Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 790/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 790/R DOSAR NR-

Ședința publică din 24 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Elena Barbu JUDECĂTOR 2: Laura Popa

- - - JUDECĂTOR 3: Constantin Epure

- - - judecător

- - - grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 186/A din data de 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 24 noiembrie 2009.

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 254/16.02.2009, Judecătoria Brașova hotărât, n baza art.182 al.1 pen. condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă față de partea vătămată, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 4 luni. În baza art.71 al.2 pen. au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b pen, iar în baza art.71 al.5 pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii. Prima instanță a constatat că partea vătămată a renunțat la pretențiile civile formulate inițial în cauză.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 05.01.2008, în jurul orelor 15.00, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul la chioșcul de ziare unde acesta din urmă lucra ca vânzător. Cei doi se cunoșteau, astfel că inculpatul i-a cerut să-i xerocopieze mai multe documente, pe care partea vătămată le-a luat și a plecat.

Inculpatul a așteptat aproximativ o oră și văzând că partea vătămată nu mai revine l-a rugat pe martorul să îi arate unde locuiește aceasta pentru a-și recupera documentele.

S-au deplasat la ușa apartamentului care le-a fost deschisă chiar de partea vătămată, negând însă că ar fi primit ceva de la inculpat. Acesta a observat că actele sale se aflau pe un scaun din bucătărie, a intrat, le-a luat și înainte de a pleca a lovit partea vătămată cu mâna în zona feței. Incidentul s-a amplificat imediat, partea vătămată a ripostat și ea, inculpatul aplicându-i o nouă lovitură cu bocancul în tibia piciorului drept, în urma căreia a căzut.

În timpul agresiunii a ieșit din B apartamentului și sora părții vătămate, martora, care a încercat să-l ajute să se ridice, dar nu a reușit, partea vătămată având piciorul rupt. Au solicitat intervenția unei ambulanțe, care a transportat partea vătămată la spital fiind internată până la data de 15.01.2008.

Potrivit examinărilor medico-legale leziunile suferite de partea vătămată (fractură medie tibie dreaptă, plăgi excoriate la nivelul feței) au necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere conduita anterioară bună a inculpatului, faptul că acesta este infractor primar și că partea vătămată a avut a atitudine provocatoare, refuzând să-i restituie actele inculpatului.

Prin decizia penală nr.186/A/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost respins apelul declarat în cauză, reținându-se în considerentele acestei hotărâri că pedeapsa aplicată de către instanța de fond a fost individualizată în mod temeinic, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, consecințele produse (fractură medie tibie dreaptă, partea vătămată necesitând 75-80 zile de îngrijiri medicale), faptul că inculpatul este infractor primar, pedeapsa aplicată de 2 ani și 4 luni închisoare fiind orientată spre minimul special al pedepsei ( de 2 ani închisoare ).

De asemenea, tribunalul a avut în vedere că reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74.pen. este facultativă, iar raportat la modalitatea de săvârșire a faptei, la consecințele produse, la faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a vreuneia dintre circumstanțelor atenuante facultative prev. de art. 74 pen. A mai reținut Tribunalul Brașov că atitudinea provocatoare a părții vătămate invocată de inculpat, nu îl îndreptățeau pe acesta să-și facă singur dreptate.

Împotriva deciziei Tribunalului Brașova formulat recurs inculpatul, din curpinsul memoriului cu motivele de recurs aflat la filele 9-10 dosar, rezultând invocarea cazului de recurs prev. de art.3859pct.14 pr.pen. respective s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 pen.

Analizând hotărârea recurată pe baza actelor și lucrărilor cauzei și prin prisma cazului de casare invocat, Curtea reține ca nefondat recursul declarat în cauză pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect instanțele de fond au reținut că pedeapsa aplicată a fost individualizată în mod temeinic, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, consecințele produse, faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii și că reținerea circumstanțelor atenuante este facultativă, la acestea adăugându-se faptul că lovirea a fost realizată chiar în apartamentul părții vătămate, iar atingerea adusă valorilor sociale ocrotite prin norma incriminatoare apărând cu atât mai puternică prin prisma acestui fapt juridic, lipsind de conținut susținerile referitoare la atitudinea părții vătămate care, în opinia inculpatului ar fi fost provocatoare, dar care, chiar în ideea că ar fi adevarate, nu ar fi justificat pe acesta să-și facă singur dreptate, cum în mod corect, a reținut instanța de apel.

Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.186/A/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o va menține.

Văzând și dispozițiile art.189 și 192 alin.2 pr.pen.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide:

În baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.186/A/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 50 lei fiecare, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier

- -

Red.CE/04.12.2009/tehnoredact.DS/07.12.2009/2 ex.

jud.fond./jud.apel./

Președinte:Elena Barbu
Judecători:Elena Barbu, Laura Popa, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 790/2009. Curtea de Apel Brasov