prejudiciului, care trebuie să fie actual, cert și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de partea civilă.
În cauză, fapta ilicită constă în săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de vătămare corporală gravă, instanța reținând vinovăția acestora referitor la săvârșirea infracțiunii.
În dovedirea pretențiilor civile determinate de prejudiciul cauzat, partea civilă a solicitat ascultarea martorei, martora care a confirmat incidentul, internarea părții civile în spital, faptul că aceasta nu a putut munci fără însă a putea preciza ce cheltuieli a efectuat pentru refacerea sănătății, spitalizare, medicamente, îngrijiri medicale.
În aceste condiții, având în vedere faptul că, pe de o parte nu a probat prejudiciul suferit ca urmare a agresării sale, sub aspectul refacerii sănătății și al distrugerii hainelor, iar, pe de altă parte, sumele solicitate pentru distrugerile produse prin tăierea pomilor, distrugerea gardului, nu constituie un prejudiciu al infracțiunii pentru care sunt judecați inculpații, instanța va respinge ca neîntemeiate aceste cereri.
Cât privește daunele morale solicitate de către partea civilă, potrivit art. 14 alin. 5 din Codul d e procedură penală, această cerere trebuie analizată prin prisma condițiilor stabilite de legea civilă.
Astfel, instanța reține că leziunile fizice suferite, internarea medicală pentru tratament pe perioada 29.04.-02.05.2006, imobilizarea piciorului în aparat gipsat pe o perioadă de 90 zile, imobilizarea în aparat gipsat brahio palmar pentru 45 de zile, mersul în cârje axilare, fără sprijin pe membrul inferior drept timp de 120 zile, au produs inevitabil și un prejudiciu moral, afectând negativ participarea părții civile la viața de familie, socială. Ca urmare, instanța apreciază că suma de 1.000 lei este suficientă pentru compensarea acestor suferințe, stabilite excluziv pe baza leziunilor suferite, astfel că, în baza art.14,346 Cod procedură penală, raportat la art.998,999 Cod civil, instanța va obliga inculpații, în solidar, să plătească părții civile, suma de 1.000 lei daune morale.
În ceea ce privește pretențiile civile formulate de Spitalul clinic de urgențe "Sf. " I și Serviciul Județean de Ambulanță I, instanța le consideră întemeiate.
Astfel, potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin OUG nr. 72/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, "persoanele care prin faptelor lor aduc sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată", iar "sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale".
Instanța față de aceste precizări, apreciază ca întemeiată cererea de acordare de despăgubiri civile formulată de părțile civile menționate, potrivit art. 313 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 95/2006, acesta putând să exercite acțiunea civilă pentru acoperirea acestui prejudiciu material.
Totodată, instanța observă că, în temeiul art. 998-999 din Codul civil, cel vinovat de producerea unei pagube este ținut să o repare în totalitate. Astfel, cheltuielile efectuate de către părțile civile cu îngrijirile medicale acordate victimei și cu transportul acesteia reprezintă o consecință a faptelor inculpaților, incluzându-se în prejudiciul cauzat prin infracțiunile comise.
Pentru aceste considerente, în baza art.313 din Lg.95/2006 modificată, instanța va obliga inculpații să plătească, în solidar, părții civile Spitalul clinic de urgențe "Sf. " I suma de 553,41 lei cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de, până la achitarea prejudiciului și părții civile Serviciul de Ambulanță Jud. I suma de 236 lei.
Instanța va lua act că părțile au avut apărători aleși.
Instanța va respinge cererea părții civile de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare, ca neîntemeiată, la dosar nefiind depusă nici o dovadă a efectuării unor astfel de cheltuieli.
În baza art.189 Cod procedură penală instanța va dispune plata sumei de 100 lei, onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Iași, având în vedere faptul că acest inculpat a beneficiat de asistență juridică din oficiu pe cea mai mare parte a derulării prezentei cauze.
În baza art.191 Cod procedură penală, instanța va obligă inculpații să plătească statului câte 150 lei cheltuieli judiciare avansate în cauză."
Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații -., și partea vătămată.
Inculpații au criticat sentința pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică. S-a arătat că desfășurarea incidentului a fost determinată de achiziționarea de către inculpatul Iau nei suprafețe de teren aflat în imediata vecinătate a terenului părții vătămate, în intravilanul comunei. Cu ocazia măsurătorilor efectuate partea vătămată a provocat scandal, i-a amenințat și le-a adresat injurii, fiind de notorietate că aceasta este o persoana recalcitrantă, periculoasa, fiind condamnat pentru tentativa de omor. S-a arătat că la data de 28.04.2006, inculpatul împreună cu familia și un expert topometrist s-a deplasat pentru efectuarea măsurătorilor. La fața locului, partea vătămată împreună cu și G au provocat scandal, au adresat injurii și amenințări cu acte de violenta inculpaților și. Chiar dacă agentul de poliție a intervenit în conflict, cei trei au continuat să adreseze injurii și amenințări. La data de 29.04.2006, toți inculpații împreună cu agentul de poliție s-au deplasat la fața locului, pentru a continua lucrările de împrejmuire începute cu o zi înainte. Cu aceasta ocazie, arata inculpații că au observat că împrejmuirea ridicata cu o zi înainte era distrusă. În acest context, a venit partea vătămată împreună cu rudele sale și și au început să-i amenințe, îmbrâncind-o pe, care a căzut, fiind în continuare lovită de G și. Partea vătămată este o persoana agresivă, afișând un cuțit la brâu, pe care de altfel îl poartă în permanența asupra sa. Declarațiile martorilor și G sunt grevate de subiectivism, având în vedere pe de o parte gradul de rudenie dintre aceștia, iar pe de alta parte conflictul concretizat în procesul civil soluționat definitiv și irevocabil. Or, pentru aceste considerente, instanța era obligată să le înlăture, având în vedere și faptul că declarațiile date sunt contradictorii, neunitare, grevate de rea credința. Mai mult, inculpatul I nu a participat efectiv la incident, acesta neavând vreo contribuție fizică efectivă. În cauza erau incidente dispozițiile art.44 Cod penal referitoare la legitima apărare, inculpații fiind nevoiți să procedeze în aceasta manieră pentru a înlătura un act material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva mamei și care a pus în pericol persoana atacata, precum și pentru a respinge pătrunderea fără drept prin violența și efracție în locul împrejmuit prin semne de marcare. În consecința, prima instanța trebuia să dispună achitarea inculpaților în temeiul art.10 alin.1 lit. e raportat la art.10 pct.2 lit. a Cod procedura penala. S-a arătat că în condițiile, în care Tribunalul va aprecia asupra vinovăției inculpaților, urmează a da ficiența tuturor circumstanțelor personale și reale, faptul că nu s-au deplasat la proprietate cu intenția de a agresa vreo persoana și în aceste condiții aplicarea unei sancțiuni, îndreptate către minimul special cu suspendare ar avea eficienta deplină data de legiuitor.
Partea vătămată a criticat sentința primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei.
În motivarea căii de atac exercitate s-a arătat că deși instanța, prin sentința penala nr.2051/24.06-.2008 pronunțată de Judecătoria Iașia reținut că leziunile fizice, internările medicale pentru tratament pe perioada 29.04-02.05.2006, imobilizarea piciorului în aparat gipsat pe o perioada de 90 de zile, imobilizat în aparat brahio palmar pentru 45 de zile, mersul în cârje auxiliare fără sprijin pe membru inferior drept timp de 120 de zile au produs inevitabil un prejudiciu moral, totuși obligă inculpații în solidar doar la plata sumei de 1000 lei reprezentând daune morale. S-a arătat că suferințele produse ca urmare a agresiuni au produs părții vătămate un prejudiciu în primul rând moral, prin sechele produse, pe termen. A susținut partea vătămată prin motivele de apel depuse că, în urma agresiuni, a devenit mai irascibil și mai sensibil, în principal in cauza durerii pe care încă o resimte, fiindu-i afectata viața de familie întrucât nu mai are energia, puterea și răbdarea de care dădea dovada înainte de incident. A apreciat partea vătămată că suferința resimțită este oricum mai mare decât suma de 200.000 lei pe care a solicitat-o în fața primei instanțe. Fiind întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999, partea vătămată a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat și majorarea daunelor morale acordate.
În cursul judecării apelului a fost încuviințate pentru inculpați și administrate proba testimoniala constând în declarația martorului, reaudierea inculpaților și, declarațiile acestora fiind consemnate în procese verbale separate și atașate la dosarul cauzei.
Partea vătămată nu a solicitat administrarea altor probe.
Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 319/26.06.2009 a admis apelurile declarate de inculpații, și și partea vătămată, împotriva sentinței penale nr. 2051/24.06.2008 a Judecătoriei Iași, pe care a desființat-o în parte în latura penală și civilă și rejudecând cauza.
A aplicat inculpaților și câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru fiecare, reținând în favoarea acestora disp. art. 73 lit. "b" Cod penal, 76 lit. "d" Cod penal și reducând termenul de încercare la câte 3 ani. A aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, reținând în favoarea acestuia disp. art. 74 lit. "b", 74 lit. "d" Cod penal. A menținut revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 2137/2001 a Judecătoriei Iași și a cumulat-o aritmetic cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în total 3 ani și 6 luni închisoare
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 6.09.1999 la 17.09.1999.
S-a majorat cuantumul daunelor morale acordate părții civile Gregu la suma de 4.000 lei, inculpații fiind obligați în solidar la plata acestei sume.
S-a redus cuantumul dispozițiilor civile acordate părților civile Spitalul Clinic de Urgențe "Sf. " I la 442,728 lei și părții civile Serviciul de Ambulanță I la 188,8 lei.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, dar și prin prisma criticilor formulate, constată că apelurile formulate de inculpații, și, precum și de partea vătămată sunt fondate, motiv pentru care se va dispune admiterea acestora pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește apelurile inculpaților, și, Tribunalul reține că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a administrat întreg probatoriul necesar soluționării cauzei, însă nu a dat eficiența juridică tuturor circumstanțelor ce atenuează răspunderea penală a inculpaților.
Astfel, din probele administrate în cauza rezultă în mod neechivoc că în data de 29.04.2006, pe terenul inculpatului I din intravilanul satului, aflat în imediata vecinătate a proprietății părții vătămate, pe fondul unui litigiu mai vechi referitor la teren și fața de comportamentul părții vătămate care le adresa injurii și amenințări, inculpații, și au agresat, prin acte de violența repetate, pe partea vătămată care, în urma leziunilor suferite a necesitat 11-13 zile de îngrijiri medicale pentru traumatismul cranio facial, 65-70 zile de îngrijiri medicale pentru fractura de cubitus și 120-130 zile de îngrijiri medicale pentru fractura de tibie, timp în care se include și recuperarea funcțională, cu incapacitate de muncă pe toată perioada îngrijirilor medicale( certificat medico legal nr. 888 din data de 08.05.2006).
Poziția inculpaților fața de acuzația adusă a oscilat permanent, trecând de la negarea completă a implicării în săvârșirea faptei, la transferul de responsabilitate între ei, respectiv la invocarea unei cauze ce înlătură caracterul penal al faptei, prevăzută de art.44 Cod penal. Or, tocmai această pendulare permanentă pune sub semnul întrebării caracterul veridic al aspectelor atestate, mai ales în condițiile în care nici între ele aceste declarații nu se coroborează.
Astfel, dacă în cursul urmăririi penale, toți trei inculpații au declarat că nu l-au agresat pe în data de 29.05.2006, iar leziunile prezentate de acesta au fost dobândite în cadrul unui conflict în familie, în fața primei instanțe în fața instanței, inculpatul a susținut că fratele său a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în zona feței, după care, la rândul său, l-a lovit pe cu pumnul de trei ori, iar inculpatul să arate că - fratele său, a lovit partea vătămată cu securea, și nici el sau tatăl său nu au lovit-o pe partea vătămată. În fața instanței de apel, inculpatul deși a declarat că își menține declarația dată în fața instanței, totuși a arătat că fratele său, inculpatul, a venit doar pentru a-l ajuta la delimitarea terenului și nu a lovit partea vătămată, hârlețul fiind la tatăl său, inculpatul. Inculpatul a arătat că întrucât partea vătămată era violenta și a sărit la bătaie la mama lor, l-a lovit și din aceasta lovitură, dezechilibrându-se partea vătămată a căzut într-o groapă cu adâncimea de 90 cm și diametru de 50 cm și bănuie că în aceste împrejurări și-a rupt piciorul. A precizat inculpatul I că nu a mai aplicat vreo alta lovitură părții vătămate, fiind posibil ca aceasta să mai fi fost lovită de tatăl său, dar în nici un caz de fratele său, întrucât acesta nu mai era de fața la momentul conflictului. Inculpatul și-a menținut declarațiile date în fața primei instanțe.
Or, noua poziție procesuala adoptată de inculpatul I nu poate fi reținută de instanța, în condițiile abia în faza procesuala a apelului se avansează ipoteza leziunii doar prin căderea părții vătămate. De altfel o astfel de ipoteza faptică este contrazisă de concluziile certificatului medico legal nr.888/08.05.2006 care au stabilit că partea vătămată a prezentat fractură deschisă a tibiei drepte fără deplasare, fractură iterativă 1/3 inf. cubitus drept fără deplasare, plagă contuză frontală cu comoție cerebrală anamnestică consecutivă, leziunile putând fi produse prin loviri cu corpuri și obiecte contondente.
În ceea ce privește poziția inculpaților și, conform cărora nu au lovit-o pe partea vătămată, instanța o apreciază ca nesinceră, fiind contrazisă de celelalte mijloace probatorii administrate, inculpații tinzând la disculparea, în principal a inculpatului, ce are în antecedența penala o alta condamnare cu suspendare condiționată. Leziunile multiple prezentate de partea vătămată, numărul și poziționarea acestora, pledează în sensul unei acțiuni agresive conjugate a inculpaților și nu în sensul unei lovituri singulare, sau chiar multiple de către un singur inculpat ( I ) exclusiv în zona feței părții vătămate. De altfel, declarația părții vătămate coroborată cu declarațiile martorilor, și constatările medico -legale probează, comiterea de către inculpații și a infracțiunii de vătămare corporala gravă în dauna părții vătămate. Deși inculpații au apreciat că pe fondul conflictului existent între părți, declarațiile martorilor, sunt părtinitoare și trebuie înlăturate, Tribunalul apreciază că nici un element din cauza nu este de natură a crea convingerea instanței că faptele atestate de martori sunt în neconcordanța cu realitatea faptică din data de 29.04.2006, mai ales în condițiile în care tezele defensive propuse de inculpați sunt contradictorii și confuze. De altfel, în sprijinul poziției procesuale adoptate inițial în cursul urmăririi penale (de negare a săvârșirii faptei), poziție ce a fost modificata în fața primei instanțe, inculpații au propus proba testimonială cu martorii și, ambii martori susținând că nici unul din inculpați nu a lovit-o pe partea vătămată. Cu toate acestea, martorul arată că "partea vătămată stătea jos și se văita fără să spună ce îl doare", fără a indica vreo justificare a acestei stări a părții vătămate.
De altfel, teza propusă în apărare de inculpatul, în sensul că nu a asistat la incident este contrazisă chiar de declarația dată în fața primei instanțe prin raportare la declarația martorului. Astfel dacă inculpatul a atestat că "am discutat cu, timp în care cei implicați nu s-au manifestat violent decât verbal - m-am întors și am văzut că partea vătămată era căzuta pe terenul său, lângă fratele meu - m-am întors la partea vătămată și a întrebat-o dacă am lovit-o și eu și aceasta mi-a spus că nu are cu mine, a fost lovit de, -; împreună cu am plecat de acolo-". În schimb martorul atestat că "la un moment dat l-am trimis pe la părinții lui să aducă un, un clește de cuie și un patent - în timpul cât inculpatul a lipsit l-am văzut pe inculpatul mai în vârstă împingând-o pe; când a revenit inculpatul conflictul se terminase -. Or, fața de contradicțiile clare existente între cele atestate de inculpați și martorii propuși, dispozițiile art.69 Cod procedura penala și art.75 Cod procedura penala, în mod corect prima instanța a dat prevalența probatoriei declarațiilor părții vătămate, ce se coroborează cu declarațiile martorilor, ,. De altfel martorul, audiat în fața instanței de apel, a arătat că văzând-o în aceeași zi pe partea vătămată la dispensarul medical, aceasta nu i-a putut preciza cine i-a fracturat piciorul, dar i-a spus că ceilalți l-au lovit cu pumnii și picioarele și ruperea piciorului a fost făcută de cel ce avea hârlețul.
În consecință, fața de situația de fapt ce a reieșit din probele administrate, în mod corect prima instanța a stabilit vinovăția tuturor celor trei inculpați în agresarea părții vătămate în data de 29.04.2006, cauzând vătămarea gravă a integrității corporale a acesteia.
În mod corect a stabilit prima instanța că fapta a fost săvârșită de inculpați împreună, prin conjugarea eforturilor, într-o manieră care face imposibilă de stabilit participarea concretă a fiecăruia, în condițiile în care toți trei inculpații au lovit partea vătămată timp de mai multe minute, fiind incidenta circumstanța agravanta prevăzută de art.75 lit. a Cod penal. În acest sens, Tribunalul reține că exista coautorat atunci când doua sau mai multe persoane participă cu acte de executare la săvârșirea aceleiași infracțiuni, actele materiale fiind dublate de o legătură volitivă, subiectivă privind săvârșirea infracțiunii, ceea ce determină o mai mare șansă de reușită a acțiunii ilicite. De altfel, urmările grave asupra integrității corporale a părții vătămate au fost cauzate ca urmare a conjugării eforturilor celor 3 inculpați, care au agresat concomitent o singură parte vătămată, aceasta din urmă în vârstă de 60 de ani. În cazul coautoratului, sub aspectul laturii subiective, este suficient catoțicoautorii sa participe cu acte de executare, dar nu este necesar ca acțiunea fiecăruia privită în mod izolat să producă rezultatul prevăzut de norma de incriminare.
Va exista coautorat si in situația in care rezultatul a fost cauzat in mod nemijlocit de acțiunea unuia dintre autori, in măsura in care toți au participat cu acte de executare.
Or, în măsura în care martorii, G au expus aceeași situație de fapt în care partea vătămată, fiind căzută la pământ era lovită de toți cei trei inculpați, sub aspectul răspunderii juridico-penale devine, pentru considerentele arătate anterior, lipsită de relevanța determinarea precisă a loviturii ce a produs rezultatul mai grav - vătămarea integrității corporale a părții vătămate, însăși colaborarea dintre intre inculpați asigurând producerea acestuia (65-70 zile de îngrijiri medicale pentru fractura de cubitus și 120-130 zile de îngrijiri medicale pentru fractura de tibie).
În mod corect, prima instanța a reținut în favoarea inculpaților și aplicarea art.74 lit. a Cod penal, însă în mod greșit prima instanța nu a dat efect tuturor circumstanțelor ce atenuează răspunderea penala a inculpaților.
Este indubitabil că întreg conflictul a fost generat de litigiul existent între părți în legătură cu suprafața de teren, dreptul inculpatului asupra acesteia fiind recunoscut prin sentința civila nr.12235/26.10.2007 a Judecătoriei Iași, sentința irevocabila, sentința pronunțata în contradictoriu și G, cumnata și fratele părții vătămate.
Dacă în mod corect, prima instanța a apreciat că în cauza nu sunt incidente prevederile art.44 Cod penal, lipsind un atac material, direct și injust, inițiat de partea vătămată împotriva inculpaților, în mod greșit instanța nu a constat incidența prevederilor art.73 lit. b Cod penal, în condițiile în care datele cauzei sunt suficiente pentru a se considera că acțiunea agresivă a inculpaților a fost cauzata, cel puțin într-o anumită măsură, de atitudinea părții vătămate însăși.
Astfel, așa cum a reținut și prima instanța, inculpații au susținut constat că partea vătămată le-a adresat injurii și amenințări, declarații ce se coroborează cu atestările martorului, audiat în fața instanței de apel. Acest martor - agent de poliție în localitatea - a arătat că s-a deplasat în data de 29.04.2006 la terenul în litigiu, pentru a cerceta cine a distrus gardul, ridicat de inculpați cu o zi înainte. Interpelat în legătură cu distrugerea gardului, partea vătămată a declarat că nu cunoaște nimic, fapt ce a generat scandal. Martorul a atestat că a putut observa că "partea vătămată era în stare de ebrietate și avea manifestări violente verbal, spunând că e stăpânul terenului - amenința că va distruge din nou gardul pe care îl vor ridica inculpații".
Or, distrugerea gardului ridicat cu o zi înainte de inculpați, atitudinea părții vătămate din ziua conflictului, atitudine injurioasă și amenințătoare, sunt date ce justifică aprecierea conform căreia reacția violentă a inculpaților s-a declanșat pe fondul unei stări de tulburare determinată de numeroasele conflicte existente în legătură cu exploatarea terenului în discuție. În acest sens, deși inaplicabila prezumția prevăzută de art.44 alin.3 Cod penal, fapta nefiind săvârșită pentru a respinge pătrunderea părții vătămate prin viclenie, efracție sau alte asemenea mijloace pe terenul inculpatului, Tribunalul trebuie să dea eficiența în favoarea inculpaților, stării de provocare pe fondul căreia a început acțiunea violentă. În acest sens, opunerea părții vătămate la exercițiul pașnic al dreptului de proprietate al inculpatului, drept recunoscut jurisdicțional, se înscrie ea însăși în lanțul cauzal al săvârșirii infracțiunii.
Având în vedere necesitatea existenței unei proporții adecvate între fapta provocatorului și fapta inculpaților, tribunalul a apreciat că în cauza, conduita însăși a părții vătămate conduce la o diminuare a răspunderii penale a inculpaților, culpa victimei însăși fiind de 20%, violențele exercitate de inculpați depășind, în extensiune, dimensiunea culpei părții vătămate.
În consecința sub acest aspect, apelul inculpaților împotriva sentinței penale nr.2051/24.06.2008 pronunțata de Judecătoria Iași în dosarul - a fost admis, urmând a se desființa în parte sentința pronunțata, în latura penala, în sensul reținerii în favoarea inculpaților a circumstanței atenuante prevăzute de art.73 lit. b Cod penal.
Având în vedere atenuarea răspunderii penale a inculpaților, prin reținerea unei noi circumstanțe atenuante,Tribunalul va proceda la reindividualizarea pedepselor aplicate de prima instanța, procedând în condițiile art.80 alin.2 Cod penal la coborârea pedepselor sub minim-ul special legal, în baza prevederilor art.76 lit. d Cod penal.
Având în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunii - de trei persoane împreună asupra părții vătămate aflata la o vârstă înaintată, împrejurările concrete de comitere a acesteia - ca urmare a comportamentul părții vătămate însăși de sfidare a normelor sociale ce guvernează proprietate, lipsa antecedentelor penale a inculpaților și, faptul că inculpații s-au prezentat constant în fața organelor judiciare dincolo de modalitățile concrete prin care au înțeles să-și realizeze apărarea, Tribunalul apreciază că o pedeapsă în cuantum concret la jumătatea mijlocului special este de natură a atinge funcția educativa a pedepsei pentru inculpații și. În ceea ce-l privește pe inculpatul, Tribunalul va da efect legal stării de agravare a pedepsei constând în recidiva postcondamnatorie fața de pedeapsa de 2 ani și 6 luni aplicata prin sentința penală nr. 2137/24.04.2001, definitivă prin decizia penală nr.580 din data de 21.05. 2002, aplicând o pedeapsă în cuantum concret mai ridicat decât cea stabilită pentru coinculpați.
În consecința, se va aplica o noua pedeapsa fiecărui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit. a, art.74 lit. a,art.73 lit. b Cod penal cu referire art. 80 Cod penal, raportat la art.76 lit. d Cod penal, pentru inculpatul reținându-se și incidența prevederilor art.37 lit. a Cod penal.
Apreciind că în mod corect prima instanța a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate în cazul inculpaților G și, Tribunalul va menține aceasta dispoziție, reducând, conform art.82 Cod penal, concordant termenul de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei în raport de reducerea cuantumului concret al pedepsei aplicate
Având în vedere că noua infracțiune a fost comisă de inculpatul în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 2137/24.04.2001 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr.580 din data de 21.05. 2002 Tribunalului Iași, se va menține, în baza art.83 Cod penal, dispoziția referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicata inculpatului I prin sentința penală nr. 2137/24.04.2001 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr.580 din data de 21.05. 2002 Tribunalului Iași, dispusă prin sentința apelata, având ca efect executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa stabilită prin prezenta decizie.
Se va deduce din pedeapsa rezultanta aplicata inculpatului durata reținerii și arestului preventiv de la 06.09.1999 -17.09.1999.
Fața de considerentele expuse referitoare la culpa însăși a părții vătămate în proporție de 20%, care prin atitudinea avută i-a provocat pe inculpați, Tribunalul va reforma sentința apelata și în latura civila, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor civile la care au fost obligați inculpații fața de unitățile medicale, părți civile în cauza, cu aceeași proporție de 20%, răspunderea civila a inculpaților, fiind antrenată, în condițiile art.998 și urm cod civil doar raportat la gradul de vinovăție.
În consecința, în baza art.313 din Legea 95/2006 modificata au fost obligați inculpații să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgențe Sf. suma de 442,728 lei cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă taxa oficiala de scont practicata de BNR până la achitarea prejudiciului și părții civile Serviciul de Ambulanța I suma de 188,8 lei.
În ceea ce privește apelul părții vătămate în latura civila a cauzei, tribunalul apreciază că în mod corect a statuat prima instanța asupra daunelor materiale, în sensul respingerii acestora, în condițiile în care declarația martorei este neconcludenta, aceasta neputând preciza ce cheltuieli a efectuat pentru refacerea sănătății, spitalizare, medicamente, îngrijiri medicale.
Însă, sub aspectul daunelor morale solicitate, apelul părții vătămate este întemeiat și va fi admis, urmând a fi majorate daunele acordate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Deși prima instanța a reținut leziunile fizice suferite, internarea medicală pentru tratament pe perioada 29.04.-02.05.2006, imobilizarea piciorului în aparat gipsat pe o perioadă de 90 zile, imobilizarea în aparat gipsat brahio palmar pentru 45 de zile, mersul în cârje axilare, fără sprijin pe membrul inferior drept timp de 120 zile, au produs inevitabil și un prejudiciu moral, afectând negativ participarea părții civile la viața de familie, socială, aceasta a cuantificat prejudiciu moral suferit de partea vătămată doar la suma de 1000 lei. Or, gravitatea leziunilor suferite de partea vătămată, numărul de zile de îngrijiri, imobilizarea acesteia o lungă perioada de timp ca urmare a faptei inculpaților sunt date obiective fața de care suma acordată de instanța plasează satisfacția victimei în derizoriu. Prin săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala, inculpații au adus atingere unui drept fundamental al părții vătămate, dreptul la integritate fizică garantat prin art. 22 alin.1 din Constituția României, cauzându-i astfel un prejudiciu de ordin nepatrimonial, susceptibil de reparație prin mijloace bănești conform art. 14 alin. 5 Cod procedură penală. Având în vedere impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimte victima unei infracțiuni săvârșite cu violență și necesitatea ca daunele morale să reprezinte o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, partea vătămată fiind supusă unui tratament violent repetat, urmările de lungă durata suportate, afectarea vieții de familie, având în vedere finalitatea instituției daunelor morale, dar și limita ce impune ca acestea să nu devină o sursă de venit nejustificată, Tribunalul va majora cuantumul daunelor morale acordate părții civile de la suma de 1000 lei la suma de 4000 lei. În stabilirea cuantumului concret al sumei acordate, Tribunalul a avut în vedere și culpa părții vătămate însăși în săvârșirea infracțiunii, limitând răspunderea inculpaților doar la proporția de 80% din întinderea prejudiciului moral suferit de partea vătămata. În consecința, în baza art.14, art.346 Cod procedură penală raportat la art.998, art.999 Cod civil a obligat inculpații în solidar să plătească părții civile, suma de 4000 lei daune morale.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel inculpații, și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului inculpatul solicită reținerea legitimei apărări și achitarea sa. În subsidiar solicită reducerea daunelor morale întrucât în caz de provocare nu se mai justifică acordarea lor, iar daunele materiale acordate de instanță nu au fost dovedite.
Inculpatul prin avocat solicită redozarea pedepsei aplicate în sensul reducerii.
În motivarea recursului inculpatul arată că în mod greșit a fost condamnat de instanța de fond și de apel întrucât el nu a comis fapta reținută în sarcina sa, solicitând achitarea, deoarece nu a lovit partea vătămată fiind plecat de la locul faptei în momentul altercației, după cum declară ceilalți doi inculpați și martorul. De asemenea, arată inculpatul că instanța nu a stabilit gradul de participație al fiecărui inculpat, reținând că el a lovit vătămatul peste piept deși în certificatul medico-legal nu se rețin leziuni la piept. Inculpatul solicită în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 1 lit. "b" raportat la art. 10 lit. "c" Cod procedură penală și în subsidiar restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în vederea refacerii urmăririi penale, întrucât martorii care-l acuză sunt în dușmănie cu el.
Examinând recursurile declarate în raport de criticile formulate și cu decizia dată în cauză, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond și de apel au reținut că inculpații și au comis câte o infracțiune de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. "a", 74 lit. "a", 73 lit. "b" Cod penal, art. 76 lit. "d" și art. 80 Cod penal iar în ce privește inculpatul și art. 37 lit. a Cod penal, împotriva părții vătămate.
Situația de fapt reținută de instanța de fond și de apel este corectă și corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
În ziua de 29.04.2006 în urma unor discuții contradictorii între partea vătămată și inculpații, și legate de o suprafață de teren pe care inculpatul fusese pus în posesie cu o zi mai înainte, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu un topor în zona capului iar după ce vătămatul a căzut la pământ au continuat să-l lovească și inculpatul și care i-au aplicat părții vătămate lovituri cu un hârleț, respectiv cu un par, pe toată suprafața corpului.
S-a reținut corect în cauză că fapta a fost săvârșită de inculpați împreună, prin conjugarea eforturilor într-o manieră care face imposibil de stabilit participarea concretă a fiecăruia, în condițiile în care toți 3 inculpații au lovit partea vătămată timp de mai multe minute, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 75 lit. "a" Cod penal.
De asemenea, contextul în care au comis fapta, cei 3 inculpați și anume după distrugerea gardului ridicat cu o zi mai înainte de către partea vătămată, care tot ea a avut o atitudine injurioasă și amenințătoare la adresa inculpaților, spunându-le că ea este stăpânul terenului, sunt împrejurări reținute temeinic de instanța de apel drept circumstanțe atenuante obligatorii prevăzute de art. 73 lit. "b" Cod penal, rezultând clar din probele administrate că inculpații se aflau în momentul comiterii faptelor sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de atitudinea părții vătămate.
Nu sunt îndeplinite în cauză prevederile art. 44 Cod penal privind legitima apărare întrucât inculpații nu au comis fapta pentru a înlătura un atac material, direct imediat și injust îndreptat împotriva lor, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care ar fi pus în pericol grav persoana sau drepturile inculpaților ori interesul obștesc și nici nu se poate reține că inculpații au depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul din cauza tulburării sau temerii.
Instanța de apel a apreciat just probele administrate și a stabilit o contribuție proporțională a părții vătămate la urmările grave asupra integrității sale corporale, produse prin faptele celor 3 inculpați, diminuând corespunzător culpei acesteia efectele în plan material.
S-au înlăturat în mod temeinic probele testimoniale contradictorii și confuze, motivându-se de ce nu au forță probantă în cauză în raport de ansamblul materialului probator administrat.
Coroborând toate probele administrate instanța de fond și de apel au ajuns la concluzia justă că fapta există, a fost comisă de cei 3 inculpați, și și s-a stabilit în mod corect vinovăția acestora
Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților s-a făcut în mod temeinic de către instanța de apel, care a ținut cont atât de criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptei, urmarea produsă, cât și de circumstanțele personale ale inculpaților care au avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, s-au prezentat în fața instanței de judecată având o comportare parțial sinceră, împrejurări reținute corect de instanță drept circumstanțe atenuante facultative prev. de art. 74 lit. "a" Cod penal, însă au săvârșit fapta împreună, prin acțiuni conjugate, împrejurare ce constituie circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. "a" Cod penal, iar inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. "a" Cod penal.
În cauză nu se impune acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante facultative și obligatorii reținute în favoarea inculpaților, și și ca efect reducerea și mai mult a pedepselor aplicate acestora de instanța de apel, scopul educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal, putând fi atins în cazul inculpaților doar prin acest cuantum de pedeapsă, în vederea formării unei atitudini corecte a acestora față de normele de drept și față de regulile de conviețuire socială și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Instanța de apel a soluționat temeinic și legal acțiunile civile formulate în cauză, stabilind corect diminuarea daunelor morale și a despăgubirilor civile, proporțional cu contribuția părților la producerea prejudiciilor, ca efect al reținerii circumstanței atenuante a scuzei provocării, fiind neîntemeiat motivul de recurs privind neacordarea daunelor morale în caz de provocare.
Situația infracțională, a inculpatului a fost corect rezolvată de instanță, întrucât noua faptă a fost comisă de inculpat în termenul de încercare stabilit prin sentința penală 2137/2001 a Judecătoriei Iași, impunându-se revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare.
Împrejurările personale invocate de inculpatul în condițiile expuse nu sunt de natură a determina stabilirea unei alte modalități de executare a pedepsei, singura modalitate prevăzută de lege fiind executarea în regim de detenție.
Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva deciziei penale nr. 319/26.06.2009 a Tribunalului Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și, împotriva Deciziei penale nr. 319 din 26.06.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenții și la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorarii avocați desemnați din oficiu se avansează din fondurile statului.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
10.02.2010
Tehnored.
15.02.2010
2 ex.
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Gabriela Scripcariu, Mihaela Chirilă
