Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 37/
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: Dr. - - - - președinte instanță
JUDECĂTOR 1: Mirela Sorina Popescu
Judecător
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.218 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat -, în baza delegației de substituire nr.25/2009, emisă de Baroul Argeș, lipsind intimata parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art.172 alin.7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat, aflat în stare de arest. Apărătorul recurentului inculpat arată că acesta insistă în acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare.
Recurentul inculpat solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător ales, motivat de faptul că soția sa a decedat în luna februarie a anului trecut, iar copiii lucrează în cadrul unui obiectiv militar în și vor veni în țară după jumătatea lunii februarie, chiar la sfârșitul lunii februarie.
Apărătorul recurentului inculpat lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii formulate de recurentul inculpat prin care solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător, dat fiind faptul că în cauză a mai fost acordat un termen de judecată în acest sens.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii pentru lipsă de apărare formulată de recurentul inculpat, având în vedere faptul că în cauză s-a mai acordat un astfel de termen.
Curtea constată că cererea formulată de recurentul - inculpat prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător ales este neîntemeiată, urmând aor espinge având în vedere că este a-l doilea termen de judecată când se solicită amânarea cauzei pentru același motiv, cât și față de susținerea recurentului inculpat în sensul că fiii acestuia lucrează la un obiectiv militar din și se întorc în țară abia la sfârșitul lunii februarie, iar completul de judecată învestit cu soluționarea recursului, potrivit planificării de ședință, ar trebui să acorde termen de judecată la data de 12 februarie 2009.
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia, punând în discuție și un motiv de nelegalitate, în sensul că nu s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.71 Cod penal, dacă poate fi încadrat în art.3859pct.14 din Codul d e procedură penală și dacă se poate îndrepta în recursul inculpatului.
Apărătorul recurentului inculpat, având în vedere probatoriul administrat în cauză, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului declarat, cât și în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 3859pct. 14 din Codul d e procedură penală, invocat de instanță din oficiu.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că inculpatul a fost condamnat la instanța de fond la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia, respectiv violare de domiciliu și viol, infracțiuni grave săvârșite în stare de recidivă. Această pedeapsă nu a fost just individualizată, iar procurorul nu a exercitat calea de atac a apelului sau a recursului și nici partea vătămată, astfel că în calea de atac a inculpatului nu i se poate agrava situația.
De asemenea, reprezentantul parchetului arată că instanța de fond a omis să facă în cauză aplicarea dispoz. art. 71 Cod penal, respectiv pedeapsa accesorie prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a și b din Codul penal, însă aceasta nu i se poate aplica în calea de recurs a inculpatului.
Așa fiind, reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică, chiar dacă pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică, aceasta nu i se poate agrava în propria cale de atac.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al cauzei.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.129 din 24.06.2008, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în baza art.334 Cod pr.penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor prev. și ped. de art.192 al.2 Cod penal, art.197 al. 1 Cod penal, cu aplic.33 lit.a și art.37 lit.b Cod penal, în infracțiunile prev. și ped. de art.192 al.2 Cod penal, art.197 al.1 Cod penal, cu aplic.33 lit.a Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal.
În baza art.192 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 08.10.1961 în comuna Schitu Golești, județul A, domiciliat în comuna Schitu Golești, sat, județul A, CNP -, studii 11 clase, fără ocupație, divorțat, recidivist, la 3 ani închisoare.
În baza art.197 al.1 cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, a mai fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare.
S-a constatat că faptele sunt comise în condițiile art.33 lit.a Cod penal, iar în baza art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani, în condițiile art. 57 Cod penal.
În baza art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul pedepsei neexecutate de 536 zile, din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.79/10.02.2004 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia penală nr. 205/R/04.05.2004 a Curții de APEL PITEȘTI.
În baza art.39 al. 2 Cod penal, rap. la art.34 lit.b Cod penal, a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, respectiv pedeapsa de 5 ani închisoare cu restul de pedeapsă neexecutat, respectiv de 536 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea arestării preventive din pedeapsa aplicată, începând cu data de 26.03.2008 și până la data pronunțării prezentei sentințe. A fost menținută starea de arest inculpatului .
S-a constatat că partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 al.1 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 400 lei, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 25 martie 2008, inculpatul, consumat alcool, după care s- deplasat în jurul orelor 23,55 la domiciliul părții vătămate - de 92 ani, pătruns în interior fără drept și, intrând în camera unde dormea partea vătămată, i- aplicat acesteia mai multe lovituri în zona feței, după care constrâns- să întrețină relații sexuale, părăsind domiciliul acesteia în jurul orelor 4,00.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 10/4 din 2008 Cabinetului de Medicină Legală Câmpulung, județul A, rezultă că partea vătămată prezentat mai multe leziuni traumatice pentru care necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, iar la examenul genital s-au constatat leziuni traumatice, posibil, prin intromisie de corp dur.
Cum din fișa de cazier judiciar inculpatului a rezultat că acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie și nu postexecutorie, instanța dispus, în baza art.334 Cod pr.penală, schimbarea încadrării juridice infracțiunilor prev. și ped. de art. 192 al. 2 Cod penal, art. 197 al. 1 Cod penal, cu aplic. 33 lit. și art. 37 lit. b Cod penal, în infracțiunile prev. și ped. de art. 192 al. 2 Cod penal, art. 197 al. 1 Cod penal, cu aplic. 33 lit. Cod penal, art. 37 lit. Cod penal.
În consecință, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, iar la individualizarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile generale reglementate de art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, gravitatea faptei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, iar pe fond reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74-76 Cod penal și reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr.218 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, s-a menținut starea de arest a apelantului-inculpat și s-a dedus în continuare detenția.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a apreciat că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, având în vedere criteriile generale prev.de art.72 Cod penal, gravitatea faptelor săvârșite, pericolul social al acestora și elementele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv atitudinea acestuia în raport de faptele săvârșite, precum și starea de recidivă postcondamnatorie, instanța de fond a dat eficiență disp.art.52 Cod penal, atât în ce privește cuantumul pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni și al pedepsei rezultante, precum și în ce privește modalitatea de executare.
Tribunalul a reținut că, în cauză nu se pot reține circumstanțele atenuante prev.de art.74 cod penal, având în vedere condițiile în care s-au săvârșit faptele, elementele ce caracterizează persoana inculpatului precum și vârsta înaintată a părții vătămate.
S-a dispus în mod corect revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 536 zile, rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.79 din 10 februarie 2004 Judecătoriei Câmpulung și decizia penală nr.205/R din 04 mai 2004 Curții de Apel Pitești, precum și contopirea acestui rest cu pedeapsa aplicată prin sentința apelată.
În concluzie, în baza disp.art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând reducerea pedepsei și punerea sa în libertate, deoarece a murit mama sa, iar gospodăria lui nu mai este îngrijită de nimeni.
Curtea din oficiu a pus în neaplicarea de către instanța de fond a pedepselor accesorii, față de pedeapsa cu închisoarea.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, situația de fapt stabilită de prima instanță a rezultat din probele administrate în cauză și a fundamentat condamnarea inculpatului în mod corect, atât pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.2 Cod penal, cât și pentru infracțiunea de viol prev. de art.197 alin.1 Cod penal.
Declarațiile părții vătămate, raportul medico-legal, declarațiile martorilor și recunoașterea inculpatului, au condus la concluzia că în noaptea de 25/26 martie 2008, acesta a pătruns fără drept în domiciliul părții vătămate -, în vârstă de 92 de ani și a constrâns-o să întrețină relații sexuale.
Individualizarea pedepsei închisorii, s-a făcut în mod judicios, ținându-se seama de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și reținându-se starea de recidivă în care se afla inculpatul la momentul săvârșirii faptei, aplicându-se pentru infracțiunea de violare de domiciliu o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, iar pentru infracțiunea de violare de domiciliu, date fiind antecedentele penale de același fel ale inculpatului, s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, care este în măsură să atingă atât scopul educativ, cât și funcțiile punitivă și preventivă ale pedepsei.
Este adevărat că, prin sentința nr.129 din 24 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, revocându-se și liberarea condiționată pentru un rest de pedeapsă de 536 zile, cu care s-a contopit rezultanta celor două pedepse aplicate în prezenta cauză, s-a dispus ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, în condițiile art.57 Cod penal.
Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra pedepselor accesorii conform art.71 rap. la art.64 Cod penal, dar, dacă instanța s-ar pronunța asupra acestora, ar echivala cu o agravare a situației inculpatului în propria cale de atac.
In cazul în care se vor ivi nelămuriri cu privire la aceste pedepse, fie la cererea inculpatului, fie din oficiu sau la sesizarea locului de deținere, se poate apela la procedura prevăzută de art.461 lit.c Cod pr.penală.
Considerând că nu există nici un motiv de casare a deciziei penale recurate, prin care a fost soluționat, de asemenea, doar apelul inculpatului, neputându-se îndrepta sentința, sub aspectul menționat anterior, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 08.10.1961 în comuna Schitu Golești, județul A, domiciliat în comuna Schitu Golești, sat, județul A, CNP -, studii 11 clase, fără ocupație, divorțat, împotriva deciziei penale nr. 218 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
Deduce în continuare detenția.
Obligă recurentul inculpat să plătească 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul datorat avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./28 ianuarie 2009
Tehnored./ex.3
Jud.fond
Jud.apel Gh.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Raluca Elena Șimonescu