Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 91/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.91/
Ședința publică din 19 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Viorica Costea
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
- inculpatul - domiciliat în sat, comuna, județul T;
- partea civilă - domiciliat în sat, comuna, județul T;
împotriva deciziei penale nr.130 din data de 23 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1271 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul inculpat și intimat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.11/2009, emisă de Baroul Constanța - Cabinet individual;
- recurentul parte civilă și intimat, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.26/2009, emisă de Baroul Tulcea - Cabinet individual.
Se constată lipsa intimatelor părți civile Spitalul Județean de urgență C și Spitalul Județean de Urgență
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat () solicită a se constata încetată delegația și a se dispune acordarea onorariului pentru studiul dosarului.
Avocat pentru recurentul parte civilă și intimat, depune la dosar un set de înscrisuri, reprezentând extrase de cont pentru a demonstra situația financiară.
Avocat pentru recurentul inculpat și intimat depune la dosar motive de recurs.
Curtea, procedează la audierea recurentului inculpat și intimat, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosar.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul parte civilă și intimat, învederează instanței că inculpatul în prima declarație recunoaște că a lovit-o intenționat pe partea civilă, însă în timpul cercetărilor și mai ales la procuror s-a schimbat încadrarea juridică, de asemenea și declarațiile și se reține o infracțiune de vătămare din culpă cu scuza provocării. Instanța de fond a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art.182 Cod penal și reține scuza provocării. Apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică în legătură cu soluționarea laturii civile. Apreciază că suma de 30.000 lei acordată cu titlu de daune morale de către instanța de fond care a reținut un procent de culpă la producerea incidentului de 50%, menținut și de către instanța de apel. Consideră că suma de 30.000 lei, nu este suficientă, având în vedere că partea civilă a pierdut un, iar cu celălalt vede în proporție de 25%. Totodată, a respins cererea privind plata unei prestații periodice în cuantum de 300 lei pe motiv că nu s-a dovedit că partea civilă ar fi realizat venituri, însă era de notorietate faptul că aceasta avea în proprietate o turmă de 400 oi, al cărui număr s-a redus până în prezent.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel și pe fond, majorarea cuantumului daunelor morale la suma solicitată chiar dacă se reține o culpă egală în producerea incidentului și obligarea inculpatului la plata prestației periodice de 300 lei și a cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat critică decizia pronunțată de Tribunalul Tulcea pentru netemeinicie și nelegalitate. Învederează instanței că, la Tribunalul Tulceas -a pus în discuție efectuarea unei expertize traseologice care să stabilească în raport de poziția inculpatului, de distanța și poziția victimei, dacă era posibil ca piatra aruncată de inculpat să ricoșeze din calul părții vătămate în capul acesteia și să ducă la producerea leziunilor. Inițial s-a admis această cerere și s-a dispus efectuarea expertizei, însă în momentul în care a fost găsit un expert traseologic la Institutul de Criminalistică la Inspectoratul general al Poliției Române, instanța a renunțat la efectuarea acesteia. Față de împrejurarea că întrucât proba nu a fost administrată din vreo culpă a părților, solicită în temeiul art.38515pct. 2 lit."c" Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Tulcea pentru administrarea acestei probe.
Pe fondul cauzei solicită a se constata că cele două hotărâri atacate sunt netemeinice și nelegale pentru că a apreciat în mod trunchiat materialul probator administrat în cauză și a reținut vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei. Consideră că în cauză nu s-a făcut dovada certă în sensul că piatra aruncată de inculpat a ricoșat în ochiul părții vătămate.
Din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată a abordat un limbaj agresiva față de inculpat și fratele său care erau în căruța lor, a început să-și lovească calul, l-a îndreptat spre cei doi, inculpatul a căzut din căruță, partea vătămată a ocolit căruța în viteza și a încercat să treacă cu atelajul peste inculpat care era căzut la pământ și nu se putea ridica și atunci singura s-a posibilitate de salvare a fost aceea de a lua o piatră pe care a aruncat-o spre, acesta s-a ridicat în două picioare și în acel timp a avut posibilitatea să se rostogolească sub propria căruță moment în care a trecut atelajul condus de partea vătămată pe locul unde se afla inculpatul. Declarațiile martorilor contrazic declarațiile părții vătămate care arătat că imediat partea vătămată după ce a primit lovitura s-a prăbușit în șaretă, în timp ce martorii au arătat că acesta și-a condus în continuare șareta, lovind calul și după ce a trecut cu șareta pe locul unde se afla inculpatul.
Consideră că în cauză există dubiu cu privire la vinovăția inculpatului și în temeiul dispozițiilor art.38515pct.2 lit."b" Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond, achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.184 alin.2 Cod penal.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă solicită respingerea acestuia ca nefondat. Întrucât fapta nu este săvârșită de inculpat să se constate că nu se poate dispune obligarea la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul parte civilă, apreciază că în mod corect în cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice la instanța de fond, avându-se în vedere situația de fapt și probele administrate în cauză.
Cu privire la prima cerere referitoare la trimiterea cauzei la instanța de apel solicită respingerea acesteia, precizează că în cauză se pune problema realizării unui experiment și nu a unei expertize traseologice. Nu se poate reține existența unui dubiu cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat. Solicită respingerea, ca nefondată, recursului declarat de inculpatul, sub ambele aspecte.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită a se constata că Tribunalul Tulceaa pronunțată o hotărâre legală și temeinică atunci când a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, întrucât din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și, declarațiile inculpatului s-a reținut că acesta a aruncat cu o piatră ce a ricoșat de la spre partea vătămată. Din expertiza medico-legală rezultă modalitatea producerii leziunii suferite de aceasta.
Formulează concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale.
Având cuvântul, recurentul parte civilă și intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat și intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
- CURTEA -
Asupra recursurilor penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr.1200/P/2005 din 20.07.06, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art.184 alin.(2) Cod penal cu aplic. art.73 lit.b) Cod penal prin aceea că la data de 25.08.05, în timp ce se deplasau cu atelajele cu cai, pe fondul unei stări conflictuale, a aruncat cu o piatră care a lovit-o pe partea vătămată cauzându-i leziuni ce au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au produs infirmitate fizică permanentă.
Prin sentința penală nr.1271 pronunțată la data de 14 noiembrie 2007, Judecătoria Tulceaa hotărât:
"În baza art.334 cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a din infracțiunea prev. de art.184 alin.(2) Cod penal, cu aplic. art.73 lit.b) Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.(2) cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal, text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat potrivit art.81 cod penal pe o perioadă de 3 ani conform art.82 cod penal, atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.83 Cod penal; a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 5000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale, respingând restul solicitărilor pe latură civilă ca nefondate; a admis acțiunile civile ale spitalelor și a obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare către cele două unități spitalicești; a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat."
Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 25 august 2005, în jurul orei 1530, partea vătămată se deplasa cu șareta tractată de un pe un drum de pământ, pe câmp, la circa un kilometru de satul, însoțit de martorul -angajatul său ca cioban.
părții vătămate a fost ajuns din urmă de atelajul condus de martorul și în care se afla martorul și inculpatul.
În momentul poziției paralele, martorul a solicitat din mers părții vătămate să oprească atelajul, pentru a putea discuta cu martorul, fost cioban în serviciul său, problema dispariției unor oi.
Pentru a evita discuția și datorită fricii inspirate de către martorul și ceilalți doi care îl însoțeau, martorul a sărit din căruța părții vătămate îndepărtându-se în grabă către o râpă din apropiere, fiind urmat imediat de martorul, care a sărit și el din căruța sa, situație în care cei doi nu au asistat la acțiunile derulate ulterior.
În aceste condiții, partea vătămată a început să-și lovească (cu o nuia sau băț) propriul și să-i înjure pe cei doi frați, orientând șareta sa către căruța acestora din urma într-o poziție perpendiculara. Pe această traiectorie, partea vătămată s-a îndreptat către căruța venind din dreapta acesteia, exact către locul unde erau cei doi frați, inculpatul aflându-se primul pe aceasta traiectorie. Pentru a nu fi lovit de hulubele șaretei părții vătămate, inculpatul s-a rostogolit către stânga sa și a sărit în această manevră peste loitrele căruței proprii undeva în stânga acesteia. -și în continuare calul, partea vătămată a ocolit rapid prin fața căruței în care se mai afla (operațiune ușurată și de faptul că atelajul condus de către partea vătămată avea doua roți fiind astfel mult mai ușor de manevrat decât unul cu patru roți) și s-a îndreptat către locul unde inculpatul se afla căzut la pământ (neputându-se ridica imediat de jos pentru că se lovise la un picior ce mai fusese accidentat anterior). Văzând traiectoria pe care se angajase partea vătămată, precum și ridicarea calului părții vătămate în doua picioare (ca urmare a lovirilor repetate și a strunirii din scurt a acestuia), inculpatul a luat o piatră din apropierea locului în care se afla căzut și, din acea poziție, pe care a aruncat-o către zona din care venea pericolul pentru sine; piatra astfel aruncată a lovit calul în partea spate și apoi pe partea vătămată în zona feței (partea vătămată aflându-se în continuare în picioare în șareta sa). După aceste secvențe în desfășurarea evenimentelor, inculpatul a reușit să se rostogolească către spatele căruței proprii și să părăsească traiectoria pe care atelajul părții vătămate a trecut în viteză, acesta din urma continuându-și deplasarea către sat, de asemenea în mare viteza.
În urma loviturii primite, părții vătămate i-a fost afectat ochiul stâng, producându-se leziuni posttraumatice ale globului ocular cu aspect definitiv, sechelar (clinic si funcțional), fără posibilități de recuperare terapeutică a funcției vizuale, leziuni ce constituie infirmitate fizica permanentă.
Situația de fapt s-a dovedit cu declarațiile martorilor oculari si care se aflau întâmplător la locul producerii incidentului și ale căror declarații se coroborează între ele (fiind în același timp și constante pe parcursul celor doua faze ale procesului penal), dar și cu cele ale inculpatului si ale fratelui său. Din nici o probă, cu excepția declarațiilor părții vătămate (care în lipsa coroborării acestora cu alte mijloace de proba nu pot fi folosite ca atare) nu rezulta varianta arătata de către. Dimpotrivă, deși acesta arăta că după ce i-a fost aplicată lovitura de către inculpat cu piatra a căzut în șareta în stare de inconștiență, stare din care nu s-a trezit decât a doua zi la spital (declarația de la urmărire penală), din declarația martorei (la judecata) rezultă că în momentul ajungerii la locuința proprie, partea vătămată i-a spus fiicei sale "m-au lovit alde ". De asemenea, în aceeași idee, în declarația de la judecată, partea vătămată arată că după aplicarea loviturii cu piatra le-a spus celor din familia "mi-ați scos ochiul, bandiților".
Fapta inculpatului este săvârșită cu intenție indirectă. Astfel, inculpatul aruncă cu piatra către o zonă în care se aflau calul, șareta părții vătămate, precum și aceasta însăsi, prevăzând caracterul vătămător al acțiunii sale (chiar dacă în varianta inculpatului acesta viza animalul), acceptând că, în dinamica faptică și în raport de pozițiile apropiate ale calului și părții vătămate, rezultatul vătămător vizat prin aruncarea pietrei să se producă asupra persoanei. Față de acest posibil rezultat, inculpatul a avut o atitudine pasivă, indiferentă, aspect care diferențiază această formă de intenție de culpă cu prevedere. Prin urmare, încadrarea juridică corectă este de vătămare corporală gravă în forma prevăzută de art.182 alin.(2) Cod penal sens în care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice. Infracțiunea este comisă însă în stare de provocare, inculpatul acționând sub imperiul unei emoții determinată de intrarea cu hulubele șaretei, perpendicular, în căruța inculpatului, în zona în care se afla acesta, de înjurăturile și amenințările adresate de partea vătămată inculpatului și familiei acestuia.
Prin decizia penală nr.130 din 23.12.08, Tribunalul Tulceaa decis:
"Admite apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecătoria Tulcea, împotriva sentinței penale numărul 1271 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr- (nr. în format vechi 4325/2006).
Desființează în parte sentința penală atacată numai cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal și la neaplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal și,
Judecând în fond,
Interzice inculpatului, fiul lui și, născut la 21 mai 1987, domiciliat în sat, comuna, județul T, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.71 alin. 5 Cod penal,
Suspendă executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate ca legale și temeinice.
Respinge apelurile declarate de inculpatul, fiul lui și, născut la 21 mai 1987, domiciliat în sat, comuna, județul T și de partea civilă, domiciliat în sat, comuna, județul T, împotriva Sentinței penale numărul 1271 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr- (nr. în format vechi 4325/2006), ca nefondate.
Obligă inculpatul apelant și partea civilă apelantă la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 80 lei fiecare. "
Instanța de apel a apreciat că că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, ci doar drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a) și lit.b) cod penal, întrucât fapta ce a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, tribunalul apreciind (în acord cu exigențele CEDO reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii);totodată, potrivit dispozițiilor art.71 alin.(2) cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) - c) cod penal și, în situația suspendării condiționate a pedepsei închisorii, alin.(5) al art.71 cod penal, se prevede că pe durata suspendării se suspendă și executarea pedepselor accesorii, la fond, s-a omis aplicarea dispozițiilor art.71 alin.(2) și (5) cod penal.
Împotriva hotărârilor, în termenul legal, au declarat recurs inculpatul și partea civilă; recurentul inculpat a invocat că este nevinovat deoarece nu s-a făcut dovada certă că piatra a ricoșat și a lovit-o pe partea vătămată, respingându-i-se nejustificat expertiza traseologică de stabilire a traiectoriei, iar aceasta solicită, în recurs, majorarea cuantumului daunelor morale la suma solicitată chiar dacă se reține o culpă egală în producerea incidentului și obligarea la plata prestației periodice de 300 lei și a cheltuielilor de judecată.
Criticile sunt neîntemeiate.
Conform art.345 cod procedură penală, instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat;dar potrivit art.52, art.66 cod procedură penală, vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În cauză, s-au respectat exigențele unui proces echitabil, inculpatul dispunând de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistență juridică calificată și având efectiv posibilitatea audierii tuturor martorilor;astfel, s-au administrat pe parcursul procesului, în ședințe publice, de către instanțe, în fond, respectiv în apel, atât probele acuzării-ascultarea părții vătămate, a martorilor propuși de aceasta, înscrisuri cât și probele apărării-audierea inculpatului, precum și a martorilor solicitați. Susținerea inculpatului referitoare la neefectuarea expertizei traseologice este nefondată deoarece Institutul de Criminalistică a comunicat că expertiza nu poate fi realizată din cauza lipsei urmelor, a unor elemente certe pe baza cărora să se fi putut face constatarea și apoi interpretarea;nu se impune nici efectuarea unui experiment deoarece este puțin probabilă ipoteza "ricoșării pietrei după ce a lovit calul" față de declarațiile contradictorii ale părților și martorilor cu privire la acest aspect.
Prin urmare, neîncălcându-se vreo regulă de procedură, se pune problema examinării cauzei pe fond și anume interpretarea și aprecierea probelor administrate în cauză.
Astfel, pe baza declarațiilor părții vătămate coroborate cu declarațiile inculpatului, cu certificatul medico-legal nr.707/12.09.05, rezultă că la data de 25.08.05, în timp ce se deplasau cu atelajele cu cai, pe fondul unei stări conflictuale, fiind înjurat, inculpatul a aruncat cu o piatră în direcția atelajului condus de partea vătămată și care a lovit-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au produs infirmitate fizică permanentă;în acest sens, inculpatul a declarat în mod constant că, speriat că ar fi putut fi lovit de, a reacționat aruncând cu piatra, dar afirmația sa că acțiunea sa viza calul nu este credibilă deoarece în această modalitate nu putea determina schimbarea direcției calului ci doar sperierea acestuia și, astfel, provocarea unei acțiuni și mai agresive din partea animalului ceea ce s-a și întâmplat conform declarației martorei care la data de 08.03.07, a precizat în fața instanței că "în urma lovirii cu o piatră aruncată de inculpat, calul s-a ridicat în două picioare, nemaiobservând în continuare direcția pietrei".Ori, în urma acestui incident, partea vătămată prezentând un traumatism la ochiul stâng pentru care a necesitat intervenție medicală de urgență, cauza acestuia este lovirea cu piatra de către inculpat. În același sens, se are în vedere că, în intervalul scurs de la conflictul dintre părți și până la prezentarea la spital (15-1730), nu sunt date că partea vătămată ar mai fi fost agresată, iar actele medico-legale nu indică vreo autoaccidentare (teză nesusținută de altfel nici de vreuna din părți).Declarația martorului care susține că "piatra a lovit calul în șold, fără vreo consecință și nu a văzut ca partea vătămată să fi fost rănită" este înlăturată de declarațiile inculpatului care nu posibilitatea ca "piatra s-o fi lovit pe partea vătămată, el știind direcția în care a aruncat-o", de declarațiile martorei (aflată în căruța condusă de martor) care a indicat reacția (firească) violentă a calului după ce a fost lovit, de declarațiile martorilor, care au văzut-o în jurul orei 1530pe partea vătămată rănită și de împrejurarea că în învălmășeala conflictului, în timpul foarte scurt în care partea vătămată a trecut după incident, nu a reușit să observe nici momentul impactului nici urmările fizice produse.
Sub aspectul încadrării juridice, așa cum a stabilit instanța de fond, fapta inculpatului de a arunca piatra în direcția atelajului cu condus de partea vătămată de la o distanță scurtă 1-2 acceptând, deși nu a urmărit, ca aceasta să fie rănită ceea ce s-a și întâmplat, producându-i leziuni ce au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au produs infirmitate fizică permanentă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "vătămare corporală gravă" prev. de art.182 alin.(1) cod penal și nu ale infracțiunii prev. de art.184 alin.(2) cod penal, fapta fiind săvârșită cu vinovăție în forma intenției, nu a culpei.
În concluzie, fapta există, este prevăzută de legea penală, a fost săvârșită cu vinovăție de inculpat și, cum nu există vreo cauză de împiedicare a tragerii sale la răspundere penală, nu poate fi achitat.
Referitor la acțiunea civilă, potrivit dispozițiilor art.14-art.346 cod procedură penală, art.998 cod civil, nașterea atât a dreptului persoanei vătămate de a cere repararea prejudiciului cât și, corelativ, a obligației autorului faptei ilicite (infracțiunii) de a-l repara presupune în mod necesar existența unui prejudiciu, a unei pagube, fără a se face distincție după cum prejudiciul este material sau moral.
În speță, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10000 lei reprezentând daune materiale, - lei reprezentând daune morale și 300 lei lunar reprezentând prestație periodică.
Recursul părții civile vizează numai cuantumul daunelor morale stabilite de instanță și neacordarea prestației periodice.
Aplicându-se circumstanța atenuantă a "provocării" prev. de art.73 lit.b) cod penal necontestată în recurs de către partea civilă și nefiind date sau probe noi care să justifice reevaluarea prejudiciului moral, suma de 30000 lei acordată de către prima instanță cu titlu de daune morale este de natură să procure părții vătămate unele satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască durerea suferită din cauza leziunilor produse prin fapta inculpatului, disconfortul fizic și psihic atât pe perioada vindecării cât și din cauza infirmității cu care a rămas.
Totodată, recurenta parte civilă nu a dovedit reducerea veniturilor din cauza infirmității așa încât nu poate beneficia de o prestație periodică.
În concluzie, pentru considerentele expuse, nu există vreunul din cazurile de casare indicate de recurenți și, cum nici din oficiu, nu s-a găsit vreun caz de nulitate a hotărârilor atacate, ambele recursuri sunt nefondate și, în baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală, vor fi respinse.
În baza art.192 cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la plata sumei de câte 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.189 cod procedură penală, a "Protocolului", onorariul pentru asistența juridică acordată din oficiu de către dna avocat până la prezentarea avocatului ales pentru inculpat, constând în studiul dosarului, în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" cod procedură penală;
Respinge ca nefondate recursurile penale declarate de:
- inculpatul - domiciliat în sat, comuna, județul T;
- partea civilă - domiciliat în sat, comuna, județul T;
împotriva deciziei penale nr.130 din data de 23 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1271 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-.
În baza art.192 Cod procedură penală;
Obligă pe inculpat și partea civilă la câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu avocat oficiu, pentru studiul dosarului în sumă de 50 lei pentru avocat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond.:
Jud.apel:,
Red.dec.jud.. -
Tehnored.gref.
2 ex./27.02.09
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Adriana Ispas, Viorica Costea
