Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie
DECIZIA PENALĂ NR.30/R/ Dosar nr.7139/197/R/P/2008
Ședința publică din data de: - 15 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Constantin Epure judecător
- - C - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de inculpații, (fostă ), și, precum și a recursului promovat de părțile civile prin mandatar și în nume propriu, împotriva Deciziei penale nr.337/A din data de 6 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția penală în dosarul nr.-, având ca obiect "violare de domiciliu - art.192 Cod penal".
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursurilor în ședința publică din 8 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi; 15 ianuarie 2010.
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursurilor de față,
Prin sentința penală nr.722 din data de 28.04.2009 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr-, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod de Procedura Penală, raportat la art.10 alin.1 lit.1Cod de Procedura Penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe prevăzută de art. 180 alin 2 Cod Penal.
În baza art. 11 pct.2 lit. a Cod de Procedura Penala raportat la art. 10 alin. 1 lit.1Cod de Procedura Penala s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cp.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de Procedura Penala raportat la art.10 alin. 1 lit.1Cod de Procedura Penala s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod Penal.
În baza art. 181Cod Penal rap. la art. 91 lit. c Cp s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de Procedura Penala raportat la art. 10 alin. 1 lit.1Cod de Procedura Penala s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal.
În baza art. 181Cp rap. la art. 91 lit. c Cod Penal s-a aplicat inculpatei sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de Procedura Penala rap. la art. 10 alin. 1 lit.1Cod de Procedura Penala s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal.
În baza art. 181Cp rap. la art. 91 lit. c Cod Penal s-a aplicat inculpatei sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de Procedura Penala rap. la art. 10 alin. 1 lit.1Cod de Procedura Penala s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal.
În baza art. 181Cp rap. la art. 91 lit. c Cod Penal s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.
Sub aspectul laturii civile, în baza art.14 și art. 346 alin. 2 Cod de Procedura Penala rap. la art. 998 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și l-a obligat pe inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 14 și art. 346 alin. 2 Cod de Procedura Penala rap. la art. 998 Cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă iar în baza art. 1003.civ. inculpații, au fost obligați în solidar la plata sumei de 1500 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate de părțile civile și.
În baza art. 189 și art.192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod de Procedura Penala inculpatul a fost obligat la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189 și art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod de Procedura Penala inculpata a fost obligată la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189 și art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod de Procedura Penala inculpata a fost obligată la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189 și art. 192 alin. 1pct. 1 lit. d Cod de Procedura Penala inculpatul a fost obligat la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 22.05.2008 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr- părțile vătămate și, au criticat soluția adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în dosar nr.7313/P/2006 prin care s-a dispus:
- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.2 Cod Penal, de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1și 2.Cod Penal și de distrugere prev. de art. 217 alin. 1.Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. a și Cod Penal aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 500 lei.
- Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, ( fostă ), pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2.Cod Penal și aplicarea către fiecare a sancțiunii cu caracter administrativ în cuantum de 100 lei;
- Scoaterea de sub urmărire penală a acelorași inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal;
- Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, ( fostă ) și, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal;
- Încetarea urmăririi penale față de făptuitorul pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 1.Cod Penal;
- Neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1.
Cod PenalÎn baza art. 278/1 alin 1 Cpp, părțile vătămate au formulat plângere la instanța de judecată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, învederând că soluția reprezentaților Ministerului Public este netemeinică deoarece nu s-a stabilit în mod corect situația de fapt.
În motivarea plângerii s-a arătat că în data de 30.09.2006, în jurul orei 0020inculpații și soția sa împreună cu inculpații și s-au dus la locuința părților vătămate și au început să bată cu pumnul în geam. Întrucât partea vătămată a refuzat să deschidă, inculpații au forțat ușa și au intrat în locuință căutând-o pe partea vătămată. Întrucât partea vătămată a vrut să sune la poliție, inculpatul i-a smuls telefonul din mână și i-a rupt firele.
Din aceeași plângere rezultă că inculpații au intrat în camera în care se afla partea vătămată, l-au agresat fizic, după care l-au scos din cameră și l-au dus în bucătărie unde au continuat agresiunile. Pe parcursul derulării incidentului au fost sparte mai multe ornamente ceramice. Întrucât inculpații intenționau să-l scoată din locuință, partea vătămată s-a opus, fiind lovită de inculpatul cu pumnul în zona feței, după care a fost imobilizată de cele două inculpate și. Partea vătămată a fost scoasă din locuință de către inculpați care l-au urcat cu forța în autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare -.
La fața locului a sosit un echipaj de poliție, care a constatat ce s-a întâmplat după care doi din membrii echipajului au plecat după inculpați. Aceștia au fost prinși și duși la sediul poliției. În jurul orei 300partea vătămată s-a întors acasă.
La termenul de judecată din data de 15.10.2008 (fila 44), instanța de fond, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. c Cpp cu referire la art. 2781alin. 9 Cpp, a admis plângerea formulată de părțile vătămate și, a desființat în parte ordonanța procurorului pronunțată în dosar nr. 7313/P/2006 și, față de probele existente la dosarul cauzei a reținut cauza spre judecare în complet legal constituit, cauză în care calitatea procesuală de inculpați o au:, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal, de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2.Cod Penal și de distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal;, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2.Cod Penal;, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2.Cod Penal;, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2.
Cod PenalInstanța a apreciat că, faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative, analizate prin prisma probelor administrate în cursul urmăririi penale și a condițiilor prevăzute de 17 alin.1 Cp întrunesc condițiile legale ale unei infracțiuni astfel că dispozițiile art.181.Cod Penal nu își găsesc aplicare în cauză.
În cursul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu declarațiile părților (filele 99, 101, 102, 103, 104, 140), proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați (fila 116) și (fila 117), martori propuși și încuviințați inculpaților, respectiv (fila 118), - (fila 132), martori solicitați și încuviințați părților vătămate civile și proba cu înscrisuri (filele 30- 35, 38- 39, 109, 110, 123- 127, 135- 138).
În ceea ce privește starea de fapt, instanța de fond a reținut că în data de 28.09.2006, în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare - aparținând firmei SC SRL al cărei administrator este inculpatul, partea vătămată a intrat în coliziune cu parapetul metalic al podului rutier din localitatea Tg. - județul P, în urma impactului producându-se avarierea autoutilitarei pe partea dreaptă față. După accident partea vătămată nu s-a prezentat la poliție și nici nu l-a sunat pe inculpatul pentru a-l anunța despre avarierea autoutilitarei, ci și-a continuat drumul până în municipiul
După ce a ajuns în B, partea vătămată a lăsat autoutilitara în parcarea situată pe strada - unde a doua zi dimineață a fost găsită de inculpatul. Știind că partea vătămată mai fusese implicată și în alte accidente auto, inculpatul a sunat-o pentru a afla ce s-a întâmplat, însă aceasta a refuzat să-i răspundă. Pe parcursul zilei de 29.06.2006, inculpatul a luat legătura cu, mama părții vătămate, căreia i-a spus de accidentul produs de fiul ei și a întrebat-o dacă știe unde este acesta. Partea vătămată i-a comunicat că nu știe când se va întoarce fiul său, fiind plecat din județ, astfel că inculpatul a continuat să-l sune pe cele două numere de telefon pe care le cunoștea.
În data de 30.09.2006, întrucât expira termenul legal de 48 h pentru declararea accidentului, inculpatul s-a deplasat cu autoutilitara avariată la Biroul Auto ca să declare accidentul și să întocmească actele necesare eliberării autorizației de reparații. Cu acea ocazie, agentul constatator i-a comunicat că, pentru constatarea avariilor și eliberarea autorizației de reparații, trebuie să se prezinte conducătorul auto implicat în producerea accidentului. În aceste condiții, inculpatul a încercat din nou să i-a legătura telefonic cu partea vătămată, dar în continuare aceasta a refuzat să-i răspundă.
În jurul orei 23.00, în timp ce se afla împreună cu soția sa - inculpata și ceilalți doi inculpați și, inculpatul a sunat-o pe partea vătămată care i-a comunicat că fiul ei nu se află în B și că îi va da cheile și talonul de la autovehicul numai după ce constată personal avariile produse, stabilind să se întâlnească în acest scop. Cunoscând adresa, s-au deplasat toți patru la locuința părților vătămate. Inculpatul a bătut insistent în ușă, partea vătămată a deschis și observându-l pe inculpat însoțit de cei trei inculpați, a încercat să închidă ușa, moment în care inculpatul a văzut-o pe partea vătămată în cealaltă cameră, a forțat ușa, și a intrat în locuință. A fost urmat și de ceilalți trei inculpați care, ulterior, au fost scoși din locuință de partea vătămată. În timp ce partea vătămată încerca să-i scoată din casă, inculpatul a mers în camera în care se afla partea vătămată. A tras-o de sub pat unde se ascunsese și a lovit-o cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale. I-a spus părții vătămate că o duce la poliție și, întrucât aceasta opunea rezistență, a scos-o forțat din locuință și a urcat-o în mașină.
Ceilalți inculpați care au asistat la eveniment au urcat și ei în mașină și, cu toții, s-au deplasat la sediul Poliției unde au așteptat să fie preluați de un echipaj.
În timpul incidentului, au fost sparte două bibelouri, au fost răsturnate mai multe pungi cu legume și zahăr și a fost desprinsă o bucată de marmură din mobilier.
După ce au plecat, partea vătămată a sunat la poliție și a reclamat cele întâmplate, la fața locului deplasându-se un echipaj de poliție.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile civile și solicitând desființarea sentinței instanței de fiind și rejudecând în baza reaprecierii probelor administrate în cauză să se dispună condamnarea inculpaților pentru toate faptele reținute în sarcina lor, iar sub aspectul laturii civile obligarea acestora la plata integrală a pretențiilor conform constituirii de parte civilă cu obligarea inculpaților la plata de cheltuieli judiciare în toate fazele procesuale ale cauzei.
Prin decizia penală nr. 337/A din 06.11.2009 a Tribunalului Brașovs -au admis apelurile declarate de părțile civile și împotriva sentinței penale 722 din data de 28.04.2009 în ceea ce privește latura penală a cauzei, al temeiului de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare față de stat în faza de judecată a fondului și al cuantumului acestora.
Rejudecând în aceste limite, tribunalul a dispus:
În baza art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 aliniatul 1 literele a,c aliniatul 2 Cod Penal și art.76 litera c Cod Penal condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 217 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea dispozițiilor art. 74 aliniatul 1 literele a,c aliniatul 2 Cod Penal și art.76 litera e Cod Penal condamnarea inculpatului la pedeapsa de 100 (o sută) lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art. 180 aliniatul 2 Cod Penal cu aplicarea art. 74 aliniatul 1 literele a,c, aliniatul 2 Cod Penal și art. 76 litera e Cod Penal condamnarea inculpatului la pedeapsa de 250 (două sute cinci zeci) lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe.
În baza art. 33 litera a Cod Penal și art. 34 litera d Cod Penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) luni închisoare, cu aplicarea art. 81, 82.pen.
În baza art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 aliniatul 1 literele a,c aliniatul 2 Cod Penal și art.76 litera c Cod Penal condamnarea inculpatei (fostă ) la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu cu aplicarea art. 81, 82.pen.
În baza art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 aliniatul 1 literele a,c aliniatul 2 Cod Penal și art.76 litera c Cod Penal condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, cu aplicarea art. 81, 82.pen.
În baza art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 aliniatul 1 literele a,c aliniatul 2 Cod Penal și art.76 litera c Cod Penal condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, cu aplicarea art. 81, 82.pen.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut că, instanța de fond nu a apreciat corect pericolul concret al infracțiunilor pentru care inculpații au fost cercetați în prezenta cauză, în acest sens este vorba de infracțiuni cu caracter ridicat de pericol social, mai ales în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, comisă pe timp de noapte, inculpații comițând fapta împreună.
Pornind de a infracțiunea cea mai gravă de violare de domiciliu, aceasta a fost comisă de inculpați împreună pe timp de noapte, împrejurare în care inculpatul a comis și infracțiunile de distrugere și de lovire și alte violențe, infracțiunea mijloc fiind caracterizată de un pericol social ridicat, datorită împrejurărilor cauzei, chiar dacă acestea definesc infracțiunea în sine în forma agravantă, așa cum reiese din art. 192 aliniatul 2 Cod Penal. Ori o asemenea infracțiunea nu poate fi considerată că este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, chiar dacă în speță, aceasta s-a datorat unor neînțelegeri la care a contribuit și partea vătămată.
Nu se poate considera că pătrunderea în locuința părții vătămate, în condițiile în care anterior accesul fapt, părțile vătămate au refuzat accesul inculpaților în interior, prin spargerea ușii de către inculpatul, nu prezintă pericol social al unei infracțiuni, în condițiile în care deplasarea la domiciliul părților vătămate a fost premeditată, iar comiterea infracțiunilor ulterioare de către inculpatul este caracterizată de o intenție supravenită, distrugerea și lovirea sunt infracțiunile ulterioare care de asemenea în condițiile comiterii în prealabil a infracțiunii de violare de domiciliu, sunt caracterizate printr-un pericol social caracteristic unor infracțiuni ce impun într-un stat condamnarea celor care au comis faptele, măsura fiind proporțională și utilă. Chiar dacă faptele au fost comise pe fondul refuzului părții vătămate de a lua legătura cu inculpatul deși era vinovat de avarierea autoutilitarei și producerea unui prejudiciu în cuantum de 5347,99 lei, aceasta nu îi îndrituiește pe inculpați să aplice ei însuși o corecție părții vătămate, în condițiile în care existau căi legale pentru reclamarea celui vinovat cât și pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Tribunalul nu îmbrățișează opinia instanței de fond conform căreia inculpații nu au urmărit un scop ilicit, iar faptele sunt comise datorită refuzului părții vătămate de a se prezenta la poliție, în acest sens unei ilegalități nu i se poate răspunde cu o infracțiune, deoarece efectul social al acestei stări de fapt este unul de destabilizare și de lipsă de respect față de normalitatea socială și legile care guvernează aceasta, în condițiile în care în speță inculpații aveau toate pârghiile necesare recuperării prejudiciului suferit prin acțiunile și inacțiunile părții vătămate.
Împrejurarea că incidentul a fost unul izolat că circumstanțele personale ale inculpaților relevă faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, că aceștia sunt integrați social, că au recunoscut și regretat faptele, sunt aspecte care conduc la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile pentru care aceștia sunt cercetați în prezenta cauză, urmând a se reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art. 174 aliniatul 1 literele a,c și aliniatul 2 Cod Penal cu efectele aferente prevăzute de art. 76 Cod Penal, urmând a se dispune condamnarea inculpaților la pedepse orientate sub minimul special, conform dispozitivului prezentei decizii.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a efectuat o corectă apreciere a prejudiciului efectiv suferit de părțile vătămate constituite părți civile, instanța de fond a apreciat corect întinderea daunelor morale și materiale solicitate de părțile civile, astfel că nu se impune majorarea acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs:
- inculpații, solicitând casarea deciziei recurate și menținerea sentinței primei instanțe, întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșită de condamnare a lor, instanța făcând confuzie între pericolul social generic al infracțiunii de violare de domiciliu și pericolul social concret, nu s-a ținut seama de împrejurările în care s-au comis faptele, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și persoana și conduita inculpaților și
- părțile civile, care au criticat decizia penală recurată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
Recursurile inculpaților sunt nefondate.
Curtea reține că, după stabilirea stării de fapt de către instanța de fond, în mod corect instanța de control judiciar a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, iar inculpatul și de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și lovire.
Motivele pentru care inculpații au săvârșit faptele, nu îndrituiesc pe aceștia de a se transforma in justițiari și a forța ușa de acces și a pătrunde în domiciliul părții vătămate la orele 23,45.
Refuzul părților civile de a permite accesul inculpaților la orele 23,45 nu poate fi apreciată că fapta inculpaților de a forța ușa de acces și pătrundere în locuință nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Totodată, pe refuzul părți civile de a se prezenta la poliție, după avarierea autoutilitarei, se grevează și culpa inculpatului, care avea cunoștință de accidentele anterioare ale părții civile și nu a luat măsuri concrete pentru înlăturarea pericolului de avariere a autovehiculelor societății, mai mult, i-a oprit acestuia permisul de conducere, depășindu-și atribuțiile conferite de lege ca administrator al SRL.
Faptul că inculpații sunt la prima încălcare a legii penale, incidentul fiind unul izolat, a fost avut în vedere de instanța de control judiciar la stabilirea pedepselor aplicate, potrivit criteriilor generale de individualizare prev. de art. 74.pen.
În ceea ce privește recursurile părților civile, acestea sunt tardive, deoarece decizia recurată le-a fost comunicată la data de 12.11.2009, iar recursul a fost înregistrat la ribunalul Brașov la data de 25 noiembrie 2009, după trecerea termenului de 10 zile prev. de art. 385/3 pr.pen.
Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b pr.pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați și în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a pr.pen, ca tardive, recursurile declarate de părțile civile.
În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. inculpații și părțile civile vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și și ca tardive recursurile declarate de părțile civile și, împotriva Deciziei penale nr.337/A din 06.11.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
În baza art.3 din Protocolul nr.61573/2008 privind plata onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în materie penală, dispune plata către Baroul Brașova sumei de 75 lei, reprezentând 25% din valoarea onorariului ce s-ar fi cuvenit doamnei avocat.
Obligă pe inculpați și pe părțile civile să plătească statului câte 50 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu
- - --C - -
Grefier,
-
Red.:-/29.01.2010
Dact.:-/ 2 ex./29.01.2010
Jud.apel:- -; -
Jud.fond:-
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Alina Constanța Mandu, Manuela